Posts Tagged ‘oameni ai lui Dumnezeu’

Pt Nicodim Bujor


Pt Nicodim Bujor

Pr Nicodim Bujor

  Este autorul Acatistului Sfîntului Calinic de la Cernica. Fotografia de mai sus este una personală, făcută chiar de mine, şi am postat-o aici, pentru cei care l-au cunoscut, l-au iubit şi s-au bucurat de binecuvîntările Avvei Nicodim Bujor!

  Am avut bucuria de al cunoaşte, de a mă bucura de binecuvîntările sale şi de prezenţa sa în viaţa şi activitatea mea.

  Am cu parintele Nicodim Bujor o relaţie specială, despre care, poate, că voi vorbi cîndva…

 A plecat la Domnul, în 30 ian 2011, şi înmormîntat cu …discretie, doua zile mai tîrziu, în Cimitirul Mănăstirii Cernica, Mănăstire în care, pr Nicodim Bujor, a slujit ani mulţi cu smerenie, cu Frică de Dumnezeu şi cu Credinţă Tare, cu dragoste pentru Sfînta Fecioara Maria, pentru Sfinţi şi pentru Biserica lui Hristos!

 Pr Nicodim Bujor l-a cinstit cu deosebită evlavie pe Sfîntul Calinic de la Cernica, la canonozarea căruia a şi participat, şi despre care nu pregeta să ne povestească, cu Bucurie Sfîntă, ori de cîte ori aveam bucuria să-i trecem pragul ( eu şi încă 2-5-7-9 „netrebnici”, cîţi reuşeam să bag în break-ul meu, autohton, atît pe banchete, în mod regulamentar, cît şi prin port-bagaj!!! ), „inoportunîndu-l” cu prezenţa noastră…ori de cîte ori ne „tăia” pe noi „pofta”…şi..ne cam tăia!!! Ne primea cu bucurie şi ne dădea binecuvîntări pe măsura aşteptărilor şi mai mult deît ale aşteptărilor noastre, şi ne umplea sufletele de LUMINĂ.

 Ne „descoperea” năzbîtiile, pe care le săvîrşeam, însă avea un fel de-a o spune, că după plecarea de la părintele, ne băteam capu’ o săptămînă întreagă, ca să realizăm ce-o fi voit să spună Bătrînul nostru drag şi scump!..Uneori desluseam, alteori nu..

 O dată am condus autohtona mea, spre Ploieşti, cu mult mai mult decît limita admisă, de radarele „plantate” pe şosea, şi unul dintre ocupanţii locurilor, care avea o frică patologică, îmi tot zisese, pe parcursul drumului: „mergi fată mai încet!; mergi fată mai încet! Dar eu nu şi nu, nu-l luam în seamă!  Nimic! Călcam acceleraţia şi mă duceam ca vîntu’ şi ca gîndu’, nerăbdătoare să ajung. Cînd am ajuns la Bătrînul, ne-a tot întrebat,  repetat, cu ce-am venit, a cui este maşina şi cine a condus, la care, invariabil, ceilalţi mă aratau pe mine. Şi părintele nu a zis nimic, dar, la plecare a spus limpede: „ei!!!…cam mult, cam mult..dar, hai..mergeţi!, dar nu mai mult de 100 !”… Care va să zică, nu mai avea să mă bată la cap, tot drumu’,  „netrebnicul” ăla fricos, căci acum puteam merge cu  100 la oră, fara probleme!…dar, nu mai mult!!… Însă, nici mai puţin!!!..N-a ca ţi-a făcut-o Batrînul!, „Johan”, „scumpule!!!”…

 Altă dată mîncasem pe drum porumb fiert. Rămăsese o bucată de porumb, iar ocupanţii maşinii o tot dădeau de la unul la altul, şi se tot codeau s-o mănînce. La un moment dat, le-am zis: ia nu vă mai invitaţi atîta la porumbu’ ăla! Lăsaţi-mi-l, mie! Acum conduc şi nu pot mînca! Şi, cuminţi, l-au „pus bine”. Pe drum, am oprit şi i-am cumpărat părintelui nişte fructe, ceva banane şi cîteva caise nou apărute. Cînd am ajuns la părintele, ne-am dus în curte sub pomi. Noi stăteam pe scăunele iar părintele într-un  balansoar din acela vechi de lemn. Eu îl hrăneam pe ascuns ( ca să nu mă vadă dna Mia -„patriarhul” părintelui-, că mă CRÎPA, la propriu!…ş-apoi, nici că mai „pupam” io la părintele, multă..vreme!!! ) cu cîte o bucăţică, băgîndu-i în gură ca la puii de găină cînd sînt mici şi nu se pot hrăni singuri!!! Părintele mînca supus, bucuros, şi nu zicea nici mîrc, iar eu, înciudată că nu zicea nimic, îl tot întrebam:

