Posts Tagged ‘Minciuna sta cu regele la masa’

„Minciuna stă cu REGELE la masă”…


de Antoaneta Rădoianto oval 22

Alexandru Vlahuţă a scris, acum mai mult de 100 de ani, un „Poem” dedicat monarhiei, dedicat, de fapt REGELUI de la acea  vreme, Carol 1 -nefericitul strămoş a lui Mihai de Hohezollern!!! POEMUL se intitulează 1907,  poem al cărui prim-vers începe aşa: „MINCIUNA sta cu REGELE la MASĂ!!” Pentru cine nu stie (presupun ca mai sint şi dintre-ăştia, Alexandru Vlahuţă a fost un mare scriitor român, cu…atitudine!!

Ei, bine!! Vlahuţă s-a născut..un sat mai încolo de satul părinţilor mei!! De la Vlahuţă mi se trage…atitudinea!!

„Ţara e-n MAREEE Doliu!!!, „i-a murit REGINA!!!”…Care regină, oameni buni?? Doamna Ana -Dumnezeu sa-i dea iertare de păcate şi s-o odihneasca-n pacea Sa!- trăia bine-mersi în Elveţia!  Acolo unde si-a dat si obştescul sfîrsit!! Aici, în România venea, după ’90, numai să se mai destindă şi să inhaleze OZON din Carpaţi, să mai încaseze sume, să mai înscrie, să mai adauge la AVERILE subtilizate de stramoş sîrguincioşi ai  lui Mihăiţă-fomfăitul încă un lot de pămînt retrocedat acum de Statu’ român imbecilizat...

Te pomeneşti că şi PETRECEREA de-ngropăciune i-o vom face tot noi românii din banii noştri!!! Parcă văd!!

Ia de vă cultivaţi, regaliştilor! Plîngeţi-vă neamul şi lăsaţii pe MORŢI să-şi îngroape morţii lor!!!

vezi toate poeziile poetului Alexandru Vlahuta
Minciuna sta cu regele la masa
Doar asta-i cam de multisor poveste:
De cand sunt regi, de cand minciuna este,
Duc laolalta cea mai buna casa.
O, sunt atatea de facut, vezi bine,
De-atatea griji e-mpresurat un rege!
Atatea-s de aflat!
Si, se-ntelege,
Scutarul lui nu poate fi oricine.


Ce tara fericita, maiestate!
Se lafaieste guresa
Minciuna.
Ca numai
Dumnezeu te-a pus – cununa
De-ntelepciune si de bunatate –

Pastor acestui neam, ce sta sa piara,
Ce nici nu s-ar mai sti c-a fost, sarmanul,
De nu-si afla sub schiptrul tau limanul,
De nu-ti sta-n mana bulgare de ceara.

Ca tu salbatici ai gasit aice,
Salbatici, si misei, si prosti de-a randul,
S-o saracie cum nu-ti dai cu gandul
Dar faci un semn, si-ncep sa se ridice

Ostiri, cetati, palate – lume noua,
Izvoarele vietii se desfunda;
De pretutindeni bogatii inunda,
Si tu le-mparti cu mainile-amandoua.

Azi la cuprinsul tau ravneste-o lume.
E-o veselie s-un belsug in tara,
Ca vin si guri flamande de pe-afara,
Tot crugul suna de slavitu-ti nume.

Ia uita-te, pamantul ce-mbracat e
Cresc flori pe unde calci, si rade firea.
Tu-mparti norocul numai cu privirea.
Incai taranii zburda pe la sate!

Si-i place regelui.
E lucru mare
Cum farmeca pe regi
Minciuna.
Drept e
Ca ea, de mult, pe-a tronurilor trepte
A fost cea mai aleasa desfatare.


Maria-ta, e un strain afara,
Cam trentaros, dar pare-un om de seama,
Si
Adevarul parc-a zis ca-l cheama
De unde-o fi ca nu-i de-aici din tara.

Minciuna palida-si topeste glasul:

O, nu-l primiti! il stiu, e vestitorul
De rau, ce face pe-atotstiutorul
Si vede prabusirea la tot pasul.

