Posts Tagged ‘atitudine’

Manifest Cartea Neagră a României, de Mihai Şerban


3 ianuarie 2018; A venit timpul să scriu despre acestă carte.

Lansată pe piaţă la Gaudeamus 2017, noiembrie, cartea acesta este una din cele mai profund-mişcătoare 200 de carţi citite de mine în 2017, aceasta neterminată…încă, în 3 inauarie 2018. Am citit, am recitit fragmente, am închis cartea, am cugetat, iar am deschis-o, iar am citit, am notat şi adnotat, am trecut apoi la altceva mai „soft”, dar m-am întors iar şi iar, frămânată de gând şi de întrebarea: Oare ce-l mână în lupta pe acest român plecat în străinătate să-şi facă un rost? Oare ce-l doare mai mult şi mai tare, durerea c-a trebuit să plece peste hotare în căutarea a ceva mai bun pentru el şi pentru familia lui, sau durerea că încă nu întrevede nicio şansă de întoarcere în ţara lui natală? Durerea că prezentul nostru, al tuturor românilor,  este sumbru, sau durerea că viitorul copiilor şi al copiilor-copiilor noştri e şi mai negru în ţara aceasta? În ţara, în România unde curge lapte şi miere pentru toţi veneticii şi pentru toţi nelegiuiţii lumii care o  prăduie şi  unde  NIMIC bun nu se întrevede pentru românul de rând…unde  Guvernanţii jalnici ies la bară, rânjind cu tupeu şi promiţând românilor…praful de pe tobă!! Auzii de dimineaţă pe parlamentăreasa de Craiova, de la Ministerul muncii, declarând că „a crescut punctul de pensie”. Ia uite cum vede un caricaturist român creşterea de care ne tot vorbeşte doamna ministresă:

Desigur, mai şi zâmbim, dar nu-i zâmbetul nostru. Românului i-a îngheţat umorul. Nu mai e mucalit. A uitat să mai ştie să râdă, şi ce e mai grav e că a uitat ce e bucuria!! Dar..cui îi pasă??!! Graşii pământului, a lor e bucuria!! Veneticii lumii se-nfruptă acum din roadele pământului românesc, vândut lor bucată cu bucată pe preţ de nimic!!, iar el, românul, e păstrat pe linia de plutire doar ca să fie sclav în ţara lui. El e singurul care se scoală de dimineaţă, dis-de-dimineaţă, la-nceput de an, pe 3 ianuarie, (2018) de cum deschide la ANAF, ca să-şi plătească taxele, noile şi grelele taxe pe care un guvern corupt şi incompetent i le tot adaugă în desagă!! Nu de nebun stă iar românul la coadă la ghişeele ANAF-ului pe 3 ianuarie, ci de frică, de teama care i-a intrat în ADN, teama că mîine, mâine s-ar putea să-i fie adăugat ceva la plată!! De-aceea se grăbeşte să plătească azi! Mai bine să stea şi 5 ore la coadă la ANAF, dar s-apuce să plătească azi, ca nu cumva mâine să trebuiască să plătească mai mult decât ştia că are de plătit!! „Că nimic nu mai e sigur cu hoţii ăştia care ne guvernează, maică!!”, zice bunică-mea cu obidă, plecând, şi ea, să se-azeşe la coadă la..Taxe şi impozite!!

Revenind la „Manifest Cartea Neagră a României”, aş vrea să fac un scurt rezumat, numai că nu mi-e la-ndemână să mă opresc asupra unui singur aspect din cele 1000, şi nu ştiu cu ce să-ncep, deoacece capitol după capitol, se desfăşoară-n faţa ochilor mei sumedenia de cuvinte, unul mai dureros decât altul, unul mai revoltător decât altul. O descriere EXACTĂ a stării de fapt din lume, şi o descriere EXACTĂ a stării de lucruri, grave, în care se zbate poporul român, parcă, mai neputincios ca niciodată. Iată ce ne spune într-unul din capitole, Mihai Şerban, -omul care-şi dezvăluie, aşadar, identitatea şi ne-arată, negru pe alb, realitatea din teren: „Democraţia reprezentativă pe care-am primnit-o în dar (eu aş fi zis „la pachet!!”) de la comitetul de primire al lumii libere este atât de toxică încât trebuie denunţată în amănunt” „Tirania exercitată asupra poporului (român: n.b.) este atât de congenitală, încât tratamentul parţial al afecţiunii ar duce inevitabil la metastaze.” De aceea, zice autorul: „Denunţul nu este doar o datorie de ordin sanitar, ci mai degrabă una vitală!”…este vitală pentru noi, românii, „e imperativ să vedem exact UNDE şi CUM pseudo-democraţia impusă în majoritatea ţărilor capitaliste parazitează şi PROGRAMEAZĂ neputinţele popoarelor”, aşadar şi al poporului român. Suntem martorii „propriului declin„, dar stăm cu mâinile-n sânt, ba parcă şi legaţi la ochi!! E drept că sistemul „dă cuvântul poporului o dată la 5 ani”, zice autorul. Şi-atunci cum mai rămâne cu puterea poporului, cu această democraţie…”încătuşată, condiţionată şi programată la un termen fix„at, o dată la…câţiva ani?, „în timp ce guvernul e liber în fiecare zi la..incompetenţă, lipsă de loialitate, măsuri abuzive (taxe peste taxe, legi asupritoare pt popor) şi reforme criminale„…  Bine spunea Mark Twain: „Dacă votul nostru chiar ar conta, atunci nu ni l-ar mai cere nimeni!!” Dar ceva ne subliniază Mihai Şerban în cartea lui „Manifest Cartea Neagră a României”, ceva ce-am să redau cu cuvintele mele, de astă dată, dar rezumat din pagina 182, şi anume: Noi, „animalele” mergem de bunăvoie la votare, o dată la 4 ani, să ne alegem STĂPÂNII, autohtoni („cel puţin aşa ne arată buletinele de vot”, spune M Şerban, şi el ştie ce spune!!, numa’ românul de-ar pricepe zisa lui!!). Şi după ce s-au văzut „votaţi”, „aleşii”, „săracii noştri aleşi!!” „nici nu mai au timp să ne trădeze personal şi pe cale internă, că vin alţii să se suprapună peste ei pentru a ne distruge prezentul, viitorul şi spaşiul vital pe calea extrenă!”

