Posts Tagged ‘duhovnici iscusiti’

Sf Gherasim Kefalonitul, coincidențe??!…


Mă tot gândesc la ideea de schit cu acest hram, al Sfântului Gherasim Kefalonitul, idee pusă-n practică de omul practic al lui Dumnezeu, ierodiaconul Isaia, cel care mai întemeiase, mai construise, de la zero, un Schit la Horia, de unde i-a rămas și nickname-ul ”Părintele Isaia de la Horia”, și gândidndu-mă, tot mi se mai deschide, ușor-ușor, mintea către una-alta din lucrările lui Dumnezeu, chestiuni de care uitasem. Ce legătură am eu cu Sfântul Gherasim Kefalonitul?, m/am tot întrebat. De unde până unde să mă sune pe mine, părintele Isaia, în dec 2018, după 4 ani de tăcere mormântală, (de nu mai știam de mai trăiește sau nu, căci nu-mi mai răspunsese nici la telefon, când îl sunasem, nici la mesajele pe care i le trimisesem, nimic, ci doar…silențio stampa, un silentio stampa de neînțeles mie!!!), și să-mi spună să mă duc la sfinția sa?? Fiindcă eram un pic și supărată pentru motivul tăcerii dumnealui, dar, mai ales, pentru niște probleme, multe și de nerezolvat, ale mele, care m-apăsau cumplit (și despre care nu mai voiam să vorbesc absolut cu nimeni în afară de Dumnezeu, prin rugăciunile mele), necăjită fiind, i-am zis?

-Lăsați-mă, Părinte, că nu viu!

Și pentru că tot insita să mă duc, i-am înșirat câteva motivații, nesemnificative, dar, bineînțeles, printre altele, și faptul că nu-mi răspunsese atâta amar de timp și că nu înțeleg ce-i veni acum, așa…intempestiv, să mă cheme la sfinția sa. Dar dânsul îmi zice?

-Hai, vino, mă Ivana (așa îmi zice părintele), că fac aici un Schit cu Sf Gherasim Kefalonitul, la Negrești, jud. Constanța, lângă Cobadin.

-Ops!! Păi și io, ce treabă am?? Nu vin eu acolo un` s-atârnă harta-n cui, la cucuieți unde v/ați dus. Ce vreți de fapt???

-Vino că am treabă cu tine, să filmezi, să faci niște poze, îmi zice.

-Hai, Părinte, că nu viu, niște poze puteți face dvs sau altcineva cu telefonul și gata…

-Nu, nu pot. Te aștept! Hai zi că vii!

-Nu viu! Nu mă simt prea bine, sunt obosită, stresată, și…n-am cum s-ajung acolo unde s-atârnă harta-n cui, fiindcă… nu mai am mașină, nu mai am stare, nu mai am…credință, îmi venea să-i zic, dar nu i-am zis, nu mai am…în general, nu prea mai am încotro, îmi venea să- zic, dar nu i-am zis, și i-am îndrugat, nici nu mai țin minte ce.

-Eu te aștept!

-Nu mă așteptați, că nu vin, am o grămadă de…neputințe (îi zic și-i enumăr doar câteva dintre ele, dar din cele nesemnificative, căci despre cele SEMNIFICATIVE, repet, nu mai voiam să vorbesc absolut cu nimeni, in afara de Dumnezeu).

-Haidi, mă Ivana, vino, uite, vino pe data de…vino de Crăciun.

-Nu știu Părinte, mă mai gândesc, i-am zis.

-Te-aștept!

-Nu mă așteptați. O să mă gândesc dacă pot veni sau nu!!

Trece prima zi de Crăciun și fix după prânz, cred ca era ceasul 13,00, sună telefonul. La capătul firului Părintele Isaia.

-N-ai venit, Ivana, te-am așteptat, m-am tot uitat după tine…

-Păi de ce, Părinte, să m-așteptați? V-am promis eu că vin??

-Păi, eu te-am așteptat….

Na, acum, și Părintele!!, mi-am zis. Doamneee, ai milă de mine, fiindcă Tu știi că n-am promis nimic nimănui! Nu e-n firea mea să fac o promisiune și să nu mă țin de cuvânt.

-Păi, vă cred, m-oți fi așteptat dvs ca asa ați vrut să m-așteptați, dar eu nu v-am promis că vin, am zis doar că am să mă gândesc la asta, dar …nu m-am gândit.

Și nu m-am gândit la plecarea mea la Schit, fiindcă aveam un milion de griji și de zdroabe care mă asasinau, aveam probleme la care să mă gândesc și nu-mi mai încăpea încă ceva în gândirea mea.

-Hai vino, uite vino…sâmbătă!!, zice Părintele.

Era finalul anului, vremea se-arăta grea, s-ateptau ninsori, viscole, ger, și-i zic asta Părintelui Isaia, ca un argument la neputința mea de a mă porni la drum. Nu-mi doream decât să mă prindă iarna-n casa mea, să stau aici cu necazul meu și cu zdroabele mele, să mă rog la  Dumnezeu, după putință, și-atât. Dar Părintele insită să mă duc, la care eu îi zic:

-Părinte, păi nu vedeți că stă să se pună pe iarnă grea, va ninge, vin furtuni, ger, vreți să mă-ntroienez pe-acolo pe la dvs, păcatele mele!!…

-Nu ninge, mă, nu ninge!

-Cum nu ninge, Părinte, când ăștia au spus la Starea Vremii că se-așteaptă ninsori, viscole, sunt alertați cei de la Drumuri să-și pregătească utilajele de dezăpezire, etc…

-Nu ninge, mă, nu ninge! Hai vină-ncoa. Ai să vezi că nu ninge, ba va mai ieși și soarele când vei ajunge tu aici!!

-Opsss! Hai, Părinte!! Prea de tot!! ”Luminăția sa, Antoaneta-Ivana, binecuvântată cu..Soare!!”, îmi venea să zic, dar nu am zis.

