Posts Tagged ‘liturghie’

„Răbdarea lui Iov”…


   De multă vreme îmi doresc să deschid o dezbatere pe subiectul „răbdării lui Iov” despre care, mi s-a acrit să tot aud cum că dreptul Iov ”a răbdat în tăcere nenorocirea!!!” Iată că, în sfîrşit, a venit vremea, vorba scumpului şi sfîntului meu părinte, Nicodim Bujor ( „un ilustru necunoscut”, care a dat României şi românilor un Acatist de o valoare spirituală inestimabilă; Acatistul Sfîntului Calinic de la Cernica; vă învit să-l aprofundaţi, ca să vă convingeţi! Pr Nicodim Bujor -Dumnezeu să-l așeze de-a dreapta Sa, căci precum un Înger în trup, așa a viețuit pe pămînt, 96 de ani!!-, cînd cineva îi punea întrebări cu ”de ce?”, dumnealui răspundea franc: ”Pentru că n-a venit vremea!” Iată că acum, a venit vremea să intrăm, măcar un pic, în Cartae lui Iov!).

De-a lungul timpului, mi-a fost dat, în mai multe rînduri, să tot aud, cu precădere la preoţi ( cînd m-am dus să mă tînguiesc lor pentru vreun necaz anume, pentru vreo supărare sau zdroabă ), să primesc drept „mîngîiere” şi să mi se tot dea exemplu: „răbdarea lui Iov”. Am auzit sloganul acesta de atîtea ori, încît, GATA!!!, deja nu-l mai suport! Oricum, niciunul dintre cei la care l-am auzit, nu cred că erau în stare de răbdarea pe care mi-o propovăduiau, dacă, Doamne ferește, s-ar fi aflat ei în vreun necaz ca acela despre care le vorbeam eu, dar..ştiţi cum e! Îi uşor să dai 25 de nuiele la „dosul” altuia!!! Că doar nu pe tine te pişcă nuieluşa, nu?  Sau poate  o bîtă de beisbol. Ori poate te calcă o cirzmă cu „greutate” a vreunui sinodal pe cap!!! Cum a fost şi în cazul meu!!! Şi nu a fost doar o cizmă ci…multe!!! Domnul să-i ierte şi să le dea Duh de Pocăinţă, ajutîndu-i să-şi vadă „neputinţele”, şi să se întoarcă de la răutatea și de la viclenia și fățărnicia lor, pînă cînd nu le închide Domnul uşa SA! Amin.

Am citit Biblia din scoarţă-n scoarţă şi am re-re-re-luat Cartea lui Iov, de N ori, din exemplare şi ediţii diferite şi am ajuns la una şi aceeaşi inconfundabilă concluzie: Iov, o fi avut el răbdare, nu zic nu, pentru că NU A AVUT ÎNCOTRO! Dar răbdarea asta a lui, nu a avut-o fără cîrtire!!! Asta-i clar! Iov a cîrtit şi încă… LA GREU! Şi-am să vin, imediat cu explicaţii şi cu versete din Biblie, pentru justificarea concluziei la care am ajuns, şi anume:

În Cap 1, versetele 20-22, ni se spune că la aflarea avalanşei de veşti rele, Iov, „s-a sculat, şi-a sfîşiat hainele de pe el, s-a ras  capul şi căzînd la pămînt, s-a închinat şi a zis: „gol am ieşit din pîntecele maicii mele şi gol mă voi întoarce în pămînt! Domnul a dat, Domnul a luat; fie numele Domnului binecuvîntat!” Și întru acestea ( nota mea: de aici, acestea de aici, de pînă acum! ), Iov nu a păcătuit şi nu a rostit niciun cuvînt de hulă împotriva lui Dumnezeu.  Pînă aici toatul e ca la Carte. Numai că imediat după închinăciunea pe care tocmai o făcuse şi după acele minunate cuvinte pe care buzele lui le rostise, în Cap 3, Iov a deschis gura sa şi…ATENŢIE!!!, ” a blestemat ziua în care s-a născut!”… ( Iov, Cap 3, versetul 1 ). Şi dacă mai vreţi argumente, iată vă mai dau. Şi mergem mai departe la versetul 3, al aceluiaşi capitol 3 şi, uitaţi ce zice Iov: „Piară ziua în care m-am născut şi noaptea care a zis: un prunc de parte bărbătească s-a zămislit!”; apoi în versetul 4, acelaşi Iov, suferind cumplit, spune cu obidă: ” Ziua aceea să se facă întuneric şi Domnului din Cer să nu-I pese de ea şi lumina să n-o mai lumineze!”; iar în versetul 5 zice: „bezna şi umbra morţii s-o cotropească, norii s-o învăluiască şi toate negurile s-o înspăimînte!” N-am să continui cu exemplele. Puteţi cerceta şi singuri Cap 3 din Cartea lui Iov, care vă va arăta, limpede, cele concluzionate de mine. Iov nu numai CÎRTEŞTE, ci…ATENŢIE!!!, blestemă ZIUA ÎN CARE el s-a născut!!!!, cînd zice: „…pentru că n-a închis pîntecele care m-a zămislit, şi n-a ascuns durerea dinaintea ochilor mei ( Iov 3, verset 10 )!”

