Posts Tagged ‘arsenie papacior’

Dragul, scumpul şi sfîntul meu părinte, Nicodim Bujor, autorul Acatistului Sfîntului Calinic de la Cernica, un..”ilustru necunoscut”.


                     Dragul, scumpul şi sfîntul meu Părinte,

                                         Nicodim Bujor

             Autorul Acatistului Sfîntului Calinic de la Cernica

un “ilustru ..necunoscut!”-

                              PR Nicodim Bujor

                                               Cap l

                                         Privegherea

Pe 31 ianuarie 2011, luni seara mă aflam la căpătîiul părintelui Nicodim Bujor, la “catafalc”. I-am citit din Psaltire. Şi eu! Doamne, Slavă Ţie!…

Părintelui îi plăcea să-i citesc. Ştiam asta! Din repetatele vizite pe care i le făcusem, vreme de 6 ani, la Ploieşti. Aşa că, am făcut tot posibilul să mă “infiltrez” printre ştiutorii de carte şi printre “purtătorii de veşminte”, printre preoţii şi monahii prezenţi, printre rubedeniile şi apropiaţii lui, şi i-am dedicat, pe ultima sută de metri, o catismăntreagă! Slavă Tie, Doamne! I-aş fi citit pînă-n zori!!!…

Stăteam printre “nuntaşi” şi nu-ndrăzneam să ies în faţă, pentru că: nu aveam “haine de nuntă!” Nu-ndrăzneam să mă duc să-l îmbrăţişez. Să-i sărut mîinile cu care mă binecuvî-ntase de atîtea ori! Mîinile lui, cu care făcea adevărate tămăduiri trupeşti şi sufleteşti, doar la o atingere! Mîinile, minunatele lui mîini, pe care, doar ce le atinsese de trupul meu -încovrigat şi înţepenit de paralizie-, ridicîndu-le mai apoi spre CER, dimpreună cu glasul său firav, spre binecuvîntare, că mă şi ridicase din patul bolii, în Ziua întîi a Paştelui 2005!…

Mîinile cu care mi-a dat -şi îmi dă!!!- mie, părintele Nicodim Bujor, atîtea Sfinte Binecuvîntări!

Nu-ndrăzneam să înaintez, din cel puţin două motive. Nu eram îmbrăcată conform cu starea momentului ( plecasem în fugă de le serviciu, după terminarea programului de 12 ore ) şi, mai apoi, mă temeam de stareţul nou instalat precum “cineva”de tămîie. Nu voiam să deranjez! Nu acum!..

Era acolo o “nouă orînduială” …care-mi “ucidea” orice speranţă. Călugării intrau în faţă. Apoi neamurile şi cei mai apropiaţi dintre apropiaţi. Cum să deranjez aşadar? Nici prinoasele pe care le dusesem, spre cinstirea părintelui, nu îndrăzneam să le scot la vede-re. Pentru că acolo nu erau mese. Era doar sicriul -pus pe o masă, pe post de catafalc- şi puţinii apropiaţi care reuşiseră să afle de “eveniment” şi-şi făcuseră apariţia la căpătîiul părintelui. Fiindcă eu cunoşteam, oarecum, “locurile” pe-acolo, prin Mănăstire, am încercat “ fac rost” de-o masă, dar un călugăr, străin mie, “m-a pus la colţ”. Şi-acolo am rămas multă vreme, suspinînd în sîn şi suferind în tăcere, precum un cîine pribegit. Eram, oarecum, stingherită. În alte împrejurări i-aş fi pus eu la index! Dar acum, în împrejurarea dată, am preferat să mă fac mică-mică şi să devin asemenea părintelui meu drag şi scump: silenţioasă!

Aş fi vrut să ies în faţă şi să strig: plecaţi de-aici! Plecaţi cu toţii! Voi nu vedeţi că eu sint aici? E al meu ! Al meu, nu al vostru!…Dar..n-aveam niciun drept!…

Cine eram eu?

Un oarecarr! Unul din mulţime!