– Vă place părinte? E bună? Şi îi dădeam bucata şi tot insistam cu întrebatu’. La care, după îndelungi aşteptări în a primi un răspuns, şi chiar unul afirmativ, părintele zice, parcă absent:

– „Daaa..a..a…, tare frumos îi porumbu’ şi tare bun, anu` acesta!”…

 Unde dai şi unde crapă?!! Ce legătură are caisa cu porumbu’?, mă tot întrebam. Dar, n-a trecut vreme şi am realizat care era chestiunea!!! Na! Ce mă fac acum că m-a „descoperit” Bătrînu’ că am porumb fiert pitit în maşină, iar lui îi dau banane şi caise, la greu!..

L-am trimis pe unul dintre  „netrebnici” să scotocească şi să aducă acel „corp delict”, în faţa „instanţei”. Ce-a urmat nici nu mai vreau să-mi amintesc! C-a sosit „Cruella” ( dna Mia!.. iertaţi! ), chiar în toiul „acţiunii” şi…m-a prins în „fapt”! Părintele avea gura plină cu boabe de porumb, iar eu, pumnul plin..Cine-o cunoaşte pe dna Mia, ştie cam prin ce-am trecut! Femeie bună, dar..cam aprigă!!.. Experienţele cu ea erau dintre cele mai dure. Un adevarat Jandarm în exercitiul funcţiunii!!! Mă treceau fiori, uneori, tot drumul de la Bucureşti la Ploieşti, gîndindu-mă la simpla ei prezenţă! Trebuia să fii pregătit pentru orice!..

 Mi-aduc aminte că, odată, partenerul  meu, a inţepenit, la propriu, cu-n ditai buchetu’ de crini  în mînă ( achizitionat cu bani grei, de la o „negresă” din Ploieşti, care „m-a taxat” comform cu „valoarea Sfîntului” căruia-i dedicam florile )! A rămas în poziţia de drepţi, fără grai, cînd femeia şi-a făcut apariţia dinspre uşa ce dă în bucătărie!!!…

Sărisem gardul ( „abia reconstruit”!! ) şi reuşisem să ajungem în holul casei, lîngă pr Nicodim, şi tocmai ne guduram ca nişte  miei…Părintele ne strîngea în braţe, şi noi eram în culmea fericirii, cînd a dat peste noi doamna..Mia!!! Aş fi dat tot aurul din lume să nu fi sărit gardu’ ăla, în ziua aia!!!…Dar, sunasem de ne venise acru, bietul părinte venise din camera sa, tîrîş, ajunsese în hol, şi de-acolo nu s-a mai putut mişca. Il părăsiseră puterile ( avea vreo 94 de ani, atunci, nu mai era tocmai ca la 30! )! Şi-atunci, noi, de teamă că va încerca, cumva, să ajunga la poartă şi, Doamne fereşte, va cădea pe caldarîm, l-am strigat de după gard şi am cerut voie să sărim gardul, ca să ajungem noi la el…înainte de-a se „întîmpla” ceva rău!!! Erm, cînd să sară dincolo de gard, în curte, se prinsese-ntr-o scîndură din gard, şi  a rămas spînzurat cu capu-n jos…Cînd am ajuns lîngă părintele el ne strîngea în braţe, ne săruta şi ne binecuvînta de mama focului…Şi doamna Mia cînd a venit în casă şi ne-a găsit aşa , ca pe un GRUP STATUAR, îmbrăţişaţi, în sufrageria casei ei, evident că nu se aştepta să ne „descopere” acolo, fiindcă ştia prae bine cî..încuiase poarta cu gheia!!!…Ne-a bruftuit de numa-numa…În fine!…

  Avea însă, dna Mia, şi momente cînd era amabilă pînă la extrem. Dar…atunci nu era ea, căci eu, personal, n-o recunoşteam…Iartă-mă dna Mia!, aş da mult ca să mai pot veni, să mă cerţi, să mă înfrunţi, să-mi zici şi să-mi faci orice, numai să-l mai pot vizita şi să-l îmbrăţişez pe Părintele meu drag, scump şi sfînt, Nicodim Bujor !

Reclame