Posts Tagged ‘bani’

Întîlniri ÎNTÎMPLĂTOARE??!!!….


ÎNTÎLNIRI…ÎNTÎMPLĂTOARE??!!!

super 2

(Luni 23 mai 2016)

Mă-ntîlnesc cu Elena, Zuza, Ylonka, amica mea de-o viaţă….Mă sună , pe la 11,00 a.m. (abia ce făscusem ochi după o noapte de nesomn şi neodihnă!!O, Doamne!! Oare a cîta??), şi-mi propune să ne întîlnim la Xeroxul din Edgar Quinet -aproape de casa mea- ca să xeroxăm o carte a ei de care eu aveam mare nevoie. Ea are cartea, ea plăteşte xeroxarea…Zis şi făcut! Asta, tre’ să-i faci pe plac la momentul ei!! Aşa că dau zor cu îmbrăcatul şi zbor pe Edgar Quinet!  Nu de alta, dar nu vreau să se răzgîndească!! Am nevoie de Cartea aia!!!…

Dăm cartea la xeroxat, dar fiindcă era ff aglomerat –studenţii de la Arhitectură  sînt în Sesiune şi au multe hîrţogăraie de xeroxat-, a trebuit să lăsăm cartea (de fapt erau 3 cărţi!!) şi să revenim.

Ne-am dus în părculeţul de la Arhitectură, am băut cîte o cafea şi am sporovăit vreo două ceasuri. Apoi  am revenint la Xerox, dar cărţile nu erau gata iar băiatul care lucra acolo era pur şi simplu asaltat, aşa că am  plecat şi am mai hălăduit încă două ceasuri. Ne-am dus la un Magazin de hanţe, la vreo 4 staţii distanţă (ca şi cum aş fi avut prea multe călătorii ITB pe Card!! şi îmi prisoseau…),  să vedem de nişte pantaloni pentru mine, căci eu rămăsesem ruptă-n cur  -la propriu (ultima pereche de blugi descoperită prin dulap, singura care încă îmi mai venea, se rupsese la spălat mai dăunăzi, spre disperarea mea supremă!! , doar la 3 zile de la descoperirea lor printr-un dulap uitat de lume… Neah’, cine m-a pus să-i spăl???  Am haine,  dar din pricină că m-am făcut de-o tonă, luînd, din cauza stresului,  vreo douăj’de kile-n plus faţă de cît ar trebui să am!!!, nimic nu mă mai încape…Aşa că cele nouj’de perechi  -la propriu : 90 bucăţi!!, parol! Pe numărate şi pe luate!!; sînt doar..designer, nu???-, n-au decît să mai aştepte timpuri mai…subţiratice!!!). Am găsit ceva, am pus deoparte în aşteptarea unor eventuali bani…Eu nu mai aveam lăscaie. Nu mai am bani de…mult prea multă…VREME!!! Curînd o să ajung să nu mai recunosc decît…monezile!! Avusesem dimineaţă vreo 7 lei, dar pusesem pentru cafeaua şi  covrigeii pe care îi luaserăm să-i ronţăim în părculeţ, aşa că acum eram…Lefterica Popescu!!! Yonka mai avea DOAR cîţiva leuţi peste banii pentru a achitarea xeroxării… zisese ea. Nu ştiam cîţi! Nu îmi ARUNCASEM azi privirea peste portofelul ei!!! De obicei o mai dibuiesc şi ştiu că ea are ÎNTOTDEAUNA un COMPARTIMENT SECRET unde-şi ţine surplusul!!! Azi însă nu am vrut SĂ VĂD!! Cît îmi zice că are, este LEGE pentru mine!!…iar dacă se-ntîmplă SĂ VĂd, văd…ÎNTÎMPLĂTOR!!!, cînd în Piaţă, unde mă invită destul de des, sau în Magazine (nu ratează NICIUNUL de pe RUTA aleasă…) se tot cotrobăie insistent după…”mărunţiş!!!”(de-o sută sau chiar de 500!!!; cam ăsta-i „mărunţişul” ce-l  dibuie cînd caută prin portofel!!; asta după ce DECLARĂ sus şi tare că n-are..lăscaie!!, de parca-ar întreba-o cineva sau de parcă i-ar lua cineva avutul ei!! Plus că, „în puii mei!!”, nici măcar zgîrcită nu e…dar, nu ştiu de ce-i place ei să-l facă pe celălalt să creadă că ea nu are bani…ca mai apoi să se scotocească şi să scoată ditai bancnota…şi s-o pună la bătaie pînă la ulimul crăiţar…)

