Posts Tagged ‘andrei’

Se-ntîmplă…MINUNI!!


Se-ntîmplă MINUNI! Şi nu pentru că vrem noi sau pentru că prea ne „omorîm” noi în rugăciune (deşi Dumnezeu ia în seamă”osteneala” noastră de a ne înfăţişa înaintea Sa spre a-I cere sau spre a-I mulţumi pt ceva anume!!), ci pentru că AŞA A RÎNDUIT şi Rînduieşte EL!! Ca să bucure în necaz sufletul nostru!!!…

Drept este că eu…m-am rugat! Nu cu prea mare osîrdie, dar..Domnul ştie „neputinţele” mele…

De cînd mă ştiu, mă rog. Mă rog dimineaţa sau la prînz ori seara, sau  Dimineţa, la Prînz şi Seara…după putinţă ori după STAREA sufletului care, poate…tînjeşte după întîlnirea cu Dumnezeu! Ce ştiu eu!! Nu eu fac ceva cu vreo vrednicie, ci Dumnezeu face, prin Îngerul meu -Căruia ÎI mulţumesc!! Acum relatez, nu spre a mă lăuda, ci spre a fi pildă şi altora care vor citi…şi fie, ca Domnul să înţelepţească pe fiecare, să priceapă LUCRAREA Lui!

  Am în casă un Acatistier, nu din acelea clasic-cunoscute, ci unul apărut într-o EDIŢIE mai aparte. Nu, nu este meritul meu că-l am, ci..ÎNTÎMPLAREA a făcut ca această CARTE-Acatistier să ajungă şi apoi să şi rămînă în custodia mea.

Mi-adusese cineva prin 2006 să-i vînd nişte CĂRŢI, printre care şi acest UNIC exemplar-Acatsitier. Îl pusesem la vînzare cu 20,00 lei, cît ceruse pe el omul. Vindeam atunci pe  la Mrea Cernica, pe şanţ…şi ziceam bogdaproste lui Dumnezeu că Economul de la Mănăstire îmi îngăduise acest lucru. Eram după perioada cruntă a paraliziei mele (care a durat un an paralizia -2004- plus un an convalescenta -2005- cu reminiscente şi prin 2006 cînd încă mergeam cu paşi mărunţi şi încovoiată precum o seceră…; o VEŞNICIE…îngrozitoare!!), după ce lichidasem absolut toată agoniseala mea de mulţi ani, în speranţa că mă vor face doctorii bine!! Aş!! Nu doctorii m-au făcut bine, dimpotrivă medicamentatia era cît pe ce să mă ducă la…clopot!!, dar Dumnezeu a LUCRAT cum a ştiu EL şi..cînd NIMENI -nici doctorii; de fapt ei NU AU CREZUT NICIODATĂ că voi mai merge pe picioarele mele, dar mă îndopau cu..chimicale!! scumpe, iar eu în NEBUNIA mea le îngurgitam fără crîcnire… Dar într-o bună şi binecuvîntată zi am zis: STOP! Şi am anunţat medicul că nu mai VREAU să urmez niciun tatament, ci mă voi pune pe băut ceaiuri şi ..alte cele, afar’ de rugăciunea mea, care chiar dacă era disperată, era totuşi..rugăciune şi strigare la Dumnezeu, cu şi fără nădejde!! Şi Domnul a binevoit, nu pentru că m-am rugat eu, ci pentru că aşa rînduise EL, plus că…avea ALTE NOI PLANURI cu mine!! Şi io care crezusem că m-am vindecat şi că NIMIC nu mă va mai atinge atît de grav!! Oho…cîte ALTELE mă aşteptau la cotitură să mi-o tragă sub centură!!! Dar, pentru moment, mi-era bine, fiindcă NU ŞTIAM ce mai avea să urmeze!!, dar…să revenim la OILE noastre…

Pusesem Cartea-Acatstier la vînzare dar..NIMENI nu băga în seamă cartea, ca şi cum nici nu ar fi exista.  Nici eu! Nu mi-am aruncat ochii peste ea. Aveam acasă Acatistier, aveam N cărţi cu Rugăciuni, aşa că nu-mi doream decît să-i vînd omului aceluai cartea şi să-i dau bănuţii pt ea. Doar că NIMENI nu era interesat de carte, luni şi luni. Apoi mi-a laut foc maşina, acolo, în Poarta Mănăstirii, şi în 7 minute totul, inclusiv maşina s-a făcut scruuumm!! Pompierii nu au ajuns la timp să mai salveze ceva, deşi Staţia de Pompieri  Glina era ff aproape. Pe urmă am descoperit asta! Maşina şi marfa s-au făcut un ghem imens de metal contorsionat amestecat cu pămînt, ceva indefinit…Cartea  însă se afla deja expusă pe o masă şi cineva foarte inspirat strînsese într-o bocceluţă obiectele expuse acolo, care fuseseră şi ele atinse de foc. Le-a aruncat într-o maşină şi le-a dus acasă. Bulversată de situaţie, nu m-a mai interesat NIMIC. Am fost ca un ZOMBI cîteva luni. Nu auzeam, nu vedeam pe nimeni şi nimic, afar’ de pălălaia de flăcări şi fum care urcau pînă la CER…şi nişte pompieri care se agitau inutil să-şi dea „inteligent” cu părerea de unde a luat foc…Enervanţi indivizi!! După ce că nu ajung NICIODATĂ la vreme, îşi mai dau şi cu presupusul!! Cum, Doamne iaartă-mă, să mai poţi şti cînd totul e SCRUUUM??? Dar, nah’, trebuia să afcă şi ei un RAPORT de ACTIVITATE!! Pe undeva îi înţeleg. Mastodontul acela plin cu apă, cu care ei ajung la Incendii, nu circulă decît cu 40 la oră…În fine…