-Hai, te-aștept sâmbătă. Te aduce Cristi cu mașina, îl sun acum și-i spun…!, a zis și-a închis.

Eu n-am promis nimic, nici de astă dată. Doar am zis că am să mă gândesc, dar Părintele Isaia, închisese deja telefonul. Bineânțeles că n-aveam de gând ”să mă gândesc!, fiindcă n-aveam nicio motivație concretă… Doar că am început să am o zdroabă-n plus și mă tot lamentam, vorbind cu Dumnezeu și cu mine.

Offff, Părintele ăsta!! Ce i-o fi venit??, mă tot întrebam. Dar pentru că nu înțelegeam ce zor are de mă vrea pe mine acolo, așa…dintr-o dată, tam-nisam, după o tăcere de fix 4 ani, m-am pus în genunchi și m-am rugat lui Dumnezeu, amintindu-i de NEPUTINȚELE mele. Aveam o stare foarte, foarte rea, din toate punctele de vedere, și nu mă simțeam în stare să plec la drum. L-am rugat pe Dumnezeu să mă binecuvânteze pentru asta, daca EL asta vrea (fiindca eu NU VOIAM!!), dar Îi ceream sa ma binecuvânteze pentru că avusesem sentimentul că, neducându-mă de Crăciun, când deși nu-i promisesem Părintelui Isaia, dânsul mă așteptase, și acum aveam clar sentimentul că-l mâhnisem prin neprezența mea, -deși, repet, eu nu promisesem că mă duc, ci doar că o să mă gândesc la propunerea dumnealui.

Noaptea aceea n-am dormit absolut deloc. Dimineață la 4,45 , pe 29 dec 2018, eram un fel de zombi umblător, un mort, puțin viu, umblând prin lume. Mi-am luat camera de filmat și trepiedul la spinare, vai mie, că abia mă târam, și am plecat la punctul de întâlnire cu dl Cristian. Apoi am ajuns la Negrești. Când am coborât din mașină și-am pus piciorul pe pământul de lângă Schit, printre clădirea schitului și cele două butoaie -dormitoarele Părintelui Isaia!! 😀 -, a ieșit soarele dintre nori și și-a îndreptat o rază luminoasă spre noi, cei ce coboram, câte unul, din mașină, atingându-mă…

Noroiul era la el acasă, în toată splendoarea lui, așa că mie nu-mi prea dădea inima ghes să mă dau în mâinile lui să mă frământe, și nici eu n-aveam chef să-l frământ cu singurele mele ghetuțe rămase-n viață după o purtare de 7 ani. Aveam un milion de ofuri, de dureri și de zdroabe, și nu-mi mai ardea și de frământat noroaie prin Dobrogea. Așadar, ”peisajul” nu mi-a surâs deloc, noroc cu Soarele care-mi dăduse binețe, binevoitor!

Am intrat în Biserică. O clădire la început de construcție. Ce să-ți placă?? O construcție în…construcție, foarte mult noroi pe delături, în Biserică frig, nu tu lumină, nu tu un preș pe care să te-așezi, nu scaune. Frig, ca-n decembrie, ce mai!! În schimb…multă dragoste, atât la cei prezenți, cât și la preoții care slujeau. (Unul era pr Isaia, pe celălalt nu-l cunoșteam, dar aveam să-l cunosc…).

Mă aciuez într-un colț și montez camera. Încep să filmez. În 5 minute mâinile mi-au înghețat, așa că n-am mai manevrat niciun buton, ci am fixat-o într-un punct oarecare, făcând un fel de plan general, să prind, îmi ziceam, intrarea în Altar și catapeteasma cu cele două Icoane, singurele, una  a Maicii Domnului, Portărița, și una  a Sf Gherasim Kefalonitul.

La finalul Sfintei Liturghii s-au făcut două Acatiste, al Portăriței și al Sfântului Gherasim Kefalonitul.

Pentru că-mi era frig și eram și foarte obosită, nu dormisem deloc noaptea ce trecuse, dar și încă multe alte nopți mai în urmă, nu prea am reușit să mă concentrez pe ce se citea în Biserică, deși eu știu cam toate rugăciunile, toată rânduiala sfintelor slujbe pe de rost. Un cântăreț, la strană, rostea o litanie. Era Acatistul Sfântului Gherasim Kefalonitul. Nimeni nu-i ținea isonul, dintre cei prezenți în Biserică, nu mulți -cred că eram maxim 10-12 persoane, pentru că, sigur, ziceam eu, oamenii nu știau textul Acatistului.

Când și Acatistul sf Gherasim s-a terminat, preotul Zante George ne-a dat binecuvântare, iar pr Isaia ne-a ținut o mică predică, apoi ne-a miruit.

După încă o binecuvântare, pr Zante s-a ”gătit” de plecare. Își ia geanta lui de…salvamar, în care, de data asta, avea costumul și ustensile de slavat suflete, tocmai când să iasă pe ușa de la intrarea în Biserică, face cale-ntoarsă, merge-n Altar, își pune patrafirul, iese-n ușa Altarului și ne invită să ne-apropuem să ne mai facă o rugăciune. Și ne-a mai făcut, nu una, ci vreo 5 rugăciuni, care de călătorie, care pentru sporul casei, care pentru examene. Abia, după aceea a  plecat, refuzând niște bănuți pe care cineva din mulțime îi-i întinsese și insista să-i dea, în semn de mulțumire.

Gestul acesta al pr Zante, de a se întoarce înapoi, de la ușă, după ce-și dezbrăcase veșmintele de slujire, m-a impresionat. Apoi, m-a impresionat aplecarea cu care făcea rugăciunile. Îl simțeam a fi de-acolo, din treabă!! Din lucrul acela, care, desigur, vorba Apostolului Pavel, nu-i mai aparținea lui, omul G Zante, ci preotului George Zante, omul ales al lui Dumnezeu, pus anume acolo, lângă un alt om și slujitor destoinic al lui Dumnezeu și al semenilor, ierodiaconul Isaia.

