Posts Tagged ‘Nicodim Bujor’

Cuvinte de folos, de Ioana Stuparu


http://confluente.ro/ioana_stuparu_1468845952.html#

Cuvinte de folos
Dragul, scumpul şi sfântul meu Părinte protosinghelul Nicodim Bujor – autorul Acatistului Sfântului Calinic de la Cernica – , un …”ilustru necunoscut”, este intitulat volumul de proză al autoarei Antoaneta Rădoi, pe care l-a publicat la Editura Bucureşti, în 2015. Este un omagiu adus unui slujitor al Lui Dumnezeu, care, până la vârsta de 96 de ani a trăit în smerenie, în iubire de oameni, oferind, prin cuvinte înţelepte şi de folos, ajutor duhovnicesc, celor aflaţi în suferinţă.
Fiind înzestrată cu darul povestirii, verbală sau în scris naraţiunea având aceeaşi curgere, autoarea recurge de această dată la a aşterne pe hârtie, pentru rămânere, despre modul în care l-a cunoscut pe Părintele Nicodim Bujor, precum şi despre binefacerile întâlnirii cu el, ajutorul duhovnicesc primit pe parcursul mai multor ani.
Întâmplările de toate felurile se ţin lanţ, căutând-o, parcă, anume pe ea. Nu că ea s-ar considera fără de păcat, că, de, om este, iar în afară de Dumnezeu, cu toţii suntem predispuşi păcatelor mai mari sau mai mici, mai multe sau mai puţine. Doar că, Antoaneta Rădoi are calitatea, curajul de a-şi recunoaşte greşelile şi a scrie despre ele ca pe o „spovadă”.
Modul de viaţă creştinească venind din familie, încă din anii copilăriei, dar, mai ales, puterea credinţei care o înnobilează zi de zi, au dus la povestirile din viaţa personală, ea fiind personajul principal, se înţelege… Fiindcă cele mai multe dintre greşeli s-au petrecut împreună sau datorită societăţii din care face parte, automat îi împlică şi pe alţii în povestire. Însă, are puterea să ia adesea asupra ei şi păcatele celorlalţi, cerându-i iertare Lui Dumnezeu, în numele ei, pentru toţi.
Limbajul folosit în povestirile Antoanetei Rădoi este cât se poate de colorat, ceea ce face deliciul povestirilor şi depăşirea anumitor situaţii, de multe ori foarte complicate. Totuşi, termenii duhovniceşti folosiţi din belşug, scot la iveală şi pun în prim plan caracterul autoarei, educaţia, sinceritatea – una dintre caracteristicile de bază. Ea nu-şi caută personajele, ele se ivesc, pur şi simplu. Iar după ce au apărut, nu se mai dezlipesc, ci fac parte din soartă, cum s-ar spune. Din momentele povestite realizează tablouri de viaţă, pe care le înfrumuseţează cu sentimente, gesturi, care, deşi par superficiale, obişnuite, au o mare încărcătură de omenie, de iubire faţă de semeni, alcătuind adevărate cântări duhovniceşti.
Aşa cum unicat este fiecare om, şi scrierea Antoanetei Rădoi este unică şi de laudă.
M-au impresionat, în primul rând, paginile de la începutul cărţii, unde autoarea vine cu însemnări din biografia Părintelui Nicodim Bujor, precum şi cu relatări referitoare la plecarea lui la Domnul, în special din timpul „Privegherii”. Am citit, minunându-mă, adevăraţi psalmi, scrieri sensibile pornite dintr-un suflet milostiv, creştin, în momentele despărţirii pentru totdeauna, de o persoană foarte, foarte dragă.
Lucrarea este consistentă, cuprinzând aproape 200 de pagini, cu o povestire fermecătoare, cu descrierea unor peripeţii antrenante, cu tablouri rupte din viaţă, cu o coloratură fascinantă, atrăgându-l şi implicându-l pe cititor, însă, chiar şi doar prin cele câteva pagini de la începutul cărţii, numele Părintelui Nicodim Bujor (n. 1915 – d. 2011), rămâne înscris în veşnicie, datorită autoarei Antoaneta Rădoi.
Doamne-ajută!
Ioana Stuparu
1 iunie – 2016, Bucureşti
  ioana_stuparu_1468845952

Protosinghelul Nicodim Bujor, Avraamul meu!!…


POD de DOR către… BATRÎNI

Protosinghelul  Nicodim Bujor, Avraamul meu

                                        (Autorul Acatistului Sfîntului Calinic de la Cernica )

                                                           un…ILUSTRU NECUNOSCUT!

pr nicodim in rama cu luminare alba0001

  Înțeleptul spune: Cine nu are bătrîni să-și cumpere! Ei, bine! De nu l-aș fi avut pe părintele Nicodim Bujor, ar fi fost necesarmente trebuință să mi-l cumpăr! Dar, Dumnezeu în mărinimia Sa, mi l-a dăruit!! Așadar..gratis! De aceea, nu-mi mai rămîne decît să spun, cu recunoștință: Slavă, Ție, Doamne! Si Binecuvîntat fii bunule, drag, scump și sfînt Părinte, Nicodim Bujor, omule și brav soldat al lui Dumnezeu!

 Protosinghelul Nicodim Bujor a fost și va rămîne una dintre prealuminatele stele ale Bisericii lui Hristos din Biserica Ortodoxă română! A fost un duhovnic iscusit, un preot și om de o rară noblețe sufletească și este autorul Acatistului Sfîntului Calinic de la Cernica! A fost unul dintre preoții trăitori în Hristos și unul dintre duhovnicii iscusiți pe care Biserica Ortodoxă din România i-a avut dar pe care sinodalii n-au știut să-i prețuiască și…NU L-A PREȚUIT!! și, sfinția sa este cel care, cu un an înaintea canonizării Sfîntului Calinic de la Cernica, atunci cînd se zvonea că va urma canonizarea, a întocmit, într-o dudovnicească și îngerească limbă, unul dintre cele mai minunate Acatiste creionate vreodată. Și, cu toate că el a dat neamului rămânesc acest minunat Acatist (cinstindu-l, astfel, pe Sf Calinic și prin el pe Dumnezeu -Cel Care a pus Har peste Har în lucrările Sale, prin Sfinții Săi pe care ni i-a dăruit spre folos!), părintele Nicodim Bujor, el, autorul Acatistului, așadar, este un…”ilustru necunoscut!”

  L-am cunoscut pe părintele Nicodim Bujor în primăvara anului 2005, pe cînd sfinția sa avea 90 de ani! M-am bucurat cîțiva ani buni de binecuvîntarea de a-l fi cunoscut și-I mulțumesc Bunului Dumnezeu pentru că m-a bucurat pe mine -ingrata!- cu aceastăSfîntă Binecuvîntare!

 Părintele Nicodim Bujor s-a născut la Piatra Neamț și este al 8-ulea copil din cei 11 ai familiei. A studiat la Liceul Petru Rareș, liceu pe care l-a absolvit cu notă maximă, după care a s-a înscris la Scoala de Geniu din Timișoara, pe care a abandonat-o în favoarea teologiei. A fost închinoviat la Mănăstirea Cernica în anul 1935 ”la recomandarea și cu binecuvîntarea Preafericitului Patriarh, de la acea vreme, Nicodim Munteanu”, la propunerea lui Gala Galaction, care l-a și însoțit la Mănăstire și căruia părintele Nicodim Bujor i-a păstrat, în întreaga sa viață, o cinstire deosebită. Nu era dată să ne ducem la Părintele și, printre altele sau înainte de toate, să nu ne vorbească despre marele GalaGalaction, cel care ”l-a descoperit” pe tînărul Nicolae (Pr Nicodim de mai tîrziu și de-a pururi!) și, mai apoi, ”l-a recomandat” la…Dumnezeu, prezentîndu-l celor care administrau la acea vreme Mănăstirea Cernica.

 Părintele era mic de statură și subțiratic, drept pentru care, Secretarul Mănăstirii, cînd l-a văzut pe tînărul Nicolae (pe atunci), n-a putut să-și reprime mirarea, așa că l-a întrebat pe preotul și profesorul Gala Galaction (Grigorie Pișculescu era numele lui și era profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă și preot slujitor la Mănăstirea Radu-vodă din București.):

–          Ce va face el la Mănăstire? La care, marele Gala Galaction i-a răspuns concis:

–          Găina asta mică, să vedeți ce ouă multe are să facă!

Mulți dintre cei care au avut bucuria de a-l fi cunoscut știu ”ce multe ouă” a făcut acest

blind, bun și înduhovnicit preot al lui Dumnezeu. Iar eu știu și mai bine cite ”ouă” a făcut ”găina asta mică!!”, dragul, scumpul și sfîntul meu părinte, Nicodim Bujor, cel pe care eu l-am numit, Avraamul meu!

La închinovierea părintelui Nicodim Bujor ca monah în Mănăstirea Cernica, la depunerae voturilor monahale, marele Gala Galaction a mai spus:

–          Bucură-te Mănăstire, că frumoasă floare-ți vine!

Ce frumos!… Știa părintele, profesorul Gala Galaction, ce știa!!…”Frumoasă floare” a Bisericii lui Hristos a fost, atît cît a trăit, și ”frumoase flori” a sădit în Biserica, în Grădina lui Dumnezeu și în multe inimi!

  Ceea ce mi se pare interesant și, poate, demn de reținut, în cazul Bătrînului NicodimBujor, este aceea că el a venit pe lume într-o zi de Sărbătoare (pentru ortodocși), pe 5 mai 1915, de Sfînta Irina și a plecat din lume tot într-o zi de Sărbătoare, pe 30 ianuarie 2011, de Sfinții Trei Ierarhi – trei arhierei și dascăli ai lumii creștine: Vasilie cel Mare, Ioan Gură de Aur și Grigorie Teologul! Și ceea ce mi se pare și mai interesant este aceea că părintele Nicodim Bujor, dăduse examen și intrase cu brio la Școala deGeniuTimișoara, dar nu a urmat-o, ci, din pronie dumnezeiască, a urmat calea…monahismului și a ajuns un… ”monah de geniu”, ”un soldat de geniu” în Mănăstirea Cernica! El devenind un brav soldat al lui Hristos! Era îmbrăcat în Armele Luminii  și a trăit ca un Înger în Trup, fiind de-o bunătate și blîndețe arar întîlnite și de o curățenie sufletească care…te sfințea! Era un preot, un monah ”bolnav de iubire!” El chiar avea o vorbă, și anume: ”Aș vrea să pot răspîndi o EPIDEMIE, ca să-i îmbolnăvesc pe toți de SFINȚENIE!” Așa o dragoste mare avea, încît își doarea să aibă puterea ca, prin atingerea sa de noi să ne sfințească! Ceea ce se și întîmpla! Numai că noi, nedesfințeam, grabnic, de cum plecam de la sfinția sa, umplîndu-ne iarăși cu păcate, lucru pentru care părintele suferea, însă nu ne certa niciodată ci, de fiecare dată, de cum ajungeam la sfinția sa, ne curăța cu rugăciune și cu dragostae lui nemăsurată  plîngea la Dumnezeu și la Maica Domnului pentru noi! N-o făcea fățiș, la vedere, ci…în taină! Am simțit asta de nenumărate ori! Și am văzut lucrarea lui Dumnezeu săvîrșită

prin acest iscusit duhovnic! Și nu odată!… De cum intram pe ușă, ne lua pe fiecare în brațele lui primitoare și făcîndu-și mîinile căuș în jurul capului nostru, ne binecuvînta  cu binecunoscuta-i, UNICA, DUMNEZEIASCA sa binecuvîntare: ”Duhul Înțelepciunii, Duhul Răbdării și al Modestiei, Duhul Bărbăției și al Gîndului Curat …Toată Darea cea Bună și tot Darul cel Desăvîrșit să se pogoare de Sus, de la Părintele Luminilor!”, după care ne pecetluia cu Semnul Crucii și ne săruta pe frunte,sfințindune! Prin această Sfîntă Sărutare deveneam ai lui!…

  Părintele Nicodim Bujor, acest ”ilustru necunoscut”, era un erudit. Știa 4-5 limbi străine. Dar încă de cînd a intrat în Mănăstire a făcut foarte multa muncă fizică, lucrînd din greu pe lîngă Cantinele de Săraci de la Așezămîntul Sfinții Apostoli, unde alegea grîul pentru 20 de colive care se făceau săptămînal pentru pomenirea celor căzuți pentru apărarea Patriei și a neamului, plus că ajuta la tot ce era muncă fizică acolo. Ne spunea că acolo, în vremea aceea, mîncau 150 de oameni ai străzii, pe care, după ce el ajuta la prepararea mîncării, îi servea la masă!

