Posts Tagged ‘iustin pirvu’

Protosinghelul Nicodim Bujor, Avraamul meu…


                                        Protosinghelul  Nicodim Bujor, Avraamul meu

                                      (Autorul Acatistului Sfîntului Calinic de la Cernica )

                                                un…ILUSTRU NECUNOSCUT!

                                                                          006

  Înțeleptul spune: Cine nu are BĂTRÎNI să-și cumpere! Ei, bine! De nu l-aș fi avut pe părintele Nicodim Bujor, ar fi fost necesarmente trebuință să mi-l cumpăr! Dar, Dumnezeu în mărinimia Sa, mi l-a dăruit pe gratis! Așa că nu-mi mai rămîne decît să spun: Slavă, Ție, Doamne! Și Binecuvîntat fii bunule, drag, scump și sfînt Părinte, Nicodim Bujor, omule al lui Dumnezeu!

 Protosinghelul Nicodim Bujor a fost și va rămîne una dintre prealuminatele stele ale Bisericii lui Hristos din Biserica Ortodoxă română! A fost un duhovnic iscusit, un preot și om de o rară noblete sufletească și este autorul Acatistului Sfîntului Calinic de la Cernica! A fost unul dintre preoții trăitori în Hristos și unul dintre duhovnicii iscusiți pe care Biserica Ortodoxă din România i-a avut (dar nu i-a prețuit!) și cel care, cu un an înaintea canonizării Sfîntului Calinic de la Cernica, atunci cînd se zvonea că va urma canonizarea, a întocmit într-o dudovnicească limbă unul dintre cele mai minunate Acatiste creionate vreodată. Și, cu toate că el a dat neamului rămânesc acest minunat Acatist (cinstindu-l, astfel, pe Sf Calinic și prin el pe Dumnezeu -Cel Care a pus Har peste Har în lucrările Sale, prin Sfinții Săi pe care ni i-a dăruit spre folos!), părintele Nicodim Bujor, el, autorul Acatistului, așadar, este un…”ilustru necunoscut!”

  L-am cunoscut pe părintele Nicodim Bujor în primăvara anului 2005, pe cînd sfinția sa avea 90 de ani! M-am bucurat cîțiva ani buni de binecuvîntarea de a-l fi cunoscut și-I mulțumesc Bunului Dumnezeu pentru că m-a bucurat pe mine -ingrata!- cu această Sfîntă Binecuvîntare!

 Părintele Nicodim Bujor s-a născut la Piatra Neamț și este al 8-ulea copil din cei 11 ai familiei. A studiat la Liceul Petru Rareș, liceu pe care la- absolvit cu notă maximă, după care a s-a înscris la Scoala de Geniu din Timișoara, pe care a abandonat-o în favoarea Teologiei. A fost închinoviat la Mănăstirea Cernica în anul 1935 ”la recomandarea și cu binecuvîntarea Preafericitului Patriarh de la acea vreme, Nicodim Munteanu”, la propunerea lui Gala Galaction, care l-a și însoțit la Mănăstire și căruia părintele Nicodim Bujor i-a păstrat, în întreaga sa viață, o cinstire deosebită. Nu era dată să ne ducem la Părintele și, printre altele sau înainte de toate, să nu ne vorbească despre marele Gala Galaction, cel care ”l-a descoperit” pe tînărul Nicolae (Pr Nicodim de mai tîrziu și de-a pururi!) și, mai apoi, ”l-a recomandat” la…Dumnezeu, prezentîndu-l celor care administrau la acea vreme Mănăstirea Cernica.

 Părintele era mic de statură și subțiratic, drept pentru care, Secretarul Mănăstirii, cînd l-a văzut pe tînărul Nicolae (pe atunci), n-a putut să-și reprime mirarea, așa că l-a întrebat pe preotul și profesorul Gala Galaction (Grigorie Pișculescu era numele lui și era profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă și preot slujitor la Mănăstirea Radu-vodă din București.):

  • Ce va face el la Mănăstire? La care, marele Gala Galaction i-a răspuns concis:
  • Găina asta mică, să vedeți ce ouă multe are să facă!

Mulți dintre cei care au avut bucuria de a-l fi cunoscut știu ”ce multe ouă a făcut”  acest blind, bun și înduhovnicit preot al lui Dumnezeu. Iar eu știu și mai bine cite ”ouă” a făcut ”găina asta mică!!”, dragul, scumpul și sfîntul meu părinte, Nicodim Bujor, cel pe care eu l-am numit, Avraamul meu!

La închinovierea părintelui Nicodim Bujor ca monah în Mănăstirea Cernica, la depunerae voturilor monahale, marele Gala Galaction a mai spus:

  • Bucură-te Mănăstire, că frumoasă floare-ți vine!

Ce frumos!… Știa părintele, profesorul Gala Galaction, ce știa!!…”Frumoasă floare” a Bisericii lui Hristos a fost, atît cît a trăit, și ”frumoase flori” a sădit în Biserica, în Grădina lui Dumnezeu și în multe inimi!

  Ceea ce mi se pare interesant și, poate, demn de reținut, în cazul Bătrînului Nicodim Bujor, este aceea că el a venit pe lume într-o zi de Sărbătoare (pentru ortodocși), pe 5 mai 1915, de Sfînta Irina și a plecat din lume tot într-o zi de Sărbătoare, pe 30 ianuarie 2011, de Sfinții Trei Ierarhi  -trei arhierei și dascăli ai lumii creștine: Vasilie cel Mare, Ioan Gură de Aur și Grigorie Teologul! Și ceea ce mi se pare și mai interesant este aceea că părintele Nicodim Bujor, dăduse examen și intrase cu brio la Școala de GeniuTimișoara, dar nu a urmat-o, ci, din pronie dumnezeiască, a urmat calea…monahismului și a ajuns un… ”monah de geniu”, ”un soldat de geniu” în Mănăstirea Cernica! El devenind un brav soldat al lui Hristos! Se îmbrăcase în Armele Luminii și a trăit ca un Înger în Trup, fiind de-o bunătate și blîndețe arar întîlnite și de o curățenie sufletească care…te sfințea! Era un preot, un monah ”bolnav de iubire!” El chiar avea o vorbă, și anume: ”Aș vrea să pot răspîndi o EPIDEMIE, ca să-i îmbolnăvesc pe toți de SFINȚENIE!” Așa o dragoste mare avea, încît își doarea să aibă puterea ca, prin atingerea sa de noi să ne sfințească! Ceea ce se și întîmpla! Numai că noi ne desfințeam, grabnic, de cum plecam de la sfinția sa, umplîndu-ne iarăși cu păcate, lucru pentru care părintele suferea, însă nu ne certa niciodată ci, de fiecare dată, de cum ajungeam la sfinția sa, ne curăța cu rugăciune și cu dragostae lui nemăsurată  plîngea la Dumnezeu și la Maica Domnului pentru noi! N-o făcea fățiș, la vedere, ci…în taină! Am simțit asta de nenumărate ori! Și am văzut lucrarea lui Dumnezeu săvîrșită prin acest iscusit duhovnic! Și nu odată!… De cum intram pe ușă, ne lua pe fiecare în brațele lui primitoare și făcîndu-și mîinile căuș în jurul capului nostru, ne binecuvînta  cu binecunoscuta-i, UNICA, DUMNEZEIASCA sa binecuvîntare: ”Duhul Înțelepciunii, Duhul Răbdării și al Modestiei, Duhul Bărbăției și al Gîndului Curat …Toată Darea cea Bună și tot Darul cel Desăvîrșit să se pogoare de Sus, de la Părintele Luminilor!, după care ne pecetluia cu Semnul Crucii și ne săruta pe frunte, sfințindune! Prin această Sfîntă Sărutare deveneam ai lui!…

  Părintele Nicodim Bujor, acest ”ilustru necunoscut”, era un erudit. Știa 4-5 limbi străine. Dar încă de cînd a intrat în Mănăstire a făcut foarte multa muncă fizică, lucrînd din greu pe lîngă Cantinele de Săraci de la Așezămîntul Sfinții Apostoli, unde alegea grîul pentru 20 de colive care se făceau săptămînal pentru pomenirea celor căzuți pentru apărarea Patriei și a neamului, plus că ajuta la tot ce era muncă fizică acolo. Ne spunea că acolo, în vremea aceea, mîncau 150 de oameni ai străzii, pe care, după ce el ajuta la prepararea mîncării, îi servea la masă!…

 Părintele a întocmit  multe lucrări scripturistice necesare la stăreție (lucru despre care nu se vorbește încă nimic -deși au trecut deja 4 ani de la plecarea lui dintre noi-, ca și cum nu s-ar ști, deși acele lucrări există, din cite știu eu de la părintele Nicodim Bujor, și ele pot da mărturie despre activitatea intelectuală desfășurată de sfinția sa în cadrul Mănăstirii și nu numai!) și tot dumnealui s-a ocupat de editarea ziarului ”Cuvînt Bun” . A făcut parte, alături de marele Dumitru Stăniloaie (și de alții mai puțin cunoscuți mie!) din Rugul Aprins, al cărui CREZ era apărarea CREDINȚEI și a VIEȚII CREȘTINE, care erau amenințate de Comunism.

