Posts Tagged ‘cronici literare’

„Jurnal despre ceilalţi”, sau MINUNEA de azi, de ieri şi de-a…pururi!!


Minunea de azi, de ieri şi de-a…pururi poartă numele unei delicate, discrete fiinţe, Aura Dan.

Am mers cu ea de mână, mână-n mână, azi la Editură. Avea palmele transpirate de emoţia…întâlnirii cu  noua sa creaţie: „Jurnal despre ceilalţi„. Pe drum mi-a mărturisit că, ştiind că va merge azi să-şi ia prototipul cărţii, nu a dormit toată noaptea trecută!! Hmm, ea nici nu ştia că tocmai din acest motiv şi eu îmi lăsasem baltă anumite trebuţe, ca nu cumva să mai slăbească, biata de ea, şi mai mult,  aşteptând mai mult. Ştiu că aşteptarea îi creează emoţii mari, aşa că am dat bice cailor spre întâlnirea cu ea. Am luat-o de-o aripioară, de la metrou şi…când am ajuns la Sediul Editurii, abia mai putea păşi. N-am văzut un om mai emoţiv decât ea ( afar’ de regizorul Daniel Pralea Blaga -autorul „Admirabel-ul” publicat la Ed Astralis, manageriată de scriitoarea Camelia Pantazi Tudor, pe care l-am întîlnit mai acum vreo două săptămâni- şi de traducătoarea lui Paulo Coelho, Gabriela Banu!!). Emoţii pînă la leşin, dom’le!! N-ai văzut aşa ceva!! Le-aş putea zice chiar smeriţi acestor oameni. Nu le place deloc să iasă-n faţă, şi-atunci când o fac leşină!!! Ei fac asta, pe când neisprăviţii, non-valorile, te dărâmă cu tupeul lor!!…

Aura Dan, o scriitoare foarte talentată, a strâns un mănunchi…un fel de FAPT DIVERS şi le-a întocmit într-un „JURNAL despre ceilalţi!” Un JURNAL mucalit!

Cititorii ei vor găsi în acest JURNAL  despre ceilalţi situaţii de ..FAPT DIVERS trecute prin filtrul gândirii şi simţirii AUREI DAN, care gândeşte şi simte puţin…altfel! PRIETENII ştiu de ce!!!…

Iată câte ceva despre…

Interviu cu dl Florentin Popescu -scriitor, critic literar, la lansarea Revistei Arena literară


(La lansarea Revistei Arena Literară)

de Antoaneta Rădoi –de la Vrancea

(Interviul a avut loc într-un vacarm de nedescris, toată lumea vorbea cu toată lumea, se fîţîiau -Da, nu fiţi sensibiloşi la auz, dragii mei cititori, ştiţi că ţin la voi, dar pe de altă parte, ştiţi că io mi-a aşa..a.. mai butuc, mai din topor şi nu ascund adevărul, nu îl fac roze…, acesta este termenul cel mai corect, „fâţâit!!”, încoace-şi-n-colo prin faţa camerei de filmat, iar strigăturile mele, insistenţele mele, rugăminţile mele au rămas fără niciun rezultat!!, eu voiam să vorbesc cu diriguitorii, să smulg un cuvânt celor din Caseta Redacţională a Revistei ce urma să fie lansată, să vorbesc cu directorul, cu redactorul şef, cu  etc..aşa că, nah’, ce am aceea vă ofer, adică, FIX ce mi-aţi oferit, scumpilor! Mă refer aici la intervievaţi, dar şi la scriitorii prezenţi acolo! Celorlaţi cititori ai mei, le cer scuze, dacă, eventual va fi cazul!! Nu postez filmul, că-i jale cu j mare!!)

 

Antoaneta  Rădoi: Domnule Florentin Popescu, vă rog frumos, dar frumos de tot…  luaţi loc o secundă! (Dle Florentin Popescu, eu v-am rugat frumos să nu vorbiţi, să nu vă plimbaţi prin faţa camerei,  oo…ia uitaţi… vă rog frumos, oameni buuuni, vă rog să nu mai treceţi prin faţa camerei de filmat! Vă rog frumooos, din toată inimaaaa!! Ia uitaţi, ce…uff…ia uitaţi nu m-aude nimeni aici!!, vă rog frumos, domnilor, doamnelooor nu mai treceţi prin faţa camerei!!, vă rog, din suflet vă rog!!! buf…)! Domnule Florentin Popescu, ia uitaţi, în genunchi stau în faţa dumneavoastră, după cum se vede (chiar m-aşezasem în genunchi, dar nu din umilinţă sau din vreo smerenie a mea în faţa monumentului de inteligenţă care este domnul Florentin Popescu- scriitorul, criticul, profesionistul jurnalist-, ci ca să mă situiez, oarecum, la acelaşi “nivel” cu domnia sa, care s-aşezase

comfortabil într-un fotoliu şi unde, firesc, eu nu aveam loc, spaţiul fiind extrem de restrâns…)…hahaha, sunt disperată fiindcă timpul trece, Eventu tre’ să-nceapă din secundă-n secundă şi lumea nu-nţelege…

