Posts Tagged ‘icoana’

Icoana (făcătoare de minuni,sau nu?)


Icoana

(Facatoare de Minuni,sau nu?)

Arhanghelul Rafail,pictura

Rafail,arhanghelul

  Nu voi vorbi, astăzi, aici, despre Arhanghelul Rafail -din imaginea expusă- ci despre ICOANă, în general…
  Icoana: ” a fi, sau, a nu fi!” -„aceasta-i întrebarea!”-, Făcătoare de Minuni!..
  Este, sau nu este, ICOANA, Fătoare de Minuni? Scepticii ar spune: Nu.
 Eu, am citit undeva, că : „Icoana este făcătoare de minuni, pentru cei ce cred!, ceea ce înseamnă că, ORICE ICOANă este făcătoare de minuni, dacă, tu, crezi! Personal, m-am convins de lucrul acesta. Şi, vreau să spun că, nu este nevoie să alergi sute, mii de km, să treci graniţe, să ajungi în Athos sau Jerussalem, sau la Ghighiu şi Siliştea-Gumeşti, la Pecerska sau Deveevo, sau mai-ştiu-eu pe unde, pentru a te afla în faţa vreunei Icoane Făcătoare de Minuni. Ci, poţi descoperi asta, chiar la tine acasă, în cămăruţa ta, unde ai, poate, întîmplător  -sau nu- vreo modestă ..litografie…De ce spun asta? Pentru că, am „văzut”! Am trăit..MINUNEA!..
 Evident că, nu-i deloc în regulă, cu noi, că alergăm, disperaţi uneori, prin şi după locuri unde s-au arătat semne. Nu ştiu nici cît de plăcut este lucrul acesta înaintea lui Dumnezeu. Uneori, cînd am tentaţia de a merge în astfel de locuri, despre care aud, de la cineva, sau din mass-media, adesea, îmi vin în minte cuvintele Mîntuitorului: „puţin credinciosule!..cauţi semne şi minuni”…Şi..mă simt, un mic Toma (Necredinciosul)…
  Sîntem nişte Toma multiplicaţi.Vrem dovezi! Pentru că, oameni  -slabi în CREDINŢĂ- fiind, avem nevoie de…DOVEZI. Şi Dumnezeu, ştiind despre neputinţele noastre, nu se zgîrceste să ni le dea…
  ..Eu şi partenerul meu pictam. Mai mult el decît eu… Promisesem cuiva o Icoana pictată. Partenerul meu (oarecum  sceptic la anumite capitole, dar, cu precădere, la MINUNILE pe care le fac Sfinţii şi/sau Icoanele, tema pe care ne „confruntasem” de nenumărate ori), îmi promisese că va picta acea Icoană. Numai că de la a zice, pînă la a face, uneori e..drum lung. La unii!!…Şi aşa a fost şi în cazul nostru. Iar Icoana, nu era „orice” Icoană, ci era una arhicunoscută -şi mult- contestată, de către unii şi/sau alţii!…- era Ic MD de la…
Cerusem şi primisem binecuvîntare, de la pr Paroh, pentru pictură, şi ne punem pe lucru. El, partenerul meu, că eu, doar dădeam „directive”(în zisa lui!…)! Făcusem, ce-i drept, şi eu ceva: cumpărasem pînza, culorile, pensulele potrivite, etc!, şi pentru aceste motive, mă consideram  îndreptăţită să…”sucălesc”(în zisa lui!)…
..El, zi de zi, mai dădea o pensulă-două, dar..cam atît. Şi aşa s-a scurs ,cred, mai bine de un an, iar persoana căreia îi promisesem Icoana, şi care şi-o dorea foarte tare, mă mai întreba, din cînd în cînd, la telefon: „ce se mai aude cu icoana?” Eu, oarecum încurcată, bălmăjeam te-miri-ce bîlbîieli, şi, mai apoi, după ce închideam telefonul, furioasă, îmi vărsam năduful pe bietul om (îmi vine să zic: animal!!; da mi-e că citeşte şi..mă crapăăă!!!; ăsta-i sensibilos nevoie-mare!!..)…Iar el, mai dădea cîte-o pensulă, şi iar mai lăsa la o parte pensulatul…Asta a durat ceva timp. Apoi persoana, jenată probabil, de penibilul situaţiei, n-a mai sunat cîteva …luni. Icoana, aproape terminată, „zăcea”, prăfuită, printr-un cotlon, printre alte „minunăţii”, marunţişuri trebuincioase desfăşurării activităţii şi profesiunii noastre( ambii artişti!!sîc!…). Un haos: bile, sîrme, sfori, pensule, tuburi cu vopsele, ştrasuri, hîrtii speciale, cd-uri cu diverse imagini necesare, pixuri, sticle şi sticluţe cu fel de fel de soluţii şi uleiuri, recipiente de diverse tipuri, etichete, mărgeluţe, cîlţi, cleşti , pungi şi punguţe, aţe, buturugi – cîndva copaci falnici, acum nişte biete putregaiuri pline de carii, care-şi aşteptau, cuminţi, rîndul pentru a fi prelucrate, şi punerea lor în valoare (artistică!!!; de către nişte neisprăviţi ca noi..)-,etc. „Ospiciu!!!, în toată „splendoarea” lui”… Trăim în fugă!!! Şi ..haotic!!… Muncim mult, cîştigăm puţin, experimentăm „evenimente” după „evenimente”, sumedenie de „încercări” în care ne pune existenţa!!! Încercăm, ne străduim din răsputeri, să ne ţinem „drepţi” în faţa „intemperiilor” la care sîntem supuşi, în mod repetat!!! Şi ca să nu clacăm, luam soarta în rîs, făcînd glume pe seama ei…În fapt ea rîdea de noi, dar noi, în inocenţa noastră, voiam să credem că-i invers.
….Sună telefonul! Offf,telefoanele astea!!!..Mereu strică ele „bunul mers” al vieţii, oarecum paşnice!…
… Mă duc să răspund! Asta era „obligaţia” mea! „Boulică” nu „servea”! Eu eram „omul de serviciu”!
-„Ce se mai aude cu Icoana mea?”, mă întreabă vocea de la capătul firului.( Recunosc că nu mi-o mai aminteam. Aşa că, doamna, mi-a precizat despre ce anume icoană este vorba…