Şi-mi venea să mai strig unora: Plecaţi de-aici! Ce vă tot fanfaroniţi atîta? Ce-i aicea? Circ?…

Dar, nu puteam! Nu puteam să-i fac părintelui meu drag şi scump –şi sfînt–  una ca aceasta!!! El niciodată nu ne dădea pe faţă “năzdrăvăniile”, aşa că nu era să fac eu acum una ca asta! Să-i dau pe faţă pe farisei???…Pentru nimic în lume n-aş fi putut să-i fac asemenea supărare părintelui…Drept aceea, m-am făcut mică şi-am tăcut, suferind în inima mea pentru “nedreptăţile” ce i se făceau celui care n-a supărat, niciodată, pe nimeni!…Cît şi pentru “nedreptăţile” ce mi se făceau, fără ca cei din jur să ştie măcar că mă nedreptăţesc…

O, scumpule şi drag părinte, Nicodim Bujor! Nu este zi dată mie de la Dumnezeu să nu-ţi sfinţesc pomenirea! Nu este zi în care să nu-mi răsune-n urechi toate binecuvîntările sfinţiei tale, cu care Dumnezeu a bucurat inima mea cea săracă şi îndurerată de atîtea necazuri, de ZDROABE şi neputinţe! Nu este zi în care să nu-mi amintesc şi să simt că: exişti pentru mine! Şi nu este zi, nici ceas, în care eu să nu dau Slavă lui Dumnezeu, Cel Care m-a binecuvîntat pe mine cu bucuria de-a primi acele minunate, UNICE, Sfinte Binecuvîntări de care-am avut parte!

Scump şi drag părinte, Nicodim Bujor, îţi mulţumesc acum pentru tot!

Îti mulţumesc acum, pentru că n-am mai ajuns să vin şi să-ţi mulţumesc! Şi n-am venit, pentru că nu credeam că pleci!…

Ştiam că “vei pleca”, dar îmi refuzam mie însămi aceasta. Credeam că dacă nu vin, şi dacă nu vin o zi, două, nouă, nouăzecişinouă…mă vei aştepta aşa…pînă la sfîrşitul veacurilor!! Şi aşa, amăgindu-mă eu însămi, zi de zi…într-o zi…team pierdut! Team pierdut tocmai pentru că: nu voiam să te pierd!!! Şi am pierdut clipa în care ţi-aş mai fi putut spune, încă şi încă o dată: cît TE IUBESC!

Mă consolez cu ideea că ai reţinut măcar ceea ce ţi-am zis în acea zi de sfîrşit de octombrie 2010, în pridvorul chiliei de la Mănăstirea Cernica, cu două luni înainte de …”plecare”. Şi mă consolez la gîndul că ştiai, şi ştii, că te am în inima mea şi eşti aici, cu mine, mereu prezent!…

Ştiai de ce voiam să vin cît mai des la Ploieşti. Ştiai de ce o boscorodeam, în sîn, pe dna Mia ( Domnul să mă ierte!; Dumnezeu s-o odihnească în Pace! ), pentru că-mi era oprelişte uneori, cînd venean şi-mi spulbera toate sentimentele, toate trăirile…făcîndu-mă să aştept în..antecameră, chiar şi cîteva minuţele, care mie-mi păreau lungi cît veacul…

Mă consolez, drag, scump şi sfînt părinte Nicodim Bujor, la gîndul că ştii că eşti SPECIAL pentru mine!

Mă consolez la gîndul că, sfinţia ta, a îngăduit şi mîinilor mele să te hrănească! Îţi mulţumesc! Fiindcă-mi umpleai sufletul de mîngîiere şi de bucurie cînd făceai aceasta! Mai ales că te simţeam “complotînd” -cînd îţi strecuram, direct în gură, fructe proaspete ( din primul rod al anului )-, acoperindu-mă ca să nu mă prindă dna Mia. Şi păpuşoiul!! Era rod nou, părinte, şi-ai poftit! Iar eu te-am hrănit în ascuns, cu boabe de porumb fiert…

Şi mă consolez la gîndul că, da, am putut să-ţi aduc, în acea ultimă seară, la Cernica, un ultim PSALM! Un omagiu adus prieteniei noastre tainice şi…trainice!!

Nu uit cum s-au întors capetele celor prezenţi acolo, la catafalc, cînd eu, în blugi şi cu capul descoperit -cum plecasem de la serviciu- m-am postat în dreptul maicii care citea din Psaltire!  M-am postat foarte-foarte aproape de ea!! Şi-am stat acolo, stîlp, preţ de peste jumătate de ceas! Iar ea, “femeia în negru, maica, “nu înţelegea” ce caut eu –una în blugi şi fără basma pe cap!!!– acolo! La căpătîiul unui Avva! Citea, maica, nestingherită, ba chiar “înfruntîndu” în subsidiar, făcîndu-se că nu mă observă, deşi-i stăteam înfiptă-n  “coastă”, precum o ţepuşă!!!…

