Posts Tagged ‘Circulara Bor’

O altă nouă zi din viața și activitatea mea; în Magazin, 9 aug 2013…


 O altă nouă zi din viata și activitatea mea (9 aug 2013)
IMG_0135

 Zi de zi, trecînd pe sub Deal ( al Patriarhiei ), înspre servici, dimineața, îmi fac semnul crucii și-i strig din departare Sfintului Dimitrie rugîndu-l să aibă grijă și de mine, să mă pomenească înaintea Domnului, promițîndu-i că o să ajung într-o zi pe sus -în Deal-, să-l onorez cumva măcar cu o plecăciune… Dar fiindcă aproape în fiecare zi mă grăbesc și sînt în întîrziere, nu mai apuc, de prea multă vreme, să urc Dealul ca să-mi țin promisiunea…

  Astăzi am ajuns în zonă ceva mai devreme, așa că îmi mișc mergătorii la Sfîntuțul Dimitrie. Bucuroasă zburd, apoi, precum un mieluț, pe tăpșan în jos…

 Înarmată de acasă, cu vreun ceas de rugăciune și, mai apoi, de o închinăciune înaintea Sfîntului Dimitrie, ajung la servici, aproape convinsă că nimic nepotrivit nu-mi va tulbura liniștea zilei…

 La munca însă ajunsese de cu zori amica mea -care are cheia de la Biroul meu-, și trona la computer butonînd pe feisbuc, probabil. Pînă aici nimic rău… Ce-o fi cu ASTA de s-a trezit cu noaptea-n cap?!!, m-am întrebat și m-am mirat, totodată, fără să îndrăznesc să gîndesc cu voce tare. Nu de alta dar, ASTA-i Cruella 2. Dacă cumva i se pare ei cum că n-ai întîmpinat-o cum se cuvine, te încarci de ”Doamne ajuta!” cît ai zice: pește! Și-apoi nu te mai speli cu toată apa Dîmboviței. Drept pentru care „m-am scurs” pe lîngă ea, fără să-i întrerup peripluu feisbucian… Profit de ocazie că era foarte ADÎNCITĂ în ”lucru” și mă retrag într-un colțișor. Dar n-apuc să respir că îmi invadează habitatu’ niște cunoștinte. 

  Cobor în aprtea de jos a Magazinului și sporovăim despre una-alta, vro’ juma’ de ceas, după care „intrușii”pleacă. 

Nu mă instalez bine la Birou că vine un pictor să-mi prezinte niste lucrări. Nu vreau să „vizionez” nimic întrucît îi știu lucrările pe de rost. Dar omul insistă! Are nevoie de bani, drept pentru care îmi face capul arșice, insistînd. Îi spun că nu este cazul să mai despacheteze „lucrările” pentru că nu cumpăr  nimic. Dar el nu se lasă și vrea cu orice preț să-mi „salte” banii. Nu cumpăr nimic spre disperarea lui. Atunci mă roagă ca macăr să-i împrumut 20 lei. Scot 20 lei și-i dau. Instant, sare ca arsă amica mea, argumentîndu-mi că avem nevoie de bani (eu avînd față de ea o datorie financiară; împrumutasem de la ea niște bani pe care încă nu-i returnasem!!) și că o să dau faliment dacă mai fac „pomeni” și că..bla..bla..una-alta, cîte-n lună și-n stele… Îmi sar și mie, tot instant, capacele, pe ea. Nu-mi place cînd cineva se bagă în „ciorba” mea, fie ea bună sau rea… Și cînd fac ceva, fie că am făcut bun sau rău, e sctrict problema mea, și nu-mi place să-și dea cineva cu părerea, chiar dacă acel cineva îmi este foarte apropiat. Drept pentru care au avut loc un schimb de replici tăioase și cu…adresa EXACTĂ!! Dupa care, amica mea și-a luat picioarele la spinare și …s-a dus în treaba ei…. Nu putea să plece înainte de-ași vărsa sacul de venin?? Ooo, dar ce liniște se făcu!!, chiar dacă veninul persista… Slavă, Ție, Doamne! 

