Posts Tagged ‘duhovnicie’

De ce am scris? Pentru că…nevoia s-artăta s-o spun….


                                                                           prigonitorii-19-noiembriesub brad prigonitorii

  Am scris această Carte, căreia, dacă-i dădeam o altă formă şi dacă mai adăugam cîteva ataşamente putea fi cîndva o Carte-document. Zic. Fiindcă am scris despre „bunele obiceiuri” ale sinodalilor BOR. Am scris despre „dragostea” cu care arhiereii şi alţi sus-puşi ai Sinodului m-au înconjurat vreme de mai mulţi ani, despre cîte „sfinte masluri” mi-au administrat în Anul Omagial al Sfîntului Maslu şi al întrajutorării bolnavilor ( 2012) şi de cîte „sfinte binecuvîntări” am avut parte în toată vremea în care eu m-am „încăpăţînat” să menţin în funcţiune un Magazin cu Obiecte religioase ( al meu), încălcînd „flagrant” ( în zisa lor!) o LEGE (a fărădelegii, zic eu), emanată din minţile şi inimile lipsite de frica de Dumnezeu, ale Sinodalilor, Lege care, ea însăşi, prin conţinutul textului, încalcă, FLAGRANT, legea bunului simţ şi a demnităţii umane, încălcînd perceptele creștinismului, încălcînd, totodată, drepturile ce decurg din Constituţia Romîniei -cum ar fi dreptul la liberă asociere şi la liberă practică şi nu numai-, precum şi Legea concurenţei, de care, se pare, Sinodalii Bor, se prefac că nici n-au auzit, darmite să o mai şi respecte!

Am scris despre aceasta şi despre…”alte faceri de bine” ale sinodalilor bor, pe care le-am mai văzut şi auzit pe ici-pe colo, cît şi despre cum mai pun în practică, aceşti „haiduci în sutană”, „legea fărădelegii” pe care o fac după „bunul” lor plac, ei care-şi zic loruşi, tătici spirituali! Personal, eu nu mai văd spiritul, din cauza ceţii dense, ce s-a interpus între .. ei şi mine!

  Cu sufletul contorsionat de durere am scris această carte, care, culmea, printr-o minune, am şi publicat-o, deşi, cînd am terminat Manuscrisul nu aveam nici măcar „o monedă de 50 de bani, a mea, în buzunar!!”

 Cînd publici o Carte, e ca şi cum ţi s-ar fi născut un prunc. Bucuria este nemărginită. Ei, dar, la „naşterea” aceasta, n-am simţit nicio bucurie! Sau, cel puţin, nu am simţit acea revărsare de inimă pe care-am simţit-o în luna mai, anul Domnului 2014, la apariţia anterioarei mele Cărţi: „Părintele Ilie Lăcătuşu, grabnic-ajutătorul!”

  Nu-s fericită c-am scris despre „făptaşii” din Bor şi despre reprobabilele lor fapte!  N-am avut, după cum v-am spus, nicio revărsare de bucurie la apariţia Cărţii, în chiar Ziua Naţională a României, 1 decembrie. Dar mă simt de parcă mi-aş fi împlinit o misiune. Mă simt, așa cum am spus și la lansarea cărții, precum un soldat român întors din Războiul din Afganistan!! Şi simt asta pentru că, de-a lungul cîtorva ani, pe care, întîmplător sau nu, i-am petrecut printre…sutane şi printre…creştin-ortodocşi, am observat să NIMENI nu a avut demnitatea -acest „curaj nebunesc”-, să le spună ipocriţilor sinodali ai Bor, cît de…IPOCRIŢI sînt!! Ei, iată că eu am comis-o! Le-am spus-o verde-n faţă! Şi încă şi negru pe alb!!! Le-am spus-o fără ocolişuri, fără menajamente! Căci…nici ei nu m-au menajat, atunci cînd m-au tot asmuţit, re-re-repetat, preţ de trei ani încheiați, o dată  la trei luni, cu PITT-BULII de la Garda Financiară!! Şi, na! Cei care asmuţeau pitt-bulii de la GF asupra mea, erau învăţătorii şi păstorii mei!!!…iar eu…nu eram decît…o „oiţă rătăcită!!!”…Căreia, păstorii au decis să-i…taie capul! S-o sacrifice şi s-o ofere drept jertfă de sînge, pe altarul…jetfei…cainice! Să mă ofere, pe mine, o micuţă şi neînsemnată mieluşea din Turma lor, spre junghiere! M-au oferit, ZEULUI lor -SATAN, cel căruia ei slujesc, cu credincioşie neştirbită! Spre…orgasmica lor bucurie!!! Căci biata de mine, tot încercînd să-mi ţin în picioare Magazinul, mai „cotizam” La GF, cu sume între 10-30 milioane lei vechi, contravaloarea unei amenzi, conform Legii 103/’92, revizuită, readăugită şi refasonată, casă le dea lor -sinodalilor-  bine la socoteala şi să iasă banu’ după Legea facută de ei!!! -Legea mamii lor!!!, vorba lui Ion Săracu al lui Cezar Petrescu ( Ion, cel din romanul „Războiul lui Ion Săracu!!”; cine n-a citit această carte a pierdut mult, caci autorul descrie intr-un limbaj stilistic de neegalat, ”politica vremii”, care este aceeasi ca si cea de azi!!!).

