Posts Tagged ‘BOR’

Mara Bănică şi Sorin Ovidiu Bălan, jurnalişii fără frontiere şi Cuvântul purtătorului de cuvânt al Patriarhiei vizavi de Molitvele Sf Vasilie


Când spun frontiere, mă refer la nelimitata nesimţire cu care Mara Bănică şi Sorin O Bălan încalcă toate regulile bunului simţ în emisiunile televizate şi la modul cum încalcă chiar regulile  deontologice ale jurnalismului… I-am văzut de nenumărate ori făcând ei pe..lupii moralişti!!, vorbind cu aplomb despre lucruri cu care nu au nicio tangenţă, plecând doar de la presupuneri, bâjbâieli pe care opinia publică nu le-a taxat…iar ei se cred acum invincibili!

Acum mai câteva seri în urmă, la Dan Capatos într-o emisiune televizată a uneia dintre Antenele lui Voiculescu, pârnăiaşu, dându-se mari deţinători  de indubitabile secrete, chipurile, fiind ei deţinătorii absoluţi ai  unor „taine” super-mega-nemaiauzite,  legate de „likes” tainice ale preotului Cristian Pomohaci, aţâţă, cu spirit drăcesc, minţile ascultătorilor. Zbuciumata Mara Bănică se-agita de zicea-i că-i băgată la 380…Se zgâlţâna din toate încheieturile, făcând spune al gură!!, iar lui Ovidiu Bălan îi tremurau slăninele fălcilor ca aruncate-n foc…schimonosindu-i chipul.

Poate şi fără să-şi dea seama, ei înşişi fac „ca toţii dracii”, în direct, la TiVi, instigând la ură, folosind un limbaj neadecvat, chiar şi pentru un „Xtra Night Show”, cum este denumită emisiunea lui Dan Capatos, şi el, un prefăcut şi un mânuitor fariseic-dibaci al vorbelor, mai ales atunci când e pe punctul de-ai pleca invitaţii din emisiunea lui de fecale!! Atunci, pe dată devinde amabil şi, cu prefăcătorie, schimbă foaia şi dă cu gura îndemnând la calm, la decenţă. Dar cum s-o aduci la decenţă pe Mara Bănică odată ce i s-a declanşat sindromul?? Că doar ea cu GURA îşi face banu’, şi n-ar renunţa nici la un cuvânţel, la niciun epitet, pentru un crăiţar în plus intrat în cont!! Dacă nu dă cu gura, nu încasează banu’! Aşa că, n-o să-i cerem să nu mai dea cu gura!! Alegerea îi aparţine! Numai că, un jurnalist, care, se ştie că poate fi un formator de opinie, trebuie să fie foarte atent la cum anume dă cu gura!! Informaţia pe care o oferă opiniei publice trebuie să fie culeasă din 3 surse.  Mara ştie prea bine asta!, dar ce contează dacă dă şi ea, în eter, într-o seară, o informaţie culeasă la mare viteză de la nişte alţi vânduţi pentru 30 de arginţi, asemenea ei!! N-ar fi rău, zic, dacă, de bună-voie şi nesilită de mineni, i-ar cere Preotului Pomohaci să-i săvârşească o Molitvă!!…

Nu-i ţin partea Preotului Cristian Pomohaci, pentru că nu-l cunosc decât din auzite, iar tot ce am auzit până acum despre el au fost doar lucruri de bun simţ. Ori acum parcă s-a dezlănţuit IADul, ca şi cum omenirea din juru-i ar fi dormit vreo 20 de ani (cel puţin) şi s-ar fi trezit acum, subit, zgâlţâiţi de cutremur!!!Iar domniţa Mara are îndrăzneala de-a pune pe tapet, public, chiar lucruri din intimitatea căsniciei preotului Pomohaci cu fosta sa soţie, de parcă ea le-ar fi fost cearceaf şi ar şti ea cum s-au petrecut lucrurile!! Mai mare abjecţie decât asta, nu ştiu să fi auzit din gura unei ziariste, fie ea şi de..monden!! Oare ei i-ar conveni să i se facă publică relaţia intimă cu iubitul, mai ales dacă aceluia i s-ar întâmpla ca, din anumite motive, în una dintre partide să nu i se ridice organul la nivelul necesar exercitării funcţiei momentului respectiv??…