Şi, Iov, în nemărginita lui durere sufletească şi fizică  ( să nu uităm că era plini de răni! ), continuă, şi zice: „Pentru ce dă Dumnezeu lumina vieţii celui nenorocit şi zile celor cu sufletul amărit?…”

Apoi, sărmanul Iov, plin de obidă, de deznădeje, de durere ce doare cumplit, mai spune, printe multe altele: „..pentru aceea, sufletul meu AR VREA mai bine ştreangul, mai bine moartea decît aceste chinuri!”…

Am să vă mai spun şi că, am constatat, din „cercetarea” mea, cum că bietul Iov, nu numai că a cîrtit şi a blestemat, dar că, sărmanul om, s-a mai şi îndreptăţit pe el, arătîndu-i lui Dumnezeu, în văicăreala lui, cît de drept a fost el în viaţă! Şi-şi doreşte să vorbească Celui Atotputernic ( Iov 3, cap 13, verset 3 ), ca să-şi apere pricina înaintea Lui şi chiar o face. Ia ascultaţi ce zice: „M-am ţinut cu pasul meu după pasul Lui, am păzit calea Lui şi nu m-am abătut de la ea; De la porunca buzelor Sale nu m-am depărtat, la sînul meu am ţinut ascunse cuvintele gurii Sale!”, spune Iov prietenilor săi ( Cap 23, versete 12-12 ). Şi: „fiindcă scăpam de pieire pe cel sărman care striga după ajutor şi pe orfanul fără sprijin” , adaugă Iov, îndreptăţindu-se ( Iov 29,12 ). Apoi zice: „mă îmbrăcam întru dreptate ca într-un veşmînt, iar judecata mea cea draeptă era mantia mea şi turbanul meu” ( cap 29, versetul 14 ). Şi spune, săramanul Iov, în suferinţa lui: „Viu este Dumnezeu Care a dat la o parte dreptatea mea! Viu este Dumnezeu care a împovărat sufletul meu!” ( Iov 27, verset 2 ). Poate voi continua analiza pe text, a acestui foarte interesant Capitol al Bibliei. Pînă atunci…

…am să vă spun, aşa cum Iov le-a spus prietenilor săi, care veniseră să-l viziteze şi în loc să-l mîngîie, îl criticau şi-i scoteau în evidenţă cîrtirile: „sînteţi nişte jalnici mîngîietori!”, voi cei care, atunci cînd eu, mîhnită, îndurerată pentru ceea ce-mi făcuseră sinodalii, am venit la voi ca la Apostoli şi Ucenici ai lui Hristos, să-mi plîng amarul, iar voi „m-aţi mîngîiat” aşa cum şi pritenii lui Iov o făcuseră, cînd acestuia-i era sufletul în gît de mîhnire şi de întristare!!!..

Şi vă întreb şi eu, aşa cum şi Iov işi întreba prietenii: „cînd se vor sfîrşi aceste vorbe goale” ale voastre?

Voi  m-aţi mîngîiat „numai cu gura şi cu mişcarea buzelor voastre” şi aţi crezut că-i aduceţi uşurare inimii mele!

