Posts Tagged ‘lumina’

Ateul, de Elena J


ateul

Amica mea, schimbînd ciorba pe o spovedanie!… Hristos a Inviat!


Vineri 10 aprilie 2015 m-am preumblat prin oras insotiță de amica a mea Y K, avînd de rezolvat niște trebuțe ce nu suportau amînare. In jurul orei 15,30 terminarăm noi trebuțele, si ajunse la Piata Unirii ea dă să se îndrepte într-o altă direcție, direcția casei ei. Eu îi spun că ar fi bine să vină pe direcția mea, să mergem la mine acasă. Ea nu, că pleacă acasă că are o ciorbă de numa-numa! Eu insist să vină la mine, chiar dacă nu am NIMIC de mîncare, nimic în frigider, NIMIC pe toate fronturile…să beam un ceai și să mergem și noi, apoi, mai spre seara la Biserică să cîntăm Prohodul Domnului, Celui Care Se răstignise pentru noi! Ea însă, cu îndărătnicie, se împotrivea repetînd ca un pick-up stricat, că ea se duce acasă că  are o ciorbă bună și că nu merge la mine că eu nu am nimic de mîncare și că ea crapă de foame. Se uita deja lumea la noi, căci ea striga tare, cu indărătnicie, că ea nu merge la mine fiindcă eu nu am ciorbă (de parcă se lipsea de cine știe ce năstrușnicie!!!), Plec spre direcția mea, nu înainte de a-i spune că o să-i pară rău dacă nu va veni la mine!! După cîțiva pași o simt însă în spatele meu! Ceva din insitențele mele, o mișcase, și acum venea tiptil după mine. Are diabet și, probabil că, FOAMEA aceea subită care te poate pune la pămînt o acaparase instantaneu și nu o mai lăsa să raționeze, drept pentru care, chiar reacționase aiurea, ridicînd vocea mai mult decît cerea momentul, repetînd într-una: nu merg la tine că tu nu ai ciorbă, mă duc acasă să mănînc..ciorbă!!!

– Mă seci cu CIORBA ta! Du-te la CIORBA aia grozavă a ta, îmbuibă-te, și lasă-L pe Hristos să te tot aștepte!!, îi zisesem cinic, plecînd în direcția casei mele și fără să mă mai uit în urmă. Dar, prin dreptul Bisericii Sf Antonie cel Mare, m-am trezit cu ea în spatele meu, bodogănea ceva legat de..foame, de…ciorba pe care eu nu o am acasă, asa cum are ea…

Am ajuns acasă, i-am prăjit ultimii mei 3 cartofi atrofiați, uitați de cînd hăii și bălăii prin bucătărie, și i-am dat sa mănînce. Apoi, i-am făcut ei un ceiuț și mie o cafea. Le-am îngurgitat, după care am plecat la Biserica țintă, trecînd rînd pe rînd pe lîngă multele Biserici cu care ne intersectam. Eu voiam să ajung undeva anume. Ea cîrtea, zicînd că o dor picioarele și că să rămînem la oricare Biserică. Și pe mine mă dureau îngrozitor picioarele și coloana, dar nu voiam să renunț. Am mers mai mult pe jos, cu picioarele noastre, decît cu autobuzul (de mașina mea nu ne puteam folosi din pricina ca imi expirase ITP-ul). Am participat la slujbă. Apoi preotul paroh a spus ca asteapta la el pe cei care doresc sa se spovedeasca. Eu m-am îndreptat spre ușă, să plec, dar amica mea se apropie de mine și-mi zice șoptit (mare lucru la ea treaba asta cu șoptitul!!!; ea tre` să urle cînd vorbește!!!):

-Nu stăm și noi la spovedit? Că eu nu m-am mai spovedit de pe vremea cînd l-am născut pe Cezar!!!…Sint vreo 17 ani de-atunci…

-Opssss!!! Ce-ți veni Zuzo??? Tu și spovada, baba și kalașnicovu!!! Abia te-adusei cu arcanu`  la Biserică, și-acu nu mai vrei să pleci??!!! Nu te grăbești spre casă să mănînci CIORBA aia de numa-numa???, o zeflemisesc io, stînd în ușa Bisericii și încercînd s-o șicanez. După care adaug: Hai să-ți fac un hatîr!  Și ne-am întors și-am rămas pînă tîrziu după ora 23,00, de s-a spovedit și amica mea după alți ”păcătoși” care erau programați. Apoi preotul îi spune că o așteaptă de Paște la Impărtășit! …

Bucurie s-a făcut în cer!!! Iată că Hristos lucrase la Piața Unirii, cînd eu tot insistam ca ea să vină la mine (fără să știu de ce fac asta!!! De regulă nu o invit, nu insist și nu o iau cu mine pe la Biserică…), și cînd a determinat-o pe ea să renunțe la grozava ei ciorbă, fiindcă dorea ca ea, amica mea, să vină la EL, ca EL să-i dea iertarea păcatelor, prin SPOVEDANIA neprogramată de ea, și să-i ofere, mai apoi, TRUPUL și SÎNGELE Lui!