Florentin Popescu:      Puteţi să vă ridicaţi în picioare…

 

 

Antoaneta Rădoi: Nuu…lăsaţi că mă simt foarte bine aşa…Spuneţi-mi, pe scurt, fiindcă vedeţi că timpul şi oamenii ne sunt împotrivă, cu ce ocazie azi la Calderon (casa de Cultură)?

Florentin Popescu: Este un moment cu totul deosebit, se lansează o nouă Revistă, o Revistă literară, lucru care se întâmplă destul de rar, mai ales în ultimii zece-cinsprezece ani când ne-am obişnuit cu ideea tristă că Revistele dispar. Iată c-apare o nouă Revistă: ARENA LITERARĂ! Un Eveniment remarcabil!

Antoaneta Rădoi: Presupun că dumneavoastră sunteţi prezent în Caseta Redacţională, n-am apucat să mă uit prea atent peste sumarul Revistei, dar ce voiam să vă întreb pe dumneavoastră, fiindcă nu ştiu dacă o să-l mai prind pe dl Nicolae Roşu, editorul şi iniţiatorul acestei Reviste, directorul, de unde a venit ideea de Arena Literară? Că eu îmi dau explicaţii, dar vreau explicaţia dumneavoastră!

Florentin Popescu: Ne-am întâlnit un grup de scriitori –cam toţi sunt prezenţi această seară aici- şi s-au propus mai multe titluri şi…vă mărturisesc cu oarece mândrie că titlul acesta mi-a aparţinut, iar colegii mei au fost de acord să-i spunem ARENA LITERARĂ, pentru că nu mai există o revistă cu-n astfel de titlu şi pentru că sugerează o deschidere pentru publicul larg pe de-o parte, iar pe de altă parte către scriitori. Este o Revistă cu porţile deschise (oau, mi-am zis!!; dar….m-am cam grăbit!! -nota mea) pentru colaboratori, de la debutanţi până la autorii ajunşi la senectute.

Antoaneta Rădoi: Mi-aş dori foarte mult să fie aşa, eu chiar mi-am pregătit pentru astăzi un spici, nu ştiu dacă o să am curajul să-l rostesc…

Florentin Popescu (luându-mi microfonul din mână): Da’ de ce să nu aveţi curajul? Eu zic să aveţi curajul, pentru că dvs sunteţi o scriitoare, o scriitoare talentată şi…dincolo de meseria asta de a imprima, de a filma colegii, dumneavoastră oferiţi şi pagini de literatură originale, frumoase şi care se citesc!

Antoaneta Rădoi: Vă mulţumesc foarte mult pentru aceste aprecieri!!…ă..ăă….(Răzvan, dă-te, omule,  la o parte din faţa camerei!! Răzvaaann Niculaaa.. dă-te la o parte din faţa camerei!! Uff, mă ia capu’!!!) Eu m-aş bucura foarte mult să fie aşa, chiar în spiciul pregătit de mine scriam, vrând să fac atingere la acest subiect şi m-aş bucura ca Revista aceasta să fie o adevărată ARENĂ…

Florentin Popescu: Domnule Gruia, dă-te, dom’le la o parte!!…

Antoaneta Rădoi:…şi de aceea vă spuneam că aş fi foarte încântată să fie o ARENĂ şi (să nu fie) să nu publice numai scriitorii foarte mari, arhicunoscuţi…nuş-ce!!, ci să mai fie măcar o rubricuţă pentru “nou-născuţi” şi pentru noii veniţi!…

Florentin Popescu: Desigur…

Antoaneta Rădoi: ăăă, mai vorbim şi altă dată, dle Florentin Popescu, o câte aş fi avut să vă întreb!! şi ce v-aş mai fi chestionat, dar..  vedeţi, se precipită lucrurile (o, de-aţi vedea filmarea, dragii mei cititori, m-aţi înţelege! Poate!!)!! Vă mulţumesc din toată inima!…Aaaa, uitam, faceţi o urare, vă rog!!

lorentin Popescu: Doresc VIAŢĂ LUNGĂ Revistei!…

Antoaneta Rădoi: Şi eu îi doresc!