Mihai Şerban, un om citit, un om inteligent, un om foarte…informat, un român cu o inimă care bate puternic pentru România şi pentru acest neam din care-şi trage obârşia, şi-a scos la bătaie arma cuvântului, după ce, probabil, ani, a tăcut. Ne spune multe în cartea acesta, ne arată cât de grosolan suntem manipulaţi prin TOATE canalele Mass-media, ne spune fiecare CANAL (Pfuiii!!) cui aparţine, cine este în spatele tuturor manevrelor de imagine (dar şi de cuvânt din ziare), şi ne mai arată ceva, şi anume, ni-ia rată, cu nume şi prenume, pe cei care guvernează LUMEA!! Pe marii magnaţi, pe STÂPÂNII FONDURILOR care, chipurile se-mpart sărcailor, cu măsură măsurată!!, pe marii financiari, pe GREII BANULUI de pe mapamond!! Toţi..JIDANI!

N-am să mai spun nimic, deocamdată. Dar fiindcă nu aveţi cartea (ea se gaseste din cite stiu la Academia Daco-Română, la dl Geo Stoe; nu ştiu daca a ajuns in Librarii, sau in care anume; dar promit sa vin cu ştiri proaspete în acest sens!!), am să repostez cuvîntul lui Mihai Şerban, rostit la lansarea cărţii, la Gaudeamus 2017. (îl ataşez şi filmat şi text) şi…

Fie ca urechile voastre, dragi români, să fie cu luare-aminte la tot ceea ce vă spune un compatriot cu suflet de român adevărat!

 

Manifest Cartea Neagră a României, de Mihai Şerban, la Gaudeamus 2017

Mihai Serban, carte lansata la Gaudeamus 2017: „Manifest Cartea Neagră a României” (CARTE: stimate domnule Ambasador, Excelentă, așa cum am convenit, vă transmit discursul de la lansare a cărții mele.)
Mă numesc Mihai Serban, am 39 de ani, sunt stabilit în Franța și lucrez în marketing-comunicare. În urmă cu aproape 15 ani, împreună cu soția mea am plecat din România. Ajunși în străinătate împreună cu educația și bagajul nostru de cunoștințe, din păcate pentru ce avea să urmeze, am realizat destul de repede că nu eram neapărat bine veniți. Neînțelegând fenomenul, în primă fază am încercat să ignorăm acest sentiment crezând în mod naiv că este vorba de o perioadă de tranziție. Dar, înverșunarea occidentalului de rând avea să ne ajungă repede din urmă! Confruntarea, care din lipsa elementelor nu putea fi definită cu precizie, avea să fie revelată în cadrul profesional, unde, pentru prima oară în viața mea, am realizat că un european de vatră milenară nu era conform pentru a integra o țară din Vestul Europei! Culmea ironiei, colegii mei de serviciu fie ei africani, arabi, evrei, etc., nu aveau această problemă de integrare, înotând în
societatea occidentală precum pestele în apă! Acest moment a reprezentat pentru mine punctul de ruptură, primul semn de întrebare se născuse și multe aveau să urmeze… românul din mine fusese declanșat!
Evoluția ce a urmat, s-a tradus prin căutarea a ceea ce am numit în cartea mea: SURSA SURSELOR. Această cheie de înțelegere a reprezentat fundația, corpul și finalitatea demersului meu. Ce am descoperit m-a cutremurat! Faptul că această „Europă” vândută pe pâine, atunci când nu e folosită drept amenințare împotriva celor care, încă mai simt românește: nu numai că nu ne agreează deloc, dar ne urăște pentru tot ceea ce suntem și reprezentăm ca popor!
In Occident, am învățat destul de repede că poți spune absolut orice iți trece prin minte, atâta timp cât nu deranjezi grila oficială de gândire! Mirarea este mare, înțeleg… nu auzim despre asta la TV., de aceea, am să profit de această lovitură neașteptată pentru a intra pe fondul problemei! Realitatea ne arată că suntem reprezentanții unei generații mințită, manipulată, vândută, dezmoștenită și împinsă spre buza prăpastiei legată la ochi. Interesant pentru noi, cei care am fost condiționați de televiziune să privim spre Occident cu admirații complexate, să aflăm că libertatea de gândire și a cuvântului sunt la fel de îngrădite astăzi în Vest, precum erau în România lui Hannah Robinsohn Pauker, când ne aflam sub ocupația cominterniștilor de tristă amintire! Mă întreb cât am evoluat de atunci? Așadar, dacă în Occident poți spune orice exceptând ce deranjează, ce anume nu poți spune? Răspunsul la această întrebare este foarte simplu: orice poziție, idee

sau revendicare ce ar reconsolida edificiul național și suveranitatea poporului, a fost interzisă! Tribunalul uitării, a decis fără drept de apel că trecutul nu mai există! Procedura de radiere a fost inițiată: originea, tradiția, religia, familia, morala, omul liber și în cele din urmă națiunea, toate se află sub semnul lichidării! Pe acest drum al sfârșitului, printre înșiruiții veseli, din păcate, ne aflăm și noi!

Pentru cei care încă mai visează o tară ca în Vest, a venit timpul să se trezească din coșmar! In Occident toate măsurile impuse și adoptate în societate, ne arată că un creștin ortodox cu valori nealterate – un om cu convingeri și principii fundamentale: nu-și mai are locul! Preferința non valorilor umaniste, a neo-marxismului social și al islamului cuceritor, sunt asumate pe față! În occident, nu mai ai voie să spui pe nume celor care se află în spatele puterii! În Occident, nu
ai voie să spui că democrația reprezentativă este o formă ascunsă de dictatură financiară! Nu ai voie să vorbești despre Europa ca fiind, sinteza gândirii elene, a religiei Creștine și a civilizației romane! Nu ai voie să te împotrivești dictatului conform căreia, musulmanii sunt viitorul Europei! Nu ai voie să te ferești de multiculturalism și arma acestuia, metisajul, codul folosit pentru a disimula genocidul albilor din Europa! Nu ai voie să spui că te simți agresat de omniprezenta propagandă L.G.B.T. și, nici să spui că nu te mai simți în siguranță în propria țară simțind agresiunea constantă și crescândă, dar nu a teroriștilor deghizați, ci a guvernelor împotriva propriilor popoare! Si, dacă totuși vrei să-ti riști locul de muncă, locul în societate, anturajul și chiar libertatea, vei afla foarte repede că de fapt ești doar un antisemit, un rasist, un xenofob, un nazist, un islamofob, un homofob; un produs periculos al trecutului întunecat; un monstru de care societatea s-ar dezice fără ca nici măcar să clipească!
Aceste interdicții care, astăzi, fac legea în Vest, exportându-se în România la pachet cu directivele europene și împrumuturile la F.M.I., încearcă să modifice radical modul în care gândim, percepem și ne exprimăm. Fiind conștient că mulți sunt cei care s-au aliniat disciplinați în spatele acestui embargou intelectual, amintindu-mi vorbele lăsate de M. Eminescu : „Fără îndoiala există talente

