Posts Tagged ‘bastovoi’

Cuvînt despre..”Prigonitorii mei…”


 Cuvînt despre Prigonitorii mei

  Am scris această Carte, ca o Spovedanie a ..unui învins, ca ”omagiu” adus progonitorilor mei, cei care au proclamat anul 2014, ”Anului Omagial al Spovedaniei”, carte care, dacă dădeam o altă formă textului şi mai adăugam cîteva ataşamente, putea fi cîndva o Carte-document. Zic. Fiindcă am scris despre „bunele obiceiuri” ale sinodalilor BOR. Am scris despre „dragostea” cu care arhiereii şi alţi sus-puşi ai Sinodului m-au înconjuratnvreme de mai mulţi ani, despre cîte „sfinte masluri” mi-au administrat în Anul Omagial al Sfîntului Maslu şi al întrajutorării bolnavilor ( 2012) şi de cîte „sfinte binecuvîntări” am avut parte în toată vremea în care eu m-am „încăpăţînat” să menţin în funcţiune un Magazin cu Obiecte religioase ( al meu), încălcînd „flagrant” ( în zisa lor!) o LEGE, a fărădelegii ( zic eu), emanată din minţile şi inimile lipsite de frica de Dumnezeu și de iubirea de semeni ale Sinodalilor, Lege care, ea însăşi, prin conţinutul textului, încalcă, FLAGRANT, legea bunului simţ şi a demnităţii umane, încălcînd, totodată, drepturile ce decurg din Constituţia Romîniei -cum ar fi dreptul la liberă asociere şi la liberă practică şi nu numai-, precum şi Legea concurenţei, ”lucruri” despre care, se pare că Sinodalii Bor, nici n-au auzit darmite să o mai şi respecte!

Am scris despre aceasta şi despre..”alte faceri de bine” ale sinodalilor bor pe care le-am mai văzut şi auzit, pe ici-pe colo, cît şi despre cum mai pun în practică, aceşti „haiduci în sutană”, „legea fărădelegii” pe care o fac după „bunul” lor plac, ei care-şi zic loruşi, tăticii noştri spirituali! Personal, eu nu mai văd spiritul, din cauza ceţii dense, ce s-a interpus între .. ei şi mine! ”Scumpii mei tătici!!!”…

  Cu sufletul contorsionat de durere am scris această carte, care, culmea, printr-o minune, am şi publicat-o, deşi cînd am terminat Manuscrisul nu aveam nici măcar „o monedă de 50 de bani, a mea, în buzunar!!”

 Cînd publici o Carte, e ca şi cum ţi s-ar fi născut un prunc. Bucuria este nemărginită. Ei, dar, la „naşterea” aceasta, n-am simţit nicio bucurie! Sau, cel puţin, nu am simţit acea revărsare de inimă pe care-am simţit-o în luna mai, anul acesta, la apariţia anterioarei mele Cărţi: „Părintele Ilie Lăcătuşu, grabnic-ajutătorul!”

  Nu-s fericită c-am scris despre „făptaşii” din Bor şi despre reprobabilele lor fapte.  N-am avut, după cum v-am spus, nicio revărsare de bucurie la apariţia Cărţii, în chiar Ziua Naţională a României, 1 decembrie 2014. Dar mă simt de parcă mi-aş fi împlinit o misiune. Şi simt asta pentru că, de-a lungul cîtorva ani, pe care, întîmplător sau nu, i-am petrecut printre…sutane şi printre…creştin-ortodocşi și, am observat să NIMENI nu a avut demnitatea -acest „curaj nebunesc”-, să le spună ipocriţilor din Bor, cît de…IPOCRIŢI sînt!! Ei, iată că eu am comis-o! Le-am spus-o verde-n faţă! Şi încă şi negru pe alb!!! Le-am spus-o fără ocolişuri, fără menajamente! Căci…nici ei nu m-au menajat, atunci cînd m-au tot asmuţit, re-re-repetat, preţ de trei ani, o dată  la trei luni, cu PITT-BULII de la Garda Financiară!! Şi, na! Cei care asmuţeau pitt-bulii de la GF asupra mea, erau învăţătorii şi păstorii mei!!!, iar eu, nu eram decît o…„oiţă rătăcită!!!” căreia ei, păstorii, au decis să-i..taie capul! S-o sacrifice şi s-o ofere drept jertfă de sînge, pe altarul…JERTFEI…CAINICE! (De la Cain, cel care și-a sacrificat fratele, ucigindu-l din..invidie!!) Să mă ofere, pe mine, o micuţă şi neînsemnată mieluşea din Turma lor, spre junghiere! M-au oferit, ZEULUI lor -cel căruia ei slujesc, cu „credincioşie neştirbită!” Spre…orgasmica lor bucurie!! Iertați!!! Căci biata de mine, tot încercînd să-mi ţin în picioare Magazinul, mai „cotizam” La GF, o data la 3 luni, cu sume între 10-30 milioane lei vechi, contravaloarea unei amenzi, conform Legii (faradelegii) 103/’92, revizuită, readăugită şi refasonată de imputerniciții zilei, ca să le dea lor bine şi să iasă banu’ după Legea facută de ei!!! –Legea mamii lor!!!, vorba lui Ion Săracu al lui Cezar Petrescu ( Ion, cel din romanul „Războiul lui Ion Săracu!!”).

  Eu, poate ca mulţi dintre dumneavoastră, sufăr şi mă doare că cei din Biserica în care sînt botezată şi în care-am crezut, păstorii şi învăţătorii mei, m-au lăsat pe drumuri şi m-au adus la disperare, ucigîndu-mi, cu încetinitorul, spiritul, pentru un pumn de arginţi! Sufăr cînd văd lumea că suferă sau cînd lîngă mine-i un om care plînge pentru că cineva l-a umilit ori jecmănit. Sufăr cînd duhovnicul meu –un preot al lui Hristos şi un om pita lui Dumnezeu- este deposedat de Biserica pe care dimpreună cu ai săi credincioşi a construit-o, dar nu se mai poate bucura de rodul muncii şi a strădaniei sale, din pricina acestor hulpavi- Sinodalii Bor!! Şi sufăr cînd duhovnicului meu, în loc de cinstea cuvenită, i se întinde, de către mai-marii lui, un potir plin cu…pelin!! Iar el, duhovnicul meu, e nevoit sa-l bea…pînă la ultima picătură!!!

  Am scris şi ce e scris rămîne! Poate ca un DOCUMENT la ceea ce este acum în Biserica al cărei copil încă…sînt, spre Slava lui Dumnezeu!

