Posts Tagged ‘ANIVERSARE’

INTERVIU…Antoneta RADOI în dialog cu Nicolae VASILE la ceas aniversar; 65 de ani.


cu profesorul universitar, doctor in știință, inginerul Nicolae Vasile:

(interviu publicat în nr din iunie  a.c. ”Cronica Timpului” și într-un supliment special (nr 1), aniversar , Convorbiri literar-artistice.

 

INTERVIU

 Antoneta RADOI în dialog cu Nicolae VASILE la ceas aniversar;

65 de ani.

AR: –Bine v-am găsit, stimate domnule Nicolae Vasile!

Trebuie să recunosc şi să spun că înterviul acesta este pentru mine, oarecum, unul dificil, fiindcă…mintea mea-i aşa…, mai lejeră, şi-s învăţată să iau interviuri din acelea mai soft, interviuri de situaţie, interviuri pe stilul “smuls”, colocviale, aş zice, nu din alea…scorţoase, unde şi reporterul şi intervievatul sunt la ţol festiv, puşi la patru ace, abia găsindu-şi cuvintele cu etichetă, numai din alea din DEX, sau mai nou din DOOM, numai că, iată, statutul dumneavoastră de profesor universitar şi doctor în ştiinţă –ca să enumăr doar o parte dintre titluri-, mă obligă la foarte mare decenţă, la solemnitate, aş putea zice, fiindcă mă aflu în faţa unui colos, din multe puncte de vedere. Pentru prima oară, mă simt ca un purice care-i copleşit de emoţie în faţa unui elefant,  şi care, văzând imensitatea mastodontului, nici nu mai îndrăzneşte să-l ciupească, ci dă bir cu… săritul, mâncând pământul. Dar eu n-am să fac asta, n-am să fug, ci am să purced totuşi la lucru, numai că, sunt într-o oarecare jenă, fiindcă nu ştiu exact cu care dintre titluri să mă adresez domniei voastre, că-i tare dificil când ai în faţa ta un interlocutor care e deţinătorul atâtor titluri: inginer, profesor universitar, doctor în ştiinţă şi… Sunteţi şi inventator, deţinător a multe brevete de invenţie şi inovaţie, ba mai şi scrieţi şi aţi publicat o mulţime de lucrări ştiinţifice, cât şi beletristică, aţi făcut şi faceţi 1001 de minunăţii, ba mai jucaţi şi teatru, ce mai…personalitate complexă, şi, neştiind cu ce să-ncep, vă propun s-o pornim cumva, sperând ca, prin întrebările mele şi răspunsurile domniei voastre, să ne lămurim cititorii. Şi fiindcă eu, cel mai bine vă ştiu în calitatea dvs. de scriitor şi de coordonator de cenaclu literar, -Literar ing-, iar pe deasupra, vă ştiu a fi cel mai modest om de ştiinţă pe care eu l-am întâlnit, -după unchiul meu, Timoficiuc Nicanor, deţinător şi el a unor importante brevete de invenţie şi inovaţie-, am să vă rog să-mi permiteţi să mă adresez dvs.,  aşa…, mai la măsurile mele. De accord??

NV:  -De acord!… Ce pot răspunde după o atât de lungă introducere, acoperită într-o întrebare!

AR: –Înainte de toate, vă felicit pentru toate titlurile pe care le deţineţi, despre care vom vorbi!

NV: -Mulțumesc!

AR: –Aşadar, domnule profesor universitar, domnule doctor în ştiinţă, domnule coordonator de doctorate Nicolae Vasile, când eraţi copil, când eraţi mic, ce vă doreaţi să fiţi când urma să fiţi mare??

NV: -De mic, am vrut să devin inginer, modelul meu, atunci, fiind Constantin Stroe, cel care avea să ajungă director general la Dacia Pitești, cu vreo zece ani mai mare ca mine, care se trăgea din aceeași zonă, dintr-un sat vecin. Ne vedeam la meciurile de fotbal dintre cele două sate. Ulterior, din motive medicale, fiind, o lungă perioadă, clientul spitalelor, am început să iubesc medicina. Până la urmă, prima iubire a învins!