La nici 2 (douăăă!!!) minute, bagă capul pe ușă o ”rromulană” tînără  și întreabă: 

-Pot sa intru?
-Desigur!
-M-a trimis mama. Are un lanț de aur. Vrea să-l vîndă!
-Nu ma intereseaza! Te rog să pleci! Ai greșit adresa! Aici nu-i Amanet!…
-Bine! Bine!…dar…
– Măi, tu m-ai auzit??, Pleacă!! Du-te!!!..
Plecă ”rromulana” bombănind…. Nu că eu n-am bombănint, poate, chiar mai bombănit decît ea!!
Offf!!!… 
 Pictorul ce fusese mai înainte plecase, dar lasase în urma sa o dîră, un miros indefinit, ca acela din casele cu bolnavi de TBC. Un gînd mă duce chiar înspre acolo. Omul acesta este subțirel ca un fir de ața. Un fel de omulețul lui Gopo. Parcă nici n-ar avea intestine. Pielea și osul de el.  Deși-mi pare rău, nu prea pot face mare lucru  pentru el. Are talanți nenumarăți, însă situația lui materială nu-i permite să facă lucrări vandabile. Dar nici voință deplină de a face lucru bun, nu prea avea…Personal, i-am achizitionat o multime de lucrări, încercind să-l ajut. Lucrări pe care le voi bea cu apă ne-ncepută, dat fiind faptul că nu-s făcute cum trebuie. 
 Nu stiu ce face omul ăsta cu banii, poate-i bea, poate are casa mare…Tot ce știu este că niciodată el  nu are bani, și..oricit de mulți i-ai da, el a doua zi nu mai are niciun ban. Plus că nici nu-și manageriază situația, starea lui de pictor, cum trebuie. Cînd încasează un ban, nu se îngrijește să meargă sa-și cumpere culori, pensule, lemne, pînze etc..etc..lucruri fără de care un pictor nu poate exista… în fine..a plecat…să-si incerce în altă parte norocul…Poate găseste „alți fraieri”, mai deschiși la mîzgălelile lui… Are talanți cu nemiluita, doar ca… asta e! Dă rasoleală… Nu știu ce să mai zic..Soarta?!!!
 Pleacă pictorul, pleacă amica mea, pleacă ”rromulana”… respir ușurată…AȘ!!!
În trecere, bagă capul pe ușa Magazinului, un tînar care-și caută de lucru. Frumușel, prezentabil, ager la mine și bun-simț. Schimbăm cîteva cuvinte. Îmi zice că s-a mutat de la ruda mamei sale, întrucît aceasta nu-l mai putea ține. Deh`, vremurile-s grele… El a găsit de lucru în Anglia și așteaptă să procure bani de drum… Domnul să-i ajute! Îi înmînez o banana. E singurul aliment pe care-l am la îndemină. Îl ia timid. Sigur îi este foame…Mănîncă banana, mulțumește timid și  pleacă…
Toate acestea îmi lasă un gust amar… Nu pot face nimic pentru nimeni. Personal, nu mai pot face mare lucru nici măcar pentru mine. Ce vremuri trăim??!!!…
Vînzările în Magazin sînt zero. De-abia ce mai încropesc, cu chiu-cu vai, să achit chiria Magazinului. Proprietarul spațiului nu vrea să dea la pace, nicicum. Nu vrea, nici in ruptul capului să lase niciun șfanț de la el…Asta e! Iar clientelă ioc! Plus BORu-n capu’ meu cu MONOPOLU’ lor imbecil…care-mi trimit GARDĂ după GARDĂ după..GARDĂ! Financiară!!! Economia de piață… Semenii care..te-ar și ucide pentru a-și asigura loruși supremația (oh, de cîtă iubire -de semeni, și mai ales, de ”tătici” m-am bucurat!!!, vreme de vreo 3 ani!!!; vedeți asat în Cartae mea: ”Prigonitorilor mei din Sinod, cu dargoste!!, apărută în 2014; nevoia s-arăta s-o scriu…)!!!…
Întreg cvartalul de Magazinașe de pe străduța asta -Șerban-vodă-, de-abia se mai ține pe picioare. Toți sîntem în pragul disperarii… (2013) Nimeni nu mai cumpără nimic, în afar’ de de-ale burții… Toți care-mi intra în Magazin vor să le dai, dacă s-ar putea, de pomană…Nu știm unde se va ajunge, dar…nu se întrevede nimic pozitiv…
………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
 Şi..s-a făcut că, „de bună voie şi nesilită de nimeni”, am încheiat „afacerea”, în oct 2013… Am desființat Magazinul. Graţie „iubirii de semeni revărsată, ”cu generozitate”, asupra mea, din..Deal! În cascadă!!! Doamne, voiam să-Ți zic și să TE rog să le răsplăteşti lor după „dragostea” ce-mi poartă, dar mă-ntorc și zic precum  a zis Domnul Hristos cînd era pe cruce: Tată, iartă-le lor, că…poate nu știu ce fac!!!
(duminică 11 mai 2014)
Antoaneta Rădoi -de la Vrancea
 PS: Și s-a făcut că, mai tîrziu, după un timp de mare restriște și mare ZDROABĂ, am scris și am publicat o..CARTE! ( despre asta; dec 2014) Și, mai apoi..încă una și încă una și..tot așa!!

