Posts Tagged ‘baietii destepti’

Edituri de..familie!!!


Edituri de..familie!!!

„Cuvintele nespuse sunt oase de peşte pentru mine! Mă înec cu ele!!” Aşa că…le dau drumul să zburde şi…fie ce-o fi, dar astăzi nu pot să tac.

Cineva mă invită să-i admir o Pagină de Facebook!! Cum nu pot lăsa persoana să aştepte „admiraţia” mea, dau fuga pe pagină. Uauu!! Mai descopăr, ca şi cum nu îmi era de-ajuns ce ştiam (Vai păcatele mele, Doamne!! Ce ispite pe capu’ meu!! Cum mă laşi, Doamne, să mă-mpovărez iar cu Judecăţi de..VALOARE?? Phui!!!…),  încă o EDITURĂ al cărui Editor şef e soţia, iar soţul e…coordonator (al editurii), iar în viaţa lui de zi cu zi este…critic literar!!

De mult aveam în căpşor să scriu despre asemenea cazuri, dar…am tot amânat. Se pare că SCORPIONUL nu-mi dă pace. Altfel nu-mi explic ce l-a împins pe Editorul respectiv să mă INVITE să-i admir Pagina…noi neavând nicidecum vreo amiciţie, chiar dacă ne-am şi întersectat în câteva rânduri, la anumite Evenimente culturale, în ultimii 5 ani. Dar nu-mi dădea semne cum că ar şti omu’ cine sunt sau cu ce mă ocup. Ba, dimpotrivă, IGNOR-ul total la adresa mea era la cote înalte, chiar dacă, îmtâmplător sau nu, i-am făcut chiar servicii (făcându-i publicitate fără să mă fi plătit!!), iar acum iată-mă invitată să-i admir pagina!! Poi, nu e asta o oportunitate să mă exprim??…Cum să pierd, aşadar, ocazia s-o fac!! (Doamneee,  fii bun şi nu mă înscrie la păcate!! Tu ştii că nu pot să tac!!)

Treaba, la aceste Edituri de..familie, stă cam aşa: Cineva dăştept înfiinţează o Editură. Când soţul, care e, în anumite cazuri, şi critic literar sau, mă rog, vreun scriitor cu ştaif, e director-manager, soţia lui e recenzista, adică cea care  scrie Cuvântul Înainte la cartea ce urmează s-o publice un autor la Editura lor. Nu ştim cine scrie acest cuvânt, nu ştim dacă ea, soaţa, are vreo calificare în domeniu, vreo pregătire oarecare, dar ştim ce vedem, adică vedem Cuvântul înainte semnat de…soţia editorului. Situaţie valabilă şi invers, adică soţul în postura soţiei. Sunt şi asemenea cazuri, doar să vreţi să le cercetaţi. Inteligentul Googălică vă stă la dispoziţie oricând! Când soţia este directorul-manager al Editurii, atunci rolurile se inversează, şi soţul este cel ce scrie Cuvântul înainte al Cărţii respective. Tot el este cel care va lua  cuvântul la lansarea cărţii, la prezentarea autorului cărţii, şi tot el este cel care va scrie o cronicuţă, două, nouă, după caz, şi după INTERESE (şi, poate chiar după BONUSUL încasat de la autor) o va publica în vreo Revistă de profil şi, de ce nu, tot el, soţul, care este, de multe ori, cum am spus, chiar critic literar (cu ştaif; adică recunoscut şi/sau care are un cuvânt greu de spus în URS -ţintă spre care îşi îndreaptă antenele mai toţi autorii de cărţi, chiar dacă unii sunt de-a dreptul catastrofali în materie de..literatură!!, dar sunt comparaţi cu „Votaire sau cu..Camil Petrescu”, atribuindu-li-se, adesea…”feminin”, cum mi-a fost dat mie odată să aud despre o cucoană; vai, ce onoare pe mine, să-mi fie dat să respir acelaşi aer cu un „Camil Petrescu-feminin”!!!), va pune umărul la intrarea în Uniune a autorului pe care l-a pulicat la Editura lui.

După principiul o mână spală pe alta şi-amândouă obrazul (deşi în acest caz, nu face decât să-l păteze!!) partenerii de..afacere, de…familie!!, merg mână-n mână prin pădurea deasă, uneori plină de bălării, a literaturii române, luându-şi co-parteneri de năstruşnicii unu-doi foşti colegi de breaslă, în speţă, critici liteari sau…cronicari, părerologi, şi cu toţii, uniţi în CUGET şi SIMŢIRI, participă activ, ca vorbitori pe la lansările de carte ale Editurii respective, ori pe la alte Evenimente organizate de ei înşişi sau de alţii.  Părerologii, apropiaţi ai managerului Editurii, cunoscuţi scriitori cu, să zicem, ştaif, ori unu-doi critici literari de renume sau măcar, oarecum, cunoscuţi în branşă, se ung şi ei, din belşug, pe botic cu dulceaţă!! Bondăreiii!!

