Posts Tagged ‘manuscris’

Cărţi, cărţi, daruri de mare preţ…


de Antoaneta Rădoi

Ieri, tocmai ieşisem din casă, alergând pe scări, grăbindu-mă s-ajung la o-ntâlnire. Se pare că luasem startul cu-n minut mai târziu şi voiam să recuperez sprintând s-ajung la-ntâlnirea cu Marius P dela Antreprenor TV. Şi, ca-ntotdeauna când te grăbeşti, când eşti într-o întârziere spre undeva, se-ntâmplă să te oprească cineva cunoscut şi să aibă chef de vorbă, dau şi eu nas în nas cu cineva. Mă opreşte, scuzându-se. Mă văzuse echipată ca la Armata Salvării, într-o altă variantă, evident, dar cică mă urmărea demult ca să-mi vorbească. Ce bine că doar ca să-mi vorbească!!!

-Spuneţi, dar vă rog, spuneţi repede ce vă doare că..tare mă grăbesc!!

-Ştiu, iubita mea, te rog să mă ierţi, dar….

-O, Doamne, pune-o pe femeia asta să spună mai degrab ce-are a-mi spune, ştii că nu-mi plac oamenii molcomi. Simt că-mi mănâncă timp din..viaţă!! îmi zic în gând. Şi zice femeia:

-Iubita mea, am un Manuscris, mă jenez, ştii eu….

-Aaa, da! Mi-aţi mai spus odată…demult…abia aştept să-l citesc. Nu vă jenaţi. Acum mă grăbesc, mă duc undeva să fac un Interviu, nu ştiu cât o să întârzii acolo, dar, aduceţi-mi-l diseară, căutaţi-mă până daţi de mine, nu ştiu când mă-ntorc!! Veniţi diseară, nu vă jenaţi!! Chiar de vin târziu, nu mă culc, lucrez…sunt noctambulă…V-aştept! Scuzaţi-mă acum, mă grăbesc!! Ohhh, timpul…

-Am să v-aduc manuscrisul şi am să vă aduc şi altceva…

-Oh, nu, vă rog nu!! Nu vreau răspaltă ca să vă citesc un Manuscris. Abia aştept să-l citesc, presimt că o să fie ceva care o să mă delecteze după corvoadă!!!, îi zic şi-o salut din mers…

Biata femeie!! Cândva, femeia aceasta a vieţuit ani mulţi, într-o maşină, în faţa blocului meu. Ierni şi veri la rând, primăveri şi toamne!! O femeie care, probabil, dintr-o pricină oarecare, îşi pierduse casa, familia, totul. Poate că doar demnitatea nu şi-o pierduse, dar nah’, să locuieşti într-o maşină stricată, în mizerie şi să fii la mila publică, ce fel de demnitate o mai fi şi asta??!!! Îi dădusem şi eu de mâncare cândva şi o alinam adesea stând de vorbă cu ea, deşi atunci nu era prea…comunicativă. Desigur, se ruşina de satrea ei, poate o durea, iar prezenţa unui semen care făcea parte dintr-o altă clasă socială decât cea în care se afla ea, nu-i producea, decât răni sufleteşti. Deşi diferenţa dintre ea şi mine nu era decât aceea

că eu aveam un acoperiş deasupra capului. În fine, am suferit ca un câine în toată perioada cât femeia a stat acolo, pripăşită în mşina aceea abandonată. Adesea mă luam de vecinii mei cu ochii albaştri, celebri de-acum,  Băieţii de la doi şi-un sfert,  care treceau nepăsători pe lângă maşina stricată, parcată ilegal pe spaţiul de parcare al blocului nostru. Treceu impasibili, mergând spre joburile lor. Le reproşam că sunt orbi şi că nu fac şi ei cunoscut la Protecţia Socială, că ei au mai multă trecere decât noi locatarii care dădusem N telefoane şi făcusem cunoscut cazul amărâtei  femei, şi le ziceam aia şi ailaltă…Veneau televiziunile, multeee, cum şi astăzi vin, mai ales când e reţinut pentru cercetări câte un interlop cu ştaif, vedeau maşina aia şi vedeau că vieţuieşte un om amărât în ea, dar..nu făcaeu NIMIC!! Mă-nfuriam la culme, când le vedeam nepăsarea faţă de acel suflet, dar nu aveam ce sa fac! Scrisesem la Primărie, telefonasem la Protectia Socială, nu vreţi să aflaţi răspunsurile iresponsabililor…responsabili de soarta amărâţilor!! V-ar da dureri de cap. În fine, sfrârşeam cu-n oftat amar după fiecare-ncercare şi mă seca inima ori de câte ori intram sau ieşeam din bloc, privind la biata femeie!! Mă gândeam că..sigur are toate bolile şi poate şi păduchi de la nespălare…