 Părintele a întocmit  multe lucrări scripturistice necesare la stăreție (lucru despre care nu se vorbește încă nimic -deși au trecut deja 4 ani de la plecarea lui dintre noi-, ca și cum nu s-ar ști, deși acele lucrări există, din cite știu eu de la părintele Nicodim Bujor și ele pot da mărturie, la nevoie, despre activitatea intelectuală desfășurată de sfinția sa în cadrul Mănăstirii și nu numai!- și tot dumnealui s-a ocupat de editarea ziarului ”Cuvînt Bun” . A făcut parte, alături de marele Dumitru Stăniloaie (și de alții mai puțin cunoscuți mie!) din Rugul Aprins, al cărui CREZ era apărarea CREDINȚEI și a VIEȚIICREȘTINE, care erau amenințate de Comunism.

 Despre munca fizică pe care a trebuit să o exercite în cadrul Mănăstirii, părintele ne povestea cu umor că, de cum a sosit a fost repartizat la Arhondar (loc unde se primesc oaspeții), iar administratorul l-a întrebat dacă știe cumva ceva limbi străine și dacă da, care anume, iar el a răspuns:

–          Da știu! Știu germană, franceză, greacă, latină, ebraică. La care, administratorul i-a zis:

–          Ei, acum o să înveți o limbă nouă: tîrnăcop, sapă, hîrleț!…

Părintele Nicodim Bujor a slujit cu credincioșie  făcînd, așadar, fel de fel de munci fizice, chiar dacă structura lui fizică nu-l prea ajuta, dar și muncă intelectuală, pentru că intelectul -acest UNIC, dumnezeiesc DAR, îl ajuta mult!!!…

 Pe vremea aceea se avansa greu în treptele preoției (nu ca azi!!!, contra-cost; simonic!!) și el a trebuit să facă multă ascultare pînă să ajungă să capete ”medalia” de protosinghel, pe care a obținut-o după ani mulți de multă osteneală și slujire adusă lui Hristos, Maicii Domnului, Sfîntului Calinic și oamenilor! Cu ”medalia de protosinghel” a și rămas părintele pînă în ultima zi a vieții sale, medaliecu care va merge și în..CERURI și cu ea se va prezenta înaintea Tronului Slavei!!!… Căci Biserica Ortodoxă, căreia părintele i-a slujit cu credincioșie neștirbită timp de cîteva decenii bune, nu și-a mai găsit timp să-i acorde acestui duhovnic și învățător iscusit, acestui Avva, bravului soldat al lui Hristos, părintelui Nicodim Bujor, nicio altă…medalie! Niciun rang preoțesc! Slavă, Ție, Doamne!, că acum bunul, blîndul, dragul, scumpul și sfîntul meu părinte, Nicodim Bujor, se bucură în Ceruri de Slava Ta! Și aceasta ne este nouă, ucenicilor lui, mîngîiere! Și ne dă nădejde, totodată!

În 1955, Părintele Nicodim Bujor, a avut un însemnat rol, participînd activ, trup și suflet, la canonizarea Sfîntului Calinic, eveniment despre care ne relata, povestind cu mare revărsare de suflet. Trăia, de fiecare dată cînd ne povestea, fiecare moment al Actului Canonizării Sfîntului, față de care sfinția sa avea o mare-mare evlavie și cinstire! Cinstire pe care și-a manifestat-o încă înainte de canonizarea Sfîntului, alcătuind un Acatist de o dumnezeiască frumusețe stilistică! Ascultati, vă rog, simfonia duhovnicească revărsată din sufletul lui: ”Pomenirea ta cea purtătoare de lumină, Ierarhe Calinic, veselește sufletele celor credincioși, iar atingerea de Racla Sfintelor tale Moaște sfințește sufletele și dăruiește tămăduiri; pentru aceasta, cinstindu-te, cu bucurie îți cîntăm: Bucură-te Sfinte Ierarhe Calinic, cel ce de Dumnezeu ai fost înțelepțit”…

Tot Părintele Nicodim Bujor, prin pronia dumnezeiască, însemnase cîndva Cinstitul cap al Cuviosului Stareț Gheoghe de la Cernica, acest lucru fiind de folos mai tîriu -prin 2006 parcă- la identificarea și proslăvirea acestuia, la vremea canonizarii.

  L-am cunoscut pe părintele și pot spune și o spun cu bucurie, că am avut și am cu sfinția sa o legătură specială (lucru despre care vorbesc pe larg în cartea mea: Dragul, scumpul și sfîntul meu Părinte, Nicodim Bujor, autorul Acatistului Sfîntul Calinic de la Cernica, un…ilustru necunoscut!” -publicata in aprilie 2015, de Hramul Sf Calinic și a cărei lansareaa fost făcută la mormîntul scumpului meu părinte, Nicodim Bujor, în Cimitirul Mănăstirii Cernica; ca un omagiu adus Părintelui meu drag, scump și sfînt, precum și Sfîntului Calinic, Sfînt pe care Părintele Nicodim Bujor îl prețuia nespus). Nu înțeleg ”taina„. Nici nu am încercat să o descifrez. Doar mă bucur de binefacerile ”prieteniei” noastre, și-atît! Pentru că, DA, pot spune, în adevăr, că părintele Nicodim Bujor îmi este un real prieten! Poate singurul pe care îl am!…Cum altfel să înțeleg grabnicul ajutor, sprijinul și ocrotirea de care mă bucur din partea lui, încă din prima zi în care l-am întîlnit? Căci, din prea-plin de duhovnicească dragoste, mi-a revărsat în inimă, îndrăznesc să zic…un strop de har

 –Îți mulțumesc, drag, scump și sfînt Părinte, Nicodim Bujor! Binecuvîntat fii între Sfinții lui Dumnezeu și Binecuvîntat să fie Dumnezeu, Care mi-a dăruit mie bucuria de a te fi întîlnit și de a mă bucura de binecuvîntările sfinției tale!

 Despre părintele Nicodim Bujor, Avraamul meu, cum cu duiosă dragoste l-am numit eu, aș putea vorbi la nesfîrșit, findcă am multe experiențe de viață trăite, dar nu o voi face și aici! Cei interesați pot citi cartea mea, despre care am făcut cunoscut mai sus! Tot ce aș vrea însă să mai spun este aceea că, părintele a slujit în Mănăstirea Cernica vreme de mulți-mulți ani și a  slujit cu credincioșie, cu sfințenie, punîndu-și sufletul pentru Mănăstire, pentru Maica Domnului, pentru Sfîntul Calinic și pentru oameni!

 A fost multă vreme faorte-foarte bolnav, timp în care, avînd binecuvîntarea mai-marelui său, s-a retras din Mănăstire  pentru a-și urma drasticul tratament! A viețuit la o familie din Ploiești care a avut mare grijă de sfinția sa. Acolo l-am cunoscut și eu. Și pot spune că dacă nu ai fi știut că este bolnav, că suferă de o boală atît de cruntă, nu ai fi descoperit, pentru că părintele NU SE VĂITA NICIODATĂ! Și era primitor de oaspeți! Ne primea, totdeauna, cu bucurie și cu larghețe mare de suflet ”la orice oră din zi și din noapte!” Tăifăsuiam cu sfinția sa ore în șir și nu se sătura să ne vorbaescă despre sfinți, despre marii noștri cărturari, despre al său duhovnic, marele Gala Galaction, iar despre Sfîntul Calinic și despre Maica Domnului ne vorbea cu revărsare de suflet, îndemnîndu-ne să-i cinstim cu mare evlavie și să-i chemăm în ajutor! Despre Maica Domnului făcea mereu remarca: ”Toată guvernarea lumii a dat-o Hristos, mamei Sale, Fecioara Maria și cu ea, prin mijlocirea ei, vom rezolva multe lucruri!” (Pentru cine are urechi de auzit, sa audă!)

 Cu ceva vreme înainte de plecarea sa la Domnul, Dumnezeu a rînduit și părintele Nicodim Bujor a fost readus la Cernica și a viețuit în chilia sa, pe care stă scris: Pr. Nicodim!

 După o viață de sfințenie închinată lui Dumnezeu, Biseicii și mădularelor ei, oamenii, părintele Nicodim Bujor a trecut la Domnul, la 96 de ani, așa cum am mai spus, pe 30 ian 2011! Ziua în care Biserica Ortodoxă îi prăznuia pe Sfinții Trei Ierarhi! Așadar, într-o zi de Sărbătoare venise pe lume și tot într-o zi de Sărbătoare pleca la Domnul! Și aceasta este pentru mine UN SEMN ce-mi dă nădejfe! Și nu-s singura!…

A plecat la Domnul! Acolo de unde și venise!…Și venise spre bucuria și mîntuirea multora, printre care, îndrăznesc să mă număr…și eu! Căci îndrăznesc la mîntuire, din pricina promisiunilor părintelui! Și pentru ale lui sfinte rugăciuni și promisiuni, îndrăznim -cred- noi toți, cei care am avut binecuvînatata bucurie de a-l fi întîlnit!

A fost înmormînatat, fără fast, în Cimitirul Mănăstirii Cernica…

S-a dus Părintele…tiptil…smerit! Așa cum a trăit! Și, la 4 ani de la plecarea lui la Domnul, ucenicii lui încă tac! Parcă înadins s-ar vrea ca el, BĂTRÎNUL Nicodim Bujor, autorul Acatistului Sfîntul Calinic de la Cernica, acest Avva care a trăit smerit și care a lăsat națiunii ortodoxe un minunat Acatist -după care se slujește în Mănăstiri și Biserici ce poartă HRAMUL Sfîntului Calinic-, să rămînă un..”ilustru necunoscut!”

Prea multă discreție domnilor!! Dar…

                                                              Fiți iertați! Și…Iertați!

                                                                                           Autor: Antoaneta Rădoi -de la Vrancea

Aproapelui meu…


Am tot incercat

timid,

discret,

să-i fac

”declarații de dragoste”

aproapelui meu!

Şi-aproapele meu

n-a-nțeles,

NIMIC!!

Eu încă-i vorbesc,

şi el,

aproapele meu…

încă

nu înțelege

vorbirea mea!

Vorbim

limbi diferite!..

.coperta prigonitori

Psalm (Rugăciunea mea, un țipăt de pescăruț în…cădere!)


Doamne,

am auzit

că-n necaz,

BEȚIVUL

se-alină

cu …RĂCHIE!

EVLAVIOSUL

cu…AGHIAZMĂ!

Iar eu…

eu

încerc, Doamne,

să m-alin

cu…RUGĂCIUNEA!

Dar ea,

RUGĂCIUNEA mea,

nu-i, Doamne,

decît UN ȚIPĂT

de pescăruș

în… cădere!!!

Căci sufletu-mi e

străpuns

de..DURERE!!!

De-aceea vin,

Doamne,

ASTĂZI

înaintea TA,

și TE ROG

să-mi dai,

ASTĂZI,

MÎNGÎIERE!