Mai departe, şi Mara şi Ovidiu Bălan bat câmpii, „cu graţie”,  despre „exorcizări” şi mai iau de bună şi declaraţia, puţin forţată, a purtătorului de cuvânt al Patriarhiei Române, care,în opinia mea, e puţin confuz în exprimare, derutând auditoriu. Ştiut este că în Biserica Ortodoxă din toate timpurile, sau, mai exact de la Sf Vasilie cel Mare şi de la Ioan Gură de Aur, aceşti „monştri sacri” ai creştinismului, se citesc nişte Rugăciuni foarte puternice, numite Molitve (ale Sf Vasile si ale lui Ioan Gură de Aur; aşa sunt trecute în Molitfelnic), rugăciuni cărora în popor li se zice (poate eronat, poate nu) EXORCISME. Aceste Molitve erau rostite în TOATE Bisericile, după săvârşirea Sf Maslu, până mai acum 4-5 ani, nu mai ţin minte exact când anume a decis preafericitu’ Daniel Ciubotea să le interzică, probabil de frică să nu-i pună preoţii „anateme” în cadrul slujbelor, pentru prea-multele Circulare sinodale emise sun semnătura sa!! Zic. Altfel nu văd de ce să-i opreşti pe preoţii Bisericilor să facă aceste rugăciuni puternice, rugăciuni care se fac de cel puţin 1700 de ani în Biserici!!! Nu înţeleg nici de ce purtătorul de cuvânt al Bor, dl Bănescu, nu iese la rampă să explice clar cum stă treaba cu aceste Molitve, să explice oamenilor că a le citi în Biserică, după Sf Maslu, nu e niciun drăcism, ba, dimpotrivă, e o rugăciune puternică împotriva Satanei, care face lucruri mârşave, NON-STOP, atrăgându-i pe oameni în fel de fel de josnicii şi aţâţându-i unul împotriva altuia, ca în cazul nostru cu acest preot Pomohaci, care a făcut mult bine multor necăjiţi din câte ştiu! S-a deşteptat acum Satana, ca cel ce adormise de la o prea mare beţie??, şi sare la jugulara preotului Pomohaci, care l-a bătut cu Crucea şi cu Molitva de prea multe ori??? Pune el, Satana, acum în gura Marei, a lui Bălan, şi a celor care acum declară una, mâine alta, aceste spurcăciuni??…Leagă el, Satana, gura lui Bănescu, sau îi încurcă limba, ca să nu fie explicit în vorbirea sa??

Eu nu ştiu ce a făcut rău şi ce nu a făcut preotul Pomohaci, ne vom lămuri cu toţii într-o zi (în ceea ce mă priveşte eu sunt deja lămurită, nu am nevoie să mă lămurească timpul, nici Mara Bănică, nici Ovidiu Bălan, nici măcar avocatul Ionaşcu, care pare copleşit de avalanşa de SPUME făcute de Mara Bănică şi de Ovidiu Bălan…), dar mă uimeşte laşitatea celor din Sinod, care îi dictează purtătorului de cuvânt să declame public bla…bla-uri care îi derută pe creştinii care au participat ani şi ani la Slujbele numite Molitve (nu exorcisme; aşa li se spune însă în popor)!! Mulţi se smintesc auzindu-l, mai ales  dacă cumva mai ajung pe la vreo Mănăstire, unde se păstreaza tradiţia Vechii Biserici (nu a aceleia de după 2006, zisă şi a lui Daniel Ciubotea), unde se practică postirea, isihasmul, credincioşia sfântă pentru Hristos şi Principiile Lui şi iubirea de semeni, şi unde vor vedea că aceste slujbe se săvârşesc (în ciuda Circularei dată de preaferictu’ Dănuţ, patriarhul actual)!!!  Se vor sminti oamenii şi vor ieşi alte şi alte zâzanii. Când spui „exorcisme” te duci cu gândul la ritualuri satanice, mai ales dacă n-ai pus piciorul niciodată într-o Biserică şi habar n-ai de Tradiţia Bisericii! Nu, nu sunt exorcisme, oameni buni, Biserica Ortodoxă practică slujba Sf Maslu şi preotul citeşte la finalul Sfântului Maslu, aceste Rugăciuni întocmite, atribuite, poate,  Sfântului Vasilie cel Mare şi Sfântului Ioan Gură de Aur!! Domnul Bănescu, purtătorul de cuvânt al Bor, bănănăie, pierzîndu-se în explicaţii lipsite de esenţă! Punct.

Cât despre guraliva Mara şi înspumatul Ovidiu Bălan, ei sigur vor mai face valuri, fiindcă Satana nu se-odihneşte niciodată!

Dea Dumnezeu să nu ne smintim de cele pe care le auzim şi să urmăm calea lui Hristos, Domnul nostru, în Duhul Sfânt! Amin.

Anto PP 3331

Anunțuri

Un GÂND pios dragului, scumpului si sfântului meu Părinte, protosinghelul Nicodim Bujor!!


Un GÂND pios dragului, scumpului si sfântului meu Părinte, protosinghelul Nicodim Bujor!!

Antoaneta Rădoi -de la Vrancea

29/01/2017
Pe 30 ianuarie 2017 se împlinesc 6 ani de la plecarea la Domnul a celui mai drag mie dintre pământeni, Părintele, protosinghelul Nicodim Bujor.
La Comemorarea a 4 ani de la plecarea sfinţiei sale la Domnul, am reuşit şi am publicat câteva gânduri pe care le adunasem într-o…carte. Mulţumesc Domnului pentru bucuria aceasta!