-Păi…m…da…mda..În curînd!, zic, făcîndu-mă mică-mică…, apoi, regăsindu-mă zic: În curînd va fi gata! Mai este de pus fondul, cu foiţă ..Ştiţi ,vă rog să ne iertaţi dar…ştiţi…a….a…
…_
– Înţeleg!, zice, oarecum dezamăgită, vocea..
Trecuse multă, mult prea multă!, vreme…şi eu, enervată pentru că mă făcusem de pomină, promiţînd, şi neputîndu-mi ţine promisiunea făcută, îmi strig partenerul şi, fără menajamente, îl admonestez! El, care se afla, atunci, angajat, într-un „schimb de informaţii” -pe NET!-, deranjat de faptul că-l întrerupsesem cu „aberaţiile” mele, vine furios, smulge icoana, din locul în care zăcea de multă vreme, şi ..nici una-nici două, o înfinge, cu o furie oarbă, în colţul unei mese, zicînd: „NA, UITE CE FAC, EU, CU ICOANA! ASTA FAC!”..şi, o face bucăţi, fîşii-fişii (era Ic pe pînză, aşa că nu era mare lucru de „făcut”), după care, relaxat, se întoarce la calculator, şi-şi continuă „interferenţa”…Am înnebunit, instant! Am văzut negru-n faţa ochilor. M-a cuprins furia. Uitîndu-mă la icoana care zăcea pe jos, ruptă bucăţi, revolta mi-a copleşit raţiunea. Primul impuls a fost acela de a lua rama de pe jos, şi a i-o-nfinge-n gît. M-am aplecat, am ridicat rama cu fîşiile atîrnînde, şi m-am îndreptat, furioasă, spre camera alăturată, unde se afla omul…Însă CEVA m-a îmblînzit, instant, şi m-a oprit să-mi duc „lucrarea” pîna la capăt…Poate şi din pricina că educaţia mea nu-i în acord cu violenţa verbala şi/sau fizică. Todeauna le-am evitat pe cît am putut. Acum însă eram într-un moment de mare, foarte mare tensiune. Mihnire-amestecată cu furie! Gestul lui mi se păruse a fi incalificabil şi inacceptabil structurii mele(şi chiar şi a lui; el fiind un om f f calm -mai calm decît mine- şi extrem de raţional) Voiam să mă duc şi să-l pun la punct, „înrămîndu-l”!! S-o răzbun pe Maica Domnului!, pe care el o batjocorise în chip josnic! Şi…şi totuşi…m-am oprit! Ceva mai presus de furia mea, mai presus de raţiunea mea din acel moment, ceva din spatele raţiunii mele…m-a oprit brusc, în pragul dintre camere! Şi-am făcut cale-ntoarsă…cu pînza şi rama rupte-n mîna. Nici nu-ndrăzneam să mai privesc imaginea Maicii Domnului, sfîşiată bucăţi!..
  Mihnită peste puterea mea de-a suporta, dar nevrînd să dau amploare evenimentului, m-am retras într-un coltişor al unei camere, departe de locul în care se alfa el, şi..am plîns. Am plîns îndelung…Ore-n şir, am plîns…
…La un moment dat, am luat bucăţile de pînză, şi le-am alipit, rudimentar, fără dibăcie, apoi le-am lipit cu un leucoplast pe spate (aşa a rămas pînă azi 2013, iunie!), apoi am aprins o candelă, am îngenunchiat în faţa Icoanei, şi am rămas, vreme îndelungată, aşa ghemuită, îndurerată, în rugăciune..plîngînd. Nu mai plîngeam eu, ci inima mea plîngea..Eram parcă sfişiată eu însămi, şi golită de ceea ce era, pt mine ,SFÎNT…Primisem „o palmă” grea, de la un om îndumnezeit prin har! Şi nu-mi venea să-mi cred!!! Eram contrariată!…Plîngeam tăcut…adînc! Şi-am plîns pîn-am adormit! Dar, na-am dormit prea mult, că..m-am trezit. Somnul însă, mă liniştise puţin, şi-am început să pot gîndi! Lucid!