(Interviu dat mie, A R, de dl Florentin Popescu –critic literar, la lansarea Revistei: Arena Literară; oct 2016)

 

Captiv în inutil…


     de: Antoaneta Rădoi

Exceptând desenele de pe coperta I-a, pe care, să zicem, nu le înţeleg, dar presupun că au o oarecare trimitere pe undeva… Cartea, scriitura, naraţiunea celor evocate mi-a placut maxim!

Captiv-in-inutil

„Captiv în inutil” (autori: George Hodorogea si Claudia Mesea Paraschivescu; recunosc n-am înţeles niciodată de ce publică în aceeaşi carte doi scriitori!!, dar e strict problema lor!!) începe aşa: „În Italia sec XIX, un puşti din Napoli, Giuseppe,  şi-a început copilăria furând o pâine, iar RĂSPLATA a fost…Şcoala de Corecţie, de unde a fugit de mai multe ori şi tot de atâtea ori a fost prins”, astfel trecând prin faza de adolescenţă şi, mai apoi, de adult, petrecând doar CAPTIV  într-o Şcoală sau Alta de…CORECŢIE!!  CORECŢIA i-a fost aceea că pe la SCOLILE astea el nu învăţa altceva decât cum să fure mai bine ca să nu mai fie…prins, ne sugerează autorii. Şi aşa a trăit Giuseppe din Napoli, ani şi ani, chiar şi după ce devenise…adult şi bărbat în toată firea. Vreo 50 de ani şi-i petrecuse Giuseppe numai şi numai după gratii, fiindcă Societatea nu-i putea oferi unui PUNGAŞ altceva decât OCNA. Cu LIBERTATEA nu prea ştia ce să facă, atunci când, temporar, o obţinea! Societatea îl respingea de fiecare dată când avea şansa să fie LIBER, şi chiar când nu săvârşea nicio tâlhărie, bietul de el, era bănuit. De lucru nu găsea. Toţi fugeau de el ca de un proscris! La urma-urmei, era un proscris, că ce patron de firmă şi-ar angaja un pungaş cu..patalama? Din pricina asta, bietul Giuseppe, ajunsese să fure doar ca să fie săltat şi trimis iarăşi la Închisoare, loc în care avea cele minim-necesare traiului, pentru care nici nu era nevoit să plătească taxele şi iar taxele, pe care trebuia să le achite un cetăţean liber…şi unde nu i se amintea chiar în fiecare zi că e un borfaş nenorocit!! Greşise cândva, când fusese copil fără minte sau…pentru că-i fusese prea foame, furase o pâine, doar… o pâine!!!, iar Societatea nu i-a mai dat, după aceea, NICIO şansă!! Nu că altor săraci  le-ar da!… Ea, SOCIETATEA, se bucură să ne ţină, pe  mai toţi (cu excepţia unora care au dat UTIL din coate)…Captivi în inutil…

Foarte interesant punct de vedere şi, al naibii de REAL! Doar că, plecând de la mica jonglerie a lui Giuseppe din Napoli, jonglerie din vremea în care era copil şi când a reuşit să fure o pâine, dar, vaii, cu ce preţ!!, autorii lucrării de faţă ne aduc,  pe curpen, cu mostre, cu demonstraţii şi argumente concrete, în JONGLERIILE Societăţii româneşti din zilele noastre şi al marilor JONGLEORI care au făcut din România o tară a proscrişilor, o ţară de flămânzi, de goi şi de disperato-depresivi, în timp ce JONGLEORII se desfată copios din toate avuţiile patriei dimpreună cu toţi veneticii posesori de multinaţionale şi de Mega-Mall-uri – întinse pe întreg teritoriul României, pe mii şi mii de metri pătraţi, unde nu plătesc taxe- şi..alte cele, venetici care ne asupresc şi ne sug seva dacică precum suge plăşniţa! Nu-i găseşti pe bandiţii acestia la Beciul Domnesc, unde le-ar fi locul, ci în vile luxoase pe care LEGIUITORII care ne guvernează (prost) nu le comfiscă şi nu le ia drept daune pentru incomensurabilele lor furturi…, în schimb am auzit şi văzut de multiplicaţii „Giuseppe de România” care stau după gratii mult şi ..era să zic bine!!, Doamne fereşte de binele acela, stau la carceră pentru o biată pâine cum e cazul femeii care a furat dintr-un Butic salamul şi o pâine ca să le dea de mâncare copiilor ei nemâncaţi de prea multă vreme!!  Crunt adevăr!

Recomand cartea…