După cîteva luni de la Eveniment, mă sună cineva şi-mi zice să mă duc în strada CUTARE că am acolo nişte obiecte salvate de la  Incendiu de la Cernica!  Erau nişte cunoscuţi care tocmai veniseră la Mănăstire pt Slujbă atunci şi văzînd incendiul s-au grăbit să dea o mînă de ajutor!! Oauuu!! Îmi rămăsese totuţi ceva, şi eu..NU ŞTIAM!! Îmi arsese şi geanta cu acte (toate, buletin, cartae masinii, talonul, pina si actele casei -care dintr-o rea întîmplare le aveam în geantă!!, ochelarii de vedere, tot..tot..inclusiv telefonul care se afla pe bordul maşinii…aşa că eram RUPTĂ total de toate…). Am fost surprinsă plăcut să descopăr cîteva OBIECTE de MARE Preţ (şi ca PREŢ în sine, ca şi cost, că erau nişte obiecte importate din Grecia, şi aveau ăştia nişte preţuri de numa’numa…; acum, prin regăsirea lor, mai recuperam din pagubă, nu mult însă..slavă lui Dumnezeu!! cînd devii sărac peste noapte, orice de oriunde, e bine-venit!!), printre care şi Cartea-Acatistier. Am dus acasă toate obiectele pe care doamna  respectivă le spălase, le curăţase de arsuri, de fum, de noroi… Nu m-am uitat nicio clipă în Acatistier. Numai după mulţi ani, nuş-ce mi-a venit şi l-am deschis. Aşa am descoperit că avea nişte Acatiste ale Domnului Iisus şi ale Maicii Domnului despre care nu stiusem ca există. Le-am frunzărit mai..aprofundat, apoi!!

Dăună..seară iau Cartea- Acatsitier şi o deschid la întîmplare. Surprinsă, m-aşez în genunchi, în micuţul meu Paraclis şi citesc: Bucurie neaşteptată!!…

Azi, 28 august 2016, îmi propusesem să mă duc la Biserică unde slujeşte un preot la care ţin mult. M-am şi trezit devreme, dar…m-am dus în „bibliotecă” la..citeală. Îmi cumpărasem ieri cu 5 lei (Doamneeee, 5 lei??!!! Dar cît face cartea asta!!! De Njde ori ori, Njde ori înmulţit cu 5 lei!! Parol!!) un..Panait Istrati!! Cel mai drag mie, după..Julien Green! Panait Istrati, autodidactul, omul cu nicio clasă absolvită, repetent de două ori în clasa întîia primară…”vagabondul din Brăila” consacrat la Paris!!! Asta DA baftă!!! Îmi place scriitura acestuia de mor!! Nu-mi mai trebe’ mîncare (mai bine că şi-aşa prea multă n-am!!), nici cafea -parol!!, cînd îl citesc!! Ce zic eu, citesc??!! Îl DEVOREZ!! Mă satur! Respir! Trăiesc prin scriitura lui Panait Istrati!! Nici eu n-aş putea să exprim mai corect revolta faţă de Calsele asupritoare şi cîte alte cele, aşa cum o exprimă, foarte pragmatic, Panait Istrati. Cîtă CULOARE dă personajului!! Şi cîtă greutate are cuvîntul său!! Aşa că..am intrat în transă..pînă mult spre ora 10. Adio..dus la Biserică!! Eram în pijamale…Cînd am văzut că-i deja trecut de 10, m-am pus din nou pe citeală…însă totuşi cu regretul că nu m-am dus la Biserică, în ideea să mă mai îmbogăţesc cu-n Cuvînt de folos…Deodată îmi vine un gînd: „dece oare oi fi rămas eu acasă, totuşi???; pt CEVA trebuia să rămîn, dar pt ce? Kalm, Antoaneta! Vei vedea!! Nu-i prima oară cînd ţi se-ntîmplă, cînd chiar de la uşă te-i întors…”

N-apuc să cuget prea mult că sună telefonul:

-Sărut-mîna, dna A. Ce faceţi?