  Nu le-aş fi spus-o, poate, niciodată, „Prigonitorilor mei din Sinod”, cu..atîta dragoste, însă nevoia s-arăta să le-o spun ca să mă răcoresc şi, poate, să mai răcoresc şi pe alţii şi să-i răcoresc şi pe preoţii cărora li s-au tot „subtilizat” Biserici la cheie, Biserici pe care Sinodalii le-au oferit, mai apoi, acoliţilor lor, „doctorilor docenţi” (în Teologie, fireşte!!!), drept ofrandă pentru „doctoratele” lor! Să-i răcoresc pe aceşti preoţi ai lui Dumnezeu care trudesc din greu, arînd şi semănînd pe Ogorul lui Hristos, străduindu-se, nu să-nalţe Măreţe Catedrale, Ziduri Reci, fără suflare de viaţă, ci să adune suflete pentru Hristos şi să ţină aprinsă flacăra Luminii Sfinte în sufletele noastre!

  Vă ofer spre lecturare o „delicioasă”, deși-i o carte, scrisă cu suflet din suflet şi cu lacrimi de sînge! Căci mi-am jelit cu amar închiderea Magazinului  -deh, „de bună voie şi nesilită de nimeni” am făcut-o, ca să nu le mai stea-n gît  „Prigonitorilor mei din Sinod”, ci să le ofer Pacea şi Liniştea mult dorite -pe care ei n-au fost în stare să le gestioneze-, cît şi exclusivitatea încasărilor din vînzarea Obiectelor de cult și să-i văd sătui și…fericiți!

 Vă ofer Cartea şi, tare m-aş bucura s-o lecturaţi şi să luaţi din ea ceea ce este bun! Fiindcă eu cred, şi cred cu tărie, că am pus şi ceva bun în carte, în afară de obida mea şi nişte…umile păreri despre…! Trebuie doar ca dumneavoastră să descoperiţi, citind Cartea!

  Toată darea cea bună şi tot darul cel desăvîrşit, pogorîndu-se de la Părintele Luminilor, să fie peste domniile voastre şi să vă bucuraţi de iubirea lui Dumnezeu acum şi în veac!

Prigonitorii - 19 noiembrie

 

Reclame

Dumnezeu a coborît pe pămînt ca să-mi facă..DREPTATE!


Prin mijlocirea părintelui Ilie Lăcătuşu, Dumnezeu Însuşi a coborît pe pămînt ca să-mi facă …dreptate!!!

Astăzi pot spune că Dumnezeu s-a îndurat de lacrimile mele şi a zis: „astăzi s-a făcut mîntuire casei acesteia”!!! Slavă, Ţie, Doamne!

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Am scris o Carte! Am scris eu mai multe dar…

În 28 mai 2014,  a văzut lumina zilei Cartea „Pr Ilie Lăcătuşu, grabnic-ajutărorul”…

ImagineImagineImagineImagine

Pe 28 mai 2014 a curs în riuri..BUCURIA!!! Şi eu nu-s obişnuită cu Bucuria! Nu s-a mai abătut pe strada mea de mult prea multă vreme…

Astazi, la doar cîteva ore de la „naşterea unui prunc” ( o Carte a mea), unul dintre cei mai vajnici critici literari mi-a făcut o surpriză de proporţii!!! Nu-mi cred urechilor ce aud!!!…

Dumnezeu, prin mijlocirea Părintelui Ilie Lăcătuşu, m-a răzbunat! Cei care mă cunosc ştiu despre ce vorbesc!…

Da, „Răzbunarea este a lui Dumnezeu”! Şi da, astăzi…”s-a făcut mîntuire casei acesteia!”, prin publicarea Cărţii mele.

Dumnezeu LUCREAZĂ prin Sfinţii LUI, întru care a binevoit!!!

„Mare esti, Doamne, şi minunate sînt lucrurile Mîinilor Tale, şi niciun cuvînt nu este îndeajuns, spre Slava Măreţiei Minunilor Tale!!!”, m-a învăţat pe mine, să spun, Bătrînul meu, dragul, scumpul şi sfîntul meu Părinte Nicodim Bujor. Şi iată că am astăzi, din nou, şansa să mă bucur de sensul real al acestui Motto, să îl înţeleg şi să-l trăiesc din plin!!!!

Voi reveni…

„Răbdarea lui Iov”…


   De multă vreme îmi doresc să deschid o dezbatere pe subiectul „răbdării lui Iov” despre care, mi s-a acrit să tot aud cum că dreptul Iov ”a răbdat în tăcere nenorocirea!!!” Iată că, în sfîrşit, a venit vremea, vorba scumpului şi sfîntului meu părinte, Nicodim Bujor ( „un ilustru necunoscut”, care a dat României şi românilor un Acatist de o valoare spirituală inestimabilă; Acatistul Sfîntului Calinic de la Cernica; vă învit să-l aprofundaţi, ca să vă convingeţi! Pr Nicodim Bujor -Dumnezeu să-l așeze de-a dreapta Sa, căci precum un Înger în trup, așa a viețuit pe pămînt, 96 de ani!!-, cînd cineva îi punea întrebări cu ”de ce?”, dumnealui răspundea franc: ”Pentru că n-a venit vremea!” Iată că acum, a venit vremea să intrăm, măcar un pic, în Cartae lui Iov!).

De-a lungul timpului, mi-a fost dat, în mai multe rînduri, să tot aud, cu precădere la preoţi ( cînd m-am dus să mă tînguiesc lor pentru vreun necaz anume, pentru vreo supărare sau zdroabă ), să primesc drept „mîngîiere” şi să mi se tot dea exemplu: „răbdarea lui Iov”. Am auzit sloganul acesta de atîtea ori, încît, GATA!!!, deja nu-l mai suport! Oricum, niciunul dintre cei la care l-am auzit, nu cred că erau în stare de răbdarea pe care mi-o propovăduiau, dacă, Doamne ferește, s-ar fi aflat ei în vreun necaz ca acela despre care le vorbeam eu, dar..ştiţi cum e! Îi uşor să dai 25 de nuiele la „dosul” altuia!!! Că doar nu pe tine te pişcă nuieluşa, nu?  Sau poate  o bîtă de beisbol. Ori poate te calcă o cirzmă cu „greutate” a vreunui sinodal pe cap!!! Cum a fost şi în cazul meu!!! Şi nu a fost doar o cizmă ci…multe!!! Domnul să-i ierte şi să le dea Duh de Pocăinţă, ajutîndu-i să-şi vadă „neputinţele”, şi să se întoarcă de la răutatea și de la viclenia și fățărnicia lor, pînă cînd nu le închide Domnul uşa SA! Amin.