 Despre munca fizică pe care a trebuit să o exercite în cadrul Mănăstirii, părintele ne povestea cu umor că, de cum a sosit a fost repartizat la Arhondar (loc unde se primesc oaspeții), iar administratorul l-a întrebat dacă știe cumva ceva limbi străine și dacă da, care anume, iar el a răspuns:

  • Da știu! Știu germană, franceză, greacă, latină, ebraică. La care, administratorul i-a zis:
  • Ei, acum o să înveți o limbă nouă: tîrnăcop, sapă, hîrleț!…

Părintele Nicodim Bujor a slujit cu credincioșie  făcînd, așadar, fel de fel de munci fizice, chiar dacă structura lui fizică nu-l prea ajuta, dar și muncă intelectuală, pentru că intelectul îl ajuta mult!!!…

 Pe vremea aceea se avansa greu și el a trebuit să facă multă ascultare pînă să ajungă să capete ”medalia” de protosinghel, pe care a obținut-o după ani mulți de multă osteneală și slujire adusă lui Hristos, Maicii Domnului, Sfîntului Calinic și oamenilor! Cu ”medalia de protosinghel” a și rămas părintele pînă în ultima zi a vieții sale, medalie cu care va merge și în…CERURI și cu ea se va prezenta înaintea Tronului Slavei!!!… Căci Biserica Ortodoxă, căreia părintele i-a slujit cu credincioșie neștirbită timp de cîteva decenii bune, nu și-a mai găsit timp să-i acorde acestui duhovnic și învățător iscusit, acestui Avva, bravului soldat al lui Hristos, părintelui Nicodim Bujor, nicio altă…medalie! Niciun rang preoțesc! Slavă, Ție, Doamne!, că acum bunul, blîndul, dragul, scumpul și sfîntul meu părinte, Nicodim Bujor, se bucură în Ceruri de Slava Ta! Și aceasta ne este nouă, ucenicilor lui, mîngîiere! Și ne dă nădejde, totodată!

În 1955, Părintele Nicodim Bujor, a avut un însemnat rol, participînd activ, trup și suflet, la canonizarea Sfîntului Calinic, eveniment despre care ne relata, povestind cu mare revărsare de suflet. Trăia, de fiecare dată cînd ne povestea, fiecare moment al Actului Canonizării Sfîntului, față de care sfinția sa avea o mare-mare evlavie și cinstire! Cinstire pe care și-a manifestat-o încă înainte de canonizarea Sfîntului, alcătuind un Acatist de o dumnezeiască frumusețe stilistică! Ascultati, vă rog, simfonia duhovnicească revărsată din sufletul lui: ”Pomenirea ta cea purtătoare de lumină, Ierarhe Calinic, veselește sufletele celor credincioși, iar atingerea de Racla Sfintelor tale Moaște sfințește sufletele și dăruiește tămăduiri; pentru aceasta, cinstindu-te, cu bucurie îți cîntăm: Bucură-te Sfinte Ierarhe Calinic, cel ce de Dumnezeu ai fost înțelepțit”…

Tot Părintele Nicodim Bujor, prin pronia dumnezeiască, însemnase cîndva Cinstitul cap al Cuviosului Stareț Gheoghe de la Cernica, acest lucru fiind de folos mai tîriu -prin 2006 parcă- la identificarea și proslăvirea acestuia, la vremea canonizării.

  L-am cunoscut pe părintele și pot spune, și o spun cu bucurie, că am avut cu sfinția sa o legătură specială (lucru despre care vorbesc pe larg în cartea mea: ”Dragul, scumpul și sfîntul meu Părinte, Nicodim Bujor, autorul Acatistului Sfîntul Calinic de la Cernica, un…ilustru necunoscut!”. Nu înțeleg ”taina„. Nici nu am încercat să o descifrez. Doar mă bucur de binefacerile ”prieteniei” noastre, și-atît! Pentru că, DA, pot spune, în adevăr, că BĂTRÎNUL Nicodim Bujor îmi este un real prieten! Poate singurul pe care îl am!…Cum altfel să înțeleg grabnicul ajutor, sprijinul și ocrotirea de care mă bucur din partea lui, încă din prima zi în care l-am întîlnit? Căci, din prea-plin de duhovnicească dragoste, mi-a revărsat în inimă, îndrăznesc să zic…un strop de har

 –Îți mulțumesc, drag, scump și sfînt Părinte, Nicodim Bujor! Binecuvîntat fii între Sfinții lui Dumnezeu și Binecuvîntat să fie Dumnezeu, Care mi-a dăruit mie bucuria de a te fi întîlnit și de a mă bucura de binecuvîntările sfinției tale!

 Despre părintele Nicodim Bujor, Avraamul meu, cum cu duiosă dragoste l-am numit eu, aș putea vorbi la nesfîrșit, findcă am multe experiențe de viață trăite, dar nu o voi face și aici! Cei interesați pot citi cartea mea, despre care am făcut cunoscut mai sus! Tot ce aș vrea însă să mai spun este aceea că, părintele a slujit în Mănăstirea Cernica vreme de mulți-mulți ani și a slujit cu credincioșie, cu sfințenie, punîndu-și sufletul pentru Mănăstire, pentru Maica Domnului, pentru Sfîntul Calinic și pentru oameni!

 A fost multă vreme faorte-foarte bolnav, timp în care, avînd binecuvîntarea mai-marelui său, s-a retras din Mănăstire pentru a-și urma drasticul tratament! A viețuit la o familie din Ploiești care a avut mare grijă de sfinția sa. Acolo l-am cunoscut și eu. Și pot spune că dacă nu ai fi știut că este bolnav, că suferă de o boală atît de cruntă, nu ai fi descoperit, pentru că părintele NU SE VĂITA NICIODATĂ! Și era primitor de oaspeți! Ne primea, totdeauna, cu bucurie și cu larghețe mare de suflet ”la orice oră din zi și din noapte!” Tăifăsuiam cu sfinția sa ore în șir și nu se sătura să ne vorbească despre sfinți, despre marii noștri cărturari, despre al său duhovnic, marele Gala Galaction, iar despre Sfîntul Calinic și despre Maica Domnului ne vorbea cu revărsare de suflet, îndemnîndu-ne să-i cinstim cu mare evlavie și să-i chemăm în ajutor! Despre Maica Domnului făcea mereu remarca: ”Toată guvernarea lumii a dat-o Hristos, mamei Sale, Fecioara Maria și cu ea, prin mijlocirea ei, vom rezolva multe lucruri!” (Pentru cine are urechi de auzit, sa audă!)

 Cu ceva vreme înainte de plecarea sa la Domnul, Dumnezeu a rînduit și părintele Nicodim Bujor a fost readus la Cernica și a viețuit în chilia sa, pe care stă scris: Pr. Nicodim!

 După o viață de sfințenie închinată lui Dumnezeu, Biseicii și mădularelor ei, oamenii, BĂTRÎNUL a trecut la Domnul, la 96 de ani, așa cum am mai spus, pe 30 ian 2011! Ziua în care Biserica Ortodoxă îi prăznuia pe Sfinții Trei Ierarhi! Așadar, într-o zi de Sărbătoare venise pe lume și tot într-o zi de Sărbătoare pleca la Domnul! Și aceasta este pentru mine UN SEMN ce-mi dă nădejde! Și nu-s singura!

A plecat la Domnul! Acolo de unde și venise!…Și venise spre bucuria și mîntuirea multora, printre care, îndrăznesc să mă număr…și eu! Căci îndrăznesc la mîntuire, din pricina promisiunilor părintelui! Și pentru ale lui sfinte rugăciuni și promisiuni, îndrăznim -cred- noi toți, cei care am avut binecuvînatata bucurie de a-l fi întîlnit!

A fost înmormîntat, fără fast, în Cimitirul Mănăstirii Cernica…

S-a dus Părintele…tiptil…smerit! Așa cum a trăit! Și, la 4 ani de la plecarea lui la Domnul, ucenicii lui încă tac! Parcă înadins s-ar vrea ca el, părintele Nicodim Bujor, autorul Acatistului Sfîntul Calinic de la Cernica, acest Avva care a trăit smerit și care a lăsat națiunii ortodoxe un minunat Acatist -după care se slujește în Mănăstiri și Biserici ce poartă HRAMUL Sfîntului Calinic-, să rămînă un..”ilustru necunoscut!”

Prea multă discreție domnilor!! Dar…

                                                              Fiți iertați! Și…Iertați!

                                                                                           Autor: Antoaneta Rădoi -de la Vrancea

( Articol pentru Revista „Buletinul Parohial”… )

Reclame

Florăreasa, „Sfîntul din Ploieşti”, Erm şi ..gardul cel nou


          Florăreasa;

    ”Sfîntul din Ploieşti”;

    Erm; Gardul cel nou

O dată m-am dus cu Erm la Ploieşti.Voiam să mergem fără “gloată”. Şi-am plecat “fără surle şi trîmbiţe”, cît am putut de discret, închizîndu-ne telefoanele, ca să nu fim “descoperiţi”…

Speram să ne descurcăm fără “ghid”. Uşor de zis, greu de făcut!… Dar…mare-I Dumnezeu!

