Posts Tagged ‘greseli’

Duhovnicului meu…


„DUHOVNICULUI” meu; Spovedania..

   TATĂ scump,
S-ar putea să fii pe-aici! Cu tehnica asta ultra-sofisticată, sigur EŞTI!!! Ne putem aştepta la orice! …
Mă gîndesc, c-ai putea fi ( de ce nu?) prin spatele unui nick, pe Feisbuc. În spatele unui nick pe care, poate, eu chiar L-am inoportunat cu „năstruşniciile” mele! Poate chiar eşti Cutare, care m-ai „călcat pe nervi”, cu „smerenia ta”, şi ţi-am zis „una bună”! Poate, chiar „mi-ai vorbit”, cu blîndete şi calm, înţelept, deghizat în dl Grig Ghe, sau într-un alt ÎNGER, ce „stă” să-mi vegheze! Poate, totuşi, eşti pe aici! Aşa că ..purced…
… păşind… anevoie, dar DEMN, în a-Ţi spune:
Fiu netrebnic sînt! N-am făcut nimic din ceea ce eram DATOR să fac! Căci, ca un purtator de trup şi vieţuitor al acestei lumi, am alunecat şi..am greşit, cu gîndul, cu fapta, cu ştiinţă şi cu neştiinţă, şi, din prea-multă nebăgare de seamă! Că, iată:
N-am miluit pe ce-i ce-au întins mîna să-mi cerşească un frăncuţ pentru-n covrig!! N-am hrănit pe cei flămînzi, dar eu m-am îmbuibat! N-am îmbrăcat pe cei goi, în timp ce eu mă desfăt din belşug,schimbînd hainele! N-am vizitat pe bolnavi! N-am alinat pe cei singuri! Nici pe cei bătrîni şi neputincioşi! Ba chiar am trecut pe lîngă ei cu nepăsare, fără să-mi tresalte inima la necazul lor!
Am pizmuit pe semen! L-am sudălmit adesea pe cel ce-mi stătea în cale!..
M-am semeţit, şi m-am lăudat cu „josniciile mele”!…M-am mîndrit cu ceea ce am citit, deşi mare lucru nu am citit, comparativ cu ceea ce au citit alţii.
Am rîs nebuneşte!…
M-am desfătat cu frumuseţi trecătoare!…
Nu mi-am cinstit, aşa cum se cuvenea, părinţii!…N-am ţinut seama de sfaturile duhovnicului!Adesea uitîndu-le pînă la uşa chiliei! Nici răbdare n-am avut! Iar la vremea rugăciunii, am gîndit la cele lumeşti…
Am arătat altora greşelile semenilor mei, pentru a-i înjosi pe aceia.
Crezîndu-mă înţeleaptă, cu îndrăzneală am grăit deşertăciuni!Nu mi-am plătit datoriile la sorocul lor!…
Am ţinut şi ţin minte răul!…
Am osîndit, am clevetit, şi vorbe necuviincioase am vorbit!
Am rîs de păcatele semenilor mei şi pe-ale mele păcate şi nelegiuiri, nu le-am socotit!
Am mai şi minţit! M-am mîniat adeseori!
Am mîncat cu lăcomie!…
M-am mîndrit în fel şi chip! Am trîndăvit!
Am amărît, şi ades l-am întristat pe fratele meu! Şi pe semeni!
………………………………………………………………………………………………….dar..cîte rele n-am făcut!!! Acestea de mai sus ( mărturisite ), şi MAI MARI decit acestea am făcut! Şi fie că nu le mai ţin minte sau… nu mai vreau să mi le mai amintesc, mă ruşinez de toate cele rele săvîrşite de mine şi-Ti spun Părinte Sfînt:  TATĂ, ÎMI PARE RĂU PENTRU TOATE! Şi-aş vrea, să nu se fi-ntîmplat! Şi TE rog:
IARTĂ-mă… Tată!
Dă-mi, Te rog, ajutor şi mînă de îndreptare, ca măcar de acum înainte: Să nu mai greşesc! Ajută-mă să fac voia Ta ce sfîntă, să trăiesc în Frica de Tine şi în dragostea de Tine!
Iţi mulţumesc Tată, pentru că mă primeşti înaintea Ta! Îţi mulţumesc pentru că mă asculţi! Îşi mulţumescpentru că mă Împărtăşeşti cu Prezenţa Ta, prin Rugăciune! Îţi mulţumesc, Doamne, pentru toată grija ce-mi porţi, şi Te rog, ca şi de acum înainte să-mi dăruieşti faceri de bine şi să mă aperi de toţi vrajmaşii mei!
Te slavesc pe Tine, mă închin Ţie, şi Te binecuvîntez cu mulţumire, Doamne! Amin.
 de Antoaneta Radoi  -de la Vrancea
  22 dec 2013