Am vorbit şi am scris, am povestit despre Părintele Nicodim Bujor, despre cum era sfinţia sa, am spus în cuvinte simple şi uneori cu umor, unii ar zice ca, poate..cu prea mare „uşurinţă”, naraţiunea mea din carte părând unora o..snoavă, dar totu-i aievea, pur, natural, EXACT aşa cum a fost…, iar eu mărturisesc încă o dată, aici şi acum, că am întocmit cartea cu dragoste şi din dragostea ce-i port Părintelui şi am făcut-o cu credinţa că pomenirea lui va fi veşnică şi prin…mărturia mea!
Un singur lucru aş vrea să reamintesc acum, Părintele Nicodim Bujor este autorul Acatistului Sfântului Calinic de la Cernica (Acatist de o dumnezeiasca frumusete) şi, de-ar fi să fie osteneala lui doar întru aceasta şi tot ar fi trebuit să i se acorde de către UCENICII sfinţiei sale şi chiar de către BOR, o cinstire aparte! Dumnealui, DA, era un om, un monah tare smerit, dar..totusi! Sa-i dam „Cezarului” ce-i al „Cezarului!” Zic!
Eu, mă ţin de poala HAINEI lui şi-i trimit ACUM un gând şi-un strop de lumina din candela…

_dsc3221 _dsc3224 candela-pr-buj mormint-crucea-pr-nic-buj-bun

Antoaneta Radoi, fiinta mica din spatele unei mari camere de…filmat!


Lansarea uneia dintre cărțile mele. Casa Calderon. 19 dec 2014.

La Casa de Cultura Calderon mergeam să filmez! Aveam o ditai cămăroaie de luat vederi -prea mare, poate, pentru dimensiunile mele minione- pe care de-abia o căram, avînd în vedere atît volumul aparatului cît și starea sănătății mele, subrezite de o fostă grea…paralizie. Mă ajuta, evident, f f des, amica mea Yle K. Ea era, de fapt, ”calul de bătaie”, eu doar făceam TREABA în sine cînd sosea momentul! Ea însă căra, necondiționat, aparatura.

Mergeam la Cenacluri Literare, la Lansări de Carte și așa am ajuns și la Casa Calderon. Aici am întîlnit cîteva spirite înalte, însă atenția mi-a fost atrasă în mod deosebit și am fost fascinată de prezența unui spirit deosebit în persoana dnei profesor Floarea Necșoiu.anto nescoiu lansare

Am ascultat-o, condescendent, savurînd fiecare luare de cuvînt. Femeia, doamna, profesoara Floarea Necșoiu trăiește fiecare vibrație a fiecărui cuvînt rostit! Nicio virgulă-n plus, nicuna în minus în ”discursurile” domniei sale! Iubește poporul român, iubește LIMBA ROMÂNĂ, iubește..oamenii! Iubește scriitura, ca artă! Îi plac textele scrise bine, îi place originalul, îi place autenticul!…

Cred ca am fost foarte INSPIRATĂ în ziua în care, lăsînd camera jos, pe podea, am abordat-o (recunosc, cu multă îndrăzneală, dar o îndrăzneală care nu-mi aparținea!!!; nu știu de UNDE mi-a venit!!..), căci mă fascinase timbrul vocii ei, suavitatea ce degaja din expunerile ei, felul UNIC în care îl interpreta pe Eminescu (cred ca nici măcar el, Eminescu, nu o putea face în acest fel!!!), și i-am spus cîteva cuvinte referitoare la felul cum m-au pătruns în suflet ”luările de cuvînt” ale domniei sale. Apoi, i-am spus scurt, fără ocolișuri, (surprinzîndu-mă pe mine însămi pentru IDEE),  că am UN MANUSCRIS și că mi-aș dori să-și arunce peste el o privire. Surprinzător, pentru mine, a spus: DA! La fel de concis ca propunerea mea! Am mulțumit, mi-am ridicat de jos  camera și am zbughit-o pe ușă! Am mers spre casă…alergînd!! M-am dus direct la computer și am scos din DRAFT,   acolo, în calculatorul meu, unde stăteau depuse, DEPOZITATE de ani şi ani toate TEXTELE mele… și m-am pus pe treabă! Am selecat, cu grijă, texte și le-am adunat la un loc…

Intenţionam să-i duc doamnei Prof Floarea Necșoiu un TEXT la care țineam mult, care era finalizat încă în urmă cu trei ani, dar..n-a fost să fie așa! I-am dus alt TEXT! Așa a vrut Dumnezeu și…Sfîntul Lui, Părintele Ilie Lăcătușu! Deși eu îmi doream f f mult să public o altă carte! O Carte în care vorbeam despre cineva foarte drag sufletului meu, Protosinghelun Nicodim Bujor. Am laut însă oportunitatea ce se ivise acum, ca pe o INSPIRAȚIE, și am purces la drum!…