Aşadar, Editură de..familie!! Când soţul este director/manager al Editurii, soţia recenzează cartea încredinţată Editurii spre tipărire, iar când soţia este managerul editurii, atunci rolurile se schimbă şi soţul devine recenzist, ori creator de..Cuvânt Înainte. Părerologii, RECENZIŞTII -cum îmi place mie să le spun, unu-doi per Editură, sunt acreditaţi şi stimulaţi cu BONUSURI aferente, zice-se-n Târg, funcţie de interesul…autorului!! Şi dacă TARGETU’ autorului este intrarea în UNIUNE, să te ţii recenzii, tată!! Să te ţii osanale!! Să te ţii câta-i tonele de saci de ciment puşi la soclu’ unei statui!!  Aşa s-a umplut USRu’ de…manelişti literari! Punct.

Primind invitaţia aceasta despre care am vorbit ami sus, m-a prins o curiozitate şi mi-am aruncat o privire pe Google. Aşa am descoperit că destul de mulţi dintre criticii literari, care au un cuvânt de spus în USR şi-au înfiinţat Edituri, iar aparţinătorii familiei sunt şi ei angrenaţi în treabă, şi nu oricum, ci pe post de dătători cu opinatu’, autointitulându-se…cronicari!! Mai publică o cronicuţă într-o..FIŢUICĂ, şi aceea înfiinţată tot de familia editorului, uneori, mai ia cuvântul în public, ba pe la Bookfest ori Gaudeamus, mai într-un cerc , mai strâns ori mai larg de…literaţi, deh’, după …”buget!!”, adică, mai explicit spus, după  bonusul oferit de autorul Manuscrisului ce urmează a fi publicat în cadrul Editurii. Când editorul este şi critic literar şi/sau membru marcant al USR, atunci autorul a dat de-a dreptul lovitura! Destui sunt autorii care, deşi muritori de foame, strâng din fese şi îşi duc Manuscrsiul la o Editură „de succes”, deşi sumele pentru publicare unei cărţulii de nici o sută de pagini, (pe care unii o numesc „roman”), de multe ori, este astronomic!!, dar o fac doar pentru că au convingerea, şi CUVÂNTUL editorului, evident, (care este, de multe ori, chiar critic literar cu ştaif!! adică cu un CUVÂNT de SPUS în cadrul URS -ţintă urmărită în ultimii ani de toti „maneliştii literari”), că se va vorbi şi/sau scrie despre el. Şi-atunci când eşti încredinţat, de cuvântul dat de editor, că X sau Y, marele critic literar, va scrie şi/sau va vorbi despre scriitura ta, cum naiba să nu-ţi pui poalele-n cap, cum să nu faci pe dracu’ ghem, cum să nu te-mprumuţi de bani la CAR-u’ din cartier şi să nu-ţi duci, şi tu,  Manuscrisul la un astfel de Editor, despre care s-a dus veste-an Târg că…face şi drege pentru lansarea ta pe Piaţa…literară!!! Nebun să fii să nu dai şi tu un pic din coate!! Ce naiba!! Dai şi tu din ce ai!! Adică din…coate! Unde nu-ţi poţi face loc cu capul, îţi poţi face loc cu coatele!! Iar banu’,  cu banu’ muţi munţii…literaturii!! Schimbi opţiuni…

Notă: Datele despre N Edituri de..familie le-am descoperit pe Google. Personal, nu cunosc astfel de cazuri, şi, prin urmare, orice asemănare cu realitatea cotidiană este…pur întâmplătoare!! Aşadar, nu-mi puneţi în cârcă ceea ce nici eu n-am insinuat!! 🙄  🙄  ➡

