Posts Tagged ‘crestini’

„Şi ne iartă, nouă, greşalele noastre”…


Astăzi am ramas acasaă,  mai mult decît de obicei, aşa că am întîrziat, un pic, la servici.  Cînd mai aveam doar cîţiva paşi pînă să ajung la muncă, opreşte lîngă mine, la colţul străzii, o „potaie”, minusculă,  de maşină, căreia nici nu i-aş zice maşină (căci nici formă nu are!!), dar cum producătorul ei este o mare companie de fabricat maşini, nu am încotro…

Se extrage din ea, deşirat, lung cît o prăjina, Iustin, un fost angajat de-al meu, masterand în Teologie -ultimul an,ultima sută de metri-, cu care nu vorbeam de mai mult de 3 ani, şi fără să-mi dea timp de gîndire, îmi zice:

– Dna Antonella (aşa îmi zice el, derivat de la Antoaneta, ş i eu nu l-am corectat, căci puţin îmi pasă cum îmi spune, de vreme ce, oricum mi-ar zice, nu o va zice cu respect…), staţi aşa să vă dau daruri de la Sfinta Biserică!, zice el, subliniind, apasind cuvintele. Deschide „ideea” de portbagaj a aşa-zisei maşini, scoate nişte pungi  pline şi mi le îndeasă în braţe, „blagoslovind” ceva ce n-am înţeles. Eu, accept „bagajele”, fără să-l privesc, fără să protestez, fără nazuri, zicînd:

– Bogdaproste şi mulţam’! La RAI să le găseşti!

– Sa aveţi un Paşte binecuvîntat!, îmi blagosloveşte el.

– Şi tu la fel!, îi răspund nonşalant, tot fără să-l privesc. Era ca şi cum n-ar fi fost…

Nu ne vorbeam de mai mult de 3 ani, de cînd „l-am pus pe liber”, luîndu-i pîinea şi cuţitul, „laptele şi mierea”, de la gură… Umblase cu mierea pe care i-o dădusem în administrare şi, „se cam îndulcise”, băgînd mîna, pîna la umăr (şi tot pîna acolo, i-o pusese Domnul Hristos, în ghips, pentru „trezire”, la foarte scurtă vreme, după comiterea faptelor, după ce i-a făcut praf, într-un accident, maşina – un Mecedez!- pe care şi-o cumpărase din banii mei; asta în timp ce eu deveneam..falită!!,si datoare..vîndută!!!), în urdiniş…

Nu ne vorbeam, cînd ne întîlneam faţă către faţă, deşi SOARTA ne cam ademenea, şi ne juca, adeseori feste. Ba de mai multe ori, el chiar „m-a înfrunta”, ca să zic aşa, cînd ne întîlneam şi erau de faţă şi alte persoane, salutîndu-le pe acelea, ,subliniind, doar pe acelea, sau vorbind doar cu ele, cum a fost cazul o dată, cînd ne-am întîlnit în poarta Mănăstirii Radu-Vodă. Eu fiind cu o dnă,mama Maria, noi amîndouă fiind, urcam, iar el, singur fiind, cobora, şi a zis, apăsat, concis (ca să priceapă „lumea”):

-Sărutmîna, mama Maria!