Te chemam în ajutor, în gînd, şi încercam să-mi fac curaj. Şi pentru că “femeia în negru” sorbea, cu lăcomie, catismă după catismă şi nu dădea semne că s-ar opri, nici că m-ar observa, m-am decis să-mi fac mai simţită  prezenţa, cît şi intenţia. Şi, într-un răstimp, m-am aplecat şi i-am zis franc, femeii, în ureche, ceea ce vreau! Aşa că..într-un tîrziu, pricepînd, ea s-a dat la o parte cu obidă!!! Iar eu, în cea mai grotescă ţinută, m-am prezentat Înaintea Domnului meu Hristos, cu inima ajunsă-n gît, bătînd să-mi spargă pieptul şi ţi-am adus, drag şi scump părinte Nicodim Bujor,..un ultim omagiu! Dar nu cel mai de pe urmă…

TE IUBESC!, părinte drag şi scump, Nicodim Bujor. Sfinte al lui Dumnezeu! Silenţios ai trăit, silenţios ai plecat!!!…

Ai plecat, dar…ne-ai lăsat un dar de MARE PREŢ! Ne-ai lăsat o valoroasă operă: Acatistul Sfîntului Ierarh Calinic de la Cernica! Ni l-ai lăsat nouă, tuturor românilor! Şi celor care n-au avut bucuria de a te fi cunoscut! Dar, ei, te vor cunoaşte de-acum prin mijlocirea Acatistului. Şi îl vor cunoaşte pe Sfîntul Calinic! Îl vor cunoaşte pe CEL Care v-a sfinţit pe amîndoi -pe sfinţia voastră şi pe Sfîntul Calinic-, ÎL vor cunoaşte pe Dumnezeu!

Ai plecat, dar…mi-ai lăsat un milliard de trăiri, de gînduri şi de amintiri frumoase! UNICE!

  Ai plecat, dar…nu m-ai părăsit! Eşti cu mine în fiecare zi! În fiecare ceas! Te port, drag, scump şi sfînt părinte, Nicodim Bujor, în inima mea mereu-mereu!

Binecuvîntat să fie Dumnezeul meu, Cel Care m-a binecuvîntat pe mine cu bucuria de a mă bucura de binecuvîntările sfinţiei tale, sfinţite al lui Dumnezeu, părinte Nicodim Bujor!

 

                                    Înmormîntarea

Înmormîntarea părintelui Nicodim Bujor a fost scurtă, fără fast, făcută în pripă, rapid…pe o vreme cîinească.

Era un ger de crăpau pietrele….iar pe jos o gheţăraie de nu-ţi stăteau piciorele unul lîngă altul în mers, decît dacă erai foarte dibaci în patinaj artistic…Un participant din cortegiul funerar, un preot, a căzut şi şi-a rupt  piciorul, fiind luat cu Salvarea de acolo…

Totul pe jos, era..STICLĂ!!! Fusesem în seara precedentă înmormîntării la Priveghere şi căzusem prin curtea Mănăstirii de cîteva ori -de la poarta Mănăstirii pînă la uşa Bisericii fiind distanţă destul de mare- aşa încît adresasem, în seara aceea, suficiente “cuvinte de laudă” stareţului şi călugărilor care nu se îngrijiseră să presare nişte nisip sau un pic de sare pe alei…semn că puţin le păsa lor de BĂTRÎNUL NICODIM BUJOR şi de cei care urmau să ajungă la Cernica să-l petreacă pe ultimul..drum cît şi de credincioşii care veneau mereu, în număr mare la  Slujbă acolo!!!

N-am participat la înmormîntare. N-am putut! Pur si simplu n-am putut să mă duc să mă uit cum Avva al meu va intra în groapa aceea şi acoperit cu pămînt…

Nu era prima oară cînd aveam “neputinţa” aceasta. Mai avusesem trăirea aceasta şi la altcineva, un apropiat, care plecase la Domnul timpuriu..Prea timpuriu…

Înmormîntările şi mersul la Spital, în vizită la bolnavi, sînt două dintre lucrurile pe care, cu anevoie le fac. Şi dac-ar sta exclusiv în alegerea mea, nu aş face-o niciodată!

