Posts Tagged ‘dor’

Haiku-urile Antoanetei…


Că tot e la MARE MODĂ…HAIKU!

Pentru  prima dată azi, 25 iulie 2016, mă-ncearcă  HAIkU-ul…

Pentru că HAIKU-ul este  ca un INSTANTANEU în FOTOFRAFIE şi pentru că eu mi-s un pic …FOTO/cameraman,  pentru că Da, Haiku-ul exprimă mult în cuvinte puţine, pentru că la METEO s-au anuţat iarăşi ploi cu..GRINDINĂ  şi pentru că…grindina predomină peste ţara noastră, de mai multe luni, distrugînd tot ce-ntîlneşte în cale şi pe mine m-apucă, nu doar tristeţea, ci..DISPERAREA şi am o DURERE groaznică-n piept, mă-ntreb şi-ndrăznesc să-L întreb pe Tatăl nostru, CREATORUL nostru, Dumnezeul Atotputernic: Pînă cînd, Doamne, mai abaţi mînia Ta cea MARE peste acest neam românesc? Pînă cînd, Doamne!…

O, Doamne, iar plouă cu piatră –

iar suflete-abătute

rămîne-vor în zdrenţe

(Ei, bine, poate nu-i chiar un HAIKU! PROFESIONIŞTII să TACĂ!! Plizzz!!! Regulile-s făcute, ca să fie încălcate! Eu fac asta în mod frecvent!!! Poate că şi de aceea…plouă cu piatră cît oul de găină!!…Eu sper ca OFTATUL meu  şi Ruga mea s-ajungă la Domnul!)

 

Iată şi altele: Timpul mă-mpresoară

Mă sugrumă

                            trecerea lui

  • Cu ochi nemişcaţi/trecerea timpului/contenplu absurd
  • Nori negri, furtună şi ploi/O, Doamne, iarăşi ospăţ pentru ZEI/fiii oamenilor!(2016 a fost bintuit luni in sir de ploi cu furtuni si grindina distrugatoare)
  • Eu, azi/fereastră-ntr-un zid/pentru casa ta de mîine!
  • Eu, absenţa ta/Tu, absenţa mea/Amîndoi, absenţa trezviei din noi!
  • Singurătatea mea, dorul meu, durerea mea/pămîntului voi lăsa/cînd voi pleca!
  •  Antoaneta Rădoi -de la Vrancea

Psalm (Rugăciunea mea, un țipăt de pescăruț în…cădere!)


Doamne,

am auzit

că-n necaz,

BEȚIVUL

se-alină

cu …RĂCHIE!

EVLAVIOSUL

cu…AGHIAZMĂ!

Iar eu…

eu

încerc, Doamne,

să m-alin

cu…RUGĂCIUNEA!

Dar ea,

RUGĂCIUNEA mea,

nu-i, Doamne,

decît UN ȚIPĂT

de pescăruș

în… cădere!!!

Căci sufletu-mi e

străpuns

de..DURERE!!!

De-aceea vin,

Doamne,

ASTĂZI

înaintea TA,

și TE ROG

să-mi dai,

ASTĂZI,

MÎNGÎIERE!

Să pui Tu, DOAMNE,

ASTĂZI,

peste sufletul meu,

alifie de-aloe

și untdelemn sfințit,

și să-mi dai, Doamne,

ASTĂZI,

VINDECARE!

Căci TU ești,

Doamne,

CEL CARE,

pe toate le poți!

Numai

SĂ VREI!

Voiește, dar,

Doamne,

ASTĂZI!!!,

cu o COPILĂ a TA…

cuvint de folos cu luminare0000

(Antoaneta Rădoi -de la Vrancea, din volumul ”Psalmi”, in curs de aparitie)

Lacrima durerii…


…Nu mai poți face nimic, decît doar… să plîngi…să plîngi și… să te rogi! Sau..să speri! De-a surda!!!…

……………………………………………………………………………………………………….

  Ai pierdut -într-un fel sau altul- pe cineva la care ai ținut/ții, pe cineva drag? Te-ai despărțit, dintr-o pricină sau alta???…
Totdeauna se găsesc pricini de despărțire!!! ”Prietenii știu de ce!!!”…

 E greu să descrii tristețea sufletului.
Inima ți se sfîșie și, oricît ai încerca, nu ai puterea să accepți realitatea dură! Îți vine să urli, să-ți strigi durerea… Dar, nu o faci! Taci!…

Taci, chinuit de zdroabă…

Taci, lăsînd lacrimile sufletului tău sfîșiat de durere …să vorbească! Curg în șiroaie, uneori, brăzdînd pe obraz, șănțuind adînc! Ravărsare de lacrimi, revarsare a durerii din sufletul neîmpăcat…

”Întotdeauna exista un om, din doi, care, mai devreme sau mai tîrziu, va plînge!…” după cel…plecat…

Despărțirea este lucrul cel mai greu de suportat de fiinta umană. Și cred că fiecare dintre noi a trăit-o, și nu doar o dată în viață! Am trăit-o și eu și încă o trăiesc și mă simt uneori, parcă, incapabilă să-mi continui viața, fără cel atît de drag mie, care…nu mai este!