Mi-am dat seama că am greşit…Am continuat să mă rog! Şi-am început s-o rog pe Maica Domnului sa nu fie supărată pe el, pentru ce făcuse, pentru că el nu fusese vinovat, ci eu, pentru că-i cerusem  să facă un lucru pentru  care el nu se simtea pregătit să-l facă. Eu, prin atitudinea mea, l-am adus în starea aceea, şi l-am determinat să facă acel lucru necugetat. Şi considerîndu-mă principalul vinovat pentru fapta săvîrşită de către el, mîhnită pîna în străfundul sufletului meu, am rugat-o , îndelung, pe Maica Domnului, să mă ierte şi, totodată, să-l ierte şi pe el, pentru gestul făcut, şi totodată, să-l ajute, ca într-un viitor apropiat, să se căiască, şi s-o cinstească aşa cum se cuvine, aşa cum INSUŞI DOMNUL HRISTOS, Domnul nostru, a cinstit-o şi a onorat-o! Şi, am mai zis ce-oi fi mai zis eu acolo, în necazul şi mîhnirea mea pentru cele întîmplate..apoi..
..preţ de o săptămînă, pentru că nu-mi ieşea din minte, şi mai ales din inimă, am tot îngenuncheat în faţa „relicvei”, şi-am tot plîns şi m-am rugat, repetînd ruga. Aceeaşi ! Cuvintele mele. Scoase din mîhnirea inimii mele. Eu, nu prea plîng…
…Nu sînt o plîngăcioasă. N-am plîns nici cînd mi-a murit mama, sau cînd 2 dintre fraţii mei -ambii, de foarte tineri-, ne-au  „părăsit” rînd pe rînd, mergînd la Domnul; n-am plîns cînd ne-a ars maşina, scrum, în 7 minute -fără drept de apel!-, în poarta Mănăstirii Cernica, în 2007, n-am plîns nici cînd, în anul următor(2008), ne-a fost furată maşina pe care de-abia o cumparaserăm cu greu; n-am plîns cînd mi-am pirdut familia, într-un „eveniment” oarecare, în 2002, şi cînd am pierdut şi ceva agoniseală pe deasupra; şi n-am plîns, în general..dar, atunci..am plîns..
…am plîns, mult, îndelung, sfîşietor. Am plins de ciuda, am plîns de furie… Am tot plîns..Am plins atunci pentru toţi anii în care nu plînsesem…Am plîns şi m-am rugat. M-am rugat şi am plîns. M-am tînguit, scîncind surd…Şi repetam mereu: Maica Domnului iată, aşa şi aşa, şi te rog…(ajută-l, pe bietul om, să te cinstească)…Mă rugam , fără să aştept vreun răspuns. Cel puţin nu un răspuns imediat. Nici gînd! Ma rugam cu zdroabă. Şi , răspunsul a venit, surprinzator, neaşteptat…
..Şi…s-a făcut ,cum că, partenerul meu  – „BOUL meu” cum îl alint eu, cu dragalasenie!!, spre frustrarea lui maximă!- a fost invitat, la doar cîteva zile de la acel „eveniment” -neplăcut, şi care ne pricinuise un real discomfort-  , de către un MARE PREOT (în sensul de înduhovnicit), la Biserica acestuia, pentru a săvîrşi împreună Paraclisul Maicii Domnului -Acatistul-, în Postul Sf Maria. Partenerul meu nu este teolog. A studiat, în particular, 8 ani, zi de zi, Istoria Religiilor. Şi e preocupat de creştinism, şi de „Lucrurile lui Dumnezeu”. E DOXA. Tteorie. Da’..doar atît!(ne amuzam noi..) Pe preotul respectiv îl cunoscusem  -întîmplator (sau nu!)!-  pentru ca mersesem să-i facem, într-o zi, mai de demult, o ofertă. Şi el, „Boul meu” mai rămăsese, atunci, la un mic taifas, după care, în urma unui schimb de telefoane, plecase, foarte încîntat pentru întrevedere…şi încîntat de „cunoaşterea” cu care fusese binecuvîntat omul acela (preotul), precum şi de bucuria cu care el, „Boul meu” fusese binecuvîntat pt că l-a întîlnit, tocmai el!, pe acest om…şi ..cam atît. Nu-şi făcuse nicio speranţă. Nici eu, aşadar! Nici că vom beneficia de ceva livrare de produse, nici că se vor mai intersecta drumurile noastre. Dar el,”Boul meu”, rămăsese cu bucuria inimii care era deplina. Mi-l elogia mereu pe părintele acela. Fusese fascinat de spiritualitatea  preotului. Şi-mi tot relata una-alta, deste subietele pe care ei le dezbătusera. Şi ,iata ca, taman acum, în împrejurarea dată, a fost invitat, nici mai mult, nici mai puţin, la..slujire. A venit într-o zi acasă, şi mi-a zis categoric:

– Anto, io trebuie să merg, mîine, la parintele V !
– Pentru ce?, îl intreb. Să-i duci ceva? S-a decis, în sfîrşit, să cumpere ceva de la noi???..
– Nu, îmi zice zîmbind enigmatic, precum Gioconda. Să slujesc!
– Tu???.. Să slujeşti?, îl întreb contrariată.
– Da, îmi zice şugubăt. Sa slujesc!
– Fugi de-aici! Tu?! ? Păi ce ştii tu să faci, în materie de slujire? Esti pe lîngă!, îi zic.Iar părintele?! ! Cred că a geşit persoana..

<
– Mai, îmi zice TREBUIE să merg! Şi, află că nu numai mîine, ci tot Postul…

– Eşti cu capu’, „partenere”!, îi zic ,zeflemitor. Vezi-ţi de pensule şi de cioatele alea putregăite ale tale, că ne mănîncă mai acuş cariile plecate la plimbare, şi nu cauta să-ncurci lumea aiurea!!!, că…te crăppp!!!, „Boule”…
– Mă duc!, îmi zice senin. Părintele, aproape că mi-a poruncit, şi…n-am putut zice nu!, mă anunţă el, surîzînd enigmatic…
– Pai, bine!, îi zic, dar ce să faci tu acolo, mai exact? Că tu nu ştii tipicul. Eşti pe lîngă, amice. Ce vei face?, îl întreb. Ce ţi-a zis părintele că se va face? Are cumva vreun spici de ţinut, şi tre’ să-l ţii tu? Ţi-a pregătit cumva lădiţa şi publicul? Că la teorie, eşti cel mai tare!
– Acatistul Maicii Domnului, îmi răspunde, evitînd să comenteze „aprecierile” mele, la adresa lui.
-…OPSSsssssssss!!!..îi zic (opssss, îmi zice şi ,mie, vrăjmaşul, în ureche. Slava Domnului că n-am glăsuit ce-mi tot şoptea!! cu insistenţă şi batjocoritor). Ei, îi zic revoltată de-acum, stai puţin, tu i-ai zis acestui preot că tu nu ai habar de tipic?? Că nu ştii acatiste, şi că, în general, nu ştii cîntări Bisericeşti? Şi, mai ales, i-ai zis că tu nu eşti întru totul de acord cu cinstirea Maicii Domnului (subiectul multelor noastre „dispute”!!; şi-mi sufla cineva în ureche, să-i mai amintesc şi de incalificabila lui faptă şi de ofensa ce-i adusese el maicii Domnului -că-mi picase mănuşă treaba!-; dar, nu i-am zis)?? Cum sa mergi ,tu, la Slujba de Acatist, împotriva convingerilor tale???…
– Ştii ceva, îmi zice, aproape că mi-a poruncit, şi n-am putut să zic nu! Are părintele un fel, „poruncitor” de-a te ruga, îmi zice el, aşa că.. TRBUIE!!! să merg. Şi voi merge…şi, VOI INVĂŢA!<
– Au, mă doare!!! Nu mă-nnebuni!!! Tu şi Acatistele, baba şi kalaşnikovu'! Mare pioşenie!!!, aşa dintr-o dat'!, pe nepusa masă.."Boul meu" şi Acatistele!! {"Mare eşti Doamne, şi minunate sînt lucrurile Mîinilor Tale; Şi niciun cuvînt nu este îndeajuns spre Slava Mareţiei minunilor Tale (îmi şopteşte îngeraşul!)!} Tac!…
– Lasă, îmi zice, nu te îngrijora, mă descurc eu cumva!…
– Aş!!!…