Ne-am întors la Xerox. Cînd, la Xerox, ce să vezi? Don  Aurelio!!  RĂPOSATUL şoţ al Ylonkăi!! Uhh…Am intrat ca năroadele hlizindu-ne de nuş-ce amîndouă şi am dat nas în nas cu …reacţiunea!!! Nu puteam să ignorăm un MORT-VIU, aşa că..l-am salutat zîmbind ca două…Gioconde..Enigmatic!!!, şi ne-am tirat afară. Nu voiam să ştie de ce ne aflăm acolo. A ieşit după noi, sprinten. L-am minţit spunîndu-i (ca să-i gîdilăm orgoliu’!!) că-l zărisem pe geam şi am intrat să-l salutăm!! Că..ne pare bine de re-vederea cu el şi..bla…bla… Omul a „îngurgitat„dezgurgitările” noastre, cu bucurie!!! Ne-am luat rămas-bun şi  ne-am tirat fără să trebuiască să ascultăm prea mult noile lui…”oportunităţi de afaceri!!!” şi etc…Astea-s chestii pe care le-am tot auzit de-a lungul a fro’ 13 ani şi mai mult…I-am urat  „SUCCESURI” şi ne-am tirat, hlizindu-ne de întîmplare…şi de nerozia noastră!

Trebuia să rămînem însă în zonă să ne recuperăm Cărţile xeroxate!!

Nu ne depărtăm prea mult de don Aurelio  şi de locaţie, că sună don Florinio Adams, actualul viitor RĂPOSAT al Ylonkăi!! Uah!!! Altă „pagubă!!” Scapi de una, dai de alta… Se ţinea scai de Ylonka, cu telefoanele, de dimineaţă, şi nu vroia să o rateze. Cînd Ylonka i-a spus că sîntem în zona Universităţii dar că el nu poate veni acolo fiindcă e şi don Aurelio pe-acolo, s-a potolit instant don Florinio …Adams (negreşit, Adams!!!) şi s-a tirat sub cupola Sf Nicolae, la Biserica Rusă…unde am ajuns apoi şi noi, însoţite de restul de covrigei rămaşi din părculeţ…şi de 3 cutii cu cea mai ieftină şi mai proastă poşircă de bere existentă în comerţul românesc, cumpărate de Ylonka după ce şi-a făcut, la sînge, socotelile pentru achitarea xeroxului. Ouuu!! Cînd ne vede don Florinio cu berile în curtea Bisericii, l-a luat capu’!!! A început să ne toace mărunt!!! Ne-a luat cu NLP-uri (neurolingvistica!! Puterea cuvîntului..rostit!! Oh, Doamne!! Cîte cuvinte n-am auzit în 4 ani!! Doar că, NIMIC nu „s-a prins” de noi, neiprăvitele!!!O, dar ce Kant aveam în faţă!!! )!! Noi, două ZUZE, ne amuzam copios de lamentabilele-i expuneri  şi, ca să-i retez spiciu’, îi zic:

Uite, don  Adams, hai că mă duc în Biserică să-i fac o metanie Sfîntului Nicolae! Ştii că-i bun şi blînd! O să-i cer voie să ne lase să bem berea pe banca aia  a lui de lîngă lumînărar!! Avem doar cîte una bucată bere pentru fiecare! „Apă chioră de la moară”, don Florinio Adams!! Nu ne-mbătăm din asta! E ca şi cum am bea un suc!!…

Nuuuu!!! Cum să facem aşa ceva în curtea Bisericii??, se lamentează omul mai departe. Mareevlavios!!!…”

N-auzi, omule, că-i cer voie Sfîntului Nic??? Şi zicînd, îl las cu lamentaţiunea lui mai departe , ca să-i facă Ylonkăi capul arşice, şi dispar în Biserică. Am dat o raită şi am ieşit. Nici vorbă să-i suflu fro’ vorbuliţă despre băutul berii Sfîntului Nicolae!!