Am citit Biblia din scoarţă-n scoarţă şi am re-re-re-luat Cartea lui Iov, de N ori, din exemplare şi ediţii diferite şi am ajuns la una şi aceeaşi inconfundabilă concluzie: Iov, o fi avut el răbdare, nu zic nu, pentru că NU A AVUT ÎNCOTRO! Dar răbdarea asta a lui, nu a avut-o fără cîrtire!!! Asta-i clar! Iov a cîrtit şi încă… LA GREU! Şi-am să vin, imediat cu explicaţii şi cu versete din Biblie, pentru justificarea concluziei la care am ajuns, şi anume:

În Cap 1, versetele 20-22, ni se spune că la aflarea avalanşei de veşti rele, Iov, „s-a sculat, şi-a sfîşiat hainele de pe el, s-a ras  capul şi căzînd la pămînt, s-a închinat şi a zis: „gol am ieşit din pîntecele maicii mele şi gol mă voi întoarce în pămînt! Domnul a dat, Domnul a luat; fie numele Domnului binecuvîntat!” Și întru acestea ( nota mea: de aici, acestea de aici, de pînă acum! ), Iov nu a păcătuit şi nu a rostit niciun cuvînt de hulă împotriva lui Dumnezeu.  Pînă aici toatul e ca la Carte. Numai că imediat după închinăciunea pe care tocmai o făcuse şi după acele minunate cuvinte pe care buzele lui le rostise, în Cap 3, Iov a deschis gura sa şi…ATENŢIE!!!, ” a blestemat ziua în care s-a născut!”… ( Iov, Cap 3, versetul 1 ). Şi dacă mai vreţi argumente, iată vă mai dau. Şi mergem mai departe la versetul 3, al aceluiaşi capitol 3 şi, uitaţi ce zice Iov: „Piară ziua în care m-am născut şi noaptea care a zis: un prunc de parte bărbătească s-a zămislit!”; apoi în versetul 4, acelaşi Iov, suferind cumplit, spune cu obidă: ” Ziua aceea să se facă întuneric şi Domnului din Cer să nu-I pese de ea şi lumina să n-o mai lumineze!”; iar în versetul 5 zice: „bezna şi umbra morţii s-o cotropească, norii s-o învăluiască şi toate negurile s-o înspăimînte!” N-am să continui cu exemplele. Puteţi cerceta şi singuri Cap 3 din Cartea lui Iov, care vă va arăta, limpede, cele concluzionate de mine. Iov nu numai CÎRTEŞTE, ci…ATENŢIE!!!, blestemă ZIUA ÎN CARE el s-a născut!!!!, cînd zice: „…pentru că n-a închis pîntecele care m-a zămislit, şi n-a ascuns durerea dinaintea ochilor mei ( Iov 3, verset 10 )!”

Şi, Iov, în nemărginita lui durere sufletească şi fizică  ( să nu uităm că era plini de răni! ), continuă, şi zice: „Pentru ce dă Dumnezeu lumina vieţii celui nenorocit şi zile celor cu sufletul amărit?…”

Apoi, sărmanul Iov, plin de obidă, de deznădeje, de durere ce doare cumplit, mai spune, printe multe altele: „..pentru aceea, sufletul meu AR VREA mai bine ştreangul, mai bine moartea decît aceste chinuri!”…

Am să vă mai spun şi că, am constatat, din „cercetarea” mea, cum că bietul Iov, nu numai că a cîrtit şi a blestemat, dar că, sărmanul om, s-a mai şi îndreptăţit pe el, arătîndu-i lui Dumnezeu, în văicăreala lui, cît de drept a fost el în viaţă! Şi-şi doreşte să vorbească Celui Atotputernic ( Iov 3, cap 13, verset 3 ), ca să-şi apere pricina înaintea Lui şi chiar o face. Ia ascultaţi ce zice: „M-am ţinut cu pasul meu după pasul Lui, am păzit calea Lui şi nu m-am abătut de la ea; De la porunca buzelor Sale nu m-am depărtat, la sînul meu am ţinut ascunse cuvintele gurii Sale!”, spune Iov prietenilor săi ( Cap 23, versete 12-12 ). Şi: „fiindcă scăpam de pieire pe cel sărman care striga după ajutor şi pe orfanul fără sprijin” , adaugă Iov, îndreptăţindu-se ( Iov 29,12 ). Apoi zice: „mă îmbrăcam întru dreptate ca într-un veşmînt, iar judecata mea cea draeptă era mantia mea şi turbanul meu” ( cap 29, versetul 14 ). Şi spune, săramanul Iov, în suferinţa lui: „Viu este Dumnezeu Care a dat la o parte dreptatea mea! Viu este Dumnezeu care a împovărat sufletul meu!” ( Iov 27, verset 2 ). Poate voi continua analiza pe text, a acestui foarte interesant Capitol al Bibliei. Pînă atunci…

…am să vă spun, aşa cum Iov le-a spus prietenilor săi, care veniseră să-l viziteze şi în loc să-l mîngîie, îl criticau şi-i scoteau în evidenţă cîrtirile: „sînteţi nişte jalnici mîngîietori!”, voi cei care, atunci cînd eu, mîhnită, îndurerată pentru ceea ce-mi făcuseră sinodalii, am venit la voi ca la Apostoli şi Ucenici ai lui Hristos, să-mi plîng amarul, iar voi „m-aţi mîngîiat” aşa cum şi pritenii lui Iov o făcuseră, cînd acestuia-i era sufletul în gît de mîhnire şi de întristare!!!..

Şi vă întreb şi eu, aşa cum şi Iov işi întreba prietenii: „cînd se vor sfîrşi aceste vorbe goale” ale voastre?

Voi  m-aţi mîngîiat „numai cu gura şi cu mişcarea buzelor voastre” şi aţi crezut că-i aduceţi uşurare inimii mele!

Dar eu, înţelegîndu-vă buna intenţie şi iertîndu-vă totodată, zic şi eu, ca şi Iov: ” şi eu aş vorbi ca şi voi, dacă sufletul vostru ar fi în locul sufletului meu!”  