individuale, dar ele trebuie să intre cu rădăcinile în pământul și modul de-a fi al poporului lor, pentru a produce ceva permanent” –, am decis să preiau condeiul și, în pofida riscurilor anunțate, să mă arunc în luptă și să denunț o stare de fapt care ne scapă printre degete, cei mai mulți nici măcar nu o văd. Reforma, mai bine zis reformarea realității pe care am acceptat-o din neatenție, se auto-definește ca fiind „politic corectă” – adică: o pseudo-realitate internă, reformată de unealta politico-mediatică la ordinele externe. Nimic altceva decât noile forme de abuz lingvistic impuse pentru a disimula totalitarismul social și ideologic în care ne desfășurăm existențele. De notat, pe vremuri, dictatura preceda falsificării limbajului în timp ce astăzi, limbajul precedă viitoarei dictaturi! Acest spațiu intelectual a rezultat din tranziția de la comunismul autoritar, trecând prin capitalismul prădător și încheindu-și drumul către iad prin liberalism – ultimul mare „ism” înaintea sfârșitului National!

Astăzi, din păcate, societatea în care trăim poate fi asemănată cu o creație abstractă care, pentru a căpăta substanță și mai ales justificare, trebuie întreținută cu explicații și argumente care se trădează a fi la fel de abstracte, precum imaginea de ansamblu a societății în care trăim. Înțelegând că minciuna are o traiectorie nebănuită, anumite întrebări au început să iasă la iveală: cum este
posibil ca Marxismul ucigaș și zecile lui de milioane de morți, să nu reprezinte o piedică morală pentru televiziunile din Vest care, nu ratează ocazie să-i aducă omagii și retrospective elogioase – în timp nemții anilor ’30 sunt descriși de cinci ori pe săptămână ca niște monștrii însetați de sânge? Cum se face că aceleași televiziuni îi prezintă pe români ca fiind niște fiare țigănești amatoare de
corupție, furt, viol și crimă – în timp ce Americanii, care sunt cei mai mari exportatori de moarte de pe glob, sunt prezentați ca niște eroi internaționali? Tot media internațională îi prezintă pe israelieni ca fiind un popor veșnic persecutat și prigonit, în timp ce palestinienii sunt doar un popor de teroriști? Ceaușescu dictator – Lenin revoluționar! Hitler criminal – Stalin revoluționar! M. Eminescu numai bun de ocolit – Bob Dylan Nobel! Eliade, Cioran, Noica, Țuțea, Gyr, Gafencu interziși – Elie Wiesel Nobel! Cum e posibil ca un om care a asemănat neamul românesc cu o adunătură de substanță târâtă, cu o inima ca un cur, peste tot numai fețe urâte, guri vulgare, trăsături rudimentare – M. Eminescu este cadavrul din debara – un popor numai bun de spânzurat…etc, cum se poate ca ideologul fecalei și al antiromânismului să fie propus Academiei Române tocmai de Uniunea
Scriitorilor din Romania, pentru a primi o pensie viageră din banii noștri?! In definitiv, cum putem ieși în stradă protestând pentru justiție și democrație la imboldul unor O.N.G-uri străine antinaționale, împreună chiar cu Președintele țării, atunci când acesta este supusul U.E. a cărui obiect principal este tocmai distrugerea suveranității populare și a națiunilor europene! – Cât de orbi am ajuns?

Folosirea tot mai pregnantă a strategiilor de comunicare care induc consensul generalizat în locul rațiunii, dovedind această stare de ocupație care bântuie prin societate. Și dacă nu, cum am putea să explicăm derivele morale, sociale și democratice la care asistăm, fără ca acestea să trezească forme de opoziție, stări de rebeliune? Ținând cont de suferințele, amărăciunea, abuzurile și reeducarea constantă la care a fost supus poporul român de la revoluție încoace, având în vedere lipsa de acțiuni și starea de supunere generalizată la care am ajuns,

suntem obligați să recunoaștem un lucru cutremurător: percepția noastră asupra realității, a fost reformată din temelie!
Astăzi, mai mult ca oricând, traiectoria ideologică în care am fost induși este greșită, periculoasă, mortală…  Nu mai putem să lăsăm la cârma țării impostori, actori de mâna a treia, simpli figuranți, însă toți mari trădători de neam care, urmează să ne spolieze de ce avem mai scump. De partea cealaltă, Occidentul nu mai este de mult un model de urmat și poate că nu a fost niciodată altceva decât un complex născut din subtilitatea celor care creează tezele și antitezele, antagonismele necesare jocurilor strategice, pretextelor politice, mizeriei umane.
Timpul rătăcirii ne-a îndepărtat de idealul național, de destinul nostru! Dacă continuam să tindem prostește spre modele străine, care, oricum, supraviețuiesc sub perfuzia perfidă a finanțelor transnaționale –, atunci să încetăm să mai spunem România!, pentru că oricum vom rămâne fără PATRIE! Fără nici o declarație de război, patruzeci la sută din pământul strămoșesc a ajuns în proprietatea unor firme străine… bătrânii spun că pământul a strigat, poate, pentru ultima oară! Vremea a venit, trebuie doar să lăsăm deoparte himerele
de care am fost agățați! Pentru a avansa în viață nu este destul să mergi: trebuie să mergi în direcția potrivită! Pentru a putea iniția acest proces de recucerire a suveranității și a edificiului NAȚIONAL, România trebuie să-și regăsească timpul pierdut și să-i studieze conținutul în profunzime! În urma unei călătorii extraordinare care s-a desfășurat pe întinsul a patru continente diferite, dea lungul secolelor de istorie, minciună și manipulare, am găsit cutiile negre ale României! In urma unui studiu extrem de complex și năucitor, am reușit să alcătuiesc „Manifest Cartea Neagră a României”.
Reclame

