Posts Tagged ‘Invierea Domnului’

Acatistul Învierii Domnului


invierea

       Condacul 1

Apărătorul cel mare și Doamne, biruitorul morții celei veșnice, ca cei ce ne-am izbăvit prin Tine de păcatele noastre și de moartea cea duhovnicească, cele de laudă aducem Ție, zicând. Hristos a Înviat!  Aliluia.

      Icosul 1

Îngerii, învierea Ta, Hristoase Mântuitorule, neîncetat o laudă în ceruri. Și pe noi, cei de pe pământ, învrednicește-ne cu inimă curată să-Ți cântăm:

Iisuse, Cel nepătruns, Care luminezi pe toți credincioșii, luminează-ne și pe noi, cei ce trăim în întunericul necunoștinței!

Iisuse, Cel ce ai înviat din morți și la toate le dai viață, înviază-ne și pe noi, cei omorâți în păcate!

Iisuse, Cel ce Te-ai înălțat la cer și ai înălțat pe cei ce nădăjduiesc în Tine, înalță-ne și pe noi, cei plecați spre pământ!

Iisuse, Cel ce șezi de-a dreapta Tatălui și părtași slavei Tale îi faci pe cei ce Te iubesc, nu ne lipsi de slava Ta!

Iisuse, Cel ce vei veni să judeci viii și morții, nu ne judeca după fărădelegile noastre, ci miluiește-ne după mare mila Ta, dăruindu-ne acum Mâna Ta de îndreptare și ajutorul Tău!

Iisuse, Cel ce ai înviat din morți, înviază și sufletele noastre!

      Condacul 2

Văzând, Doamne, oamenii căzuți, Te-ai întrupat și ai venit pe Pământ ca să ne înviezi pe toți, spre mântuire. Înviază-ne și pe noi, cei omorâți din pricina păcatelor, ca să-Ți cântăm: Hristos a Înviat! Aliluia.

      Icosul 2

Mintea omenească nu pricepe dumnezeieștile taine, însă cu inima simțind bucuria Învierii și astfel fiind luminați de Duhul Sfânt, cu glas de bucurie duhovnicească grăim către Tine:

Iisuse, Cel ce ai intrat prin ușile încuiate la Apostolii Tăi, intră și în casa sufletelor noastre!

Iisuse, Cel ce i-ai întâmpinat în cale pe ucenicii Tăi, întâmpină-ne și pe noi pe calea acestei vieți și ne mântuiește!

Iisuse, Cel ce ai aprins inimile ucenicilor Tăi prin cuvintele Tale, aprinde și inimile noastre cele reci, spre dorirea de slava Ta!

Iisuse, Cel ce Te-ai cunoscut în frângerea pâinilor, dă-ne și nouă a Te cunoaște în dumnezeiasca Împărtășanie!

Iisuse, Cel ce ai făgăduit Duhul Sfânt ucenicilor Tăi, trimite-ne și nouă acest Duh mângâietor de la Tatăl!

Iisuse, Cel ce ai înviat din morți, înviază și sufletele noastre!

     Condacul 3

Cu puterea Ta cea dumnezeiască înviind pe Lazăr, înviază-ne și pe noi, cei ce suntem doborâți de patimi și zăcem în păcatul nepocăinței, ca sculându-ne după glasul Tău, să cântăm: Hristos a Înviat! Aliluia.

Icosul 3

Având putere asupra morții, sufletele le-ai chemat din moarte, Iisuse. Cheamă-ne și pe noi din adâncul păcatelor noastre, ca și noi, curățindu-ne simțirile, Ție, Celui ce strălucești cu lumina cea neapropiată, cu bucurie să-Ți aducem cântare de biruință, așa:

Iisuse, biruitorul morții, ajută-ne să biruim patimile noastre!

Iisuse, Dătătorule de viață, dă-ne și nouă o viață mântuitoare!

Iisuse, izvorul bucuriei, bucură inimile noastre întru îndreptările Tale!

Iisuse, Cel ce ai săturat cu cinci pâini și doi pești cinci mii de bărbați în pustie, în afară de femei și copii, hrănește-ne și pe noi cu pâinea Ta cerească!