AR: –Eu nu prea le am cu tehnica, intrată pe mâna mea, e ca şi pe mâna canibalilor, şi totuşi vreau să aflu, chiar dacă le-ncurc niţel…mai mult. Împreună le-om descurca. Ştiu că aţi absolvit Politehnica. Pentru cititori, în ce an şi ce ramură a Politehnicii?

NV: -Am intrat la Politehnica din București, în anul 1973, la Facultatea de Electrotehnică, influențat de fratele meu mai mare care era deja student acolo.

AR: –Ce aţi lucrat imediat după terminarea Politehnicii? Aţi prins acele timpuri, presupun, când orice absolvent trebuia să-şi facă un stagiu de vreo 3 ani în provincie. Cum a fost în cazul dumneavoastră?

NV: -Da, așa a fost la fel și pentru mine, doar că provincia a însemnat Întreprinderea de Cabluri și Materile Electroizolante București, care se afla pe teritoriul Comunei Cățelu, aproape de capitală.

AR: –Din cât ştiu, dumneavoastră aţi fost numit direct profesor universitar, nu aţi trecut prin niciun alt stagiu profesoral, cum de s-a-ntâmplat asta??

NV: -La fabrica menționată mai sus am stat ceva mai mult de un an, după care am fost chemat la Institutul de Cercetări și Proiectări Electrotehnice (ICPE) din București unde atât directorul general de atunci, dar și alți cercetători de acolo, îmi fuseseră profesori în facultate. Mi-au propus să continui domeniul inițiat de mine la proiectul de stat, cum se chema atunci actuala licență. Era vorba de ceva foarte promițător!…

Activitatea didactică universitară am început-o imediat după absolvire, chiar și în perioada când lucram la fabrică, ținând orele după amiază, și nu am părăsit-o niciodată.

Profesor universitar nu am fost numit, ci am obținut titlul prin participarea și câștigarea unui concurs, după ce obținusem toate treptele științifice din cercetare, în urma cărora acumulasem suficiente cărți și articole publicate, proiecte aplicate și brevete de invenție.

AR: -Domnule Nicolae Vasile, cum aţi ajuns să lucraţi în Cercetare? Şi nu un lucrător oarecare. Dacă nu cumva greşesc, aţi condus câţiva ani buni Institutul la care ați lucrat, aşa-i?

NV: -Activitatea de cercetare o începusem încă din facultate. Utilizarea magneților permanenți în domeniul mașinilor electrice reprezenta o problemă foarte dificilă, atunci, la care se pare că eu găsisem o cale de rezolvare. A fost și motivul pentru care am ajuns în institut. Zece ani, perioada 1979-1989, au însemnat eforturi deosebite, după care au început să vină și rezultatele. Nimic nu vine din neant! În acest interval am depus și majoritatea cererilor de brevete de invenție care au apărut ulterior.

În conducere am ajuns, întâi ca director științific, prin votul tuturor salariaților, dintre mai mulți candidați. Era în anul 1990, imediat după revoluție, așa se ajungea director, atunci. După doi ani, am devenit director general, prin concurs, poziție pe care am ocupat-o timp de 13 ani.

AR: –Cum a fost să fiţi şef peste câteva mii de oameni cu capacităţi intelectuale de nivel mondial?? Mi se pare colosală o astfel de responsabilitate. Dumneavoastră cum v-a fost cât aţi fost şef la acest prestigios institut?? Cum aţi făcut faţă??

NV: -A fost fascinant!… Nici nu știu când a trecut acea perioadă!… Nu numai aceea de director, ci și cea de acumulări de dinainte. Am avut o perioadă inspirată și, sper, că și colaboratorii mei de atunci și-au realizat țintele propuse. Responsabilitatea a fost enormă, dar când simți apropierea celorlalți, care te urmează într-o adevarată echipă, se mai diminuează presiunea. Cred că solidaritatea umană este soluția. Din pacate, la nivel național aceasta s-a cam pierdut.

AR: –Aţi lucrat o vreme şi la Camera de Comerţ şi Industrie a României, şi nu aşa, ca un slujbaş oarecare, ci în calitate prim-vicepreședinte. Cum aţi ajuns, domnule Nicolae Vasile, aşa sus, că nu-i de colea o aşa funcţie?! Pe ce buton apăsaţi de vă ieşea??