Am pierdut, pe rînd, mai mulți dintre cei foarte dragi sufletului meu. Deznădejdea mă asuprește cumplit, dîndu-mi, repetat, tîrcoale, transformîndu-se, de multe ori, în frică, amorțindu-mi, anihilîndu-mi chiar, dorința de-a mai ști și de-a urma sfaturile primite ori…sfatul Domnului Hristos. Toată teoria însușită de-a lungul timpului, nu mai face doi bani în momentul în care ești obligat, prin DESTIN ( Da, eu cred și cred cu tărie!!!, că DESTINUL există și că, ”DESTIN”, nu-i doar o simplă formă de exprimare verbală, ci o formă de…”asuprire spirituală!!!” Și dacă-i reziști e ok! Dacă reușești să învingi  ”asuprirea” sau…s-o convingi  să… dispară, ești tare!!! Dacă nu, ești…pierdut!!!), să o aplici în practica de zi cu zi. O, Doamne! Ce mai pot spune? Căci, se știe!!!.. Tot ce am spus, tot ce spun și voi spune va fi folosit, mai devreme sau mai tîrziu, împotriva mea!!!…

Neputința de a mai putea face ceva că să-mi pot alina durerea, apoi tristețea durerii, mă slăbește și mai mult și mă face să mă simt ca și cum aș fi căzută într-o prăpastie în care, rostogolindu-mă, mă afund din ce în ce mai mult, mă scufund pînă la înec…și mă afund, parcă, cu-atît mai mult cu cît mă lupt mai mult… să ies la liman! Întunericul pune stăpînire pe mine… M-agăț de ceva și, parcă, mă ridic și sper și… parcă prind putere, și-mi zic atunci c-o să reușesc să scap, să mă ridic de tot, să ies din prăpastie, dar …alunec, din nou, iar și iar, și m-afund (iarăși??..)!!! Și luptînd, iarăși dau să m-agăț…încercînd să mă prind, să mă țin de ceva… De CEVA ce-am tot învățat în vremurile în care eram… noi doi, fericiți, împreună: Nădejdea, Dragostea, Credința!…
Și cînd, cu OBIDĂ și ZDROABĂ, cu JALE, cu DOR, cu DURERE îmi vine să urlu, să strig, să sudălmesc, să BLESTEM, să-l trag la răspundere  pe cel care ne-a făcut răul acesta -indiferent CINE!; nu-mi mai pasă!; pe mine, pe el sau …pe alții-, cînd, în durerea fără margini îmi trece un gînd să ”mă cert” cu… Dumnezeu (???!!!; cine n-a făcut-o, măcar o dată-n viață, să ridice mîna sau..PIATRA!!!)-„, îmi revine-n minte, mereu, ca o Salvare supremă…RUGĂCIUNEA. Și-atunci  zic: Doamne, miluiește-l… și mîngîie durerea inimilor noastre!
Căci, nu-mi închipui că el/ea, cel …plecat, nu suferă acolo unde este! Nu cred asta! Chiar dacă suferă, poate, mai puțin decît sufăr eu, de pe urma despărțirii noastre sau sufera ALTFEL!… Chiar dacă, „MORT” sau „VIU”, s-a dus la mai bine decît ne era împreună!…
Și mă rog, înălțînd rugăciune…

Și aștept, și sper, dar…

Singur, el, ECOUL RUGĂCIUNII, se aude în singurătatea…durerii! Iar eu, doar eu, aud…

                                        DUREREA,

                                                               dorului…de el!!!

Și-atunci, îmi zic, și zic:
– Doamne! Nu-mi rămîne decît să plîng! Să plîng …

Nu mai sînt lacrimi…
Plînge doar… sufletul! RĂSTIGNIT! DE…”Trădarea” ta, omule! Plînge sufletul!…

Plînge!…
Uscat! Gol! Îndurerat! Rănit! Însîngerat!…
Ce mai pot face?
Plîng și…MĂ ROG!

Dar…nici LACRIMA, nici STRIGĂTUL, nici URLETUL durerii, nici măcar RUGĂCIUNEA nu pot umple golul absenței celui drag! Nici LACRIMA, nici RUGĂCIUNEA nu-mi pot adormi durerea și dorul de tine…
Uneori, buzele mele nu mai găsesc puterea nici măcar să mai ȘOPTEASCĂ …o rugăciune. De multe ori, cu ultimele puteri, încerc s-o  zic în inimă. Ca să nu mă coplesească durerea si deznădejdea cea cumplită!, o zic neîncetat… În zi și în noapte! În NOAPTEA ce-a rămas nemilos de prezentă…
Ea, RUGĂCIUNEA, izvorăște din IUBIREA pentru tine, dragul meu E!…
Din iubirea pentru voi frații mei care „v-ați grăbit” să… plecați! Și în „graba” voastră, ați uitat de sora voastră mai mică!…

Din IUBIREA pentru tine, scumpă…mama mea! Pentru tine, scumpul meu tată! Pentru voi iubiții mei părinți care nu mai sînteți aici cu mine…(Voi n-ati vazut, niciodată, lacrimile mele! Caci nu lacrimam…văzut!!)