Într-o bună zi, aflu o veste mare cât viitoarea Catedrală a..Neamului!!( a neamului cui??) Hmm, BĂIEŢII cu ochii albaştri de la…Poliţia Capitalei, megieşii mei de-o viaţă, făcuseră, în sfârşit ceva, dăduseră dispoziţie să se ridice rabla din parcarea noatră!! Ok, dar ce se va-ntâmpla cu femeia?? Locatarii au făcut Şedinţă de bloc şi s-a decis  ca ea  să stea într-una din cămăruţele din podul blocului nostru!! Erau multe, acolo aveam noi, locatarii, camere de serviciu alea-alea…, plus spaţii de spălătorie

şi etc. Nu le folosea nimeni, aşa că peste biata femeie venise…Paştele!! Venise Învierea!! Doamneee, ce m-am bucurat! Slavă Ţie, Doamne!!! O cămăruţă, 3 metri pătraţi, doar atât, dar…câtă bucurie!!! Plus că sus, acolo în pod era baie, era uscătoria pe acre n-o mai folosea nimeni, avea şi ea unde să se spele, avea un pătuc unde să-şi pună capul, avea…linişte!! Slavă Ţie, Doamne!!

Mă bucuram că nu o mai vedeam chinuindu-se-n maşina din parcare. O ştiam acum la loc sigur. Nu era cine ştie ce, dar era confort unu sporit, comparat cu ceea ce avusese!!

O salutam, din mers,  când o-ntâlneam pe la scara blocului, dar..cam atât. Iar acum ea mă oprea să-mi spună că are un Manuscris. Sigur avea nevoie de ajutor. Sigur nu are acasă un computer şi nici să lucreze pe el nu ştie..o voi ajuta, orice mi-ar cere, mi-am zis…

M-a căutat aseară. Mă-ntorsesem târziu, dar femeia venise şi revenise şi ciocănea în uşă. S-a bucurat când, în sfârşit, pentru a N-a oară, i-a răsuns cineva. Smerită îmi pune-n faţă o Agndă în care avea Manuscrisul.  Agenda în care era textul arăta impecabil…

-Oauuu…ce coperţi?? De unde-aveţi frumuseţe de Agendă??

-Am găsit-o la ghenă împreună cu ALTE LUCRURI, aruncate de nişte italieni! Nici nu ştii ce de lucruri aruncă unii la ghenă!!

-Mda….mi-ar fi plăcut şi mie o Agendă atât de faină. Ceva regal…

Deschid Agenda şi-ncet să citesc. Interesant…Scrisul impecabil. Un scris de artist, de proiectant destoinic. O caligrafie arar întâlnită. (o să postez imagini, ca să vă convingeţi, dar momentan n-am, că n-am facut, i-am dat Agenda inapoi, dar va reveni şi-o va aduce, nu terminase ce-avea de scris…; Azi, 20 martie 2017, iată şi o mostră de caligrafie ) M-am dus cu gândul la un unchi al meu care trăgea linia perfect dreaptă  fără riglă şi făcea nişte cercuri perfecte fără raportor. Doamne, cât har!!

-Lăsaţi-mi-l aici, sunt cam obosită…ochii îmi joacă feste… Mâine dimineaţă, la „bibliotecă” (prietenii ştiu locaţia!!), sigur mă voi delecta cu SUBIECTUL…apoi vorbim!

Dimineaţa mea a venit cu-n ciocănit în uşă. Era ora 8… Uăhhhh!! N-am apucat să dorm, lăsasem deschis geamul, bătuse vântul toată noaptea şi fusese curent dar lenea-i lene şi nu m-am mai ridicat din pat să-l închid, şi-acum aveam ochii umflaţi… Cine-o fi?? Realizam că e…foarte devreme, pentru mine. M-am dus buimacă la uşă. Era femeia. Îmi promisese seara că-mi va dărui ceva şi venise cu nopatea-n cap, bucuroasă că acceptasem să-i citesc Manuscrisul, de parcă i l-ar fi încredinţat celui mai mare..recenzist de pe planetă!!