Să pui Tu, DOAMNE,

ASTĂZI,

peste sufletul meu,

alifie de-aloe

și untdelemn sfințit,

și să-mi dai, Doamne,

ASTĂZI,

VINDECARE!

Căci TU ești,

Doamne,

CEL CARE,

pe toate le poți!

Numai

SĂ VREI!

Voiește, dar,

Doamne,

ASTĂZI!!!,

cu o COPILĂ a TA…

cuvint de folos cu luminare0000

(Antoaneta Rădoi -de la Vrancea, din volumul ”Psalmi”, in curs de aparitie)

Antoaneta Radoi, fiinta mica din spatele unei mari camere de…filmat!


Lansarea uneia dintre cărțile mele. Casa Calderon. 19 dec 2014.

La Casa de Cultura Calderon mergeam să filmez! Aveam o ditai cămăroaie de luat vederi -prea mare, poate, pentru dimensiunile mele minione- pe care de-abia o căram, avînd în vedere atît volumul aparatului cît și starea sănătății mele, subrezite de o fostă grea…paralizie. Mă ajuta, evident, f f des, amica mea Yle K. Ea era, de fapt, ”calul de bătaie”, eu doar făceam TREABA în sine cînd sosea momentul! Ea însă căra, necondiționat, aparatura.

Mergeam la Cenacluri Literare, la Lansări de Carte și așa am ajuns și la Casa Calderon. Aici am întîlnit cîteva spirite înalte, însă atenția mi-a fost atrasă în mod deosebit și am fost fascinată de prezența unui spirit deosebit în persoana dnei profesor Floarea Necșoiu.anto nescoiu lansare

Am ascultat-o, condescendent, savurînd fiecare luare de cuvînt. Femeia, doamna, profesoara Floarea Necșoiu trăiește fiecare vibrație a fiecărui cuvînt rostit! Nicio virgulă-n plus, nicuna în minus în ”discursurile” domniei sale! Iubește poporul român, iubește LIMBA ROMÂNĂ, iubește..oamenii! Iubește scriitura, ca artă! Îi plac textele scrise bine, îi place originalul, îi place autenticul!…

Cred ca am fost foarte INSPIRATĂ în ziua în care, lăsînd camera jos, pe podea, am abordat-o (recunosc, cu multă îndrăzneală, dar o îndrăzneală care nu-mi aparținea!!!; nu știu de UNDE mi-a venit!!..), căci mă fascinase timbrul vocii ei, suavitatea ce degaja din expunerile ei, felul UNIC în care îl interpreta pe Eminescu (cred ca nici măcar el, Eminescu, nu o putea face în acest fel!!!), și i-am spus cîteva cuvinte referitoare la felul cum m-au pătruns în suflet ”luările de cuvînt” ale domniei sale. Apoi, i-am spus scurt, fără ocolișuri, (surprinzîndu-mă pe mine însămi pentru IDEE),  că am UN MANUSCRIS și că mi-aș dori să-și arunce peste el o privire. Surprinzător, pentru mine, a spus: DA! La fel de concis ca propunerea mea! Am mulțumit, mi-am ridicat de jos  camera și am zbughit-o pe ușă! Am mers spre casă…alergînd!! M-am dus direct la computer și am scos din DRAFT,   acolo, în calculatorul meu, unde stăteau depuse, DEPOZITATE de ani şi ani toate TEXTELE mele… și m-am pus pe treabă! Am selecat, cu grijă, texte și le-am adunat la un loc…

Intenţionam să-i duc doamnei Prof Floarea Necșoiu un TEXT la care țineam mult, care era finalizat încă în urmă cu trei ani, dar..n-a fost să fie așa! I-am dus alt TEXT! Așa a vrut Dumnezeu și…Sfîntul Lui, Părintele Ilie Lăcătușu! Deși eu îmi doream f f mult să public o altă carte! O Carte în care vorbeam despre cineva foarte drag sufletului meu, Protosinghelun Nicodim Bujor. Am laut însă oportunitatea ce se ivise acum, ca pe o INSPIRAȚIE, și am purces la drum!…

I-am dus  dnei prof Floarea Necșoiu TEXTUL unui alt Manuscris. L-am dus într-o după-amiază, pe la ora 17,00, în staţie la Universitate! A doua zi dimineață la ora 8,00 am fost sunată de dna profesor. Citise 80% din Text. Nu mai dormise!! Nu mai făcuse NICIO ALTĂ TREABĂ! N-o lăsase scriitura!!!…Ce mi-au auzit urechile a fost absolut magnific! Inima îmi ieșea din piept! De bucurie! Doamna Floarea Necșoiu este omul care ”nu te curăță de coajă”. Venite din partea dumneaei, aprecierile, erau pentru mine MANĂ CEREASCĂ! Binecuvîntare bine…venită! Și era așa, cu-atît mai mult cu cît eu eram într-o cumplită mîhnire, generată de înșiși TĂTICII… Bisericii mele: Sinodalii, și sufeream ca un cîine pribegit…

Așa am publicat eu cartea: ”Părintele Ilie Lăcătuşu, grabnic ajutătorul”, carte căreia dna prof Floarea Necsoiu i-a scris, cu delicateţea-i bine cunoscută, un Cuvint Inainte! (Multumesc dna prof Foarea Necşoiu! Dumnezeu să vă răsplătească osteneala şi dragostea!)

lacatusu framintat din coperta lacatusumijloacele dumnezeu IMG_0901nescoiu 33 bn bn

La lansarea cărții mele, ”Pr Ilie Lăcătușu, grabnic ajutărorul”, cîteva luni mai tîrziu, în 2014, pe 1 iulie, dna prof Floarea Necșoiu, cînd m-a prezentat auditoriului, chiar a subliniat: ” o știți pe Antoaneta Rădoi! Ea e fata care…filmează!” Așadar, nu eram o scriitoare ci…”fata care filmează!!!” No, fain! Iată, însă, că am demonstat că știu și să țin în mînă un stilou, știu să scriu și o fac, chiar cu mult mai bine decît ȘTIU să țin în mînă o cameră de filmat! Mulțumesc Domnului pentru acestă binecuvîntare! Mulțumesc dnei prof Floarea Necșoiu care a avut încredere, din prima, și a acceptat, INSTINCTIV -as zice!-, să-mi răsfoiască Manuscrisul acela și, mai apoi, șă-și pună semnătura pe un CUVÎNT ÎNAINTE la două dintre cărțile mele! Doamna Floarea Necşoiu nu era oricine. E scriitor şi, pe deasupra şi profesoară de…LIMBA ROMÂNĂ!! Dumnezeu mi-a scos-o în cale în acea Sfîntă zi!!…

La o altă lansare de carte a mea, publicul (care, deși nu pentru mine venise în număr mare la Casa Calderon!!!), a fost pur și simplu…electrizat! Atît de surprins, încît au uitat, pentru multe momente, motivul real pentru care veniseră în număr atît de mare! și, m-au înconjurat cu multă căldură, asaltîndu-mă ca pe un mare scriitor ( ca pe unul care avea CEVA de spus în LITERATURĂ !!!)!! Ma asaltasera atunci dorind fiecare sa le dau cîte un..autograf!!!…Io? Antoaneta, „fata de la camera de filmat!!”… Ciî timp i-am tot filmat, niciodată nu voiseră vreun autograf de la mine! Nimeni niciodată nu se interesase de mine! Veneam cu camera de filmat de-a spinarea, grea cît un elefant mort, îmi făceam treaba, „plimbîndu-mă” cîte doua ceasuri printre literaţi (străduindu-mă din răsputeri să fac lucru bun ), după care, îmi strîngeam „băgăjelul” şi…pe-aici ţi-e drumul Antoaneto!!! Reveneam la lansarea următoare de carte sau la vreun alt eveniment literar, filmam şi plecam, cărindu-mi, precum melcul, veşnic, în spinarea-mi beteşugită (de povara unei foste paralizii, din care m-am ridicat printr-o minune cînd NIMENI nu mai credea că se va întîmpla!!!).., camera de filmat! Nimănui nu-i păsa cine sînt! Eram pentru toţi ca şi inexistentă!! Iar acum, cîtă schimbare!!! Diametral opusă!!! O, Doamne! ”Mare ești, Doamne, și minunate sînt LUCRURILE mîinilor Tale!…” Niciun cuvînt nu ar fi îndeajuns ca să-Ți mulțumesc!…  Îți mulțumesc, Doamne, Dumnezeul meu! Tu, Cel ce ai revărsat HAR și DUH Sfînt peste umila Ta copilă, Antoaneta și mi-ai dat mie să trăiesc asemenea clipe! (Ca răsplată a sufletului meu cel prea mult batjocorit de cei care se prefac că Te slujesc -sinodalii Bor!! Tu m-ai răzbunat, Doamne! Căci ceea ce ei au blestemat, Tu, Doamne, ai binecuvîntat! Amin. ) Slavă, Ție, Doamne, Dumnezeul meu!

Care va să zică, ”ființa mică din spatele unei mari camere de filmat” a reușit să vă capteze sufletul și…aplauzele!! Ba, mai mult, pînă și să-mi dedicați versuri de apreciere, voi scriitorii consacraţi! Ca răsplată a sufeltului meu… Vă mulțumesc! Mă bucură și mă onorează dragostea voastră! Fiți binecuvîntați, ACUM și în VEAC! Dumnezeu, Cel Care m-a binecuvîntat cu acest Har, harul scrisului, fie binecuvîntat în veci! Căci mult a bucurat şi bucură inima mea!

Antoaneta Rădoi -de la Vrancea

anto filmeaza prigonitoriianto filmeaza necsiu bn bnf necsoiu galugaru directoarae bnanto filmeaza necsiu bn bnanto si directoarea calderonanto citeste auditoriu calderonbn bn bn necsoiuarcudeanu anto bn bncolcigeani filmataanto genunchi domn recita bn bnstefan si ant fileaz bnant filmeaz bn bn bnstefan critic bn bnIMG_0089

O farima din ce-am invatat la Scoala Nationala de Jurnalism, Media Fem, sectia CAMERAMANI-fotoreporteri


SANYO DIGITAL CAMERA

SANYO DIGITAL CAMERA

Cautind ceva pe net, prin luna februarie 2015, am dat peste SCOALA NATIONALA de JURNALISM, Media Fem. Desi habar n-aveam cam cu ce se maninca, mi-am incercat norocu` -norocu` meu?!! Hmm!!, mi-am zis. L-au mincat PORCII și MISTRETII salbatici demuuult!, dar..merita sa mai incerc! Incercarea moarte n-are…Si am incercat!- prezentintindu-ma la un examen dupa ce, in prealabil, m-am pregatit intens, după niște materiale primite de-acolo si.. iata-ma, acum sint una dintre cele care au sansa de a urma cursurile Scolii Nationale de Jurnalism, sectia CAMERAMANI-FOTOREPORTERI. Cu asa o sansa te poti intilni, poate, O DATA in viata!!! Si iata, eu am avut-o! Multam` Domnului! Multam` intreprinzatorilor! Acesti oameni minunati, destepti si…karmici! Echipa de profesori de la Cameramani-Fotoreporteri (despre ceilalti nu stiu) este una de mare cinste! Oameni foarte bine pregatiti profesional, dar si..spiritual! Ne bucuram din plin de tot ceea ce descoperim frumos, bun, tehnic, artistic, profesional! Eu una care avind una bucata camera de filmat (profi, care, desigur nu e de „nasul” meu!!!) si filmam „dupa ureche”, trag nadejde sa se prinda de mintea mea creață ceva invatatura, de la acesti destoinici invatatori si, la finalul cursurilor sa ma descopar un bun…”minuitor al camerei de filmat!”, caci, Slava Domnului, am la dispozitie toate conditiile pentru o buna invatare! Felicitari intreprinzatorilor si multumiri profesorilor mei: Vlad Ioachimescu, Dragos Popescu, Ovidiu Georgescu, Misu Ionescu, toti foarte buni profesionisti si…oameni cu suflet mare si darnic! Atentie: multumirile le aduc din suflet, cu sinceritate maxima! Eu nu laud niciodata pe nimeni, gratuit!