Circulara BOR, emisa de „sfintul” sinod. Circulara care, prin TEXTUL ei, instiga pe unii semeni impotriva altor semeni


În anul 2014 am descoperit, cu stupoare, pe net, o Circulara emisa de Sinodul BOR, in ziua de 29 oct 2013. Circulara Sinodala prin TEXTUL ei, instiga pe unii semeni împotriva altor semeni. Dar am sa ma refer acum, aici, strict la Firma la care am fost citiva ani manager.

Vreme de citiva ani, mai exact din aprilie 2011, Sinodul Bor a dus o lupta crîncenă asupra firmei pe care o menegeriam (care comercializa cu Autorizatie emisa de Camera de Comert a României  si cu Autorizatie de Importator Intracomunitar , Obiecte de Cult ), trimitind in mod repetat ( din 3 in 3 luni, mai exact ) Garda F și OPCul  ca sa ma KILLĂREASCĂ aceștia, iar ei, sinodalii, vezi Doamne, nici usturoi n-au mincat, nici gura nu le mirosea!!! Numai ca eu, cu ajutorul lui Dumnezeu, Care așa cum spune Psalmistul: ”Ți-i va arăta pe dușmanii tăi!!”, i-am descoperit pe cei care ma vrajmașeau și mă prigoneau, cu ”nemăsurată…iubire!”  După multe LUPTE, nemaiputind lupta cu acesti MAFIOTI din SINOD ( care-si rezervasera lor, printr-o NECONSTITUTIONALA lege a Monopolului pus pe Ob de Cult, dreptul EXCLUSIV asupra comercializarii Ob de cult ), am abandonat ”afacerea” si am inchis Magazinul, sperind sa le acord linistea si Pacea sinodalilor. Asa ca, in luna octombrie, pina in Sarbatoarea Sfintului Dimitrie deja inchisesem Magazinul care le statuse in git si le daduse ”dureri de cap si insomnii” sinodalilor și lui Veniamin Goreanu (un tip fara scrupule din Chisinau, ajuns dintr-o grava eroare calugar la Bucuresti si, destul de rapid, membru cu niste DREPTURI EXCLUSIVISTE si cu un cuvint greu in Sinodul Bor!!!, care slujea/slujeste la Sf Spiridon -offf, multe a vazut Sf Spiridon din ”slujbele” pe care acest indivind impreuna cu Ionut Gabriel Corduneanu -secretar sinodal, la acea vreme- le savirseau la Sf Altar al Bisericii cu hramul Sf Spiridon! Oricum, STIU ca SF Spiridon nu va tacea la infinit!!! Am mare nadejde la acest capitol!!!-) Sinodul, prin Circulare repetate pe care le trimitea sub semnatura in parohii,  a instigat pe preoti împotriva enoriasilor care pictau /sculptau Icoane ori produceau candele, cruci si alte obiecte de cult. Prin repetate Circulare, pe care le emitea Sinodul Bor, prin mai-marii înscăunați in Deal, îi obliga pe preoții din subordine să-i TOARNE pe semeni, eventual pe ai lor ucenici care pictau Icoane ori sculptau sau faceau candele, cruci si alte ob de cult, la Garda Financiara ori la ORGANELE LEGII (”organele legii” fiind in prima faza, mai-marii BOR SRL; după cum reiese dintr-o alta Circulara emisa prin febr 2013, pe care am expus-o in alt Articol).

N-am sa mai intru in amnunte, am scris deja zeci, sute de pagini, inclusiv Cartea: ”Prigonitorilor mei din Sinod, cu dragoste!!! sau Spovedania unui învins”, aparuta in dec 2014. Acum,a ici, vreau sa arat o Circulara pe care am descoperit-o pe internet, emisa in 29 oc 2013, la citeva zile dupa ce eu deja inchisesem Magazinul si Sinodul stia acest lucru. Dar ca  sa-mi arate ca ei sint PUTERNICI si NECRUTATORI, au pomenit si numele firmei mele spre a fi..URMARITA si sanctionata ca atare!!! Puteti citi TEXTUL Circularei si va puteti face propria parere despre…iubirea de semeni a acestor tatici din Sinod!

Sint profund dezamagita de FAPTELE SINODALILOR…

sinod 29 oct 20130001sinod 2 din 29 oct 20130001

Si, mai jos, coperta Cartii mele:

prigonitorii-19-noiembrie

Si cite ceva din textul cartii:

pt prigonitori  bn0001 scan0004