Nu fusese singura dată cînd se purta astfel. Mă durea nesimţirea lui (mai ales că, atunci cînd il angajasem era „rupt-în-cur” şi vai-de-lume”,sărac lipit pămîntului), dar îmi vedeam de necazu’ meu, mergiîd mai departe. La cît mă paăubise, ce mai conta acum, această purtare?!! M-am limitat la a-i trimite sş a-i transmite nişte mesaje, mai dure decît viaţa însăşi. Însa erau personale. Între mine şi el. Telefonic! Dacă el, mai apoi a vorbit altora, şi chiar le-a arătat (căci unele fuseseră în scris), unora, a fost strict problema lui! Eu am zis ceea ce era real. N-am fabulat, şi n-am încercat să-l subminez, şi nici să-l batjocoresc. Îmi doream ca Dumnezeu să-l ducă pe bine, şi, dacă EL voia, chiar, cît mai departe de mine, căci nevăzîndu-l fîţîindu-se pe sub nasul meu, în maşini de marcă, nu-mi mai aminteam de pagube. Dar, nu a fost să fie aşa. Ci încă mai abitir, viaţa ne aducea în împrejurări în care dădeam nas în nas. Adevarate lecţii de viaţă, şi încercare…L-am iertat, deşi nu-şi ceruse niciodată iertare, şi nu dădea semne că-i pare rău pentru furtişag. Ba, mai spunea unora, dintre apropiaţi, că nu am niciun motiv să fiu supărată pe el, că el nu a greşit cu nimic. Şi că el m-a respectat şi mă respectă, că i-am întins o mînă!!!…Asta mă înfiera să le zic ălora: Nu, nu a gresit cu nimic, numai că şi-a însuşit bunuri din bunurile mele şi etc, etc… Şi nu înţeleg ce Teologie aprofundează?!!!…Teologia Fariseilor!, îmi răspundeam singură, sau mai degrabă, îmi sufla în ureche „îngerul căzut”…

I-am mai dat, o vreme, nişte teme de cercetat -din Scriptura, pe care se presupunea că o studiază la masterul lui-, după care mi-am văzut de viaţa mea, încercînd să uit, să muncesc pînă-mi sar capacele ca să pot plăti furnizorii ca să pot merge mai departe cu Firma mea, şi ..sa-l  iert. Nu ţi-e însă totuna, cînd paguba e atît de mare şi gura „păcătosului” şi mai mare!!!..Dar, pînă la urmă, am reuşit, şi..l-am iertat!

Dăună-zi aproape că-mi trecuse pragul magazinului, dar nu a îndrăznit prea mult. Era cu un coleg, cu care făcuse un parteneriat oarecare, şi cu care mă mai intersectasem şi eu, şi pe care, personal, nu-l prea agream. Dar, individu’ e genul de om care „se bagă-n seamă”, fără să-i pese de ce cred alţii despre el…
Colegul a intrat, el a rămas în prag. I-am auzit glasul. Ăla a intrat, şi-a cerut iertare pentru lucrurile pentru care,”poate”, „m-a suparat”(a zis el),vreodată, zicînd:
-Să nu mai ziceţi despre noi că am făcut cele ce le-aţi zis, fiindcă noi sîntem nevinovaţi!, a zis, rînjind, colegul lui, care intrase. Eu i-am răspuns, la modul general, dar şi ştiind că la uşa care era întredeschisă se afla Iustin:

-Am zis despre voi lucruri reale! Si, v-am zis ceea ce a fost de zis! V-am zis vouă şi altora. Şi, da, am fost supărată pe voi, căci m-aţi mîhnit, nu atît cu „năştruşniciile” voastre, cu pagubele pe care mi le-aţi pricinuit, fiecare în chip diferit, cît cu purtarea voastră ulterioară, dar…v-am iertat! Să fiţi sănătosi, şi să aud că v-aţi pocăit, că vă faceţi oameni cumsecade, şi că aţi ajuns mari arhierei (visul oricarui student la Teologie!!!)!, am adăugat eu în glumă… Apoi ei au plecat rîzînd, iar eu „am uitat” de ei…

Şi acum, iată că Iustin, cel care preţ de 3 ani încheiaţi nu a dat niciun semn de părere de rău, pentru faptele lui, vine să-mi „aducă daruri de la Sfinta Biserică”!!! Dumnezeule Mare!!! Cum, dar, să nu le primesc?!…Şi dacă nu acum, în Săptmîna Patimilor, atunci cînd?…

Slavă, Tie, Doamne! Tu eşti CEL CARE ai zis: „de 70 de ori cîte 7, să iertaţi!”…

Iată, Doamne, am iertat! Ca să-ŢI pot zice, atunci cînd rostesc TATĂL NOSTRU: „şi ne iartă, nouă,
greşalele noastre; precum şi noi iertăm, greşiţilor noştri!” Amin.