Fuga noastră şi timpul…


de Antoaneta Rădoi

Trăim în fugă şi pe fugă!                                                                                                                                             Mâncăm pe fugă, dormim pe fugă, iubim pe fugă, ne certăm pe fugă, dar..ne certăm, uitând , chiar în fugă, să ne-mpăcăm!!!                                                                                                                                                   Între o dimineaţă şi o seară o continuă fugă! Trăim singuratici, sugrumându-ne  viaţa trăind închişi în birouri, în bâzâitul aparatelor de aer condiţionat -care nu ne fac decât rău!!- sau în ţârâitul intermitent al telefoanelor mobile -marea nostră comunicare cu…necomunicarea!!-, bem cafele la greu şi-ngurgităm pe post de hrană Mc-Donaldşii aceia  garnisiţi bine ha cu EUri –nişte CHESTII dăunătoare foarte!!, dar cui îi pasă, când acest Mc, un tip dăştept ne-admeneşte de decenii bune cu-o tocătură-făcătură  de umplut maţu’ şi de-amăgit papilele gustative ale unor robotoizi ca noi..-, ne tocim deştele-n tastele calculatoarelor sau stăm cu ochii holbaţi în ecranul TiViului butonând telecomanda de la program la program, ca şi cum ele, programele,  ne-ar fi  singurele ferestre spre lume, ne culcăm târziu în noapte, uitând să mai facem…dragoste şi, poate copii -în fond, la ce bun copiii!!; viitoare generaţie de robotoizi!!, ca şi părinţii lor…, mai bine: NU!!- şi ne sculăm a doua zi buimaci, nişte zoomboizi mai osteniţi decât ne-am culcat şi-o luăm de la capăt, iar şi iar. ..
Postăm pe Facebook  siteul acela de Socializare, unde dacă nu eşti înscris, nu exişti!!-, râvnim likeuri şi dăm tare din coate pentru asta, ne dăm întâlnirile pe mess. -îi zicem “meeting”, deh’, s-a dus cu românismele, am devenit occidentali (era să zic “accidentaţi”), ne exprimăm…americăneşte!!; mama mă-sii, de când aşteptăm…americanii, iată c-au venit!! Să-i primim, dară, cum se cuvine! Să le-mprumutăm cuvintele, portu’, obiceiurile, tradiţia, să ne-nfruptăm cum se cuvine din Halloween şi din Valentine day, etc. Ne trăim iubirile, atâtea câte mai sunt,  pintre  sms-uri şi  emoticoane  -figurile acelea zâmbăreţe sau mirate, ori crizate, după caz, inventate de-un alt “băiat dăştept”; viaţa, emoţiile simplificate, ca la surdo-muţi!!; poi, în fapt ce-am ajuns, ce suntem, nu nişte surdo muţi?? Aaa…a… practicăm yoga, majoritatea mâncăm ro-vegan, că nah’ e la modă!!,  luăm lecţii de coaching, devenim peste noapte toţi, da’  toţi, traineri, gândim pozitiv!!, ne culcăm cu ştiri despre crime şi sinucigaşi ori privim la talk-show-uri politicienilor noştri ca viţelul la poarta nouă ; doar ei pricep ce spun, noi NU!!, şi ne trezim a doau zi cu iluzia cunoaşterii stării în care ne aflăm noi sau ..ţara, deci suntem… fericiţi.

Curios totuşi, dar…DA, se-ntâmplă uneori să le mai facem câte-o vizită celor dragi ai noştri, aşa..a.. ca o binecuvântare de Ziua Lor, dar şi aceea în grabă,  ca apoi, taman când se taie tortul, când să le facem urarea de La Mulţi Ani,  plecăm trântindule-n faţă: Nu mai pot sta, nu mai am timp!!
Facem uneori şi câte-o mică pauză şi ne-o dedicăm nouă.  Plecm în ..VACANŢĂ!! Ca Şcolarii, nu-n-concediu!!, şi ne-ntoarcem mai obosiţi decât am plecat, şi-o luam de la capăt şi mai încrâncenaţi, alergând. Suntem crispaţi, constipaţi, cărăm dupa noi povara grea a prejudecăţilor, devenind prizonieri captivi  în propriile vieţi, doar că…ne place viteza. Suntem avizi de viteză, de parcă, dacă ne-am opri am pierde …trendul!! Gândim şi acţionăm cu viteza… gândului şi-aşa pierdem esenta vieţii, fiindcă niciodată…n-avem timp să ne facem timp pentru noi! Pentru cei dargi ai noştri, nici atât!! Şi tot aşa, iar şi iar, o săptamână, două, un an doi, nouăşnouă fără oprire alergăm spre…nicăieri!!

Şi uite-aşa  ne trezim c-au trecut anotimpurile peste noi  şi odată cu ele, timpul. Anii noştri , hăituiţi de-alergarea noastră, s-au dus şi ei…tiptil!!

Ne citim viaţa dar…îi uităm povestea!!

Vrând-nevrând, facem parte din lumea asta. N-avem încotro, trebuie aşadar să ţinem pasul cu ea! Pasul nostru este preţul pe care îl platim cu toţii, dar noi nu suntem atenţi la paşi. Doar uneori ne mai deşteptăm şi-am vrea să dăm timpul înapoi, dar…nu mai e timp!!…


Nota: Omul cu tigara…Ionesco; Sursa: net.