Iisuse, nădejdea celor căzuți, scoate-ne și pe noi din adâncul răutăților noastre!

Iisuse, Cel ce ai înviat din morți, înviază și sufletele noastre!

     Condacul 4

Viforul patimilor ne tulbură și ne îneacă, de aceea Te rugăm pe Tine, Iisuse, întinde-ne, ca și lui Petru, mâna Ta cea de ajutor și cu puterea Învierii Tale ridică-ne și ne înalță a cânta Ție: Hristos a Înviat! Aliluia.

     Icosul 4

Având îmbucurătoarea veste a învierii Tale, Iisuse, cerurile se veselesc și pământul se bucură; iar noi, prăznuind Ziua Învierii Tale, cea de a treia zi, Îți cântam:

Iisuse, Cel ce șezi întru lumina cea neapropiată, fii aproape tuturor creștinilor, după îndurările Tale!

Iisuse, Cel ce iubești zidirea Ta, nu ne uita pe noi, copii lui Dumnezeu!

Iisuse, Cel ce atragi inimile noastre la Tine, atrage către Tine și inimile noastre cele ticăloase!

Iisuse, Cel ce împlinești toate cererile cele bune, împlinește și doririle noastre cele bune, ca mai mult decât toate să Te iubim și să Te slăvim pe Tine!

Iisuse, Cel ce primești orice picătură de lacrimi, nu depărta rugăciunile noastre!

Iisuse, Cel ce ai înviat din morți, înviază și sufletele noastre!

     Condacul 5

Viață dumnezeiască izvorăște din Tine, o, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui viu. Pentru aceea, Te rugăm pe Tine, să nu ne piardă ucigașul de suflete, să nu ne închidă gura, ca să murim nepocăiți, ci învrednicește-ne și ne viază, ca să-Ți cântăm cu bucurie: Hristos a Înviat! Aliluia.

     Icosul 5

Văzând cu duhul pe Dumnezeu înviat, veniți să bem băutură nouă, nu din piatră seacă și neroditoare, ci din Izvorul nestricăciunii și Purtătorul de viață Mântuitorul Iisus Hristos, Care, pogorând Duhul Sfânt de la Tatăl peste noi, păcătoșii și neputincioșii și peste pământul cel neroditor al sufletelor noastre, ne-a învățat pe toți a cânta:

Iisuse, Cel ce ne-ai poruncit să primim Trupul și scumpul Tău Sânge, învrednicește-ne fără de lipsă a primi aceste Prea Sfinte Taine!

Iisuse, Cel ce trimiți ploaie asupra celor drepți și asupra celor păcătoși, plouă peste noi cu harul Tău, ca să aducem roade duhovnicești!

Iisuse, Cel ce nu Te-ai scârbit de păcătoasa care Ți-a sărutat cu lacrimi de pocăință picioarele, dă-ne și nouă a-Ți uda picioarele cu lacrimi de bucurie!

Iisuse, Cel ce l-ai întărit pe Toma în credința învierii Tale, dă-ne și nouă credință nefățarnică!

Iisuse, Cel ce ai zis „Căutați și veți afla”, dă-ne și nouă să Te găsim!

Iisuse, Cel ce ai înviat din morți, înviază și sufletele noastre!

     Condacul 6

Propovăduind cu duhul neîncetat bucuria învierii Tale celei purtătoare de viață, Iisuse, Dumnezeul nostru, dă-ne și nouă, păcătoșilor, să fim părtași acestei învieri, ca neîncetat să cântăm în Ierusalimul cel de sus: Hristos a Înviat! Aliluia!

     Icosul 6

Strălucind întregii lumi cu învierea Sa, Domnul Iisus Hristos acum toate le-a umplut de lumină: și cerul, și pământul, și cele din adâncuri; ca să prăznuiască toată zidirea învierea lui Hristos, întru care întăriți fiind, vom cânta unele ca acestea:

Iisuse, Cel ce pe toate le umpli de lumina Ta, luminează și ochii noștri cei întunecați!