Din iubirea, pretuirea si dorul după, și pentru, scumpul meu și sfîntul lui Dumnezeu, dragul părinte, Nicodim Bujor! Pentru tine Avraamul meu!!!…

Din pretuirea pentru bunul prieten drag, părintele Cristian Baroianu, care, și el!!, prea grabit a plecat!…

Din dragoste pentru tine, Iacob Ivanof, care prematur și IREMEDIABIL ai plecat dintre noi!, lasîndu-ne ca ultim cuvînt, o Sfintă Binecuvîntare: ”Mergeti cu Dumnezeu!”…

Din dragoste pentru voi TOȚI care…ați plecat! Fiecare după cum i-a fost lui rînduit din veac!!! Si nu mai sînteți aici, cu mine. Ca să mă mîngîiați cu prezența voastră!
Singura mîngîiere-mi este, acum, RUGĂCIUNEA! Da nu-mi mai e, parcă, îndeajuns! Oricît de multă ar fi…

Domnul Hristos tace! Deși ÎL simt cum PLÎNGE… și EL… uneori, dimpreună cu mine!…Pentru…mine!!! Plînge, desigur, și pentru voi, cei plecați… Caci dorul din noi, și pe EL, ÎL doare! CRED asta! Si CRED, cu tărie!…

În inima mea e un gol imens! Gol lăsat de dureroasa absență a celui drag, plecat!

Gol ce s-a lărgit, repetat, prin plecarea celor atît de mulți dintre cei dragi ai mei!

Gol ce se-adîncește într-o tristețe continuuă, apăsătoare, ucigătoare!

Gol și tristețe ce transformă totul în Hău!

E prea mult!!!…

Prea mulți sînteți cei care, nemilos, ați plecat…

Tot mai des mă simt copleșită de durere… De amintiri… De, DE CE-uri?, cărora nu le găsesc răspuns ori cărora le găsesc mai multe răspunsuri! Răspunsuri care mă fac să mă răzvrătesc mie însămi și…SOARTEI! Sau… unor SORȚI!! SORȚI ce-au fost aruncați de pe nu-știu-unde, de nu-știu-CINE!!!….

Proastă încercare!, din partea mea. Pentru ca ea, SOARTA, scoate colții și mai abitir! Iar cel/cei care au aruncat SORȚII își revendică DREPTURI,  îngenunchindu-mă! Eu dau să mă ridic, dar ei, STĂPÎNII (Soarta/SORȚII -cei care m-au cîștigat la Tumim și Umim, acele două bile ce-s rotite-n pumn, precum o Ruletă rusească!!! ), mă asupresc și mai rău și mă readuc în genunchi! Și-atunci, cînd mă văd pusă-n genunchi, iar și iar, îmi zic, c-ar TREBUI să încep… să mă rog! Să mă rog! Iarăși și iarăși…să mă rog! Și…mă rog! Uneori timid…fără nădejde (Ce nădejde-aș mai putea avea? Cînd Soarta mă joacă la Ruleta Rusească?)…

Mda, știu! Știu! Îmi dau seama că sînt slabă în CREDINȚĂ și NEPUTINCIOASĂ în fața DURERII ce doare ACUT! Cine nu e?…

Și iarăși  mă rog și …plîng!

Plîng neputincios, tăinuit…

Nu mai sînt lacrimi…

Nu-mi mai curg demult pe obraz.

Sînt alt fel de lacrimi!

Lacrimi izvorîte dintr-o inimă îndurerată, o inimă rănită, SFÎRTECATĂ, sîngerîndă!

Durerea despărțirii de cel pe care ți-l împropriaseși e cumplită!

Durere după cel pe care l-ai încuibărit în inima ta și el, a ..plecat!!, e DURERE ce DOARE!!! Și arde, PROFUND!  Arde, uneori MOCNIT, alteori cu FOC ARZĂTOR, cu FLĂCĂRI și JAR ce aprinde totul in juru-ți!  Căci, prea TE DOARE…PLECAREA aceasta!..

Și TE DOARE, fiindcă tu știi că inima ta nu avea pentru el decît: INTRĂRI!…

…………………………………………………………………………………………………………………………..

Fie, Doamne, lacrimile mele ofrandă adusă ȚIE și izbăvește-l (i) pe cel (i) care mi-a (u) pricinuit incomensurabilă… durere!

…………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Mai am o speranță. Ultima?!…
Știu că despărțirea-i trecătoare! Ca orice lucru pămîntesc… Și știu că: ne vom REGĂSI!

Și veni-va ea…ziua… în care…Domnul va șterge lacrimile de pe sufletul meu…

                                                                                       …..și al tău!…

 
(Dragului meu E; părinților și fratilor mei.., scumpului meu părinte Nicodim Bujor, bunului pr Cristian Baroianu, necunoscutului-cunoscut Iacob Ivanof)
(… )
Antoanetaanto in ajun de craciun