Și, am inceput cu..fotografia!! Fotografia și cu mine, două lucuri INFINIT PARALELE!!!, am declarat eu in prima zi de curs, spre rumoarea celor prezente acolo, viitoarelor mele colege, care, evident, aveau (ziceau și credeau ele!!!) ceva habar despre, cu ce se maninca acea enigmatica..cameră obscură! Eu eram TOTAL, da` TOTAL in ceață, cînd Mișu Ionescu, formatorul nostru, si-a inceput prelegerea. Vorbea cu pasiune, spunind lucruri de adincime, de ”moft boieresc”, despre… Despre ce? Ce tot ”dezgurgită” ”ăsta” frățicule??, mă întrebam, căscînd urechile. Nu ințelegeam, neam, ce vrea să zică ÎNȚELEPTUL! Așa că, l-am lăsat să tot vorbească de-a surda vreo două luni, timp în care-mi luam…notițe! :i-mi îngrămădeam of-uri…

Cu Dom` Prof. Dragos Popescu, treaba era mai simpla. La orele dumnealui mergem completamente destresata. Luam ..notite! Si, din cind in cind mai căscam ochii, a uimire, pe la diaporamele colegelor sau pe la fotografiile aduse de ele si care intrau in dezbatere… Eu le consideram pe tipesele astea, niste..somități în materie, comparativ cu mine… Cînd mai intrau in dezbatere și mai pronunțau și cuvîntul ”diafragmă” sau …”paralaxă”…eu intram total in..Eclipsă. Îmi venea să le strîng de gît! Mă minunam cum, Doamne iartă-mă, de tipele astea știu, au auzit de ”paralaxă”, iar io habar n-am ce puii mei e aia, ”paralaxă!!”…Ceva timp am avut sentimentul ca mi-e prea strimtă cămașa în care mă băgasem!! La un moment dat, chiar incepusem sa ma sufoc! Cînd am mai auzit in clasa si cuvintul ”AGARICI”, s-a rupt filmul de-fi-ni-tiv!!! Și cînd tipa asta, descendentă, cumva, din..AGARICI (habar n-am cum, poate noră, poate fiică, poate, chiar nepoată de-a marelui AGARICI de la fostul Agerpress!!! Cine nu auzise de Agarici? Si pruncii din pintecu` mamelor știau cine-i tov. Agarici!. marele fotograf!!! de la Agerpress -foarte bun fotograf, la acea vreme. Unic, poate! Poate, nici macar n-o fi ea, colega mea, din neamul acestuia! Dar io, cind am auzit cuvintul ”AGARICI”, am ramas siderată!!! Gata!, mi-am zis. Daca asta, descendenta din Maestrul Agarici e in sala asta de curs, clar, ca io n-am ce cauta aici!!! Pai, si dc ar fi dat un ”aer” prin curtea caseiMaestrul Agarici, tot treuia să fi ”prins” fătucuța ceva în materie de fotografie…) a mai prezentat și o minunție de filmuleț cu niște imagini filmate din balon, m-a apucat apoplexia…și, mi-am luat..CANON!!!

Eu, scriitoare lu` Pește, tocmai ce eram încălecată și presată de timp, de Editura care urma să-mi tipărească o Carte mult-dorită inimii mele. Trebuia revizuită fiecare virgulă, fiecare punct. Voiam ca totul să iasă perfect! Ei, PERFECT nu e decît Dumnezeu! Mi-a demonstrat asta în mai multe rînduri. Dar eu..m-am străduit, așa că…

Intr-un din zile, Misu Ionescu, formatorul nostru zice asa a a …mai in treacat:

– Avem pe-aici persoane care nu ne-au arătat nicio fotografie!!…

Cind a spus asta o data, nici nu l-am auzit. Dar, cind a spus-o a N-a oara, i-am spus franc:

– Misu, pînă-n mai, să nu te astepti că vei vedea nici macar poze de la mine, darmite fotografii…(Nu i-am precizat motivatiunea..)

In aprilie mi-a apărut Cartea, m-am eliberat de sters și mai m-am tinut de cuvint. Am mers la Scolică gata pregătită de ascultare.

O colegă adusese pe un stick niște fotografii cu rațe. Lui Mișu Ionescu nuș-ce nu-i plăcuse la rațele suratei mele colege și io, care aveam imortalizate niște rațe de..”murea lumea!!!” (despre care credeam ca sînt realizate de National Geographic!!!, atît îmi erau de dragi…) îi zic lui Misu:

– Ce nu-ți place Mișu la rațele alea? Ia, uite atunci, colea la mine, niște rațe de numa-numa!!, zic scoțînd din geantă stickul, cu intenția să-i dau să-mi vadă ”opera!!!” La care Mișu, care era cu spatele la mine și cu ochii într-un monitor, iritat vizibil (???), îmi răspunde-n doi peri, si anume:

– Dar sa fie bine făcute la cuptor si MUSAI cu varză!!! A mai introdus niște intermezzouri indefinite…

Hmm!! Ce l-o fi apucat?, mă întrebam. Pînă atunci glumise, fusese vesel, bine dispus, și-acum, dintr-o dată, cînd să-i arăt și eu ”opera mea”, lui i se puse ”pata” pe mine… Am tăcut. Am băgat stickul la locul lui in gentuța de Scolică, și mi-am văyut de necazul meu (Aveam 1001 de ZDROABE pentru care să-mi fac probleme).

Mai tîrziu, la citeva saptamini distanță, i le-am aratat și i-am spus ca sint cam batrîne rațele astea si că ”nici pe varză și bine făcute la cuptor” nu cred ca mai pot fi gustoase acum…Așa am lămurit și faptul că eu nu-l luasem, nicicum, în tărbacă, atunci cind am vrut sa i le arat, asa cum presupusese el, de se ”șifonase” nevoie mare…Oricum, nu i-au placut, și cred ca nici daca erau ”la cuptor și pe varză” nu-i plăceau…Dar pt mine era lucru mare, fiidca rațele alea  erau cam primele mele imagini captate cu un știft de aparat de jucarie, împrumutat de la o amică…special ca sa-mi fac temele pt Școală.

Apoi, mai tîrziu mi-am lua…”Canonul!!!” (Am scris despre asta)

Iată bietele rațe:

dăduseră pentru mine, pe Dîmbovița un adevărat spectacol. Un regal…

R1R 3RR 2

Apoi mi-am inceput CANONUL! Mi l-am atîrnat de gît și dă-i și luptă…

Mosilor ora 19morminte cernica 14 aprilDimbovita 23 aprbn 1 stejarBicicleta 3Bd Elisabet2

doina ghit pp bn cu carte_MG_2521_DSC3526_DSC2141_DSC2378artezie casa pop 10 cropuitaAlee Cimitir preoti nic buj

Între timp am schimbat Canonul pe un Nikon de la una-mie-nouăsute-toamna… Si-acum dorm cu el de gît!! Cine-ar fi crezut! Nici la ”Washington Post” nu ma duc fara Nikon!

Va continua…

Protosinghelul Nicodim Bujor, Avraamul meu…


                                        Protosinghelul  Nicodim Bujor, Avraamul meu

                                      (Autorul Acatistului Sfîntului Calinic de la Cernica )

                                                un…ILUSTRU NECUNOSCUT!

                                                                          006

  Înțeleptul spune: Cine nu are BĂTRÎNI să-și cumpere! Ei, bine! De nu l-aș fi avut pe părintele Nicodim Bujor, ar fi fost necesarmente trebuință să mi-l cumpăr! Dar, Dumnezeu în mărinimia Sa, mi l-a dăruit pe gratis! Așa că nu-mi mai rămîne decît să spun: Slavă, Ție, Doamne! Și Binecuvîntat fii bunule, drag, scump și sfînt Părinte, Nicodim Bujor, omule al lui Dumnezeu!

 Protosinghelul Nicodim Bujor a fost și va rămîne una dintre prealuminatele stele ale Bisericii lui Hristos din Biserica Ortodoxă română! A fost un duhovnic iscusit, un preot și om de o rară noblete sufletească și este autorul Acatistului Sfîntului Calinic de la Cernica! A fost unul dintre preoții trăitori în Hristos și unul dintre duhovnicii iscusiți pe care Biserica Ortodoxă din România i-a avut (dar nu i-a prețuit!) și cel care, cu un an înaintea canonizării Sfîntului Calinic de la Cernica, atunci cînd se zvonea că va urma canonizarea, a întocmit într-o dudovnicească limbă unul dintre cele mai minunate Acatiste creionate vreodată. Și, cu toate că el a dat neamului rămânesc acest minunat Acatist (cinstindu-l, astfel, pe Sf Calinic și prin el pe Dumnezeu -Cel Care a pus Har peste Har în lucrările Sale, prin Sfinții Săi pe care ni i-a dăruit spre folos!), părintele Nicodim Bujor, el, autorul Acatistului, așadar, este un…”ilustru necunoscut!”

  L-am cunoscut pe părintele Nicodim Bujor în primăvara anului 2005, pe cînd sfinția sa avea 90 de ani! M-am bucurat cîțiva ani buni de binecuvîntarea de a-l fi cunoscut și-I mulțumesc Bunului Dumnezeu pentru că m-a bucurat pe mine -ingrata!- cu această Sfîntă Binecuvîntare!

 Părintele Nicodim Bujor s-a născut la Piatra Neamț și este al 8-ulea copil din cei 11 ai familiei. A studiat la Liceul Petru Rareș, liceu pe care la- absolvit cu notă maximă, după care a s-a înscris la Scoala de Geniu din Timișoara, pe care a abandonat-o în favoarea Teologiei. A fost închinoviat la Mănăstirea Cernica în anul 1935 ”la recomandarea și cu binecuvîntarea Preafericitului Patriarh de la acea vreme, Nicodim Munteanu”, la propunerea lui Gala Galaction, care l-a și însoțit la Mănăstire și căruia părintele Nicodim Bujor i-a păstrat, în întreaga sa viață, o cinstire deosebită. Nu era dată să ne ducem la Părintele și, printre altele sau înainte de toate, să nu ne vorbească despre marele Gala Galaction, cel care ”l-a descoperit” pe tînărul Nicolae (Pr Nicodim de mai tîrziu și de-a pururi!) și, mai apoi, ”l-a recomandat” la…Dumnezeu, prezentîndu-l celor care administrau la acea vreme Mănăstirea Cernica.

 Părintele era mic de statură și subțiratic, drept pentru care, Secretarul Mănăstirii, cînd l-a văzut pe tînărul Nicolae (pe atunci), n-a putut să-și reprime mirarea, așa că l-a întrebat pe preotul și profesorul Gala Galaction (Grigorie Pișculescu era numele lui și era profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă și preot slujitor la Mănăstirea Radu-vodă din București.):

  • Ce va face el la Mănăstire? La care, marele Gala Galaction i-a răspuns concis:
  • Găina asta mică, să vedeți ce ouă multe are să facă!

Mulți dintre cei care au avut bucuria de a-l fi cunoscut știu ”ce multe ouă a făcut”  acest blind, bun și înduhovnicit preot al lui Dumnezeu. Iar eu știu și mai bine cite ”ouă” a făcut ”găina asta mică!!”, dragul, scumpul și sfîntul meu părinte, Nicodim Bujor, cel pe care eu l-am numit, Avraamul meu!

La închinovierea părintelui Nicodim Bujor ca monah în Mănăstirea Cernica, la depunerae voturilor monahale, marele Gala Galaction a mai spus:

  • Bucură-te Mănăstire, că frumoasă floare-ți vine!