Așa lucreaza Hristos! Lucrează în inimile noastre, așa cum știe EL. Lucrează prin oameni, prin cei de lîngă noi, și ne cheamă la EL!

Hristos a Înviat!

Un strop de lumina, bunului parinte Cristian…


 De Sfintul Nicolae, pentru sufletul parintelui Cristian Baroianu, aduc un strop de lumina si un gind…

Odihneste-n Lumina!, bunule parinte.

ImagineFotografie1528

„Doamne,iarta-i ca (poate) nu stiu ce fac”…


   Postez aici,cu ceva modificari,un articol,care,initial fusese un comment,pe un Blog,al unui foarte cunoscut scriitor…Si adaug aici,printre altele,ca la momentul postarii commentului,nu stiam ca postez pe Blogul unui scriitor,si nici ca acesta,scriitorul,este unul de..calibru…Nu stiam,pentru simplul motiv ca nu cercetasem.Pe mine ma impresionase FONDUL Problemei dezbatute ,nu numele si/sau nick-ul …Mai apoi ,la nici 3 ceasuri distanta,am descoperit ca esra vorba despre Scriitor..
   Vineri, 14 mai 2010,ma trezesc invadata de o „CEATA de Haiduci” marca BOR,5  la numar.In „sutane” elegante,bine-mirosind ,a parfumuri scumpe,rare,inarmati cu mapele  sub brat  – pt impresie!!- ,s-au introdus ,in sir indian,inaintind pe micutul culoar care duce spre birouasul meu,fara a cere permisiunea vinzatorului..
  Am un mic ,foarte mic,magazin ,in care comercializez -AUTORIZAT la Reg Comertului,si la Autoritatea Fiscala-,obiecte decorative si obiecte religioase.L-am deschis in 2009,in vara,chiar in inima Tirgului ,in apropiere de Dealul Patriarhiei (fara o socoteala anume facuta anterior,ci pur si simplu, intimplator).Asa a rinduit Dumnezeu! Nici mie nu-mi vine sa cred ca ma aflu aici.Dar,Sfinta Carte,spune clar: sa crezi!,caci „toate cite le cereti,prin rugaciune,sa credeti ca le veti primi,si le veti avea!”…
   Toata lumea din imprejurimi,cei care ma cunosc si cei care nu ma cunosc
(dar ar vrea sa stie cine si a „cui” sint..)se intrebau atunci  (in 2009,cind am deschis magazinul,si ulterior),iar unii se mai intreaba inca si in ziua de azi..cine sint,a cui „nepoata” sau „fina” sau..nevasta sint,si/sau cine este sotul meu,ce „spate” am in Patriarhie,de am deschis tocmai in „coasta” celor din Deal,un magazin in care vind obiecte,strict supuse „monopolului BOR „…Iar eu,naiva,ma tot intrebam :de ce-ar trebui sa am „spate”?..N-am!, raspundeam simplu,oricarui ma intreba. Ai „binecuvintare” de „sus”?,ma mai intreba ,din cind in cind,cite cineva.Iar eu ,invariabil,raspundeam ,senin,sincer,simplu,ca nu.N-am!,si nici nu ma intereseaza sa am! Stiu ca daca voi cere ,nu voi primi,asa ca nu m-am ostenit si nici ma voi osteni sa „urc” in Deal,pt asta! Am cerut BINECUVINTARE de la Dumnezeul meu (in care CRED,cu tarie!),si mi-a raspuns,ajutindu-ma si calauzindu-ma spre a gasi sa imprumut un miliard,fara garantii si fara termen de returnare.Ce mai mare dovada de binecuvintare decit acest lucru,in vremurile astea ,in care Bancile nu-ti mai dau un cent fara GARANTII?..Raspunsul meu,desi sincer,nu convingea pe nimeni. Iar „scepticii” ,nu mi-au dat „zile” multe.Ba unul mai „sugubat”,un „fost catelus de CURTE”,frustrat de toate „neputintele ” lui,invidios pe reusita unei femei,un misogin,imi zice,mai in gluma ,mai in serios: „las’ ca te dibuie ei,oamenii lu’ Danutu’ !”…”Pace celor ce vin,Bucurie celor ce ramin,Binecuvintare celor ce..pleaca!’,i-am zis,in viu grai(dar in gind i-am spus altceva ,ceva legat de ..”pupat piata independentei”…el,dimpreuna cu ceilalti..).Dupa care,ca sa nu-i mai dau timp sa mai scoata si alte cretinitati ,pe gura aia spurcata,a lui,i-am zis: mergi cu Domnul! si daca vii cu ginduri bune,sa mai vii,iar de nu….