Începuse să-mi dispară oboseala, cu tot nesomnul meu de mult prea multe nopți, și-am căpătat un pic de putere.

Părintele Zante a plecat, pr Isaia a început să stea de vorba cu fiecare dintre noi. Eu nu demontasem camera de filmat, crezând că pr Isaia va voi să fac cevamai util cu ea, să-l întreb ceva, să mai filmez ceva, afar` de ceea ce-apucasem să filmez, adică o parte din ceea ce prinsesem din Liturghie și din Acatiste.

La un moment dat, pr Isaia face o pauza și iese afara. L-am intrebat:

-Părinte, strâng camera sau mai vreti sa mai spuneti ceva, sa mai filmez ceva??

-Strânge-o, mă, strânge-o, că e destul pt azi!!

Îmi venea să-i zic ceva…dar n-am zis. ”Ce-ajunge, Părinte, ce-ajunge, că n-am filmat nimic!!”, îmi era în cap. Practic nu-mi atinsesem scopul pentru care crezusem că sunt chemată acolo, dar…am tăcut, deși eram nemulțumită și nu-nțelegeam.

Am așteptat ca cei prezenți să stea și să termine de vorbit, fiecare in parte, cu Părintele Isaia, apoi, m-am dus și eu, să schimb o vorba și, evident, să-mi iau camera de filmat, dinăuntru, unde o lăsasem.

Atunci părintele Isaia, mi-a vorbit mult despre ce va face el acolo. Îmi vorbea despre Schit, despre cum va arăta, ff curând, Schitul. Eu mă uitam sixderată la optimismul dumnealui și, la un moment dat am zis:

-Doamnee, Părinte, v-ascult, dar nu vă mai aud…Vă-nțeleg dragostea de a face, și știu că ați fi în stare să faceți, însă…totuși…

-Ce mă, nu crezi că am să fac, am să fac, mă Ivana, am să fac…

-Păi…nu știu cum să zic, sunt un pic încurcată, Părinte, ceea ce-mi povestiți dvs. acum e ceva…de domeniul fantasticului (am zis, dar voiam să zic, că e de domeniul gândirii omului care nu-i cu toate țiglele pe casă, care visează la PALAT când el e sărac lipit)…, necesită mulți bani… Eu luam în calcul banii pt PALAT, dar nu avem în gând că Pr Isaia nu dorește un PALAT pt el, ci pentru slujirea lui Dumnezeu!!….

-Or să vină, mă, banii, or să vină, se-ngrijește Sf Gherasim pt asta!!, zise pr Isaia.

-O, Doamne…câte nu mi-au trecut prin cap să-i mai zic atunci, ca argument contra, Părintelui, dar ca să nu intru prea rău în ispită, i-am zis Părintelui să schimbăm subiectul sau să…plec, că-i și-așa târziu. Se făcuse demult noapte.

Dintr-o dată, Părintele Isaia, nitam-nisam, adică fără legătură cu ceea ce discutasem pîn-atunci, mă-ntreabă ceva.

Opssss, acum am amuțit defintiv. Sănătatea mea, cum stau cu ea??Mai bine nu dezvoltăm, și ca să nu dezvoltăm, căci numai acea zdroabă nu mai voiam să mi-o readuc în conștient și s-o pot cu mine, povară (eu neavând nici măcar CARD de Sănătate!!), am zis:

-Ei, Părinte, ce mă mai întrebați, ce să mai dezvoltăm, eu din toate punctele de vedere sunt ZEROO absolut, așa că, mai bine-o lăsăm baltă…

-O să fie bine, mă, o să fie bine.

Îmi venea să-i zice: ”Ce bine, Părinte, de unde atâta bine, când RĂUL e călare pe mine, de atâția amar de ani…, dar n-am zis, am dat să mă ridic. Dar dânsul, tot nitam-nisam îmi mai ”proorocește” ceva. M-am reașezat pe băncuța aia, rece ca gheața, și eu, și mai rece, am zis: ”Nu Părinte, nu! Asta nu se poate-ntâmpla! E, practic, imposibil! Nu-nțelegeți că sunt ZERO absolut al toate acpitolele??” Dar dânsul zice: ”Ba ia să vezi, că se va-ntâmpla”.

Am plecat descumpănită, gândindu-mă la ce-a spus și la faptul că, ”practic, era..imposibil”, se se-mplinească ”proorocia” lui. Am încercat să uit… Era prea dureros să-mi aduc aminte de ceea ce avusesem și-acum nu mai aveam. Era, practic, imposibil, să mai pot avea. N-avea rost să m-amăgesc… Și cum să te-ncrezi în cuvintele Părintelui, când evidențele, realitatea din teren îți arată altceva?? Apoi, tot analizând, m-am tulburat și mai mult, și mi-am zis: ”Nu prind ideea pt care mă aflu aici. De filmat n-am filmat mai nimic. Carevasăzică, Pr Isaia, nu mă chemase pentru că ar fi avut trebuință să filmez!! Atunci, de ce m-a chemat așa insistent la dumnealui!! Mă gândeam și încercam să ghicesc șarada, în timp ce mașina dlui Cristi rula lin pe autostrada ….Soarelui! O, de-ar ieși Soarele și pe strada mea!!!…

