Posts Tagged ‘antoaneta radoi’

Strâmtori între lacrimi și…Egofantezii, de Aura Dan


Sensibila și deosebit de talentata scriitoare, Aura Dan, vine, iată, în 2018, nu cu una, ci cu două surprize. Două cărți, una mai frumoasă și mai bună decât alta, una de poezie, și una de proză.  Cartea  de poezie, Egofantezii, la care mi-am adus un foarte ff mic, insignifiant, aport, a apărut deja, la Editura Mircea cel Bătrân, Băile Olănești, Vâlcea, al cărei editor este distinsul domn, Puiu Răducan, pe care am avut bucuria să-l cunosc abia acum, prin intermediul acestor….minunate Egofantezii ale Aurei Dan, colega mea de redcație.

Deosebit de bine lucrată cartea Aurei Dan.  Foarte bineplăcută ochiului!! Felicitări distinsului domn Puiu Răducan! Cât despre interior, o să postez, în fugă, ceva ce-am cules la-ntîmplare și-o să vă supun atenției poezia Aurei Dan, pe care eu o apreciez -deși nu sunt poetă și n-aș avea niciun drept să mă pronunț, dar o fac și o fac cu responsabilitate-, a fi creație pură! Finețe și…rafinament, sunt cuvintele de ordine din întreaga creație a Aurei Dan. Bravo Aura! Nu te laud pentru că ești colega mae de redacție, te laud pentru că meriți!, și mi-aș dori să te aprecieze cine trebuie!!, nu eu, o oarecare din mulțime.

La capitolul proză, autoarea, după ce ne-a delectat anul trecut cu un fel de…Fapt divers, în cartea Jurnal despre ceilalți, ne pune în atenție, de data aceasta,  un roman: Strâmtori între lacrimi, care-și va face apariția la Editura Amanda Edit, al cărei editor este, totodată, editorul revistei noastre, Convorbiri literar-artistice, dl Nicolae Nicolae, o scumpete de om! Coperta 1 a acestui roman este realizată de portretista Mihaela Gherghel.

N-am citit romanul în întregime, fiindca acum ne luptăm, în stil greco/roman, ((închipuiți-vă două muieri luptându-se în  acest STIL!!), să-i dam BUN de TIPAR, dar vă spun că Aura Dan, aici, s-a întrecut pe sine, iar eu…eu m-am întrecut în a da din gură….mărunt, des și apăsat!!!

Parcurgând scriptul, asud oarecum, de două ori, o dată pentru că nah`, munca-i grea -unii spun că ar fi doar pentru…tractoare!!, dar uite că tre să muncească și oamenii…-, și a doua oară pentru duritatea tragediei vieții personajului principal, dar și pentru incredibila tenacitate și devotamentul unor personaje secundare ale romanului. Mă îngrozesc de parca m-aș afla într-o cursă în raliul tenebrelor și tocmai mi s-a dezumflat o roată la mașină, și, mai c-aș vrea să azvârl cartea cât colo, dar curiozitatea mă împinge să continui și să ajung la capătul drumului personajului principal, căci…Aura Dan, mă incită prin stilul scriiturii ei, și, totodată, tare mi-aș dori ca finalul să fie cu…happy-end!! Vom vedea cu toții…curând. Săpămâna viitoare, cel târziu!!

Eu n-am nicio atribuțiune, doar sunt….omul care NU TACE!!, și de care e nevoie, uneori, ca să spună lucrurilor pe nume! Iaca am spus! Și abia aștept să vă invităm la lansare!! (Anto R)

 

Reclame

Cuvântul filologului Marian Nencescu la lansarea Convorbiri literar-artistice


AGIR, 18 dec 2017

M Nencescu vb la Carturesti 333

Stimaţi invitaţi, e o zi importantă azi, pentru că doamna Antoaneta Rădoi face un salt mortal, aş zice, iese în faţa publicului cu o revistă nouă.

.