…Multi si-au facut cruce pentru „curajul” meu. De preoti ce sa mai zic1Unii ma felicitau bucurosi,altii  isi faceau griji pentru mine…Sint unii carora  le este frica de Patriarhul Daniel (mai degraba de „soldatii” lui),ca dracului de tamiie.Temere intemeiata ,dealtfel,din pricina multelor si durelor  ORDINE care se lanseaza din Deal,precum SCUTT-ul (racheta aia vestita,ultrarapida),de multele si GRELELE BIRURI,pe care „danutu’ ” le pune pe capetele lor,care devin ,din ce in ce mai plecate..si mai umile (dar asta-i alt subiect ,pe care-l voi dezvolta alta dat’)…
   Asadar,am deschis,care va sa zica. Si..trecu o luna,trecura doua luni…trecu un an…Parea a fi Pace…dar ei lucrau.isi ascuteau ARMELE.Si se pregateau de RAZBOI.Si ..iata ca „sosi vremea”! ..si mai-marii din Deal,isi facura timp pentru „micul intrus”..adica eu! Oare  atit de tirziu sa fi aflat „danut” de existenta mea?..
…si cum va spuneam..in sir indian,” CEI 5″,slujitori ai  „Ministerului Iubirii”,mi-au invadat „teritoriul” ,in scop de ..cucerire. „ARCASI INARMATI” ,pina-n dinti,cu „legea Monopolului  -103,din nush-ce-an-  ,ma asalteaza cu citeva intrebari.Scurte intrebari,scurte raspunsuri.Scurt „dialog”! Ceea ce le  raspunsesem  tuturor curiosilor ,pizmasilor,de-a lungul unui an intreg,aceea le-am raspuns si „mai-marilor” de la BOR,si i-am invitat ,politicos  -printre dinti!!!- sa „elibereze Ringul”! Au plecat,insa nu inainte de a-mi lansa o „invitatie” verbala,la Arhiepiscopie…Cita Bucurie!!! Sa coboare MUNTELE la MAHOMED,ca sa-l invite la..”DINEU”! Pai..pot lipsi!? Pot sa nu ma duc la „cina”? Ii pot prejudicia neonorindu-i? Nu pot face asta!  Prea de multa vreme ii astept!…Vreau sa le ascult aberatiile legate de „legea monopolului” (emanata dintr-o minte bolnava de lacomie) si multe alte  „dracovenii”.Iertati-ma,oameni buni,pt limbaj! ,dar cum altfel sa le mai spui „inventiilor” mintilor lor bolnave? Si mai au pretentia ca sint..crestini!!
..Am ajuns de risul celorlalte culte,care doar la o strigatura si-si ajuta semenii,adunindu-se ,cu mic cu mare.Noi ortodocsii,ne-am minca unii pe altii,dar ne batem cu caramida-n piept,de altfel,ca ..nu e nimeni ca noi. Eu stiu ca ,Domnul Hristos,a spus (SPUNE!): ‘dupa faptele lor ii veti cunoaste ca sint Ucenicii MEI!” Hai,acu’ sa-i vad,acum! Ai cui UCENICI sint astia 5 (si nu numai ei)! Sa vad,imi dau doar cu pietre,sau ma pun pe ESAFOD? Vor avea surprize…Dumnezeu sa ma ajute! Ca astia  pentru bani nu se stie de ce sint in stare…ca nu le mai ajunge ceea ce la daruiesc SFINTII ,cei atit de generosi…
…Si Dumnezeu sa-i ajute pe bietii batrinei,sa mai poata cumpara o luminare (care-a ajuns la mare PRET,pt ei),pe care s-o puna la capatiiul celor dragi,adormiti,pin’-or adormi si ei intru Domnu’!..