N-am pricepu nici a doua, nici a treia zi, și nu am descifrat nici azi șarada ajungerii mele acolo, doar că între timp, tot gândindu-mă, tot reamintindu-mi frânturi din discuțiile cu Părintele și frânturi din lucruri întâmplate anterior, mi s-a adus în conștient, un lucru pe care-l făcusem eu pe parcursul lui 2018. Anume, lucrasem la alcătuirea Acatistului Sf Gherasim Kefalonitul. Doar că, lucrând la alcătuirea mai multor acatiste ale unor Sfinți, mai puțin (sau deloc) cunoscuți mie, cum ar fi Sf Zosima-protosul, Sf Maria Matrușka a Rusiei, Sf Nikolai, țarul Rusiei, Sfinții Zenobia și Zenobie, și altele, nu/mi aminteam, neam, că lucrasem și la alcătuirea Acatistului Sf Gherasim Kefalonitul. Apoi, dintr-o dată mi-am amintit că-i zisesem  femeii pentru care lucram Acatistele: ”Hai, măi Maria, îmi mai vii mult cu mulți sfinți dă-știa inventați de tine?; De unde-i mai scoți??” , la care, biata creștină, necăjită pe ”neputința” mea, îmi zice: ”O, cum, nu știi?? Habar n-ai ce mare Sfânt este Sf Gherasim Kefalonitul!” și-mi derulează situații în care Sfântul Gherasim Kefalonitul LUCRASE. I-am dat pace, zicând și despre ea ”că n-are toate țiglele pe casă”, dar că, în fond, ce-mi pasă mie, eu îmi propusesem să-o ajut, fiindcă ea nu lucrează la calculator și-atât. De ce să mai pun întrebări, de ce să mă mai încarc cu alte cele, atâta timp cât am decis s-o sprijin în lucrarea ei? M-am apucat să-i întocmesc Acatistul propus, să-i caut pe internet despre vița Sfântului și alte cele, am întocmit, robotic, Acatistul, i l-am trimis la Editura cu care eu colaborez, care-mi publică revista Convorbiri literar-artistice, și-am uitat de el, lucrând, mai apoi, în scurt timp, la Acatistul Sf Nifon. Dar iată că Sfântul Gherasim Kefalonitul nu și-a uitat de mine, ci, prin gura pr Isaia, mă cheamă la el!! Dar ce vrea?? Nu știu. Nu încă! Dar, cerându-i iertare pt stângăciile mele, trag nădejde!! Fiindcă, prin gura Pr Isaia, Dumnezeu l-a trimis pe Sf Gherasim Kefalonitul  în viața mea. Și mai înainte, îl trimisese prin femeia credincioasă, Maria. Amin.

Mare este puterea lui Dumnezeu și mari sunt darurile cu care îi înzestrează pe aleșii Lui! (Aleșii LUI fiind Sfinții, dar și cei doi preoți care slujesc la Schit: Pr Isaia și Pr Zante, cărora eu le mulțumesc pentru tot ceea  e fac dânsii pentru Dumnezeu și pentru semeni. Și fac multe, dar…puține se știu! Să le primească Dumnezeu, dragostea, jertfa, osteneala, darurile, milosteniile!! Amin. )

Așa arată Acatistul la care am lucrat eu. Slavă lui Dumnezeu! Binecuvântare Sfântului Gherasim Kefalonitul, de la care aștept MIMUNI cu mult mai mari decât a făcut!!! (Așa sunt eu, aștept!! Decât să disper, ”mai bine plec în vacanță” zicea cineva, dar eu cum nu pot pleca în vacanță -ce sa fac eu la Paris??, ce-aș face eu în Malibu sau în…Madagascar??-, mă rog, bat la ușile sfinților lui Dumnezeu și la ușa Domnului. ”Cere și ți se va da, bate și ți se va deschide, caută și vei găsi!, zice Hristos, Domnul meu!! Amin.)

Domnul să-i binecuvânteze pe cei ce cred în EL, pe ce-i ce-L cheamă!! Amin.

Reclame

Subtilizatorii” de fotografii…atenţie, v-am descoperit!!


De vreo 9 ani tot scriu despre 2 preoti cu har, unul: Pr Nicodim Bujor; al doilea Pr Nicanor Lemne, care tocmai a plecat la Ceruri, a fost astăzi înmormântat. Eu n-am fost la înmormântare! Nu-mi place să fiu părtaşă la aşa ceva! Nici la Pr Nicodim Bujor n-am fost! Iar de la Pr Nicanor Lemne mi-am luat rămas-bun aseară târziu, când m-am dus să-l văd şi să-i cer iertare pentru o făgăduinţă pe care i-o făcusem şi nu am împlinit-o! N-am plans! Gândind că Părintele era fericit atunci, n-am vrut să-l mâhnesc cu plânsul meu! S-a dus s-o întâlnească pe mult iubita lui soţie, Olga, despre care ne vorbea condescendent, aproape de fiecare dată când ne duceam la sfinţia sa! M-am strecurat, discret, lângă sicriu şi i-am vorbit tainic! Era exact aşa cum îl ştiam. Era..VIU! Dumnezeu şi-a mai chemat la dreapta Sa un Înger Pământesc! NU spun vorbe mari, ştiu ce spun! „L-am cercetat” pe acest înduhovnicit, 9 ani!! Destul cât să-mi dau seama că e o PIESĂ rară în Biserica noastră!!