Nu e nici prima, nici ultima, dar e foarte importanta cest moment  pentru ca deschide o cale şi ne arată un lucru. Într-o vreme în care nu doar literatura, ci chiar  cultura, chiar spiritul nostru este din ce în ce mai agresat, din ce în ce mai supus unor încercări greu de explicat, faptul că o mână de oameni, mai mult tineri decât aşa… ca şi mine, încearcă să iasă în public cu o revistă literară este meritoriu. În acelaşi timp este un salt mortal pentru că odată intrat în lumea literară riscurile se schimbă, cresc, iar cu timpul doamna Antoaneta, fără să-şi dea seama, pe măsură ce numere din revistă se vor aduna, va deveni ţintă, va intra şi ea în rândul celor care sunt, cum să spun, vânaţi nu vânători. Plăcut este să citeşti şi să priveşti dinafară, şi aşa cum ar spune Bolintineanu, în Ultima noapte a lui Mihai Viteazu: „Nu vă urez viaţă căpitanii mei, ci dimpotrivă moarte e tot ce vă cer” . Nu e vorba de moarte fizică, Doamne fereşte, ci de salt mortal în lumea culturală. De altfel în Editorialul pe care l-am scris, care se referea la o notă de botez a lui Nicolae Steinhardt, am făcut referire la schimbarea pe care o face omul atunci când intră în lumea spirituală, prin botez în cazul părintelui Nicolae de la Rohia, unde se vorbeşte de transformarea spirituală a omului. În acest caz, doamna Antoaneta Rădoi şi colectivul redacţional ne invită la o schimbare spirituală, la o schimbare de paradigmă. Sunt convins că pe măsură ce va trece timpul vor veni alături de dânsa numai cei care, în mod normal, ar fi trebui să fie, prietenii literari, prieteni cărora dna Antoaneta Rădoi le lua interviuri şi le prezenta viaţa şi opera şi care vor fi din ce în ce mai mulţi. Dintr-un punct de vedere, această revistă, care are, aşa cum a spus şi colegul Victor Atanasiu, această sintagmă „Convorbiri”, care ne duce cu gândul la istoria literară este o convorbire despre cultură, despre artă, despre literatură, film, despre teatru, despre muzică, un garant, o secvenţă vie din viaţa culturală românească. Sunt sigur că se vor aduna şi foarte mulţi tineri care vor da sens acestei publicaţii şi noi, cei care suntem mai obişnuiţi cu cuvântul scris, vom căuta să susţinem din toate punctele de vedere demersul colegilor noştri.

M-aştepam la doamna Rădoi să nu iasă în public cu o revistă literară, ci, mai degrabă, cu o revistă de contre-emploi, având în vedere că o parte din opera literară a dumneaei este o parabolă la viaţa religioasă. Cred că ar fi avut şi sponsori şi n-ar fi pornit de la zero, ci ar fi plecat de la plus infinit, ar fi avut şi mai mult Proiect de interes decât cel literar… Sigur e o observaţie care nu ar trebui luată ad-literam, a făcut bine, e un moment important că pornim la drum sub astfel de auspicii şi sunt convins că în timp revista va deveni şi mai frumoasă literar şi mai frumoasă grafic. Am marcat prezenţa multor artişti plastici.

Despre copertă nu vreau să spun decât că, puţin, culorile estompează conţinutul, dar astea sunt aspecte grafice şi nu de conţinut. Într-adevăr colega a obţinut acest colaj de artă cubistă, vrând să sugereze postmodernismul pe care-l străbatem cu toţii.

Îi urez dnei Rădoi curaj în continuare, să treacă de la minus către plus şi de valoare şi de realizări, iar nouă să ne mai cheme să mai participăm la astfel de aniversări!

Marian Nencescu, dr. în filologie, jurnalist

Antoaneta Rădoi la Radio Shalom România…


de Antoaneta Radoi

1 martie 2017; Ziua de-nceput a… primăverii.

Am fost invitata dnei Camelia Pantazi Tudor la Emisiunea „Portret de Autor”, la Radio Shalom România şi, deşi iniţial refuzasem invitaţia, am fost „invinsă” de „argumentele” Cameliei şi…m-am dus!!

Nu voiam să mă duc la Emisiunea „Portret de Autor” şi, de fapt, acum un an decisesem să nu accept NICIO eventuală invitaţie care mi s-ar fi făcut pentru…ORIUNDE, după ce eu am emis în ETER nişte PREROGATIVE peste care NU VOIAM să trec.