….si pe romanii care-au ales sa fie ortodocsi,sa-i ajute Dumnezeu,si sa-i scoata din ghearele acestor Hiene din capul bisericii,cit si de  Vulturii care guverneaza dupa bunul plac,si nu cu Frica de Dumnezeu si cu respect pentru cei care i-au votat! 
  In alta ordine de idei,legat de pictura,am o parere speciala.Ca de altfel despre oricare dinte TALANTI.Am mai spus-o si o s-o mai spun.Pina va intra in urechile celor care au urechi dar nu vor sa auda. Daca Dumnezeu ti-a daruit un TALANT,nu-l ingropa,ci  INMULTESTE-L!,caci Dumnezeu ti l-a dat,tie,de /si spre folos,in dar.Tie ,si nu altuia! Tie,pentru ca sa te hraneasca sufleteste,in primul rind,caci pictura o faci dintr-o necesitate sufleteasca,apoi,la vreme de restriste,mai vinzi o „lucrare”,mai iei un banut (vai mama lui banut!;cine mai apreciaza ,cu adevarat,valoarea picturii,astazi?),si nu in ultimul rind,aduci bucurie si celui care o cumpara. Mai sint inca oameni care,in afara de snobi,aduna banut cu banut,pina face de-o „lucrare”. Stiu asta pentru ca zilnic ma „lovesc” de acesti minunati oameni saraciti,dar dornici de a avea,si ei,in casele lor,si altceva in afara unei litografii…
…Vin, si umili,aproape fara glas,se jeneaza sa te roage sa nu vinzi nush-ce- „lucrare” ,sau poate sa mai lasi la pret,ca la pensie sau la salariu or sa vina s-o cumpare…
…Ma apuca jalea si disperarea uneori,si-mi vine sa urlu cind vad atita degradare,atita saracie!..
….si-mi pare rau ca nu pot face mai mult,pentru fiecare dintre acestia „mici”,care-mi calca pragul…
…M-apuca furia cind vad OPULENTA celor fara rusine si fara frica de Dumnezeu,si nu ma refer acum la GUVERNANTII tarii,ci la „guvernantii” BOR,care au facut  50 de bani luminarea,ca de!,e cu SCRIS,”marca inregistrata”,si nu mai are voie „mama Leana” sa vina cu luminarea ei de ceara (curata),de acasa,la Biserica,pt ca ,nu e voie de „sus”,din Deal. La ce bun ca mai are  ea un biet stup (scapat ,ca prin minune de taxe!!!),si ca albinele din el ,mai fac,printre altele, si..ceara? Mortii ei pot astepta mult si bine lumina,pina le-o veni Mai-Marilor Bor..LUMINA. In inimi si in minte. ..Saraca ,biata mamaie,tocmai a dat ultimii ei firfirici,inapoi,Fondului Monetar,care,generos,i-a „imprumutat” pe  MILIARDARII de CARTON ai ROMANIEI,si..vai!!,saracii de ei,nu au de unde returna!!!,asa ca noi,ceilalti,multi si „prosti”,tre’ sa facem INTRAJUTORARE! Sa participe tot poporu’,adica.Ce-are a face ca „baba Leana” n-a vazut lascaie,din aceste FONDURI EUROPENE?  E si ea cetatean (onest) al acestei tari? Pai atunci sa puna umaru’ si sa cotizeze,ca doar n-o sa-si lase „fratii” sa se faca de ris…
  Cit despre URMAREA vizitei voastre,stimabililor,am mai scris ,si vorbit,si o voi mai face,pe aici si pe „aiurea”.V-am iertat dar..nu v-am uitat! Si ceea ce e de spus,voi spune.
…”Intoarceti-va (de la URICIUNILE voastre;nu va rostesc astazi,aici ,numele.Va stiti voi si singuri,si nu-i vremea ,inca,pentru ca sa va cunoasca si cei care,eventual,trec pe aici!!) pina nu va-nchide Domnul usa Sa!”,zic voua. Domnul,in marea Sa milostivire,sa va binecuvinteze cu Frica de EL! Si sa va ajute  Domnul,sa vedeti ADEVARUL despre voi! Numai asa va veti..LUMINA!
 Nadajduiesc…
 