NV: -La Camera de Comerț și Industrie a României am ajuns prin alegeri, ca reprezentant al institutului pe care-l conduceam. Am candidat la Secțiunea Industrie, unde am câștigat, în turul doi de scrutin, în fața președintelui Patronatului din Industria Ușoară, de atunci. Ideea de campanie s-a bazat pe două domenii de vârf, care, spre bucuria mea, au confirmat ulterior: sursele regenerabile de energie și industria auto, fiind cele care au însemnat cele mai mari investiții din ultimele două decenii, în România. La programul industriei auto am avut plăcerea să colaborez strâns cu idolul meu din copilarie, Constantin Stroe, mai ales în ceea ce privește partea de automobil electric. Conjunctura în care am trăit acele momente, la institut și la cameră, sunt descrise în volumul “Clubul”, publicat recent.

AR: –Aş vrea să-mi enumeraţi câteva titluri ale unor invenţii de-ale dumneavoastră.

NV: -Invențiile mele sunt axate pe ideea de eficiență, pe reducerea consumurilor de toate felurile. Cele mai multe sunt în domeniul motoarelor electrice cu magneți permanenți, unde am ajuns la de opt ori scăderea masei și reducerea corespunzătoare a pierderilor de energie. Acestea se folosesc în industriile de mașini unelte, roboți industriali, automobile electrice, aviație etc. Altele sunt pentru îmbunătățirea acurateței tehnice prin creşterea uniformității la turațiile foarte joase, este vorba de servomotoarele fără crestături. Cele mai noi brevete sunt din domeniul încălzirii electrice.

AR: –Domnule Nicolae Vasile, aveţi copii?

NV: -Da, am un băiat.

AR: –Vă calcă cumva pe urme?? Are măcar un pic din una dintre vocaţiile domniei voastre sau…deja v-au depăşit?

NV: -Din multe puncte de vedere, m-a depășit deja. A absolvit Facultatea de Automatică și Calculatoare din București, în anul 2006, ca șef de promoţie. Are licență și la Universitatea din Princeton și doctorat în calculatoare la Imperial College din Londra. După studii, s-a întors în țară și lucrează la unul dintre institutele de la Măgurele.

AR: –Ca scriitor, câte cărţi aţi publicat?

NV: -Am debutat, în volum, în anul 2000. Am publicat nouăsprezece cărți literare, în ultimii nouăsprezece ani, dar proză scurtă scriu mai demult, din 1994, când am început să public editoriale la revista institutului pe care îl conduceam.

AR: –Ce v-a determinat să v-apucaţi de scris, în sensul de a publica?

NV: -Editorialele de la revista institutului le-am scris pentru a găsi o cale de comunicare cu salariații. Este greu să te faci înțeles de mii de oameni al căror destin depinde cumva de tine, față de care ai o responsabilitate! Toate formele de scris ale mele au o motivație aparte, nu toate au aceeași pornire inspirațională.

AR: –Ce trataţi în cărţile dumneavoastră, despre ce doriţi să vorbiţi lumii prin ele?

NV: -Nu toate lucrările mele literare reprezintă ținte spre lume. Unele sunt căi, altele sunt niște mijloace sau chiar revelații într-o abordare sistemică a realitații care ne înconjoară, dar toate la un loc constituie o cură psihologică care mă ajută să îmi petrec în mod plăcut timpul liber.

Debutul în roman a fost dedicat mamei mele, alte romane au punctat anumite experiențe de viață, volumele de poezie au fost dedicate unor femei. Literatura filozofică -proză, eseu sau poezie- au ca origine experiența dramatizantă a opt ani de spital, dintre care unul, bonus, petrecut în aceeași cameră cu un  mare filozof, decedat, din păcate, acum câțiva ani. Teatru am scris din experiența mea de conviețuire cu români de diferite naționalități, dobândită în spital, la institut și camera de comerț.

AR: –În teatru, eu nu v-am văzut jucând şi, sincer, teatru chiar nu vă văd jucând (şi dacă o să mă-ntrebaţi de ce, am să vă răspund, nu că nu consider c-aţi putea fi chiar şi un actor cu vocaţie, dar…), spuneţi-mi în ce piese aţi jucat, ce rol?