[ Erm, e ( ra )”tovarăşul meu!” Om bun, da’.. cu “lipsuri!”…Pămîntu-i rău că-l ţine!”, ne mai amuzam noi cîteodată. Ăsta e aşaa, mainuştiucum… Dacă-l lauzi, nu-i convine; dacă-l critici, iarăşi nu-i convine. Aşa că…tot n-o nimereşti, oricum ai da-o! Are nişte mîini de aur. Şi-un creier de numa-numa. Păcat însă că ”n-are mintea-n cap!!!”… E mai tot timpu’..”plecat!” ( în  lumea …lui!!! ), zic eu… I-a dat Dumnezeu talanţi din belşug. Cîntă la flaut şi la pian, scrie, pictează -fără a copia pe cineva- şi e un fin observator al “Lucrurilor lui Dumnezeu!”…doar că trebuie mereu impulsionat…

Am totuşi nădejdea că va veni şi ziua cînd se va hotărî să înmulţească aceste minunate  sfinte daruri!….

N-a sosit vremea!!!”, în zisa părintelui Nicodim Bujor.

Aşadar…”cînd va fi vremea!!”, Erm dragule ( “Boulică al meu”, cum, “ cu graţie” îl alint eu; spre maxima lui frustrare!!! ). Nădăjduim!!!… Ce altceva putem face!… Dumnezeu a lucrat, eu am lucrat…acum, mai trebuie “ lucrezi” şi tu… Nu la ceea ce faci ( în  2009 )!! NU!… Ci să înmulţeşti, cu maximă responsabilitate, talanţii pe care i-ai primit în dar de la Dumnezeu, ca răsplată şi recunoştinţă faţă de Cel Căruia Îi datorezi atît de mult!…

Deocamdată, bucură-te că: “La barza chioară, i-a făcut Dumnezeu cuib!, în zisa părinte-

lui; exact aşa a zis Bătrînul: i-a făcut, nu că îi face, ci că: i-a făcut!]

Noi nu ştiam cum se numea strada şi nici numărul casei unde locuia părintele Nicodim Bujor nu-l ştiam.

De fiecare dată cînd mergeam la sfinţia sa, eu fiind şoferul, eram ghidată de nelipsitul Johan sau de către oricare altul dintre “supuşii” săi. Acum însă nu avusesem “chef” să-i simt prin preajmă, aşa că am plecat la drum, ”fără escortă”.

– Ne-om descurca noi!, îi zic lui Erm. Ploieştiu-i mic, dacă “ne supărăm”, o luăm la pas, stradă cu stradă şi tot îl găsim pe părintele!..

Ajunşi la Ploieşti, n-am rătăcit prea mult…Doar cîteva întoarceri şi reveniri pe unele şi aceleaşi străduţe, ce-mi  păreau a fi cunoscute..

Opresc maşina la o Florărie.

De fiecare dată, cînd mergeam la părintele, îi duceam flori! Le iubea nespus. Le cumpăram, de obicei, din drum, de pe şosea, de pe la porţile caselor. Flori adevărate. Naturale. Crescute în pămînt îngrăşat natural. Acum nu văzusem flori pe şosea. Aşa că, am oprit la o Florărie în oraş.

– Doamnă, vă rog să-mi daţi cele mai frumoase flori şi să-mi faceţi cel mai frumos bu-chet!, îi zic florăresei. Dar ştiţi cum?? Aşa cum n-aţi mai făcut vreodată!, mai adug.

– Îţi fac, frumoasa mea! Îţi fac! Dar  e …scumpe!, zice “negresa”, pardon rroma.

– N-auzi, femeie!, i-am zis, lăsînd la o parte politeţurile ( că doar şi ea mă luase la jargoa-ne..). Am zis: să-mi faci, cel mai frumos  buchet din cele mai frumoase flori! Şi..nu-ţi fă griji! Văd că …”e scumpe!” Dar, îţi zic ceva, şi anume: CEL CĂRUIA I LE VOI DĂRUI, E LA FEL DE SCUMP PRECUM O FLOARE! I-am zis apăsînd cuvintele, căci mă grăbeam şi voiam să mă fac repede înţeleasă…

– Aaa…frumoaso! Se pare că matale mergi la un ..sfînt! Am să-ţi fac cel mai frumos bu-chet!

Bre, aşa să faci! Vezi să nu mă “ameţeşti” cu vorbe, şi, în fapt, să-mi pui niscai pălituri, că nu-ţi merge cu mine. Io-ţi dau cît ceri, fără să mă tocmesc, da’ să-mi faci treabă bună!

– Stai liniştită , ”scumpo!”, mă gratulează “negresa”, schimbînd registru’, nu fac io d’astea! Ai zis frumoase, frumoase-ţi pun! Că doar matale plăteşti!

– Mă bucur c-ai priceput!…

Şi-n timp ce titirisea la întocmirea celui mai frumos buchet, din cele mai frumoase flori,

îmi zice sec:

– Auzi, frumoasao! Ştii că şi noi, aici la Ploieşti, avem un..SFÎNT?

– Haide bre! Nu mai spune!, îi zic. Unu-i prea puţin, dar doi, e deja prea..mult pentru Ploieştiu’ ăsta!! Unde stă şi cum îl cheama? Că poate-i duc lui florile astea!, îi zic în zeflemea…

– Uite-acile-aşa, o iei mata pe strada asta  -îmi zice ea arătînd cu mîna-, mergi pînă la capăt ( vezi că-i cam lungă strada şi un pic şerpuită! ), apoi coteşti la stînga, şi gata! Da’…nu  ştie “mama” numărul casei! Da’ te descurci mata şi fără, că te văd isteaţă!, îmi  zice, fără să-i pese prea mult, dăcă o să mă descurc sau nu…”Facea conversaţie” , feme-ia…ca să treaca timpu’, şi să-mi “ia ochii” de la pălituri… Din zece vorbe m-a lămurit! Sfîntul ei era …sfîntul meu! Părintele Nicodim Bujor! L-am “dibuit” mai repede decît ne aştepam. Şi cît de simplu??!!..

( “Cu o floare poţi cuceri -cîteodată- CERUL!!!” ), se adeverea mie, acum, zicala..

Îmi iau buchetu’, plătesc fără să mai aştept restul la bancnota consistentă, îi mulţumesc “negresei”, şi dispar la maşina…

-“Boulică” ( aşa  îl “alintam” eu pe Erm, spre maxima lui frustrare!! Frumos alint, nu?; îmi plăcea să-l necăjesc, cu alintul acesta ), îi zic “suav”, am cea mai preţioasă informaţie! Hai că l-am “dibuit” pe “MOŞU’ Nicodim!” Uite-acuş ajungem! La capătul străzii ăsteia, pe care taman, ne aflăm, facem stînga şi gata… Numa’ de-om mai dibui şi casa!!!.., îi zic.

– Ei naa! Uraaa!! Ta-na-na-na!! Ta-na-na-na!, fredonează, Erm, fericit -trecînd cu vederea faptul că-i zisesem iarăşi “Boulică” expresie care-l scotea din uz şi pe care eu o rosteam ostentativ-. Ta-na-na-na!!! Sigur c-o dibuim! Doar am fost de-atîtea ori!, zice Erm încrezator ( El era -şi este- mereu încrezător. Chiar şi cînd evidenţele spun altceva. El rămîne încrezător!!! Şi se lasă în grija Domnului! Eu, nu-s aşa…).

– Da. Am fost. Dar uiţi că mereu am avut GHID? Şi uiţi că eu conduceam maşina asta, în timp ce tu ascultai Haggard dormitînd?..

– Mdaa ştiu!!! Dar mai ştiu şi că, atunci cînd mă trezeam “din dormitare”, o făceam, mereu lîngă un gard VERDE!

– Bun indiciu’!!, dragul meu. Un gard verde, în Ploieşti pe stînga! Bine-aşa!, îi ziceam persiflîndu-l…

N-apucarăm să ne contrăm  prea mult, c-a şi sosit  “staţia terminus”. Parcăm pe trotuar undeva lîngă un gard…maro. PROASPĂTVOPSIT! Coborîm din maşina.  Nedumeriţi, oarecum, pentru că nu era niciun gard verde pe-acolo. Ne începem căutarea…

– Parc-ar fi poarta asta!, zice Erm, arătînd spre una dintre porţi.