  Eu, poate ca mulţi dintre dumneavoastră, sufăr şi mă doare că cei din Biserica în care sînt botezată, şi în care-am crezut, păstorii şi învăţătorii mei m-au lăsat pe drumuri şi m-au adus la disperare, ucigîndu-mi, cu încetinitorul, spiritul, pentru un pumn de arginţi! Sufăr cînd văd lumea că suferă sau cînd lîngă mine-i un om care plînge pentru că cineva l-a umilit ori jecmănit. Sufăr cînd duhovnicul meu -un preot al lui Hristos şi un om pita lui Dumnezeu- este deposedat de Biserica pe care dimpreună cu ai săi credincioşi a construit-o dar nu se mai poate bucura de rodul muncii şi a strădaniei sale din pricina acestor hulpavi: sinodalii!! Şi sufăr cînd duhovnicului meu, în loc de cinstea cuvenită, i se întinde, de către mai-marii lui, un potir plin cu…pelin!! Sau chiar cu cucută!!! Și el, duhovnicul meu, este silit să bea pina la ultima ..picăturaă!!!

  Am scris şi ce e scris, rămîne! Poate ca un DOCUMENT la ceea ce este acum în Biserica al cărei copil încă…sînt, spre Slava lui Dumnezeu!

  Nu le-aş fi spus-o, poate, niciodată, „Prigonitorilor mei din Sinod”, cu..atîta ”dragoste”, însă ”nevoia s-arăta să le-o spun ca să mă răcoresc şi, poate, să mai răcoresc şi pe alţii”, şi să-i răcoresc şi pe preoţii cărora li s-au tot „subtilizat” Biserici la cheie, Biserici pe care Sinodalii le-au oferit, mai apoi, acoliţilor lor, „doctorilor docenţi” (în Teologie, fireşte!!!), drept ofrandă pentru „doctoratele” lor! Să-i răcoresc pe preoţii lui Dumnezeu care trudesc din greu, arînd şi semănînd pe Ogorul lui Hristos, străduindu-se, nu să-nalţe Măreţe Catedrale -Ziduri Reci, fără suflare de viaţă-, ci să adune suflete pentru Hristos şi să ţină aprinsă flacăra Luminii Sfinte în sufletele noastre!

  Vă ofer spre lecturare o „delicioasă” Carte, scrisă cu suflet din suflet, cu durere și cu lacrimi de sînge! Căci mi-am jelit cu amar falimentul în care m-au băgat cei din Biserica mea, determinîndu-mă, prin atitudinea lor, să închid Magazinul. Deh, „de bună voie şi nesilită de nimeni” l-am închis, ca să nu le mai stea-n gît  „Prigonitorilor mei din Sinod”, ci să le ofer Pacea şi Liniştea mult dorite pe care ei n-au fost în stare să le gestioneze! Ba știau zic, ca niste INȚELEPȚI ce erau! Că aveau nevoie de exclusivitatea încasărilor din vînzarea Obiectelor de cult, pentru a-si satisface neostoitele lor pofte!!!…

Vă ofer Cartea şi m-aş bucura s-o lecturaţi şi să luaţi din ea ceea ce este bun! Fiindcă eu cred, şi cred cu tărie, că am pus şi ceva bun în carte, în afară de obida mea şi nişte..umile și dureroase păreri despre…! Trebuie doar ca dumneavoastră să descoperiţi, citind Cartea!