Aveam treabă de nu mă vedeam. Un om în minus conta. Dar, pentru bucuria cu care îmi anunţase vestea, şi de dragul părintelui V, mi-am asumat şi treburile pe care trebuia să le facă el, şi l-am şi încurajat, bucuroasa chiar…dar, fără să-mi fac prea mari speranţe, ci pur şi simplu , doar ca să le fac pe plac, lui şi părintelui respectiv (şi-n gîndul meu zicînd: „Doamne, iartă-i că (poate!) nu ştiu ce fac!”
A doua zi, seară, cînd a ieşit de la Slujbă, m-a sunat imediat ce a ieşit din Biserică, şi, mergînd pe jos (poate şi fără să-şi fi dat seama ), preţ de mai multe staţii, pînă acasă, mi-a povestit, la telefon -şi el nu este tocmai un pasionat al comvorbirilor telefonice- cît de minunat se simte , şi cum aude şi acum în urechi cîntările psaltice, şi ce coruri minunate are în cap…Nu-mi venea să-mi cred urechilor!!! L-am tot întrebat ce slujbă a fost, şi, repetat mi-a răspuns: Acatistul Maicii Domnului, şi-mi relata, bucuros, radiind, cum decurseseră lucrurile, şi cum a cîntat strana, şi cum a  cîntat şi el..(redîndu-mi muzical; incredibil; cînta la flaut, cînta la pian -atîta mă bătuse la cap, pînă am cedat şi le-a cumpărat-; dar..vocal, vocal nu, nu-l auzisem niciodată în atîţia ani; eşti un real talent, amice!, îmi venea sa-i zic!!!)..(?)…(!!??)..
Cînd a intrat pe uşă, cu telefonul la ureche, vorbind cu mine, exact ca-n reclama aia tv, radia…
…Am aşteptat să plece din camera în care-mi dăduse vestea (care era chiar camera unde spărsese Icoana!). Am îngenunchiat, şi…fericită, am mulţumit Maicii Domnului. Pentru că, mi-am dat seama, că Maica Domnului mi-a răspuns la rugăciunea mea, aşa cum a ştiut EA mai bine. Ştiu că şi mai mari lucruri decît acestea, va face, Maica Domnului, cu el..cu noi…cu noi toţi, dacă ne rugăm!
Însuşi Domnul Hristos a spus: „şi cînd staţi de vă rugaţi, să credeţi că veţi primi, ceea ce cereţi, prin rugăciune, şi veţi avea!”-citez din memo-.
Eu nu pot spune că am crezut, cu o CREDINŢă din aceea, astfel încît să mut şi munţii. Nicidecum. Eu spun doar că, mihnită de ceea ce se întîmplase, am suferit ca un cîine, şi m-am tot tînguit, cu părere de rău, şi am rugat-o pe Maica Domnului, să-l ajute ,ca el să fie, pe viitor, un cinstitor al ei. „Şi aceasta s-a făcut lui!” Iar mie, cîtă bucurie!…
Tuturor vă doresc să aveţi parte de experienţe minunate!, şi..LUMINĂ-n Suflet!
Cu drag,
Antoaneta
 
Reclame

Cuv.Pr.Arsenie Boca


Cuv Arsenie Boca

Cineva m-a ‘cadorisit” cu aceasta imagine.Am zeci de imagini cu Parintele Boca,insa imaginea aceasta este una f speciala.Cind am primit-o,nu i-am acordat cine stie ce importanta,intru-cit era ,aproximativ ,ca multe altele pe care le am.Ei,nu! Nu este asa.Astazi am constatat ca imaginea aceasta spune cu mult mai mult decit spun multe altele pe care le-am vizionat.Am postat-o aici,si astept ca,voi,cei ce veti trece pragul Blogului meu,sa va spuneti parerea.Priviti imaginea cu atentie sporita!