Ştiind că trecerea la Domnul a Părintelui Nicanor Lemne, care a trăit ca un Înger în Trup, aici pe Pământ, e un SUBIECT care va face valuri, că vor sări pe condeie toţi oportuniştii, am cutreierat  ieri Google-ul să văd ce mai scriu mâncătorii de sarmale de pe urma defuncţilor, să văd ce mai inventează scribologii de serviciu, religioşii vânători de senzaţii tari, curioasă să văd cu ce-şi mai umplu pupătorii de moaşte inventate Blogurile, am descoperit că pe mai toate Siturile şi Blogurile unor „cap limpede”, în ficare articol scris de ei erau ataşate una-două fotografii “subtilizate” din cele 3 Bloguri ale mele, Bloguri pe care le ţin de 12 ani cu mari osteneli!! “Subtilizatori”, cum ar fi C Voicilă (mare amator de descoperiri de „sfinte moaşte!!” şi de morţi care „mişcă busuiocu-n vază!!„); Fl N, un spiker din Ploieşti (pe ăsta îl iert c-a furat fotografia mea, fiindca mi-a trims odată -benevol şi fără să-i cer- o fotografie UNICAT; deci e iertat); rubrica Spiritualitatea de la..Formula As, Teodor D de la Situ CreTin Ort (să n-aud voci, da!!), şi alţii, au „subtilizat” fotografii din Blogurile mele (fotografii făcute de mine carevasăzică, la locul faptei -dar deh’, Pr Nicanor nu se lăsa pozat şi ei, evlavioşii lu Peşte Prăjit, nu se riscau să fotografieze incognito, „fără binecuvântare” simpaticii papiţoi nu trag, iertaţi,  niciun pârţ!!, că.. nu e creştineşte, zic ei, dar fură fotografii făcute de alţii, că deh’ asta e creştineşte!! -fotografii din care au tăiat câte un colţişor, un unghi, adică au tăiat coada la căţel sau au tăiat aripile găinilor din curte, ori l-au ciopârţit nepermis, pur şi simplu, pe Părintele -, şi le-au utilizat, fără să-mi fi cerut, în prealabil acordul şi fără să precizeze Sursa fotografiei, că aşa ştiu ei, unii chiar ziarişti de profesie, că e..DEONTOLOGIC!!) şi le-au postat în propriile lor Bloguri, Situri, Reviste chiar, din a căror vânzare şi /sau publicitate încasează bani grei!! Au adăugat fotografiile mele, la articolele scrise de ei despre Pr Nicanor Lemne!! Ba încă un cotidian, de anvergură, şi-a permis să-şi treacă el numele în josul fotografiei făcute de mine, ştiind clar că nu vreun fotograf de-al cotidianului a realizat acea fotografie!! Ei bine, fotografiile mele chiar daca nu sunt semnate, sunt codate!! Şi eu le pot identifica oriunde le-aş descoperi!! Asta nu o ştiau furăcioşii cu ştaif, nici furăcioşii cu pretenţii de mari evlavioşi, chipurile creştini, ucenici, chipurile, ai unor mari înduhovniciţi pe care din „Avva al meu” nu-i scoate!! Mă-ntreb, ce s-o fi prins de ei!! La ce bun să te mai numeşti UCENIC al unuia asemenea cu SFINŢII, dacă tu nu eşti decât un simplu fluturător de steag!!…

Şi fiindcă veni vorba despre „subtilizatori” de fotografii, nu-s ăştia singurii, chiar un editor cu care am fost într-un conflict deschis la un moment dat, încă utilizează la greu fotografii de-ale mele, pe care nu-mi achită drepturi de autor, nici nu precizează Sursa fotografiilor, nici TÂRG cu mine n-a făcut în vreun fel oarecare! Am strâns ceva material doveditor, pretinaşule!! Şi hai să te văd eu cu cât tupeu îmi mai înjuri tu morţii!!, şi ce-ţi mai BAGI şi ce-ţi mai scoţi din ceea ce n-ai, când m-oi da eu la tine întru…recuperarea drepturilor de autor pt fotografiile cu care îşi asezonezi Fiţuica fără să plăteşti fotograful!!

Antoaneta Rădoi -de la Vrancea

tia cazut creierul

 

Regăsire…


  Duminică, 21 august 2016, m-am reîntîlnit, după mai mult de 3 ani de cănd nu ne văzusem, cu un om foarte drag inimii mele, Preotul Dragoş C, despre care am scris în una dintre cărţile mele…

  Fusese luat cu anasîna de către un ÎNALT, un superior al lui, la …Vîlcea, cînd acela  fusese numit acolo. Îl dezţelenise pe pr Dragoş de la Biserica lui şi-l luase cu el la Vîlcea, că, chipurile,  pr Dragos „e un bun constructor de Biserici”. Da „Bun constructor ” era, căci ridicase deja două în Bucureşti şi de fiecare dată, după muncă cu enoriaşii, cînd să se bucure cu toţii…hop…îi pica..”schimbarea!!” Şi, da, era „bun constructor de Biserici”, dar, mă frate, omul era familist, avea doi copii mici! Cum să-l smulgi de lîngă familie şi să-l duci la Vîlcea şi să-l laşi să vină la Bucureşti doar Sîmbăta şi Duminica pentru Slujbele la Biserica unde încă era paroh. Pentru Familia lui, cînd îi dai tu, „înţeleptule” înalpreasfinţit, timp acestui om?? Că te lasă şi nevasta, la o adică…Dar ce ştii tu, călugăr fiind preasfinţite (oahhh,  „preasfinţite!!”, mi-e ff greu să te numesc aşa, fara ghilimelele de rigoare!!), despre viaţa de familie, despre anumite obligaţii ale unui şoţ şi tată?? Că de ucenicii şi enoriaşii lui, nu mai vorbim, că tu nu ştii mai nimic despre..IUBIRE!!! Omenia, acest cuvînt care exprima o stare de fapt, îţi este complet străină, preasfinţite sau, mă rog,  acum..înaltpreasfinţite de Vîlcea!! Dar uite că, totuşi, te-ai înmuiat! Şi i-ai dat drumul să plece!! Oare cum de s-a-ntîmplat MINUNEA asta??…

  După o „captivitate” de vreo 2 ani şi ceva, i-ai prmis să plece, preasinţite…şi aşa s-a întors omul, preotul Dragoş, la familia sa (soţia şi copiii), la enoriaşii lui, dar la o ..altă Parohie bucureşteană, alt Cartier…

  Cînd eşti iubit de ucenici, cînd ştii să te faci iubit şi apreciat pentru omul care eşti în esenţa ta divină, ucenicii te urmează aşa cum Ucenicii l-au urmat pe Hristos. Ei, bine! Enoriaşii şi ucenicii lui, nu putuseră să-l urmeze la Vîlcea, aşa că au plîns mult după plecarea lui şi..s-au rugat. Rugăciunile şi lacrimile lor au ajuns într-o binecuvîmtată zi  înaintea Domnului! Mult poate face Rugăciunea colectivă!!! Preotul lor s-a întors…