  Toată darea cea bună şi tot darul cel desăvîrşit, pogorîndu-se de la Părintele Luminilor, să fie peste voi toți, iubiții mei cititori, şi să vă bucuraţi de iubirea lui Dumnezeu acum şi în veac!

Eu…mă duc să-mi pansez sufletul rănit….

                                                           IMG_0901(In cele doua imagini, dna prof Floarea Necsoiu, recenzie la carte, la lansare )nescoiu vb si dragos anto bnpt-prigonitori-bn0001 text bn (Aici, un fragment din Textul cartii)

Reclame

La omul sarac, nici boii nu trag!, ori…a fi sau a nu fi pelerin


Ora 6,15! Locație: Zona Bibescu-vodă. 12 iulie 2014. Sîmbătă. Week-end!
Trec pe sub Dealul Patriarhiei. Aglomerație ca la miting! Cum nu ieșisem demult din casă ( n-am avut de ce!!! ), iar la TiVi-ul ”Zornăitorul Bucuriei Eterne” nu mă mai uit ca să nu mă enervez ( din pricina reclamei AGRESIVE pe care o fac stimabilii, pentru aburirea..neamului, ca să-l convingă pe dreptul credincios -dacă  e credincios drept!!!, numai așa va demonstra!!!- și ultimul său crăițar, drept obol, pentru..Caterdrala aia, așa-zisă a neamului!!!, reclama ce-mi rupe rărunchii, ori de cîte ori o vizualizez și aud; mai prosteală pe față, a credinciosilor, decit asta, nici că am văzut pe undeva vreodată, nici măcar in campania electorală a politicienilor guvernamentali, dar deh, mai ”politicieni” decit Sinodalii si lătrăii lor, nici ca mai exista alții …) deci nu eram la curent cu noutățile, am crezut că s-au adus iarăși ceva Moaște prin Deal. Dar Nu! Erau grupurile de pelerini, adunate ciorchine ( ca ciupercile după ploaie!!! sau ca..mustele la..”miere”… ) în jurul mătăhăloaselor autocare cu motoarele pornite, gata de plecare, în „Voiajul Mîntuirii!!!” Puzderie!!! Oameni de toate categoriile, de la ăl cu țîța-n gură, pîn` la ăl cu barba sură, inclusiv excesiv de bătrîni sprijiniți în bastoane sau de rubedenii!!!… Zumzet și agitatie! Pelerinii Vasilicăi Travel! Unica Agenție din România care are ”ghizi calificați” specializați în…aburirea pelerinului!!!, după cum decreta, mai dăună zi, la Postul lor TiVi ( susținut financiar, din banul văduvei, cît și din taxele, suprataxele pe cap de creștin-ortodox, paroh și parohie!!! ), unul dintre gorniștii eminenți ai ”Ministerului Iubirii”, fost protoiereu`, paroh cu ”ogor” mănos pe undeva pe o straduta din Șoseaua Giurgiului, ajuns acum, bag samă, și trîmbițaș de frunte al Vasilicăi lu` Travel! Ca și cum nu avea destui lătrăreți…Mămulicăăăă, are ăsta un spici de numa-numa!!! Mai că-mi venea să dau telefon să mă-nscriu și eu, din toată sărăcia mea, la un pelerinaj de „exorcizare” în grup!!! Că, na, auzii de la trîmbițaș cum că la Vasilica lu` Travel e turismu` cel mai ieftin, și p-ormă are și personal… ”specializat”!!! Ce mi-aș mai fi putut dori??!! Super-ofertă!!! Nu riști să  rătăcești, aiurea, prin ”crînguri” lipsite de „ghizi specializați”  în mînuirea spiritistului! Pardon!!! A spiritului Legii …Atracției!!! ”Ban la ban trage și păduche la păduche”, spune un proverb străbun! Iată că nu le-a obosit gura de pomană, pomanagiilor din Deal! Și nu degeaba au investit ei banul văduvei în Vasilica asta a lu` Travel! Trebuia, musai, să urmeze cîștigul! Și-a venit!!! Puzderie!!! S-adună pelerinii ca muștele la…”miere”!!! Pardon!!! ”Mierea” asta era din alt episod!!!…Zici că-s teleghidați!!! Or fi!!!…De la atitea „binecuvintari!!!”…
  Mă strecor printre cîrduri, căutînd o cărăruie de trecere înspre Bibescu-vodă, încercînd să mă țin pe latura care să mă ferească de vreun conducător-auto rămas aburit de nurii lui Bachus dintru vreo petrecere a nopții care tocmai trecuse și proiectat în traficul dimineții de week-end. Mai e și sîmbătă!!! 3 ceasuri..bune!!!…