( Acum, erau 3-4 case, cu garduri de aceeasi culoare: maro! ) Hai să sunăm!, Anto.Unde-o fi soneria?, zice şi caută bîjbîind, Erm, băgîndu-şi mîinile după un gard, în interiorul curţii, unde ştia el că era soneria )…

– Nuuuu!!! Nu e aia poarta! Nu suna! Că nu e aia casa. Şi vezi să nu te-nhaţe cîinele!!…

Nu-i asta casa! Părintele n-avea cîine! Sau, cel puţin, eu n-am văzut niciodată vreunul. Poate mi-a scăpat! Oricum, hai, te rog, fii mai cu grijă, că ne punem lumea-n cap, pe-aici, şi-or să creadă oamenii că sîntem niscai spărgători, ziua în amiaza mare!!!..Am venit la părintele după Cuvînt de Folos, şi… plecăm bătuţi! Ai grijă! Să facem gălăgie cît mai puţină!!…Hai să gîndim de două ori înainte de-a acţiona!…Să nu-i facem supărare părintelui, deranjîndu-i vecinii!!.. Nu mai suna aiurea, măăă…”Boulică” ( îl gratulez eu! )! Nu-i nici asta casa!, îi zic după încercarea trei…

– Ba da, Anto, uite fereastra aia deschisă e de la camera părintelui! Ştii că o ţinea totdea-una deschisă vara!…

– Aş! Nu mai ţine altul fereastra deschisă, că de’, tre’ să vină doi proşti de la Bucureşti şi să se ghideze după o fereastră deschisă, în Ploieşti pe stînga! Măi-măi, ce mai logică! Spargi ziduri cu ea!  Au închis ăştia din Ploieşti ferestrele că vine Erm, din Bucureşti, în vizită la părintele Nicodim Bujor şi nu cumva să-şi piardă reperu’! Stai blînd, nu mai su-na să deranjezi oamenii pe-aici! Hai s-o luăm prin eliminare!, îi..tot dădeam eu,”inteligent”. Şi dăi şi luptă…

Nu mai era niciun gard verde acolo. Principalul nostru punct de reper se evaporase! Apoi, parcă nici aleea din curte nu mai semăna, nici pomii nu mai erau dispuşi, parcă, în ordi-nea pe care noi o ştiam…Offf!!! Eram derutaţi.

Am tot orbecăit de la un gard la altul, dus-întors, preţ de cîteva zeci de minute …Şi cînd te gîndeşti că plecasem pe furiş, din Bucureşti, ca să nu ne ştie Johan!!! Pfui!! Ce s-ar mai veseli,”neisprăvitul” ăla, de-ar şti că noi rătăcim de-a surda, prin Ploieşti, şi nu-l găsim pe Moşu’ Nicodim !!!…

Pierzindu-şi răbdarea, Erm, se opreşte la una dintre porţi, care i se păruse cel mai aproape de ceea ce ştia, şi-mi zice:

– Anto, io sun aici! Că aici stă parintele! Uite şi tu…şi îmi dă tot felul de argumente “solide”…ca chişleagu’…

– Biiine, sună! Dar dacă te ia cineva cu reteveiul, nu eşti cu mine!, îi zic sec.

– Ei naaa!..Mă renegi???!!!, îmi zîmbeşte larg…enigmatic. Asta e!..Risc acum, ce să fac?!!!Şi zicînd, împinge de poartă. Dar poarta era încuiată! Se vedea cheia pe dinăuntru, printre stinghiile gardului…Sunăm ! Nimic!… Mai sunăm o dată, încă o dată şi încă o dată şi..nimic!

– Măi Erm, poarta pare a fi asta! Dar..de ce nu iese nimeni? De ce nu răspunde dna Mia

( Proprietăreasa. Doamna la care locuia, de cîţiva ani buni, părintele.) Ea ieşea pe dată. Se pare că am geşit adresa!, îi zic lui Erm.Totuşi asta pare a fi casa…chiar dacă gardul e acum maro. Se vede, clar, că e proaspăt-vopsit. Deşi nu pare a fi gardul pe care-l ştim noi…Ăla era din lemn ceva mai vechi, erau mai mîncate scîndurile pe la capete…

Ia mai sună, Erm! Mai sună!, îl îmbii. Părintele nu pleacă nicăieri. Şi nu cred că-l lăsa dna Mia nesupravegheat… Ştii doar cît e de grijulie cu el !!…

Mai sunăm o dată şi încă o dată şi, cînd ne aşteptam mai puţin…ţac!, se deschide uşa la tindă…În spatele uşii, părintele!!! Ghemuit, stătea pe jumătate într-un fotoliu, pe jumătate pe jos, slăbit…ţinîndu-se cu o mînă de clanţa uşii, uitîndu-se tăcut, neputincios, la noi…

– Văleleuuu, părintele!!!, zice Erm…Na, Anto, ce-am făcut? Uite părintele s-a dat jos din pat şi s-a tîrît pînă la uşă!!!…ca să ne deschidă nouă!!!…Doamne, Anto, ce-am făcut? Ce fac acum ? Sar gardu’? Dacă se ridică din fotoliul ăla ca să ajungă la poartă şi cade pe caldarîm?…Ce fac, Anto?, mă tot întreba, Erm, disperat. Uite-l, dă să se ridice! Doamne, dacă…

– Dacă..dacă..bla..bla…Sări, desigur! Nu mai pierde timpul! Faci ca ăia cu drobul de sare! Sări! Dar, nu înainte a-l întreba pe părintele. Să nu se supere dna Mia! Ştii că şi aşa nu-i trebe’ ei prea mult!!…  Şi-apoi e curtea omului…

Şi nici una, nici două, strig la părintele:

– Părintee, poa’ să sară gardu’? Staţi acolo, cuminte, pe fotoliu, vă rugăăăm! Staţi acolo! Nu vă ridicaţi! Că venim noi! Nu vă  ridicaţi!!!

Poa’ să sară gardu’???…

Să nu cadă! Să nu cadă!, repeta, ca pentru sine, abia auzit, părintele…

– Nu-i bai! Numa’ staţi acolo, părinte, vă rugăm!…Şi ziceţi dacă să sară gardul …

Da’ să nu cadă! Să nu cadă!, repeta, “absent”, “Bătrînul”… Nu vorbea cu noi…

– Nu cade!, părinte. Şi dacă va cădea, ”pagubăn ciuperci!, îi zic…

Nici una, nici două, cum primi încuviinţarea -sau ce i s-a părut lui a fi încuviinţare!!-, Erm, se-avîntă pe gard..Şi, cînd credeam că tocmai a scăpat şi a trecut dincolo, i s-a agă-ţat un crac de la pantaloon în una dintre scînduri şi l-a atîrnat  în..gard…cu josu’-n sus…Offf!!! Exact ce ne trebuia ( Ştiam eu ca “Boulică ăsta al meu, nu-i bun de nimic!!!”, îmi zic în gînd )! Erm se zbătea acum, neputincios, prins în gard, ca şoarecele-n capcană…

Încerca să scape.Trăgea de crac, să-l rupă, ca să se elibereze şi…nimic. Era suspendat, aiurea de tot, într-o poziţie care nu-i permitea să mai facă nicio mişcare. Se zbătea ca un pui de găină prins în gard ( Ce să-ţi fac “Boulică?” Ăsta-i “riscul” dacă porţi blugi de fir-mă!!!, îmi venea să-i zic fudulului. Care, atunci cînd era vorba să-şi cumpere o pereche de pantaloni, mă căra tot Tîrgu’, pe la cele mai “de fiţe” Magazine, să-şi ia lucru’ de mar-că!!! Numa’ branduri prefera! Vorba aia: şi sărac şi fudul!; Strîmba din nas, mofturind, mai ceva ca un prinţ!!! Îmi venea să-i “amintesc” eu acum, toate astea, în timp ce el atîrna, ridicol, în gard!!!; dar ştiind că şi-ar fi ieşit din pepeni şi nu mi-ar fi iertat-o prea curînd, am păstrat…sobrietatea ce se impunea momentului!!! )! …Faza era de Benny Hill. Sau, mai degraba, era de rîsu’-plînsu’…

Să nu cadă! Să nu cadă!, repeta părintele…

Cu chiu cu vai am urcat pe gard, numai Dumnezeu ştie cum ( gardul era foarte înalt pentru mine, era un gard, nefiresc, înalt ), şi am  reuşit să-l “desprind” pe Erm din gard, tăindu-i cracul pantalonului lui de fiţe!!!, cu-n cutter găsit prin port-bagajul maşinii…

Ajuns la sol, în cap, s-a dezmeticit rapid ( n-aveam timp de pierdut cu văicăreala! ), mi-a descuiat poarta şi am intrat, alergînd amîndoi, la părintele…

Părintele, văzîndu-ne, în sfîrşit, lîngă el, ne-a îmbrăţişat, strîngîndu-ne afectuos, în bra-ţele-i plăpînde, ca pe nişte odoare de mare preţ, repeta mereu:

Măi copii! Măi copii!!…M-am temut să nu cadă! M-am temut să nu cadă! Mă rugam…să nu cadă!!!, zice, într-un tîrziu, părintele, după ce ne strînge bine la piept, ca pe nişte comori de mare preţ… Apoi, făcînd abstracţie, parcă, de prezenţa noastră, zice ca pentru sine: ”Mare eşti, Doamne, şi minunate sînt lucrurile Mîinilor Tale, şi niciun cuvînt nu este îndeajuns, spre Slava Măreţiei Minunilor Tale!”  Şi repetă de trei ori: ”Mare esti, Doamne…”

M-am temut tare, să nu cazi!, îi zice apoi lui Erm, sărutîndu-l pe frunte, mîngîindu-l,  îmbrăţişîndu-l, binecuvîntîndu-l şi pecetluindu-l cu semnul Sfintei Cruci…

( Bătrînula ştiut” că, dacă se va sui pe gard, ca să-l sară, Erm, va avea  ..probleme!!! El, “văzuse” dinainte, cele ce aveau să se întîmple şi de aceea tot zicea: ”Să nu cadă! Să nu cadă!“, evitînd să dea un răspuns direct, la o întrebare directă, atunci cînd noi îl tot întrebam dacă ne permite să sărim gardul.)