„Şi ne iartă, nouă, greşalele noastre”…


Astăzi am ramas acasaă,  mai mult decît de obicei, aşa că am întîrziat, un pic, la servici.  Cînd mai aveam doar cîţiva paşi pînă să ajung la muncă, opreşte lîngă mine, la colţul străzii, o „potaie”, minusculă,  de maşină, căreia nici nu i-aş zice maşină (căci nici formă nu are!!), dar cum producătorul ei este o mare companie de fabricat maşini, nu am încotro…

Se extrage din ea, deşirat, lung cît o prăjina, Iustin, un fost angajat de-al meu, masterand în Teologie -ultimul an,ultima sută de metri-, cu care nu vorbeam de mai mult de 3 ani, şi fără să-mi dea timp de gîndire, îmi zice:

– Dna Antonella (aşa îmi zice el, derivat de la Antoaneta, ş i eu nu l-am corectat, căci puţin îmi pasă cum îmi spune, de vreme ce, oricum mi-ar zice, nu o va zice cu respect…), staţi aşa să vă dau daruri de la Sfinta Biserică!, zice el, subliniind, apasind cuvintele. Deschide „ideea” de portbagaj a aşa-zisei maşini, scoate nişte pungi  pline şi mi le îndeasă în braţe, „blagoslovind” ceva ce n-am înţeles. Eu, accept „bagajele”, fără să-l privesc, fără să protestez, fără nazuri, zicînd:

– Bogdaproste şi mulţam’! La RAI să le găseşti!

– Sa aveţi un Paşte binecuvîntat!, îmi blagosloveşte el.

– Şi tu la fel!, îi răspund nonşalant, tot fără să-l privesc. Era ca şi cum n-ar fi fost…

Nu ne vorbeam de mai mult de 3 ani, de cînd „l-am pus pe liber”, luîndu-i pîinea şi cuţitul, „laptele şi mierea”, de la gură… Umblase cu mierea pe care i-o dădusem în administrare şi, „se cam îndulcise”, băgînd mîna, pîna la umăr (şi tot pîna acolo, i-o pusese Domnul Hristos, în ghips, pentru „trezire”, la foarte scurtă vreme, după comiterea faptelor, după ce i-a făcut praf, într-un accident, maşina – un Mecedez!- pe care şi-o cumpărase din banii mei; asta în timp ce eu deveneam..falită!!,si datoare..vîndută!!!), în urdiniş…

Nu ne vorbeam, cînd ne întîlneam faţă către faţă, deşi SOARTA ne cam ademenea, şi ne juca, adeseori feste. Ba de mai multe ori, el chiar „m-a înfrunta”, ca să zic aşa, cînd ne întîlneam şi erau de faţă şi alte persoane, salutîndu-le pe acelea, ,subliniind, doar pe acelea, sau vorbind doar cu ele, cum a fost cazul o dată, cînd ne-am întîlnit în poarta Mănăstirii Radu-Vodă. Eu fiind cu o dnă,mama Maria, noi amîndouă fiind, urcam, iar el, singur fiind, cobora, şi a zis, apăsat, concis (ca să priceapă „lumea”):

-Sărutmîna, mama Maria!

Nu fusese singura dată cînd se purta astfel. Mă durea nesimţirea lui (mai ales că, atunci cînd il angajasem era „rupt-în-cur” şi vai-de-lume”,sărac lipit pămîntului), dar îmi vedeam de necazu’ meu, mergiîd mai departe. La cît mă paăubise, ce mai conta acum, această purtare?!! M-am limitat la a-i trimite sş a-i transmite nişte mesaje, mai dure decît viaţa însăşi. Însa erau personale. Între mine şi el. Telefonic! Dacă el, mai apoi a vorbit altora, şi chiar le-a arătat (căci unele fuseseră în scris), unora, a fost strict problema lui! Eu am zis ceea ce era real. N-am fabulat, şi n-am încercat să-l subminez, şi nici să-l batjocoresc. Îmi doream ca Dumnezeu să-l ducă pe bine, şi, dacă EL voia, chiar, cît mai departe de mine, căci nevăzîndu-l fîţîindu-se pe sub nasul meu, în maşini de marcă, nu-mi mai aminteam de pagube. Dar, nu a fost să fie aşa. Ci încă mai abitir, viaţa ne aducea în împrejurări în care dădeam nas în nas. Adevarate lecţii de viaţă, şi încercare…L-am iertat, deşi nu-şi ceruse niciodată iertare, şi nu dădea semne că-i pare rău pentru furtişag. Ba, mai spunea unora, dintre apropiaţi, că nu am niciun motiv să fiu supărată pe el, că el nu a greşit cu nimic. Şi că el m-a respectat şi mă respectă, că i-am întins o mînă!!!…Asta mă înfiera să le zic ălora: Nu, nu a gresit cu nimic, numai că şi-a însuşit bunuri din bunurile mele şi etc, etc… Şi nu înţeleg ce Teologie aprofundează?!!!…Teologia Fariseilor!, îmi răspundeam singură, sau mai degrabă, îmi sufla în ureche „îngerul căzut”…