E cel ce impotriva ta conspira,
Invidia in inima lui geme
Si gura lui e plina de blesteme.
Tu nu poti auzi ce vorbe-nsira


Si totusi, zice regele, sa vie!
Dovada ca chiar la palat
Minciuna
Nu e biruitoare-ntotdeauna.
Fac si monarhii cate-o nebunie
Privind in ochii regelui, strainul,
Cu bratele pe piept incrucisate,
Raspica vorba: —Tara, maiestate,
E-n durat greu.
Tu nu-i auzi suspinul,
Caci muzici canta-n juru-ti.
Si slugarnici
Adormitori, ca-n zid, te-mpresurara,
De nu mai poti vedea pe cei de-afara,
Pe bunii tai supusi – cei multi si harnici
Ca n-ai cercat spre ei sa-ti spinteci cale,
Sa stii si-n tara ta ce suflet bate.
N-ai vrut decat spinari incovoiate
Si guri deschise laudelor tale.
Ca de-a fost om sa-ti steie drept in fata,
Ca pe-un vrajmas l-ai departat de tine.
Batranii pier.
Dar oaste noua vine,
Si dureroase lucruri mai invata!
Parazi, decor de teatru, luminatii,
Tot ce pe vulg si pe copii insala,
Aceasta-i toata slava ta regala.
Pe tristul gol din juru-ti – decoratii!
Tu-n tara asta nu vezi decat raiul
Ce-ai tai ti—1 ticluiesc intr-o clipita;
Ruina-i sub hartia poleita,
Sub crangi de brad trosneste putregaiul,

Dar tu esti fericit.
Lingusitorii inalta imnuri proslavirii tale
Si fac sa n-auzi cantecul de jale
Cu care-si adorm foamea prasitorii.
Nu ti-ai iubit poporul, maiestate!

Sau nu l-ai inteles, si e totuna,
De sus si pana jos s-a-ntins
Minciuna
Ea leaga si dezleaga-n tara toate.
Iar ca sa-ti dea o spuma de marire,
Ca pe-un copil te poarta si-ti arata
Sclipiri si flori
Afla-vei tu vrodata
Cumplita vremilor destainuire?
Si ce sperante se puneau in tine,
Ce vesel ti-a iesit poporu-n cale,
Cu paine si cu sare!
Osanale!
Mantuitorul lui credea ca-i vine.
Ce vesel ti-a iesit poporu-n cale!
Si ce credinta trist-o sa-i ramana;
Ca n-ai putut spre el intinde-o mana,
Din greaua platos-a trufiei tale!
C-acestea nu l-au desteptat pe rege,
Ca
Adevarul a fost dat afara
Si slugile l-au imbrancit pe scara,
Fireste, de la sine se-ntelege.
Trec anii.
Si ce dulce-i amagirea! „ Tu zeu esti printre regi!
Marire tie!” in jiltu-i moale, tolanita, scrie
Cu pana ei de aur
Lingusirea.
De-abia se ispraveste-o sarbatoare,
Si-ncepe alta.
Muzicile canta
Imbraca-te-n podoabe, tara sfanta,
Sa nu mai stie nimeni ce te doare!

Dar, ce e,
Doamne, vuietul acesta?
Ce-i hreamatul acesta care creste?
Se zguduie pamantul si mugeste,
Ca marea, cand o biciuie tempesta.
Se-nalta flacari, brate desperate,
Spre ceru-ntunecat, pustiu si rece.
Naprasnic vantul nebuniii trece
Si spulbera noianul de pacate.

n vaiete se prabuseste-o lume
Cladita pe minciuni.
Dar ce manie!
Cum suiera cumplita vijelie!
Sar fratii intre ei sa se zugrume.
Uscata brazda cere iarasi sange.
Femei cu parul despletit, nebune,
Si-asmut copiii la omor.
Genune,
Puhoi de ura ce zagazu-si frange!
Deschide ochii mari batranul rege
Si, tremurand, din jiltu-i se ridica.
Au cine linistea lui scumpa-i strica?
S-al vremii rost el tot nu-l intelege.