Stăteam acolo în hol, părintele în fotoliu, iar noi pe jos, la picioarele lui, precum puii sub cloşcă şi ne bucuram de mîngîierile şi de îmbrăţişările părintelui şi-l ascultam…

Şi cum ne bucuram noi, infinit, şi ne îmbrăţişam duios cu părintele nostru drag şi scump, numa’ ce-apare, pe uşa din spate, dinspre bucătărie, nimeni alta, decît …dna Mia!, şi dă peste noi, acolo-n hol, pe jos, toţi trei, îmbrăţişaţi, ca-ntr-un “grup statuar”.

– Pe unde-aţi intrat,  măăăiii?, răcneşte ea…”spărgînd văzduhul”…

– Pe poartă!…Ammm..am ..sărit gardul!, zice Erm cu seninătate, oarecum fîstîcit de strigătele ei ( Ăsta nu ştie să mintă! Nici măcar atunci cînd e strict necesar..Mă seacă uneori cu sinceritatea lui imbecilă.Uneori mai e necesar ca omul să mai şi ocolească adevărul, îi ziceam adesea, dar ăsta n-avea urechi de auzit. El mergea aşa de-a-n boulea…Iar acum, îmi venea, de-a dreptul să-l sugrum!!; dar… nu era locul potrivit!!!…).

– Pai, de ce-aţi făcut asta, măăăiiii? Dacă rupeaţi garduuu’???…D-abia l-am făcut! M-a costat 10 milioaneee!!! Dacă rupeaţi garduuu’???, turuia dna Mia….Şi..cîte-o fi mai strigat ea acolo, în năduful ei. Răcnea de ne spărgea urechile! Sau, cel puţin aşa ni se părea, nouă, acolo, în liniştea ce domnise pînă la sosirea ei “intempestivă”…

Noi rămăseserăm sideraţi şi nu prea mai ştiam ce să facem şi cum să ne comportăm. Dna Mia striga cît o ţinea gura. Se vede treaba că o cam supăraserăm! Un pic mai mult!!!…

Ne părea rău că i-am făcut femeii supărare, dar cel mai rău ne părea că-i făcem tulburare părintelui. Nouă, sincer, nu ne prea păsa de ea! Nouă ne păsa de părintele! El însă, tăcea..mîlc! Iar noi, eu şi Erm, nu ştiam cum am mai fi putut s-o dregem. Ne ceream scuze mereu, dar dna Mia, parcă nici nu ne mai auzea.Turuia întruna, amintindu-ne, printre altele că gardul costase 10 milioane şi că noi i l-am fi putut  rupe, aşa de nou!!!…Dar, ce mai puteam face? Nu mai puteam schimba lucrurile, deşi tare mi-aş fi dorit!  Îmi venea, la un moment dat să-i zic:

– Da’mai taci, femeie!, că-ţi dau dublu cît ai dat pe el, numa’ să faci linişte…Dar, nu-mi permiteam pentru că şi aşa “sărisem calul”, sărind gardul şi nu voiam să înmulţim răul prin “zona” şi aşa..”minată”…Şi-apoi, ne era atît de drag părintele, că nu i-am fi făcut, noi, o aşa supărare! Să o afrontăm -pe faţă- pe dna Mia!, “patriarhul” lui [Aşa o “botezase” el, sau aşa o percepusem noi. Nimeni nu mai ştie. Cert este că noi ( toţi din grupul nostru ) ne “temeam” de ea şi n-am fi vrut s-o supărăm pentru nimic în lume. Deşi, nu ştiu cum se făcea că, mai mereu, ne ieşea pe dos!!…Şi mai tot timpul îi dădeam pricina de sfadă…Cu cît ne străduiam mai mult să-i fim pe plac, cu-atît mai mult dădeam cu “oiştean gard! Oricît ne străduima, ne ieşea, mai mereu, pe dos…]

Şi ca să incheiem “represaliile”, în semn de pace, îi şoptesc lui Erm la ureche:

– Dă-i florile! Dă-i florile, Erm!…Erm, însă încremenise cu braţul de flori în mîini, se uita siderat spre femeie şi nu mai scotea nici un chiţăit! Nici paşi spre dna Mia nu făcea şi mai stătea nemişcat şi-n faţa mea, blocîndu-mi trecerea! Drept pentru care, îl împing de la spate, zicîndu-i răspicat, în urechi:

– Du-i florile, Erm! Du-i florile!! Tu nu auzi?? Du-i florile!!! ( măi “Boulică”, îi şotesc apăsat, accentuînd pe apelativu’ “Boulică”, în urechea ascunsă după claia de păr lung. Eşti surd?!!, îi zic aranjîndu-i părul pe după ureche, ca să nu-şi dea seama dna Mia că-l sudălmesc şi-l împing de la spate.)

Dar Erm nu îndrăznea să facă un pas. Parcă era înfipt în podea! Şi-atunci, îi smulg din braţe buchetul cu Crini albi Imperiali, îl împing la o parte, înaintez spre dna Mia şi-i întind florile peste masa care ne despărţea, zicîndu-i sec:

– Dna Mia, vă rugăm să ne iertaţi pentru gard! Noi… v-aduseserăm un buchet de flori! Vă rugăm să-l primiţi!… Şi primiţi, vă rog, şi scuzele noastre, dar.. ştiţi…părintele era pe prag şi…

Aş!..Am pus paie pe foc! Abia atunci, uitîndu-se ea mai atent, ştiind că de fiecare dată cînd îi aduc flori BĂTRÎNULUI  îi aduc şi dumneaei, a “văzut” că părintele avea braţele încărcate cu Crini Imperiali, pe care sfinţia sa le strîngea la piept, mai-mai să le strivească şi le mirosea …“absent”, băgat cu nasul în buchet, ca şi cum pe-acolo, prin jurul lui, nu sentîmpla nimic!!!… Şi-atunci a început iar să tune:

– Ce faceţi părinteee!!! Nuuuu!!! N-aveţi voieee!!!…Ştiţi că aveţi probleme! Vă rog, NUUUuuu!!! Şi, într-o fracţiune de secundă, ajunge lîngă “Bătrîn” şi dă să-i smulgă buchetul de crini din mîini.

Ce-am făcut ?, ne întrebam, eu şi Erm, uitîndu-ne şi mai nedumeriţi, unul la altul şi, totodată, la părintele şi la dna Mia, privind cu uimire scena. Îi dădusem părintelui nişte flori, nu otravă!!!…Eram tare dezamăgiţi…

Nu-i nimic! Nu-i nimic!, vorbea, părintele, ca pentru sine, abia auzit. Nu-i nimic!, repeta, mirosind, parcă absent, florile, nedîndu-le drumul din braţe…

Jenaţi de situaţie şi oarecum “în culpă” ( deşi neintenţionat! ) am vrut să i le luăm din mîini, ca să dregem situaţia, dar părintele ne-a rugat să i le mai lăsăm să le mai miroase…doar puţin, că tare-i plac..

– Bine! Puţin, da’ pe urmă gata!, a decretat, cedînd, dna Mia. Auzindu-l şi văzînd cu cîtă ardoare ţinea părintele la piept buchetul de flori de Crini Albi, s-a mai îmblînzit un pic.

– Ştiţi, părinte, că nu vă fac bine?!, a mai adăugat ea, după care, a luat florile de la mine, a mulţumit, s-a liniştit oarecum, ne-a şi zîmbit şi ne-a zis că ar fi trebuit să sunăm ( de parcă noi nici nu sunasem din destul!! ), că ea se dusese la bucătărie să-i facă părintelui ceva de mîncare…

Apoi s-a retras în bucătărie şi şi-a văzut de oalele ei ( ce noroc pe noi că avea treabă!!! Uraa !!!.), uitînd chiar şi de florile din braţele părintelui (Aşa era ea, mai mereu, vulcanică. – Dumnezeu s-o odihnească în pacea Sa!- Dar uita repede şi, apoi, se purta cu noi, ca şi cînd nimic nu s-ar fi întîmplat! ). Iar noi am putut tăifăsui, liniştiţi, mult şi bine, cu scumpul şi dragul nostru părinte Nicodim Bujor, căci nimeni nu ne-a mai tulburat…spre bucuria noastră supremă…Dumnezeu ne-a compensat mîhnirea, cu vreo două ceasuri de “taifas” duhovnicesc! Slavă, Ţie, Doamne! Ne aflam acum în sînul lui “Avraam”…Şi am stat acolo pe săturate! El era AVRAAMUL nostru!!