„Minuni”! Altfel… la Mormîntul Cuviosului nostru părinte, Arsenie Boca


  Mă încearcă o oarecare mustrare de conştiinţă să postez ceea ce vreau să spun, însă, asta-s eu! Trebuie să spun ceea ce demult voiam să spun, în ideea şi în nădejdea că, cineva MARE, va lua măsuri, vis-a-vis de comportamentul maicilor de la Mrea Prislop, „reşedinţă” a Cuviosului nostru Părinte Boca. Sau, poate, ele însele, vor auzi şi îşi vor revizui execrabilul comportament. Cine ştie! Căci nu o dată m-am lovit eu însămi de despotismul acestor „măicuţe” care veghează, precum satrapii, Mormîntul Cuviosului Părinte, mormintul acestui SFÎNT al Ardealului şi al României noastre! 

Ştiu că voi „cucernicilor şi evlavioşilor”, mulţi, o să-mi săriţi la jugulară, dar, vă asigur că mi-am asumat aceasta! Şi încă înainte de a purcede la scris, i-am făcut Cuviosului Părinte Boca, metanie. Căci sfinţia sa, sălăşluieşte în casa mea, într-un portret 60/80

Imagine

şi se află la loc de cinste, dimpreună cu scumpul, dragul şi sfîntul meu părinte Nicodim Bujor ( autorul Acatistului Sf Calinic de la Cernica ) -un „ilustru necunoscut”, de altfel-, cu Maica Domnului ( în multiplele ei ipostaze ), şi cu multi Sfinţi, care-s PRIETENII mei nedespărţiţi! Aşa că mi-a fost simplu să îngenunchez şi să-i comunic intenţia mea! Ei bine, stă şi mă priveşte impasibil, din portret, aşa cum o face de vreun an şi jumătate, de cînd l-am adus în casă!!! Nu i-am cerut binecuîntare, ci doar l-am înştiinţat de ceea ce voi face! Io, nu le prea am cu..binecuvîntările! O singură dată am cerut o binecuvîntare, cuiva de la care, eram sigură că o să şi primesc!!! În rest…Dumnezeu cu mila SA, asupra mea!…

Relaţia mea cu Părintele Boca, este una căreia nici nu ştiu ce conotaţie să-i dau. Căci, fie „m-a bătut” de numa-numa, fie a „lucrat” nişte minuni, de m-a lăsat fără cuvinte!!! Personal, nu prea am îndrăznire la Sfinţia sa! Şi cum în acest portret, realizat cu stîngăcie, dar cu îndrăzneală… Cuviosul Arsenie Boca, e un pic..cam..ursuz, cînd mă uit spre Sfinţia sa, îmi dispare, vorba unui amic, toată contemplaţia!!! Mă mustră, fără cuvinte, din privire! Şi zic, atunci:

– Off, Părinte Boca! Nu ştiu de ce ai venit în casa mea…Dar, de vreme ce ai binevoit a veni, CRED că nu ai venit degeaba! Aşa că, pînă mă dumiresc eu de ce ai venit, îţi zic : bine-ai venit!

Cam asta e conversaţia mea, zilnică, cu Pr Boca… El mă priveşte, sfredeliror -din portret-, poate mustrător, iar eu, trec zilnic, de 200 de ori, incolo-şi-ncoace, pe lîngă el, vorbind cu el, după cum mi-i starea şi..neputinţa… E un fel de supliciu, dacă vreţi! Al meu sau..al sfinţiei sale!!! Aş putea, simplu, să-l mut. Să-l duc în alt spaţiu în care să nu ne „intersectăm”.  Cel puţin fizic. Dar, nu! Eu, îl las, „îl ţin”, „încarcerat”…Şi sincer, nu ştiu care dintre noi, eu sau Sfinţia sa, face..canon!!! În fine…Să revenim la „oile” noastre…Căci acum, despre alte „oi rătăcite” voiam să vorbesc. Că pe mine, mă ştiţi deja, ca pe un cal breaz! Şi dacă nu v-aş spune ce gindesc dupa ce obsev ceva nelalocul lui -sau ceea ce mie mi se pare a fi la..nelalocul lui-, n-aş fi eu….

Care va să zică, vorbeam despre Mrea Prislop. Un loc unde pelerinii, credincioşii, fie creştin-ortodocşi, catolici, adventisti şi/sau alte confesiuni şi turişti de toate naţiile şi religiile se duc cu bucurie, şi unde se aşteaptă să găsească o atmosferă de Legendă,  iscusit ţesută, de „povestitori” cu imaginaţie bogată şi cu interese numai de către unii ştiute, iar creştin-ortodocşii se duc pentru..minuni!

Prislopul a devenit loc de pelerinaj religios, datorită numelui Părintelui Arsenie Boca. Dar Prislopul mai este şi un loc turistic, încărcat de istorie, pe care vor să-l viziteze inclusiv străinii. Şi ajungînd oamenii, fie ei pelerini, credincioşi sau simpli turisti, la Prislop, la Mănăstire, adesea, găsesc o atmosferă care nu concordă cu ..Legendele!!! Şi asta din pricina neospitalităţii unor femei îmbrăcate în călugăriţe, poate chiar călugăriţe, care „veghează” la Mormîntul Părintelui Boca. Şi o fac, fără pic de smerenie, fără..bun-simţ. În niciun caz, nu fac cinste numelui Părintelui Boca. Nici Mănăstirii, iar Bisericii ortodoxe nici atît. Numai că lor, nu le pasă. Au ridicat nesimţirea la rang de cinste!…