Dar eu, înţelegîndu-vă buna intenţie şi iertîndu-vă totodată, zic şi eu, ca şi Iov: ” şi eu aş vorbi ca şi voi, dacă sufletul vostru ar fi în locul sufletului meu!”  

Şi revenind la Iov, DA, ştiu că, deşi Iov a CÎRTIT, a BLESTEMAT ziua în acre s-a născut, s-a ÎNDREPTĂŢIT pe sine, atît inaintea prietenilor cît şi a lui Dumnezeu, aşa cum reiese din tot ce v-am arătat mai sus, cu exemple concrete ( doar cîteva, dar sînt f multe; poate voi reveni! ), Domnul l-a socotit pe Iov, „dreptul Său rob”. Pentru criterii numai de către EL ştiute, Domnul nu i-a luat în seamă lui Iov, nici cîrtelile  ( multe la număr ), nici blestemele ( cu duimul, pe care le-a lansat ca ploaia rapidă şi deasă de vară!!! ), nici îndreptăţirea sa! Ci l-a socotit pe el un om drept! Domnul ÎŞI are socotelile şi judecăţile Sale! Eu am vrut doar să arăt că lucrurile nu stau intocmai cu sloganul pe care-l tot lansaţi către cel în nevoi, şi anume: „Rabdă, ce Iov cum a răbdat?” Am vrut doar să arăt cam cum a..”răbdat” Iov, care ni-i dat ca exemplu …de răbdare!

Iertată să-mi fie îndrăzneala! Certaţi-mă, dacă vreţi, dar…mai cu milă!!! Şi nu uitaţi să aprofundaţi Cartea lui Iov, din Biblie! Antoaneta R.

Asteptind, astept un răspuns la rugăciune…sau..unde dai si unde crapa


   Mi-am tot propus în ultimul timp să mă pot trezi mai în zori, dar efortul meu se dovedea a fi inutil. Starea de stres în care mă aflu de ceva vreme mă ţine trează mai toată noaptea sau dorm „în felii”, iar dimineatza cînd să mă dau jos din pat, mă simt mai obosită decît seara la culcare, aşa încît dacă n-ar fi STRICT OBLIGATORIU, nici nu mi-ar trece prin cap să mă dezlipesc de aşternut. Dar, neavînd încotro, mă tîrăsc jos din pat, dau fuga (somnambul, lovidu-mă inevitabil de tot ce-mi iese-n cale!!!) să-mi spăl ochii ( după metoda tradiţională, exersată îndelung în familia mea…), mă uit buimacă la ceas şi constat că e suficient de tîrziu, că nu mi-ar mai rămîne decît s-arunc ceva ţoale de oras pe mine şi s-o iau la  fugă pe scări, apoi pe stradă, şi s-o ţin tot într-o fugă, ca să ajung, oarecum, la o oră cit mai apropiată de ora de începere a programului meu de muncă…

 

Aşa m-am „trezit” şi azi, 1 febr 2013…Ufff!!! Nacazu-i cît casa peste mine, şi eu n-am vreme nici de-o mica rugăciune!.. Cel mai ades, în ultima vreme ( mult prea multă..vreme!!..), doar ce-am mai reuşit să zic un Doamne, miluieşte-mă!, sărind din treaptă-n treaptă pe scări (în jos, pt că nu mai e vreme să aştept un lift care se mişcă prea greoi pt graba mea!!!) şi rugîndu-mă-n mers ( în fapt o fugă..) strig la Sfinţii lui Dumnezeu, funcţie de cum se intersectează ei cu mine, în drumul meu spre „corvoada zilnică” ( slavă, Ţie, Dumnezeul meu, că o am!): Sfîntul Ciprian şi Sfînta Iustina, Arhanghelii Mihail şi Gavriil ( cît şi Rafail!, care nu ţine de hramul acelei Biserici, pe lîngă care am  traseul, da’ eu îl strig şi-l rog la fel de stăruitor ca pe ceilalţi  Arhangheli care patroneaza Lacasul), Sf Dimitrie, sf Nicolae, Sf Spiridon, Proorocul Ilie, Sf Antonie cel Mare, şi tot aşa, grăbit, strig în mers, pe fugă, la  toţi Sfinţii aşezaţi în Lăcaşurile de pe Chei, de pe lîngă Chei sau de-a lungul lui, atentă ca nu cumva să-mi „scape” vreunul, pînă ajung la ..destinaţie. De ce mă grăbesc? Habar n-am! Oricum, nimeni nu mă doreşte…( prin zonă! )…  Nimeni nu mă caută. Doar vreo bătrinică neputincioasă, care a ieşit din casă pentru a-şi mai dezmorţi „oasili” sau ca să mai „ia pulsu’ politicii”, cît şi să mai „plimbe  bastonu’-n cartier”…N-am chef de ea, nicidecum, da’ cum n-am încotro tre’ s-o ascult, s-o suport(…) şi, poate, să-i mai dau şi un îndem la speranţă…poate ş’-un frăncuţ, acolo unde-i cazu’!!!…

