Posts Tagged ‘file de jurnal’

O altă nouă zi din viața și activitatea mea; în Magazin, 9 aug 2013…


 O altă nouă zi din viata și activitatea mea (9 aug 2013)
IMG_0135

 Zi de zi, trecînd pe sub Deal ( al Patriarhiei ), înspre servici, dimineața, îmi fac semnul crucii și-i strig din departare Sfintului Dimitrie rugîndu-l să aibă grijă și de mine, să mă pomenească înaintea Domnului, promițîndu-i că o să ajung într-o zi pe sus -în Deal-, să-l onorez cumva măcar cu o plecăciune… Dar fiindcă aproape în fiecare zi mă grăbesc și sînt în întîrziere, nu mai apuc, de prea multă vreme, să urc Dealul ca să-mi țin promisiunea…

  Astăzi am ajuns în zonă ceva mai devreme, așa că îmi mișc mergătorii la Sfîntuțul Dimitrie. Bucuroasă zburd, apoi, precum un mieluț, pe tăpșan în jos…

 Înarmată de acasă, cu vreun ceas de rugăciune și, mai apoi, de o închinăciune înaintea Sfîntului Dimitrie, ajung la servici, aproape convinsă că nimic nepotrivit nu-mi va tulbura liniștea zilei…

 La munca însă ajunsese de cu zori amica mea -care are cheia de la Biroul meu-, și trona la computer butonînd pe feisbuc, probabil. Pînă aici nimic rău… Ce-o fi cu ASTA de s-a trezit cu noaptea-n cap?!!, m-am întrebat și m-am mirat, totodată, fără să îndrăznesc să gîndesc cu voce tare. Nu de alta dar, ASTA-i Cruella 2. Dacă cumva i se pare ei cum că n-ai întîmpinat-o cum se cuvine, te încarci de ”Doamne ajuta!” cît ai zice: pește! Și-apoi nu te mai speli cu toată apa Dîmboviței. Drept pentru care „m-am scurs” pe lîngă ea, fără să-i întrerup peripluu feisbucian… Profit de ocazie că era foarte ADÎNCITĂ în ”lucru” și mă retrag într-un colțișor. Dar n-apuc să respir că îmi invadează habitatu’ niște cunoștinte. 

  Cobor în aprtea de jos a Magazinului și sporovăim despre una-alta, vro’ juma’ de ceas, după care „intrușii”pleacă. 

Nu mă instalez bine la Birou că vine un pictor să-mi prezinte niste lucrări. Nu vreau să „vizionez” nimic întrucît îi știu lucrările pe de rost. Dar omul insistă! Are nevoie de bani, drept pentru care îmi face capul arșice, insistînd. Îi spun că nu este cazul să mai despacheteze „lucrările” pentru că nu cumpăr  nimic. Dar el nu se lasă și vrea cu orice preț să-mi „salte” banii. Nu cumpăr nimic spre disperarea lui. Atunci mă roagă ca macăr să-i împrumut 20 lei. Scot 20 lei și-i dau. Instant, sare ca arsă amica mea, argumentîndu-mi că avem nevoie de bani (eu avînd față de ea o datorie financiară; împrumutasem de la ea niște bani pe care încă nu-i returnasem!!) și că o să dau faliment dacă mai fac „pomeni” și că..bla..bla..una-alta, cîte-n lună și-n stele… Îmi sar și mie, tot instant, capacele, pe ea. Nu-mi place cînd cineva se bagă în „ciorba” mea, fie ea bună sau rea… Și cînd fac ceva, fie că am făcut bun sau rău, e sctrict problema mea, și nu-mi place să-și dea cineva cu părerea, chiar dacă acel cineva îmi este foarte apropiat. Drept pentru care au avut loc un schimb de replici tăioase și cu…adresa EXACTĂ!! Dupa care, amica mea și-a luat picioarele la spinare și …s-a dus în treaba ei…. Nu putea să plece înainte de-ași vărsa sacul de venin?? Ooo, dar ce liniște se făcu!!, chiar dacă veninul persista… Slavă, Ție, Doamne! 