Zisesem atunci: Cine nu şi-a făcut timp să vorbească şi/sau să scrie  până acum despre scriitura mea sau, mă rog, despre ceea ce eu fac în domeniul ARTEI, în speţă despre munca ce-o depun pentru „ÎNNEMURIREA” (termenul aparţine dlui Vidraşcu Gheorghe-epigramist, căruia îi mulţumesc pentru sincerele aprecieri făcute PUBLIC la adresa muncii mele de..cameraman) celor..creativi dar şi a NON-creativilor, că nah’, dau şi peste d-ăştia şi..nu e vina mea, nici a camerei mele de filmat!! D-ăştia sunt mai peste tot, dar culmea-culmilor este aceea că aceşti NON-talentaţi, NON-valorile sunt cu abilitate scriitoricească aduşi în faţă -de condeiul unora-, scoşi în frunte şi…premiaţi mai abitir decât cei care merită distincţii, dar…să revenim…zisesem, aşadar: cine nu şi-a făcut timp până acum -până în 2016!!- să scrie şi/sau să vorbească despre mine, despre ceea ce fac eu în cadrul Evenimentelor  -numeroase!!!-, la care PRESTEZ muncă la greu!! (acum nu vorbesc despre scriitura mea, despre cărţile mele -asta nu interesează pe NIMENI!!- ci vorbesc de filmări, unde am prestat muuultă, nepermis de multă muncă în folosul comunităţii…; poate fi luat în calcul că..NIMENI

niciun „scribolog” nu şi-a făcut timp să ia în calculele lui scripturistice, să scrie un rând despre ceea ce am facut timp de 4 ani, „înnemurindu-i”, inclusiv pe… „scribologi!!” – „scribologi”, ştiu că iar dau cu mucii în fasole, dar…luaţi-aminte, DA, ştiu, scrisul vostru vă poate „înnemuri”, dar acum ce să-i faci, e la modă şi fi-va secole de-aici încolo…imaginea!-, deh’, sunt prea ocupaţi să ia-n vârful condeiului şi să elogieze  „vedetele TEXTUALISTE şi/ sau pe cele ale  scenei fără Scenă!!…”, nu mai dăm nume, ca să nu supărăm urechiuşele celor de la..”spy news!!”), să nu se mai ostenească de acum încolo să o facă!! Pentru că, ORICE-ar spune/scrie de acum încolo, nu va mai avea niciun…chichirez! Fiindcă eu am un PRINCIPIU, şi anume: dacă cineva nu face ceva cu sufletul pentru tine, dacă nu face dintr-o pornire firească, dacă face abia după ce l-ai tras de mânecă, atunci degeaba mai face…

Cu oarecare părere de rău pentru…nediplomaţia mea, am refuzat invitaţia iniţială a distinsei Camelia Pantazi Tudor. Fineţea ei te obligă şi pe tine să fii fin, dar eu, „capricoarnă”, cabotină, nu şi nu, nu mă pot plia pe fineţea unora, aşa că nu m-am pliat

dintru început nici pe a dumneaei. M-a convins însă într-un final, fiindcă a invocat…„începutul Primăverii”, Întâi Martie, luna doamnelor -din care,nah’, fac şi eu parte, etc, etc… Am acceptat pentru toate aceste „argumente solide” şi..bine am făcut! M-am simţit minunat la Emisiunea „Portret de autor”, m-am simţit minunat la Radio Shalom România!