Iisuse, Cel ce ai împreunat cerul cu pământul, ridică-ne și pe noi de pe pământ la cer, iertându-ne păcatele și dăruindu-ne Duhul Sfânt!

Iisuse, Cel ce Te-ai pogorât cu lumina Ta cea dumnezeiască în cele din adâncuri, pogoară-Te și în adâncul inimilor noastre!

Iisuse, Cel ce ai scos din temnițele iadului sufletele ce te așteptau, scoate-ne și pe noi, neputincioșii, din întunericul mâhnirii, a deznădejdii, a fricilor de toate felurile!

Iisuse, Cel ce întinzi tuturor prea curatele Tale mâini, cuprinde-ne și pe noi, neputincioșii, în brațele Tale!

Iisuse, Cel ce ai înviat din morți, înviază și sufletele noastre!

     Condacul 7

Vrând Domnul Hristos să descopere oamenilor puterea dumnezeirii Sale, S-a lăsat acoperit cu pecetea lui Caiafa și nestricând-o, înaintea celor ce-L păzeau, ca un purtător de biruință, a înviat și ne-a învățat a-I cânta: Hristos a Înviat! Aliluia!

     Icosul 7

Cu neputință ne este a pricepe Taina Invierii, cum ieri ne-am îngropat cu Tine, Hristoase, iar azi ne sculăm împreună cu Tine, în Duh. Dar cu bucurie Îți cântăm:

Iisuse, Cel ce ai înviat și le-ai dăruit tuturor viața, înaripează mintea noastră, ca să-Ți urmeze Ție pururea!

Iisuse, Cel ce ai sfințit pământul cu picioarele Tale, sfințește și gândurile noastre, cele care se înalță la Tine!

Iisuse, Cel ce nu ai oprit a se zugrăvi cinstitul Tău chip, dă-ne și nouă a avea pururea în sufletele noastre chipul învierii Tale!

Iisuse, Cel ce n-ai osândit-o pe femeia desfrânată, ci, prin puterea Ta, ai îndreptat-o pe calea cea bună, nu osândi nici buzele noastre cele întinate, care Te slăvesc pe Tine prin cântări de laudă!

Iisuse, Cel ce ai primit cei doi bani ai văduvei, primește și de la noi cântarea aceasta!

Iisuse, Cel ce ai înviat din morți, înviază și sufletele noastre!

     Condacul 8

Străin lucru, ca, pe Dumnezeu întrupat și înviat din morți, noi astăzi cu cugetul văzându-L, toată grija cea lumească să o lepădăm. Și ca pe Împăratul tuturor să-L primim și să-I cântăm: Hristos a Înviat! Aliluia!

     Icosul 8

Totul ai fost iubire, Iisuse, către omul cel căzut și ai pus la dumnezeiască strajă pe grăitorul de Dumnezeu, Avacum, să stea împreună cu noi și să arate pe Îngerul cel purtător de lumină, care a grăit luminat despre Învierea Ta. Pentru aceasta, și noi Îți grăim Ție unele ca acestea:

Iisuse, Cel ce ai fost păzit de ostași, trimite la straja sufletelor noastre pe Îngerul Păzitor, pe care îl alungăm cu păcatele noastre, să ne păzească și să ne călăuzească spre mântuire, pentru învierea Ta!

Iisuse, Cel ce ai orbit cu dumnezeiasca Ta strălucire ochii celor ce Te străjuiau, întoarce ochii noștri de la deșertăciune și ne luminează spre cunoștința adevărului!

Iisuse, Cel ce l-ai întrebat pe Apostolul Petru: „Mă iubești?”, dă-ne și nouă să avem chipul dragostei lui de la urmă!

Iisuse, Cel ce i-ai iertat lui Petru Apostolul lepădarea de Tine, iartă-ne și nouă lepădările din fiecare ceas de poruncile Tale|!

Iisuse, Cel ce ai dat putere apostolilor Tăi a lega și a dezlega, dezleagă-ne și pe noi de nedreptățile noastre!

Iisuse, Cel ce ai înviat din morți, înviază și sufletele noastre!