Antoaneta

2 mai 2013

PS: Aveam o problemă, la rostirea rugăciunii Tatăl Nostru. Cînd ajungeam la versetul: „şi ne iartă nouă greşalele noastre, precum iertăm şi noi, greşiţilor noştri, dintr-o dată intram în impas. Să zic!!! Sau să nu mai zic!!! Aveam atîţia pe care nu-i iertasem!! Şi pentru că voiam să-mi duc Rugăciunea la bun-sfîrşit ziceam: Şi ne iartă, Doamne, geşalele noastre; şi ne AJUTĂ, SĂ IERTĂM, ŞI NOI, greşiţilor noştri și, totodată, să cerem și să primi iertare de la cei cărora, noi, le-am geșit! Ca să putem zice, cu inima curată: „şe ne iartă nouă greşalele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri!”

Reclame

„Dumnezeu nu miluieste la privat”…


Este titlul unei emisiuni tv., pe care am urmarit-o duminică, 27 ian 2013. La o masă rotundă, la care participau: un poet, un psiholog, si un politician (politicianul, fost preot!!??), moderatorul emisiunii încerca să dezbată Hotărârea 943, a „sfântului sinod”. Prin această hotărâre, BOR înceraca să pună monopol pe cimitire…

Văzându-și subminată autoritatea, de către cei care „ies din ascultare” și care îndrăznesc să aibă libera initiațivă de a-și investi banii într-un Cimitir Privat, BOR decide să emită Hotărârea 943, din 17 febr 2012, solicintind primăriilor să caute, să găsească  nod în paură privaților, și, astfel, să  anuleze Autorizațiile deținătorilor de Cimitire Private. Apoi mai lansează și către supușii lor, preotii, porunci, ca nu cumva vreunul să  mai oficieze Slujbe de înmormântare în aceste Cimitire…pe motivul că acestea –cimitirele respective, ale privaților adică- n-ar fi sacre!!!….tocmai pentru faptul că sunt..private. Și dacă tot îs private, atunci să fie ..private și de slujirea unui preot…ordin de la „împarația sinodală!!”

Eu cred, mai degrabă, că este vorba despre faptul că BOR se vrea iarăși lider de piață în domeniu, știut fiind faptul că vreme îndelungată biserica a deținut monopolul absolut la acest capitol: cimitirele; iar în ultimii ani, prin apariția Cimitirelor Private, și-a cam pierdut din supremație. 

Intervine în emisiune, invitat fiind, evident, de moderator, un preot dintr-o episcopie oarecare și încearcă stânjenitor de icoerent să dea o oarecare noblețe gestului „sfântului sinod” de a emite Hotărirea cu pricina. Avea, desigur, un discurs elevat, chiar sofisticat, îmbrăcând frumos, artistic chiar, expunerea sa. Duhovnicesc (aș!!)…Inutilă încercare! N-a facut decât să esueze, lamentabil, în fața evidenței, cât și a „punerii la colț” de către doi dintre invitații din studio…

M-a lovit ca un trasnet dictonul emis de acest „purtator de cuvânt” fariseu (fățarnic, în zisa Domnului Hristos!!), și anume: „afacerile bisericii sunt binefacere pentru societate”! Doar că a „omis” să numeasca SOCIETATEA cu pricina….

…și-i dă mai departe, absent parcă la subiectul dezbătut, cu cele 700 de Asociatii social-filantropice aparținătoare Patriarhiei Romane.Wow!!! Mi-ai pus deștiu pe rană amice!!!….Mă omori cu zile!!!Nu mai da, „frate”!!! Care filantropie? Păi bine, omule, dacă măcar 20 dintre cele 700 (anunțate pe situl oficial al BOR s.r.l.) ar face filantropie, în mod real, măcar și din banii strânși din donațiile creștinilor (cu dare de mână și cu inima largă), nu și din cei -cu multe zerouri !!!- de care BOR beneficiaza annual de la Bugetul de Stat, cu încuviințarea, semnăturile, și „larghețea  inimii”  primarului Oprescu, comform înțelegerii dintre BOR și govern (ul statal și/sau local), n-ar mai fi nici urmă de sărac pe sub poalele Patriarhiei și pe aiurea, pretutindeni in țara asta. Nu te mai căzni, Tănăsescule de Constanța, să convingi că nu ține! Și vorba nu-știu-cui: ”biserica se ocupă de noi după ce murim!” Nimic mai adevarat! Ei bine, nu e și cazul meu. De mine „s-a ocupat” încă pe când eram în viață, dar…nu-i acum acesta subiectu’ dezbaterii…