Şi revenind la Iov, DA, ştiu că, deşi Iov a CÎRTIT, a BLESTEMAT ziua în acre s-a născut, s-a ÎNDREPTĂŢIT pe sine, atît inaintea prietenilor cît şi a lui Dumnezeu, aşa cum reiese din tot ce v-am arătat mai sus, cu exemple concrete ( doar cîteva, dar sînt f multe; poate voi reveni! ), Domnul l-a socotit pe Iov, „dreptul Său rob”. Pentru criterii numai de către EL ştiute, Domnul nu i-a luat în seamă lui Iov, nici cîrtelile  ( multe la număr ), nici blestemele ( cu duimul, pe care le-a lansat ca ploaia rapidă şi deasă de vară!!! ), nici îndreptăţirea sa! Ci l-a socotit pe el un om drept! Domnul ÎŞI are socotelile şi judecăţile Sale! Eu am vrut doar să arăt că lucrurile nu stau intocmai cu sloganul pe care-l tot lansaţi către cel în nevoi, şi anume: „Rabdă, ce Iov cum a răbdat?” Am vrut doar să arăt cam cum a..”răbdat” Iov, care ni-i dat ca exemplu …de răbdare!

Iertată să-mi fie îndrăzneala! Certaţi-mă, dacă vreţi, dar…mai cu milă!!! Şi nu uitaţi să aprofundaţi Cartea lui Iov, din Biblie! Antoaneta R.

Din seria:Toate mi-sentimpla numai mie!(15 mai 2010)..


     Doamne,iti multumesc,pentru toate bucuriile pe care mi le-ai rinduit astazi!
Care va sa zica,dimineata intru pe net (o fac rar,din lipsa de timp) ca sa aprofundez „legea monopolului”,instituit de „sus” din  Deal..bla..bla…
Intru pe diverse site-uri,caut aberatia aia de „lege”,citesc cite ceva ,dar nimic concret.Trebuie,am nevoie sa ma documentez,deoarece prin activitatea mea,ma lovesc de niste chestiuni,care ma „incrimineaza”,chipurile. „Arcasii Inarmati” ai „sfintului sinod” ,mi-au invadat habitatu’,si  isi revendica ceva ce nu le apartine nici prin LEGE si nici prin HAR. Asa ca eu trebuie sa ma informez.Si caut…Si tot cautind ,intru pe un site.Citesc  ceva ce ma atrage ca un magnet…Si ,ma apuc sa commentez,ca de!,ma mincau deshtele…si-mi da p-afar’ mintea asta creata a mea…Mai tirziu aveam sa aflu ca postasem commentu’ ,pe BLOGul unui SRIITOR de ..calibru…
….si ,spre stupoarea,si ..rusinea mea,descopar ca ,cel atit de drag mie,scriitorul si ieromonahul Bastovoi,TRAIESTE! E cit se poate de viu!…
….Slava Tie,Doamne! Cit de dusa sint cu capu’,incit sa citesc  -cu pixu’-n mina,TOATE  cartile scise de acesta ,de  marele Bastovoi,acest CO-CREATOR(dimpreuna cu Domnul,care-i pune in virful condeiului,cuvintele) de carte,si sa nu am habar ca omul traieste,adica e in viata!!  Mamaaa!! Nu mai am nicio sansa sa ma fac bine! Credeam ca acest minunat minuitor al cuvintului ,e dus,de multa vreme,in lumea ..CELOR DREPTI! Iertati-ma! Din toata inima,va rog! Niciodata nu mi-a trecut prin tartacuta (acum imi dau seama ca nu esti mai mult decit atit ,capul meu!),sa cercetez Cv-ul acestui autor…
  Imi place cuvintul scris,si..basta! N-am fost interesata sa vad cine e,cel ce scrie,ce trecut a avut sau care-i starea lui in prezent. Asa fac cu toti scriitorii.Uneori nici macar nu ma preocupa numele celui care scrie.Citesc o carte si daca ma intreaba cineva nu stiu ,sa-i spun,nici cine a scris-o ,nici ce titlu are cartea. Pe maestrul Bastovoi,il citeam,imi notam cite ceva,iar citeam si iar notam,treceam apoi la alte carti,alti autori,alt timbru,comparam,etc.Imi place sa citesc. Fac asta in fiecare zi,macar 15 minute.Asa ca am la indemina carti,caiete si pixuri colorate,peste tot (am mai zis despre vraistea din casa si capul meu). Am la indemina citeva CARTI de CAPATII (si nu numai; eu cred ca ,din orice carte poti lua ceva,daca esti atent..). La indemina inseamna -asa cum am mai zis,pe aici,si pe „aiurea”- :pe pat,pe linga pat,in fiecare camera,in fiecare ungher,prin bucatarie,prin baie…Il citeam pe maestrul Bastovoi,cu o apetenta indescribtibila.Daca nu ar fi trebuit sa muncesc,mi-as fi petrecut toata vremea citind. Citesc ,si cel mai ades,nu ma interesez despre Autor . Asa s-a intimplat si in cazul maestrului Bastovoi. Si asa cum v-am zis,am crezut ca este un ,sfint Parinte,trecut demult in lumea Celor Drepti.Si ma interesa doar sa „culeg” cit mai multa ROADA ,din cartile lui. Si-acum descopar ca ,maestrul Savatie,nu este „unul” de demult,ci este „unul” cit se poate de contemporan mie! Domnule Savatie,dumneavoastra ,cel de aici,pe al carui Blog am postat eu ,commentul ala,sinteti unul si acelasi cu Autorul,cu acel Autor,al acelor CARTI atit de dragi mie? Ieromonahul Savatie Bastovoi? Autorul CARTILOR din care eu ma hranesc? Asta da surpriza!! Multumesc lui Dumnezeu!,caci nadajduiesc ca asa este…Si eu care credeam ca Autorul …Doamne,” Mare ESTi,si MINUNATE SINT LUCRURILE MIINILOR TALE,si NICI UN CUVINT NU ESTE INDEAJUNS SPRE SLAVA MINUNILOR TALE!,m-a invatat sa spun,cel atit de drag mie (dintre paminteni) ,parintele Nicodim Bujor,si iata ca acum ,am iarasi ocazia sa rostesc ,din toata inima,si cu toata convingerea.Doamne,iti multumesc! 
  Si acum,ca v-am descoperit,am sa va rog sa ma ajutati ,sa stabilim o formula de adresare,deoarece in mare cumpana ma aflu…
 
 (partea intiia)

Icoana (făcătoare de minuni,sau nu?)


Icoana

(Facatoare de Minuni,sau nu?)