Camelia Pantazi Tudor, o scriitoare rafinată s-a dovedit şi o bună convingătoare şi..argumentat m-a adus în Emisiunea pe care o moderează o dată pe săptămână. Frumoasă îndeletnicire! Să vorbeşti cu oamenii despre creaţiile lor, despre visurile lor, despre..hobby-urile lor, despre stări de ..LUCRURI. Să le faci..PUBLICITATE confraţilor, aş zice! Că nah’, ce altceva este, până la urmă, apariţia ta  -ca autor a CEVA, oricine-ai fi şi orice ai crea-, într-o emisiune de Radio sau TiVi sau chiar pe..Youtube!! Publicitate!! Ei bine, poate că eu nu aveam nevoie să mă fac cunoscută aici -fiindcă mie mi-a dat Dumnezeu un altfel de şansă de a mă promova singură, dacă aş ţine neapărat s-o fac, prin intermediul a ceea ce fac, prin intermediul camerei mele de filmat, prin propriul meu canal de Youtube, prin Blogurile mele (am 3, dintre care două iniţiate prin 2007: „drumulevanghelic.blogspot”, ivanacristescu.wordpress” şi cel de-al treilea,

mai nou, iniţiat în 2016, „Cafeneaua interviurilor”), şi actualmente prin „Antreprenor Tv”, în cadrul căruia sunt..FOTOREPORTER/cameraman şi nu numai…-, dar m-am bucurat că am acceptat invitaţia şi am venit. M-am simţit minunat la Radio Shalom, m-am simţit ca-n sânul lui Avraam -aş putea zice!, fiindcă DA, Camelia Pantazi Tudor este o prezenţă şi o moderatoare agreabilă, nu are STAS-uri bătute-n cuie, şi la ea -ca şi la mine la „Cafeneaua Interviurilor”; cine-a fost invitat ştie deja!!-, totul e la..vedere, totu-i la Cald, Brut, neprelucrat, ceea ce m-a făcut să mă simt ultra-confortabil!! Mulţam’ Cami Pantazi Tudor! Şi mulţumesc şi colegului tău de la tehnic, al cărui nume nu l-am reţint -cer iertare!! Succes deplin pe mai departe!

 Şi-acum.. la…Radio Shalom România, „Portret de Autor”…

 

 

Lansare: ARENA LITERARĂ; O nouă Revistă pe Piaţa…


…literară!

Antoaneta Rădoi -de la Vrancea

Aseara 27 oct 2016, un Grup de oameni s-au adunat la Casa Calderon Bucuresti, întru năşirea unui Pruc! Naşterea unui Prunc este un eveniment important într-o Familie cît şi între..neamuri şi chiar între Prieteni şi NEprieteni, mai ales cînd”progenitura” promite!!

ARENA, nou-născuta REVISTĂ, ce se vrea a fi LITERARĂ -aşa au declarat fondatorii, cofondatorii şi iniţiatorul Proiectului, iar noi, ceilalţi, îi credem pe cuvînt pînă la proba contrarie-, a fost năşită aseară de critici literari de anvergură, precum: Dl prof Ioan Dodu Bălan, Victor Atanasiu, Florentin Popescu, Aureliu Goci, Nicolae Grigorescu, Lucian Gruia, nu neapărat în ordinea aceasta,  dl Emil Lungeanu, dramaturg -unul dintre scriitorii pe care i-am citit şi ale cărui scrieri îmi plac, iar luările lui de cuvînt mă fascinează, dl Dan Fruntelată -despre a cărui scriitură nu cunosc NIMIC; mea culpa!-, şi dl Stefan Dimitriu, a cărui scriere îmi doresc nespus să o achiziţionez, pentru că ştiu că vorbeşte în scris despre nişte lucruri care mă preocupă şi are un stil de a scrie care este în graţia mea! Doamna Gabriela Banu, o scriitoare şi traducătoare „discretă pînă la sinucidere”, a fost, şi dumneaei, prezentă…discret! Mulţi, foarte mulţi scriitori mai vechi (de zile) sau mai noi, ori arhicunoscuţi prin scriitura lor sau alţii mai puţin cunoscuţi publicului şi mie însămi. Mulţi! Sala arhiplină! Başca şi un scriitor român venit din America, MN Rusu de la „Lumină Lină şi News Magazin”, pe care cei prezenţi l-au tratat cu osebită consideraţie!