Ce frumos!… Știa părintele, profesorul Gala Galaction, ce știa!!…”Frumoasă floare” a Bisericii lui Hristos a fost, atît cît a trăit, și ”frumoase flori” a sădit în Biserica, în Grădina lui Dumnezeu și în multe inimi!

  Ceea ce mi se pare interesant și, poate, demn de reținut, în cazul Bătrînului Nicodim Bujor, este aceea că el a venit pe lume într-o zi de Sărbătoare (pentru ortodocși), pe 5 mai 1915, de Sfînta Irina și a plecat din lume tot într-o zi de Sărbătoare, pe 30 ianuarie 2011, de Sfinții Trei Ierarhi  -trei arhierei și dascăli ai lumii creștine: Vasilie cel Mare, Ioan Gură de Aur și Grigorie Teologul! Și ceea ce mi se pare și mai interesant este aceea că părintele Nicodim Bujor, dăduse examen și intrase cu brio la Școala de GeniuTimișoara, dar nu a urmat-o, ci, din pronie dumnezeiască, a urmat calea…monahismului și a ajuns un… ”monah de geniu”, ”un soldat de geniu” în Mănăstirea Cernica! El devenind un brav soldat al lui Hristos! Se îmbrăcase în Armele Luminii și a trăit ca un Înger în Trup, fiind de-o bunătate și blîndețe arar întîlnite și de o curățenie sufletească care…te sfințea! Era un preot, un monah ”bolnav de iubire!” El chiar avea o vorbă, și anume: ”Aș vrea să pot răspîndi o EPIDEMIE, ca să-i îmbolnăvesc pe toți de SFINȚENIE!” Așa o dragoste mare avea, încît își doarea să aibă puterea ca, prin atingerea sa de noi să ne sfințească! Ceea ce se și întîmpla! Numai că noi ne desfințeam, grabnic, de cum plecam de la sfinția sa, umplîndu-ne iarăși cu păcate, lucru pentru care părintele suferea, însă nu ne certa niciodată ci, de fiecare dată, de cum ajungeam la sfinția sa, ne curăța cu rugăciune și cu dragostae lui nemăsurată  plîngea la Dumnezeu și la Maica Domnului pentru noi! N-o făcea fățiș, la vedere, ci…în taină! Am simțit asta de nenumărate ori! Și am văzut lucrarea lui Dumnezeu săvîrșită prin acest iscusit duhovnic! Și nu odată!… De cum intram pe ușă, ne lua pe fiecare în brațele lui primitoare și făcîndu-și mîinile căuș în jurul capului nostru, ne binecuvînta  cu binecunoscuta-i, UNICA, DUMNEZEIASCA sa binecuvîntare: ”Duhul Înțelepciunii, Duhul Răbdării și al Modestiei, Duhul Bărbăției și al Gîndului Curat …Toată Darea cea Bună și tot Darul cel Desăvîrșit să se pogoare de Sus, de la Părintele Luminilor!, după care ne pecetluia cu Semnul Crucii și ne săruta pe frunte, sfințindune! Prin această Sfîntă Sărutare deveneam ai lui!…

  Părintele Nicodim Bujor, acest ”ilustru necunoscut”, era un erudit. Știa 4-5 limbi străine. Dar încă de cînd a intrat în Mănăstire a făcut foarte multa muncă fizică, lucrînd din greu pe lîngă Cantinele de Săraci de la Așezămîntul Sfinții Apostoli, unde alegea grîul pentru 20 de colive care se făceau săptămînal pentru pomenirea celor căzuți pentru apărarea Patriei și a neamului, plus că ajuta la tot ce era muncă fizică acolo. Ne spunea că acolo, în vremea aceea, mîncau 150 de oameni ai străzii, pe care, după ce el ajuta la prepararea mîncării, îi servea la masă!…

 Părintele a întocmit  multe lucrări scripturistice necesare la stăreție (lucru despre care nu se vorbește încă nimic -deși au trecut deja 4 ani de la plecarea lui dintre noi-, ca și cum nu s-ar ști, deși acele lucrări există, din cite știu eu de la părintele Nicodim Bujor, și ele pot da mărturie despre activitatea intelectuală desfășurată de sfinția sa în cadrul Mănăstirii și nu numai!) și tot dumnealui s-a ocupat de editarea ziarului ”Cuvînt Bun” . A făcut parte, alături de marele Dumitru Stăniloaie (și de alții mai puțin cunoscuți mie!) din Rugul Aprins, al cărui CREZ era apărarea CREDINȚEI și a VIEȚII CREȘTINE, care erau amenințate de Comunism.

 Despre munca fizică pe care a trebuit să o exercite în cadrul Mănăstirii, părintele ne povestea cu umor că, de cum a sosit a fost repartizat la Arhondar (loc unde se primesc oaspeții), iar administratorul l-a întrebat dacă știe cumva ceva limbi străine și dacă da, care anume, iar el a răspuns:

  • Da știu! Știu germană, franceză, greacă, latină, ebraică. La care, administratorul i-a zis:
  • Ei, acum o să înveți o limbă nouă: tîrnăcop, sapă, hîrleț!…

Părintele Nicodim Bujor a slujit cu credincioșie  făcînd, așadar, fel de fel de munci fizice, chiar dacă structura lui fizică nu-l prea ajuta, dar și muncă intelectuală, pentru că intelectul îl ajuta mult!!!…

 Pe vremea aceea se avansa greu și el a trebuit să facă multă ascultare pînă să ajungă să capete ”medalia” de protosinghel, pe care a obținut-o după ani mulți de multă osteneală și slujire adusă lui Hristos, Maicii Domnului, Sfîntului Calinic și oamenilor! Cu ”medalia de protosinghel” a și rămas părintele pînă în ultima zi a vieții sale, medalie cu care va merge și în…CERURI și cu ea se va prezenta înaintea Tronului Slavei!!!… Căci Biserica Ortodoxă, căreia părintele i-a slujit cu credincioșie neștirbită timp de cîteva decenii bune, nu și-a mai găsit timp să-i acorde acestui duhovnic și învățător iscusit, acestui Avva, bravului soldat al lui Hristos, părintelui Nicodim Bujor, nicio altă…medalie! Niciun rang preoțesc! Slavă, Ție, Doamne!, că acum bunul, blîndul, dragul, scumpul și sfîntul meu părinte, Nicodim Bujor, se bucură în Ceruri de Slava Ta! Și aceasta ne este nouă, ucenicilor lui, mîngîiere! Și ne dă nădejde, totodată!

În 1955, Părintele Nicodim Bujor, a avut un însemnat rol, participînd activ, trup și suflet, la canonizarea Sfîntului Calinic, eveniment despre care ne relata, povestind cu mare revărsare de suflet. Trăia, de fiecare dată cînd ne povestea, fiecare moment al Actului Canonizării Sfîntului, față de care sfinția sa avea o mare-mare evlavie și cinstire! Cinstire pe care și-a manifestat-o încă înainte de canonizarea Sfîntului, alcătuind un Acatist de o dumnezeiască frumusețe stilistică! Ascultati, vă rog, simfonia duhovnicească revărsată din sufletul lui: ”Pomenirea ta cea purtătoare de lumină, Ierarhe Calinic, veselește sufletele celor credincioși, iar atingerea de Racla Sfintelor tale Moaște sfințește sufletele și dăruiește tămăduiri; pentru aceasta, cinstindu-te, cu bucurie îți cîntăm: Bucură-te Sfinte Ierarhe Calinic, cel ce de Dumnezeu ai fost înțelepțit”…

Tot Părintele Nicodim Bujor, prin pronia dumnezeiască, însemnase cîndva Cinstitul cap al Cuviosului Stareț Gheoghe de la Cernica, acest lucru fiind de folos mai tîriu -prin 2006 parcă- la identificarea și proslăvirea acestuia, la vremea canonizării.

  L-am cunoscut pe părintele și pot spune, și o spun cu bucurie, că am avut cu sfinția sa o legătură specială (lucru despre care vorbesc pe larg în cartea mea: ”Dragul, scumpul și sfîntul meu Părinte, Nicodim Bujor, autorul Acatistului Sfîntul Calinic de la Cernica, un…ilustru necunoscut!”. Nu înțeleg ”taina„. Nici nu am încercat să o descifrez. Doar mă bucur de binefacerile ”prieteniei” noastre, și-atît! Pentru că, DA, pot spune, în adevăr, că BĂTRÎNUL Nicodim Bujor îmi este un real prieten! Poate singurul pe care îl am!…Cum altfel să înțeleg grabnicul ajutor, sprijinul și ocrotirea de care mă bucur din partea lui, încă din prima zi în care l-am întîlnit? Căci, din prea-plin de duhovnicească dragoste, mi-a revărsat în inimă, îndrăznesc să zic…un strop de har

 –Îți mulțumesc, drag, scump și sfînt Părinte, Nicodim Bujor! Binecuvîntat fii între Sfinții lui Dumnezeu și Binecuvîntat să fie Dumnezeu, Care mi-a dăruit mie bucuria de a te fi întîlnit și de a mă bucura de binecuvîntările sfinției tale!

 Despre părintele Nicodim Bujor, Avraamul meu, cum cu duiosă dragoste l-am numit eu, aș putea vorbi la nesfîrșit, findcă am multe experiențe de viață trăite, dar nu o voi face și aici! Cei interesați pot citi cartea mea, despre care am făcut cunoscut mai sus! Tot ce aș vrea însă să mai spun este aceea că, părintele a slujit în Mănăstirea Cernica vreme de mulți-mulți ani și a slujit cu credincioșie, cu sfințenie, punîndu-și sufletul pentru Mănăstire, pentru Maica Domnului, pentru Sfîntul Calinic și pentru oameni!

 A fost multă vreme faorte-foarte bolnav, timp în care, avînd binecuvîntarea mai-marelui său, s-a retras din Mănăstire pentru a-și urma drasticul tratament! A viețuit la o familie din Ploiești care a avut mare grijă de sfinția sa. Acolo l-am cunoscut și eu. Și pot spune că dacă nu ai fi știut că este bolnav, că suferă de o boală atît de cruntă, nu ai fi descoperit, pentru că părintele NU SE VĂITA NICIODATĂ! Și era primitor de oaspeți! Ne primea, totdeauna, cu bucurie și cu larghețe mare de suflet ”la orice oră din zi și din noapte!” Tăifăsuiam cu sfinția sa ore în șir și nu se sătura să ne vorbească despre sfinți, despre marii noștri cărturari, despre al său duhovnic, marele Gala Galaction, iar despre Sfîntul Calinic și despre Maica Domnului ne vorbea cu revărsare de suflet, îndemnîndu-ne să-i cinstim cu mare evlavie și să-i chemăm în ajutor! Despre Maica Domnului făcea mereu remarca: ”Toată guvernarea lumii a dat-o Hristos, mamei Sale, Fecioara Maria și cu ea, prin mijlocirea ei, vom rezolva multe lucruri!” (Pentru cine are urechi de auzit, sa audă!)

 Cu ceva vreme înainte de plecarea sa la Domnul, Dumnezeu a rînduit și părintele Nicodim Bujor a fost readus la Cernica și a viețuit în chilia sa, pe care stă scris: Pr. Nicodim!

 După o viață de sfințenie închinată lui Dumnezeu, Biseicii și mădularelor ei, oamenii, BĂTRÎNUL a trecut la Domnul, la 96 de ani, așa cum am mai spus, pe 30 ian 2011! Ziua în care Biserica Ortodoxă îi prăznuia pe Sfinții Trei Ierarhi! Așadar, într-o zi de Sărbătoare venise pe lume și tot într-o zi de Sărbătoare pleca la Domnul! Și aceasta este pentru mine UN SEMN ce-mi dă nădejde! Și nu-s singura!