Credeţi-mă, am fost la Mausoleul lui Lenin, la Moscova. Acolo m-a întîmpinat  PAZĂ Militarizată şi o atmosferă atăt de rece şi solemnă, încît nici nu mi-a mai ars să mai fac turul de rigoare. Întrucît am fost însoţită pas cu pas de către omu’ cu kalaşnicovu’, îndreptat asupra mea,  şi eu nu mai aveam curaj nici să mai respir. Cînd am ieşit afară, din Mausoleu, am respirat uşurată că am scăpat teafără ( orice mişcare a mea, i se putea părea suspectă rusului care păzea şi puteam fi făcută pulbere in 2 timpi şi 3 miscări; se vedea asta pe chipul soldatului rus, care după cum ştim, nu prea stă el la discuţii, cînd e vb de patriotismul lor!!!, şi de „tăticul” lor; am simţit acolo, înăuntru aşa o atmosferă sordidă, încît parcă simţeam că nici să gîndesc nu aveam voie…)! Ce credeau ăia, că is nebună să-mi doresc vreun deget sau vreun fir de păr de la Lenin? Ducă-se! M-a urmărit soldatul rus, pas cu pas, cu kalaşnicovu’ îndreptat asupra mea. Mergea soldatul înarmat pînă în dinţi, în spatele meu, uşor în lateral, cît să-mi vadă faţa, şi îmi urmărea fiecare gest, fiecare mişcare…Mă sfredelea cu privirea şi mă îndemna, cu patul armei: – Bîstro, bistro!!!… adică să merg mai repede şi să nu-mi mai rotesc ochii în jur….Că şi aveai ce să vezi!!!…

…Ei, cam aşa te simţi şi la Prislop. Excepţie fiind doar cazul cînd ai o baftă chioară şi s-au dus la culcare, „femeile în negru”, care mai şi obosesc, spre slava lui Dumnezeu! Desi, personal, nu mi s-a-ntimplat „minunea” sa-l gasesc vreodata SINGUR pe parintele Boca, ca sa pot avea „intimitate”…ci mereu am avut..companie…”maicutele” sau „femeile in negru” cum imi place mie sa le zic. Niste zbiroaice! Toate! Il pazesc de parca s-ar teme ca nu cumva sa-l dezgroape cineva  si sa-l ia acasa!!! Desi lumea ar lua de la Mormint, doar niste amarite de pietricele de marmura ca sa duca acasa la cei bolnavi si necajiti in nadejdea unor „lucrari” miraculoase! Dar ele, „maicutele” chiar si pentru 3 pietricele sau pentru un fotografiat, fac un taraboi de numa-numa!!! V-o spun cu toată responabilitate şi cu oarecare părere de rău. Nu-mi pare rău că v-o mărturisesc, ci îmi pare rău că lucrurile astea se-ntîmplă, şi că, într-un fel, noi, închidem ochii ( unii din evlavie, alţii dintr-o evlavie prost înţeleasă, alţii pentru că-l cinstim pe Părintele Boca, alţii că…vezi Doamne, ca să nu facem sminteală!!!; numai ele, „maicile”, „gardiencele” de la Prislop, de la Mormîntul Părintelui Boca, nu se tem că fac sminteală, prin comportamentul lor ). Închidem ochii şi tăcem, iar lucrurile merg mai departe, urît…deranjant…”crestineste!!!”

Am fost de mai multe ori la Prislop, la Mănăstire. Am fost si eu, ca mulţii alţii, cu SCOP precis, şi am fost şi ca pelerin, dar am fost şi „incognito”…Niciodată, nu am găsit la Prislop, la Mormîntul Părintelui Boca o atmosferă bună. In sensul ca niciodata nu mi s-a-ntimplat sa gasesc vreo maicuta binevoitoare. Ci totdeauna am descoperit linga Mormint cite un pitt-bull in haine negre. Poate-am avut ghinion! Dar..de fiecare dată?!!!…

E o stare de fapt a mea, sau a..lor? O dată e prea puţin, dar de 2-3-5 ori, deja e..prea mult! Zic.

De fiecare dată am găsit sau am lăsat o atmosferă ostilă. Şi nu am creat-o eu! Nici pelerinii şi/sau turiştii! Ci..maicile sau, ma rog, femeile in negru.  Şi-am să exemplific:

O dată cînd am ajuns acolo la Mormînt, eu m-am apropiat şi am îngenuncheat la Cruce, să mă rog. Colegul meu, cu care eram acolo -în interes de serviciu-,  „vîna ciori”, printre pomi, cu aparatul de filmat, undeva mai în vale. Era linişte la Mormînt şi mai erau vreo doua persoane care se rugau. De cum l-au văzut „îngrijitoarele de Mormînt”, pe colegul meu că şi-a scos „puşca” si şi-a pus-o la ochi, a început să răsune valea şi codrii de primprejur de strigătele „femeilor în negru”! Erau doar doua, dar..făceau cît 20!!! Ăsta, colegul meu, nu ştia ce-a dat peste el. Nu-i venea să creadă ce aude!!! Mă ridic din genunchi, ma strecor mai linga el şi-i fac semn să bage „puşca-n teacă” . Cabotin din fire însă, nu o  face. Venise să ia „trofee”, de la faţa locului, şi nu voia să piardă ocazia. Făcusem 500 km ca să ne alegem cu ceva. Iar acum, „maicile” îi puneau piedici. Erau nişte simple imagini, peisaj cu pomi şi iarbă. Habar n-am ce găsise el de filmat, că nici măcar la Mormînt nu era, ci mult mai în vale, printre copaci! Dar, deh’, dacă-i dădusem camera pe mînă, a început a se juca cu ea!!! Atmosfera s-a încins. Ele ziceau una, el zicea doua, alea ziceau trei, el zicea cinci (vorbe), şi cînd el a tăcut şi şi-a strîns „pusca”, băgînd-o în teacă, „maicile”, au chemat, prin intermediul HITech-ului, ajutoare, şi au tăbărît pe el, ca să-l deposedeze de „instrumentul flagrantului”. Atunci m-am apropiat, vizibil, dîndu-mă de partea lui, pentru echilibrarea balanţei, încercînd să ponderez cînd pe colegul, cînd „micul grup de comando”, în sutană, care se năpustise asupra lui, recuperîndu-mi totodată camera de filmat. Să te ferească Dumnezeu de mînia unei „maici”!!! Eu am păţit-o, aşa că vreme de 6 ani am păstrat tăcerea, asupra  „evenimentului” petrecut la Prislop, la Mormînt. Dar, iată că a venit vremea să vorbesc despre el!(Si de asta data, doar despre unul)