Iniţiatorul, patronul şi directorul ARENEI LITERARE -să-i zicem aşa de-acum, că am aflat cum au botezat-o NAŞII ei-, Nicolae Roşu, de la arhicunoscuta Editură Betta, ne-a făcut o scurtă prezentare a PRUNCIŢEI lui, ne-a pus pe tapet şi cam ce ar vrea domnia sa, dimpreună cu  NAŞII, să facă din Arena Literară cînd aceasta se va face mare, invitîndu-ne şi pe noi, cei prezenţi, să punem umărul la această…devenire!! Mulţi invitaţi, puţini aleşi! vorba ceea…Vom vedea…

A fost anunţat Colegiul editorial, Seniorii editori şi, stupoare, la capitolul DIVERSE, sau cum ar fi mai corect spus: ” şi Alţii” apare şi numele meu!! Mie, mi-ar reveni o SARCINĂ, despre care am să mă exprim, pe larg, într-un  Articol separat…

„Botezul” ARENEI LITERARE s-a încheiat, ca orice BOTEZ cu ştaif, cu piscoturi şi şampanie!! Calitatea nu le-o cunosc deoarece eu…am plecat!!! De ce? De aceea!!…Pentru că…

Ca PROZATOARE, dar şi ca fotoreporter/cameraman, îi doresc „ARENEI LITERARE”  MULŢI ANI într-o DISPUTĂ scriitoricească de anvergură şi, personal, îmi doresc să fie o reală ARENĂ, unde autorii să se dispute în priceperea şi măiestria  mînuirii cuvîntul scris -aşa cum de altfel declară atît patronul cît şi naşii, ca totul să fie spre  BUCURIA PĂRINŢILOR, NAŞILOR, a TUTUROR celor care se vor regăsi în paginile ei ca autori, dar şi spre bucuria acelora despre care, poate, se va vorbi în paginile Revistei!

Iată cîteva imagini „preluate”…

De la “Taine în vis” a Cameliei Pantazi Tudor, la…Panait Istrati!!


În sfîrşit, am decis, după 48 de ore, să iau o pauză de la munca silnică şi să-mi bucur sufletul cu nişte slove.  Oameni buni, nu sînt o mare inteligenţă, dar dacă nu citesc într-o zi  măcar şi cîteva zeci de pagini, dacă nu scriu măcar două pagini, daca nu-mi pun gîndul pe hîrtie, mor cu siguranţă, mă asfixiez!! Pune-mă să fac orice corvoadă şi nu-mi da NIMIC  drept plată, dar compenseză-mă cu-o Carte!! Şi..lasă-mă s-o citesc!! Apoi…lasă-mă să scriu!! Sau invers!!!

Am, şi eu, în sfîrşit, o carte de-a Cameliei Pantazi Tudor! Şi unde mai pui că e şi cu…autograf!!

Uite!!

autograf-cami333

Citesc din volumul acesta,

coperta-cami333

al cărui autor este sensibila doamnă Camelia Pantazi Tudor.

 Nici nu ştiu cînd am ajuns la pagina 47, dar mă surprind gîndind asemenea ei, însă…puţin altfel!!

  Doamneee, m-am luat de griji!! Locuiesc într-un bloc cu “GRAD de RISC SEISMIC RIDICAT, Clasa Întîi de Risc Seismic”-cum îi spun edilii-, pe a cărei faţadă tronează un CERC mare, o BULINĂ colorată în roşu, pe care stă scris cu majuscule, textul dintre ghilimele!! BULINA ROŞIE şi GURILE RELE spun că, la un eventual cutremur, nu va mai rămîne nici praful din blocul acesta!! Hmm, vorbeşte lumea!!!  Zic! Şi, totodată, mă încăpăţînez să CRED că la un cutremur, apartamentul meu va pluti prin aer, pe deasupra tuturor apartamentelor şi va aseleniza peste mormanul de cărămizi şi resturi…!!, chiar dacă eu stau la etajul 2 şi, prin natura lucrurilor voi fi MIEZUL molozului, al amestecăturii de cărămizi şi trupuri!! Eu ŞTIU şi VREAU să CRED că voi ajunge plutind, deasupra mormanului, şi voi sta moţ într-un fotoliu, cu-o cească aburindă cu cafea într-o mînă, cafea musai făcută în inconfundabilul meu ibric de aramă, vechi de zile, voi citi nestingherită din…Panait Istrati, incurabilul visător!! Asta mă ajută în fiecare “seară” să pot adormi, mai spre 5 dimineaţa, după ce PRICOLUL NOPŢII a trecut déjà şi să uit că am pe faţada blocului o Bulină Roşie avertizoare, care mă face să mă simt asemenea unui proscris!! Doar incurabilul visător Istrati, mă mai face să visez şi chiar să cred că, poate, şi eu, asemenea lui, voi fi apreciată într-o binecuvîntată zi, dacă nu în Franţa (Sîc!!), dacă nu în oraşul meu de reşedinţă, fost cîndva..”Micul Paris”, Bucureşti, măcar în satul natal, acolo unde-şi dorm somnul de veci, bunii, scumpii şi sfinţii mei părinţi -Domnul să-i odihnească de-a dreapta Sa!-, care şi ei, asemeni “sfintei mame” a lui Istrati, şi-au trudit oasele la munci grele ca să ne poată creşte şi educa frumos, pe mine, “Smărăndiţa Popii” –care făceam cu mult mai multe RELE decît cei 3 fraţi ai mei la un loc şi decît juma’ de sat de odrasle alintate!!- şi pe fraţii mei, toţi băieţi, mai mari şi…mai cuminţi decît mine!!, şi să ne facă oameni de nădejde ai Neamului!…