Ne-am cuibărit, din nou, la picioarele părintelui, iar el ne mîngîia şi ne vorbea, blajin, liniştitor. Şi am cules învăţătură şi-am luat sfat! Apoi, din nou, ne-a vorbit părintele, în parabole ( ??!!.) I-a sărutat mîinile lui Erm, înainte ca el să apuce să şi le retragă…şi i-a spus vorbe de “nedesluşit!!!”...După care am puces la drum…nu înainte de a-l întreba:

– Părinte, cînd să mai venim? Cînd, cam pe la ce ore să ajungem ca să nu deranjăm?

Oricînd! Oricînd! Cînd vreţi şi cînd puteţi!, zice părintele. Şi, ca şi cum şi-ar fi adus aminte de ceva, a continuat: …pe parcursul zilei!…

– Bine, părinte! Pe parcursul zilei! Am înţeles! Mulţumim pentru dragostea cu care ne înconjuraţi! Şi ne iertaţi!

V-aş fi zis: 24 din 24, completează părintele, dar…”patriarhul!!!”…ne zice şugubăţ. Nu mă lasă “patriarhul!”, trebuie fac ascultare depatriarh!”, precizează părintele!!!, că eu v-aş primi 24 din 24…

– Mulţumim, părinte! S-a reţinut! Surutăm mîinile!, părinte. Să vă găsim sănătos, data viitoare!, i-am zis tare ca să ne facem auziţi, iar mai în taină, mai în sîn, am zis: şi eliberat de subjugul fascist!”…Şi ne-am îndreptat spre poartă chicotind de gluma noastră proastă, care-i era adresată, evident, “cerberei” dnă ..Mia!!

Nu mai mult de 100! Nu mai mult de 100, copii!!!…ne zice părintele, după ce ne mai binecuvîntează încă o dată.

( Se referea, evident, la faptul să nu merg mai mult de-o sută km la oră. Ştia că nu prea am răbdare în trafic…)

– Am înţeles!, părinte. Voi încerca! “Nu mai mult de 100”, îl asigur. Dacă atît permite Radarul!…mă supun

Era în vara anului 2007

                                         Cap 6

                         “Lucrarea” părintelui în viaţa mea

       Binecuvîntarea din 2005; Alergatul

În convalescenţă fiind eu, în 2005, după o îndelungă paralizie -care a durat mai bine de un an ( o VEŞNICIE!!! )-  am ajuns la părintele Nicodim Bujor, pentru prima oară, aşa cum am mai spus, în prima zi a Paştelui, împreună cu alţi, vreo 10-12 amici – la acea vreme.

Păşeam încet, mărunt-mărunt în poziţie semiîncovoiat.Una dintre vertebre, cît şi cocci-sul mă împiedicau să păşesc şi să merg vertical, aşa cum merge tot omnul…

Va continua…

( Fragment din cartea: „Dragul, scumpul şi sfîntul meu părinte, Nicodim Bujor, Autorul Acatistului Sf Calinic de la Cernica, un…ilustru necunoscut”, de Antoaneta Rădoi -de la Vrancea)

Părintele Nicodim Bujor, autorul Acatistului Sf Calinic de la Cernica, un…”ilustru necunoscut!”


                  Ultima…binecuvîntare; noiembrie 2010

pr nic bujor lungit in pat0001

…Cînd am revenit la Cernica, prin noiembrie 2010, cam după 3 săptămîni, să-l văd, părintele nu m-a mai recunoscut. Era total schimbat! Îl plimba un tănăr, Dragoş îl cheamă, într-un cărucior cu rotile. L-am lăsat să treacă prin faţa mea de mai multe ori, încercînd să-mi dau seama  dacă mă observă, dacă ştie de existenţa mea. Mi-am dat seama că nu. Atunci am realizat că…nu mai e mult pînă ce părintele …va pleca! M-am aşezat înaintea căruciorului, în genunchi şi luîndu-i mîinile într-ale mele şi sărutîndu-i-le, încercam să-i zic “formula magică”:

– Părinte Nicodim, sînt Antoaneta!

Dar el, n-a răspuns! S-a uitat prin mine…peste mine…undeva spre orizont…peste turlele Cernicăi.

– Părinte Nicodim, sînt Antoaneta! Ştiţi că vă iubesc nespus de mult! Vă iubesc mult, părinte!, m-aţi auzit?, îi repetam, strîngînd în mîinile mele, mîinile lui firave şi sărutîndu-i-le. Dar părintele, zîmbind larg, cum nu-l mai văzusem niciodată, s-a adunat şi coborîndu-şi ochii asupra mea, a zis doar atît:

Şmechericăăă! Şmechericăăă!! Apoi, punăndu-şi mîinile sale căuş, ca de obicei, în jurul capului meu, m-a strîns la piept, m-a sărutat pe frunte şi m-a mîngîiat…pierdut. N-a mai scos niciun cuvînt! Doar m-a strîns în braţele-i plăpînde, mîngîindu-mă! Am rămas cîteva minute bune, în îmbăţişarea aceea, asistaţi de buna mea Baby şi de tînărul care-i ţinea căruciorul cu rotile! Îi simţeam pîlpîierea sufletului lui curat! Nu-mi venea să mă mai desprind din braţele părintelui! Îi simţeam revărsarea de HAR! A fost ultima noastră-mbrăţişare şi ultima lui Sfîntă Binecuvîntare pentru mine! Binecuvîntare pe care, o rostise, de astă dată, fără glas! O rostise prin acea sfintă, dumnezeiască îmbrăţişare!

M-am desprins cu greu din braţele părintelui şi am plecat de-acolo cu sufletul încărcat de lacrimi! Ştiam va pleca! Şi voi rămînecopil orfan!!! Mi-am zis în gînd, cu ciudă: “Şi tu, Brutus?”…

Era…prea mult pentru mine! Plecaseră pe rînd, fraţii mei, mama, tata, tatăl lui Erm, lăsînd fiecare în inima mea hăuri de neacopeit. Şi cîte multe, alte, nenorociri se abătuseră, nemilos, asupra mea în ultimii ani!! Îl “pierdusem” pe Erm şi odată cu el tot ceea ce avusesem mai de preţ în ultimii ani. BĂTRÎNUL Nicodim îmi mai era singurul alean. Pe el îl simţeam cel mai aproape de sufletul meu! Cel mai curat! La el îmi căutam şi îmi găseam mîngîierea. Mă simţeam răsfăţată în braţele lui şi, cît timp eram în prezenţa lui, uitam cu totul de toate necazurile! Părintele Nicodim Bujor era Avraamul meu! Şi, ori de cîte ori necazurile mă năpădeau -şi mă cam năpădeau!!!-, mă urcam în maşină şi mă duceam la BĂTRÎNUL. Era suficient doar să-l văd. Şi tot necazul meu dispărea ca prin farmec. Niciodată nu mă duceam să mă jelesc! Sau să-i cer să facă ceva anume pentru mine! Mă duceam doar să-l văd! Iar la întoarcerea de la Ploieşti, simţeam că zbor!!! Atunci, la Cernica, în faţa chiliei lui, după îmbrăţişarea aceea, am simţit că el mă va părăsi. Simţeam că de data asta nu mai pot îndura! Nu-mi mai rămăsese nimeni care să ţină la mine şi pe care să mă pot bizui! Eram răvăşită…Mi s-a pus un nod în gît şi pînă acasă nu am putut să scot niciun cuvînt! Am plecat de la Cernica tăcut şi am lăsat-o, fără o vorbă, pe Baby acasă la ea…M-am dus apoi, acasă, m-am încuiat într-o cameră şi am plîns mult, înnăbuşit, suspinat! Ştiam! De data aceasta, ştiam că…nu va mai fi mult!! Şi nu voiam să fie aşa! Dar, din păcate, aşa a fost…

La mai puţin de două luni Bătrînul Nicodim Bujor, dragul, scumpul şi sfîntul meu părinte, tată bun şi iubitor, Avraamul meu, pleca dintre noi!…

A rămas însă…cu noi…cu mine!

Îl port VIU în gîndul meu şi în inima mea, mereu! Şi el îmi este şi acum…mîngîiere în nevoi! Căci nu-l slăbesc nicio clipă! Îl strig, îi vorbesc, mă consult cu el în diferite chestiuni, îl boscorodesc, ţinem “consilii defamilie”. Este vie relaţia noastră! Îi simt căldura sufletească şi dragostea ce ne-o purta tuturor şi pe care ne-o poartă şi azi! Şi cu care ne ocroteşte de-acolo de Sus! Căci îl ştiu sălăşluit în rînd cu Sfinţii lui Dumnezeu!

De unde ne trimite şi azi: “…Toată Darea Cea Bună şi Tot Darul Cel Desăvîrşit de la…Părintele Luminilor!…”

Să fie binecuvîntarea aceasta peste voi toţi!, dragii mei cititori. Să vă bucure Domnul, cu binecuvîntarea de-a avea parte de duhovnici iscusiţi şi, prin mijlocirea lor, de iubirea lui Hristos!

