Posts Tagged ‘iubire’

„Bunica Maria”, darul lui Dumnezeu pentru mine…


Cred că aveam vreo 16, poate 17 ani de când ultimul meu bunic, o bunică de la ţară, mama mamei mele, a plecat la Domnul. Atunci, imediat, m-a binecuvântat Dumnezeu cu o altă „bunică”, o femeie minunată, mămăiţa Elena (aici în Bucureşti), care m-a iubit nespus şi de la care am învăţat multe LUCRURI. După o vreme a plecat şi ea la Domnul! Dumnezeu să le aşeze pe bunicuţele mele în Raiul Ceresc! Nu e zi lăsată de la Dumnezeu să nu le pomenesc, deşi de bunica mea de la ţară nu-mi mai amintesc mare lucru, decât aceea că toţi nepoţii ei, mulţi (avusese 12 copii, deci nepoţi cu duiumul!!), stăteam toată ziulica pe capul ei şi masa nu se ridica niciodată, că un nepot intra şi altul ieşea, iar noi, plozi neisprăviţi ne mai luam şi la harţă dacă cumva ni se părea că ea părtineşte pe vreunul dintre noi mai mult…Pe mine şi pe fraţii mei, patru în total (eu fată, ceilalţi 3 băieţi, dar eu făceam cît de 3X3!!), nu prea ne lăsa tata la bunica, fiindcă zicea că n-avem ce căuta acolo că, biata de ea, bunică-mea, şi-aşa era stresată de ceilalţi Njde verişori şi verişoare proveniţi de la cei doişpe copii ai bunicii mele după mamă, şi nu voia s-o mai necăjim şi noi cu prezenţa şi cu năzbâtiile nostre, destul îi făceam mamei peri albi înainte de vreme. Dar noi n-ascultam, ci cât era tata plecat la servici petrecem cea mai mare parte din timm la bunica făcându-i viaţa mai…distractivă!!! Nouă aşa ni se părea, că fără noi viaţa bunicii noastre e anostă…deci o ţineam tot într-un antren toată ziulica, fără să mai dăm pe la casele nostre. Acolo mâncam, acolo dormeam ziua, acolo ne spălam, acolo făceam tot felul de…drăcovenii şi nu ne păsa când bunica înnebunită de obrăzniciile noastre ne mai sudălmea DUIOS şi ne mai altoia cu reteveiul. Doar că seara pe la 8 trebuia să fim cu luare-aminte la huruitul motorului autobuzului care-l aducea pe tata de la servici şi care urca dealul satului gemând şi zgomotind şi-atunci spărgeam gaşca  şi-o tuleam spre casă, s-ajungem înaintea tatei, ca să nu dăm de belea. S-au dus anii aceia super-faini… S-au dus şi bunicii… Dar (totdeauna există un DAR!!) Dumnezeu m-a binecuvântat de curând cu o nouă…BUNICĂ, o..super-BUNICĂ. Un om MI-NU-NAT! Arar aşa oameni!! Eu nu mă ataşez de oricine, dar pe BUNICA Maria am plăcut-o de la prima vedere. Ea mă plăcuse pe mine cu mult înainte de a mă fi văzut…după ce una dintre cărţile mele, prin nu ştiu ce minune, ajunsese în mâinile ei şi mi-a dat de ştire că vrea să mă cunoastcă în..viu!!

Am petrecut prima jumătate din prima zi de Paşte cu ea. A fost atât de fericită că m-am dus de Paşte încât nu mai ştia cu ce să mă mai răsfeţe. Apoi am pus-o să cânte, deşi o cam durea gâtul şi o cam dureau TOATE ŞELEA… Am înregistrat-o deşi-mi zisese: „da’, nu-i aşa că nu mă filmezi??” „Nu, Bunica; nu!!!” Hihi… M-am simţit ca în sânul lui Avraam cu ea şi nu ştiu când au trecut vreo 3 ceasuri de sporovăială…

O iubesc pe această BUNICĂ, în dorul bunicilor mei, şi ştiu că şi ea îşi revarsă dragostea şi alintul ei asupra mea, poate, în dorul nepoţilor şi/sau a copiilor ei…

Sărutmâna Bunica Maria! Dumnezeu să vă ţină sănătoasă Întru Mulţi Ani!

Reclame

Aproapelui meu…


Am tot incercat

timid,

discret,

să-i fac

”declarații de dragoste”

aproapelui meu!