A plecat la Domnul! Acolo de unde și venise!…Și venise spre bucuria și mîntuirea multora, printre care, îndrăznesc să mă număr…și eu! Căci îndrăznesc la mîntuire, din pricina promisiunilor părintelui! Și pentru ale lui sfinte rugăciuni și promisiuni, îndrăznim -cred- noi toți, cei care am avut binecuvînatata bucurie de a-l fi întîlnit!

A fost înmormîntat, fără fast, în Cimitirul Mănăstirii Cernica…

S-a dus Părintele…tiptil…smerit! Așa cum a trăit! Și, la 4 ani de la plecarea lui la Domnul, ucenicii lui încă tac! Parcă înadins s-ar vrea ca el, părintele Nicodim Bujor, autorul Acatistului Sfîntul Calinic de la Cernica, acest Avva care a trăit smerit și care a lăsat națiunii ortodoxe un minunat Acatist -după care se slujește în Mănăstiri și Biserici ce poartă HRAMUL Sfîntului Calinic-, să rămînă un..”ilustru necunoscut!”

Prea multă discreție domnilor!! Dar…

                                                              Fiți iertați! Și…Iertați!

                                                                                           Autor: Antoaneta Rădoi -de la Vrancea

( Articol pentru Revista „Buletinul Parohial”… )

Florăreasa, „Sfîntul din Ploieşti”, Erm şi ..gardul cel nou


          Florăreasa;

    ”Sfîntul din Ploieşti”;

    Erm; Gardul cel nou

O dată m-am dus cu Erm la Ploieşti.Voiam să mergem fără “gloată”. Şi-am plecat “fără surle şi trîmbiţe”, cît am putut de discret, închizîndu-ne telefoanele, ca să nu fim “descoperiţi”…

Speram să ne descurcăm fără “ghid”. Uşor de zis, greu de făcut!… Dar…mare-I Dumnezeu!

[ Erm, e ( ra )”tovarăşul meu!” Om bun, da’.. cu “lipsuri!”…Pămîntu-i rău că-l ţine!”, ne mai amuzam noi cîteodată. Ăsta e aşaa, mainuştiucum… Dacă-l lauzi, nu-i convine; dacă-l critici, iarăşi nu-i convine. Aşa că…tot n-o nimereşti, oricum ai da-o! Are nişte mîini de aur. Şi-un creier de numa-numa. Păcat însă că ”n-are mintea-n cap!!!”… E mai tot timpu’..”plecat!” ( în  lumea …lui!!! ), zic eu… I-a dat Dumnezeu talanţi din belşug. Cîntă la flaut şi la pian, scrie, pictează -fără a copia pe cineva- şi e un fin observator al “Lucrurilor lui Dumnezeu!”…doar că trebuie mereu impulsionat…

Am totuşi nădejdea că va veni şi ziua cînd se va hotărî să înmulţească aceste minunate  sfinte daruri!….

N-a sosit vremea!!!”, în zisa părintelui Nicodim Bujor.

Aşadar…”cînd va fi vremea!!”, Erm dragule ( “Boulică al meu”, cum, “ cu graţie” îl alint eu; spre maxima lui frustrare!!! ). Nădăjduim!!!… Ce altceva putem face!… Dumnezeu a lucrat, eu am lucrat…acum, mai trebuie “ lucrezi” şi tu… Nu la ceea ce faci ( în  2009 )!! NU!… Ci să înmulţeşti, cu maximă responsabilitate, talanţii pe care i-ai primit în dar de la Dumnezeu, ca răsplată şi recunoştinţă faţă de Cel Căruia Îi datorezi atît de mult!…

Deocamdată, bucură-te că: “La barza chioară, i-a făcut Dumnezeu cuib!, în zisa părinte-

lui; exact aşa a zis Bătrînul: i-a făcut, nu că îi face, ci că: i-a făcut!]

Noi nu ştiam cum se numea strada şi nici numărul casei unde locuia părintele Nicodim Bujor nu-l ştiam.

De fiecare dată cînd mergeam la sfinţia sa, eu fiind şoferul, eram ghidată de nelipsitul Johan sau de către oricare altul dintre “supuşii” săi. Acum însă nu avusesem “chef” să-i simt prin preajmă, aşa că am plecat la drum, ”fără escortă”.

– Ne-om descurca noi!, îi zic lui Erm. Ploieştiu-i mic, dacă “ne supărăm”, o luăm la pas, stradă cu stradă şi tot îl găsim pe părintele!..

Ajunşi la Ploieşti, n-am rătăcit prea mult…Doar cîteva întoarceri şi reveniri pe unele şi aceleaşi străduţe, ce-mi  păreau a fi cunoscute..

Opresc maşina la o Florărie.

De fiecare dată, cînd mergeam la părintele, îi duceam flori! Le iubea nespus. Le cumpăram, de obicei, din drum, de pe şosea, de pe la porţile caselor. Flori adevărate. Naturale. Crescute în pămînt îngrăşat natural. Acum nu văzusem flori pe şosea. Aşa că, am oprit la o Florărie în oraş.

– Doamnă, vă rog să-mi daţi cele mai frumoase flori şi să-mi faceţi cel mai frumos bu-chet!, îi zic florăresei. Dar ştiţi cum?? Aşa cum n-aţi mai făcut vreodată!, mai adug.

– Îţi fac, frumoasa mea! Îţi fac! Dar  e …scumpe!, zice “negresa”, pardon rroma.

– N-auzi, femeie!, i-am zis, lăsînd la o parte politeţurile ( că doar şi ea mă luase la jargoa-ne..). Am zis: să-mi faci, cel mai frumos  buchet din cele mai frumoase flori! Şi..nu-ţi fă griji! Văd că …”e scumpe!” Dar, îţi zic ceva, şi anume: CEL CĂRUIA I LE VOI DĂRUI, E LA FEL DE SCUMP PRECUM O FLOARE! I-am zis apăsînd cuvintele, căci mă grăbeam şi voiam să mă fac repede înţeleasă…

– Aaa…frumoaso! Se pare că matale mergi la un ..sfînt! Am să-ţi fac cel mai frumos bu-chet!

Bre, aşa să faci! Vezi să nu mă “ameţeşti” cu vorbe, şi, în fapt, să-mi pui niscai pălituri, că nu-ţi merge cu mine. Io-ţi dau cît ceri, fără să mă tocmesc, da’ să-mi faci treabă bună!

– Stai liniştită , ”scumpo!”, mă gratulează “negresa”, schimbînd registru’, nu fac io d’astea! Ai zis frumoase, frumoase-ţi pun! Că doar matale plăteşti!

– Mă bucur c-ai priceput!…

Şi-n timp ce titirisea la întocmirea celui mai frumos buchet, din cele mai frumoase flori,

îmi zice sec:

– Auzi, frumoasao! Ştii că şi noi, aici la Ploieşti, avem un..SFÎNT?

– Haide bre! Nu mai spune!, îi zic. Unu-i prea puţin, dar doi, e deja prea..mult pentru Ploieştiu’ ăsta!! Unde stă şi cum îl cheama? Că poate-i duc lui florile astea!, îi zic în zeflemea…

– Uite-acile-aşa, o iei mata pe strada asta  -îmi zice ea arătînd cu mîna-, mergi pînă la capăt ( vezi că-i cam lungă strada şi un pic şerpuită! ), apoi coteşti la stînga, şi gata! Da’…nu  ştie “mama” numărul casei! Da’ te descurci mata şi fără, că te văd isteaţă!, îmi  zice, fără să-i pese prea mult, dăcă o să mă descurc sau nu…”Facea conversaţie” , feme-ia…ca să treaca timpu’, şi să-mi “ia ochii” de la pălituri… Din zece vorbe m-a lămurit! Sfîntul ei era …sfîntul meu! Părintele Nicodim Bujor! L-am “dibuit” mai repede decît ne aştepam. Şi cît de simplu??!!..

( “Cu o floare poţi cuceri -cîteodată- CERUL!!!” ), se adeverea mie, acum, zicala..

Îmi iau buchetu’, plătesc fără să mai aştept restul la bancnota consistentă, îi mulţumesc “negresei”, şi dispar la maşina…

-“Boulică” ( aşa  îl “alintam” eu pe Erm, spre maxima lui frustrare!! Frumos alint, nu?; îmi plăcea să-l necăjesc, cu alintul acesta ), îi zic “suav”, am cea mai preţioasă informaţie! Hai că l-am “dibuit” pe “MOŞU’ Nicodim!” Uite-acuş ajungem! La capătul străzii ăsteia, pe care taman, ne aflăm, facem stînga şi gata… Numa’ de-om mai dibui şi casa!!!.., îi zic.

– Ei naa! Uraaa!! Ta-na-na-na!! Ta-na-na-na!, fredonează, Erm, fericit -trecînd cu vederea faptul că-i zisesem iarăşi “Boulică” expresie care-l scotea din uz şi pe care eu o rosteam ostentativ-. Ta-na-na-na!!! Sigur c-o dibuim! Doar am fost de-atîtea ori!, zice Erm încrezator ( El era -şi este- mereu încrezător. Chiar şi cînd evidenţele spun altceva. El rămîne încrezător!!! Şi se lasă în grija Domnului! Eu, nu-s aşa…).

– Da. Am fost. Dar uiţi că mereu am avut GHID? Şi uiţi că eu conduceam maşina asta, în timp ce tu ascultai Haggard dormitînd?..

– Mdaa ştiu!!! Dar mai ştiu şi că, atunci cînd mă trezeam “din dormitare”, o făceam, mereu lîngă un gard VERDE!

– Bun indiciu’!!, dragul meu. Un gard verde, în Ploieşti pe stînga! Bine-aşa!, îi ziceam persiflîndu-l…

N-apucarăm să ne contrăm  prea mult, c-a şi sosit  “staţia terminus”. Parcăm pe trotuar undeva lîngă un gard…maro. PROASPĂTVOPSIT! Coborîm din maşina.  Nedumeriţi, oarecum, pentru că nu era niciun gard verde pe-acolo. Ne începem căutarea…

– Parc-ar fi poarta asta!, zice Erm, arătînd spre una dintre porţi.

( Acum, erau 3-4 case, cu garduri de aceeasi culoare: maro! ) Hai să sunăm!, Anto.Unde-o fi soneria?, zice şi caută bîjbîind, Erm, băgîndu-şi mîinile după un gard, în interiorul curţii, unde ştia el că era soneria )…

– Nuuuu!!! Nu e aia poarta! Nu suna! Că nu e aia casa. Şi vezi să nu te-nhaţe cîinele!!…

Nu-i asta casa! Părintele n-avea cîine! Sau, cel puţin, eu n-am văzut niciodată vreunul. Poate mi-a scăpat! Oricum, hai, te rog, fii mai cu grijă, că ne punem lumea-n cap, pe-aici, şi-or să creadă oamenii că sîntem niscai spărgători, ziua în amiaza mare!!!..Am venit la părintele după Cuvînt de Folos, şi… plecăm bătuţi! Ai grijă! Să facem gălăgie cît mai puţină!!…Hai să gîndim de două ori înainte de-a acţiona!…Să nu-i facem supărare părintelui, deranjîndu-i vecinii!!.. Nu mai suna aiurea, măăă…”Boulică” ( îl gratulez eu! )! Nu-i nici asta casa!, îi zic după încercarea trei…

– Ba da, Anto, uite fereastra aia deschisă e de la camera părintelui! Ştii că o ţinea totdea-una deschisă vara!…

– Aş! Nu mai ţine altul fereastra deschisă, că de’, tre’ să vină doi proşti de la Bucureşti şi să se ghideze după o fereastră deschisă, în Ploieşti pe stînga! Măi-măi, ce mai logică! Spargi ziduri cu ea!  Au închis ăştia din Ploieşti ferestrele că vine Erm, din Bucureşti, în vizită la părintele Nicodim Bujor şi nu cumva să-şi piardă reperu’! Stai blînd, nu mai su-na să deranjezi oamenii pe-aici! Hai s-o luăm prin eliminare!, îi..tot dădeam eu,”inteligent”. Şi dăi şi luptă…

Nu mai era niciun gard verde acolo. Principalul nostru punct de reper se evaporase! Apoi, parcă nici aleea din curte nu mai semăna, nici pomii nu mai erau dispuşi, parcă, în ordi-nea pe care noi o ştiam…Offf!!! Eram derutaţi.