Arhanghelul Rafail,pictura

Rafail,arhanghelul

  Nu voi vorbi, astăzi, aici, despre Arhanghelul Rafail -din imaginea expusă- ci despre ICOANă, în general…
  Icoana: ” a fi, sau, a nu fi!” -„aceasta-i întrebarea!”-, Făcătoare de Minuni!..
  Este, sau nu este, ICOANA, Fătoare de Minuni? Scepticii ar spune: Nu.
 Eu, am citit undeva, că : „Icoana este făcătoare de minuni, pentru cei ce cred!, ceea ce înseamnă că, ORICE ICOANă este făcătoare de minuni, dacă, tu, crezi! Personal, m-am convins de lucrul acesta. Şi, vreau să spun că, nu este nevoie să alergi sute, mii de km, să treci graniţe, să ajungi în Athos sau Jerussalem, sau la Ghighiu şi Siliştea-Gumeşti, la Pecerska sau Deveevo, sau mai-ştiu-eu pe unde, pentru a te afla în faţa vreunei Icoane Făcătoare de Minuni. Ci, poţi descoperi asta, chiar la tine acasă, în cămăruţa ta, unde ai, poate, întîmplător  -sau nu- vreo modestă ..litografie…De ce spun asta? Pentru că, am „văzut”! Am trăit..MINUNEA!..
 Evident că, nu-i deloc în regulă, cu noi, că alergăm, disperaţi uneori, prin şi după locuri unde s-au arătat semne. Nu ştiu nici cît de plăcut este lucrul acesta înaintea lui Dumnezeu. Uneori, cînd am tentaţia de a merge în astfel de locuri, despre care aud, de la cineva, sau din mass-media, adesea, îmi vin în minte cuvintele Mîntuitorului: „puţin credinciosule!..cauţi semne şi minuni”…Şi..mă simt, un mic Toma (Necredinciosul)…
  Sîntem nişte Toma multiplicaţi.Vrem dovezi! Pentru că, oameni  -slabi în CREDINŢĂ- fiind, avem nevoie de…DOVEZI. Şi Dumnezeu, ştiind despre neputinţele noastre, nu se zgîrceste să ni le dea…
  ..Eu şi partenerul meu pictam. Mai mult el decît eu… Promisesem cuiva o Icoana pictată. Partenerul meu (oarecum  sceptic la anumite capitole, dar, cu precădere, la MINUNILE pe care le fac Sfinţii şi/sau Icoanele, tema pe care ne „confruntasem” de nenumărate ori), îmi promisese că va picta acea Icoană. Numai că de la a zice, pînă la a face, uneori e..drum lung. La unii!!…Şi aşa a fost şi în cazul nostru. Iar Icoana, nu era „orice” Icoană, ci era una arhicunoscută -şi mult- contestată, de către unii şi/sau alţii!…- era Ic MD de la…
Cerusem şi primisem binecuvîntare, de la pr Paroh, pentru pictură, şi ne punem pe lucru. El, partenerul meu, că eu, doar dădeam „directive”(în zisa lui!…)! Făcusem, ce-i drept, şi eu ceva: cumpărasem pînza, culorile, pensulele potrivite, etc!, şi pentru aceste motive, mă consideram  îndreptăţită să…”sucălesc”(în zisa lui!)…
..El, zi de zi, mai dădea o pensulă-două, dar..cam atît. Şi aşa s-a scurs ,cred, mai bine de un an, iar persoana căreia îi promisesem Icoana, şi care şi-o dorea foarte tare, mă mai întreba, din cînd în cînd, la telefon: „ce se mai aude cu icoana?” Eu, oarecum încurcată, bălmăjeam te-miri-ce bîlbîieli, şi, mai apoi, după ce închideam telefonul, furioasă, îmi vărsam năduful pe bietul om (îmi vine să zic: animal!!; da mi-e că citeşte şi..mă crapăăă!!!; ăsta-i sensibilos nevoie-mare!!..)…Iar el, mai dădea cîte-o pensulă, şi iar mai lăsa la o parte pensulatul…Asta a durat ceva timp. Apoi persoana, jenată probabil, de penibilul situaţiei, n-a mai sunat cîteva …luni. Icoana, aproape terminată, „zăcea”, prăfuită, printr-un cotlon, printre alte „minunăţii”, marunţişuri trebuincioase desfăşurării activităţii şi profesiunii noastre( ambii artişti!!sîc!…). Un haos: bile, sîrme, sfori, pensule, tuburi cu vopsele, ştrasuri, hîrtii speciale, cd-uri cu diverse imagini necesare, pixuri, sticle şi sticluţe cu fel de fel de soluţii şi uleiuri, recipiente de diverse tipuri, etichete, mărgeluţe, cîlţi, cleşti , pungi şi punguţe, aţe, buturugi – cîndva copaci falnici, acum nişte biete putregaiuri pline de carii, care-şi aşteptau, cuminţi, rîndul pentru a fi prelucrate, şi punerea lor în valoare (artistică!!!; de către nişte neisprăviţi ca noi..)-,etc. „Ospiciu!!!, în toată „splendoarea” lui”… Trăim în fugă!!! Şi ..haotic!!… Muncim mult, cîştigăm puţin, experimentăm „evenimente” după „evenimente”, sumedenie de „încercări” în care ne pune existenţa!!! Încercăm, ne străduim din răsputeri, să ne ţinem „drepţi” în faţa „intemperiilor” la care sîntem supuşi, în mod repetat!!! Şi ca să nu clacăm, luam soarta în rîs, făcînd glume pe seama ei…În fapt ea rîdea de noi, dar noi, în inocenţa noastră, voiam să credem că-i invers.
….Sună telefonul! Offf,telefoanele astea!!!..Mereu strică ele „bunul mers” al vieţii, oarecum paşnice!…
… Mă duc să răspund! Asta era „obligaţia” mea! „Boulică” nu „servea”! Eu eram „omul de serviciu”!
-„Ce se mai aude cu Icoana mea?”, mă întreabă vocea de la capătul firului.( Recunosc că nu mi-o mai aminteam. Aşa că, doamna, mi-a precizat despre ce anume icoană este vorba…