  …S-aveti Lumina!
 
 Ivana -A

Icoana (făcătoare de minuni,sau nu?)


Icoana

(Facatoare de Minuni,sau nu?)

Arhanghelul Rafail,pictura

Rafail,arhanghelul

  Nu voi vorbi, astăzi, aici, despre Arhanghelul Rafail -din imaginea expusă- ci despre ICOANă, în general…
  Icoana: ” a fi, sau, a nu fi!” -„aceasta-i întrebarea!”-, Făcătoare de Minuni!..
  Este, sau nu este, ICOANA, Fătoare de Minuni? Scepticii ar spune: Nu.
 Eu, am citit undeva, că : „Icoana este făcătoare de minuni, pentru cei ce cred!, ceea ce înseamnă că, ORICE ICOANă este făcătoare de minuni, dacă, tu, crezi! Personal, m-am convins de lucrul acesta. Şi, vreau să spun că, nu este nevoie să alergi sute, mii de km, să treci graniţe, să ajungi în Athos sau Jerussalem, sau la Ghighiu şi Siliştea-Gumeşti, la Pecerska sau Deveevo, sau mai-ştiu-eu pe unde, pentru a te afla în faţa vreunei Icoane Făcătoare de Minuni. Ci, poţi descoperi asta, chiar la tine acasă, în cămăruţa ta, unde ai, poate, întîmplător  -sau nu- vreo modestă ..litografie…De ce spun asta? Pentru că, am „văzut”! Am trăit..MINUNEA!..
 Evident că, nu-i deloc în regulă, cu noi, că alergăm, disperaţi uneori, prin şi după locuri unde s-au arătat semne. Nu ştiu nici cît de plăcut este lucrul acesta înaintea lui Dumnezeu. Uneori, cînd am tentaţia de a merge în astfel de locuri, despre care aud, de la cineva, sau din mass-media, adesea, îmi vin în minte cuvintele Mîntuitorului: „puţin credinciosule!..cauţi semne şi minuni”…Şi..mă simt, un mic Toma (Necredinciosul)…
  Sîntem nişte Toma multiplicaţi.Vrem dovezi! Pentru că, oameni  -slabi în CREDINŢĂ- fiind, avem nevoie de…DOVEZI. Şi Dumnezeu, ştiind despre neputinţele noastre, nu se zgîrceste să ni le dea…
  ..Eu şi partenerul meu pictam. Mai mult el decît eu… Promisesem cuiva o Icoana pictată. Partenerul meu (oarecum  sceptic la anumite capitole, dar, cu precădere, la MINUNILE pe care le fac Sfinţii şi/sau Icoanele, tema pe care ne „confruntasem” de nenumărate ori), îmi promisese că va picta acea Icoană. Numai că de la a zice, pînă la a face, uneori e..drum lung. La unii!!…Şi aşa a fost şi în cazul nostru. Iar Icoana, nu era „orice” Icoană, ci era una arhicunoscută -şi mult- contestată, de către unii şi/sau alţii!…- era Ic MD de la…
Cerusem şi primisem binecuvîntare, de la pr Paroh, pentru pictură, şi ne punem pe lucru. El, partenerul meu, că eu, doar dădeam „directive”(în zisa lui!…)! Făcusem, ce-i drept, şi eu ceva: cumpărasem pînza, culorile, pensulele potrivite, etc!, şi pentru aceste motive, mă consideram  îndreptăţită să…”sucălesc”(în zisa lui!)…
..El, zi de zi, mai dădea o pensulă-două, dar..cam atît. Şi aşa s-a scurs ,cred, mai bine de un an, iar persoana căreia îi promisesem Icoana, şi care şi-o dorea foarte tare, mă mai întreba, din cînd în cînd, la telefon: „ce se mai aude cu icoana?” Eu, oarecum încurcată, bălmăjeam te-miri-ce bîlbîieli, şi, mai apoi, după ce închideam telefonul, furioasă, îmi vărsam năduful pe bietul om (îmi vine să zic: animal!!; da mi-e că citeşte şi..mă crapăăă!!!; ăsta-i sensibilos nevoie-mare!!..)…Iar el, mai dădea cîte-o pensulă, şi iar mai lăsa la o parte pensulatul…Asta a durat ceva timp. Apoi persoana, jenată probabil, de penibilul situaţiei, n-a mai sunat cîteva …luni. Icoana, aproape terminată, „zăcea”, prăfuită, printr-un cotlon, printre alte „minunăţii”, marunţişuri trebuincioase desfăşurării activităţii şi profesiunii noastre( ambii artişti!!sîc!…). Un haos: bile, sîrme, sfori, pensule, tuburi cu vopsele, ştrasuri, hîrtii speciale, cd-uri cu diverse imagini necesare, pixuri, sticle şi sticluţe cu fel de fel de soluţii şi uleiuri, recipiente de diverse tipuri, etichete, mărgeluţe, cîlţi, cleşti , pungi şi punguţe, aţe, buturugi – cîndva copaci falnici, acum nişte biete putregaiuri pline de carii, care-şi aşteptau, cuminţi, rîndul pentru a fi prelucrate, şi punerea lor în valoare (artistică!!!; de către nişte neisprăviţi ca noi..)-,etc. „Ospiciu!!!, în toată „splendoarea” lui”… Trăim în fugă!!! Şi ..haotic!!… Muncim mult, cîştigăm puţin, experimentăm „evenimente” după „evenimente”, sumedenie de „încercări” în care ne pune existenţa!!! Încercăm, ne străduim din răsputeri, să ne ţinem „drepţi” în faţa „intemperiilor” la care sîntem supuşi, în mod repetat!!! Şi ca să nu clacăm, luam soarta în rîs, făcînd glume pe seama ei…În fapt ea rîdea de noi, dar noi, în inocenţa noastră, voiam să credem că-i invers.
….Sună telefonul! Offf,telefoanele astea!!!..Mereu strică ele „bunul mers” al vieţii, oarecum paşnice!…
… Mă duc să răspund! Asta era „obligaţia” mea! „Boulică” nu „servea”! Eu eram „omul de serviciu”!
-„Ce se mai aude cu Icoana mea?”, mă întreabă vocea de la capătul firului.( Recunosc că nu mi-o mai aminteam. Aşa că, doamna, mi-a precizat despre ce anume icoană este vorba…