Ajung afar’, îmi scot cutia cu bere şi o desfac tacticos, după ce îi ofer mai întîi  una bucată cutie cu bere lui don Florinio! Ylonka deja, cît eu fusesem în Biserică, îşi desfăcuse cutia ei cu bere, în interminabilele şi „graţioaselelecţii de dirigenţie şi, mai ales, de „evlavioasă” duhovnicie ale lui don Florinio..Adams!! Io, prinzînd din zbor „satisfacţia” Ylonkăi de a-l şicana pe bietul..”animal!!”, pun cireaşa pe tort şi purced la adăugirea şicanării, desfăcînd zgomotos  cutia cu bere!! Biata de ea!! Licoarea îndefinită ca şi conţinut, sechestrată atîta amar de vreme, de cum s-a văzut eliberată de sub capac, s-a revărsat în şuvoi, ţîşnind mai întîi în sus ca un iezer, împroşcînd totul în jur! Atenţie eu nu mi-s DELOC băutoare!! Dar nu ştiu ce-mi veni să-i ţin acum hangul Ylonkăi şi să-i facem viaţa amară bietului don Florinio!! Adams!! Negreşit: Adams!!!…   O, Doamne!!! Ce l-am mai torturat!!! Era pe-acolo unul care tot căra nişte tomberoane de gunoi şi trecea des prin faţa noastră-n sus şi-n jos, iar don Florinio, Adams, stresat maxim, la fiecare trecere a individului prin faţa noastră, tresărea, intra în fibrilaţii, apoi ne umplea de „sudalme graţioase”, pe noi…”păcătoasele”. Eram fiecare o Maria Magdalena, altfel, în dublu exemplar! Stam  aşezate alături de „preacucernicul Adams”  şi-l blasfemiam, chipurile, pe Sfîntul Nicolae…Nemairezistînd TORTURII la care l-am suspus, s-a prefăcut că-l sună cineva la telefon şi că are grabnic ceva de înfăptuit!! Hmm, omul care NICIODATĂ nu are NIMIC de făcut cînd e vorba de ţinut un SPICI, ACUM, subit, avea…TREABĂ!!! Du-teee…TROI!! Călătorie sprîncenată!!!Mare sfînt”, omul ăsta!!!, dle. O să ajungă precis în Calendar!! Dar nu ştiu dacă CULTUL căruia slujeşte are vreun…calendar!!! În fine!! E părerea mea şi e doar…O PĂRERE!! Trebuie luată ca atare!! NU dezvoltăm!! Cert este că noi două, neisprăvitele, scăpasem, cum-necum, şi de cel de-al doilea MORT-VIU, pretendent la mîna Ylonkăi!! Fiindcă acum, nevoie-mare, tare mai aleargă iar bărbat-su, fostul, don Aurelio, RĂPOSATU’, după fustele ei!!! , după ce o VIAŢĂ de Om a bătut la ea ca la hoţii de cai!!Cît despre don Florinio, ce să mai zic!! Dragoste mare, dom’le!!! Oh…”Pune, Doamne, pază gurii mele şi uşă de îngrădire buzelor mele!!!” Ăştia mai degrabă s-ar iubi prin corespondenţă!! Că, decum se întîlnesc faţă către faţă, la 13 secunde sar scîntei!!! Cîinele cu pisica  sînt bieţi pitici pe lîngă ăştia doi! Au ăştia doi nişte gheare de numa-numa!! Fiecare, care mai de care, mai tare în…”argument!!” Şi o ţin aşa de fro’ 4… anişori!!! Mie, mi s-a urît, de „dragostea” asta a lor!! Dar, nah’, nu io hotărăsc!!! Oricum Ylonka, draga de ea, a respirat uşurată şi, după plecarea PRINŢULUI (pe cal ALB!!!), după plecarea…”marelui ASCET!!” şi „isihast” pe deasupra -mare rugător, dle!!!; O, de-aţi şti cît de conştiincios dă pagină după pagina Acatistierului! Şi cît de gros e acesta!!-, ne-am putut bea berea în tihnă…stînd paşnic în sînul Sfîntului Nicolae, care, SIGUR că în viaţa lui pămînteană, şi el a băut măcar o bere!! Dacă o fi fost inventată berea pe-atunci!!…

Ei, bine!! La intrarea pe poarta Bisericii  Sf Nicolae -Biserica Rusă-, după o hălăduială de aproape o Zi LUMINĂ, mai mult fară rost decît cu rost, am dat nas în nas cu o doamnă, o fostă clientă a Magazinului meu, pe care nu o văzusem de vreo 4 ani. Cîtă bucurie pe ea! Şi cîtă bucurie pe mine!! Am afalt LUCRURI despre care NU ŞTIAM! Acum ŞTIU! Dar..

despre asta pe altă dat’!

Antoaneta Rădoi -de la Vrancea

 

 

 

Reclame

Numerologia si Runele la pachet


numerologia al pachet

NUMEROLOGIA este o ŞTIINŢĂ foarte veche, care a fost mult timp ţinută în mare taină de restul oamenilor, ea fiind „pusă deoparte” numai celor..INIŢIAŢI!!, într-un CERC ff restrîns!!!