Am tot orbecăit de la un gard la altul, dus-întors, preţ de cîteva zeci de minute …Şi cînd te gîndeşti că plecasem pe furiş, din Bucureşti, ca să nu ne ştie Johan!!! Pfui!! Ce s-ar mai veseli,”neisprăvitul” ăla, de-ar şti că noi rătăcim de-a surda, prin Ploieşti, şi nu-l găsim pe Moşu’ Nicodim !!!…

Pierzindu-şi răbdarea, Erm, se opreşte la una dintre porţi, care i se păruse cel mai aproape de ceea ce ştia, şi-mi zice:

– Anto, io sun aici! Că aici stă parintele! Uite şi tu…şi îmi dă tot felul de argumente “solide”…ca chişleagu’…

– Biiine, sună! Dar dacă te ia cineva cu reteveiul, nu eşti cu mine!, îi zic sec.

– Ei naaa!..Mă renegi???!!!, îmi zîmbeşte larg…enigmatic. Asta e!..Risc acum, ce să fac?!!!Şi zicînd, împinge de poartă. Dar poarta era încuiată! Se vedea cheia pe dinăuntru, printre stinghiile gardului…Sunăm ! Nimic!… Mai sunăm o dată, încă o dată şi încă o dată şi..nimic!

– Măi Erm, poarta pare a fi asta! Dar..de ce nu iese nimeni? De ce nu răspunde dna Mia

( Proprietăreasa. Doamna la care locuia, de cîţiva ani buni, părintele.) Ea ieşea pe dată. Se pare că am geşit adresa!, îi zic lui Erm.Totuşi asta pare a fi casa…chiar dacă gardul e acum maro. Se vede, clar, că e proaspăt-vopsit. Deşi nu pare a fi gardul pe care-l ştim noi…Ăla era din lemn ceva mai vechi, erau mai mîncate scîndurile pe la capete…

Ia mai sună, Erm! Mai sună!, îl îmbii. Părintele nu pleacă nicăieri. Şi nu cred că-l lăsa dna Mia nesupravegheat… Ştii doar cît e de grijulie cu el !!…

Mai sunăm o dată şi încă o dată şi, cînd ne aşteptam mai puţin…ţac!, se deschide uşa la tindă…În spatele uşii, părintele!!! Ghemuit, stătea pe jumătate într-un fotoliu, pe jumătate pe jos, slăbit…ţinîndu-se cu o mînă de clanţa uşii, uitîndu-se tăcut, neputincios, la noi…

– Văleleuuu, părintele!!!, zice Erm…Na, Anto, ce-am făcut? Uite părintele s-a dat jos din pat şi s-a tîrît pînă la uşă!!!…ca să ne deschidă nouă!!!…Doamne, Anto, ce-am făcut? Ce fac acum ? Sar gardu’? Dacă se ridică din fotoliul ăla ca să ajungă la poartă şi cade pe caldarîm?…Ce fac, Anto?, mă tot întreba, Erm, disperat. Uite-l, dă să se ridice! Doamne, dacă…

– Dacă..dacă..bla..bla…Sări, desigur! Nu mai pierde timpul! Faci ca ăia cu drobul de sare! Sări! Dar, nu înainte a-l întreba pe părintele. Să nu se supere dna Mia! Ştii că şi aşa nu-i trebe’ ei prea mult!!…  Şi-apoi e curtea omului…

Şi nici una, nici două, strig la părintele:

– Părintee, poa’ să sară gardu’? Staţi acolo, cuminte, pe fotoliu, vă rugăăăm! Staţi acolo! Nu vă ridicaţi! Că venim noi! Nu vă  ridicaţi!!!

Poa’ să sară gardu’???…

Să nu cadă! Să nu cadă!, repeta, ca pentru sine, abia auzit, părintele…

– Nu-i bai! Numa’ staţi acolo, părinte, vă rugăm!…Şi ziceţi dacă să sară gardul …

Da’ să nu cadă! Să nu cadă!, repeta, “absent”, “Bătrînul”… Nu vorbea cu noi…

– Nu cade!, părinte. Şi dacă va cădea, ”pagubăn ciuperci!, îi zic…

Nici una, nici două, cum primi încuviinţarea -sau ce i s-a părut lui a fi încuviinţare!!-, Erm, se-avîntă pe gard..Şi, cînd credeam că tocmai a scăpat şi a trecut dincolo, i s-a agă-ţat un crac de la pantaloon în una dintre scînduri şi l-a atîrnat  în..gard…cu josu’-n sus…Offf!!! Exact ce ne trebuia ( Ştiam eu ca “Boulică ăsta al meu, nu-i bun de nimic!!!”, îmi zic în gînd )! Erm se zbătea acum, neputincios, prins în gard, ca şoarecele-n capcană…

Încerca să scape.Trăgea de crac, să-l rupă, ca să se elibereze şi…nimic. Era suspendat, aiurea de tot, într-o poziţie care nu-i permitea să mai facă nicio mişcare. Se zbătea ca un pui de găină prins în gard ( Ce să-ţi fac “Boulică?” Ăsta-i “riscul” dacă porţi blugi de fir-mă!!!, îmi venea să-i zic fudulului. Care, atunci cînd era vorba să-şi cumpere o pereche de pantaloni, mă căra tot Tîrgu’, pe la cele mai “de fiţe” Magazine, să-şi ia lucru’ de mar-că!!! Numa’ branduri prefera! Vorba aia: şi sărac şi fudul!; Strîmba din nas, mofturind, mai ceva ca un prinţ!!! Îmi venea să-i “amintesc” eu acum, toate astea, în timp ce el atîrna, ridicol, în gard!!!; dar ştiind că şi-ar fi ieşit din pepeni şi nu mi-ar fi iertat-o prea curînd, am păstrat…sobrietatea ce se impunea momentului!!! )! …Faza era de Benny Hill. Sau, mai degraba, era de rîsu’-plînsu’…

Să nu cadă! Să nu cadă!, repeta părintele…

Cu chiu cu vai am urcat pe gard, numai Dumnezeu ştie cum ( gardul era foarte înalt pentru mine, era un gard, nefiresc, înalt ), şi am  reuşit să-l “desprind” pe Erm din gard, tăindu-i cracul pantalonului lui de fiţe!!!, cu-n cutter găsit prin port-bagajul maşinii…

Ajuns la sol, în cap, s-a dezmeticit rapid ( n-aveam timp de pierdut cu văicăreala! ), mi-a descuiat poarta şi am intrat, alergînd amîndoi, la părintele…

Părintele, văzîndu-ne, în sfîrşit, lîngă el, ne-a îmbrăţişat, strîngîndu-ne afectuos, în bra-ţele-i plăpînde, ca pe nişte odoare de mare preţ, repeta mereu:

Măi copii! Măi copii!!…M-am temut să nu cadă! M-am temut să nu cadă! Mă rugam…să nu cadă!!!, zice, într-un tîrziu, părintele, după ce ne strînge bine la piept, ca pe nişte comori de mare preţ… Apoi, făcînd abstracţie, parcă, de prezenţa noastră, zice ca pentru sine: ”Mare eşti, Doamne, şi minunate sînt lucrurile Mîinilor Tale, şi niciun cuvînt nu este îndeajuns, spre Slava Măreţiei Minunilor Tale!”  Şi repetă de trei ori: ”Mare esti, Doamne…”

M-am temut tare, să nu cazi!, îi zice apoi lui Erm, sărutîndu-l pe frunte, mîngîindu-l,  îmbrăţişîndu-l, binecuvîntîndu-l şi pecetluindu-l cu semnul Sfintei Cruci…

( Bătrînula ştiut” că, dacă se va sui pe gard, ca să-l sară, Erm, va avea  ..probleme!!! El, “văzuse” dinainte, cele ce aveau să se întîmple şi de aceea tot zicea: ”Să nu cadă! Să nu cadă!“, evitînd să dea un răspuns direct, la o întrebare directă, atunci cînd noi îl tot întrebam dacă ne permite să sărim gardul.)

Stăteam acolo în hol, părintele în fotoliu, iar noi pe jos, la picioarele lui, precum puii sub cloşcă şi ne bucuram de mîngîierile şi de îmbrăţişările părintelui şi-l ascultam…

Şi cum ne bucuram noi, infinit, şi ne îmbrăţişam duios cu părintele nostru drag şi scump, numa’ ce-apare, pe uşa din spate, dinspre bucătărie, nimeni alta, decît …dna Mia!, şi dă peste noi, acolo-n hol, pe jos, toţi trei, îmbrăţişaţi, ca-ntr-un “grup statuar”.

– Pe unde-aţi intrat,  măăăiii?, răcneşte ea…”spărgînd văzduhul”…

– Pe poartă!…Ammm..am ..sărit gardul!, zice Erm cu seninătate, oarecum fîstîcit de strigătele ei ( Ăsta nu ştie să mintă! Nici măcar atunci cînd e strict necesar..Mă seacă uneori cu sinceritatea lui imbecilă.Uneori mai e necesar ca omul să mai şi ocolească adevărul, îi ziceam adesea, dar ăsta n-avea urechi de auzit. El mergea aşa de-a-n boulea…Iar acum, îmi venea, de-a dreptul să-l sugrum!!; dar… nu era locul potrivit!!!…).

– Pai, de ce-aţi făcut asta, măăăiiii? Dacă rupeaţi garduuu’???…D-abia l-am făcut! M-a costat 10 milioaneee!!! Dacă rupeaţi garduuu’???, turuia dna Mia….Şi..cîte-o fi mai strigat ea acolo, în năduful ei. Răcnea de ne spărgea urechile! Sau, cel puţin aşa ni se părea, nouă, acolo, în liniştea ce domnise pînă la sosirea ei “intempestivă”…

Noi rămăseserăm sideraţi şi nu prea mai ştiam ce să facem şi cum să ne comportăm. Dna Mia striga cît o ţinea gura. Se vede treaba că o cam supăraserăm! Un pic mai mult!!!…

Ne părea rău că i-am făcut femeii supărare, dar cel mai rău ne părea că-i făcem tulburare părintelui. Nouă, sincer, nu ne prea păsa de ea! Nouă ne păsa de părintele! El însă, tăcea..mîlc! Iar noi, eu şi Erm, nu ştiam cum am mai fi putut s-o dregem. Ne ceream scuze mereu, dar dna Mia, parcă nici nu ne mai auzea.Turuia întruna, amintindu-ne, printre altele că gardul costase 10 milioane şi că noi i l-am fi putut  rupe, aşa de nou!!!…Dar, ce mai puteam face? Nu mai puteam schimba lucrurile, deşi tare mi-aş fi dorit!  Îmi venea, la un moment dat să-i zic:

– Da’mai taci, femeie!, că-ţi dau dublu cît ai dat pe el, numa’ să faci linişte…Dar, nu-mi permiteam pentru că şi aşa “sărisem calul”, sărind gardul şi nu voiam să înmulţim răul prin “zona” şi aşa..”minată”…Şi-apoi, ne era atît de drag părintele, că nu i-am fi făcut, noi, o aşa supărare! Să o afrontăm -pe faţă- pe dna Mia!, “patriarhul” lui [Aşa o “botezase” el, sau aşa o percepusem noi. Nimeni nu mai ştie. Cert este că noi ( toţi din grupul nostru ) ne “temeam” de ea şi n-am fi vrut s-o supărăm pentru nimic în lume. Deşi, nu ştiu cum se făcea că, mai mereu, ne ieşea pe dos!!…Şi mai tot timpul îi dădeam pricina de sfadă…Cu cît ne străduiam mai mult să-i fim pe plac, cu-atît mai mult dădeam cu “oiştean gard! Oricît ne străduima, ne ieşea, mai mereu, pe dos…]

Şi ca să incheiem “represaliile”, în semn de pace, îi şoptesc lui Erm la ureche:

– Dă-i florile! Dă-i florile, Erm!…Erm, însă încremenise cu braţul de flori în mîini, se uita siderat spre femeie şi nu mai scotea nici un chiţăit! Nici paşi spre dna Mia nu făcea şi mai stătea nemişcat şi-n faţa mea, blocîndu-mi trecerea! Drept pentru care, îl împing de la spate, zicîndu-i răspicat, în urechi:

– Du-i florile, Erm! Du-i florile!! Tu nu auzi?? Du-i florile!!! ( măi “Boulică”, îi şotesc apăsat, accentuînd pe apelativu’ “Boulică”, în urechea ascunsă după claia de păr lung. Eşti surd?!!, îi zic aranjîndu-i părul pe după ureche, ca să nu-şi dea seama dna Mia că-l sudălmesc şi-l împing de la spate.)