I-am dus  dnei prof Floarea Necșoiu TEXTUL unui alt Manuscris. L-am dus într-o după-amiază, pe la ora 17,00, în staţie la Universitate! A doua zi dimineață la ora 8,00 am fost sunată de dna profesor. Citise 80% din Text. Nu mai dormise!! Nu mai făcuse NICIO ALTĂ TREABĂ! N-o lăsase scriitura!!!…Ce mi-au auzit urechile a fost absolut magnific! Inima îmi ieșea din piept! De bucurie! Doamna Floarea Necșoiu este omul care ”nu te curăță de coajă”. Venite din partea dumneaei, aprecierile, erau pentru mine MANĂ CEREASCĂ! Binecuvîntare bine…venită! Și era așa, cu-atît mai mult cu cît eu eram într-o cumplită mîhnire, generată de înșiși TĂTICII… Bisericii mele: Sinodalii, și sufeream ca un cîine pribegit…

Așa am publicat eu cartea: ”Părintele Ilie Lăcătuşu, grabnic ajutătorul”, carte căreia dna prof Floarea Necsoiu i-a scris, cu delicateţea-i bine cunoscută, un Cuvint Inainte! (Multumesc dna prof Foarea Necşoiu! Dumnezeu să vă răsplătească osteneala şi dragostea!)

lacatusu framintat din coperta lacatusumijloacele dumnezeu IMG_0901nescoiu 33 bn bn

La lansarea cărții mele, ”Pr Ilie Lăcătușu, grabnic ajutărorul”, cîteva luni mai tîrziu, în 2014, pe 1 iulie, dna prof Floarea Necșoiu, cînd m-a prezentat auditoriului, chiar a subliniat: ” o știți pe Antoaneta Rădoi! Ea e fata care…filmează!” Așadar, nu eram o scriitoare ci…”fata care filmează!!!” No, fain! Iată, însă, că am demonstat că știu și să țin în mînă un stilou, știu să scriu și o fac, chiar cu mult mai bine decît ȘTIU să țin în mînă o cameră de filmat! Mulțumesc Domnului pentru acestă binecuvîntare! Mulțumesc dnei prof Floarea Necșoiu care a avut încredere, din prima, și a acceptat, INSTINCTIV -as zice!-, să-mi răsfoiască Manuscrisul acela și, mai apoi, șă-și pună semnătura pe un CUVÎNT ÎNAINTE la două dintre cărțile mele! Doamna Floarea Necşoiu nu era oricine. E scriitor şi, pe deasupra şi profesoară de…LIMBA ROMÂNĂ!! Dumnezeu mi-a scos-o în cale în acea Sfîntă zi!!…

La o altă lansare de carte a mea, publicul (care, deși nu pentru mine venise în număr mare la Casa Calderon!!!), a fost pur și simplu…electrizat! Atît de surprins, încît au uitat, pentru multe momente, motivul real pentru care veniseră în număr atît de mare! și, m-au înconjurat cu multă căldură, asaltîndu-mă ca pe un mare scriitor ( ca pe unul care avea CEVA de spus în LITERATURĂ !!!)!! Ma asaltasera atunci dorind fiecare sa le dau cîte un..autograf!!!…Io? Antoaneta, „fata de la camera de filmat!!”… Ciî timp i-am tot filmat, niciodată nu voiseră vreun autograf de la mine! Nimeni niciodată nu se interesase de mine! Veneam cu camera de filmat de-a spinarea, grea cît un elefant mort, îmi făceam treaba, „plimbîndu-mă” cîte doua ceasuri printre literaţi (străduindu-mă din răsputeri să fac lucru bun ), după care, îmi strîngeam „băgăjelul” şi…pe-aici ţi-e drumul Antoaneto!!! Reveneam la lansarea următoare de carte sau la vreun alt eveniment literar, filmam şi plecam, cărindu-mi, precum melcul, veşnic, în spinarea-mi beteşugită (de povara unei foste paralizii, din care m-am ridicat printr-o minune cînd NIMENI nu mai credea că se va întîmpla!!!).., camera de filmat! Nimănui nu-i păsa cine sînt! Eram pentru toţi ca şi inexistentă!! Iar acum, cîtă schimbare!!! Diametral opusă!!! O, Doamne! ”Mare ești, Doamne, și minunate sînt LUCRURILE mîinilor Tale!…” Niciun cuvînt nu ar fi îndeajuns ca să-Ți mulțumesc!…  Îți mulțumesc, Doamne, Dumnezeul meu! Tu, Cel ce ai revărsat HAR și DUH Sfînt peste umila Ta copilă, Antoaneta și mi-ai dat mie să trăiesc asemenea clipe! (Ca răsplată a sufletului meu cel prea mult batjocorit de cei care se prefac că Te slujesc -sinodalii Bor!! Tu m-ai răzbunat, Doamne! Căci ceea ce ei au blestemat, Tu, Doamne, ai binecuvîntat! Amin. ) Slavă, Ție, Doamne, Dumnezeul meu!

