Posts Tagged ‘carte’

O altă nouă zi din viața și activitatea mea; în Magazin, 9 aug 2013…


 O altă nouă zi din viata și activitatea mea (9 aug 2013)
IMG_0135

 Zi de zi, trecînd pe sub Deal ( al Patriarhiei ), înspre servici, dimineața, îmi fac semnul crucii și-i strig din departare Sfintului Dimitrie rugîndu-l să aibă grijă și de mine, să mă pomenească înaintea Domnului, promițîndu-i că o să ajung într-o zi pe sus -în Deal-, să-l onorez cumva măcar cu o plecăciune… Dar fiindcă aproape în fiecare zi mă grăbesc și sînt în întîrziere, nu mai apuc, de prea multă vreme, să urc Dealul ca să-mi țin promisiunea…

  Astăzi am ajuns în zonă ceva mai devreme, așa că îmi mișc mergătorii la Sfîntuțul Dimitrie. Bucuroasă zburd, apoi, precum un mieluț, pe tăpșan în jos…

 Înarmată de acasă, cu vreun ceas de rugăciune și, mai apoi, de o închinăciune înaintea Sfîntului Dimitrie, ajung la servici, aproape convinsă că nimic nepotrivit nu-mi va tulbura liniștea zilei…

 La munca însă ajunsese de cu zori amica mea -care are cheia de la Biroul meu-, și trona la computer butonînd pe feisbuc, probabil. Pînă aici nimic rău… Ce-o fi cu ASTA de s-a trezit cu noaptea-n cap?!!, m-am întrebat și m-am mirat, totodată, fără să îndrăznesc să gîndesc cu voce tare. Nu de alta dar, ASTA-i Cruella 2. Dacă cumva i se pare ei cum că n-ai întîmpinat-o cum se cuvine, te încarci de ”Doamne ajuta!” cît ai zice: pește! Și-apoi nu te mai speli cu toată apa Dîmboviței. Drept pentru care „m-am scurs” pe lîngă ea, fără să-i întrerup peripluu feisbucian… Profit de ocazie că era foarte ADÎNCITĂ în ”lucru” și mă retrag într-un colțișor. Dar n-apuc să respir că îmi invadează habitatu’ niște cunoștinte. 

  Cobor în aprtea de jos a Magazinului și sporovăim despre una-alta, vro’ juma’ de ceas, după care „intrușii”pleacă. 

Nu mă instalez bine la Birou că vine un pictor să-mi prezinte niste lucrări. Nu vreau să „vizionez” nimic întrucît îi știu lucrările pe de rost. Dar omul insistă! Are nevoie de bani, drept pentru care îmi face capul arșice, insistînd. Îi spun că nu este cazul să mai despacheteze „lucrările” pentru că nu cumpăr  nimic. Dar el nu se lasă și vrea cu orice preț să-mi „salte” banii. Nu cumpăr nimic spre disperarea lui. Atunci mă roagă ca macăr să-i împrumut 20 lei. Scot 20 lei și-i dau. Instant, sare ca arsă amica mea, argumentîndu-mi că avem nevoie de bani (eu avînd față de ea o datorie financiară; împrumutasem de la ea niște bani pe care încă nu-i returnasem!!) și că o să dau faliment dacă mai fac „pomeni” și că..bla..bla..una-alta, cîte-n lună și-n stele… Îmi sar și mie, tot instant, capacele, pe ea. Nu-mi place cînd cineva se bagă în „ciorba” mea, fie ea bună sau rea… Și cînd fac ceva, fie că am făcut bun sau rău, e sctrict problema mea, și nu-mi place să-și dea cineva cu părerea, chiar dacă acel cineva îmi este foarte apropiat. Drept pentru care au avut loc un schimb de replici tăioase și cu…adresa EXACTĂ!! Dupa care, amica mea și-a luat picioarele la spinare și …s-a dus în treaba ei…. Nu putea să plece înainte de-ași vărsa sacul de venin?? Ooo, dar ce liniște se făcu!!, chiar dacă veninul persista… Slavă, Ție, Doamne! 