Şi pentru că am smuls aparatul de filmat din mîinile colegului meu şi am luat-o la fugă, spre maşina mea, pe care-o lăsasem chiar în faţa stăreţiei, unde şi stătusem de vorbă cu maica stareţă de atunci ( în 2009, aprilie; nu ştiu dc acum e altă stareţă, sau tot aceea de atunci ), şi „maicile”, nu au putut pune mîna pe aparat, nici n-au putut pune mîna pe mine, că am avut sprint ca un iepure, au lansat în urma mea, o ploaie de belsteme, de m-am cutremurat…Ziceai că sînt în IAD, între un batalion de draci, nu in curtea Manastirii Prislop, linga Mormîntul Sfîntului Ardealului, între măicuţe, pe care noi, oamenii de rînd le vedem şi le tratăm ca pe nişte îngeraşi!! Ehei…da’ ce „îngeraşi” erau astea!!! Înainte să ajung să bag cheia în broasca uşii ca să deschid maşina, m-am prăbuşit. M-a luat capul. Se învărteau copacii, curtea, cladirile cu mine…Nu avusesem absolut nimic pînă atunci! Fusesem într-o stare perfectă de sănătate.

Am reuşit totuşi să deschid şi să intru în maşină. M-a luat subit cu frig, şi pe tot capul mi-au apărut nişte guguloaie cît nişte nuci de mari, care mă dureau de-mi crăpa capul şi care mă înjungheau. Am început să am frisoane. Am pornit motorul şi am dat drumul căldurii la maxim. Curgeau apele pe geamurile maşinii de cald ce făcusem, aproape că mă sufocam de cald, iar eu dîrdîiam de numa-numa… Am început să mă rog, după cum da Domnul! La un moment dat, am zărit lîngă geamul maşinii un preot, care stătea de vorbă cu o doamnă, şi am vrut să dechid uşa să-l strig, să vină să-mi facă o rugăciune, dar..n-am putut, deşi preotul acela, a stat de vorbă, cu doamna aceea, mult, lîngă maşina mea. După ceva timp a ajuns, cu chiu cu vai, la mşină şi colegul meu, care scăpase teafăr, dar bine „aghezmuit” din mîinile „maicilor”. Cînd a dechis uşa şi m-a văzut,albăstrie şi dîrdîind, a rămas înlemnit! Nu-i venea să creadă. Eu eram vineţie şi tremuram ca epilepticii ( atenţie, eu nu sufăr de acest sindrom!,; ferească Dumnezeu pe toată lumea! Şi pe „scumpele măicute” care nu ştiu ce jar şi-au pus pe cap, făcînd ceea ce au făcut!!! )! L-a apucat furia şi a vrut să se ducă la stareţă, să-i spună despre comportamentul „maicilor” de la Mormînt. Dar eu nu l-am lăsat (ajungea zilei necazul ei!!!) Am zis că nu mersesem acolo să facem supărare mai mare decît făcusem, din nepricepere, şi fără nicio intentie prealabilă. Colegul meu s-a aşezat afară lîngă maşină pe o buturugă, şi-a pus faţa în palme şi a rămas acolo doua ceasuri, mut, timp în care eu am dat să mor. Am trecut prin toate stările posibile şi imposibile! La vrăjmaşul, sînt multe cu putinţă!!! Mai ales cînd are „servitori” vajnici, precum nişte..”măicuţe” sîrguinciose în a-l sluji!!!…Sa fereasca Dumnezeu pe orice om de gura lor bogata in sudalme!!!

La un moment dat m-a sunat un părinte călugăr de la Bucureşti. Un BĂTRÎN orb, pe care eu îl mai „căram” cu maşina la Biserică şi-napoi. Avea nevoie de mine să-l „car” pînă undeva. I-am spus unde sînt şi în ce stare! Mi-a spus să părăsesc, după cum pot, cît mai repede cu putinţă, chiar de-ar fi să las şi maşina acolo, incinta Mănăstirii, şi să ies afară…că el, va pune, pe dată genunchiul la rugăciune pentru mine! Dar, eu, să ies de acolo, să mă depărtez, urgent, de acele „femei în negru”, care-şi lansaseră „artileria grea” asupra mea.

Zis şi făcut. Am oprit motorul, m-am dat jos din maşină şi la braţul colegului meu m-am dus spre poartă. Lumea care intra se uita ca la circ. Cineva dintr-un grup a şi întrebat ce-am păţit. Colegul a spus, la un moment dat cuiva. Şi cineva, dintr-un grup a spus că i s-a întimplat să aibe altercaţie, din senin, cu „maicile” de la Mormînt. Apoi stînd afară, dincolo de poartă, aşa cum îmi spusese părintele călugăr la telefon, tot venea lumea şi întreba ce am, căci eram învineţită şi tremuram de frig, deşi afară, oamenii erau în tricou cu mîneci scurte.

Lumea îi dădea sfaturi colegului meu. El mi-a pus la un moment dat, mîinile lui căuş pe cap şi mi-a spus, la plus infinit, Tatăl nostru. Altceva nu ştia bietul om! Dar, slavă Domnului, că ştia asta! Am început să-mi revin. Nu mai vedeam în ceaţă. Ne-am întors, am luat maşina, şi încet-încet, am scos maşina pe poarta Mănăstirii şi am plecat pe drumul şerpuit spre Haţeg. Colegul meu nu conducea, dar m-a ajutat, ţinîndu-mi, permanent mîinile pe cap, şi rostind neincetat Tatăl nostru. Am ajuns, cu chiu-cu vai, la Haţeg, apoi ne-am mai aşezat pe drumeagul bun, şi la şosea a fost oarecum ceva mai comod. Nu puteam merge cu viteză însă, pentru că nu aveam control total asupra mîinilor şi picioarelor mele. Mergeam uşor, atent, şi ne rugam, şi eu şi colegul meu.  Într-un final, la Sibiu, m-a sunat din nou părintele călugăr, să mă întrebe cum sînt. I-am spus că am făcut precum mi-a zis şi că sînt într-o oarecare stare de bine, dar nu-s bine. M-a binecuvîntat şi a închis. Abia la ieşirea din Sibiu, am început să mă..luminez la cap. Au dispărut una cîte una „nucile” de pe cap. Şi, într-un final, am ajuns acasă! Dar, m-a urmărit, multă-multă vreme, atitudinea „maicilor” de la Mormîntul Părintelui Boca…Iar colegul a spus ca in viata lui nu va mai pune piciorul intr-o..Manastire!!! Asa ca, sa fac bine sa nu-l mai „accesez” in Echipa!

