Posts Tagged ‘intimplare’

Păţanie…


Poveste cu tîlc
Spre bucuria celor care „ma iubesc”!
Graţie faptului că sînt în faliment multilateral, de multă vreme, printre lucrurile pe care nu le-am mai făcut, în afară că sînt un creştin la „fără frecvenţă” ( dar unde, pot merge şi fără maşină, că, slavă Domnului, la fiecare a 2-a stradă, mai am o Biserică, pe o rază de 15 Km în jur ), a fost şi acela, că nu am mai ieşit cu maşina din parcare. Drept pentru care, nici n-am mai pornit-o, deloc, din octombrie 2013.
Am fost sfătuită, evident, să mai dau şi eu o cheie, acolo, dar..n-am facut-o. Deh’, aşa sînt eu, mereu, prinsă sub..neascultare!!!
Aseară, 18 aprilie 2014, am coborît s-o pornesc, în ideea că voi pleca astăzi pe undeva. Shoking Asia!!! Bag cheia în broască şi..nimic! Mă duc la altă uşă..Nimic!
M-am „luminat” instant! Se dusese bateria!!! Deşi în octombrie trecut era nou-nouţă, dar…na, dc maşina nu a mai fost pornită, şi a mai trecut şi vitregia iernii peste ea, afară, sub cerul liber fiind ea, sărăcuţa..se subînţelege ce-a ieşit. Bucuria nebunilor!!! Adică a mea. Şi na, v-o împărtăşesc şi vouă, ca să vă „bucuraţi” şi voi, cei care..”mă iubiţi” şi ştiu că muuulţi sînteţi şi că: mă.. „apreciaţi”. V-am spus, ca „bucuria” mea, să fie..deplină!!!
Aştept like-uri!!! Şi opinii! Poate şi vreo soluţie, ceva! Să nu-mi daţi ideea cu spartu’ vreunui geam, ca să ajung în interiorul maşinii,  să desfac capota şi de-acolo şi s-ajung la baterie. Nici cea cu intratu’ prin port-bagaj! Am un Rover 620. Ideea cu spartu’ geamului nu-mi surîde, iar cu intratul prin port-bahgaj nu ţine. Maşina are o construcţie..altfel. Nu se poate intra prin port-bagaj, în maşină! Am încercat aseară! Poate mă salvează vreun „specialist” în efracţie…
Vă mulţumesc pentru că-mi sînteţi aproape şi ştiu că veţi suferi dimpreună cu mine!!!super 2

Nota: LUCRURILE astea s-au întîmplat în 18 april 2014, aşa că nu vă impacientaţi inutil…

Amica mea, schimbînd ciorba pe o spovedanie!… Hristos a Inviat!


Vineri 10 aprilie 2015 m-am preumblat prin oras insotiță de amica a mea Y K, avînd de rezolvat niște trebuțe ce nu suportau amînare. In jurul orei 15,30 terminarăm noi trebuțele, si ajunse la Piata Unirii ea dă să se îndrepte într-o altă direcție, direcția casei ei. Eu îi spun că ar fi bine să vină pe direcția mea, să mergem la mine acasă. Ea nu, că pleacă acasă că are o ciorbă de numa-numa! Eu insist să vină la mine, chiar dacă nu am NIMIC de mîncare, nimic în frigider, NIMIC pe toate fronturile…să beam un ceai și să mergem și noi, apoi, mai spre seara la Biserică să cîntăm Prohodul Domnului, Celui Care Se răstignise pentru noi! Ea însă, cu îndărătnicie, se împotrivea repetînd ca un pick-up stricat, că ea se duce acasă că  are o ciorbă bună și că nu merge la mine că eu nu am nimic de mîncare și că ea crapă de foame. Se uita deja lumea la noi, căci ea striga tare, cu indărătnicie, că ea nu merge la mine fiindcă eu nu am ciorbă (de parcă se lipsea de cine știe ce năstrușnicie!!!), Plec spre direcția mea, nu înainte de a-i spune că o să-i pară rău dacă nu va veni la mine!! După cîțiva pași o simt însă în spatele meu! Ceva din insitențele mele, o mișcase, și acum venea tiptil după mine. Are diabet și, probabil că, FOAMEA aceea subită care te poate pune la pămînt o acaparase instantaneu și nu o mai lăsa să raționeze, drept pentru care, chiar reacționase aiurea, ridicînd vocea mai mult decît cerea momentul, repetînd într-una: nu merg la tine că tu nu ai ciorbă, mă duc acasă să mănînc..ciorbă!!!

