Posts Tagged ‘anunt important’

Despre Dicţionarul douămiiştilor…


Dragi scriitori: Legat de DICŢIONARUL DOUĂMIIŞTILOR, trebuie să ştiţi că lucrez la referate, dar am ff multeeee de întocmit, iar pentru asta citesc, citesc, extrag,  scriu, rescriu…. Este foarte, foarte multă muncă, foarte multă, voi sunteţi mulţi, -cei care ati ales sa trimiteti documentaţia şi cărţile voastre la mine-, eu sunt una singură, dar aveţi încredintarea ca nu stau, ci am alocat un timp anume din zi, în fiecare zi, din destul, -zic eu-, pentru întocmirea referatelor necesare Dictionarului. (Nu sunt remunerată pt aceasta muncă, dar nu asta este problema,  ci voiam sa va spun ca nu ăsta este serviciul meu, de unde mi-ar veni banii, aşa cum vine la fiecare din voi, din activitatile voastre zilnice. Eu mi-am asumat o munca, şi o voi face! Lucrez la Dicţionar, fiind delegat din partea revistei Convorbiri literar-artistice, al cărei redactor şef sunt.)

Urmariţi ce postez pe Cafeneaua interviurilor, (cât şi pe ivanacristescu.wordpress), căci încerc să vă ţin la curent, cu mult mai mult decit pe Facebook sau prin mail, fiindcă timpul mă sugrumă şi nu pot sta de vorbă cu fiecare autor în parte, să vă răspund fiecăruia la întrebări general-valabile, chiar dacă mi-aş dori. Lucrez, lucrez, lucrez, aşa încât nu ştiu când e seară, când e dimineaţă…

Vă mulţumesc pentru înţelegere!

Antoaneta Rădoi

anto oval 22

Reclame

Comunicat: Convorbiri literar-artistice…


ATENTIE!!…

Revista Convorbiri literar-artistice…

Rog autorii (indiferent ca trimit proza/poezie/epigrama/grafica/etc) sa-si ataseze și o poza de profil și, evident, sa-si treaca numele sub sau deasupra materialului. Primesc sute de materiale nesemnate. Adresa de mail a autorului nu-mi indica, la salvarea in computerul meu, numele autorului și din această pricina materialul poate ajunge la coș și…n-aș vrea ca acest lucru sa se-ntâmple, dar nici să-mi omor o grămadă de timp să redescarc materialele voastre, sa reverific de unde vin si cine poate fi autorul acelui text nesemnat (in timp ce voi va distrati copios cu ale voastre!!)!! Sa nu ziceti ca nu v-am spus!! Aștept materialele voastre! Proza sa fie scurta, max 1 pagina si jumatate A4, (max 3 pagini A5; textul sa aiba sens/stil/condei; nu public foiletoane, nimic serial, asadar nu fragmente din romane -fara cap si fara coada, ci proză tip eseu din care cititorul sa inteleaga ceva), iar la capitolul poezie, nu-mi mai trimiteti cite 100 o data, nu am timp sa va citesc intreaga opera, pt edificare imi ajung 2-3 poeme, din care decid publicarea unuia (spatiul nu-mi permite mai mult -nu sunt sponsorizata, paginile revistei sunt restrinse la un numar limita), și vreau ca sa se bucure de publicare cit mai multi ”anonimi”/neconsacrati/nepublicati in alte publicatii, dar care au condei/pensulă/gust bun pt arta. Textele sa fie scrise in WORD, font times new roman 12, cu diacritice. Lucrarilor bune le va veni rândul în următoarele numere ale revistei! Mulțumesc de înțelegere! (Antoaneta Rădoi, redactor-sef Convorbiri literar-artistice)

1 iulie 2018

Antologia „Noi am sărbătorit CENTENARUL UNIRII, 2018”…


Atenţie Români de pretutindeni!!! Creatori de frumos!!! Revista Convorbiri literar-artistice anunţă și așteaptă înscrierea pentru Antologia: ”Noi am sărbătorit CENTENARUL UNIRII, 2018”

Primim material din domeniile: Poezie/proză/dramaturgie/caricatură/grafică/hand made/muzică/ teatru/epigrame/pamflet (fiecare vine cu propriile creaţii, fiecare după cum l-a înzestrat Dumnezeu; talentaţi să fie!!)

Autorii materialelor pot fi consacrati, neconsacrati, debutanti, ori pur si simplu oameni care sunt talentați într-un domeniu oarecare si care își doresc să facă parte din Antologia aceasta, care va fi publicată sub egida revistei Convorbiri literar-artistice și a editurii Amanda Edit.

Tematica:  Centenarul unirii -Iubirea de ţară, de neam, unirea, omenia la români, tradiţiile şi cultura poporului român de la origini până în prezent, eroi, ţărani români rămaşi în memoria neamului, oameni de stat –români- demni de a fi cinstiţi, despre Zalmoxis, despre peşterile şi locurile încărcate de spiritualitate ale României, despre toate bogăţiile spirituale ale neamului românesc.

 AŞTEPTĂM  CU INTERES ÎNSCRIERILE DORITORILOR la SECŢIUNILE mai sus amintite, până la data de 30 august 2018, pe adresa: antoradoi@yahoo.com 

 Materialele (textele) să fie culese pe calculator, format: Times New Roman 12,  word doc., cu diacritice, pentru POEZIE sau/şi PROZĂ/epigramă, etc.

 Materialele (indiferent de natura lor: poezie, proză, grafică, fotografie, caricatură, epigramă, etc) nu vor depăşi 5 pagini A5 cu tot cu un mic CV literar, pt cei care-l au, sau câteva date despre autorul materialului!

ATENŢIUNE!!

NU CONDIŢIONĂM  apariţia în Antologie de nimic, nici măcar de vreun CV stufos, ci de TALENTUL autorului; CV-ul fiindu-ne necesar doar pentru o mică prezentare a autorului: numele şi prenumele sau pseudonim, (pt cei care au aşa ceva), zona geografica de unde provine, realizări culturale (pt cei care au), expoziţii, cărţi publicate, piese în care joacă –in cazul teatrului, ceva de gen şi cam atât! şi o fotografie de profil.

Ne dorim ca ANTOLOGIA: “NOI AM SĂRBĂTORIT CENTENARUL UNIRII, 2018!” să apară până la finalul lunii noiembrie pentru a putea fi prezentată la Gaudeamus 2018 și la evenimentele noastre dedicate ”Centenarului Românirei” din luna decembrie 2018.
Imediat după apariţie, ANTOLOGIA “MOI AM SĂRBĂTORIT CENTENARUL UNIRII, 2018!!”, va fi lansată şi mediatizată la evenimentele de carte din ţară, unde o vom trimite, (în formatul tipărit), atât în ţară cât şi în străinătate, la  biblioteci, comunităţi româneşti din ”diaspora”, ambasade, consulate etc, dar va fi prezentată şi pe Site-uri culturale în on-line. Vom organiza întâlniri culturale, cenacluri. Avem încheiate parteneriate media: radio, Tivi, reviste, biblioteci.

 Așadar, curgă cerneala!!!…

 (Redacția Convorbiri literar-artistice)

Nota: Republicare anunt, 25 iunie 2018 (Antoaneta Rădoi)Convorbiri 4 cu pix argintiu