I-am mai dat, o vreme, nişte teme de cercetat -din Scriptura, pe care se presupunea că o studiază la masterul lui-, după care mi-am văzut de viaţa mea, încercînd să uit, să muncesc pînă-mi sar capacele ca să pot plăti furnizorii ca să pot merge mai departe cu Firma mea, şi ..sa-l  iert. Nu ţi-e însă totuna, cînd paguba e atît de mare şi gura „păcătosului” şi mai mare!!!..Dar, pînă la urmă, am reuşit, şi..l-am iertat!

Dăună-zi aproape că-mi trecuse pragul magazinului, dar nu a îndrăznit prea mult. Era cu un coleg, cu care făcuse un parteneriat oarecare, şi cu care mă mai intersectasem şi eu, şi pe care, personal, nu-l prea agream. Dar, individu’ e genul de om care „se bagă-n seamă”, fără să-i pese de ce cred alţii despre el…
Colegul a intrat, el a rămas în prag. I-am auzit glasul. Ăla a intrat, şi-a cerut iertare pentru lucrurile pentru care,”poate”, „m-a suparat”(a zis el),vreodată, zicînd:
-Să nu mai ziceţi despre noi că am făcut cele ce le-aţi zis, fiindcă noi sîntem nevinovaţi!, a zis, rînjind, colegul lui, care intrase. Eu i-am răspuns, la modul general, dar şi ştiind că la uşa care era întredeschisă se afla Iustin:

-Am zis despre voi lucruri reale! Si, v-am zis ceea ce a fost de zis! V-am zis vouă şi altora. Şi, da, am fost supărată pe voi, căci m-aţi mîhnit, nu atît cu „năştruşniciile” voastre, cu pagubele pe care mi le-aţi pricinuit, fiecare în chip diferit, cît cu purtarea voastră ulterioară, dar…v-am iertat! Să fiţi sănătosi, şi să aud că v-aţi pocăit, că vă faceţi oameni cumsecade, şi că aţi ajuns mari arhierei (visul oricarui student la Teologie!!!)!, am adăugat eu în glumă… Apoi ei au plecat rîzînd, iar eu „am uitat” de ei…

Şi acum, iată că Iustin, cel care preţ de 3 ani încheiaţi nu a dat niciun semn de părere de rău, pentru faptele lui, vine să-mi „aducă daruri de la Sfinta Biserică”!!! Dumnezeule Mare!!! Cum, dar, să nu le primesc?!…Şi dacă nu acum, în Săptmîna Patimilor, atunci cînd?…

Slavă, Tie, Doamne! Tu eşti CEL CARE ai zis: „de 70 de ori cîte 7, să iertaţi!”…

Iată, Doamne, am iertat! Ca să-ŢI pot zice, atunci cînd rostesc TATĂL NOSTRU: „şi ne iartă, nouă,
greşalele noastre; precum şi noi iertăm, greşiţilor noştri!” Amin.

Antoaneta

2 mai 2013

PS: Aveam o problemă, la rostirea rugăciunii Tatăl Nostru. Cînd ajungeam la versetul: „şi ne iartă nouă greşalele noastre, precum iertăm şi noi, greşiţilor noştri, dintr-o dată intram în impas. Să zic!!! Sau să nu mai zic!!! Aveam atîţia pe care nu-i iertasem!! Şi pentru că voiam să-mi duc Rugăciunea la bun-sfîrşit ziceam: Şi ne iartă, Doamne, geşalele noastre; şi ne AJUTĂ, SĂ IERTĂM, ŞI NOI, greşiţilor noştri și, totodată, să cerem și să primi iertare de la cei cărora, noi, le-am geșit! Ca să putem zice, cu inima curată: „şe ne iartă nouă greşalele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri!”