La nici 2 (douăăă!!!) minute, bagă capul pe ușă o ”rromulană” tînără  și întreabă: 

-Pot sa intru?
-Desigur!
-M-a trimis mama. Are un lanț de aur. Vrea să-l vîndă!
-Nu ma intereseaza! Te rog să pleci! Ai greșit adresa! Aici nu-i Amanet!…
-Bine! Bine!…dar…
– Măi, tu m-ai auzit??, Pleacă!! Du-te!!!..
Plecă ”rromulana” bombănind…. Nu că eu n-am bombănint, poate, chiar mai bombănit decît ea!!
Offf!!!… 
 Pictorul ce fusese mai înainte plecase, dar lasase în urma sa o dîră, un miros indefinit, ca acela din casele cu bolnavi de TBC. Un gînd mă duce chiar înspre acolo. Omul acesta este subțirel ca un fir de ața. Un fel de omulețul lui Gopo. Parcă nici n-ar avea intestine. Pielea și osul de el.  Deși-mi pare rău, nu prea pot face mare lucru  pentru el. Are talanți nenumarăți, însă situația lui materială nu-i permite să facă lucrări vandabile. Dar nici voință deplină de a face lucru bun, nu prea avea…Personal, i-am achizitionat o multime de lucrări, încercind să-l ajut. Lucrări pe care le voi bea cu apă ne-ncepută, dat fiind faptul că nu-s făcute cum trebuie. 
 Nu stiu ce face omul ăsta cu banii, poate-i bea, poate are casa mare…Tot ce știu este că niciodată el  nu are bani, și..oricit de mulți i-ai da, el a doua zi nu mai are niciun ban. Plus că nici nu-și manageriază situația, starea lui de pictor, cum trebuie. Cînd încasează un ban, nu se îngrijește să meargă sa-și cumpere culori, pensule, lemne, pînze etc..etc..lucruri fără de care un pictor nu poate exista… în fine..a plecat…să-si incerce în altă parte norocul…Poate găseste „alți fraieri”, mai deschiși la mîzgălelile lui… Are talanți cu nemiluita, doar ca… asta e! Dă rasoleală… Nu știu ce să mai zic..Soarta?!!!
 Pleacă pictorul, pleacă amica mea, pleacă ”rromulana”… respir ușurată…AȘ!!!
În trecere, bagă capul pe ușa Magazinului, un tînar care-și caută de lucru. Frumușel, prezentabil, ager la mine și bun-simț. Schimbăm cîteva cuvinte. Îmi zice că s-a mutat de la ruda mamei sale, întrucît aceasta nu-l mai putea ține. Deh`, vremurile-s grele… El a găsit de lucru în Anglia și așteaptă să procure bani de drum… Domnul să-i ajute! Îi înmînez o banana. E singurul aliment pe care-l am la îndemină. Îl ia timid. Sigur îi este foame…Mănîncă banana, mulțumește timid și  pleacă…
Toate acestea îmi lasă un gust amar… Nu pot face nimic pentru nimeni. Personal, nu mai pot face mare lucru nici măcar pentru mine. Ce vremuri trăim??!!!…
Vînzările în Magazin sînt zero. De-abia ce mai încropesc, cu chiu-cu vai, să achit chiria Magazinului. Proprietarul spațiului nu vrea să dea la pace, nicicum. Nu vrea, nici in ruptul capului să lase niciun șfanț de la el…Asta e! Iar clientelă ioc! Plus BORu-n capu’ meu cu MONOPOLU’ lor imbecil…care-mi trimit GARDĂ după GARDĂ după..GARDĂ! Financiară!!! Economia de piață… Semenii care..te-ar și ucide pentru a-și asigura loruși supremația (oh, de cîtă iubire -de semeni, și mai ales, de ”tătici” m-am bucurat!!!, vreme de vreo 3 ani!!!; vedeți asat în Cartae mea: ”Prigonitorilor mei din Sinod, cu dargoste!!, apărută în 2014; nevoia s-arăta s-o scriu…)!!!…
Întreg cvartalul de Magazinașe de pe străduța asta -Șerban-vodă-, de-abia se mai ține pe picioare. Toți sîntem în pragul disperarii… (2013) Nimeni nu mai cumpără nimic, în afar’ de de-ale burții… Toți care-mi intra în Magazin vor să le dai, dacă s-ar putea, de pomană…Nu știm unde se va ajunge, dar…nu se întrevede nimic pozitiv…
………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
 Şi..s-a făcut că, „de bună voie şi nesilită de nimeni”, am încheiat „afacerea”, în oct 2013… Am desființat Magazinul. Graţie „iubirii de semeni revărsată, ”cu generozitate”, asupra mea, din..Deal! În cascadă!!! Doamne, voiam să-Ți zic și să TE rog să le răsplăteşti lor după „dragostea” ce-mi poartă, dar mă-ntorc și zic precum  a zis Domnul Hristos cînd era pe cruce: Tată, iartă-le lor, că…poate nu știu ce fac!!!
(duminică 11 mai 2014)
Antoaneta Rădoi -de la Vrancea
 PS: Și s-a făcut că, mai tîrziu, după un timp de mare restriște și mare ZDROABĂ, am scris și am publicat o..CARTE! ( despre asta; dec 2014) Și, mai apoi..încă una și încă una și..tot așa!!
Reclame