 Mă întreb, retoric, evident, după care biblie vă ghidați, scumpi sinodali BOR, când emiteți Hotărâri gen 943?…Voi mai-marii Bor…dar și voi cei care sunteti „purtători de cuvânt”, mai mult sau mai puțin oficiali…

 Iată ce spune Hristos, Domnul: ”Vai de voi, cărturari și farisei fățarnici! Pentru că voi mâncați casele văduvelor, în timp ce, de ochii lumii, faceți rugăciuni lungi…”… Nu mai ține cu discursul, amice Tănăsescule (de Constanța). Omul s-a alfabetizat. Și, dacă nu știai, demult este în pozitia BIPED. Și asa va rămâne! Nu-l veți mai îngenunchea, voi fățarnicii, cu vorbele voastre mieroase… N-aveți decât să vă cântati vouă înșivă osanale, și în strună…Mai aveți încă baftă cu credincioșii orbi, care, ca și voi, n-au pus mâna, vreodată, pe o BIBLIE (ne re-scrisa și ne re-adăugită!!!), s-o citească, să-i lumineze si să-i ajute să vă descopere fățărnicia și subterfugiile ascunse în slogane gen: ”afacerile bisericii sunt binefacere pt societate”… Bieții oameni, creduli, în nădejdea că făcând donații ”împrumută pe Dumnezeu”, cotizează, în fapt, ca să aveți voi „calești de aur, cu mii de cai putere, sub capotă”…Cotizează, bieții de ei, nădăjduind că-și vor răscumpara, cu bani donați vouă, păcatele tinereții și chiar ale  bătrâneților lor…, sau, dupa caz, crezând că donând vouă, tocmai au scos pe un sărman din săracia lui sau că și-au cumpărat propriul rai. Dă, Doamne, dar eu cred ca mulț sunt in eroare…

 Și-acum să revin la „oile noastre”: cimirirele. Legat de înmormintari, răsfoind rapid Biblia, găsesc câteva repere. Descopăr că: 1) Avraam și Sara au fost înmormântați într-un Cimitir Privat -o peștera cumpărată de  ei de la fii lui Het. 2) Lazăr, (prietenul Domnului Hristos), a fost înmormântat într-un Cimitir Privat, acoperit cu o piatră. 3) Isaac și Iacob -mari prooroci și aleți ai lui Dumnezeu (după cum ne-arată Biblia)-, au fost înmormântați în terenuri private, cumparate de ei înșiși în acest scop. 4) Domnul meu (și al vostru, al Aceluia Căruia pretindeți că-I sunteți slujitori!), Iisus Hristos, a fost înmormântat într-un mormânt PRIVAT, care aparținea lui Iosif  -din Arimateea- . Ce ai de zis,”părintele Tănăsescule  de Constanța”, prtătorule de cuvânt, la cele pe care ți le-am expus, mai sus, și care sunt extrase din Biblie? Nu din Hotărirea 943, cea a „sfântului sinod”. Sfânt sinod? Ce blasfemie!! Acestui „sfânt sinod” nu-i pasă de Legile lui Dumnezeu, ci îi pasă DOAR de LEGEA ARGINȚILOR, acoperiți fiind nu de Duhul Sfânt, ci de cel finanțist! Și, evident, nu-i pasă de noi decât în măsura în care cotizăm și ne prefacem că nu vedem si nici că pricepem ce se ascunde sub egida sloganelor voastre…

Domnul atotmilostivul să vă ierte pe voi, si sa va dea DUHUL pocăinței! Pentru aceasta insa, trebuie sa vreti si voi! Domnul vă asteaptă! 

Toate vi le-am zis:

Cu dragoste!