Mai încolo, imediat ce-am depășit cu ceva efort ”Colina Bucuriei” ( unde era bucurie mare, mai ales intre cei care-și numărau pelerinii și-i converteau, instant, în lei sau euro -după caz-, dar și ei, pelerinii erau bucuroși nevoie-mare, fericiți chiar -că aveau și un motiv intemeiat!!!-, faptul că Da, iată!!!, ei vor merge la sigur, pe Calea Mîntuirii, întrucît ei au, ”ghid specializat”, nu ca ceilalți pelerini care circulă ei prin lume așa..aa…aaa, aiurea, pe unde-i taie capu`, fară..”călăuză”…) un grupuleț răzleț, cîțiva inși ( 7-8 ) își aștepta, și el, ”șeful de trib”!
Dimineața era răcoroasă, chiar rece aș putea spune! Sau, poate, mi se părea mie de la nesomnul nopții!! Pusesem alarma telefonului să mă trezească la 5,45, dar temîndu-mă ca nu cumva aceasta să mă fenteze, am făcut de gardă, iar la 6 fix, am șters-o, oarecum, dormitînd, căci taman atunci mă pălise somnul…Voiam s-ajung la ora 7, cel tîrziu la un părinte, la un confident al meu. Îi promisesem că ajung sîmbăta trecută, dar io mă pornisem tîrziu de-acasă, iar el, la ora 10,30 avea deja porțile parohiei pecetluite cu..MUTU! Mi-am zis, hai că-i fac azi surpriza și ajung la prima oră a dimineții!! Aș!!…
Trecînd pe lîngă grupuleț, mă mănîncă limba și intr-un vorbă cu ei. Așa m-am lămurit care-i rostu` lor prin zonă! Erau, și ei, tot ..pelerini! Numai că ei erau, niște persona non-grata mulțiplicați, cărora, „Ministerul Iubirii de semeni” (din dealul Patriarhiei), nu le permitea staționarea sub Deal, din pricină de..motiv!!! Ei n-aveau, chipurile, ghizi specializați, și nu erau de-ai Vasilicăi lu` Travel!!! Banii lor nu intrau in vistieria cea cu gură largă a Patriarhiei.Ro, așa că, naveau decît să stea pitiți în anonimat pe străduțele dimprejur, așteptîndu-și ghidul și autocarul! Curiozitatea profesională, sau ”defect de construcție”, am rămas la un scurt dialog cu pelerinii. I-am intrebat de ce preferau să meargă în pelerinaj, în anonimat, în loc să meargă cu o AGENȚIE (!!!) acreditată cu ”binecuvântare” de însuși marele Daniel. Auzisem trîmbițîndu-se cum că Vasilica asta a lu` Travel ar avea și niște tarife ceva mai rezonabile, zic.
– Da de unde!!! Nici vorbă!, sare ca arsă o doamnă. Și mi-a redat, cu lux de amănunte, fără s-o fi chestionat eu, cam cum decurge treaba cu AGENȚIA asta a Vasilicăi lu` Travel!!!…Nu că eu aș fi presupus altceva, decît gargara obosită a trîmbițașilor Vasilicăi! Dar..altceva este cînd iei pulsul problemei la cald!!! Și încă la prima oră a dimineții!!!, pe negindite si neprogramate ( fapt ce m-a facut sa-mi para rau ca plecasem de-acasa, fara camera de luat vederi si fara reportofon!!!) M-am lămurit! definitiv cam cum sta treaba cu „Vasilica” asta a lui..Travel!!  Aceeași opinie o auzisem cu ceva vreme-n urmă, într-o altă locație, de la alti excursioniști ( logic, nu-i putem numi pelerini. De vreme ce nu călătoresc cu Agenția Vasilicăi lu Travel, nu?…)
  Plec…băgînd la ”procesor” datele…Analizez…Ceva-mi dădea cu virgulă…Și, tot analizînd, mă trezesc la intrarea în bloc. Al meu!!! Făcusem, fără să-mi dau seama, cale-ntoarsă! Dar, nu-i bai! Poate că aveam să găsesc iarăși poarta lăcătuită la confidentu` meu!!! Și cînd te gîndești că nu dormisem toată noaptea…
Aflasem, fără să-mi propun, un aspect care-mi displăcea. Am descoperit inca un Complex Cain, în plin proces de desfășurare a lui! Auzi tu, într-un spațiu public, să nu aibe voie să parcheze un alt autocar decît cel al Vasilicăi lu` Travel sau al celor închiriate de Vasilica!!! Păi, oare, nu-i destul că ăștia din Deal, au împrejmuit și au înțărcuit ditai dealu`, punînd bariere și plantînd pe bani publici portărei sub Deal? Se presupune, așadar, că ce-i dincoace de bariere, e spațiu public, nu? Cine dar, face legea fărădelegii dincolo de..bariere??? Pe sub..”Colina..Bucuriei!!!”