 

                        Antoaneta Rădoi -de la Vrancea

( Fragment din cartea: Dragul, scumpul şi sfîntul meu părinte, Nicodim Bujor, autorul Acatistului Sf Calinic de la Cernica, un…”ilustru necunoscut”, carte care se afla în tipografie şi urmează să apară pe 30 ianuarie 2015. Scrisă spre cinstirea părintelui Nicodim Bujor, Avraamul meu, şi lansată cu ocazia comemorării a 4 ani de la plecarea lui la Domnul.)

„Dumnezeu nu miluieste la privat”…


  Este titlul unei emisiuni tv,pe care am urmarit-o duminica,27 ian 2013.La o masa rotunda la care participau,un poet,un psiholog,si un politician (politicianul ,fost preot!!??),moderatorul emisiunii incerca sa dezbata Hotarirea 943,a „sfintului sinod”. Prin aceasta hotarire BOR ,inceraca sa puna monopol pe cimitire.

Vazindu-si subminata autoritatea,de catre cei care „ies din ascultare”,si indraznesc sa aibe libera initiativa de a-si investi banii intr-un Cimitir Privat,BOR decide sa emita Hotarirea 943 din 17 febr 2012,solicintind primariilor sa caute, sa gaseasca  nod in paura privatilor, si sa  anuleze Autorizatiile detinatorilor de Cimitire Private. Apoi mai lnaseaza si catre supusii lor,preotii,porunci,ca nu cumva vreunul sa  mai oficieze Slujbe de Inmormintare,in aceste Cimitire…pe motivul ca acestea n-ar fi sacre!!!….tocmai pentru faptul ca sint..private.Si daca tot is private ,atunci sa fie ..private si de slujirea unui preot…ordin de la „imparatie!!”

Eu cred ca ,mai degraba este vorba despre faptul ca BOR se vrea iarasi lider de piata in domeniu,stiut fiind faptul ca vreme indelungata biserica a detinut monopolul absolut,la acest capitol:cimitirele; iar in ultimii ani,si-a cam pierdut din suprematie,prin aparitia Cimitirelor Private. 

Intervine in emisiune,invitat fiind,evident ,de catre moderator,un preot dintr-o episcopie oarecare si incearca stinjenitor de icoerent sa dea o oarecare noblete gestului „sfintului sinod” de a emite Hotarirea cu pricina. Avea,desigur,un discurs elevat,chiar sofisticat,imbracind frumos,artistic chiar,expunerea sa.Duhovnicesc (as!!)…Inutila incercare! N-a facut decit sa esueze ,lamentabil,in fata evidentei ,cit si a „punerii la colt” ,de catre doi dintre invitatii din studio…

M-a lovit ca un trasnet,dictonul emis de catre acest „purtator de cuvint”,fariseu (fatarnic,in zisa Domnului Hristos!!),si anume: „afacerile bisericii,sint binefacere pentru societate”! Doar ca a „omis” sa numeasca SOCIETATEA cu pricina….

si-i da mai departe,absent parca,la subiectul dezbatut,cu cele 700 de Asociatii social-filantropice,apartinatoare Patriarhiei Romane.Wow!!! Mi-ai pus deshtiu pe rana amice!!!….Ma omori cu zile!!!Nu mai da „frate”!!! Care filantropie? Pai bine,omule,daca macar 20 dintre cele 700 (anuntate pe situl oficial al BOR -srl-) ar face filantropie,in mod real,macar si din banii strinsi din donatiile crestinilor ( cu dare de mina si cu inima larga),nu si din cei -cu multe zerouri !!!- „sustrasi” de la Bugetul de Stat,cu stirea ,incuviintarea ,semnaturile,si „larghetea  inimii”  primarului Oprescu, comform intelegerii dintre BOR si guvern(..),n-ar mai fi nici urma de sarac pe sub poalele Patriarhiei si pe aiurea,pretutindeni. Nu te mai cazni sa convingi ca nu tine! Si vorba nu -stiu-cui:”biserica se ocupa de noi dupa ce murim!” Nimic mai adevarat! Ei,bine ,nu e si cazul meu. De mine „s-a ocupat” inca din viata,dar…nu-i acum acesta subiectu’…

 Ma intreb retoric,evident,dupa care biblie va ghidati,cind emiteti Hotariri gen 943?…Voi mai-marii Bor…dar si voi ,cei care sinteti „purtatori de cuvint”,mai mult sau mai putin oficiali…

 Iata ce spune Hristos,Domnul:” vai de voi ,carturari si farisei fatarnici! Pentru ca voi mincati casele vaduvelor,in timp ce ,de ochii lumii faceti rugaciuni lungi…”… Nu mai tine cu discursul ,amice. Omul s-a alfabetizat.Si ,daca nu stiai ,demult este in pozitia BIPED. Si asa va ramine! Nu-l veti mai ingenunchea voi,fatarnicii,cu vorbele voastre mieroase… N-aveti decit sa va cintati voua insiva osanale ,si in struna…Mai aveti inca bafta cu credinciosii orbi care ,ca si voi,n-au pus mina ,vreodata ,pe o BIBLIE (ne re-scrisa,si ne-re-adaugita!!!)care sa-i lumineze,si sa-i ajute sa va descopere fatarnicia ,si subterfugiile ascunse in slogane gen:”afacerile bisericii sint binefacere pt societate”….care cotizeaza ca sa aveti voi „caleasca” de aur,cu mii de cai putere,sub „capota”…nadajduind ca-si vor rascumpara ,cu bani donati voua,pacatele tineretii si chiar ale  batrinetilor lor…,sau,dupa caz,ca donind voua,tocmai au scos pe un sarman din saracia lui…Nimic mai eronat!…

 Si-acum sa revin la „oile noastre”:cimirirele. Legat de inmormintari,rasfoind rapid Biblia, gasesc citeva repere. Descopar ca: 1) Avraam si Sara au fost inmormintati intr-un Cimitir Privat -o pestera cumparata de catre ei ,de la fii lui Het. 2) Lazar (prietenul Domnului Hristos) a fost inmormintat intr-un Cimitir Privat,acoperit cu o piatra. 3) Isaac si Iacob -mari prooroci si sfinti- ,au fost inmormintati in terenuri private,cumparate de catre ei insisi,in acest scop. 4) Domnul meu,Iisu Hristos,a fost inmormintat intr-un mormint PRIVAT,care apartinea lui Iosif  -din Arimateea- . Ce ai de zis,”parintele”,la cele pe care ti le-am expus ,mai sus,si care sint extrase din Biblie. Nu din Hotarirea 943. Cea a „sfintului sinod”. Sfint sinod? Ce blasfemie!! Acestui „sfint sinod” nu-i pasa de Legile lui Dumnezeu ,ci ii pasa DOAR de LEGEA ARGINTILOR. Si  ,evident ca ,nu-i pasa de noi decit in masura in care cotizam si ne facem ca nu vedem ,si nici ca pricepem ce se ascunde sub egida sloganelor voastre…

Domnul atotmilostivul sa va ierte ,pe voi,si sa va dea DUHUL pocaintei! Pentru aceasta insa,trebuie sa vreti si voi! Domnul va asteapta! 

Toate vi le-am zis:

Cu dragoste!

Antoaneta-Ivana

P.S: Cele de mai sus nu sint adresate preotilor lui Dumnezeu,ci altora…Am cunoscut si cunosc ,spre Slava lui Dumnezeu,citiva preoti,care fac cinste Bisericii lui Hristos.Preoti pe care ii cinstesc si-i respect,si despre care,macar si in parte,am mai si spus si scris,un cuvint ,pe ici pe colo…

„Ruina” de la Chiajna..5 august, Sf Ioan Hozevitul


"Ruina" de la Chiajna

La Ruina de la Chiajna, de linga Bucuresti, se construieste o Bisericuta…

Miine 5 august, va fi prima mare Sarbatoare, la Ruina. Este Hram-ul Bisericii. Unul dintre Hram-uri: Sf Ioan Hozevitul. Cel de-al doi-lea este: Acoperamintul Maicii Domnului.

Si fiindca  in 5 august este Sarbatorit Sfintul Ioan Hozevitul, miine, 5 august, la Ruina, va fi ..SARBATOARE!

Bisericuta a „crescut” in inaltime, desi sint doar, aprox 3 saptamini, de cind Preafintitul Varsanufie a pus  Piatra de Temelie…Asta seara, l-am „intilnit” si aici..Radia!..Stati linistiti! Nu despre preasfintitul Varsanufie vreau sa va vorbesc..nu ma dau in vint sa aduc elogii…nu e-n firea mea..ci vreau sa vorbesc, despre cei doi monahi: Athanasie si Gavriil.

De mai bine de un  an, la Ruina de la Chiajna, ostenesc doi preoti, monahi: parintele staret Athanasie, si ..NU IN AL DOI-lea RIND ( ma ierti pr Athanasie! ), parintele Gavriil ( Cuviosul G, cum, cu dragoste, ii zic eu ).