    Condacul 9

Toată firea omenească în Tine s-a preaslăvit cu învierea Ta, Iisuse, și prin aceasta s-a dăruit nestricăciune trupurilor sfinților, adeverindu-se aceasta prin moaștele sfinților! Sfințește-ne și pe noi, cu Darul Tău, Iisuse, ca și noi, cu bucurie să-Ți cântăm: Hristos a Înviat! Aliluia!

    Icosul 9

Ritorii de Dumnezeu grăitori mânecă cu duhul, întâmpinând ieșirea din mormânt, și, în loc de mir, cântare Îți aduc Ție ca Soarelui dreptății și Stăpânului; cu ale căror cântări, primește și aceste rugăciuni ale noastre:

Iisuse, Cel ce ai primit mirul cel vărsat pe Tine, primește și ale noastre cântări de laudă, de mulțumire și de cerere!

Iisuse, Soarele dreptății, luminează sufletele noastre cele întunecate!

Iisuse, Cel ce din pescari ai făcut pescari de oameni, atrage și voia noastră cea rea spre ascultarea Ta!

Iisuse, Cel ce pe Saul l-ai prefăcut în mai-marele apostol, înțelepțește-ne și pe noi, cei ce rătăcim!

Iisuse, pentru rugăciunile Apostolului Pavel și ale tuturor sfinților Tăi, fie-Ți milă de noi, păcătoșii și neputincioșii!

Iisuse, Cel ce ai înviat din morți, înviază și sufletele noastre!

    Condacul 10

Voind a mântui neamul omenesc, Iisuse, Te-ai pogorât pe pământ și Însuți Dumnezeu fiind, ai primit firea noastră omenească, pentru ca și în ea să se arate puterea Ta și iubirea Ta pentru noi, năpăstuiții, iar noi, bucurându-ne de binecuvântările Tale, să-Ți cântăm: Hrisos a Înviat! Aliluia!

    Icosul 10

Cel ce ai înviat, Iisuse Hristoase, Mântuitorul și Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce Te-ai pogorât la iad și ai sfărâmat legăturile cele veșnice în care se țineau legate sufletele, slobozește-ne și pe noi de legăturile păcatelor, ca să-Ți cântăm:

Iisuse, Cel ce l-ai încredințat pe iubitul Tău ucenic, Ioan, Maicii Tale, încredințează-ne și pe noi îngrijirii ei mântuitoare!

Iisuse, Cel ce suferințele Maicii Tale le-ai prefăcut în bucurie, dă-ne și nouă, nevrednicilor, bucuria binecuvântării Tale!

Iisuse, Cel ce ai dat lumii ocrotitoare pe Maica Ta, dă-ne și nouă, păcătoșilor, să fim sub acoperământul ei!

Iisuse, Cel ce nu i-ai oprit pe prunci a se atinge de Tine, dă-ne și nouă blândețea și curăția inimii lor!

Iisuse, Cel ce ai iertat-o pe desfrânată și i-ai poruncit de atunci să nu mai păcătuiască, dă-ne și nouă ca de acum să nu Te mai întristăm cu păcatele naostre!

Iisuse, Cel ce ai înviat din morți, înviază și sufletele noastre!

    Condacul 11

Cântare de bucurie despre învierea Ta binevoiește să-Ți aducem, Mântuitorul nostru. Și prin aceasta să primească sufletele noastre mirul vindecărilor de nălucirile cele vătămătoare, și ieșirea noastră de sub toate asupririle vrăjmașului și din întunericul minților noastre, ca luminați și înviați fiind, să-Ți cântăm cu bucurie: Hristos a Înviat! Aliluia!

    Icosul 11

Primind, prin învierea Ta, razele strălucitoare ale darului Duhului Sfânt, și prin Acesta, ca prin oglindă, duhovnicește văzând învierea Ta cea aducătoare de viață, ne închinăm cinstitei Tale cruci și slăvitei Tale învierii, pe care o lăudăm și o slăvim, cântând așa:

Iisuse, Cel ce ai plecat cerul, primește și rugăciunea noastră, ca un îndurător!