La nici 2 (douăăă!!!) minute, bagă capul pe ușă o ”rromulană” tînără  și întreabă: 

-Pot sa intru?
-Desigur!
-M-a trimis mama. Are un lanț de aur. Vrea să-l vîndă!
-Nu ma intereseaza! Te rog să pleci! Ai greșit adresa! Aici nu-i Amanet!…
-Bine! Bine!…dar…
– Măi, tu m-ai auzit??, Pleacă!! Du-te!!!..
Plecă ”rromulana” bombănind…. Nu că eu n-am bombănint, poate, chiar mai bombănit decît ea!!
Offf!!!… 
 Pictorul ce fusese mai înainte plecase, dar lasase în urma sa o dîră, un miros indefinit, ca acela din casele cu bolnavi de TBC. Un gînd mă duce chiar înspre acolo. Omul acesta este subțirel ca un fir de ața. Un fel de omulețul lui Gopo. Parcă nici n-ar avea intestine. Pielea și osul de el.  Deși-mi pare rău, nu prea pot face mare lucru  pentru el. Are talanți nenumarăți, însă situația lui materială nu-i permite să facă lucrări vandabile. Dar nici voință deplină de a face lucru bun, nu prea avea…Personal, i-am achizitionat o multime de lucrări, încercind să-l ajut. Lucrări pe care le voi bea cu apă ne-ncepută, dat fiind faptul că nu-s făcute cum trebuie. 
 Nu stiu ce face omul ăsta cu banii, poate-i bea, poate are casa mare…Tot ce știu este că niciodată el  nu are bani, și..oricit de mulți i-ai da, el a doua zi nu mai are niciun ban. Plus că nici nu-și manageriază situația, starea lui de pictor, cum trebuie. Cînd încasează un ban, nu se îngrijește să meargă sa-și cumpere culori, pensule, lemne, pînze etc..etc..lucruri fără de care un pictor nu poate exista… în fine..a plecat…să-si incerce în altă parte norocul…Poate găseste „alți fraieri”, mai deschiși la mîzgălelile lui… Are talanți cu nemiluita, doar ca… asta e! Dă rasoleală… Nu știu ce să mai zic..Soarta?!!!
 Pleacă pictorul, pleacă amica mea, pleacă ”rromulana”… respir ușurată…AȘ!!!
În trecere, bagă capul pe ușa Magazinului, un tînar care-și caută de lucru. Frumușel, prezentabil, ager la mine și bun-simț. Schimbăm cîteva cuvinte. Îmi zice că s-a mutat de la ruda mamei sale, întrucît aceasta nu-l mai putea ține. Deh`, vremurile-s grele… El a găsit de lucru în Anglia și așteaptă să procure bani de drum… Domnul să-i ajute! Îi înmînez o banana. E singurul aliment pe care-l am la îndemină. Îl ia timid. Sigur îi este foame…Mănîncă banana, mulțumește timid și  pleacă…
Toate acestea îmi lasă un gust amar… Nu pot face nimic pentru nimeni. Personal, nu mai pot face mare lucru nici măcar pentru mine. Ce vremuri trăim??!!!…
Vînzările în Magazin sînt zero. De-abia ce mai încropesc, cu chiu-cu vai, să achit chiria Magazinului. Proprietarul spațiului nu vrea să dea la pace, nicicum. Nu vrea, nici in ruptul capului să lase niciun șfanț de la el…Asta e! Iar clientelă ioc! Plus BORu-n capu’ meu cu MONOPOLU’ lor imbecil…care-mi trimit GARDĂ după GARDĂ după..GARDĂ! Financiară!!! Economia de piață… Semenii care..te-ar și ucide pentru a-și asigura loruși supremația (oh, de cîtă iubire -de semeni, și mai ales, de ”tătici” m-am bucurat!!!, vreme de vreo 3 ani!!!; vedeți asat în Cartae mea: ”Prigonitorilor mei din Sinod, cu dargoste!!, apărută în 2014; nevoia s-arăta s-o scriu…)!!!…
Întreg cvartalul de Magazinașe de pe străduța asta -Șerban-vodă-, de-abia se mai ține pe picioare. Toți sîntem în pragul disperarii… (2013) Nimeni nu mai cumpără nimic, în afar’ de de-ale burții… Toți care-mi intra în Magazin vor să le dai, dacă s-ar putea, de pomană…Nu știm unde se va ajunge, dar…nu se întrevede nimic pozitiv…
………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
 Şi..s-a făcut că, „de bună voie şi nesilită de nimeni”, am încheiat „afacerea”, în oct 2013… Am desființat Magazinul. Graţie „iubirii de semeni revărsată, ”cu generozitate”, asupra mea, din..Deal! În cascadă!!! Doamne, voiam să-Ți zic și să TE rog să le răsplăteşti lor după „dragostea” ce-mi poartă, dar mă-ntorc și zic precum  a zis Domnul Hristos cînd era pe cruce: Tată, iartă-le lor, că…poate nu știu ce fac!!!
(duminică 11 mai 2014)
Antoaneta Rădoi -de la Vrancea
 PS: Și s-a făcut că, mai tîrziu, după un timp de mare restriște și mare ZDROABĂ, am scris și am publicat o..CARTE! ( despre asta; dec 2014) Și, mai apoi..încă una și încă una și..tot așa!!
Reclame