   L-am descoperit acum într-o micuţă Biserică din Bucureşti, de pe strada Oţetari. În Biserică lume puţină. Cam 35 de persoane! Doi preoţi, un diacon si cîntăreţii de Strană -nu ştiu cîţi erau că am rămas mai spre uşa de la intrare, în spate de tot, dar 3 sigur erau, socotind după timbrul vocilor. Ce să agoniseşti de la atît de puţină lume prezentă? Cît să dea omul la Pomelnic, ca să poată fi răsplătită osteneala a 2 preoti, un diacon şi 3 Cîntăreţi de Strană?? Aceştia toţi au familii şi ei, că sînt într-o Biserică de Mir, nu Mănăstire de călugări, care n-au obligaţii lumeşti: facturi, mincare si ahine pentru copii, etc.  Preotul de la Altar se hrăneşte! Straniştii, de la Strană!! Mă-ntreb, cu ce-au plecat acasă cei 6 Slujitori?? Ce duc aceştia la familie, în urma Serviciului prestat?? Cui îi pasă?? Patriarhului?? Nicidecum! El are tot ce-i trebuie, aşa că, cu burdihanul plin, n-are cum să se mai gîndească la cel ce se culcă cu burta goală… De ce i-a fost repartizată părintelui Dragoş Parohia aceasta atît de săracă în enoriaşi?? Pentru că ştiau mai-marii dumnealui, sinodalii, că, în curînd Biserica se va umple!! Dar…cîtă răbdare va trebui să aibă Pr Dragoş şi chiar familia dumnealui pînă atunci?? Prin cîte lipsuri va trebui să mai treacă??…

Zîmbea tuturor! Îi îmbrăţişa pe toţi, cu dragoste! Obicei încă păstrat de pe vremea cînd fusese co-paroh în Titan, loc de unde fusese smuls şi dus la Biserica din Basarabiei şi apoi smuls şi de aici şi dus la…Vîlcea!! Zîmbea! Mi-a zîmbit şi mie, larg,  nerecunoscîndu-mă iniţial. Abia cînd i-am spus numele, la Împărtăşit, a rămas cu linguriţa suspendată în aer, zicînd:

-dna Antoanetaaaa, nu v-am recunoscut!!…

Cu Împărtăşanie în gură, nu-i puteam răspunde. I-am făcut semne surdo-mute, că o să vorbim după..-

-Musai!, îmi zice dumnealui, zîmbind larg..plăcut surprins de SURPRIAZA pe care i-o făcusem, cu prezenţa mea..tainică acolo în Habitatul lui, pînă la momentul Împărtăşaniei…

Am vorbit după…după ce au plecat toţi cei cu care stătuse pe-ndelete de vorbă, ascultîndu-le păsul, dîndu-le un sfat, îmbrăţişîndu-i şi mai făcîndu-le cîte o rugăciune!!

Am aşteptat, răbdătoare!! Trebuie însă ştiut despre mine că..RĂBDAREA, nu-i o VIRTUTE a mea! De fapt, eu..n-am virtuţi!! Sînt EXTREM de săracă la acest acpitol. Deja ştie toată lumea asta, aşa că nu vă zic o noutate, decît celor mai noi p-aici!! Dar, bucuria revederii, m-a făcut fff răbdătoare! Voiam să stau pe-ndelete de vorbă cu acest om al lui Dumnezeu! Ei bine! Am stat, dar nu atît cît ne-am fi dorit amîndoi! La un moment dat, cînd eram noi în toiul povestirilor si aducerilor-aminte, l-a sunat cineva cu o PROBLEMĂ urgentă în eparhie! „Da, da, desigur, daţi-mi adresa şi vin imediat!” -lam auzit spunînd în telefon. Şi aşa ne-am despărţit, amîndoi regretînd întreruperea povestirilor…

Zîmbea!! Zîmbea tuturor. Îi îmbrăţişa pe toţi cu căldură! …

M-a îmbrăţişat şi ne-am despărţit, promiţîndu-ne să ne mai vedem…acum că are o Parohie ff aproape de casa mea…

N-am apucat să vorbim nimic despre Timpul în care a fost plecat, dar..i-am simţit frămîntarea! Ceea ce m-a uimit, este felul demn în care îşi poartă..PREOŢIA! Cîtă vocaţie! Cîtă dragoste de semeni, înaintea dragostei de sine!!

Slavă lui Dumnezeu pentru această minunată Zi! Bucurie mare a fost pentru mine, bucuria revederii! Poate mi-am regăsit, după 3 ani de umblet fără ţintă, în sfîrşit, şi Biserica unde să mă simt creştin şi copil iubit al lui Hristos! Unde să simt harul lui Dumnezeu şi cuminţenia preotului! De unde, după Slujbă, să plec zburînd spre casa mea…

Nu ştiu, dar..pot spera!

anto oval 22

Antoaneta Rădoi -de la Vrancea

Dez(s)nădejdea…


  Ca oricarui om, mi s-a-ntîmplat,  -şi mie- destul de des, să cad în deznădejde. Şi-mi vine-n minte-acum, acel motto, atribuit lui Magellan: „ca mulţi dintre semenii mei, şi eu am fost la strîmtoare!”…
..

  Mulţi dintre cei care mă cunosc ar putea zice: păi, unde ţi-e credinţa? Acelora le-aş putea răspunde că nu, nu am ajuns  -încă!!-  la măsurile la care să pot fi biruitoare prin credinţă! Nicidecum! 

  Desigur că-mi fac mustrare pentru puţina mea credinţă, dar mă consolez, ducîndu-mă, cu gîndul la Apostolii Domnului Hristos, care, zi de zi trăiau, fizic!!, în prezenta Lui. Ştiau cine este EL. Cunoşteau, cuvînt cu cuvînt, ceea ce avea sa urmeze. Le spusese Însuşi Hristos! Aşadar cunoşteau! 