Iisuse, Cel ce ai adormit cu trupul ca un muritor, omoară poftele noastre cele trupești!

Iisuse, Cel ce Te-ai dat cu totul pentru mântuirea noastră, dă-ne și nouă cu totul a ne preda Ție!

Iisuse, Cel ce Te-ai suit la ceruri ca să pregătești locașuri celor ce Te iubesc, pregătește-ne și nouă în locașurile Tale!

Iisuse, Cel ce șezi de-a dreapta Tatălui, numără-ne și pe noi cu cei aleși ai Tăi!

Iisuse, Cel ce ai înviat din morți, înviază și sufletele noastre!

    Condacul 12

Iisuse Histoase, Cel ce pe toți ne-ai iubit atât de mult încât Te-ai răstignit pentru mântuirea noastră, Te rugăm, primește rugăciunea noastră ca o pârgă pe care Ți-o aducem Ție. Depărtează de la noi tot gândul cel viclean, și ne irată păcatele. Duhul Sfânt pogoare-Se peste noi, Iisuse, după Cuvântul Tău, ca fără osândă și luminați fiind, să-Ți cântăm: Hristos a Înviat! Aliluia!

     Icosul 12

Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostrum mântuitor, credem că dăruiești tuturor iertare păcatelor și viață veșnică. De aceea Te rugăm, iartă-ne păcatele și ne viază acum pe noi, pe toți cei morți prin păcatele noastre. Întru această numită și sfântă sărbătorire a Învierii Tale, binecuvântează-ne, ca  noi toți, ca frații, unul pe altul să ne îmbrățișăm cu binecuvântări și cu gânduri frumoase. Pe cei ce ne urăsc pe noi, să-i iertăm, pentru învierea Ta, și celor cărora am greșit să le cerem iertare și s-o primim, și așa, cu toții, ca și cu o gură și cu o inimă să cântăm preaslăvită învierea Ta, cu unele ca acestea:

Iisuse, Cel ce binecuvântezi pe cei ce Te binecuvântează pe Tine, binecuvântează și acum osteneala noastră cea după putere!

Iisuse, Cel ce îi sfințești pe cei ce nădăjduiesc întru Tine, sfințește și doririle și gândurile noastre!

Iisuse, Cel ce ai făgăduit să fii cu cei credincioși până la sfârșitul veacului, fii neîncetat și cu noi, neputincioșii!

Iisuse, Cuvântul cel Adevărat al Tatălui, curăță cuvintele noastre cele nevrednice, ca să Te lăudăm pe Tine cum se cuvine!

Iisuse, Paștile cele mântuitoare, care duc de la moarte la viață,  luminează cu lumină din Lumina Ta haina sufletelor!

Iisuse, Cel ce ai înviat din morți, înviază și sufletele noastre!

     Condacul 13

O, Iisuse Hristoase, Cel ce ai călcat cu moartea pe moarte și celor din mormânturi le-ai dăruit viață, primește ca un miros de bună mireasmă duhovnicească această puțină rugăciune. Doamne Iisuse, nouă, celor ce suntem în mormântul neștiinței și al întunericului păcatelor, dăruiește-ne duhul învierii, ca, VII și luminați  fiind, să cântăm cu bucurie: Hristros a Înviat!   Aliluia.

     (Acest condac se rostește de trei ori, apoi se spun Icosul 1 și Condacul 1.)

      Rugăciune la Învierea Domnului

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, ia aminte la rugăciunile pe care Ți le aducem din buzele noastre necurate și curățindu-ne de toată întinăciunea, acoperă-ne cu harul milostivirii Tale! Nu avem cuvinte, Doamne și Stăpânul vieții noastre, să-Ți mulțumim după cuviință pentru marele dar pe care ni l-ai făcut și ni-l faci în fiecare an prin pogorârea Sfintei Lumini la Mormântul Tău; nu suntem vrednici de o minune atât de mare, dar deși nu suntem vrednici a grăi de acest mare dar pe care l-ai făcut Bisericii Tale, nici nu ne putem opri să nu mulțumim după puterile noastre că ne-ai arătat acest semn, ca să pricepem că EȘTI cu adevărat viu în Biserica Ta cea dreptslăvitoare pe care porțile iadului nu o vor birui. Tu, Cel ce ai zis: „Eu sunt cu voi până la sfârșitul veacurilor”, ne-ai arătat aceasta în multe feluri și în chip ales la marele praznic al Învierii.