Dar Erm nu îndrăznea să facă un pas. Parcă era înfipt în podea! Şi-atunci, îi smulg din braţe buchetul cu Crini albi Imperiali, îl împing la o parte, înaintez spre dna Mia şi-i întind florile peste masa care ne despărţea, zicîndu-i sec:

– Dna Mia, vă rugăm să ne iertaţi pentru gard! Noi… v-aduseserăm un buchet de flori! Vă rugăm să-l primiţi!… Şi primiţi, vă rog, şi scuzele noastre, dar.. ştiţi…părintele era pe prag şi…

Aş!..Am pus paie pe foc! Abia atunci, uitîndu-se ea mai atent, ştiind că de fiecare dată cînd îi aduc flori BĂTRÎNULUI  îi aduc şi dumneaei, a “văzut” că părintele avea braţele încărcate cu Crini Imperiali, pe care sfinţia sa le strîngea la piept, mai-mai să le strivească şi le mirosea …“absent”, băgat cu nasul în buchet, ca şi cum pe-acolo, prin jurul lui, nu sentîmpla nimic!!!… Şi-atunci a început iar să tune:

– Ce faceţi părinteee!!! Nuuuu!!! N-aveţi voieee!!!…Ştiţi că aveţi probleme! Vă rog, NUUUuuu!!! Şi, într-o fracţiune de secundă, ajunge lîngă “Bătrîn” şi dă să-i smulgă buchetul de crini din mîini.

Ce-am făcut ?, ne întrebam, eu şi Erm, uitîndu-ne şi mai nedumeriţi, unul la altul şi, totodată, la părintele şi la dna Mia, privind cu uimire scena. Îi dădusem părintelui nişte flori, nu otravă!!!…Eram tare dezamăgiţi…

Nu-i nimic! Nu-i nimic!, vorbea, părintele, ca pentru sine, abia auzit. Nu-i nimic!, repeta, mirosind, parcă absent, florile, nedîndu-le drumul din braţe…

Jenaţi de situaţie şi oarecum “în culpă” ( deşi neintenţionat! ) am vrut să i le luăm din mîini, ca să dregem situaţia, dar părintele ne-a rugat să i le mai lăsăm să le mai miroase…doar puţin, că tare-i plac..

– Bine! Puţin, da’ pe urmă gata!, a decretat, cedînd, dna Mia. Auzindu-l şi văzînd cu cîtă ardoare ţinea părintele la piept buchetul de flori de Crini Albi, s-a mai îmblînzit un pic.

– Ştiţi, părinte, că nu vă fac bine?!, a mai adăugat ea, după care, a luat florile de la mine, a mulţumit, s-a liniştit oarecum, ne-a şi zîmbit şi ne-a zis că ar fi trebuit să sunăm ( de parcă noi nici nu sunasem din destul!! ), că ea se dusese la bucătărie să-i facă părintelui ceva de mîncare…

Apoi s-a retras în bucătărie şi şi-a văzut de oalele ei ( ce noroc pe noi că avea treabă!!! Uraa !!!.), uitînd chiar şi de florile din braţele părintelui (Aşa era ea, mai mereu, vulcanică. – Dumnezeu s-o odihnească în pacea Sa!- Dar uita repede şi, apoi, se purta cu noi, ca şi cînd nimic nu s-ar fi întîmplat! ). Iar noi am putut tăifăsui, liniştiţi, mult şi bine, cu scumpul şi dragul nostru părinte Nicodim Bujor, căci nimeni nu ne-a mai tulburat…spre bucuria noastră supremă…Dumnezeu ne-a compensat mîhnirea, cu vreo două ceasuri de “taifas” duhovnicesc! Slavă, Ţie, Doamne! Ne aflam acum în sînul lui “Avraam”…Şi am stat acolo pe săturate! El era AVRAAMUL nostru!!

Ne-am cuibărit, din nou, la picioarele părintelui, iar el ne mîngîia şi ne vorbea, blajin, liniştitor. Şi am cules învăţătură şi-am luat sfat! Apoi, din nou, ne-a vorbit părintele, în parabole ( ??!!.) I-a sărutat mîinile lui Erm, înainte ca el să apuce să şi le retragă…şi i-a spus vorbe de “nedesluşit!!!”...După care am puces la drum…nu înainte de a-l întreba:

– Părinte, cînd să mai venim? Cînd, cam pe la ce ore să ajungem ca să nu deranjăm?

Oricînd! Oricînd! Cînd vreţi şi cînd puteţi!, zice părintele. Şi, ca şi cum şi-ar fi adus aminte de ceva, a continuat: …pe parcursul zilei!…

– Bine, părinte! Pe parcursul zilei! Am înţeles! Mulţumim pentru dragostea cu care ne înconjuraţi! Şi ne iertaţi!

V-aş fi zis: 24 din 24, completează părintele, dar…”patriarhul!!!”…ne zice şugubăţ. Nu mă lasă “patriarhul!”, trebuie fac ascultare depatriarh!”, precizează părintele!!!, că eu v-aş primi 24 din 24…

– Mulţumim, părinte! S-a reţinut! Surutăm mîinile!, părinte. Să vă găsim sănătos, data viitoare!, i-am zis tare ca să ne facem auziţi, iar mai în taină, mai în sîn, am zis: şi eliberat de subjugul fascist!”…Şi ne-am îndreptat spre poartă chicotind de gluma noastră proastă, care-i era adresată, evident, “cerberei” dnă ..Mia!!

Nu mai mult de 100! Nu mai mult de 100, copii!!!…ne zice părintele, după ce ne mai binecuvîntează încă o dată.

( Se referea, evident, la faptul să nu merg mai mult de-o sută km la oră. Ştia că nu prea am răbdare în trafic…)

– Am înţeles!, părinte. Voi încerca! “Nu mai mult de 100”, îl asigur. Dacă atît permite Radarul!…mă supun

Era în vara anului 2007

                                         Cap 6

                         “Lucrarea” părintelui în viaţa mea

       Binecuvîntarea din 2005; Alergatul

În convalescenţă fiind eu, în 2005, după o îndelungă paralizie -care a durat mai bine de un an ( o VEŞNICIE!!! )-  am ajuns la părintele Nicodim Bujor, pentru prima oară, aşa cum am mai spus, în prima zi a Paştelui, împreună cu alţi, vreo 10-12 amici – la acea vreme.

Păşeam încet, mărunt-mărunt în poziţie semiîncovoiat.Una dintre vertebre, cît şi cocci-sul mă împiedicau să păşesc şi să merg vertical, aşa cum merge tot omnul…

Va continua…

( Fragment din cartea: „Dragul, scumpul şi sfîntul meu părinte, Nicodim Bujor, Autorul Acatistului Sf Calinic de la Cernica, un…ilustru necunoscut”, de Antoaneta Rădoi -de la Vrancea)

4 ani de la plecarea Avraamului meu la Domnul! Pios omagiu, bunule Părinte Nicodim Bujor!


4 ani de la plecarea Avraamului meu la Domnul! Pios omagiu, bunule Părinte Nicodim Bujor!

                                  Luminătorii cei mari ai Bisericii:
Vasilie cel Mare, Grigorie Teologul si Ioan Gură de Aur
3 ierarhi faini

  Pe apărătorii și luminătorii cei mari și stîlpii cei neclintiți ai Bisericii Apostolice, podoabele cele mai alese ale ierarhilor, ai lumii învățători, pe Vasilie cel Mare (cel cu dumnezeiască minte), pe Grigorie (cel cu dulce glas) si pe Ioan (luminătorul a toată lumea), noi cei care ne bucurăm de învățăturile lor și ne luptăm cu noi înține și cu alții să le păstrăm și să le împlinim, cu dragoste și cu evlavie să-i cinstim!
  Nu-s destoinică eu, netrebnica, a deschide buzele mele și a-i lăuda cum se cuvine pe acești Trei Mari ierarhi și Preoți ai lui Dumnezeu, însă nu pot tăcea și întru slava lui Dumnezeu, Cel care ni i-a daruit, îndrăznesc astăzi sa le spun: Bucurati-va, voi aleșii Sfintei Treimi, voi cele TREI FLORI bine-mirositoare ale Gradinii celei nestricăcioase, voi îngeri pămîntești și oameni ceresti! Care ați covîrșit mintea omenească cu darurile cele multe și cu înmulțirea talanților pe care i-ați primit în dar de la Dumnezeu!

  Asemenea vouă, Sfinților TREI IERARHI ai lui Dumnezeu si ai Bisericii Apostolice, îl număr, eu netrebnica, pe dragul, scumpul si sfintul meu Părinte, Nicodim Bujor, cel ce a fost chemat la Domnul în urmă cu 4 ani, în chiar ziua sărbătoririi voastre de către creștinătatea ortodoxă! Și acesta este pentru mine un semn, în plus, că părintele Nicodim Bujor este un bineplăcut al lui Dumnezeu, care s-a arătat în toată viața lui ca un Înger în trup de om, un vrednic soldat al lui Hristos, o prealuminată stea a Bisericii Ortodoxe! Asemenea vouă IERAHILOR Vasilie cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur a fost Părintele Nicodim Bujor, cel care a slăvit prin viața sa pe Domnul, a cinstit-o cu mare evlavie pe Maica Domnului si l-a cinstit cu credincioșie pe Sfîntul Calinic de la Cernica, căruia i-a dedicat si Acatistul, spre slava lui Dumnezeu și bucuria celor care-l citesc! De aceea în acesată Sfîntă Zi, îmi înalț gîndul la Dumnezeul Luminilor și îngenunchind, aduc mulțumire SFINTEI TREIMI pentru darul pe care eu l-am primit de la Dumnezeu: bunul, blîndul si sfîntul părinte Nicodim Bujor, Avraamul meu!

  Binecuvînat ești Doamne Dumnezeul meu întru SFINȚII în care ai binevoit!
În această Sfîntă Zi a Ortodoxiei noastre, spre cinstirea Sfinților TREI IERARHI, zi în care dragul, scumpul și sfîntul meu părinte Nicodim Bujor a fost chemat la Domnul (în urmă cu 4 ani, 30 ian 2011, duminică seara la orele 21,00), vreau să împart cu voi creștinii o scumpă si sfîntă binecuvîntare pe care părintele mi-a încredințat-o mie, spre a o împărtăși celor ce vor să o primească! Iat-o:papirus 5
 Pios omagiu îți aduc astăzi, la 4 ani de la plecarea sfinției tale la Domnul, drag, scump si sfînt Părinte, Nicodim Bujor, AVRAAMUL meu!pr nic bujor lungit in pat0001Pr Nic Buj, Leon si Anto006pr nicodim in rama cu luminare alba0001poya bn bn bn cu Md si alte si pr Nic Buj