Dac-ar fi fost după mine, nici la înmormîntarea părinţilor mei sau la cea a celor doi fraţi ai mei, plecaţi prea de timpuriu, nu m-aş fi dus! Dar, na! Viaţa te obligă uneori, în mod paradoxal, să faci lucruri pe care nu îţi e la îndemînă să le faci!…

Nu mă dusesem la înmormîntare, aşa că am fost scutită să văd, pe viu, nişte “chestiuţe”, pe care le-am auzit, mai apoi, de la persoane de încredere…”chestiuţe” care m-au rănit profound cînd le-am aflat…Ierte-i Domnul! ( Pe principiul că: “poate nu ştiau ce fac!” Deşi..mă-ndoiesc de “neştiinţa” unora!!! )

Cert este că BĂTRÎNUL plecase, cum-necum, să-şi ocupe locul său din Cimitirul Cernica şi locul său de-a dreapta Domnului, unde era aşteptat cu dragoste de Maica Domnului ( pe care părintele Nicodim Bujor a adorat-o şi a cinstit-o cu mare evlavie ) şi  de Sfinţii lui Dumnezeu! Dar, cred că era aşteptat, mai ales, de către Sfîntul Calinic, cel pe care îl cinstise în chip deosebit şi căruia, cu credincioşie, părintele Nicodim Bujor îi alcătuise un dumnezeiesc Acatist! Acatist ce va rămîne peste veacuri, mărturie de credincioşie a părintelui faţă de Biserica lui Hristos şi mărturie de sfinţenie a bunului, smeritului meu drag, scump şi sfînt părinte, Nicodim Bujor!

I-am făcut colivă şi l-am pomenit, după aceea, cîteva zile consecutiv. Am umblat un timp mîhnită, cum nu mai fusesem la niciuna dintre multele despărţiri anterioare de unii dintre cei foarte dragi ai mei…printre care doi fraţi, mama şi tata, plus tatăl lui Erm ( care-mi lăsase un sentiment foarte ciudat, despărţire din aceea cu rupere de suflet, deşi nu-l cunoscusem decît cu vreo două săptămîni mai înainte de plecarea sa la Domnul. Acum mă gîndesc că, poate tocmai asta fusese tragedia, care mai apoi, s-a transformat pentru mine şi pentru Erm, într-o…dramă! Că nu-l cunoscusem şi nu ajunsesem la tatăl lui, la Spital, mai din vreme, la timp, ca să-l putem salva!!!, salvîndu-ne, oarecum, şi pe noi!…).

Am suferit şi sufăr după plecarea Părintelui Nicodim Bujor, precum un cîine căruia i-a murit stăpînul şi nu mai are cine să-l mîngîie…

Ajung la el, la locul din cimitir, arar, după cum rînduieşte Domnul… iar din pomelnicele mele este nelipsit, alături de cei dragi ai mei, care, şi ei, au fost chemaţi -unii prea de timpuriu!!- şi au plecat la Domnul! Candela  aprinsă pentru părintele, încă din 2005, din ziua în care l-am cunoscut, cînd era în viaţă, nu se stinge niciodată. Arde lîngă fotografia făcută atunci, fotografie în care BĂTRÎNUL nostru ne binecuvîntează pe toţi ce prezenţi atunci, acolo. Fotografia aceasta este cea prin care…comunic cu părintele meu drag, scump şi sfînt, Nicodim Bujor! Prin intermediul ei ştiu dacă sînt în regulă sau nu! Ştiu dacă se va întîmpla ceva rău sau ceva bun în viaţa mea! Dacă voi avea bucurii sau tristeţi! Privindu-l, în fotografie, atunci cînd merg să verific flacăra candelei şi să-i adaug ulei, părintele îmi transmite stări diferite. Nu întotdeauna le percep atunci pe loc. Dar, nu trece multă vreme şi…înţeleg!!!

Cele mai importante trăiri legate de părintele Nicodim Bujor mi le exprim public pe  Blogurile mele sau le mai dezbat cu cîte cineva care l-a cunoscut. Dar sînt şi lucruri pe care doar părintelui Nicodim Bujor şi lui Dumnezeu le pot împărtăşi!…

Binecuvîntat fie Domnul Dumnezeul meu, Care m-a binecuvîntat cu bucuria de a-l fi întîlnit pe bunul, blîndul, dragul, scumpul şi sfîntul meu părinte, Nicodim Bujor!

Binecuvîntat fie părintele Nicodim Bujor între Sfinţii lui Dumnezeu!

Antoaneta Rădoi -de la Vrancea

( Volumul este înTipografie şi va apărea pe 30 ianuarie 2015, cu ocazia comemorarii a 4 ani de la plecarea la Domnul a părintelui meu drag, scump şi sfînt, Nicodim Bujor. Volum ce i-l dedic cu nepreţuită dragoste! )

Reclame