  Dragi creștini, vreau să știți și vă spun, și-aș vrea să rețineți, fie măcar voi, cei care-mi treceți pragul, că mă doare fiecare cuvînt pe care-l pun în articolele mele, unde s-ar părea, la o primă aruncare de privire, că scriu împotriva Bisericii! Nu, nu împotriva Bisericii scriu, ci iau atitudine împotriva nerușinării mai/marilor care-au pus stăpînire pe Biserica, și care, prin orice mijloace, se străduiesc să vă facă pe voi să le cîntați în strună! Si culmea, le iese!!! Caci voi stiti dansa dupa cintarea lor!!! Nu judec! Așa că nu vă grăbiți să-mi săriți la jugulară! Sau, puteți să o faceți! Dar, mi-aș dori ca cel ce o face, să fie..creștin! Unul autentic! Nu unul din ăsta de week-end, care merge-n pelerinaj cu Vasilica lu` Travel!!!! Ci unul care-și pune genunchiul la rugăciune și-I cere lui Hristos Domnul, să-l lumineze! Ca să poate pricepe și spusele mele! Si, mai ales, să priceapă că Hristos este iubire! Hristos ne-a cerut și ne cere, în Evanghelie, să avem dragoste de semeni, nu ură! Noi, toți sîntem ai lui Hristos! Și CRED, ( Cu TĂRIE!!!), că și noi, fiecare, avem dreptul să ne hranim din Biserică, cu TOATE Darurile! Și nu mi se pare firesc ca „cineva” să aibă dreptul de-a killări pe altul, așa cum fac acești sinodali, urmașii lui Cain, emițînd Circulare peste Circulare, prin care se ordonă „asasinarea” concurenței…Ba mai mult, emană, din Deal, prin gura lătrăilor eminenți, permanent,  slogane zornăitoare -pentru urechi ”sensibile”- , de atragere, exclusiv la ei, la ”Vasilica lu` Travel” și a filialelor ei – că multe au!!!-, a turiștilor. { NB: pentru cine încă nu știe, CIRCULARA, este o Hirtie oficială, emisă din Deal, din Sinod, în care se ordonă EXECUTAREA diverselor… chestiuni. In urma primirii sub semnatura, de catre „adrisant” ( adrisanul fiind, de regulă, parohul ), a Circularei respective ( care, evident că este emanată cu texte diferite, funcție de caz -după cum „situația” o cere!!!-, dupa cum vor „muschii” sinodalilor!!! Ei, și..parohul, musai, TREBUIE să-i dea citire în Biserică, în loc de..Cuvînt de folos sufletesc pentru credinciosii prezenți la..Liturghie! Supunerea oarba la litera si ”spiritul” Circularei, este singura EVANGHELIE, la care este OBLIGAT, de către  mai-marii lui -sinodalii-, parohul!!! El, parohul, tre` sa facă pe dracu-n patru, ca să determine pe credincios să dea ascultare..Circularei!!! :i să nu mai vrea să audă în veci de vreo Agenție de Turism, alta în afară de…”Vasilica lu` Travel”, spre exemplu -dacă e sa mă refer doar la turism!, că acum despre turism/pelerinaj vorbeam; dar ar mai fi si alte aspecte, pe care le-am mai expus, pe ici pe colo-…pentru cine are urechi de auzit, minte de priceput și DUH de înțelepciune!!!}
Și ca argument, la cele de mai sus, vă-ntreb, dragi pelerini, voi care dați năvală la Vasilica asta a lu` Travel, ca muștele la..”miere”, doar pentru că vă plecati mai mult urechile și vă ascuțiți auzul, fără prea mare discernămînt, la tîmbițașii zornăitori ai zaharicalelor lor ieftine: Timp de 2000 de ani, și, mai apoi, pînă să-i vină unuia din Deal, geniala idee de a comfisca și turismul așa-zis religios, cu ce-or fi mers în pelerinaj străbunii noștri? Acești monstri sacri -bunicii si străbunicii noștri, bravii noștri străbuni creștini, de la care-am învățat frica de Dumnezeu și morala creștină!- care ne-au transmis prin viu grai tradiția creștinsmului și reala lui trăire! Cu ce-au pelerinat acești oameni, pînă să se inventeze Vasilica asta a lu` Travel? Voi nu gîndiți? Nu realizati, oameni buni, ca sînteți manipulați?…
Au ajuns Agențiile renumite, care fac turism ( inclusiv religios -La Jerusalem și Athos, la Pecerska si Poceaev- ) de zeci de ani, și care și-au făcut un renume, prin strădanie și seriozitate, să se-ascundă prin labirintul străzilor, ca sa nu fie văzuți de Harapii si SATRAPII ”acreditați” în a face turism așa-zis religios! Cine sînteți voi, măscăricilor, de vă arogați vouă drepturi depline în a face orice în țara asta, în Republica asta democrată cu numele România, Rușine să vă fie!, neisprăviților, care vă îmbrăcați în sutană și propovăduiți legea fărădelegii, a urii, sub pretext că voi detineti adevărul!!!  O, de v-aș vedea odată..sătui!!! Pe voi cei de la ”Ministerul iubirii de semeni!” Ne sufocați cu dragostea voastră! Și cu grija voastră!!! față de… propriile voastre Conturi….