Au dus-o greu, f greu, anul trecut, caci nu aveau apa curenta, nu aveau curent electric, nu aveau unde dormi, unde-si face de-ale gurii. Aveau in schimb, ciini vagabonzi ( pardon:comunitari! ), balarii, tot felul de ginganii, munti de gunoie ( Groapa de Gunoi, Giulesti Sirbi ! ), „miresme” care mai de care, functie de adierea vintului…, croncanituri de ciori, scirtiit de sine de tren, huruit de avioane, ditai troienele de zapezi, asta-iarna, si, nu in ultimul rind..foarte probabil HOTI. La propriu!.. Nu stiu! Zic. Avind in vedere ca Ruina e la o distanta apreciabila de sat, si mult-prea-multa vreme..parasita….

Ei, cei doi monahi, au ignorat toate impedimentele, si renuntind la comfortul „chiliilor” din Radu-Voda ( n-o zic in zeflemea, ci am pus ghilimele, tocmai pentru ca, stiut este ca ceea ce la Sf Nectarie, numim chilii, nu are acelasi sens cu chilia parintelui Proclu, spre ex, sau cu cea a Sf Ioan Hozevitul sau Sfintei Teodora de la Sila!  Nicidecum! ), au ales sa ramina la ..RUINA de la Chiajna. Au infruntat greutatile – ceea ce nu-i simplu-, si au inceput, la Ruina , Slujbele. Ucenicii celor doi, i-au urmat, majoritatea, chiar daca le era si lor greu. ( Precizez ca eu, nu sint ucenica niciunuia dintre cei doi monahi; dar am fost in trecere pe acolo de vreo 2-3 ori, si am vazut oameni pe care ii vazusem adesea pe la Radu-voda, cind stateam impreuna sa asteptam pe acesti parinti pentru o  rugaciune, o binecuvintare, ceva..) Drumul pina la Ruina, este … unul ca acela cu …:”aici sint banii Dumneavoastra!!!”…Un colt uitat  de lume..doar la 5 pasi de Capitala. O salbatcie! (vorbesc de 2011-2012 si inca  si in 2013..sept, cind am trecut eu pe acolo..) La care puteti aduga si „povestile incintatoare” despre Ruina de la Chiajna. Un loc incarcat de istorie, lasat in paragina ani si ani, din cine stie ce considerente…

Cit despre drumeagul ce duce de la sosea pina la Ruina…de-ar sti Cristian Erbasu,”scumpu” de el, cite „binecuvintari” i-am dat, la fiecare trecere, pe linga Balastiera lui…degrab ar  face milostenie cu vro 2-3 camioane de pietris, c-o avea si el pacate -ca tot omu!;…si  asa, nici eu nu le-as mai inmulti pe-ale mele-…

Nimic nu i-a facut, asadar, pe cei doi monahi, sa dea inapoi. Nici lipsa apei  -si cit de toride au fost cele 2 veri petrecute de catre ei acolo ( acusica se duce  si cea de-a doua! )!!!- , nici ciinii vagabonzi (pardon, comunitari! Scuzati dom’ Primar! ), nici lighioanele care se preumblau, linistite printre balarii ( le-am vazut, intr-o zi, pe asa-zisele alei, chiar in fata mea, de mi-a stat ceasu’!, si-am decretat instant: ei, Cuviosule…, nu ma mai vezi p-aici, cit va fi lumea!!! Dar, in nici 5 zile, m-am intors, ca de, nu-l puteam lasa, de izbeliste, acum, la greu!!!,  ca nici el nu m-a lasat pe mine, la nevoie! Slavit sa fie Domnul Dumnezeul meu,  Binecuvintat fie Sf Nectarie!, precum si el, Cuviosul! ), nici mirosurile pestilentiale emanate de muntii de gunoaie, nici lipsa curentului, a oricarui minim comfort..Nimic! Ei si-au vazut de „lucru” pentru care s-au angajat…Slujirea lui Dumnezeu si a semenilor. Nu le aduc eu laude. Pe Pr staret Athanasie, il stiu doar din vedere, de la Radu-Voda. Nu prea aveam tangente cu dumnealui. N-am schimbat niciodata nici macar o vorba, in afara de simplu, si sacru (pt mine): Doamne ajuta!, daca cumva il intilneam in cale. Dar pe pr Gavriil il cunosc, mai  indeaproape, si pot spune ca e un om, un monah, un preot de mare angajament. Un om al lui Dumnezeu! La propriu! Cei care l-au cunoscut se pot socoti fericiti! Printre aceia ma numar si eu, Antoaneta, ultima dintre muritori! Si-i multumesc Bunului Dumnezeu! Si nu in ultimul rind ,”Cuviosului” …”Bucuria mea”!, vorba marelui Serafim de Sarov, Sfintul lui Dumnezeu!

Megeti  la Ruina, miine 5 august -adica azi!, deja azi..-, la Marea Sarbatoare! Hram-ul Bisericii de la Ruina Chiajna. Unul dintre Hram-uri: Sf Ioan Hozevitul! Binecuvintat fie Sf Ioan Hozevitul, dimpreuna cu toti Sfintii lui Dumnezeu! Binecuvintati fie cei doi monahi: Athanasie si Gavriil!

Respectele mele, Cuviosilor! Eu, nu mi-s prea …evlavioasă, dar …MERITAŢI! Faceţi cinste Bisericii lui Dumnezeu!
Sarut dreapta, cuvioase Gavriil!

Cu drag,

Antoaneta-Ivana
Articolul de mai sus, l-am scris în 2012, iar acum, 4 august 2013, am nişte precizări de făcut…şi anume,

PS: Nu voi sterge Articolul, dar am de facut un anunţ FOARTE IMPORTANT, şi anume: Pr Gavriil, nu mai vietuieste la Ruina Chiajna, ci la Mrea Ciorogirla. S-a alaturat altui FRATE, pr Gherontie ( o minune de om!) fost dicaon-econom la Mrea Cernica. Vi-i recomand cu multă bucurie, şi căldură pe amindoi! Sînt nişte oameni minunaţi! Nădăjduiesc să facă echipă bună, Întru Mulţi Ani,  spre Slava lui Dumnezeu! Si spre bucuria credinciosilor si a lor!
La mrea Ciorogîrla ( Sau Mrea Sămurcăşeşti i se mai spune), se poate ajunge cu un microbus de la Autogara Militari. Intr-un sfert de ora se ajunge la mănăstirea Ciorogîrla, unde îi veţi găsi pe preoţii Gavriil si Gherontie. Minunaţi amîndoi! 4 august 2013.

Monahii Gavriil şi Athanasie -de al stînga la dreapta, cum priviţi-

Ps 2) Asa cum am spus si in atentionarea anterioara, nu voi sterge articolul, dar am de facut o mica-MARE precizare, si anume: Părintele Gavriil, nu mai este la Ciorogirla, ci este plecat! deja cred ca ati aflat cu totii! uite ca mie, abia acum, mi-a venit ideea sa va anunt!

Nu ma intrebati unde il puteti gasi, caci nu va pot raspunde, pentru simplul motiv ca si eu stiu tot cam cit stiti si voi! Cu amendamentul ca DA, eu stiam ca va pleca! Imi spusese, ODATĂ, doar ca eu, un munte de superficialitate, n-am bagat la cap…

Orinde-ar fi însă, fiți siguri că va poartă în rugăciunle lui! Fiți convinși că, la plecare, printre bagajele lui și-a luat și AGENDA în care vă are scriși pe toți..ucenicii lui! Și vă are în inima lui și în rugăciunile lui!

Dumnezeu să te aibe în paza Sa, Cuvioul meu drag, Gavriil, oriunde te-ai afla! Și noi te  purtăm în inimile și rugăciunile noastre! Așa umile cum or fi ele!!!

Ne lipsești mult! ( Eu chiar ți-aș ”administra niște nuielușe” și te-aș aduce-napoi, cu arcanu`, de mi-ar sta mie în putere să fac asta! Totodată, eu sînt prima care subscriu la libertatea de conștiință și respect decizia pe care ai luat-o! Așa că…retrag..nuielușele!!! ) Dar ne mîngîiem știind că fiecare om trebuie să poposească unde îi e datul! Bucurie Sfîntă! Te iubim necondiționat! Eu, Anto și Baby! Și cred că nu sîntem noi singurele, dar..nu mă pot pronunța în numele altora…

Cuv.Pr.Arsenie Boca


Cuv Arsenie Boca

Cineva m-a ‘cadorisit” cu aceasta imagine.Am zeci de imagini cu Parintele Boca,insa imaginea aceasta este una f speciala.Cind am primit-o,nu i-am acordat cine stie ce importanta,intru-cit era ,aproximativ ,ca multe altele pe care le am.Ei,nu! Nu este asa.Astazi am constatat ca imaginea aceasta spune cu mult mai mult decit spun multe altele pe care le-am vizionat.Am postat-o aici,si astept ca,voi,cei ce veti trece pragul Blogului meu,sa va spuneti parerea.Priviti imaginea cu atentie sporita!