Şi a fost că…


   Şi a fost că…

 ( Aventuri la lansarea Cărţii mele: „Prigonitorilor mei din Sinod, cu dragoste!!!” sau „Spovedania unui învins” )

 …A venit Ziua Zet. Ziua lansării Cărţii. 19 decembrie 2014. Ora 16,00.

Mi-am zis că dacă tot e „distracţie” adică ..BAL, apoi, atunci…să fie BAL!!! Şi mi-a trecut un gînd, şi anume, nimic nu mi se părea a fi mai frumos în tot acest BAL, decît o voce UNICĂ, INEGALABILĂ, ca cea a unuia dintre amicii mei de suflet, Petre Moise. Aşa că l-am invitat la BAL. Invitat, e un fel de a spune. Căci, în fapt, nu a fost o INVITAŢIE şi o…luare cu arcanul!! Fiindcă, neipsrăvitul, nu se lăsa nicicum. Trei zile m-a fiert în suc propriu!! Nu-mi dădea un răspuns, nici că laie, nici bălaie!!! Îmi venea să mă duc pînă la el acasă, să sun la sonerie, să-i aplic două directe şi să dispar…şi să nu mai aud de…Moise Petre cît îi pămîntul pămînt şi existenţa mea pe el! Dar n-am aplicat ideea! Mi-am zis că, na, asta e! „PRETINU’ la nevoie se cunoaşte!” „Îl bag în mă-sa de neisprăvit!”, dacă-şi permite GLUMA să-mi strice mie Ziua Zet!!! Asta NU SE VA ÎNTÎMPLA însă! În pre-seara evenimentului mă sună, neisprăvitul, mai înspre ora 24,00 şi m-anunţă, cu glasul lui abia şoptit (ăsta, Moise Petre, vorbeşte de parcă n-ar fi mîncat niciodată şi n-are vlagă…), că…va veni la eveniment şi punct. Tainic, închide telefonul… Slavă Ţie, Doamne!!!  că m-ai scutit să săvîrşesc un Act NEBUNESC!!! Eram chitită să-l scot de la ..PRIETENI! Prieteni??? Un non-sens! Cine cu cine e prieten azi??? Dar..nu dezvoltăm. Treaba e că, naca na, pe Petre M îl mai pot păstra încă la …amici. Buni amici! Slăvit să fie Dumnezeul nostru!