 În lăcomia voastră ați uitat să ”țineti seama de strălucirea hainei cu care ați fost îmbrăcați!” In vechime, Apostolii, urmașii lui Hristos, își vindeau averile și împărțeau la săraci. In vremea voastră, voi, nesătuilor, luați de la săraci și băgați în vistieriile voastre, iar Hristos zice: ”După FAPTELE lor îi veți cunoaște că sînt Ucenicii Mei!”  Așadar, în zisa lui Hristos, iată ai cui ucenici sînteți! În niciun caz ai lui Hristos! Caci, iată, faptele voastre vă dau de gol! Faptele voastre vorbesc limpede despre voi!…

Drum drept și..LUMINĂ!

PS: 1) Aștept să obosească prostia în rîndul..celor ce-și zic despre ei că sînt creștini! Dar, am obosit…să vă tot văd făcînd plecăciuni în dreptul porților fariseilor fățarnici! ( Hristos folosește sintagma: ”farisei fățarnici”, eu n-am făcut decît s-o preiau. Fiindcă ea exprimă exact, caracterul celor care, și astăzi, în chip fariseic, cu fățărnicie, zi de zi ÎL tot răstignesc pe Hristos!)
2) Am tot așteptat să obosească patima voastră farisei..fățarnici! Vouă..”povățuitorilor!” Dar, am obosit să tot aștept..în tăcere!!! Și am obosit să vă tot ascult..”povețele”…”sfaturile”, ”îndemnurile”…Vreau sa merg în pelerinaj la Jerusalem cu Paralela 45, spre exemplu, sau cu oricare alta Agenție de Turism, ai căror ghizi să nu mă aburească cu slogane lacrimogene…Mi s-a acrit de ”duhovnicia” voastră!….
Voi reveni!…