Antoaneta-Ivana

P.S: Cele de mai sus nu sunt adresate preoților lui Dumnezeu, ci altora…Am cunoscut si cunosc, spre Slava lui Dumnezeu, mulți preoți care fac cinste Bisericii lui Hristos. Preoti pe care ii cinstesc si-i respect, si despre care, macar si in parte, am mai si spus si scris câte un cuvint, pe ici pe colo…

 

Urare Nou An,2013


Urare pentru Noul An,2013.

Urare pentru Noul An,2013.

„Apocalipsa” 21 decembrie 2012


Lucrez cu publicul.
Lucrul cu oamenii, mi se pare a fi cel mai dificil lucru posibil. Dar, nu  plîng. Dimpotrivă! Am avut o mulţime de lucruri interesante de învăţat  de la semenii mei.
 
E adevăratuneori, şi nu de puţine ori, m-au trecut unii, prin „foc şi sabie”, dar, după ce acestea au trecut, uneori, m-am desoperit mai puternică…
  Daunăzi îmi trece pragul un bătrînel însoţit de către fiica sa. Au căutat cu privirea  -şi nu numai!- cam tot ce era expus vederii-  dar..nu numai!!!-. Treaba asta le-a luat cam vreo oră şi jumătate. Timp în care eu, „răbdatoare” ( cu ghilimele!!! )  încercam să fac faţă întrebărilor de tot felul ( foarte iscoditoare ), legate de obiectele expuse: despre provenienţă, utilitate, structură, mod de funcţionare, etc…
Cînd i-am văzut îndreptîndu-se spre ieşire am dat să răsuflu uşurată, şi să mă aşez la Birou, să-mi continui lucrul început în urmă cu mai mult de o oră şi jumătate. Dar nu fac 2 paşi, că venerabilul domn se întoarce, şi cu mişcări vioaie se apropie de mine şi mă întreabă:
  – Doamna, pe 21 dec o să fiţi aici?
Fac o succintă trecere în revistă a zilelor, apelind la aritmetica lu’ Ţiţeica, însuşită într-o oarecare măsura de catre mine, şi întrucît data de 21dec nu părea, la prima strigare, a fi o duminică -ziua mea liberă de „sarcii”-, nici Crăciunul -căci acesta cade în fiecare an cu dată fixă, pe 25 dec-, îi zic omului:
  – Da, o să fiu aici! Cu ajutorul lui Dumnezeu, voi fi aici. Aşa că, dacă dvs. veţi decide, pe ultima sută de metri, că aţi putea găsi ceva interesant, pentru cineva drag, vreun mic dar pe care sa-l achizitionaţi de aici, vă aştept pe 21 dec cu bucurie!, îi  zic venerabilului domn.
  – Mda…Pai…
Omul ezita să-şi ducă ideea pînă la capăt. Se uita „cercetator” la mine, şocat parcă de seninatatea şi siguranţa răspunsului meu. Nedumerita, îl „cercetez” şi eu …
  – Dar, bine doamna, cum ziceţi că o să fiţi aici ? Dvs nu ştiţi ce se va întîmpla pe 21 dec?, îmi zice bătrînelul, oarecum contrariat.
 – Nu ştiu, domnul meu, îi răspund sec.
 – Pai..nu ştiţi că pe 21 dec e ..Sfîrşitul Lumii?
 – Nu. Nu ştiu! Nici nu cred! Dar..cine v-a zis asta?, îl chestionez eu.
 – Pai…încearcă a zice bătrînul domn, oarecum fîstîcit de siguranţa mea, toată mass-media spune. Şi..o spun ăia..cum le zice…
 – Mayaşii, tată, intervine fiica.
 – Da, mayaşii. Că ăia ştiu. Ăia ştiu tot, zice bătrînelul, senin.
 – Ziceţi dvs, domnul meu, că mayaşii ştiu?, îl întreb pe venerabilul domn.
 – Da, ei ştiu!, îmi zice ferm, bătrînelul.
 – Iar eu îţi spun dumneata, ceea ce ştiu că zice Domnul Hristos, în Sfînta Scriptură, şi anume, că:  ( citez din memorie ) „..despre ceasul acela, despre Sfîrşitul lumii, nimeni nu ştie! Nu ştie nimeni, nici ziua, nici ceasul! Nimeni , afară de ..TATĂL! Nici chiar Fiul!”…