  Nu ştiu şi n-am înţeles NICIODATĂ LOGICA edililor bucureşteni, legată de această …BULINĂ ROŞIE de pe faţada blocului meu cît şi de pe alte blocuri!! Să fim, oare, mai în siguranţă dacă ştim că blocului nostru i s-a aplicat o asemenea ŞTAMPILĂ, sau edilii au scăpat de obligaţii prin afişarea preţioasei Buline Roşii??! Cert este că, CEVA pozitiv tot s-a-ntîmplat în ultimii 10 ani, graţie prezenţei Bulinuţei Avertizoare! Am SCĂPAT de o mulţime de musafiri PRETINI şi NE-PRETINI care-şi tot făceau cale prin Beldiman Street, sub diverse pretexte, ori de cîte ori traversau Centrul Oraşului!! Acuma tare bine mă hodinesc din punctul acesta de vedere!! Slavă Ţie, Doamne!! M-ai scăpat de farisei! Ah, ce păcat că doar de o părticică dintre ei, de cei mai laşi… Cît şi de scoal’te masă, pun’te masă, pe banii mei… Dar, acum, că am scăpat de FARISEII FĂŢARNICI –în zisa lui Hristos-, mă-ntreb: Ei, bine, Doamne, dar dacă ai de gînd să dărîmi din temelii,  la un cutremur, blocul ăsta, aşa după cum ne indică BULINA ROŞIE avertizoare ce tronează pe faţada lui, unde va mai putea fi pusă PLACA MEMORIALĂ pentru ..micuţa scriitoare care sînt eu??!! Aaaa….m-am elucidat!! Micuţii scriitori nu au PLĂCI MEMORIALE pe pereţii caselor unde au locuit, aşa cum nu au loc nici în Revistele vremii!! Hmm, să nu ne grăbim! Nici lui Panait Istrati –scriitorul cu 4 clase abia-abia absolvite -dar cu nota 1o la CITIRE!!- şi o mie de meserii, niciuna cu Patalama, un rupt în dos, un “Vagabond de Brăila”, un proscris şi un renegat în patria sa, care scria dumnezeieşte, care a învăţat franceza din dicţionare, dar atît de bine încît chiar a scris şi a publicat în franceză şi căruia Franţa i-a acordat o mare recunoaştere scriitoricească şi pe care l-a tratat ca pe un Zeu al scrisului, nu i-a trecut niciodată prin gînd că va avea cîndva, în viitorul lui ÎNCERT,  o Casă Memorială cu o Placă inscripţionată cu numele lui la poartă, nici că un geamantan pricăjit, cu care singuraticul şi aventurierul Panait Istrati făcuse înconjurul lumii, cel mai adesea fără bilet, turist clandestin ascuns în cala cîte unui vapor…pînă-l găseau marinarii şi-l puneau la spălatul podelelor ca plată pentru găzduire şi pentru transport sau pentru un blid de mîncare…un geamantan pricăjit, ziceam, va ajunge o PIESĂ de MUZEU la..Brăila lui natală sau că ceaşca din care mama lui bea, poate cafea, cînd avea, poate un ceai ori, poate, apă din Cotul Dunării, va ajunge exponat în amintirea “sfintei mame” a lui Panait…căreia adolescentul Istrati nu i-a ascultat NICIODATĂ cuvîntul, acela de a se întoarce acasă şi de a rămîne lîngă ea, ca să-l ştie ea, “Sfînta lui mamă, Joiţa”, sănătos şi bine, şi lipsit de păduchi, ci “călcîndu-şi sieşi cît şi mamei lui pe suflet”,  de fiecare dată, după o întoarcere, spre infinita lăcrimare de bucurie a mamei lui, după o scurtă şedere, o STERGEA de-acasă, luînd adesea şi puţinul mărunţiş agonisit din truda de spălătoreasă a mamei lui “celei sfinte” şi spăla putina…plecînd în căutarea sau spre împlinirea..DESTINULUI!!, lăsînduşi, iar şi iar, îndurerată dincolo de lacrimi, scumpa şi sfînta mamă, care a şi murit fără să-l mai strîngă o dată în braţe, cel mai probabil, cu gîndul la scumpul ei Panait!!…