În 2010, în septembrie, am mers din nou la Prislop. Aveam oarecare tîrşă, dar a trebuit să merg. Am luat cu mine o femeie credincioasă, o femeie pe care o cunosc trei sferturi dintre credincioşii-ortodocşi -practicanţi- din Bucureşti, şi încă mulţi de prin ţară. Femeia a slujit cu credincioşie pe la nişte Biserici, fără plată. E o femeie de un mare bun-simt, care iubeşte Biserica, preoţii, maicile, şi care îi iubeşte pe semeni şi, totodată, îi ajută mult pe toţi „aurolacii” şi pe toţi amăriţii soartei, după cît îi stă ei în putinţă…şi peste putinţă…

A dorit s-o duc la Prislop, şi, pentru că ţin la ea şi pentru că o iubesc, nu i-am putut refuza, si…am dus-o!

Eu am intrat în Biserică să admir pictura şi am rămas de vorbă cu o maicuţă, cu o femeie care se pricepea la pictură, iar Baby a mea ( asa îi zic eu femeii pe care am dus-o la Prislop ) s-a dus la Mormînt. S-a întors de la Mormînt, plîngînd în hohote, şi mi-a spus că vrea să plecăm urgent, că nu mai vrea nicio secundă să rămînă acolo.

M-am supus. Pe drum, plîngănd mi-a spus că i-a făcut „maica” de la Mormînt o panaramă, fiindcă luase 10 pietricele de marmură, şi că „sudălmise” aia de-i săriseră capacele…

Acum, ca o paranteză, marmura aia la Mormînt, o aduce o cunoştinţă de-a mea, care are undeva, pe lîngă Deva, o Carieră de Marmură. Şi el, patronul Carierei de Marmură, mi-a spus că duce destul de des, cu maşina, pietricele de marmură la Prislop. Prin urmare, nu cred că „seca”, nici nu seacă  marmura, dacă lumea, cu credincişie şi cu nădejde în binefacerile Părintelui, ia cîte 1-2-5 pietricele de la Mormînt, ca să le ducă celor dragi, sau poate, chiar unor bolnavi! Căci ele, „maicile”, „pitt-bullii”, aşa motivează comportamentul lor, că cică..”dacă toată lumea ia cîte-o pietricică, rămîne Mormîntul descoperit!”  Dar, măcar de-ar zice, doar fraza asta!!! Căci, ele fac „completări” cu „adaosuri suplimentare”, de n-ai auzit nici ..la ţigănci…Plus că îl mai scot „la înaintare” şi pe Pr Boca, zicînd că „face şi desface” Părintele, şi că..”praful şi pulberea” şi…”alte cele”, se-alege de tine dacă..bla..bla… Şi mă-ntreb: pînă cînd le va îngădui Părintele Boca, acestor „maici”, atitudinea lor despotică? Şi deloc comformă cu ţinuta unei maici şi a Mănăstirii!

De ce-am scris  Articolul? Pentru că…

Uitasem de toate cele de mai sus, pînă mai adineauri, cînd mă sună un amic. Era prin zonă, cu treburi, şi s-a abătut din drum, ca să meargă la Prislop. Pentru că LEGENDA e stufoasă, multă lume vrea să ajungă acolo. Aşa ca, de ce nu si amicul meu!

M-a sunat amicul meu, puţin mai devreme, să-mi spună că a ieşit un tambălău cu „maicile” de la Mormînt, „pitt-bulii” cum le zic eu ( ierte-mă Domnul şi Părintele Boca! ). Că el a luat cîteva imagini cu camera de filmat, plus că mai erau nişte turişti „rătăciţi”, care filmaseră ( ăştia, turiştii, toţi sînt cu camere foto sau video atîrnate de gît ) şi i-au vazut „maicile”, şi …a ieşit o „distracţie” de numa-numa!!! N-am stat să-mi povestească tărăşenia, fiindcă îl auzeam în felii, din pricina semnalului…Dar, mie, nici nu trebuia să-mi povestească prea mult, fiindcă sînt în cunoştinţă de cauză..pe propria-mi piele…Doar că el, neştiind, care-i bai-iul cu „maicile”, a fost cam..dezamăgit…Ca atunci cînd te duci la Pomul Lăudat, şi-l găseşti fara roade sau chiar fara..frunze!!!…

Nu numai „maicile” de la Mormînt, se comportă cum nu-i stă bine unei măicuţe, sau unei vieţuitoare de Mănăstire, ci multe maici, de la Prislop, au un comportament inadecvat cu Lăcaşul în care se află…

Altă dată, la o altă vizită, după ce stătusem de vorbă cu maica staretă, şi-i spusesem scopul şi durata vizitei mele la Prislop, maica stareţă, mi-a spus să mă duc la Bucătărie să beau un ceai, pînă vine o maicuţă, care trebuia să mă însoţească, şi să se ocupe de mine. Condusesem noaptea şi ajunsesem dis-de-dimineaţă, la Prislop. Un soare fain îşi trimitea cu generozitate razele asupra mea, pădurea emana un miros plăcut! Plouase cu ceva timp în urmă, iar acum picăturile de ploaie tronau încă, în mărgele, pe iarba din curtea Prislopului, aşa încît nu mă-nduram s-o calc cu roţile maşinii. Îmi venea, mie însă-mi, din respect pentru darul lui Dumnezeu, să mă descalţi şi să calc, desculţă, prin iarba  verde, înviorată de ploaie şi de razele calde, îmbietoare ale soarelui generos!…