-Ooo, iartă-mă!! Dormeai??

-Nu-i bai! Doar că daca-ţi venit după Agendă, n-am apucat să citesc, dar uite-acuş intru în „bibliotecă”, numa’ să-mi fac o cafeluţă, şi-n câteva caesuri vă dau verdictu’…

-A, nu de asta am venit, ci am venit să-ţi aduc ceva!!

-Ouauuuuuuu….să-mi bat copiii cu fularu’ ud!!!, nu m-abţin io să rostesc idiomul acesta care-mi dă satisfaţie maximă…

-Ce e, te-am supărat cumva??

-Cum să mă superi, Femeie!! E cel ami mare dar pe care mi-l face viaţa!!! Cărţi..Cărţi!!! Te iubesc, Femeie!!Lasă-le-aici!! Mulţam’, mulţam’… Te iubesc, Doamne!!!

-Îţi plac?? Îţi mai aduc!! Am foarte multe, iar eu nu mai am loc nici în pat, dorm pe un scaun lângă uşă de luni de zile, că nu mai am loc de cărţi…cineva a aruncat la ghenă multe…multe, şi…n-am putut să le las acolo, să le ardă la crematoriu…

-Bine-ai făcut, Femeie!! Dumnezeu să te răsplătească pentru generozitate!! Mi-ai făcut cea mai mare bucurie!! Mulţumesc! Mulţumeeesc!!!

-Lasă-mi uşa deschisă, că vin să-ţi mai aduc! Eu le-am citit! Îmi opresc doar câteva pe care n-am apucat să le citesc!!

-Ok…mulţam’!

…Şi uite-aşa a început ziua mea de 17 martie 2017!! Mulţam’ Doamne!! Generosul meu Dumnezeu! Care lucrezi prin…oamenii de lângă noi!! Unde nu-mi faci în fiecare zi aşa bucurii!!

(Cărţile din imagine sunt doar cele pe care mi le-a adus, dar…VESTEA BUNĂ e că vor mai veni!! Mulţam’ Doamne!! Mulţam Doamneee!!! Carte vrei, de carte ai parte!!; Poate c-ar trebui să-i mulţumesc şi Sfântului Alexie, care-i sărbătorit azi, pentru acest dar de mare preţ. Mulţumesc Sfinte Alexie!! Şi-ţi mulţumesc ţie, Femeie -al cărei nume nu-l ştiu!!)

Reclame

„Naşterea” unei Cărţi…


Vin de la Tipografie. S-au făcut ultimele retuşuri la cartea mea: „Prigonitorilor mei din sinod, cu dragoste!!!…”, care are un subtitlu celebru, şi anume: „Spovedania unui învins”, şi care, a plecat, în sfîrşit, la Biblioteca Naţională pentru ISBN!!

Am scris Textul cărţii relativ repede, cuvintele venind năvală. Doar că deştele, năstruşnice, se duceau care încotro pe tastaura calculatorului şi în loc de „care”, îmi apărea „acre”, în loc de „la” îmi apărea „al” şi cîte alte „scheme”, care mai de care mai năstruşnică, încîlcindu-se parcă dinadins ca să nu fac o treabă bună. CINEVA voia, parcă, să mă determine să renunţ, s-arunc la coş Manuscrisul….

Astă noapte am corectat pînă la  ora 2. Mai aveam 10 pagini de revizuit, însă ochii mei refuzau să mai vadă citeţ. Tot ce mai vedeam era o ploaie măruntă de vară de..litere, ce mi se tot cerneau prin faţa ochilor! M-am dat bătută şi m-am întins în pat, cu gîndul că o să şi pot dormi şi că, poate, dimineaţă, mai odihnită o să pot relua de acolo de unde am rămas. Aş!!! M-am trezit fix la ora 9,00. La 10,30 trebuia să fiu la Tipografie, ca să facem acolo ultimele retuşuri, pe viu. Doar că eu abia mă tîram. O durere de coloană mă înţepenise şi nu reuşeam să mă dau jos din pat! Plus că mă cuprinsese şi o mîhnire de nedescris! Ce să fie oare? Nu că aş fi avut motive să fiu prea veselă în ultimii 20 de ani, dar…totuşi! Azi urma să „se nască” unul dintre copilaşii mei! Aşadar, ar trebui să fie o zi cu bucurie!…