NV: -Aveți o bună intuiție! Actoria nu este, pentru mine, o țintă, ci o cale sau un mijloc. Problema principală a literaturii de astăzi este că se scrie mult, dar se citește puțin. Cunoscând cât de profund se citește un text care face obiectul unei piese de teatru, câtă atenție este dată de către regizori și actori, precum și de faptul că publicul preferă să vadă o piesă de teatru decât să citească o carte, am decis să-mi comunic anumite convingeri pe calea teatrului.

Scrisesem două scenete și o piesă,  în trei acte, dar nu se jucase niciuna. Am făcut demersurile ca acestea să se pună în scenă. Primul meu rol, ca actor, a fost în sceneta proprie “Scara”. Am mai avut două roluri: Eminescu, în spectacolul “Seniorii în direct”, și comentatorul, în piesa “Femeile lui Brâncuși”, ambele jucate la Teatrul Nostrum. Acum se repetă, la același teatru, piesa mea “Ioșca, Sică și Mitică”, fără participarea mea actoricească.

AR: –Rolul v-a fost impus de regizor, pe ideea că acel rol a văzut regizorul că vi se potriveşte, sau vi l-aţi ales singur?

NV: -Când Teatrul Nostrum a decis să joace sceneta “Scara”, cu un subiect profund filozofic, regizoarea Claudia Motea căuta să prindă cât mai bine substratul gândirii mele în disputa dintre un “El” și o “Ea” și pentru aceasta mi-a propus mie să susțin, actoriceşte, unul dintre roluri. Participasem, anterior, la un minicurs de actorie.

AR: –Dacă n-aţi fi fost inginer, profesor universitar, doctor în ştiinţă, mare şef la Camera de Comerţ şi Industrie a României şi la Intitutul de Cercetări și Proiectari Electrotehnice, unde v-aţi descurcat admirabil, credeţi că, în calitate de actor, v-aţi fi descurcat la fel de bine??

NV: -Dacă ar fi trebuit să trăiesc din actorie, aș fi făcut-o! Nu este o activitate usoară!… Acum, am o altă viziune asupra actorilor și actoriei decât o aveam înainte.

AR: –Aş vrea să-mi răspundeţi la o întrebare, pe care, desigur, n-ar trebui să i-o adresez unui om de ştiinţă, credeţi în Destin??

NV: -Da, dar cred și în ratarea destinelor. În viziunea sistemică, model filozofic introdus chiar de mine, destinul este doar valoarea prescrisă, atingerea lui depinde de căi, mijloace, resurse, percepție și logica legării acestora.

AR: –Vă-ntreb, fiindcă, părerea mea este că drumul dumneavoastră în viaţă, funcţiile înalte pe care le-aţi ocupat, fotoliile în care aţi stat, costumele la patru ace pe care, datorită funcţiei înalte în stat, aţi fost obligat să le purtaţi, poate când aţi fi vrut să v-aruncaţi într-o pereche de ginşi, nişte tenişi în picioare şi racheta de tenis în mână şi…pe-aci ţi-e drumul, la teren, nu în sala de teleconferinţe sau în şedinţe interminabile, a fost urmarea şi înfăptuirea a ceva prestabilit undeva de cineva?

NV: -Este o altă variantă a întrebării referitoare la destin!… Vă dau o altă variantă de raspuns. Cred în Dumnezeu, dar sunt un credincios deist nu unul panteist. Adică, Domnul te crează și… gata!… Restul depinde de tine, de cât ești dispus să te implicit, să depui eforturi.

AR: –Şi vă mai întreb şi pentru că ştiu că, la un moment dat, pe când eraţi elev, aţi fost bolnav, mulți ani. (Dacă nu doriţi, nu abordăm subiectul), că a trebuit să cam lipsiţi de la şcoală, de la ore, timp în care ceilalţi elevi parcurgeau liniştiţi temele şi şi le însuşeau. Presupun că pe-atunci, nici nu vă trecea prin minte c-o să ajungeţi ditai profesorul universitar, ditai marele şef la Insitutul de Cercetări (ups, ce rang înalt!!!), ori ditai şeful mare la Camera de Comerţ şi Industrie a României. Başca, ditai…inventatorul, şi, iată, şi un scriitor cu…câte cărţi publicate??