Slavă Ție, Doamne, că acoperi Biserica Ta! Slavă Ție, Doamne, că îi întărești pe credincioși! Slavă Ție, Doamne, că ai binecuvântat pământul cu Mormântul Tău! Ne aducem aminte câte minuni ai făcut la acest dătător de viață Mormânt. Cum vom uita Stâlpul Ortodoxiei? Cum vom uita că, atunci când ereticii au dat bani sarazinilor pentru a nu-i lăsa pe credincioși să intre în Biserica Sfântului Mormânt, Lumina Sfântă a țâșnit afară, spărgând un stâlp de piatră? Cum vom uita bucuria Patriarhului Sofronie și a celor împreună cu el, văzând dovedită credința lor curată, că Tu, Doamne Iisuse Hristoase, ești cu adevărat capul și ocrotitorul Bisericii? Nu vom putea uita, Doamne, pentru că mare este dragostea pe care ne-ai arătat-o. Și luând aminte la cuvintele Tale: „Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut”, cu inimile noastre mărturisim că la praznicul Învierii trimiți Sfânta Lumină ca binecuvântare pentru cei credincioși. Pentru aceasta, Te rugăm, Doamne Iisuse Hristoase, trimite harul Tău peste noi și fă din inimile noastre locaș al Luminii Tale celei neapropiate, ca pe Tine să Te slăvim, Iubitorule de oameni, împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt. Amin!

 

SĂ vă fie de folos!! (Anto R)

5 mai 2013,Întreită Sărbătoare…


Învierea Domnului Hristos!

 ( 5 mai 2013. Trei Sărbători în una! )

 

  Paştile, s-au suprapus anul acesta peste ziua naşterii celui atît de drag mie, părintele Nicodim Bujor ( 5 mai 1915)! Cel care şi-a dedicat întreaga viaţă, cu credinciosie si smerenie, si cu multa osteneala, închinării şi slujirii lui Iisus Hristos, Domnul nostru!  I s-a supus Lui, cu toată fiinţa! Trup si suflet! I-a slujit LUI, cu CREDINTĂ, cu NĂDEJDE, cu Frica şi cu DRAGOSTE! Iar pe noi – cei care-am avut bucuria de a-l intilni, de a-l cunoaste si de a ne bucura de binecuvintarile sfintiei sale; Slavit sa fie Domnul Dumnezeu!- ne-a iubit necondiţionat! Si, s-a jertfit mult pentru noi!

Multumim Domnului!

Si binecuvintat sa fie dragul, scumpul si sfintul meu parinte Nicodim Bujor, intre si dimpreuna cu Sfintii lui Dumnezeu, cu sfintul Calinic de la Cernica -pe care l-a cinstit intreaga viata-, si cu Sfinta Fecioara Maria -careia i-a purtat consideratie si cinstire deosebita, si pe care a slujit-o fara egal-!

Astăzi, 5 mai 2013, la Praznicul Învierii, în această Sfîntă Zi, iţi spun drag şi scump părinte Nicodim Bujor, ceea ce atît de mult iubeai să ne spui cind ne intimpinai:

                             HRISTOS a INVIAT!

Şi astăzi, mai este un sărbatorit! Cel puţin încă unul! Este sarbatorit Sfîntul Efrem cel Nou! Tămăduitor şi grabnic ajutător! Binecuvîntat fii Sfinte Efrem cel Nou, dimpreună cu toţi Sfinţii lui Dumnezeu!

Astăzi se bucură Cerurile şi pămîntul! Se bucură întreg Universul!

Să ne bucurăm si noi, toti, de ÎNVIEREA lui Hristos, întru ÎNVIEREA…noastră!

  HRISTOS a INVIAT!

invierea