Se crede că această ŞTIINŢĂ ar fi ajuns pînă la noi datorită lui PITAGORA -filosof grec, cunoscut îndeosebi pt TABLA ÎNMULŢIRII şi  TEOREMA IPOTENUZEI („Într-un triunghi dreptunghic, pătratul ipotenuzei este egal cu suma pătratelor catetelor”). Pitagora a iniţiat prin anul 530 î.e.n o FRĂŢIE RELIGIOASĂ (unii îi zic pseudo-religioasă) şi o Şcoală filosofică, în CROTON -o colonie grecească în sudul Italiei. Cei care aderau la Şcoala lui erau iniţiaţi în „catehismul pitagoreic” care prevedea, printre altele, o viaţă ff austeră. Pitagora susţinea că: „..ne-am născut ca să ne curăţăm şi astfel să evoluăm!!”, aşa că discipolii erau supuşi la „askesis” (asceza), hrănindu-se TOTAL NATURIST…În fine, Pitagora spune că: „TOTUL ESTE ORÎNDUIT DUPĂ NUMĂR!!” Au trecut de atunci SECOLE şi odată cu ele…CUNOAŞTEREA!!

Dacă doriţi, ne spuneţi DATELE  de NAŞTERE ale dvs si numele complet, iar noi vă putem ajuta să cunoaşteţi MARILE lor SECRETE,  ATRIBUTELE lor şi,  astfel, să vă puteţi organiza şi GUVERNA mai bine viaţa! Aflaţi:

-şansele de reuşită în viaţă

-partenera/partenerul potrivit

-carieră/job

-sănătate

-bani

-etc…

 

„Dumnezeu nu miluieste la privat”…


Este titlul unei emisiuni tv., pe care am urmarit-o duminică, 27 ian 2013. La o masă rotundă, la care participau: un poet, un psiholog, si un politician (politicianul, fost preot!!??), moderatorul emisiunii încerca să dezbată Hotărârea 943, a „sfântului sinod”. Prin această hotărâre, BOR înceraca să pună monopol pe cimitire…

Văzându-și subminată autoritatea, de către cei care „ies din ascultare” și care îndrăznesc să aibă libera initiațivă de a-și investi banii într-un Cimitir Privat, BOR decide să emită Hotărârea 943, din 17 febr 2012, solicintind primăriilor să caute, să găsească  nod în paură privaților, și, astfel, să  anuleze Autorizațiile deținătorilor de Cimitire Private. Apoi mai lansează și către supușii lor, preotii, porunci, ca nu cumva vreunul să  mai oficieze Slujbe de înmormântare în aceste Cimitire…pe motivul că acestea –cimitirele respective, ale privaților adică- n-ar fi sacre!!!….tocmai pentru faptul că sunt..private. Și dacă tot îs private, atunci să fie ..private și de slujirea unui preot…ordin de la „împarația sinodală!!”

Eu cred, mai degrabă, că este vorba despre faptul că BOR se vrea iarăși lider de piață în domeniu, știut fiind faptul că vreme îndelungată biserica a deținut monopolul absolut la acest capitol: cimitirele; iar în ultimii ani, prin apariția Cimitirelor Private, și-a cam pierdut din supremație. 

Intervine în emisiune, invitat fiind, evident, de moderator, un preot dintr-o episcopie oarecare și încearcă stânjenitor de icoerent să dea o oarecare noblețe gestului „sfântului sinod” de a emite Hotărirea cu pricina. Avea, desigur, un discurs elevat, chiar sofisticat, îmbrăcând frumos, artistic chiar, expunerea sa. Duhovnicesc (aș!!)…Inutilă încercare! N-a facut decât să esueze, lamentabil, în fața evidenței, cât și a „punerii la colț” de către doi dintre invitații din studio…

M-a lovit ca un trasnet dictonul emis de acest „purtator de cuvânt” fariseu (fățarnic, în zisa Domnului Hristos!!), și anume: „afacerile bisericii sunt binefacere pentru societate”! Doar că a „omis” să numeasca SOCIETATEA cu pricina….

…și-i dă mai departe, absent parcă la subiectul dezbătut, cu cele 700 de Asociatii social-filantropice aparținătoare Patriarhiei Romane.Wow!!! Mi-ai pus deștiu pe rană amice!!!….Mă omori cu zile!!!Nu mai da, „frate”!!! Care filantropie? Păi bine, omule, dacă măcar 20 dintre cele 700 (anunțate pe situl oficial al BOR s.r.l.) ar face filantropie, în mod real, măcar și din banii strânși din donațiile creștinilor (cu dare de mână și cu inima largă), nu și din cei -cu multe zerouri !!!- de care BOR beneficiaza annual de la Bugetul de Stat, cu încuviințarea, semnăturile, și „larghețea  inimii”  primarului Oprescu, comform înțelegerii dintre BOR și govern (ul statal și/sau local), n-ar mai fi nici urmă de sărac pe sub poalele Patriarhiei și pe aiurea, pretutindeni in țara asta. Nu te mai căzni, Tănăsescule de Constanța, să convingi că nu ține! Și vorba nu-știu-cui: ”biserica se ocupă de noi după ce murim!” Nimic mai adevarat! Ei bine, nu e și cazul meu. De mine „s-a ocupat” încă pe când eram în viață, dar…nu-i acum acesta subiectu’ dezbaterii…