NV: -Nu aveam, atunci, astfel de revelații. Pentru a depăși momentele grele cauzate de boală, dar, de ce nu, și de plictiseală, învățam, citeam tot ce găseam prin biblioteca spitalului și discutam cu colegul meu de cameră,… filozoful. Dar, am avut așa ceva mai târziu, la cutremurul din 1977, când eram student și zburdam în tot ce făceam, după depășirea problemelor medicale. În toiul zdruncinării seismice a căminului, când toți dădeau din colț în colț să părăsească clădirea, m-a cuprins o liniște deplină, parcă cineva îmi spunea “Calm,… Dumnezeu nu te-a scos din calvarul spitalului ca să termini așa, mai ai multe de făcut în viață!”.

AR: –Aaa, să nu uit, sunteţi Coordonator de Doctorate la Universitatea din Târgoviște, după ce ani de zile ați fost și la Politehnica din București? Iată un al titlu de mare cinste! Dumneavoastră deţineţi titluri pe care ar trebui să le deţină vreo…5 persoane, sunteţi un fel de 5 în 1. Un fapt colosal! Acest lucru se-ntâmplă o dată la 200 de ani. Ce gândiţi despre acest lucru? Ce credeţi? Este o sârguinţă deosebită a dumneavoastră, o muncă susţinută cu scop précis, sau…mâna Destinului?

NV: -Ați găsit o a treia variantă de întrebare referitoare la destin, mă supuneți unui efort de a găsi o a treia variantă de răspuns! Ei, da, “Dumnezeu îți dă, dar nu îți bagă-n traistă” spun strămoșii mei de la țară.

AR: –Aş vrea să vă-ntreb despre Dicţionarul Douămiiştilor. Ştiu că aţi fost şi intiţiatorul Dicţionarului Scriitorilor Ingineri, publicat prin 2017, dacă nu cumva greşesc, deja pus în vânzare în Librăria Agir, de pe Bdul Dacia (în Piaţa Romană). Acum ce se vrea, de fapt, cu acest dicţionar al douămiiştilor?

NV: -Nu există o operă critică fundamentală asupra literaturii române de după anul 2000. Momentul este delicat, volumul de publicații este enorm, criticii consacrați nu se încumetă să abordeze o lucrare de un asemenea volum, nici nu au mijloace, și le este mai ușor să nege tot ce s-a publicat în această perioadă, pe motivul că nu are valoare. Criticii tineri, buni utilizatori ai tehnicii de calcul, fără de care lucrarea ar fi inabordabilă, nu au nici interes, nici chef să muncească atâta pentru o lucrare care, în contextul actual de evaluare academică, ar fi punctată mai puțin decât o publicație de câteva pagini într-o revistă cotată ISI. Așa că, neexistând o inițiativă, m-am gândit să folosesc abilitatea scriitorilor ingineri în a crea o bază de date cu ce s-a publicat în perioada menționată și să colaborăm cu anumiți critici recunoscuți pentru a face ceea ce se pricep ei mai bine, interpretarea datelor. Este necesar un mare volum de muncă și formarea unor echipe pe domenii literare ar fi de dorit.

AR: –Şi-a dat cumva domnull Manolescu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, acordul pentru acest dicţionar? I-aţi cerut măcar o părere?

NV: -Nu este nevoie de acordul nimănui. Nu i-am cerut părerea, dar i-am citit-o într-un interviu de pe la sfârșitul anului 2017, unde își manifesta nemulțumirea că oamenii de la care se aștepta să eleboreze o astfel de lucrare, de la Facultatea de Filologie, Uniunea Scriitorilor, respectiv România Literară, nu au făcut-o.

Pe vremea când eram tânăr, dacă profesorul coordonator îmi cerea să fac ceva, imediat mă apucam de treabă, astazi, chiar și doctoranzii mei, întreabă: “Cine plătește, domnule profesor?”.

AR: -Dar…altceva, de unde fonduri? Presupun că e mult de lucru la întocmirea unui aşa dicţionar. Scriitorii sunt mulţi azi, mulţi or să dorească să fie înscrişi, munca coordonatorilor de Proiect va fi una titanică? Cere timp, lecturarea cărţilor autorilor, întocmirea referatelor pentru aceştia, etc. Muncă. Pe ei cine-i plăteşte?? Sau…se face cumva pe bază de voluntariat, sau pe criteriul..”patria îţi va fi recunoscătoare”??