Cu un oarecare efort, am reuşit să mă dau jos din pat! Ufff, toate alea mă dor! Mi-am adus aminte de tatăl meu care vreme de mulţi ani s-a tot văitat de picioare, de coloană, de ceva acolo, habar n-am de ce anume, dar el, se văita tot timpul dimineaţa cînd era vorba să se dea jos din pat! Noi, copiii lui, şi mama, ne distram copios, îl luam în zeflemea, şi nu-l credeam neam! El nu prea gusta glumiţele noastre, şi adesea era morocănos. M-or fi ajus „blagoslovelile” lui, îmi suflă gîndul. Dar, stai cuminte gîndule! Pe tata, nu-l pot acuza de „blagosloveli” pentru simplul fapt că el nu „blagoslovea” niciodată! Însă…mai este un TATĂ  în Cer care ne-a văzut hlizeala şi zeflemeaua şi..na, că acu’ mi-o cam iau!!! Iartă-mă tată! Acum ştiu că, bietul de tine, chiar aveai acele dureri de picioare, de şale, şi de cîte altele, fiindcă tu, tatăl meu drag, munceai, erai rupt de muncă, fiindcă tu alergai kilometri zilnic pentru ca să ne poţi asigura nouă piinea cea de toate zilele, iară mie, cele mai frumoase rochiţele şi cei mai frumoşi patofiori de lac, care făceau din răsfăţata ta fetiţă, cel mai de invidiat copil din sat! Mulţumescu-ţi, tatăl meu! Şi ţie, iubita mea mamă, care mă îmbrăcai ca pe o prinţesă…Scumpii mei părinţi! Niciodată nu v-am spus cît de mult v-am iubit! Mereu m-am luat cu altceva! Acum, nu vă mai pot spune! Dar Îl rog pe Domnul Dumnezeul nostru să vă aşeze de-a dreapta SA, în RAIUL cel veşnic! Bunii mei!… Şi Domnul o va face, căci voi, L-aţi slujit cu credincioşie, iar pe noi, copiii voştri, ne-aţi crescut şi educat cum aţi ştiut şi putut voi mai bine!

Ce să faci mai întîi cînd te-ai trezit tîrziu, cînd ai o oră anume stabilită pentru o întîlnire undeva şi cînd vertebrala îţi joacă feste? Apoi nu mai ai vreme să te speli pe ochi, să te închini, să mai înghiţi vreo gură de cafea, ce mai…cînd nici măcar gălbenuşul nu ţi l-ai înghiţit calumea, cum se spune….

Nu-ţi rămîne decît să-ţi arunci ceva pe tine, ce-o fi acolo -că tot nu te-alege nimeni; numa’ să-ţi ascuzi cumva sub ceva, claia de păr nepieptănat, că arăţi ca zăluda!!!…şi sperii trecătorii-, să-ţi iei gentuţa cu Manuscrisul şi trăgînd uşa după tine, să te scurgi pe scări, închinîndu-te şi strigînd la Dumnezeu să-ţi ajute să nu calci strîmb pe trepte, apoi să-ţi aducă rapid un tramvai, un troleibus, ceva acolo, ce-o fi, ca să ajungi cît de cît, mai aproape de ora stabilită, ca să nu-ţi treacă rîndul şi să nu faci impresie proastă…

Cum-necum am ajuns!

Ăştia de la Tipografie nişte oameni super! Eu sînt agitată, ei nu! Calmi, relaxaţi…Fiecare ştie ce are de făcut în dreptul lui şi atmosfera foarte relaxantă! Neavînd încotro, mă relaxez şi eu!!…

Începem corectura! Fătucuţa asta, Violeta parcă o cheamă, o femeie şi jumătate! O dulceaţă de nuci verzi, aş putea zice! Pită, dom’le! Pita lui Dumnezeu! Calmă, caută fiecare rînd, fiecare cuvînt scris greşit (de mine!!!) şi îl corectează, după dictarea mea! Mie îmi vine să mă dau cu capul de monitor! Cum, puii mei!, s-au strecurat atîtea greşeli, cînd eu am re-recitit de Njde ori textul ăsta??? În fine…

Terminăm treaba! Oare?? Eu nu am curajul să mai recitesc …încă o dată textul! Rămînă, aşadar, aşa cum a căzut!!!

Desigur că mi-aş fi dorit să fie perfect, dar…cum nu mai vreau să-i prelungesc agonia, nou-născutului, să-l lăsăm, dară, să vină pe lume…

Iată-l: faţă/spate

Prigonitorii - 19 noiembrie