Ei…astazi o să fiţi văduviţi de prezenta mea la primă oră, scumpii mei bătrinei; am să rămin, cuminte, fără grabă, acas’, şi-am să îngenunchez…Voi face rugăciunea mult promisă mie insămi şi Domnului meu, Hristos. 

Îngenunchez,aşadar…

…Aduc înaintea Domnului păcatele mele, neputinţele mele, nedreptăţile ce am făcut altora -marunte, dar muuulteee-, bolile mele, zdroabele mele. Îi pun înaintea Lui pe toţi cei pe care-i port în gîndul meu şi în inima mea. Pe cei vii şi pe cei adormiţi, pe cei pe care-i iubesc cît şi pe cei pe care nu-i iubesc, din pricină că… nici ei !!, nu mă iubesc, pe mine ( mă îndreptăţesc eu!!!);  şi-L rog pe Domnul meu, Hristos, să ne dea tuturor Duh de Pocăinţă şi de smerenie!…ca să ne putem ierta unii pe alţii. Îi amintesc pe cei bolnavi, pe cei singuratici, pe toţi oropsiţii şi pe binefăcătorii mei. Apoi decid, brusc, să fac un Acatist. Aleg Buna-Vestire…după care, fac metanie Dumnezeului meu, mulţumindu-I pentru că m-a primit să mă Împărtăşesc cu EL prin..rugăcine, mijlocitori fiindu-mi Maica Domnului, Sfinţii şi Puterile Cereşti, cît şi Îngerul meu Păzitor. Cer binecuvîntare Domnului, pentru Ziua în curs cît şi pentru toate zilele vieţii pe care EL Însuşi mi le-a hărăzit!… Mă ridic şi plec la muncă, continuîndu-mi obişnuita rugăciune în mers şi  strigînd, rînd pe rînd, la sfinţii ce sălăşluiesc în Lăcaşurile întîlnite în cale, aşa cum fac zilnic…

Ajung la muncă…

M-apuc de lucru…

Muncesc asiduu, concentrat pe lucrul meu, fară să mă uit la ceas. Într-un tîrziu, îmi arunc ochii în computerul de pe birou şi constat ca e ora 2. My God! Nimeni n-a intrat pe usă pîna la ora asta! Nici macar una dintre obişnuitele mele bunicuţe…Ca să nu-mi crape capul, mă repliez pe ceea ce aveam de facut. Înca vreo 2 ceasuri. Nimeni nu-mi invadează habitatu’. Mă uit prin fereastră afară. Un soare, luminos, puternic străpunge încăperea. Afară e, aşadar, frumos! Dar…unde-s oamenii? Unde-i lumea? Parc-aş fi in „pustie”… N-apuc să „cuget” mai mult, că aud uşa. Intra prietena mea, ” Zuza”…
Asta cînd intră pe uşă, zici că-i Cruella, personajul acela „simpatic” din 101 Dalmaţieni. Intră trîntind uşa zgomotos, tîrîndu-şi haina luungaaa de blană, dărîmînd tot în jur cu geanta-i cît un valizoi…Pfuiii!!!, s-a dus toată „liniştea” mea!!…acu-ncepe să-i sune telefoanele, iar ea răspunde urlînd în aparate, repetînd întrebările ( sau răspunsurile, după caz!) către interlocutor ( tot un „surd” ca şi ea!!!), dînd din mîini, cerînd şi dînd interminabile explicaţii. Uneori mă-ntreb: de ce n-o fi stînd ea acas’, să vorbească din destul, sa urle-n telefoane cit ii pofteste inima, să lămurească acolo problema?…Cu ce-or fi obligaţi „auditorii”, s-o suporte?…
Si n-apuc a cugeta bine, ca si aud zornaitul telefoanelor…

Eu încă mă rog! Şi, încă  sper!…

pentru că ştiu, că….