  Vine ziua mult-aşteptată. Aşteptată? Hmmm! N-aveam NICIO emoţie! Eu doar mi-am scris, nonşalant, un spici şi mi-am trimis „ajutoarele” [ pe buna mea Yle Koste PR-ul meu!!!”Asistentul” meu, sau mai pe româneşte spus „Secretarul”… Hahaha, o să mă omoare madam psiholog, cînd va citi!!! Nu trage dom’ Semaca, sînt eu ..Lăscărică!!!; ştiu „dom’ Semaca”, ştiu că ţi-ai tocit coatele pe la Titulescu ( era să zic, pe lîngă Titulescu..hahah, mai pe la Pizzeria X, mai pe la PUB-ul Y…mai cu o „Focaccia” cu nuş-ce ecscremente de kkt, pe post de ingrediente, mai cu un „Shake of tofu” or „Sherry Cobblers” musai cu curacao, sau o „Coffe Bahamas” sau mai ştiu eu ce kkt cu prune bucate bune…cu iz orientalo-occidentalo-babuino-balcanic de ţi se plimbă limban-gură cu-atîtea ifose cu iz intelectual…oh!, nu mă omorî Zuzico –tu ştii că te iubesc!!; ca pe Drăgănescu!!!..; Ştiu, ştiu, draga mea, Yle că tu ai fost studentă la ZI!!! Zi-lumină prin Pub-urile de pe lîngă..Titulescu…Ştiu că ai avut şi colegi eminenţi..cărora le făceai lucrările…hahap, dap, cu care împărţeai frăţeşte „Şeri Cobles-urile” şi „Focacile” asortate cu ghimbir…Ştiu draga mea, ştiu bine că ţi-ai tocit şi multiplele tocuri de 15-20 cm de la cizmele trecute sus, cu mult peste genunchi, şi extrem-extrem de costisitoare, şi te-ai chinuit, la greu să-ţi cari ditai geamantanele de fiţe pe post de poşetă, dar na…trendu’ soro!!!, vai colona ta vertebrală dar, na…doar urma să devi..PSI-Ho-LOG, mai mult olog decît psi!! Ori poate, mai mult psiho…dar las’, scumpa mea, că vii la mine şi ..te vindec! Te vindec io! Te psihologizez de numa’-numa’!!! Stai pe-aproape, că nu te mai faci bine, nici cu toate slujbele patriarhale!! Ops!!, patriathale am zis??? Să revenim, aşadar, la..sinodalii mei…)] să adune toate cele de trebuinţă. Zis şi făcut, toate bune şi frumoase, mai puţin cameramanu’ care, frustrat de nu-mai-ştiu-ce-chestie, s-a autoafrontat şi..a căzut în blegogeală emoţională..Kkm-aş!! Nu mă puteam filma singură, deşi dc mă străduim niţel, găseam soluţia.  Offf, acu’ s-a găsit şi NLPistu’ ăsta să-l apuce blegogeala emotio-afectivo-psiho-Spitalu’-de-nebuni?? Hmmm, da’ cînd nu-l apucă p-ăsta pandaliile „emoţionale”…De la  NLPuri i se trage!!! ( Programare Neurolingvistică…) Cu cît studiază mai mult, cu-atăt mai mult cade victimă..dar…sa revenim la oile noastre…

Plecăm spre Locaţia evenimentului căci se apropia cu paşi repezi ora stabilită. Bagajele-s mult-prea-multe, aşa că, prin eliminare tre’ să mai arunc şi să „mă lepăd” de unele. Dar, cum s-o faci fără regrete??? Fiecare lucruşor îmi era de folos…Şi na, că enervată de situaţie, îi zic lui Yle:

-Io nu-mi mai iau geanta! Pun la tine-n geantă ce-am de pus ( adică..spiciul şi..ochelarii pentru citit; făcusem asta de Njde ori, ea avînd, aşa cum am mai spus, pe post de geantă, cîte un ditai geamantanu’!!!)

– Desigur, îmi răspunde nonşalant Yle. Dar, în secunda doi, sună telefoanele amîndouă şi nu ştiam ce să fac mai întîii, aşa că..uitat-am de spici şi de ochelarii de citit…

 

Am plecat spre locaţie! Am ajuns. Petre Moise, psaltistul meu de suflet şi pretin, era la datorie. Directoarea de la Calderon ne oferise un spaţiu mare, exact aşa cum îmi dorisem, deşi niciunul dintre INVITAŢII mei nu dăduseră vreun semn că ar mai fi în viaţă şi că şi-ar mai tîrî frumuseţile lor de funduleţe  ca să fie prezenţi la un eveniment f important din viaţa mea! Aş!!!…Am avut însă surpriza, ca la nici 5 minute de cum am ajuns acolo, să intre pe uşă un cuplu de amici, la care nu mă aşteptam! Gina şi Marius. Nu-i mai văzuseam de-aun secol! Aflaseră de eveniment de de drăgălaşul Feisbuc şi au ţinut să-mi facă o surpriză Păcută surpriză! Vă mulţumesc!, dargilor.