„Naşterea” unei Cărţi…


Vin de la Tipografie. S-au făcut ultimele retuşuri la cartea mea: „Prigonitorilor mei din sinod, cu dragoste!!!…”, care are un subtitlu celebru, şi anume: „Spovedania unui învins”, şi care, a plecat, în sfîrşit, la Biblioteca Naţională pentru ISBN!!

Am scris Textul cărţii relativ repede, cuvintele venind năvală. Doar că deştele, năstruşnice, se duceau care încotro pe tastaura calculatorului şi în loc de „care”, îmi apărea „acre”, în loc de „la” îmi apărea „al” şi cîte alte „scheme”, care mai de care mai năstruşnică, încîlcindu-se parcă dinadins ca să nu fac o treabă bună. CINEVA voia, parcă, să mă determine să renunţ, s-arunc la coş Manuscrisul….

Astă noapte am corectat pînă la  ora 2. Mai aveam 10 pagini de revizuit, însă ochii mei refuzau să mai vadă citeţ. Tot ce mai vedeam era o ploaie măruntă de vară de..litere, ce mi se tot cerneau prin faţa ochilor! M-am dat bătută şi m-am întins în pat, cu gîndul că o să şi pot dormi şi că, poate, dimineaţă, mai odihnită o să pot relua de acolo de unde am rămas. Aş!!! M-am trezit fix la ora 9,00. La 10,30 trebuia să fiu la Tipografie, ca să facem acolo ultimele retuşuri, pe viu. Doar că eu abia mă tîram. O durere de coloană mă înţepenise şi nu reuşeam să mă dau jos din pat! Plus că mă cuprinsese şi o mîhnire de nedescris! Ce să fie oare? Nu că aş fi avut motive să fiu prea veselă în ultimii 20 de ani, dar…totuşi! Azi urma să „se nască” unul dintre copilaşii mei! Aşadar, ar trebui să fie o zi cu bucurie!…