– Mă seci cu CIORBA ta! Du-te la CIORBA aia grozavă a ta, îmbuibă-te, și lasă-L pe Hristos să te tot aștepte!!, îi zisesem cinic, plecînd în direcția casei mele și fără să mă mai uit în urmă. Dar, prin dreptul Bisericii Sf Antonie cel Mare, m-am trezit cu ea în spatele meu, bodogănea ceva legat de..foame, de…ciorba pe care eu nu o am acasă, asa cum are ea…

Am ajuns acasă, i-am prăjit ultimii mei 3 cartofi atrofiați, uitați de cînd hăii și bălăii prin bucătărie, și i-am dat sa mănînce. Apoi, i-am făcut ei un ceiuț și mie o cafea. Le-am îngurgitat, după care am plecat la Biserica țintă, trecînd rînd pe rînd pe lîngă multele Biserici cu care ne intersectam. Eu voiam să ajung undeva anume. Ea cîrtea, zicînd că o dor picioarele și că să rămînem la oricare Biserică. Și pe mine mă dureau îngrozitor picioarele și coloana, dar nu voiam să renunț. Am mers mai mult pe jos, cu picioarele noastre, decît cu autobuzul (de mașina mea nu ne puteam folosi din pricina ca imi expirase ITP-ul). Am participat la slujbă. Apoi preotul paroh a spus ca asteapta la el pe cei care doresc sa se spovedeasca. Eu m-am îndreptat spre ușă, să plec, dar amica mea se apropie de mine și-mi zice șoptit (mare lucru la ea treaba asta cu șoptitul!!!; ea tre` să urle cînd vorbește!!!):

-Nu stăm și noi la spovedit? Că eu nu m-am mai spovedit de pe vremea cînd l-am născut pe Cezar!!!…Sint vreo 17 ani de-atunci…

-Opssss!!! Ce-ți veni Zuzo??? Tu și spovada, baba și kalașnicovu!!! Abia te-adusei cu arcanu`  la Biserică, și-acu nu mai vrei să pleci??!!! Nu te grăbești spre casă să mănînci CIORBA aia de numa-numa???, o zeflemisesc io, stînd în ușa Bisericii și încercînd s-o șicanez. După care adaug: Hai să-ți fac un hatîr!  Și ne-am întors și-am rămas pînă tîrziu după ora 23,00, de s-a spovedit și amica mea după alți ”păcătoși” care erau programați. Apoi preotul îi spune că o așteaptă de Paște la Impărtășit! …

Bucurie s-a făcut în cer!!! Iată că Hristos lucrase la Piața Unirii, cînd eu tot insistam ca ea să vină la mine (fără să știu de ce fac asta!!! De regulă nu o invit, nu insist și nu o iau cu mine pe la Biserică…), și cînd a determinat-o pe ea să renunțe la grozava ei ciorbă, fiindcă dorea ca ea, amica mea, să vină la EL, ca EL să-i dea iertarea păcatelor, prin SPOVEDANIA neprogramată de ea, și să-i ofere, mai apoi, TRUPUL și SÎNGELE Lui!

Așa lucreaza Hristos! Lucrează în inimile noastre, așa cum știe EL. Lucrează prin oameni, prin cei de lîngă noi, și ne cheamă la EL!

Hristos a Înviat!