 – Mda…mda…Aveţi dreptate, doamna, aşa  zice Scriptura…
 – Şi ce mai zice Scriptura?, îl intreb pe batrînelul  care era trecut bine de 85 de ani, şi  care nu era deloc departe de „cunoaşterea” textului Scripturii. Mi-o demonstrase, teoretic, pe parcursul „timpului” petrecut anterior, din „conversatia” avută cu el, cît şi din „dialogul surzilor”….petrecut între el şi fiica sa… pe tot parcursul timpului petrecut de către cei doi, în micuţul meu Magazin de Obiecte Religioase….
…Dar  omul meu ..tăcea…Şi fiindcă tăcea pierdut, i-am zis:
 – Scriptura  mai zice  ceea ce Domnul Hristos zice, şi anume  ( citez tot din memorie ): „aşadar, PRIVEGHEATI şi..vă RUGATI, ca nu cumva să vină CEASUL ACELA şi să vă prindă nepregatiţi!”…Mergeti acasă liniştit , domnul meu, şi nu vă temeţi pentru ziua de 21 dec 2012, ci RUGAŢI-vă!…
Şi pentru că se uita „curios” la mine, îl întreb:
 – Domnul meu, îi zic: „unde voi fugi de la faţa Domnului?; Unde mă voi ascunde?”
 – Pai…dă să insiste omul. Daca ne putem pune la adăpost, de ce să n-o facem?!!…
 – Da?  Să mă pun la adăpost? Păi..personal, nu prea am alternative, domnul meu. Stau într-un bloc cu Bulina Rosie, îi zic. Ştiţi cumva ce reprezintă un bloc cu o Bulină Roşie pe faţada lui?, îl întreb. Şi fără să aştept răspunsul lui, îi zic: Reprezintă un bloc cu un grad de RISC SEISMIC RIDICAT! Autorităţile locale, şi-au găsit să mă „protejeze”  împotriva unui eventual MARE cutremur, punîndu-i blocului meu o „stea-n frunte”…O..Bulina Roşie!!!, şi..gata!!  Sînt în viaţă!!! Nimic nu mă poate atinge!!!
Pe de alta parte, şandramaua asta ( îi zic, şi-i indic gesticulind, clădirea unde ne aflam ), stă să se clatine la o „adiere” mai serioasă de vînt…Acum ca ştiu de la dvs, care ştiţi de la mass-media ( care ştie de la mayaşi! ), că în 21 dec  va fi ..Sfîrşitul Lumii, daca-ar fi să mă gîndesc serios, şi să fiu pusă în situaţia de a decide ce sa fac în ziua aceea, nu cred că aş şti ce să fac: să aleg să rămîn acasă, în blocul meu cu Bulina Rosie ( încrezîndu-mă în  Guvernu’  care s-a gîndit la mine, şi mi-a „asigurat” măsuri de „protecţie” Bulina Roşie, plus un pachet Rucsac anticutremur, în posesia căruia nu am intrat încă…şi dac-aş fi intrat, ce mi-ar fi folosit, la o adică!!! ), sau să vin aici, la muncă, unde şandramaua se clatină, la trecerea unei biciclete, iar proprietarului nici că-i pasă , da-şi încasează lunar,  o chirie super-mega-exorbitantă, comparativ cu oportunităţile oferite…  Unde voi fugi, aşadar ..de la Faţa lui Dumnezeu? Unde mă voi ascunde?, domnul meu…
 – Mergeţi în pace, domnule!, îi zic. Şi..
                                                   NU UITAŢI: „PRIVEGHEAŢI şi vă RUGAŢI!”…
Eu va voi aştepta să-mi treceti pragul după 21 dec 2012!
 
16 dec 2012
Ivana-A
 
  PS. Pe 21 dec 2012, şi mult timp după aceea, m-am tot uitat după venerabilul bătrînel şi după fiica dumnealui, dar..nu i-am mai văzut. Probabil că la ei, profeţiile maiaşilor s-or fi adeverit! Altfel, reveneau!…