Sînt multe lucruri care mă definesc ca FRATE a lui Istrati. Şi nu e doar suferinţa singurătăţii la care m-a condamnat DESTINUL nemilos, după ce “mi-a furat” rînd pe rînd, tot ce mi-a binecuvîntat mie Dumnezeu!!!, multe, despre care, poate am să vorbesc cîndva!

Demult voiam să pun în pagină cîteva gînduri despre asemănarea mea, într-o oarecare măsură, cu Istrati, ale cărui scrieri le citesc cu o lăcomie devoratoare şi ale căror pagini le întorc cu moleşeala melcului, doritoare să mai rămîn, să mai zăbovesc un pic asupra unei expresii, asupra unei fraze, asupra unei..TRĂIRI de-a lui Istrati. Acest autodidact GENIAL!

istrati

 Cine nu l-a citit pe Istrati, poate considera că nu făcut mare lucru în viaţă, chiar de ar fi citit toate bibliotecile lumii celei mari!! Şi…

revenind la “Taine în vis”, volumul din care am citit 47 de pagini pe nerăsuflate, parcă-mi vine şi mie, asemea scriitoarei să mă întreb: “Ce e viaţa?” Dar, tot vorba ei, “mai bine lăsăm filosofia şi trăim aşa cum ne este dat!”, însă zic: să nu ne lipsim a lua, a ne strădui să adunăm din viaţă BOGĂŢIILE ce ne sînt date, dar pe lîngă care trecem, adesea, nepăsători!!

Dragii mei nu treceţi nepăsători pe lîngă cărţile marelui scriitor român Panait Istrati. Nici pe lîngă Cărţile Cameliei Pantazi Tudor! La fel ca la Istrati, scriitura Cameliei e curgătoare, te fascinează şi te rupe cu totul de la..ALTE TREBI, descopăr că avem pasiuni comune afar’ de scris şi citit, cafeaua la ibric, aburindă!! şi altele… Vă invit să-i citiţi pe cei doi, pe Istrati şi pe Camelia Pantazi Tudor şi, totodată, vă asigur că dacă nu o veţi face, voi veţi fi cei păgubiţi! Eu, mi-am făcut DATORIA şi v-am pus la curent… Nu mă credeţi pe cuvînt!! „Cercetaţi TOATE lucrurile -în acest caz CĂRŢILE; cititi-le-, şi luaţi ceea ce este bun!!”, din ele!!…

În fiecare carte citită vei descoperi măcar şi o fărîmă de viaţă, şi chiar di viaţa ta, cititorule…