Care va să zică, ”ființa mică din spatele unei mari camere de filmat” a reușit să vă capteze sufletul și…aplauzele!! Ba, mai mult, pînă și să-mi dedicați versuri de apreciere, voi scriitorii consacraţi! Ca răsplată a sufeltului meu… Vă mulțumesc! Mă bucură și mă onorează dragostea voastră! Fiți binecuvîntați, ACUM și în VEAC! Dumnezeu, Cel Care m-a binecuvîntat cu acest Har, harul scrisului, fie binecuvîntat în veci! Căci mult a bucurat şi bucură inima mea!

Antoaneta Rădoi -de la Vrancea

anto filmeaza prigonitoriianto filmeaza necsiu bn bnf necsoiu galugaru directoarae bnanto filmeaza necsiu bn bnanto si directoarea calderonanto citeste auditoriu calderonbn bn bn necsoiuarcudeanu anto bn bncolcigeani filmataanto genunchi domn recita bn bnstefan si ant fileaz bnant filmeaz bn bn bnstefan critic bn bnIMG_0089

Cristian Badilita, opinii…


Scriam zilele trecute, plecînd de la un caz din Focsani, ca în BOR pîna si excomunicarile sînt amestec de penibil, comic si lamentabil. Sa excomunici pentru o pravalie tzine de psihiatrie, nu de evanghelie. Pentru aducere-aminte, canonul 5 al Sinodului de la Niceea (sinod invocat de toti în BOR, dar necunoscut sau nerespectat de aproape nimeni) prevede clar: „Trebuie sa se asigure ca episcopul nu a pronuntat sentinta de excomunicare din micime de suflet, din spirit de contradictie, sau din cauza unui sentiment de ura. Pentru ca o asemenea examinare sa poata avea loc s-a hotarît a fi necesar ca în fiecare provincie sa se tina de doua ori pe an un sinod pentru ca TOTI EPISCOPII sa fie întruniti, ca sa se poata face asemenea anchete”. Si vai de sutana celor care excomunica pe criterii subiective ori tembele, precum e si cazul de la Focsani. Atentie mare, membri ai sinodului BOR: cei pe care-i „excomunicati” VA PLATESC LEFURILE LUNARE DE ZECI DE MILIOANE. Calugarul cu leafa de la stat (aberatie tipic ortodoxa) ar trebui sa fie macar un pic mai… „cool” fatza de contribuabili.

Aventurile unei credincioase în lupta cu sistemul


Aventurile unei credincioase în lupta cu sistemul…

                      de Aureliu Goci ( critic literar)

autograf goci pt antogoci bn bn anto

Antoaneta Rădoi dovedeşte un real talent literar, rafinament estetic şi o adevărată rigoare epică. „Povestind” ( aparent ) nişte banale încurcături personale sau nişte disproporţionate confruntări cu diverse ( şi puternice ) instituţii ale statului, autoarea construieşte remarcabile arhitecturi narative, pline de haz ( dar şi de semnificaţie ) şi care se urmăresc în relatarea surprinzător de dinamică şi revoluţionară, cu sufletul la gură. De fapt, personalitatea autoarei -care nu este o natură conflictuală, nu are nicio statură impunătoare, ba dimpotrivă!- este îmbibată de un spirit de dreptate şi de un elan al echităţii care determină să intre în contradicţie cu anumite forţe decizionale, de la înalţii BOR, pînă la miliţienii tablagii care îşi răsucesc mîinile pe şosea şi doinesc a jale cu fluiericiul.

  Autoarea e un adevărat personaj de epopee care atrage toate necazurile şi suportă nedreptatea, impostura şi toată cohorta de agresiune din partea forţelor represive şi discreţionare. Ea nu admite nici cel mai mic afront şi, chiar dacă pare -numai apare- o victimă sigură şi, oarecum, inocentă- ei bine, nu este!

  Fiinţa minionă şi blîndă, se transformă într-un redutabil adversar, capabil să se înfrunte cu giganţii puterii şi ordinii publice şi, pînă la urmă, chiar să cîştige!