…La Dumnezeu toate sînt cu putinţă! Şi nu va lăsa rugăciunea mea fără răspuns!

28 april, 2013

Antoaneta

Sfintii 40 de Mucenici


  Pomenirea Sfinților 40 de Mucenici coincide în Calendar,  în 2013, cu Pomenirea celor adormiți…
  ..Presupunînd că va fi mare-mare-nghesuiala la Biserici și că fiecare va fi nevoit să împartă, prinoasele, la fiecare, adică între ei, am găsit de cuviință să fac pomenirea, cu o zi mai devreme și asftel, am decis să mă prezint cu prinoasele la Sfîntutul Spiridon.
 Aici vin studenții de la Teologie, întrucît Biserica este Paraclis Patriarhal și, cu siguranță voi bucura pe mulți dintre cei prezenți, că se vor înfrupta cu bucurie din darurile pe care eu le voi duce  în Biserică, spre cinstirea Sfîntului Spiridon  și a Celor 40 de Mucenici!
  Am o oarecare stînjeneală, ori de cte ori merg să duc daruri la Altarul Bisericii Sf Spiridon, deoarece Biserica este păstorită de un calugar, părintele Dimitrie, și nu prea mi-e la indemină, mie, cu călugării, deși am cîțiva „prieteni” printre acestia. Față de părintele Dimitrie, am o oarecare reținere, care, evident că nu este justificată nicicum. Dar, asta e! Mă jenez să-l inoportunez cu prezența mea; și, cel mai ades, cînd merg la Biserică lui, „mă strecor” și aș vrea, dacă s-ar putea,  să mă fac „nevăzută”… Dacă se întîmplă „să ne intersectăm” cumva, mă aplec stîngaci și-i spun discret:
  – Doamne ajută, părinte! După care dispar, la fel de iute precum am venit, nu inainte de a-i face o plecaciune Sfîntului Spiridon -grabnic ajutătorul meu!-…
  Întimplarea ( sau nu!..) a făcut ca din 2009  să am ca și „confident” un părinte care păstorește tot la o Biserică cu Hram-ul Sfîntului Spiridon.
  Necazurile, repetatele mele necazuri, interminabile parcă!!!..INTIMPLAREA sau…DESTINUL, mi-au îndreptat pașii într-o zi spre un om de o blîndețe comparabilă doar cu a parintelui, scumpului și atît de drag mie,  părintele NICODIM BUJOR -autorul Acatistului Sfîntului Calinic de la Cernica; preot despre care am scris si publicat o Carte, foarte draga inimii mele ! Omul acesta, pr N F m-a ascultat cu răbdare, m-a povățuit cu blîndețe și cu înțelepciune de sfînt -om luminat și erudit-. m-a binecuvîntat, și la plecare mi-a spus:
  – Antoaneta, să mergi, te rog!, măcar o dată  pe săptamînă la Sfîntul Spiridon și să i te închini! Că este ..MARE FĂCĂTOR de MINUNI! Eu însa, am plecat de la „confidentul” meu, de la părintele N F, fără să iau-aminte la spusele lui…Ba, în netrebnicia mea, mi-am zis:
  – Ei, na, acuma! Ce să-mi zică și părintele! Mă trimite la Sfîntul Spiridon, că doar nu m-o trimite la alt Sfînt, dacă el, părintele, slujește la o Biserică ce poartă Hramul Sfîntuli Spiridon! Cu siguranță că dacă avea hramul Sfîntului Gheorghe sau al Sfîntului Nectarie sau al oricarui alt Sfînt, mă  îndemna să mă duc să fac închinaciune la Unul dintre Acestia…Și, fie din lipsă de timp, fie din necinstirea cum-se-cuvine a Sfîntului lui Dumnezeu, Spiridon, fie dintr-o oarecare „reținere” ( despre care nu se cade acum, aici, să vorbesc!!!), nu m-am dus să mă închin sau nu m-am dus atît de des cît ar fi TREBUIT!…și cît de des „îmi poruncise”, „confidentul” meu, dragul și blîndul părinte, Nic F. Dar, un singur lucru știu, acum, și anume, că m-am dus la Sfîntul Spiridon într-un moment de mare primejdie, pentru mine, iar  Sfîntul nu numai că m-a primit, dar m-a și ajutat neconditionat!!! Căci rugîndu-l eu cu aprindere de suflet, la mare necaz fiind, degrab’ și-a pus Sfîntul Spiridon papuceii în picioarele sale și degrab’ a purces, dimpreună cu mine, la drum și la..”bătălie!” Și-am ieșit biruitoare din „lupta cea grea!” ( dar, relatarea aceasta pe altă dat’! )