Ştiau ca Învaţătorul va fi Crucificat şi Îngropat. 
Ştiau că Acesta: VA MURI!  Ştiau şi că Domnul Hristos: Va INVIA ( a 3-a zi )! Şi totuşi…S-au indoit! 

Şi Apostolii nu erau oricine.  Ci erau cei care ştiau! Pentru că fuseseră informaţi. 

De Insuşi Hristos, Domnul şi Învăţătorul lor. Cel alături de care se aflau permanent…

…Citind şi recitind scrierile Sfintei Scripturi, ca un profan ce sînt, om limitat şi superficial – eu, Antoaneta, un munte de superficialitate!!!, şi de prostie crasa, uneori-, aprofundînd și socotind după socotința mea, mă bate gîndul că Iisus Însuşi a şovăit. Doar un pic!  Dar..a şovăit! Zic.

Cum altfel să traduc cuvintele Mîntuitorului, cînd se ruga Tatălui, în gradina Ghetsimani astfel: „Tată, dacă este cu putinţă, deşartă paharul acesta!” sau ”Ia de la mine paharul acesta!” …( citez din memorie ). 
Un foarte scurt moment de ezitare. Nu neapărat un refuz, dar…

Aşa am simţit eu, omul limitat şi superficial, din acele cuvinte ale Mîntuitorului. Un moment, un foarte scurt moment de ezitare, de deznădejde i-aş zice, după care, Domnul Hristos încrezîndu-se în Tatăl  şi înţelegîndu-şi, totodată, misiunea pe care o avea de îndeplinit pe pămînt, şi-a revenit, şi a spus: „Facă-se voia TA!”…
..Apostolii, şi ei, au fost adînc zdruncinaţi în credinţa lor. Și nu o dată, însă cea mai evidenta zdruncinare a credinței lor a fost…Actul Răstignirii lui Iisus!

ACTUL RĂSTIGNIRII desfășurat atît de autentic de crud, aproape i-a convins, determinîndu-i să creadă că „Spîzuratul ” nu v-a mai Învia  -aşa cum ştiau ei de la Hristos-. Căci, după gîndirea umană, limitată, după cum vedeau ei ca se desfășurau și decurgeau lucrurile , ÎNVIEREA, nu ar mai fi fost cu putinţă. Ei, Apostolii, bulversaţi de evenimente, „au uitat” , pe moment – şi chiar mai mult decît pentru moment- că : „Ceea ce nu este putinţă la oameni, este cu putinţă la Dumnezeu!” Erau derutaţi. Înspăimintaţi, chiar. Au deznădăjduit și înă rău de tot! Zic. Să nu uităm, că au fugit și s-au răspîndit care încotro. Şi să ne amintim, chiar de lepădarea – cea de 3 ori!!- a lui Petru! Apostolii erau …oameni!

Găsim pe parcursul lecturării și aprofundării Scripturii, multe versete din care rezultă îndoiala Ucenicilor lui Hristos!…

 În viaţa mea, mi-a fost dat, în mai multe rînduri -mult prea multe rînduri!!!- să cunosc nefericirea (deznădejdea), în diversele ei forme ( imi vine să zic: stiluri ). Acum reflectind mai adînc la situaţiile respective, în care-am trăit din plin nefericirea, cred că aceasta a fost posibilă şi pentru că, poate, în anumite împrejurări, mi-am făurit o REALITATE din care LOGICA lucrurilor, chiar acea elementară logică umană, a fost scoasă afară  -pentru o vreme-, ceea ce a dat naştere, mai apoi, fructului amar al…DEZNĂDEJDII. Şi nu numai că am gustat deznădejdea, aşa un pic, de suprafață. Nu! Ci am mîncat din destul, întregul FRUCT, să mă satur…

Și-am mîncat, și-am tot mîncat și mîncam!!… Și mîncînd încercam, INUTIL, să-mi ţin ochii neumeziţi de lacrimi. Căci mă aruncasem în apa adîncă, învolburată, fără ca mai înainte să fi învăţat să înot! Și neînvățînd să înot era firesc că mă voi îneca. Doar că mi-am dat seama de acest lucru…cam tîrziu. Din pricina FRUCTULUI, care mi se păruse dulce și rumen, nu  observasem furtuna care se apropia cu nori negri și grei și..m-a luat VALUL!!, dar…
…în apa tulbure, învolburată, care mă învăluia luptîndu-se să mă afunde, am găsit, într-un final, puterea şi curajul de a striga la Dumnezeu ( ca şi Petru, de altfel! ). Crezînd numai pe jumatate, ori pe sfert, sau chiar mai puţin, aproape deloc, dar atît încît, DEZNĂDEJDEA, NECREDINŢA,  substituindu-se CREDINŢEI -atîta cîtă a fost-, să  reuşesc a mă încredinţa lui Dumnezeu, rugîndu-mă!..
Nu mi-a fost uşor….     

Sînt o persoană căreia nu i-a fost şi nu-i este ruşine să se roage. Poate că şi de aceea, Dumnezeu în mărinimia Sa m-a ascultat și m-a miluit!

Şi chiar dacă mi-a mai şi tras ( la greu) bîte -de beisbol!! -nu niscai nuieluşe-acolo!!!-, pentru că nu-mi învăţam lecţia pe care mi-o dădea de învăţat ( deşi, nu-s un elev tocmai „neputincios” -dar, poate că tocmai de aceea și are asteptari de la mine!!!- ), totuşi, nu m-a lăsat de izbelişte. Şi tocmai cînd credeam că mă afund, mi-a întins Mîna SA ( ca lui Petru! )!…

Învăţînd să înot, experimentînd ( făcînd la început pluta pe spate; sau înotul cîineşte!!!), am înţeles -în sfîrşit-  că trecerea prin viaţă, cu nepăsare, este de la ..DIAVOL! Creştinul trebuie să fie mereu ATENT!  Tot omul trebuie să fie atent! În fond, tot ceea ce ni se întîmplă, RĂU, ni se întîmplă pentru simplul motiv că: NU SÎNTEM ATENŢI! Iar eu, NU FUSESEM …ATENTĂ!!