 Textele ei, care nu au cum să fie încă romane ( fără nicio idee de construcţie ), înregistrează aventurile unei luptătoare care se simte neîndreptăţită în lupta cu oamenii şi instituţiile. Talentul ei narativ rămîne fermecător. Autoarea ştie să convertească în „poveşti nemuritoare”, mici întîmplări sau incidente generate însă de un om pragmatic care deţine nu numai spiritul justiţiar, ci şi talentul evocativ de a face din orice relatare anostă o poveste credibilă. De exemplu, eu ca cititor, nu pot să-mi dau seama cîte din întîmplările relatate sînt reale şi cîte înventate, adică texte ficţionale. Concluzia mea nu face decît să evidenţieze capacitatea de invenţie, de a spune poveşti cu totul credibile. Cred că cele mai multe sînt şi verificabile, adică demonstrabile cu documente şi martori, dar toate intră sub cupola ficţiunii. De fapt, calitatea primordială a autoarei rămîne instinctul prieteniei, voinţa şi talentul de a trăi şi socializa în mici comunităţi de prieteni -şi în această zonă acţionează talentul portretistic, chiar genial tipologic al Antoanetei Rădoi, care surprinde exact şi cu acurateţe diversitatea caracterelor umane. Apar oameni cu mare credinţă, binefăcători dar şi excesivi, grandomani în tot ce fac, spirite avide de putere, lăudăroşi, vicleni, împăciuitori, rataţi, din toate sferele profesionale şi/sau artistice. Ochiul neîndurător al autoarei înregistrează totul, cu o înaltă rezoluţie a adevărului, avînd încredere că poate face dreptate cu ajutorul lui Dumnezeu.

  Povestitor universal şi, în acelaşi timp, personaj principal, narator înzestrat şi fidel, şi, în acelaşi timp, protagonist al acţiunii, autoarea Antoaneta Rădoi deţine, instinctiv, măsura echilibrului în aprecierea situaţiilor umane conflictuale şi talentul narativ, modalitatea de a relata cu fidelitate şi semnificativ. Ea potenţează oralitatea familială, spiritul popular, la fel cum făcea, în urmă cu un secol şi jumătate, într-o altă zonă socială, Ion Creangă. Autoarea identifică sigur centrul de greutate al evenimentelor relatate şi marchează firesc substanţa socială a întîmplărilor care provin dintr-o zonă puţin cunoscută -lumea bisericii. Nu se fereşte de pitoresc, ba, chiar, aş zice că, uneori, îl caută, nu evită caricaturalul şi tuşa groasă în portretizarea acelor caractere care îi incită interesul. Povesteşte uşor şi atractiv şi nu-i lipseşte nici spiritul de construcţie, de a contura o arhitectură epică, oricît de fragilă. În plus, există şi o solidaritate discretă cu această lume ficţională, elaborată şi selecţionată din elemente preluate din universul real al Bisericii Ortodoxe.

Expunerea e vie, dinamică, şi reflectă foarte sugestiv, „fotosinteza” vieţii, din care nu lipsesc cruzimea, violenţa, nedreptatea. Spiritul colocvial, de „gaşcă”, nu opresează şi nu elimină sentimentele nobile şi judecăţile subtile, într-un discurs unitar şi convingător expresiv. Distincţiile narative şi opţiunile specifice personalităţii autoarei nu o opresc să aibă atitudini şi poziţii contrastive. Faptul că este credincioasă, un spirit cu adevărat religios, nu o reţin să emită judecăţi criticiste asupra înaltului BOR, iar spiritul său de dreptate se activează cînd sesizează inechităţile şi tranzacţiile pe care le operează pe şosea agenţii de circulaţie care fac ordine şi dreptate după raţiuni financiare personale.

  Ar mai fi de adăugat că texte scrise de Antoaneta Rădoi nu ţin deloc de registrul „prozei feminine”. Fără lirism şi subiectivitate, căutînd, dimpotrivă, o exprimare exactă, obiectivă, mulată pe dimensiunile şi distorsiunile realităţii.

Şi nu lipseşte o anume gravitate, să-i spunem chiar, solemnitate a atitudinii narative.

Sînt convins că autoarea Antoaneta Rădoi îşi va lărgi universul creativităţii sale narative, că va elabora romane adevărate cu largă perspectivă socială şi profundă complexitate epică.

…………………………………………………………………………………………………………………………….

  Recomfortantă în vremurile noastre,  în care tinerii se constituie în grupuri „tematice”: „pasionaţi de rock”, „băutori de bere al halbă”, „fanii net-ului (sau internetului)” sau mai ştiu eu ce, este ideea că există şi grupuri de iubitori ( şi practicanţi ) ai credinţei, comunităţi constituite în spiritul credinţei creştine. Pentru Antoaneta Rădoi însă, totul este firesc, normal, în firea lucrurilor. E miraculos, dar mai există tineri care-şi structurează existenţa pe spiritul unităţii religioase ortodoxe.