NV: -Un astfel de proiect, bine prezentat și fundamentat, sigur va găsi finanțare. Eu m-am oferit să mă ocup de finanțare, dar mulți dintre colegi s-au poticnit în orgolii.

AR: –La ce lucraţi în prezent? Ce faceţi exact? Sunteţi profesor la Universitatea din Târgovişte? Sunteţi coordonatorul Cenaclului Literar Ing., sunteţi publicist –aveţi rubrici în diverse cotidiane şi la reviste, cum ar fi Cronica Română, revista Cronos, în Convorbiri literar-artistice, în Bogdania, şi mai ştiu eu pe unde. Când aveţi timp pentru toate astea?? Când aveţi timp, cum faceţi să vi-l drămuiţi în aşa fel, încât să vă iasă, ştiind că pregătirea unui text pentru publicare necesită timp destul?…

NV: -Vine un timp în care “a munci degeaba” este preferabil la “a sta degeaba”! Eu am ajuns la acel timp.

AR: –Aaa, era să uit, ştiu, dar nu ştiu prea bine, că aveţi şi ceva …pământ, ceva vie, aşa-i??  Ne-aţi adus o dată la un Cenaclu un fel de…pălincă din struguri, făcută chiar de dumneavoastră. Ştiţi să faceţi aşa ceva??

NV: -Știu să fac și așa ceva!… Nu consum mult alcool, dar acela pe care îl beau, puțin dar bun, este făcut, artizanal, de mine.

AR: –Planuri de viitor??

NV: -Un pensionar nu-și mai permite să aibă planuri, poate ceva proiecte, dar, sigur, activități. Multe din acestea privesc domeniul literar, cu o înclinare predilectă spre filozofie.

AR: -Mulţumesc mult! Sănătate şi toate cele bune de la Dumnezeu!

(Interviu publicat în Cronica Timpului, iunie 2019)

 

Resturi (de Nicolae Vasile)

Resturi de fructe
sunt foarte multe,
resturi de pâine,
de azi pe mâine,
resturi de haine,
cârpite, dar faine,
resturi de cărţi
te-ajută să-nveţi,
resturi de eră,
pentru cine mai speră,
resturi de iubire,
ce vis subţire,
resturi de oameni,
flămânzi şi fameni,
resturi de viaţă
avem în faţă!…

Stau şi mă-ntreb,
mai avem ceva-ntreg?…

(Poezie publicată în Convorbiri literar-artistice nr. 10/2019)

 

Reclame

Și a fost că am sărbătorit bietul nostru…anișor (Un an Convorbiri literar-artistice), împlinit cu multe activități, cât și 100 de ani România Mare!


14 dec 2014; Casa de Cultură Schiller, București; Ora 16,45.  Este triplu eveniment, două aniversări și-un debut editorial. Revista Convorbiri literar-artistice împlinește un an de activitate! Ne-an gândit să aniversăm, totodată, și 100 de ani România Mare, cu o Antologie intitulată: Noi am sărbătorit Centenarul Unirii -2018 și să-l prezentăm pe debutantul în poezie, Neforcoș Călmățui, cu volumul  de poezii ”Luceafăr din Luceafăr”, un volum dedicat Centenarului României.

Sala a fost arhiplină, dar nu ne-au onorat cu prezența toți cei care ar fi trebuit (in opinia mea) să se afle acolo, pe care i-am invitat și i-am așteptat, având în vedere faptul că am publicat  în revistă, cu mult peste 150 de autori, și peste 40 în Antologie. Am reținut atitudinea celor absenți! Voi ține cont de acest lucru, și, totodată, voi avea grijă ca și eu să-mi selectez, (cu mai mare considerație), pe viitor, prezența la evenimentele confraților de condei (și nu numai a celor de condei)! Voi avea și eu ”alte lucruri mai bune de făcut”, în timp ce sunt așteptată la un Eveniment! Voi ști și eu să-mi construiesc, cu măiestrie, scuze, că doar și eu mă pricep la…cuvinte!!