Revenind al Iisus și la Ucenicii Lui din vremea cînd Domnul umbla cu ei pe Cale, mă duc cu gîndul la
Ilie şi Cleopa, care în drumul lor spre Emaus, n-au fost atenţi! Erau ei, dar nu erau suficient de atenţi. Au simțit ei ceva cînd li s-a alăturat Hristos pe cale, însă nu înţelegeau. Din pricina neluării-aminte! Nu înţelegeau ceea ce mulţi dintre noi, nu înţelegem. Eu însămi nu înţeleg, de multe ori, sau uit că: DUMNEZEU ESTE PREZENT! Și cad! Cad și deznădăjduiesc! Dar ce deznădejde!!! Și cît de deS!! Atît de des încît am numit-o deS(Z)nădejde… Am momente cînd îmi zic: Da, Dumnezeu Și-a uitat de mine!! Ei bine, NU! Dumnezeu nu uită de noi! Noi de EL, Da, dar EL de noi, NU. Niciodată! Este lînga noi, este cu noi! …Important este ca, chiar în deznădejde aflîndu-ne noi, la un moment dat -sau..mai mereu (cum e cazul meu!!!)-, să nu ezităm, totuși, să-L strigăm pe Dumnezeu! Şi…
………cu siguratnţă: 
                                 VA VENI!

de Antoaneta Rădoi

molitva_kor01

Circulara BOR, emisa de „sfintul” sinod. Circulara care, prin TEXTUL ei, instiga pe unii semeni impotriva altor semeni


În anul 2014 am descoperit, cu stupoare, pe net, o Circulara emisa de Sinodul BOR, in ziua de 29 oct 2013. Circulara Sinodala prin TEXTUL ei, instiga pe unii semeni împotriva altor semeni. Dar am sa ma refer acum, aici, strict la Firma la care am fost citiva ani manager.

Vreme de citiva ani, mai exact din aprilie 2011, Sinodul Bor a dus o lupta crîncenă asupra firmei pe care o menegeriam (care comercializa cu Autorizatie emisa de Camera de Comert a României  si cu Autorizatie de Importator Intracomunitar , Obiecte de Cult ), trimitind in mod repetat ( din 3 in 3 luni, mai exact ) Garda F și OPCul  ca sa ma KILLĂREASCĂ aceștia, iar ei, sinodalii, vezi Doamne, nici usturoi n-au mincat, nici gura nu le mirosea!!! Numai ca eu, cu ajutorul lui Dumnezeu, Care așa cum spune Psalmistul: ”Ți-i va arăta pe dușmanii tăi!!”, i-am descoperit pe cei care ma vrajmașeau și mă prigoneau, cu ”nemăsurată…iubire!”  După multe LUPTE, nemaiputind lupta cu acesti MAFIOTI din SINOD ( care-si rezervasera lor, printr-o NECONSTITUTIONALA lege a Monopolului pus pe Ob de Cult, dreptul EXCLUSIV asupra comercializarii Ob de cult ), am abandonat ”afacerea” si am inchis Magazinul, sperind sa le acord linistea si Pacea sinodalilor. Asa ca, in luna octombrie, pina in Sarbatoarea Sfintului Dimitrie deja inchisesem Magazinul care le statuse in git si le daduse ”dureri de cap si insomnii” sinodalilor și lui Veniamin Goreanu (un tip fara scrupule din Chisinau, ajuns dintr-o grava eroare calugar la Bucuresti si, destul de rapid, membru cu niste DREPTURI EXCLUSIVISTE si cu un cuvint greu in Sinodul Bor!!!, care slujea/slujeste la Sf Spiridon -offf, multe a vazut Sf Spiridon din ”slujbele” pe care acest indivind impreuna cu Ionut Gabriel Corduneanu -secretar sinodal, la acea vreme- le savirseau la Sf Altar al Bisericii cu hramul Sf Spiridon! Oricum, STIU ca SF Spiridon nu va tacea la infinit!!! Am mare nadejde la acest capitol!!!-) Sinodul, prin Circulare repetate pe care le trimitea sub semnatura in parohii,  a instigat pe preoti împotriva enoriasilor care pictau /sculptau Icoane ori produceau candele, cruci si alte obiecte de cult. Prin repetate Circulare, pe care le emitea Sinodul Bor, prin mai-marii înscăunați in Deal, îi obliga pe preoții din subordine să-i TOARNE pe semeni, eventual pe ai lor ucenici care pictau Icoane ori sculptau sau faceau candele, cruci si alte ob de cult, la Garda Financiara ori la ORGANELE LEGII (”organele legii” fiind in prima faza, mai-marii BOR SRL; după cum reiese dintr-o alta Circulara emisa prin febr 2013, pe care am expus-o in alt Articol).

N-am sa mai intru in amnunte, am scris deja zeci, sute de pagini, inclusiv Cartea: ”Prigonitorilor mei din Sinod, cu dragoste!!! sau Spovedania unui învins”, aparuta in dec 2014. Acum,a ici, vreau sa arat o Circulara pe care am descoperit-o pe internet, emisa in 29 oc 2013, la citeva zile dupa ce eu deja inchisesem Magazinul si Sinodul stia acest lucru. Dar ca  sa-mi arate ca ei sint PUTERNICI si NECRUTATORI, au pomenit si numele firmei mele spre a fi..URMARITA si sanctionata ca atare!!! Puteti citi TEXTUL Circularei si va puteti face propria parere despre…iubirea de semeni a acestor tatici din Sinod!

Sint profund dezamagita de FAPTELE SINODALILOR…

sinod 29 oct 20130001sinod 2 din 29 oct 20130001

Si, mai jos, coperta Cartii mele:

prigonitorii-19-noiembrie

Si cite ceva din textul cartii:

pt prigonitori  bn0001 scan0004