  Credinţa are două deschideri, spre moralitate şi spre estetică, împlinind deci binele şi frumosul. Genul acesta de naraţiune eu îl definesc ca boccaccesc ( de la Boccaccio ), pentru că o poveste nu se termină niciodată şi fiecare poveste atrage altă poveste, pînă rămînem definitiv în ţara poveştilor. Iată cum spune acest lucru, Antoaneta Rădoi: „ca să spun în ce împrejurări l-am cunoscut pe părintele Nicodim Bujor, ca să arăt frumuseţea sufletească a părintelui, să vorbesc despre căldura inimii lui, despre blîndeţea, răbdarea şi dragostea sfinţiei sale, trebuie, înainte de toate, să vorbesc despre alte întîmplări pretrecute cu mult înainte, cît şi despre anumite persoane şi „personaje”…între care îmi duceam existenşa sau care-şi duceau existenţa pe lîngă mine”…

                                                 Aureliu Goci -scriitor; critic literar

                                                            27 dec 2014

                          

           ( Cuvînt Înainte, scris/spus de scriitorul şi criticul literar Aureliu Goci, pentru cartea: „Dragul, scumpul şi sfîntul meu părinte, Nicodim Bujor, un…ilustru necunoscut”, carte care, cu binecuvîntarea lui Dumnezeu şi a Cuviosului meu drag, pr Gavriil,  va apărea în inauarie 2015 -carte care ar fi trebuit să apară încă din 2012, în semn de mare preţuire pentru BĂTRÎNUL Nicodim Bujor   -Autorul Acatistului Sf Calinic de la Cernica! )

Cuvînt despre..”Prigonitorii mei…”


 Cuvînt despre Prigonitorii mei

  Am scris această Carte, ca o Spovedanie a ..unui învins, ca ”omagiu” adus progonitorilor mei, cei care au proclamat anul 2014, ”Anului Omagial al Spovedaniei”, carte care, dacă dădeam o altă formă textului şi mai adăugam cîteva ataşamente, putea fi cîndva o Carte-document. Zic. Fiindcă am scris despre „bunele obiceiuri” ale sinodalilor BOR. Am scris despre „dragostea” cu care arhiereii şi alţi sus-puşi ai Sinodului m-au înconjuratnvreme de mai mulţi ani, despre cîte „sfinte masluri” mi-au administrat în Anul Omagial al Sfîntului Maslu şi al întrajutorării bolnavilor ( 2012) şi de cîte „sfinte binecuvîntări” am avut parte în toată vremea în care eu m-am „încăpăţînat” să menţin în funcţiune un Magazin cu Obiecte religioase ( al meu), încălcînd „flagrant” ( în zisa lor!) o LEGE, a fărădelegii ( zic eu), emanată din minţile şi inimile lipsite de frica de Dumnezeu și de iubirea de semeni ale Sinodalilor, Lege care, ea însăşi, prin conţinutul textului, încalcă, FLAGRANT, legea bunului simţ şi a demnităţii umane, încălcînd, totodată, drepturile ce decurg din Constituţia Romîniei -cum ar fi dreptul la liberă asociere şi la liberă practică şi nu numai-, precum şi Legea concurenţei, ”lucruri” despre care, se pare că Sinodalii Bor, nici n-au auzit darmite să o mai şi respecte!

Am scris despre aceasta şi despre..”alte faceri de bine” ale sinodalilor bor pe care le-am mai văzut şi auzit, pe ici-pe colo, cît şi despre cum mai pun în practică, aceşti „haiduci în sutană”, „legea fărădelegii” pe care o fac după „bunul” lor plac, ei care-şi zic loruşi, tăticii noştri spirituali! Personal, eu nu mai văd spiritul, din cauza ceţii dense, ce s-a interpus între .. ei şi mine! ”Scumpii mei tătici!!!”…

  Cu sufletul contorsionat de durere am scris această carte, care, culmea, printr-o minune, am şi publicat-o, deşi cînd am terminat Manuscrisul nu aveam nici măcar „o monedă de 50 de bani, a mea, în buzunar!!”

 Cînd publici o Carte, e ca şi cum ţi s-ar fi născut un prunc. Bucuria este nemărginită. Ei, dar, la „naşterea” aceasta, n-am simţit nicio bucurie! Sau, cel puţin, nu am simţit acea revărsare de inimă pe care-am simţit-o în luna mai, anul acesta, la apariţia anterioarei mele Cărţi: „Părintele Ilie Lăcătuşu, grabnic-ajutătorul!”

