Posts Tagged ‘dedicatie’

La mulți ani binecuvântați criticului literar Victor Puiu Atanasiu!!!


Aud ca este ZIUA dlui Victor Puiu Atanasiu, cunoscutul critic literar, îi urez LA MULȚI ANI BINECUVÂNTAȚI și, totodată, îi aduc în atenție (precum și cititorilor mei!!) un ghiduș interviu la care eu m-am distrat copios!!…

Aveam temperatură mare, eram răcită, gripată…așa că…”gripate” și întrebările, dar, mai ales…răspunsurile!!!

Așadar, dc nu scrii cu î din ”a”, în toate împrejurările cuvintelor, nu e un act de incultură a celui ce nu scrie conform ”regulilor” academicienilor cu ”salarii monstruoase”!!!…ci o ”impietate” …hah…de parca-i călca pe sfinți sau chiar pe locul mormântului lui Christos!! Simpatic acest dom, critic literar, Victor Puiu Atanasiu!! Urmăriti-l!! Merită!!!….

La multi ani frumoși, dle Victor Puiu Atanasiu!!

Vitor Atanasiu PAm333

Și o dedicație de la un poet, postata pe facebook, după ce a aflat ca e ziua dvs!! Iat-o!

Ion Forcos La mulţi ani şi bucurie
Pace bună, sănătate…
Să numeri pe săturate
Măcar până la o mie
Anii care-or să te poarte
Prin lumea-n care eşti parte!
Iară noi contemporani
Ce-ţi sântem prieteni ţie
Să-ţi cântăm cu veselie,
Tot la fel, pân” la o mie
-Sănătate, la multi ani!”
Că nu-i mare șmecherie….D-nule critic Victor/Și ne vom alinia/ Vom scrie cu â din a/ Dac-așa vor d-lor!🏆Administrează

Fotografia postată de Ion Forcos.
Reclame

Dedicaţie….


 cu dedicaţie…

..uneia care mă necinsteste cu vorbele ei veninoase, dar care-a uitat c-a mâncat ani buni pâine din pâinea mea…ba ce zic pâine că au fost cozonaci şi prăjituri! Ba încă şi mai mult am făcut, am ridicat-o la rang de cinste numind-o...PRIETENĂ! 27 de ani…

 

Am fost braţul/de care te-ai proptit/când nu te-ai putut prinde/de stele sau…/de alţii…

Ţi-am potolit setea/cu o cană cu apă,/ba încă  Izvorul meu/l-am dat ţie/întreg/şi te-am numit pe tine/stăpână peste/Izvorul meu!

Şi PÂINE din pâinea mea/ţi-am dat/ba încă şi cozonaci/ ţi-am dat spre mâncare/atunci când tu/n-aveai o pâine pe masă!

Te-am dus să te Împărtăşeşti/din Potir/cu Hristos,/şi te-am purtat/în rugăciunile mele/zi de zi!

Ba încă şi noaptea/te puneam înaintea/Domnului meu!

ACUM ai prins puteri,/mă-mproşti cu venin/şi mă dai/OFRANDĂ  ZEILOR tăi/perfizi!

ACUM, gura ta vicleană/spintecă văzduhul cu ocări,/dar vai!!

Amar ţie, de se va mânia Domnul meu/pe tine!

Opreşte-ţi,/limba ta vicleană,/nu mai grăiască limba ta/vicleşug/

Oreşte-te/până nu închide,/Domnul,/cu ocările Sale/gura ta!

Amin.

Tu esti, mama!, de prof Petru Demetru Popescu


Reginei mele….


Azi, 15 august 2016, am o SINGURĂ, UNICĂ…MARIE! Căreia îi dedic, cu Credincioşie Sfîntă cele de mai jos:Copy of papirus pt Copera LETCA 22Antoaneta Rădoi -de la Vrancea

Îmi pare rău!…


Îmi pare rău

(Dedicaţie!!; Ylonkăi)

Astăzi, sufletul meu este/aşa a..a…precum al unui/animal…hăituit!

Căci am UCIS un alt suflet/hăituit …şi el!

Astăzi, am degetele pătate/de sîngele ţîşnit/din apăsarea…/tastaturii!

Astăzi, am sufletul hăituit/de vina de-a fi UCIS/un alt…SUFLET!

Şi-acum REGRET/c-am decis să răspund/cu dispreţ, dispreţului!

Dispreţului cu care am fost/…împroşcată/de mult… prea multe ori!!

Astăzi, am sufletul hăituit/fiindc-am ales: Să UCID!

Să UCID: un alt…SUFLET!

C-am ales să răspund/cu dispreţ…dispreţului,/în defavoarea…

IUBIRII/ şi/sau a ..IERTĂRII!!

Astăzi…mai e un pic/şi se termină/ZIUA!

Acum, zadarnic încerc să-mi rostuiesc…/CUVINTELE!

Tăcerea, se substituie/unei lacrimi căzută, GREU,/nu pe obraz, ci..

pe SUFLET!

Acum, deja nu mai e…/AZI!

Acum,/sînt doar un CONDAMNAT!

ACUM, tot ce ştiu/ tot/ ce mai pot să fac/e aceea că

mai am doar dreptul/la UN ULTIM CUVÎNT!

Şi-am să-l rostesc/din 3:/ÎMI PARE RĂU!

Şi-am să adaug, ca să se ştie:/Ceea ce trebuia spus, s-a spus ACUM!

Ca un răspuns al meu/la prea multele…TĂCERI

în care mi-am încleştat dinţii/ca să nu cuvînt!

Prea mult m-ai batjocorit!,

Iar eu../Prea mult, am tăcut!!!

anto bereta alba pt post articole

Antoaneta Rădoi (15 mai 2016)