Şi-aproapele meu

n-a-nțeles,

NIMIC!!

Eu încă-i vorbesc,

şi el,

aproapele meu…

încă

nu înțelege

vorbirea mea!

Vorbim

limbi diferite!..

.coperta prigonitori

Cristian Badilita, opinii…


Scriam zilele trecute, plecînd de la un caz din Focsani, ca în BOR pîna si excomunicarile sînt amestec de penibil, comic si lamentabil. Sa excomunici pentru o pravalie tzine de psihiatrie, nu de evanghelie. Pentru aducere-aminte, canonul 5 al Sinodului de la Niceea (sinod invocat de toti în BOR, dar necunoscut sau nerespectat de aproape nimeni) prevede clar: „Trebuie sa se asigure ca episcopul nu a pronuntat sentinta de excomunicare din micime de suflet, din spirit de contradictie, sau din cauza unui sentiment de ura. Pentru ca o asemenea examinare sa poata avea loc s-a hotarît a fi necesar ca în fiecare provincie sa se tina de doua ori pe an un sinod pentru ca TOTI EPISCOPII sa fie întruniti, ca sa se poata face asemenea anchete”. Si vai de sutana celor care excomunica pe criterii subiective ori tembele, precum e si cazul de la Focsani. Atentie mare, membri ai sinodului BOR: cei pe care-i „excomunicati” VA PLATESC LEFURILE LUNARE DE ZECI DE MILIOANE. Calugarul cu leafa de la stat (aberatie tipic ortodoxa) ar trebui sa fie macar un pic mai… „cool” fatza de contribuabili.

Poeziile Yleniei Koste…


zuza pe bijuteriiylenia avatar

Poieziile Yleniei Koste

 Yle poezii

Aş vrea să fiu

vrea fiu un infinit albastru,

o floare de nu-mă-uita,

 un pui de pasăre măiastră

 să cînt, să cînt la uşa ta.

 Tu să vibrezi ca o vioară,

 atins de un năstruşnic gînd.

 Să stăm în pat, să pouă-afară,

să mă iubeşti pînă mă frîng!

  (Ylenia Koste; 16.09.2014 )

  De-ar fi să fiu…

De-ar fi să fiu o pasăre în zbor,

Eu, m-aş opri pentru o clipă în pridvor,

să-i bat la uşă şi să-i cer uşor,

să mă vindece de dor!

Să-mi dea puţin

din liniştea de altă dată,

să mă învăluie în liniştea curată

a clipelor ce le-am trăit cîndva,

a anilor frumoşi din viaţa mea.

  ( Ylenia Koste 16. 09. 2014 )

  Nu plînge

 Nu plînge! N-am să mă întorc!

Pe drumul ce-am plecat, e linişte şi e curat.

Nu plînge! N-am să mă întorc!

M-am săturat de vise ce rămîn doar vise!

Nu plînge! N-am să mă întorc!

Cînd sufletu-mi în palmă ţi l-am pus,

nu ţi-a păsat de el!

Aşa că…am plecat!

Nu plînge! Fii măcar acum bărbat!

  ( Ylenia Koste octombrie 2014 )

  De ce?

 De ce îmi spui că mă iubeşti,

Cînd tu încerci să mă striveşti,

Cum striveşti iarba în picioare

Cum calci pămîntul ud şi moale.

De ce încerci să faci din mine.

Pămînt de modelat pastile,

Umplute cu idei sterile,

Ce-ţi bîntuie şi nopţi şi zile.

 De ce îmi spui că mă iubeşti,

 Cînd ştii că minţi, că-mi spui poveşti,

 Poveşti cu cît va fi de bine,

 Cînd voi fi zilnic lîngă tine.

 De ec îmi spui că mă iubeşti,

 De ce îmi ţeşi mereu poveşti,

 Cînd tot încerci să mă striveşti.

 Şi-mi zici să nu vorbesc, ci..doar s-ascult…poveşti!

   ( Ylenia Koste; noiembrie 2014 )

Mi-e inima ranita de-o inima..grabita!