  Nu-s fericită c-am scris despre „făptaşii” din Bor şi despre reprobabilele lor fapte.  N-am avut, după cum v-am spus, nicio revărsare de bucurie la apariţia Cărţii, în chiar Ziua Naţională a României, 1 decembrie 2014. Dar mă simt de parcă mi-aş fi împlinit o misiune. Şi simt asta pentru că, de-a lungul cîtorva ani, pe care, întîmplător sau nu, i-am petrecut printre…sutane şi printre…creştin-ortodocşi și, am observat să NIMENI nu a avut demnitatea -acest „curaj nebunesc”-, să le spună ipocriţilor din Bor, cît de…IPOCRIŢI sînt!! Ei, iată că eu am comis-o! Le-am spus-o verde-n faţă! Şi încă şi negru pe alb!!! Le-am spus-o fără ocolişuri, fără menajamente! Căci…nici ei nu m-au menajat, atunci cînd m-au tot asmuţit, re-re-repetat, preţ de trei ani, o dată  la trei luni, cu PITT-BULII de la Garda Financiară!! Şi, na! Cei care asmuţeau pitt-bulii de la GF asupra mea, erau învăţătorii şi păstorii mei!!!, iar eu, nu eram decît o…„oiţă rătăcită!!!” căreia ei, păstorii, au decis să-i..taie capul! S-o sacrifice şi s-o ofere drept jertfă de sînge, pe altarul…JERTFEI…CAINICE! (De la Cain, cel care și-a sacrificat fratele, ucigindu-l din..invidie!!) Să mă ofere, pe mine, o micuţă şi neînsemnată mieluşea din Turma lor, spre junghiere! M-au oferit, ZEULUI lor -cel căruia ei slujesc, cu „credincioşie neştirbită!” Spre…orgasmica lor bucurie!! Iertați!!! Căci biata de mine, tot încercînd să-mi ţin în picioare Magazinul, mai „cotizam” La GF, o data la 3 luni, cu sume între 10-30 milioane lei vechi, contravaloarea unei amenzi, conform Legii (faradelegii) 103/’92, revizuită, readăugită şi refasonată de imputerniciții zilei, ca să le dea lor bine şi să iasă banu’ după Legea facută de ei!!! –Legea mamii lor!!!, vorba lui Ion Săracu al lui Cezar Petrescu ( Ion, cel din romanul „Războiul lui Ion Săracu!!”).

  Eu, poate ca mulţi dintre dumneavoastră, sufăr şi mă doare că cei din Biserica în care sînt botezată şi în care-am crezut, păstorii şi învăţătorii mei, m-au lăsat pe drumuri şi m-au adus la disperare, ucigîndu-mi, cu încetinitorul, spiritul, pentru un pumn de arginţi! Sufăr cînd văd lumea că suferă sau cînd lîngă mine-i un om care plînge pentru că cineva l-a umilit ori jecmănit. Sufăr cînd duhovnicul meu –un preot al lui Hristos şi un om pita lui Dumnezeu- este deposedat de Biserica pe care dimpreună cu ai săi credincioşi a construit-o, dar nu se mai poate bucura de rodul muncii şi a strădaniei sale, din pricina acestor hulpavi- Sinodalii Bor!! Şi sufăr cînd duhovnicului meu, în loc de cinstea cuvenită, i se întinde, de către mai-marii lui, un potir plin cu…pelin!! Iar el, duhovnicul meu, e nevoit sa-l bea…pînă la ultima picătură!!!

  Am scris şi ce e scris rămîne! Poate ca un DOCUMENT la ceea ce este acum în Biserica al cărei copil încă…sînt, spre Slava lui Dumnezeu!

  Nu le-aş fi spus-o, poate, niciodată, „Prigonitorilor mei din Sinod”, cu..atîta dragoste, însă nevoia s-arăta să le-o spun ca să mă răcoresc şi, poate, să mai răcoresc şi pe alţii şi să-i răcoresc şi pe preoţii cărora li s-au tot „subtilizat” Biserici la cheie, Biserici pe care Sinodalii le-au oferit, mai apoi, acoliţilor lor, „doctorilor docenţi” (în Teologie, fireşte!!!), drept ofrandă pentru „doctoratele” lor! Să-i răcoresc pe aceşti preoţi ai lui Dumnezeu care trudesc din greu, arînd şi semănînd pe Ogorul lui Hristos, străduindu-se, nu să-nalţe Măreţe Catedrale, Ziduri Reci, fără suflare de viaţă, ci să adune suflete pentru Hristos şi să ţină aprinsă flacăra Luminii Sfinte în sufletele noastre!

  Vă ofer spre lecturare o „delicioasă”, deși-i o carte, scrisă cu suflet din suflet şi cu lacrimi de sînge! Căci mi-am jelit cu amar închiderea Magazinului  -deh, „de bună voie şi nesilită de nimeni” am făcut-o, ca să nu le mai stea-n gît  „Prigonitorilor mei din Sinod”, ci să le ofer Pacea şi Liniştea mult dorite -pe care ei n-au fost în stare să le gestioneze-, cît şi exclusivitatea încasărilor din vînzarea Obiectelor de cult și să-i văd sătui și…fericiți!

 Vă ofer Cartea şi, tare m-aş bucura s-o lecturaţi şi să luaţi din ea ceea ce este bun! Fiindcă eu cred, şi cred cu tărie, că am pus şi ceva bun în carte, în afară de obida mea şi nişte…umile păreri despre…! Trebuie doar ca dumneavoastră să descoperiţi, citind Cartea!

  Toată darea cea bună şi tot darul cel desăvîrşit, pogorîndu-se de la Părintele Luminilor, să fie peste domniile voastre şi să vă bucuraţi de iubirea lui Dumnezeu acum şi în veac!

Prigonitorii - 19 noiembrie

 

Prigonitorilor mei, cu dragoste!!!…(fragment)


Prigonitorii - 19 noiembriept prigonitori  bn0001scan0004