Cu un oarecare efort, am reuşit să mă dau jos din pat! Ufff, toate alea mă dor! Mi-am adus aminte de tatăl meu care vreme de mulţi ani s-a tot văitat de picioare, de coloană, de ceva acolo, habar n-am de ce anume, dar el, se văita tot timpul dimineaţa cînd era vorba să se dea jos din pat! Noi, copiii lui, şi mama, ne distram copios, îl luam în zeflemea, şi nu-l credeam neam! El nu prea gusta glumiţele noastre, şi adesea era morocănos. M-or fi ajus „blagoslovelile” lui, îmi suflă gîndul. Dar, stai cuminte gîndule! Pe tata, nu-l pot acuza de „blagosloveli” pentru simplul fapt că el nu „blagoslovea” niciodată! Însă…mai este un TATĂ  în Cer care ne-a văzut hlizeala şi zeflemeaua şi..na, că acu’ mi-o cam iau!!! Iartă-mă tată! Acum ştiu că, bietul de tine, chiar aveai acele dureri de picioare, de şale, şi de cîte altele, fiindcă tu, tatăl meu drag, munceai, erai rupt de muncă, fiindcă tu alergai kilometri zilnic pentru ca să ne poţi asigura nouă piinea cea de toate zilele, iară mie, cele mai frumoase rochiţele şi cei mai frumoşi patofiori de lac, care făceau din răsfăţata ta fetiţă, cel mai de invidiat copil din sat! Mulţumescu-ţi, tatăl meu! Şi ţie, iubita mea mamă, care mă îmbrăcai ca pe o prinţesă…Scumpii mei părinţi! Niciodată nu v-am spus cît de mult v-am iubit! Mereu m-am luat cu altceva! Acum, nu vă mai pot spune! Dar Îl rog pe Domnul Dumnezeul nostru să vă aşeze de-a dreapta SA, în RAIUL cel veşnic! Bunii mei!… Şi Domnul o va face, căci voi, L-aţi slujit cu credincioşie, iar pe noi, copiii voştri, ne-aţi crescut şi educat cum aţi ştiut şi putut voi mai bine!

Ce să faci mai întîi cînd te-ai trezit tîrziu, cînd ai o oră anume stabilită pentru o întîlnire undeva şi cînd vertebrala îţi joacă feste? Apoi nu mai ai vreme să te speli pe ochi, să te închini, să mai înghiţi vreo gură de cafea, ce mai…cînd nici măcar gălbenuşul nu ţi l-ai înghiţit calumea, cum se spune….

Nu-ţi rămîne decît să-ţi arunci ceva pe tine, ce-o fi acolo -că tot nu te-alege nimeni; numa’ să-ţi ascuzi cumva sub ceva, claia de păr nepieptănat, că arăţi ca zăluda!!!…şi sperii trecătorii-, să-ţi iei gentuţa cu Manuscrisul şi trăgînd uşa după tine, să te scurgi pe scări, închinîndu-te şi strigînd la Dumnezeu să-ţi ajute să nu calci strîmb pe trepte, apoi să-ţi aducă rapid un tramvai, un troleibus, ceva acolo, ce-o fi, ca să ajungi cît de cît, mai aproape de ora stabilită, ca să nu-ţi treacă rîndul şi să nu faci impresie proastă…

Cum-necum am ajuns!

Ăştia de la Tipografie nişte oameni super! Eu sînt agitată, ei nu! Calmi, relaxaţi…Fiecare ştie ce are de făcut în dreptul lui şi atmosfera foarte relaxantă! Neavînd încotro, mă relaxez şi eu!!…

Începem corectura! Fătucuţa asta, Violeta parcă o cheamă, o femeie şi jumătate! O dulceaţă de nuci verzi, aş putea zice! Pită, dom’le! Pita lui Dumnezeu! Calmă, caută fiecare rînd, fiecare cuvînt scris greşit (de mine!!!) şi îl corectează, după dictarea mea! Mie îmi vine să mă dau cu capul de monitor! Cum, puii mei!, s-au strecurat atîtea greşeli, cînd eu am re-recitit de Njde ori textul ăsta??? În fine…

Terminăm treaba! Oare?? Eu nu am curajul să mai recitesc …încă o dată textul! Rămînă, aşadar, aşa cum a căzut!!!

Desigur că mi-aş fi dorit să fie perfect, dar…cum nu mai vreau să-i prelungesc agonia, nou-născutului, să-l lăsăm, dară, să vină pe lume…

Iată-l: faţă/spate

Prigonitorii - 19 noiembrie

Antoaneta Radoi si criticul literar Aurel Goci


  ImagineImagineImagine