-Biiineee!!, mormăi eu un „bine” super!!…morcovit, că fusesem întreruptă din lecturare…

-Sînteţi cumva acasă? Puteţi coborî un pic? Sînt în Colentina, cam în 15 minute aş ajunge. Pot veni??

-Mdaaa…

Ce-o fi vrînd, oare, Omul??? Nu ştiu ce-o vrea, dar ştiu că e de bine!! Aveam încă de dimineaţă, de la trezire, o STARE de comfort sufletesc inexplicabil stării mele de FAPT. Arar mi se-ntîmplă…Comfortul sufletesc şi cu Faptul Real din viaţa mea, două LUCRURI infinit..paralele!!! Dar azi??…

Trec cele 15 minute şi cobor în faşa blocului. Dintr-o maşină iese un fost colaborator al meu, de pe vremea cînd aveam Magazinul, căruia încă îi mai datorez nişte bani…Are în mînă o..ICOANĂ. A Maicii Domnului!!

-Am trecut să vă dăruiesc Această Icoană!! Era pregătită mai demult dar…

-Ouauuuu!!!! (După ce am scos instant pe gură acest grosolan „oau”, mi-am astupat gura cu mîna şi am rămas fără..cuvînt! Şi, credeţi-mă, e cam greu să-mi astupe mie cineva cu ceva gura!!! Nu mă impresionez aşa oricum…; dar..ce să însemne asta??!!! Cu ce ocazie?? Cum?? De ce??? Nu-i făcusem vreo favoare omului! Nu acum! Nu de curînd!! Da, îi făcusem, dar..altădată..demult!!! În urmă cu cîţiva ani. Acum doar îi eram eu datoare!! Nu foarte mult, însă..totuşi datoare!!)

Nu mai ştiu ce să zic! Cu-adevărat simt că dacă aş mai zice ceva, chiar aş supăra, cu-adevărat pe Dumnezeu şi pe..Fecioara Maria..Maica mea cea..grijulie!!

Am luat Icoana şi am urcat în casă. Am aşezat-o în  Parasclis! Aşteptăm…

Uitaţi ce minunăţie de Icoană…Costă o avere!!! Aurită, argintată, cu ramă de lemn…Eu, am Icoane muuulte în casă, dar una în plus e TOTDEAUNA bine-venită!! „Binecuvîntată fii ceea ce eşti plnă de dar, Marie, Domnul Iisus este cu tine şi prin tine cu noi!” Îşi mulţumesc pentru că ai binevoit a veni în casa mea!…Tu ştii DE CE…

Eu nu-s decît un mic copil al lui Dumnezeu! Unul mic dintre cei mai mici, care, cel mai adesea, nu pricep nimic în…nepriceperea mea… Doar că, vine o vreme cînd Dumnezeu îmi arată LUCRUL Mîinilor sale!

Antoaneta Rădoi -de la Vrancea

 

 

_ITR8145

PS:

Antoaneta Radoi Hai sa va mai zic ceva: m-am dus sa pun la loc de cinste Icoana si zic, hai sa fac si io macar o rugaciune de multumire Maicii Domnului ca a venit in casa mea, şi am ingenuncheat si, rugîndu-mă, la un moment dat aud pîş-pîş-pîş pe culuoarul dinspre bucătărie. N-am ridicat capul, m-am rugat mai departe concentrîndu-mă pe ceea ce voiam să-i spun Maicii Domnului, pînă am terminat ce aveam de zis. Am uitat apoi..definitiv de pîş-pîş şi, la finalul rugăciunii, cînd ridic ochii, în faţa mea un porumbel alb cu pete negre (sau invers) mă privea..liniştit. Nu m-am mişcat, ca să nu-l sperii, şi am mai rămas lingă Icoană, jos, ghemuit pe duşumea. După cîteva minute porumbelul meu a plecat, pîş-pîş în dormitor. Toate uşile de peste tot erau larg deschise asa ca se plimba ca Vădă prin lobodă…Am luat telefonul şi m-am dus după el, umblînd spăşită, sa-i fac o fotografie, temîndu-mă să nu cumva  sa-l sperii! Aş, n-avea nicio treabă! S-a urcat peste nişte cărţi lăsate vraişte pe linga TiVi (la mine asa e peste tot, vraişte: cărti, caiete, pixuri, notite..) şi a stat liniştit la pozat, uitîndu-se la mine gingaş!! Vorbeam cu el, de-ale mele…Am intins mîna şi m-a lăsat să-l cuprind… Am mai vorbit noi cîte ceva, după care l-am dus pe pervaz. Nu s-a grăbit DELOC să-şi ia zborul…

Fotografia postată de Antoaneta Radoi.
Reclame