  Așadar, dată fiind „suprapunerea” celor două evenimente, Sîmbăta celor Adormiți și Cei 40 de Mucenici, decid să-i cinstesc pe Cei 40 mai înainte cu o zi, și totodată să-i celebrez, ducînd daruri, unde altundeva decît la ..Sfîntul Spiridon, pentru ca era la 2 pasi de habitatu` meu. Slujea un părinte pe care nu-l știam decît din vedere, profesor la Facultatea de Teologie, dacă nu mă-nșel. Faptul că nu-l știam, aproape deloc, mă stînjenea și mai mult. Fiecare preot are obiceiurile lui, stările lui, rînduiala lui, și eu nu știam absolut nimic, ce și cum să fac acolo, nici ce rînduială are preotul respectiv. Și am făcut așa dupa cum „m-a tăiat capul”, scurt, simplu, rapid. Am dus pungile cu mucenici ( niște covrigei în forma de 8, unși cu miere, peste care se pune nucă pisată ) exact așa cum îi luasem de la o Cofetărie ( fiecare în punga lui de hîrtie și, apoi, puși toți „de-a valma” – martirizîndu-i din nou!!!- în niște pungi de plastic ), pe măsuța din fața Altarului, lîngă Candela care Ardea. Am „atașat” o sticlă de Kagor ( vin dulce, rusesc, care mi-a atras multa antipatie si nenumarate controale de la GF, la micutza mea firma, in urma reclamatiilor pe care GF-ul le primea de la chiar slujitorii Altarului, care se infruptau des din prinoasele mele!!! Slava Domnului!, si ierte-i Domnul pe toti! ) și o lumînare neaprinsă ( luată de la Biserică!!! Prima oară cînd mă comformez!!, anuntului din usa Pangarului Lăcașului …), după care, „m-am prezentat la Altar”.  A ieșit din Sf Altar, părintele care era de rînd la Slujire, căruia, punîndu-i în brațe „jertfa” ce adusesem, îi zic sec, grăbit, fără punct, fără virgulă:
  – Părinte, am adus mucenici AZI!…Să-i slujiți, vă rog! Și să-i împărtiți cu studenții ( și-i indic strana!..care era înconjurată de 10-12 studenti..)! Preotul n-a zis nimic, nici nu știu dacă m-a binecuvîntat…Era parcă preocupat de ceva. Mi s-a părut, un pic, încruntat…Dar, probabil că este doar o părere…Eu întotdeauna am ..PĂRERI! Și nu adesea de rău ( pt faptele mele rele )!!! Și mai am și prostul obicei de a-i cataloga pe oamenii din jur!!!..De data asta însă, nu puteam opina și nici dialoga, pentru simplul motiv că nu era vreme..Trebuia să fug la munca mea, iar preotul să „fugă” la „treaba” lui..Îl aștepta ..LITURGHIA! Așa că am dispărut, chiar mai repede decît mi-aș fi dorit, ca să deranjez cît mai puțin cu prezența mea…Faptul că mă aflu „în frunte ca păduchele” într-un moment în care mi-aș dori să mă fac „nevăzută”, mă stînjenește peste poate, deși eu nu-s așa o timidă, ca să zic asa. Deloc! Dar, ca orice om, am și eu sensibilitățile mele. Și atunci cînd este vorba despre Lucrurile lui Dumnezeu, de lucruri SACRE, am o oarecare ..decență, moștenită de la părinții mei, care nu mai sînt și, în memoria cărora încerc să transpun în fapt educația pe care mi-au dat-o și să cultiv: Frica și iubirea de și pentru Dumnezeu! ( chiar dacă nu-mi iese totdeauna!!…)  Așa că m-am mulțumit că nu m-a certat  părintele, ca, poate, am pus mucenicii într-un loc în care „nu era voie” ( mult prea aproape de Altar, unde oamenii nu pun „jerfele”, cel puțin eu nu văzusem niciodată-vreodată, acolo, dar  nu știam unde să le pun ca părintele să știe de ele și să le binecuvînteze, așa că „le-am plasat” în cel mai vizibil loc…Iertat să-mi fie! Dar eu trebuia să plec la servici! )!!..Și am „fugit” la „corvoada mea zilnică”…oarecum mulțumită ca-mi îndeplinisem dorința de a duce un dar, cu o zi mai devreme, Sfinților Mucenici!…
La vreo două ore distanță, mă „trezesc” cu  doi studenți care dau năvală în Magazinul meu și-mi zic:
  – Bogdaproste, dna Antoanetaaa! Și mulțumim pentru tot! Am mîncat cu toții mucenici de la dvs ( văzuseră ca eu îi dusesem, căci Biserica era aproape goală, doar ici-colo cîte un credincios și, în rest, studentii mai rîvnitori la strana ). Ne-am bucurat de darurile dumneavoastra! Să aveti spor și ajutor și să vă înmulțească Dumnezeu darurile!…Am mîncat cu bucurie! Au fost minunați Mucenicii dvs!, decretară studenții.
  – Mulțumesc mult, dragilor! Ce mai mare bucurie pentru mine decit aceasta, să aud că v-am făcut bucurie!! Nici nu știți cît mă bucur că au fost primite darurile mele!! Vă mulțumesc că mi-ați făcut bucuria aceasta! Să fiți sănătoși! Și vă mulțumesc!
Au plecat studentii lăsîndu-mi …bucuria dăruirii!!
Am avut o zi minunată! Cum foarte puține am avut în ultimele luni de zile…în ultimii ani chiar.
  – Sfinților Mucenici, vă mulțumesc pentru dragostea ce-mi purtați! Ce m-aș fi făcut fără voi!!!…Ce m-aș fi făcut fără truda Sfîntului Spiridon, pentru mine!!…De vie, m-ar fi îngropat cei ce mă răstignesc..( pe nedrept!!! )…Mulțumesc Sfinte al lui Dumnezeu, Spiridoane!
ÎI mulțumesc Îndelug-Răbdătorului și mult-milostivului meu Dumnezeu!anto in ajun de craciun
 