-Păi…m…da…mda..În curînd!, zic, făcîndu-mă mică-mică…, apoi, regăsindu-mă zic: În curînd va fi gata! Mai este de pus fondul, cu foiţă ..Ştiţi ,vă rog să ne iertaţi dar…ştiţi…a….a…
…_
– Înţeleg!, zice, oarecum dezamăgită, vocea..
Trecuse multă, mult prea multă!, vreme…şi eu, enervată pentru că mă făcusem de pomină, promiţînd, şi neputîndu-mi ţine promisiunea făcută, îmi strig partenerul şi, fără menajamente, îl admonestez! El, care se afla, atunci, angajat, într-un „schimb de informaţii” -pe NET!-, deranjat de faptul că-l întrerupsesem cu „aberaţiile” mele, vine furios, smulge icoana, din locul în care zăcea de multă vreme, şi ..nici una-nici două, o înfinge, cu o furie oarbă, în colţul unei mese, zicînd: „NA, UITE CE FAC, EU, CU ICOANA! ASTA FAC!”..şi, o face bucăţi, fîşii-fişii (era Ic pe pînză, aşa că nu era mare lucru de „făcut”), după care, relaxat, se întoarce la calculator, şi-şi continuă „interferenţa”…Am înnebunit, instant! Am văzut negru-n faţa ochilor. M-a cuprins furia. Uitîndu-mă la icoana care zăcea pe jos, ruptă bucăţi, revolta mi-a copleşit raţiunea. Primul impuls a fost acela de a lua rama de pe jos, şi a i-o-nfinge-n gît. M-am aplecat, am ridicat rama cu fîşiile atîrnînde, şi m-am îndreptat, furioasă, spre camera alăturată, unde se afla omul…Însă CEVA m-a îmblînzit, instant, şi m-a oprit să-mi duc „lucrarea” pîna la capăt…Poate şi din pricina că educaţia mea nu-i în acord cu violenţa verbala şi/sau fizică. Todeauna le-am evitat pe cît am putut. Acum însă eram într-un moment de mare, foarte mare tensiune. Mihnire-amestecată cu furie! Gestul lui mi se păruse a fi incalificabil şi inacceptabil structurii mele(şi chiar şi a lui; el fiind un om f f calm -mai calm decît mine- şi extrem de raţional) Voiam să mă duc şi să-l pun la punct, „înrămîndu-l”!! S-o răzbun pe Maica Domnului!, pe care el o batjocorise în chip josnic! Şi…şi totuşi…m-am oprit! Ceva mai presus de furia mea, mai presus de raţiunea mea din acel moment, ceva din spatele raţiunii mele…m-a oprit brusc, în pragul dintre camere! Şi-am făcut cale-ntoarsă…cu pînza şi rama rupte-n mîna. Nici nu-ndrăzneam să mai privesc imaginea Maicii Domnului, sfîşiată bucăţi!..
  Mihnită peste puterea mea de-a suporta, dar nevrînd să dau amploare evenimentului, m-am retras într-un coltişor al unei camere, departe de locul în care se alfa el, şi..am plîns. Am plîns îndelung…Ore-n şir, am plîns…
…La un moment dat, am luat bucăţile de pînză, şi le-am alipit, rudimentar, fără dibăcie, apoi le-am lipit cu un leucoplast pe spate (aşa a rămas pînă azi 2013, iunie!), apoi am aprins o candelă, am îngenunchiat în faţa Icoanei, şi am rămas, vreme îndelungată, aşa ghemuită, îndurerată, în rugăciune..plîngînd. Nu mai plîngeam eu, ci inima mea plîngea..Eram parcă sfişiată eu însămi, şi golită de ceea ce era, pt mine ,SFÎNT…Primisem „o palmă” grea, de la un om îndumnezeit prin har! Şi nu-mi venea să-mi cred!!! Eram contrariată!…Plîngeam tăcut…adînc! Şi-am plîns pîn-am adormit! Dar, na-am dormit prea mult, că..m-am trezit. Somnul însă, mă liniştise puţin, şi-am început să pot gîndi! Lucid!