-Păi…m…da…mda..În curînd!, zic, făcîndu-mă mică-mică…, apoi, regăsindu-mă zic: În curînd va fi gata! Mai este de pus fondul, cu foiţă ..Ştiţi ,vă rog să ne iertaţi dar…ştiţi…a….a…
…_
– Înţeleg!, zice, oarecum dezamăgită, vocea..
Trecuse multă, mult prea multă!, vreme…şi eu, enervată pentru că mă făcusem de pomină, promiţînd, şi neputîndu-mi ţine promisiunea făcută, îmi strig partenerul şi, fără menajamente, îl admonestez! El, care se afla, atunci, angajat, într-un „schimb de informaţii” -pe NET!-, deranjat de faptul că-l întrerupsesem cu „aberaţiile” mele, vine furios, smulge icoana, din locul în care zăcea de multă vreme, şi ..nici una-nici două, o înfinge, cu o furie oarbă, în colţul unei mese, zicînd: „NA, UITE CE FAC, EU, CU ICOANA! ASTA FAC!”..şi, o face bucăţi, fîşii-fişii (era Ic pe pînză, aşa că nu era mare lucru de „făcut”), după care, relaxat, se întoarce la calculator, şi-şi continuă „interferenţa”…Am înnebunit, instant! Am văzut negru-n faţa ochilor. M-a cuprins furia. Uitîndu-mă la icoana care zăcea pe jos, ruptă bucăţi, revolta mi-a copleşit raţiunea. Primul impuls a fost acela de a lua rama de pe jos, şi a i-o-nfinge-n gît. M-am aplecat, am ridicat rama cu fîşiile atîrnînde, şi m-am îndreptat, furioasă, spre camera alăturată, unde se afla omul…Însă CEVA m-a îmblînzit, instant, şi m-a oprit să-mi duc „lucrarea” pîna la capăt…Poate şi din pricina că educaţia mea nu-i în acord cu violenţa verbala şi/sau fizică. Todeauna le-am evitat pe cît am putut. Acum însă eram într-un moment de mare, foarte mare tensiune. Mihnire-amestecată cu furie! Gestul lui mi se păruse a fi incalificabil şi inacceptabil structurii mele(şi chiar şi a lui; el fiind un om f f calm -mai calm decît mine- şi extrem de raţional) Voiam să mă duc şi să-l pun la punct, „înrămîndu-l”!! S-o răzbun pe Maica Domnului!, pe care el o batjocorise în chip josnic! Şi…şi totuşi…m-am oprit! Ceva mai presus de furia mea, mai presus de raţiunea mea din acel moment, ceva din spatele raţiunii mele…m-a oprit brusc, în pragul dintre camere! Şi-am făcut cale-ntoarsă…cu pînza şi rama rupte-n mîna. Nici nu-ndrăzneam să mai privesc imaginea Maicii Domnului, sfîşiată bucăţi!..
  Mihnită peste puterea mea de-a suporta, dar nevrînd să dau amploare evenimentului, m-am retras într-un coltişor al unei camere, departe de locul în care se alfa el, şi..am plîns. Am plîns îndelung…Ore-n şir, am plîns…
…La un moment dat, am luat bucăţile de pînză, şi le-am alipit, rudimentar, fără dibăcie, apoi le-am lipit cu un leucoplast pe spate (aşa a rămas pînă azi 2013, iunie!), apoi am aprins o candelă, am îngenunchiat în faţa Icoanei, şi am rămas, vreme îndelungată, aşa ghemuită, îndurerată, în rugăciune..plîngînd. Nu mai plîngeam eu, ci inima mea plîngea..Eram parcă sfişiată eu însămi, şi golită de ceea ce era, pt mine ,SFÎNT…Primisem „o palmă” grea, de la un om îndumnezeit prin har! Şi nu-mi venea să-mi cred!!! Eram contrariată!…Plîngeam tăcut…adînc! Şi-am plîns pîn-am adormit! Dar, na-am dormit prea mult, că..m-am trezit. Somnul însă, mă liniştise puţin, şi-am început să pot gîndi! Lucid!
Mi-am dat seama că am greşit…Am continuat să mă rog! Şi-am început s-o rog pe Maica Domnului sa nu fie supărată pe el, pentru ce făcuse, pentru că el nu fusese vinovat, ci eu, pentru că-i cerusem  să facă un lucru pentru  care el nu se simtea pregătit să-l facă. Eu, prin atitudinea mea, l-am adus în starea aceea, şi l-am determinat să facă acel lucru necugetat. Şi considerîndu-mă principalul vinovat pentru fapta săvîrşită de către el, mîhnită pîna în străfundul sufletului meu, am rugat-o , îndelung, pe Maica Domnului, să mă ierte şi, totodată, să-l ierte şi pe el, pentru gestul făcut, şi totodată, să-l ajute, ca într-un viitor apropiat, să se căiască, şi s-o cinstească aşa cum se cuvine, aşa cum INSUŞI DOMNUL HRISTOS, Domnul nostru, a cinstit-o şi a onorat-o! Şi, am mai zis ce-oi fi mai zis eu acolo, în necazul şi mîhnirea mea pentru cele întîmplate..apoi..
..preţ de o săptămînă, pentru că nu-mi ieşea din minte, şi mai ales din inimă, am tot îngenuncheat în faţa „relicvei”, şi-am tot plîns şi m-am rugat, repetînd ruga. Aceeaşi ! Cuvintele mele. Scoase din mîhnirea inimii mele. Eu, nu prea plîng…
…Nu sînt o plîngăcioasă. N-am plîns nici cînd mi-a murit mama, sau cînd 2 dintre fraţii mei -ambii, de foarte tineri-, ne-au  „părăsit” rînd pe rînd, mergînd la Domnul; n-am plîns cînd ne-a ars maşina, scrum, în 7 minute -fără drept de apel!-, în poarta Mănăstirii Cernica, în 2007, n-am plîns nici cînd, în anul următor(2008), ne-a fost furată maşina pe care de-abia o cumparaserăm cu greu; n-am plîns cînd mi-am pirdut familia, într-un „eveniment” oarecare, în 2002, şi cînd am pierdut şi ceva agoniseală pe deasupra; şi n-am plîns, în general..dar, atunci..am plîns..
…am plîns, mult, îndelung, sfîşietor. Am plins de ciuda, am plîns de furie… Am tot plîns..Am plins atunci pentru toţi anii în care nu plînsesem…Am plîns şi m-am rugat. M-am rugat şi am plîns. M-am tînguit, scîncind surd…Şi repetam mereu: Maica Domnului iată, aşa şi aşa, şi te rog…(ajută-l, pe bietul om, să te cinstească)…Mă rugam , fără să aştept vreun răspuns. Cel puţin nu un răspuns imediat. Nici gînd! Ma rugam cu zdroabă. Şi , răspunsul a venit, surprinzator, neaşteptat…
..Şi…s-a făcut ,cum că, partenerul meu  – „BOUL meu” cum îl alint eu, cu dragalasenie!!, spre frustrarea lui maximă!- a fost invitat, la doar cîteva zile de la acel „eveniment” -neplăcut, şi care ne pricinuise un real discomfort-  , de către un MARE PREOT (în sensul de înduhovnicit), la Biserica acestuia, pentru a săvîrşi împreună Paraclisul Maicii Domnului -Acatistul-, în Postul Sf Maria. Partenerul meu nu este teolog. A studiat, în particular, 8 ani, zi de zi, Istoria Religiilor. Şi e preocupat de creştinism, şi de „Lucrurile lui Dumnezeu”. E DOXA. Tteorie. Da’..doar atît!(ne amuzam noi..) Pe preotul respectiv îl cunoscusem  -întîmplator (sau nu!)!-  pentru ca mersesem să-i facem, într-o zi, mai de demult, o ofertă. Şi el, „Boul meu” mai rămăsese, atunci, la un mic taifas, după care, în urma unui schimb de telefoane, plecase, foarte încîntat pentru întrevedere…şi încîntat de „cunoaşterea” cu care fusese binecuvîntat omul acela (preotul), precum şi de bucuria cu care el, „Boul meu” fusese binecuvîntat pt că l-a întîlnit, tocmai el!, pe acest om…şi ..cam atît. Nu-şi făcuse nicio speranţă. Nici eu, aşadar! Nici că vom beneficia de ceva livrare de produse, nici că se vor mai intersecta drumurile noastre. Dar el,”Boul meu”, rămăsese cu bucuria inimii care era deplina. Mi-l elogia mereu pe părintele acela. Fusese fascinat de spiritualitatea  preotului. Şi-mi tot relata una-alta, deste subietele pe care ei le dezbătusera. Şi ,iata ca, taman acum, în împrejurarea dată, a fost invitat, nici mai mult, nici mai puţin, la..slujire. A venit într-o zi acasă, şi mi-a zis categoric:

– Anto, io trebuie să merg, mîine, la parintele V !
– Pentru ce?, îl intreb. Să-i duci ceva? S-a decis, în sfîrşit, să cumpere ceva de la noi???..
– Nu, îmi zice zîmbind enigmatic, precum Gioconda. Să slujesc!
– Tu???.. Să slujeşti?, îl întreb contrariată.
– Da, îmi zice şugubăt. Sa slujesc!
– Fugi de-aici! Tu?! ? Păi ce ştii tu să faci, în materie de slujire? Esti pe lîngă!, îi zic.Iar părintele?! ! Cred că a geşit persoana..

<
– Mai, îmi zice TREBUIE să merg! Şi, află că nu numai mîine, ci tot Postul…

– Eşti cu capu’, „partenere”!, îi zic ,zeflemitor. Vezi-ţi de pensule şi de cioatele alea putregăite ale tale, că ne mănîncă mai acuş cariile plecate la plimbare, şi nu cauta să-ncurci lumea aiurea!!!, că…te crăppp!!!, „Boule”…
– Mă duc!, îmi zice senin. Părintele, aproape că mi-a poruncit, şi…n-am putut zice nu!, mă anunţă el, surîzînd enigmatic…
– Pai, bine!, îi zic, dar ce să faci tu acolo, mai exact? Că tu nu ştii tipicul. Eşti pe lîngă, amice. Ce vei face?, îl întreb. Ce ţi-a zis părintele că se va face? Are cumva vreun spici de ţinut, şi tre’ să-l ţii tu? Ţi-a pregătit cumva lădiţa şi publicul? Că la teorie, eşti cel mai tare!
– Acatistul Maicii Domnului, îmi răspunde, evitînd să comenteze „aprecierile” mele, la adresa lui.
-…OPSSsssssssss!!!..îi zic (opssss, îmi zice şi ,mie, vrăjmaşul, în ureche. Slava Domnului că n-am glăsuit ce-mi tot şoptea!! cu insistenţă şi batjocoritor). Ei, îi zic revoltată de-acum, stai puţin, tu i-ai zis acestui preot că tu nu ai habar de tipic?? Că nu ştii acatiste, şi că, în general, nu ştii cîntări Bisericeşti? Şi, mai ales, i-ai zis că tu nu eşti întru totul de acord cu cinstirea Maicii Domnului (subiectul multelor noastre „dispute”!!; şi-mi sufla cineva în ureche, să-i mai amintesc şi de incalificabila lui faptă şi de ofensa ce-i adusese el maicii Domnului -că-mi picase mănuşă treaba!-; dar, nu i-am zis)?? Cum sa mergi ,tu, la Slujba de Acatist, împotriva convingerilor tale???…
– Ştii ceva, îmi zice, aproape că mi-a poruncit, şi n-am putut să zic nu! Are părintele un fel, „poruncitor” de-a te ruga, îmi zice el, aşa că.. TRBUIE!!! să merg. Şi voi merge…şi, VOI INVĂŢA!<
– Au, mă doare!!! Nu mă-nnebuni!!! Tu şi Acatistele, baba şi kalaşnikovu'! Mare pioşenie!!!, aşa dintr-o dat'!, pe nepusa masă.."Boul meu" şi Acatistele!! {"Mare eşti Doamne, şi minunate sînt lucrurile Mîinilor Tale; Şi niciun cuvînt nu este îndeajuns spre Slava Mareţiei minunilor Tale (îmi şopteşte îngeraşul!)!} Tac!…
– Lasă, îmi zice, nu te îngrijora, mă descurc eu cumva!…
– Aş!!!…
Aveam treabă de nu mă vedeam. Un om în minus conta. Dar, pentru bucuria cu care îmi anunţase vestea, şi de dragul părintelui V, mi-am asumat şi treburile pe care trebuia să le facă el, şi l-am şi încurajat, bucuroasa chiar…dar, fără să-mi fac prea mari speranţe, ci pur şi simplu , doar ca să le fac pe plac, lui şi părintelui respectiv (şi-n gîndul meu zicînd: „Doamne, iartă-i că (poate!) nu ştiu ce fac!”
A doua zi, seară, cînd a ieşit de la Slujbă, m-a sunat imediat ce a ieşit din Biserică, şi, mergînd pe jos (poate şi fără să-şi fi dat seama ), preţ de mai multe staţii, pînă acasă, mi-a povestit, la telefon -şi el nu este tocmai un pasionat al comvorbirilor telefonice- cît de minunat se simte , şi cum aude şi acum în urechi cîntările psaltice, şi ce coruri minunate are în cap…Nu-mi venea să-mi cred urechilor!!! L-am tot întrebat ce slujbă a fost, şi, repetat mi-a răspuns: Acatistul Maicii Domnului, şi-mi relata, bucuros, radiind, cum decurseseră lucrurile, şi cum a cîntat strana, şi cum a  cîntat şi el..(redîndu-mi muzical; incredibil; cînta la flaut, cînta la pian -atîta mă bătuse la cap, pînă am cedat şi le-a cumpărat-; dar..vocal, vocal nu, nu-l auzisem niciodată în atîţia ani; eşti un real talent, amice!, îmi venea sa-i zic!!!)..(?)…(!!??)..
Cînd a intrat pe uşă, cu telefonul la ureche, vorbind cu mine, exact ca-n reclama aia tv, radia…
…Am aşteptat să plece din camera în care-mi dăduse vestea (care era chiar camera unde spărsese Icoana!). Am îngenunchiat, şi…fericită, am mulţumit Maicii Domnului. Pentru că, mi-am dat seama, că Maica Domnului mi-a răspuns la rugăciunea mea, aşa cum a ştiut EA mai bine. Ştiu că şi mai mari lucruri decît acestea, va face, Maica Domnului, cu el..cu noi…cu noi toţi, dacă ne rugăm!
Însuşi Domnul Hristos a spus: „şi cînd staţi de vă rugaţi, să credeţi că veţi primi, ceea ce cereţi, prin rugăciune, şi veţi avea!”-citez din memo-.
Eu nu pot spune că am crezut, cu o CREDINŢă din aceea, astfel încît să mut şi munţii. Nicidecum. Eu spun doar că, mihnită de ceea ce se întîmplase, am suferit ca un cîine, şi m-am tot tînguit, cu părere de rău, şi am rugat-o pe Maica Domnului, să-l ajute ,ca el să fie, pe viitor, un cinstitor al ei. „Şi aceasta s-a făcut lui!” Iar mie, cîtă bucurie!…
Tuturor vă doresc să aveţi parte de experienţe minunate!, şi..LUMINĂ-n Suflet!
Cu drag,
Antoaneta
 