 

  Încep prezentările. Moderatorul şi doamna Director de la Calderon, anunţară, pe rînd, structura evenimentului. Amicul meu Petre Moise şi amicul lui Mădălin Marian interpretează magistral cîteva colinde. Splendid! Simţeam cum bucuria îmi inundă sufletul…

 

Se fac, apoi, prezentările de carte. Inaintea mea era dna Doctor Ad…cu „Gînduri de utrenie”. Ce frumos? Gînduri de Utrenie!!! Şi io care venisem în această ultimă vineri din Postul Crăciunului cu ..”Prigonitorii mei din Sinod!!!” Noroc că adăugasem titlului, „Spovedania unui învins”… Abia acum mi-am dat seama care fusese menirea acestui ..subtitlu…Mă salvase pe ultima suta de o..JUDECATĂ a auditoriului, „sensibil”, altfel, la cele ce urma să spună cartea mea, despre..mai-marii Bisericii mele şi poate, şi a lor!!!

 

 Întrucît mă aflam ca priponită într-un fotoliu mult-prea-mare pentru „statura” mea, la prezidiu, şi nu-mi puteam permite să mă fîţîi, i-am făcut semn lui Yle să-mi aducă spiciul şi ochelarii, ca să fiu, oarecum, pregătită pentru a lua cuvîntul şi a..vorbi auditoriului. Yle scotoceşte prin geantă şi îmi face discret semn că..nu e niciun spici acolo. În fine îi fac semn să mă caute prin buzunarele gecuţei (care rămăsese lîngă geanta şi scaunul ei) şi să-mi aducă ochelarii de rezervă. Întotdeaun am unii, „uitaţi” pe undeva, prin vreun buzunar. Caută Yle, cuminţică şi supusă, apoi, cum…Doamne iartă-mă, cuminţică şi supusă o fi căutat, că-mi face semn, cu drăgăşenie de copil inocent, arătîndu-mi nişte..ochelari rupţi!!! M-am relaxat total!!! Da total!!! Îmi venea să mă duc şi să-i crăp capul ăla cretinoid!!! Dar, na, n-am făcut-o!! Protocolul….

 

 Mă îmbrăcasem protocolar, la sacou cu bluză albă-albă…Io care, nici cînd fusesem secretara unui ministru, nu purtasem vreodată, sacou!! A mă îmbrăca eu cu sacou este echivalentul cu a mă aşeza într-un coşciug şi a sta acolo…nemişcată. Al naibii de inconfortabil mă simt! Dar, na…era un EVENIMENT important pentru mine şi, poate, şi pentru cariera mea…viitoare! Plus că na, acolo erau prezenţi atîţia oameni de cultură şi artă, scriitori, artişti plastici, nuzicieni şi muzicologi, doctori în folcloristică, critici literari, medici, etc…Nu-mi permiteam să fiu mai prejos. Aşa că „m-am pus” la sacou!!! Hmm…Slavă Domnului că nu m-a strîns de gît ultimul nasture îmbungheat de la bluza…albă! Fără Script, fără ochelarii de vedere (pt citit, care m-ar fi putut ajuta, la o adică, să-mi citesc măcar un fragmenţel, relevant, din carte!!!), în sacoul în care, deşi elegant şi chiar pe gustul meu; făcut dintr-o catifea mov, mă sîmţeam ca-n coşciug, m-am ridicat în picioare şi fără să utilizez microfonul, am luat cuvîntul…

Cred că nu a fost prae rău!!! Îţi mulţumesc, Daomne!…

Va urma…

 

                             31 dec 2014; File de jurnal; Antoaneta Rădoi -de la Vrancea