  Noi, oamenii vremii de astazi, sintem mult-mult prea grabiti.Traim in fuga! Aproape ca …alergam! Incotro? De ce? …Intrebari retorice, la care, personal, nu-mi  raspund, nici nu caut, asa ca: nici nu astept vreun raspuns. Pentru simplul motiv ca..eu insami sint..grabita! Traiesc doar in SECOLUL VITEZEI! Trebuie!!!, asadar sa..ma grabesc!
  Traiesc in fuga! Aproape alergind. Zi de zi!  Ma grabesc, alerg de la, si spre…Am treaba si ..n-am timp de pierdut!
  Din pricina lucrului pe care-l am de facut si a timpului care se scurge iremediabil, rapid…eu, ramin fara..TIMP!.
  Oamenii din juru-mi au devenit, pentru mine, niste simple obiecte umblatoare..vorbitoare. Niste masinarii, cu care, eu, nu relationez. Si am justificari „plauzibile” pentru asta: NU AM TIMP!…
                                                                                                     …In fapt, fug de …oameni!…
                                                                                                                                      pentru ca…
..tot mai des, cind interferez cu semenii mei, ajung sa le fac rau. Nu doar lor. Ci, mie insami! Si-atunci..FUG!…
                                                                   …fug de ei, si de ..mine…pentru a nu-i mai rani. Nici pe ei, nici sufletul meu…  
  Stiu! Imi veti zice ca sint lasa. Poate ca aveti dreptate! Sigur aveti!, dar..cine nu-i las..
         ….sa ridice piatra!
  Momentan, am ales fuga. Poate din putinatatea timpului disponibil, poate din putinatatea sufletului..poate din amindoua! Sau..cine stie, poate ca, din impietrirea sufletului…nu mai am RABDARE! Nici cu semenii mei, nici cu  mine insami. M-am saturat (de la saturatie!) de ei si de mine insami. Si-am ales sa..fug! Fug, si m-ascund! M-ascund zicindu-mi (si zicindu-le)  ca, nu mai am ..timp..nici pentru mine…
  Am prioritati! Ma grabesc…alerg….
                                                              ..Traiesc alergind!
                                                                                               ..Alerg pentru a ..trai (poate!)!
  Sint presata de CEAS!..M-am „reglat” la TIC-TAC-ul acesti SECOL al VITEZEI!..
  Nu-mi vad capul de treaba! Dar, uneori…trebaluiesc doar ca sa ma „afllu-n treaba”, caci: NIMIC FAC! Doar ca..TIMPUL..trece! Iar, eu, mai apoi, ca sa recuperez…ALERG!
   Mereu imi spun: N-am timp de pierdut! Dar, uneori, tocmai asta fac: PIERD  TIMPUL!..
..Alteori alerg, zicindu-mi: timpul costa…bani! Dar..banii..nu-s! Desi, eu, mi-am facut ..TIMP..ca sa-i fac!..
                                                             …si..iarasi..ALERG!
                                                                               ..Alerg si caut!….
                                                                                                            …CAUT!…CAUT!!!
 Caut… POTECA dintre mine si..
                                                      …OMUL de linga mine! Dar..nu o mai gasesc! Intre timp…buruienile-au napadit-o si poteca…a disparut. Si-odata cu ea, a disparut…OMUL de linga mine! Pentru ca: N-am fost atenta! Pentru ca: N-am avut timp! N-am avut vreme pentru..OMUL  de linga mine! N-am avut timp sa-l ascult! Sa stau de vorba cu el. Cind el, OMUL de linga mine, dorea ( si-si facuse timp!) sa stea de vorba cu mine, eu..nu am avut timp…pentru el! Sau, poate!… OMUL de linga mine, n-a avut timp..pentru mine, atunci cind..eu, mi-am facut ..TIMP, pentru el!…
                                        ..o vorba numai! Un pas! Si-am fi evitat O durere!..
                                                                                                           ..Durerea ce-a ramas!…
                                                                                                                     ..din nepasarea celui..  mai  GRABIT(dintre noi!)!….si..
                                                       …o INIMA ..RANITA..de o..
                                                                          ..INIMA..mult prea-GRABITA!
   „Graba strica treaba”-mi ziceam ades. Dar..n-am avut VREME sa i-o spun si lui…pentru ca ..prea grabit..s-a dus!
Iar eu..prea grabit..n-am observat..ca s-a dus!
In nadejdea „invierii”, zic :”daruind vei dobindi”! Si-ti daruiesc, scumpule, din ceea ce am mai putin, dar pretios, TIMP din ..TIMPUL meu: ACUM si AICI!
                                        PRIMESTE DARUL ACESTA!
 
….ca dar al unui  TIMP care….VA VENI!

Antoaneta