    Antoaneta
 9 martie 2013

Vin Kagor


  Participarea fiecarui crestin-ortodox, la Sfinta Liturghie, se implineste prin aducerea la Sfintul Altar, de DARURI ( drept multumire pentru ceea ce Domnul ne da noua ) reprezentate prin prescuri, vin si tamiie.

De regula, toate Bisericile au prescuri, pe care credinciosii le pot procura de la Pangar, pentru a le duce la Altar, drept jertfa. In lipsa prescurilor, se poate darui o pâine. Se alătura si un pliculeţ cu câteva boabe de tămâie.

Vinul adus la Sf Altar pentru Sfânta Jertfă, prin traditie, trebuie sa fie dulce si neamestecat cu niciun fel de substante. Un astfel de vin este : KAGORul.

Kagor-ul este un vin rosu, dulce, cu aroma de prună-uscată. Foarte apreciat, mai ales ca pot fi impărtăşiţi, cu uşurinţă, copiii.

Provenienta: Republica Moldova.

kagor dec 2013 pe visiniu

Notă (oct 2017): ATENŢIE! NU am de vânzare acest vin! E posibil să-l găsiţi în Market. Am scris despre Kagor pentru că este un vin bun (dacă îl găsiţi pe cel original), şi am postat fotografia pentru ca cei interesaţi să caute EXACT produsul original. Am comercializat mai demult acest vin.