Cuv.Pr.Arsenie Boca


Cuv Arsenie Boca

Cineva m-a ‘cadorisit” cu aceasta imagine.Am zeci de imagini cu Parintele Boca,insa imaginea aceasta este una f speciala.Cind am primit-o,nu i-am acordat cine stie ce importanta,intru-cit era ,aproximativ ,ca multe altele pe care le am.Ei,nu! Nu este asa.Astazi am constatat ca imaginea aceasta spune cu mult mai mult decit spun multe altele pe care le-am vizionat.Am postat-o aici,si astept ca,voi,cei ce veti trece pragul Blogului meu,sa va spuneti parerea.Priviti imaginea cu atentie sporita!

Drumul evanghelic


   ” Ceea ce mă umple de tristețe este aceea că oamenii rătăcesc așa de mult, fără să ia seama de această Carte …Biblia, care-ar putea să-i călăuzească!” ( Faraday)137

Citim toate cărțile din lume, le aprofundăm pe unele -și încă cum!-, dar Sfînta Scriptură nu ne preocupă deloc. Am citi-o dar… ni se pare cam…complicată. Nu cerem de la Dumnezeu pricepere ca să înțelegem lucrurile LUI sensibile…

 Chiar cînd ne rugăm, majoritatea -și în majoritate ma înclud și pe mine- ÎI cerem lui Dumnezeu: mașini de ultimă marcă, vile, parteneri frumoși -buni și deștepți și cu ochii verzi, dacă se poate!-, copii geniali, afaceri prospere…”uitînd” să-I cerem sa ne dea roua Darului Duhului Sfînt ca sa căpătăm înțelepciune și pricepere și să învățăm ..rostul vieții….

 Evanghelia nu ne prea preocupă. Am mai și rasfoit-o unii dintre noi -printre care și eu!-, dar…cam atît! De ce? Pentru că Drumul Evanghelic ne cam complică viața și noi vrem să fim comozi.

  Pe CRUGER îl întreabă cineva:

-” cunoașteți pe Goethe pe Shakespeare?”

– ”Nu cunosc decît această carte -răspunse el, scoțînd din buzunar o Biblie veche-! De 40 de ani citesc necontenit în ea și nu sînt stăpîn nici măcar pe jumătate din minunățiile ei. Cînd voi sfîrși-o, o să citesc pe Goethe și pe Shakespeare!” Ce frumos!… Și noi, iată, l-am citit  și-l cităm, la greu, pe Coelho, dar nu am citit, nu sîntem preocupați de..Biblie, cea care  „ ar putea să ne călăuzească!”…

 Evanghelia ne învată și ne arată ce să facem, iar noi știm, mulți dintre noi -măcar din tradiție, de la părinți, bunici și străbunici, dacă nu din SCRIPTURI-, dar nu facem! Știm drumul dar, e un pic…INCOMOD! Mai COMOD este să faci rău! Sa te răzbuni, să-ți faci loc cu coatele…Majoritatea dintre noi spunem TATĂL NOSTRU cînd ne rugăm, unii chiar în fiecare dimineață, de cum ne trezim și ne dăm jos din pat, iar mai apoi, tot restul zilei și a timpului ne comportam ca niște sălbatici…ca niște canibali…

dar…

  …Bunul Dumnezeu, Care nu are pe nimeni de pierdut, lucrează după cum numai El știe, și..vine o zi cînd ne domesticim și căutăm pacea! Cu noi înșine și cu cei din jur. Și pornim, agale, pe DRUM…Drumul Evanghelic. Sprijiniți și călăuziți de un părinte precum Nicodim Bujor, Evagrie Ponticul,  Pr Porfirie și alti duhovnici îmbunătățiți, călăuziți de Sf Scriptura, poate de Cuvîntul de Folos al unui Teofil Pîrîianu şi de multi alți minunați PĂRINȚI ai Bisericii lui Dumnezeu, cum ar fi Pr Iustin Pîrvu de la Petru vodă și alții ( Doamne, Slavă Ţie!, că ne-ai dăruit destui Învățători destoinici! ) sau de ..făcătorul de minuni și grabnic-ajutătorul părintele Ilie Lăcătușu ( ”cantonat” deocamdată într-o Capelă din Cimitirul Giulești! )…ale cărui Sfinte Moaşte, pe mulţi au adus la..Lumină!!!

 …iată și aici, mai jos, un DESCHIZĂTOR de CALE! Pe care l-am întîlnit, spre Slava lui Dumnezeu, într-o călătorie a mea în  Rusia, unde mă aflam, prin Graţie DIVINĂ, la o „cură cu..sfinți”…

 Dumnezeu fie binecuvîntat pentru cele știute și pentru cele neștiute -de catre mine- ale LUI faceri de bine pentru mine!

Schimonah rus

Interviu schimonah rus