 Mă întreb, retoric, evident, după care biblie vă ghidați, scumpi sinodali BOR, când emiteți Hotărâri gen 943?…Voi mai-marii Bor…dar și voi cei care sunteti „purtători de cuvânt”, mai mult sau mai puțin oficiali…

 Iată ce spune Hristos, Domnul: ”Vai de voi, cărturari și farisei fățarnici! Pentru că voi mâncați casele văduvelor, în timp ce, de ochii lumii, faceți rugăciuni lungi…”… Nu mai ține cu discursul, amice Tănăsescule (de Constanța). Omul s-a alfabetizat. Și, dacă nu știai, demult este în pozitia BIPED. Și asa va rămâne! Nu-l veți mai îngenunchea, voi fățarnicii, cu vorbele voastre mieroase… N-aveți decât să vă cântati vouă înșivă osanale, și în strună…Mai aveți încă baftă cu credincioșii orbi, care, ca și voi, n-au pus mâna, vreodată, pe o BIBLIE (ne re-scrisa și ne re-adăugită!!!), s-o citească, să-i lumineze si să-i ajute să vă descopere fățărnicia și subterfugiile ascunse în slogane gen: ”afacerile bisericii sunt binefacere pt societate”… Bieții oameni, creduli, în nădejdea că făcând donații ”împrumută pe Dumnezeu”, cotizează, în fapt, ca să aveți voi „calești de aur, cu mii de cai putere, sub capotă”…Cotizează, bieții de ei, nădăjduind că-și vor răscumpara, cu bani donați vouă, păcatele tinereții și chiar ale  bătrâneților lor…, sau, dupa caz, crezând că donând vouă, tocmai au scos pe un sărman din săracia lui sau că și-au cumpărat propriul rai. Dă, Doamne, dar eu cred ca mulț sunt in eroare…

 Și-acum să revin la „oile noastre”: cimirirele. Legat de înmormintari, răsfoind rapid Biblia, găsesc câteva repere. Descopăr că: 1) Avraam și Sara au fost înmormântați într-un Cimitir Privat -o peștera cumpărată de  ei de la fii lui Het. 2) Lazăr, (prietenul Domnului Hristos), a fost înmormântat într-un Cimitir Privat, acoperit cu o piatră. 3) Isaac și Iacob -mari prooroci și aleți ai lui Dumnezeu (după cum ne-arată Biblia)-, au fost înmormântați în terenuri private, cumparate de ei înșiși în acest scop. 4) Domnul meu (și al vostru, al Aceluia Căruia pretindeți că-I sunteți slujitori!), Iisus Hristos, a fost înmormântat într-un mormânt PRIVAT, care aparținea lui Iosif  -din Arimateea- . Ce ai de zis,”părintele Tănăsescule  de Constanța”, prtătorule de cuvânt, la cele pe care ți le-am expus, mai sus, și care sunt extrase din Biblie? Nu din Hotărirea 943, cea a „sfântului sinod”. Sfânt sinod? Ce blasfemie!! Acestui „sfânt sinod” nu-i pasă de Legile lui Dumnezeu, ci îi pasă DOAR de LEGEA ARGINȚILOR, acoperiți fiind nu de Duhul Sfânt, ci de cel finanțist! Și, evident, nu-i pasă de noi decât în măsura în care cotizăm și ne prefacem că nu vedem si nici că pricepem ce se ascunde sub egida sloganelor voastre…

Domnul atotmilostivul să vă ierte pe voi, si sa va dea DUHUL pocăinței! Pentru aceasta insa, trebuie sa vreti si voi! Domnul vă asteaptă! 

Toate vi le-am zis:

Cu dragoste!

Antoaneta-Ivana

P.S: Cele de mai sus nu sunt adresate preoților lui Dumnezeu, ci altora…Am cunoscut si cunosc, spre Slava lui Dumnezeu, mulți preoți care fac cinste Bisericii lui Hristos. Preoti pe care ii cinstesc si-i respect, si despre care, macar si in parte, am mai si spus si scris câte un cuvint, pe ici pe colo…