   Antoaneta Rădoi –de la Vrancea

   23 oct 2016 ora 00,00

Psalmul 90


Lectura: Antoaneta Rădoi

Cuvinte de folos, de Ioana Stuparu


http://confluente.ro/ioana_stuparu_1468845952.html#

Cuvinte de folos
Dragul, scumpul şi sfântul meu Părinte protosinghelul Nicodim Bujor – autorul Acatistului Sfântului Calinic de la Cernica – , un …”ilustru necunoscut”, este intitulat volumul de proză al autoarei Antoaneta Rădoi, pe care l-a publicat la Editura Bucureşti, în 2015. Este un omagiu adus unui slujitor al Lui Dumnezeu, care, până la vârsta de 96 de ani a trăit în smerenie, în iubire de oameni, oferind, prin cuvinte înţelepte şi de folos, ajutor duhovnicesc, celor aflaţi în suferinţă.
Fiind înzestrată cu darul povestirii, verbală sau în scris naraţiunea având aceeaşi curgere, autoarea recurge de această dată la a aşterne pe hârtie, pentru rămânere, despre modul în care l-a cunoscut pe Părintele Nicodim Bujor, precum şi despre binefacerile întâlnirii cu el, ajutorul duhovnicesc primit pe parcursul mai multor ani.
Întâmplările de toate felurile se ţin lanţ, căutând-o, parcă, anume pe ea. Nu că ea s-ar considera fără de păcat, că, de, om este, iar în afară de Dumnezeu, cu toţii suntem predispuşi păcatelor mai mari sau mai mici, mai multe sau mai puţine. Doar că, Antoaneta Rădoi are calitatea, curajul de a-şi recunoaşte greşelile şi a scrie despre ele ca pe o „spovadă”.
Modul de viaţă creştinească venind din familie, încă din anii copilăriei, dar, mai ales, puterea credinţei care o înnobilează zi de zi, au dus la povestirile din viaţa personală, ea fiind personajul principal, se înţelege… Fiindcă cele mai multe dintre greşeli s-au petrecut împreună sau datorită societăţii din care face parte, automat îi împlică şi pe alţii în povestire. Însă, are puterea să ia adesea asupra ei şi păcatele celorlalţi, cerându-i iertare Lui Dumnezeu, în numele ei, pentru toţi.
Limbajul folosit în povestirile Antoanetei Rădoi este cât se poate de colorat, ceea ce face deliciul povestirilor şi depăşirea anumitor situaţii, de multe ori foarte complicate. Totuşi, termenii duhovniceşti folosiţi din belşug, scot la iveală şi pun în prim plan caracterul autoarei, educaţia, sinceritatea – una dintre caracteristicile de bază. Ea nu-şi caută personajele, ele se ivesc, pur şi simplu. Iar după ce au apărut, nu se mai dezlipesc, ci fac parte din soartă, cum s-ar spune. Din momentele povestite realizează tablouri de viaţă, pe care le înfrumuseţează cu sentimente, gesturi, care, deşi par superficiale, obişnuite, au o mare încărcătură de omenie, de iubire faţă de semeni, alcătuind adevărate cântări duhovniceşti.
Aşa cum unicat este fiecare om, şi scrierea Antoanetei Rădoi este unică şi de laudă.
M-au impresionat, în primul rând, paginile de la începutul cărţii, unde autoarea vine cu însemnări din biografia Părintelui Nicodim Bujor, precum şi cu relatări referitoare la plecarea lui la Domnul, în special din timpul „Privegherii”. Am citit, minunându-mă, adevăraţi psalmi, scrieri sensibile pornite dintr-un suflet milostiv, creştin, în momentele despărţirii pentru totdeauna, de o persoană foarte, foarte dragă.
Lucrarea este consistentă, cuprinzând aproape 200 de pagini, cu o povestire fermecătoare, cu descrierea unor peripeţii antrenante, cu tablouri rupte din viaţă, cu o coloratură fascinantă, atrăgându-l şi implicându-l pe cititor, însă, chiar şi doar prin cele câteva pagini de la începutul cărţii, numele Părintelui Nicodim Bujor (n. 1915 – d. 2011), rămâne înscris în veşnicie, datorită autoarei Antoaneta Rădoi.
Doamne-ajută!
Ioana Stuparu
1 iunie – 2016, Bucureşti
  ioana_stuparu_1468845952