Mi-am dat seama că am greşit…Am continuat să mă rog! Şi-am început s-o rog pe Maica Domnului sa nu fie supărată pe el, pentru ce făcuse, pentru că el nu fusese vinovat, ci eu, pentru că-i cerusem  să facă un lucru pentru  care el nu se simtea pregătit să-l facă. Eu, prin atitudinea mea, l-am adus în starea aceea, şi l-am determinat să facă acel lucru necugetat. Şi considerîndu-mă principalul vinovat pentru fapta săvîrşită de către el, mîhnită pîna în străfundul sufletului meu, am rugat-o , îndelung, pe Maica Domnului, să mă ierte şi, totodată, să-l ierte şi pe el, pentru gestul făcut, şi totodată, să-l ajute, ca într-un viitor apropiat, să se căiască, şi s-o cinstească aşa cum se cuvine, aşa cum INSUŞI DOMNUL HRISTOS, Domnul nostru, a cinstit-o şi a onorat-o! Şi, am mai zis ce-oi fi mai zis eu acolo, în necazul şi mîhnirea mea pentru cele întîmplate..apoi..
..preţ de o săptămînă, pentru că nu-mi ieşea din minte, şi mai ales din inimă, am tot îngenuncheat în faţa „relicvei”, şi-am tot plîns şi m-am rugat, repetînd ruga. Aceeaşi ! Cuvintele mele. Scoase din mîhnirea inimii mele. Eu, nu prea plîng…
…Nu sînt o plîngăcioasă. N-am plîns nici cînd mi-a murit mama, sau cînd 2 dintre fraţii mei -ambii, de foarte tineri-, ne-au  „părăsit” rînd pe rînd, mergînd la Domnul; n-am plîns cînd ne-a ars maşina, scrum, în 7 minute -fără drept de apel!-, în poarta Mănăstirii Cernica, în 2007, n-am plîns nici cînd, în anul următor(2008), ne-a fost furată maşina pe care de-abia o cumparaserăm cu greu; n-am plîns cînd mi-am pirdut familia, într-un „eveniment” oarecare, în 2002, şi cînd am pierdut şi ceva agoniseală pe deasupra; şi n-am plîns, în general..dar, atunci..am plîns..
…am plîns, mult, îndelung, sfîşietor. Am plins de ciuda, am plîns de furie… Am tot plîns..Am plins atunci pentru toţi anii în care nu plînsesem…Am plîns şi m-am rugat. M-am rugat şi am plîns. M-am tînguit, scîncind surd…Şi repetam mereu: Maica Domnului iată, aşa şi aşa, şi te rog…(ajută-l, pe bietul om, să te cinstească)…Mă rugam , fără să aştept vreun răspuns. Cel puţin nu un răspuns imediat. Nici gînd! Ma rugam cu zdroabă. Şi , răspunsul a venit, surprinzator, neaşteptat…
..Şi…s-a făcut ,cum că, partenerul meu  – „BOUL meu” cum îl alint eu, cu dragalasenie!!, spre frustrarea lui maximă!- a fost invitat, la doar cîteva zile de la acel „eveniment” -neplăcut, şi care ne pricinuise un real discomfort-  , de către un MARE PREOT (în sensul de înduhovnicit), la Biserica acestuia, pentru a săvîrşi împreună Paraclisul Maicii Domnului -Acatistul-, în Postul Sf Maria. Partenerul meu nu este teolog. A studiat, în particular, 8 ani, zi de zi, Istoria Religiilor. Şi e preocupat de creştinism, şi de „Lucrurile lui Dumnezeu”. E DOXA. Tteorie. Da’..doar atît!(ne amuzam noi..) Pe preotul respectiv îl cunoscusem  -întîmplator (sau nu!)!-  pentru ca mersesem să-i facem, într-o zi, mai de demult, o ofertă. Şi el, „Boul meu” mai rămăsese, atunci, la un mic taifas, după care, în urma unui schimb de telefoane, plecase, foarte încîntat pentru întrevedere…şi încîntat de „cunoaşterea” cu care fusese binecuvîntat omul acela (preotul), precum şi de bucuria cu care el, „Boul meu” fusese binecuvîntat pt că l-a întîlnit, tocmai el!, pe acest om…şi ..cam atît. Nu-şi făcuse nicio speranţă. Nici eu, aşadar! Nici că vom beneficia de ceva livrare de produse, nici că se vor mai intersecta drumurile noastre. Dar el,”Boul meu”, rămăsese cu bucuria inimii care era deplina. Mi-l elogia mereu pe părintele acela. Fusese fascinat de spiritualitatea  preotului. Şi-mi tot relata una-alta, deste subietele pe care ei le dezbătusera. Şi ,iata ca, taman acum, în împrejurarea dată, a fost invitat, nici mai mult, nici mai puţin, la..slujire. A venit într-o zi acasă, şi mi-a zis categoric:

– Anto, io trebuie să merg, mîine, la parintele V !
– Pentru ce?, îl intreb. Să-i duci ceva? S-a decis, în sfîrşit, să cumpere ceva de la noi???..
– Nu, îmi zice zîmbind enigmatic, precum Gioconda. Să slujesc!
– Tu???.. Să slujeşti?, îl întreb contrariată.
– Da, îmi zice şugubăt. Sa slujesc!
– Fugi de-aici! Tu?! ? Păi ce ştii tu să faci, în materie de slujire? Esti pe lîngă!, îi zic.Iar părintele?! ! Cred că a geşit persoana..

<
– Mai, îmi zice TREBUIE să merg! Şi, află că nu numai mîine, ci tot Postul…

– Eşti cu capu’, „partenere”!, îi zic ,zeflemitor. Vezi-ţi de pensule şi de cioatele alea putregăite ale tale, că ne mănîncă mai acuş cariile plecate la plimbare, şi nu cauta să-ncurci lumea aiurea!!!, că…te crăppp!!!, „Boule”…
– Mă duc!, îmi zice senin. Părintele, aproape că mi-a poruncit, şi…n-am putut zice nu!, mă anunţă el, surîzînd enigmatic…
– Pai, bine!, îi zic, dar ce să faci tu acolo, mai exact? Că tu nu ştii tipicul. Eşti pe lîngă, amice. Ce vei face?, îl întreb. Ce ţi-a zis părintele că se va face? Are cumva vreun spici de ţinut, şi tre’ să-l ţii tu? Ţi-a pregătit cumva lădiţa şi publicul? Că la teorie, eşti cel mai tare!
– Acatistul Maicii Domnului, îmi răspunde, evitînd să comenteze „aprecierile” mele, la adresa lui.
-…OPSSsssssssss!!!..îi zic (opssss, îmi zice şi ,mie, vrăjmaşul, în ureche. Slava Domnului că n-am glăsuit ce-mi tot şoptea!! cu insistenţă şi batjocoritor). Ei, îi zic revoltată de-acum, stai puţin, tu i-ai zis acestui preot că tu nu ai habar de tipic?? Că nu ştii acatiste, şi că, în general, nu ştii cîntări Bisericeşti? Şi, mai ales, i-ai zis că tu nu eşti întru totul de acord cu cinstirea Maicii Domnului (subiectul multelor noastre „dispute”!!; şi-mi sufla cineva în ureche, să-i mai amintesc şi de incalificabila lui faptă şi de ofensa ce-i adusese el maicii Domnului -că-mi picase mănuşă treaba!-; dar, nu i-am zis)?? Cum sa mergi ,tu, la Slujba de Acatist, împotriva convingerilor tale???…
– Ştii ceva, îmi zice, aproape că mi-a poruncit, şi n-am putut să zic nu! Are părintele un fel, „poruncitor” de-a te ruga, îmi zice el, aşa că.. TRBUIE!!! să merg. Şi voi merge…şi, VOI INVĂŢA!<
– Au, mă doare!!! Nu mă-nnebuni!!! Tu şi Acatistele, baba şi kalaşnikovu'! Mare pioşenie!!!, aşa dintr-o dat'!, pe nepusa masă.."Boul meu" şi Acatistele!! {"Mare eşti Doamne, şi minunate sînt lucrurile Mîinilor Tale; Şi niciun cuvînt nu este îndeajuns spre Slava Mareţiei minunilor Tale (îmi şopteşte îngeraşul!)!} Tac!…
– Lasă, îmi zice, nu te îngrijora, mă descurc eu cumva!…
– Aş!!!…
Aveam treabă de nu mă vedeam. Un om în minus conta. Dar, pentru bucuria cu care îmi anunţase vestea, şi de dragul părintelui V, mi-am asumat şi treburile pe care trebuia să le facă el, şi l-am şi încurajat, bucuroasa chiar…dar, fără să-mi fac prea mari speranţe, ci pur şi simplu , doar ca să le fac pe plac, lui şi părintelui respectiv (şi-n gîndul meu zicînd: „Doamne, iartă-i că (poate!) nu ştiu ce fac!”
A doua zi, seară, cînd a ieşit de la Slujbă, m-a sunat imediat ce a ieşit din Biserică, şi, mergînd pe jos (poate şi fără să-şi fi dat seama ), preţ de mai multe staţii, pînă acasă, mi-a povestit, la telefon -şi el nu este tocmai un pasionat al comvorbirilor telefonice- cît de minunat se simte , şi cum aude şi acum în urechi cîntările psaltice, şi ce coruri minunate are în cap…Nu-mi venea să-mi cred urechilor!!! L-am tot întrebat ce slujbă a fost, şi, repetat mi-a răspuns: Acatistul Maicii Domnului, şi-mi relata, bucuros, radiind, cum decurseseră lucrurile, şi cum a cîntat strana, şi cum a  cîntat şi el..(redîndu-mi muzical; incredibil; cînta la flaut, cînta la pian -atîta mă bătuse la cap, pînă am cedat şi le-a cumpărat-; dar..vocal, vocal nu, nu-l auzisem niciodată în atîţia ani; eşti un real talent, amice!, îmi venea sa-i zic!!!)..(?)…(!!??)..
Cînd a intrat pe uşă, cu telefonul la ureche, vorbind cu mine, exact ca-n reclama aia tv, radia…
…Am aşteptat să plece din camera în care-mi dăduse vestea (care era chiar camera unde spărsese Icoana!). Am îngenunchiat, şi…fericită, am mulţumit Maicii Domnului. Pentru că, mi-am dat seama, că Maica Domnului mi-a răspuns la rugăciunea mea, aşa cum a ştiut EA mai bine. Ştiu că şi mai mari lucruri decît acestea, va face, Maica Domnului, cu el..cu noi…cu noi toţi, dacă ne rugăm!
Însuşi Domnul Hristos a spus: „şi cînd staţi de vă rugaţi, să credeţi că veţi primi, ceea ce cereţi, prin rugăciune, şi veţi avea!”-citez din memo-.
Eu nu pot spune că am crezut, cu o CREDINŢă din aceea, astfel încît să mut şi munţii. Nicidecum. Eu spun doar că, mihnită de ceea ce se întîmplase, am suferit ca un cîine, şi m-am tot tînguit, cu părere de rău, şi am rugat-o pe Maica Domnului, să-l ajute ,ca el să fie, pe viitor, un cinstitor al ei. „Şi aceasta s-a făcut lui!” Iar mie, cîtă bucurie!…
Tuturor vă doresc să aveţi parte de experienţe minunate!, şi..LUMINĂ-n Suflet!
Cu drag,
Antoaneta