Nu-mi era foame! Aveam juma’ de portbagaj cu mîncare. Căci luasem provizii, fiind plecată, cu treburi, pentru un timp nedefinit, în zone..indefinite…

Nu eram nici măcar obosită, cu toate că şofasem toată noaptea. Dar, m-am îndreptat totuşi, spre Bucătărie, cu gînd să cer o sticlă de plastic, goală, ca să iau agheazmă, căci văzusem un Preot care, însoţit de o măicuţă, tocmai săvîrşise slujirea Agheazmei mici. Şi bucuroasă, mi-am zis, că să iau şi eu un pic, să stropesc un pic maşina, că poate aşa nu mă mai opresc „Băieţii cu ochii albaştri”, şi nu-mi mai dau amenzi, să mă lase fără finanţe pe coclaurii ăia!!! Dar neavînd sticlă, iar maşina fiind rămasă jos la stăreţie, m-am îndreptat pe cărăruia care duce spre Bucătărie…Dar n-am făcut prea mulţi paşi, că dintr-o încăpere ( nu era chilie), din apropierea cvartalului de construcţii în care se află şi Bucătăria, undeva în dreapta Bisericii, a iesit o femeie, o maică probabil ( era o „femeie in negru” ) şi cu o atitudine de jandarmerita, a strigat la mine, zicindu-mi să rămîn pe loc şi să-i spun de acolo ce vreau!!!

– Upsss! Nu mai vreau NIMIC! De fapt..nici..n-am vrut!!!, îi zic uşor stingherit.

– Cum adică nu vrei nimic?!! De ce-ai ajuns pînă aici??? Ce vrei? Ce intenţii ai avut?, mă chestiona zbirul din faţa mea, de la distanţă, strigînd de parcă o invadaseră hoţii. Deşi eu, eram cu mîinile goale, avînd atîrnată de gît doar o poşetuţă cît un portofel în care aveam actele şi banii. Şi eram cu mîinile atărnîndu-mi, goale, pe lîngă corp.

Eram însoţită de doi colegi, însă ei erau mult în urma mea. Ăia, bărbaţii, cind au auzit strigatele „maicii”, au intors spatele, „boscorodind” si  taxînd „ospitalitatea maicii”, cu suficienre cuvinte „alese pe spînceană”…

Eu însă, mă apropiam de „maica” aceea guralivă, şi-i explicam că, în fapt, ea ar trebui să ne pună şi la masă, comform „protocolului”, dar că  eu nu doresc asta, întrucît am mîncare cît să satur un Asezămînt întreg! Doar că voiam să-i cer o sticlă goală pentru ca să-mi iau puţină Agheazmă, pe care tocmai o făcuse preotul lor. Şi auzind „maica”, doleanţa mea, mi-a strigat iar, să nu mă mai apropii mai mult, ci..să aştept acolo, la distanţă, că-mi va aduce ea, acolo, o sticlă goală..dacă va găsi!!!…

Cam asta a fost! Şi, mă întreb: oare ce-or fi avut de tăinuit, acolo, maicile?!!! De ce acest comportament? Noi nu făcusem nimic care să le incite.

Să nu mai spun că, unei maici i-am spus că a spus maica Stareţă, să facem aşa şi aşa…la care ea, maica-însoţitoare, a spus că: „maica stareţă, să facă ea ce a spus, fiindcă eu, nu fac!; dacă ea a spus, n-are decît să facă ea asta!; eu nu fac decît ce a spus Cuviosul Boca!”, mai adaugă maicuţa, care nu avea nici măcar anii, la care ar fi putut pretinde că ar fi putut auzi ea ceva din gura Cuviosului  Boca, acest Sfînt strateg al Ardealului!!!

Cam asta-i treaba cu maicile de la Prislop! Şi proporţia-i mare! Păcat! Ruşinos şi jalnic! N-au niciun respect pentru pelerini sau pentru cei care se ostenesc -cu credinciosie fata de Sfintul Arsenie Boca- sa duca daruri Manastirii Prislop. Ele, „maicile” au sentimentul ca „totul li se cuvine”, drept pentru se comporta ca atare…

Ştiu mulţi despre ce vorbesc eu aici, şi mulţi au avut „evenimente” neplăcute şi dispute, mai mici si/sau mai mari cu „pitt-bulii”, de la Prislop, dar oamenii, de ruşine sau, poate, dintr-o „evlavie”… tac. Iar nouă, mai ales ortodocşilor, ne cam place să ne dăm după ..cireş! Sîntem farisei! Farisei fătarnici!, în zisa Domnului Hristos.

Cu toţii mărturisim, şi ne place să spunem că, vai, ce minune mi s-a întîmplat la Prislop, dar nimeni nu spune despre „minunile”, colaterale. Şi ştiu, PE SURSE, şi din experienţele-mi proprii, că multe sînt…Eu însămi aş putea si-aş mai avea de adăugat, dar n-am s-o fac. Cel puţin deocamdată!  Şi nu se jenează nimeni de neruşinarea „personalului” deservant de la Mormîntul Părintelui Boca… Şi nimeni nu ia atitudine!!..De ce? Ca nu cumva să se destrame..LEGENDA?…ATENTIE! Nu interpretati dupa cum va convine! Eu nu-l contest pe Parintele Arsenie ca Sfint! Ci contest faptele reprobabile ale „pitt-bulilor”, ale maicilor care ingrijesc Mormintul! Care pentru ele, nu-i deloc Sacru! Caci de-ar fi, ar avea dragoste pentru dragostea cu care vin credinciosii…si-ar avea intelegere pentru nevoia lor de-a lua o pietricica de la Mormint!

Multă lume, care se duce acolo, ca la o MECCA românească, pleacă de acolo cu un gust amar…Si asta nu-i deloc in ordine!

Da, pot mărturisi, cu mîna pe inimă, că Părintele Arsenie Boca, chiar poate face minuni, cînd vrea şi cui vrea, după cum porunceşte Domnul, şi eu însămi am dat, dau si voi da mărturie SCRISĂ întru aceasta, dar, ceea ce fac acele măicuţe ( la Mormînt ), este sub demnitatea oricărui om, fie el creştin sau necreştin, pelerin sau un turist oarecare, de a suporta! Iar nouă, creştin-ortodocşilor, nu ne face cinste! Dimpotrivă!