Le mulțumesc tuturor celor care au decis să fie împreună cu Convorbiri literar-artistice la aniversarea de un..anișor! Le mulțumesc celor care mi-au făcut plăcuta supriză să vină la Eveniment și care au făcut-o cu multă dragoste și cu multă prețuire pentru munca mea și a colegilor de redacție!

Le mulțumesc tuturor celor care au luat cuvântul, care au apreciat osteneală noastră, a celor de la Convorbiri literar-artistice, și care ne-au încurajat să mergem mai departe! Dnii: Nicolae Vasile (profesor la Politehnica, doctor în știință, deținător a multe Brevete de invenții, președintele Literar-Ing); Florin Grigoriu (Fondatorul Rrvistei de poezie și proză și Ion); Marian Dumitru (membru USR, poet; Mulțumim pt cuvânt, stimate domnule Marian Dumitru, și, totodată, mulțumesc distinsei dvs doamne, cerându-i scuze că nu i-am știut numele exact!!); Florentin Popescu (redactor-șef Bucureștiul literar si artistic); Geo Călugăru (Membru USR, cronicar Bogdania, Convorbiri literar-artistice); Victor Atanasiu (critic literar); Ștefan Apostol (moderator București Tv); Silviu Geamănu (actor la Bulandra). Îi mulțumesc  mult distinsei doamne Paula Romanescu!

Le mulțumesc, în mod cu totul special, distinselor ”doamne ale cuvântului scris”, colegele noastre de la Chișinău, (Lidia Grosu si Veronica Bumbu), care s-au ostenit nu doar să scrie, să ne trimită texte pt Antologie, cât și să vină la București, de la Chișinău, ca să fie aici, împreună cu noi, să ne bucurăm de…100 de ani România Mare și..un anișor Convorbiri literar-artistice!!

Vă mulțumesc TUTUROR, voi oameni frumoși și buni, care m-ați bucurat ieri, 14 dec 2018, cu prezența voastră! Le mulțumesc celor care au adus vinul și apa, păpica, prajiturelele, suculețe, țuici (Marina Costa, bun condei, bună țuică!! Mulțam!), fasole (fără cârnați, că fasolea nu fu dată de la guvern, n-a fost dată pt voturi, deci…fără ciolan sau cârnați!!, ci făcută, ca în post,  dar cu efort maxim și cu multă dragoste, de scumpa mea colegă, redactorul-șef adjunct, AURA DAN, cinste ție, coleguțo!!), salate, și alte cele…gastronomice, foarte bine venite după 3 ceasuri de dezbateri ”cu baioneta la armă!!”, în…Paralmentul cultural!!

Mulțumesc foarte mult colegei mele Mariana Nastasescu, cea care, peste 3 ceasuri, nu s-a mișcat din sala de protocol, care a asigurat buna desfășurare a servirii invitaților! (Biată Mari, iartă-mă, ai înfruntat crâncena durere de măsea cu atâta stoicism și-ai rămas pe baricade, încât mă jenez că n-am știut de suferința ta!! Cuvintele mele sunt acum de prisos! Scumpă prietenă, Domnul să te acopere cu iubirea Sa si sa-ti răsplătească după osteneala ta!!)

Aa, era să uit să-i mulțumesc pentru ABSENȚĂ colegului Dragoș Ghiță, fotograf, care, se pare, și el a avut ”treburi mai importante”! Bravo Dragoș, te-ai întrecut pe tine, prin aceasta absență!!

Doamnele: Iuliana Paloda -Popescu și Sidonia Otilia, mi-ați făcut o mare surpriză și bucurie, venind la eveniment! Mulțumesc!

Notă: Din păcate, nefiind eu la cârmele aparatului de fotografiat, de asta dată, Dragoș Ghiță fiind prezent prin ABSENȚĂ, pot oferi doar câteva imagini de la eveniment! (Poze venite de la cei din sală) Data viitoare o sa-mi fac selfie, ca tot se poartă!!…

Fiți binecuvântați toți (se-nțelege, și prezenții și absenții)!! Eu m-am bucurat ieri, și mi-aș fi dorit să fim cu mult mai mulți, dar cine a ales sa fie absent, sa ramâna in bucuria lui! (Antoaneta Rădoi, redcator-șef Convorbiri literar-artistice)

sdr