Posts Tagged ‘ajutor’

Neprevăzutul umblă liber prin lume, lovind cum îi vine…


Antoaneta Radoi
(Din gama: Toate mi se-ntâmplă NUMAI mie!!…)

Dialog intre doi NEBUNI (eu, unul, interlocutorul meu, altul; Nu stiu care dintre noi era mai nebun!!;Sau..despre cum iti poate fi stricata o zi, care părea a fi…bună, dimineață când ai făcut ochi. Părea!! In fond, la mine, o zi ca oricare dintre zile!!): -Bună ziua, dna. As vrea sa stiu daca mai aveti de vinzare…m-ar interesa sa cumpar. -Nu, nu am, dar va pot directiona in alta parte. -Bine, când ies din spital va caut si-mi spuneti atunci unde sa merg sa cumpar. -Sunteti in Spital? Unde? (l-am intrebat in ideea ca e in Bucuresti si ca, poate, are omul nevoie de ceva, nu aș fi putut sa-i duc mare lucru, dar…totusi, măcar să-l vizitez pe om, sa vada ca il viziteaza in Spital cineva, daca tot s-a intersectat cu mine, pe calea undelor!!). -Ei, să nu punem întrebări care nu ne privesc, zice omul. -Iertați!, mă gândeam că poate…aveți nev de ceva, că totusi sunteți, ziceti, venit din Provincie. -Nu trebuie sa vă intereseze pe dvs la ce Spital sunt si pe ce motiv!, zice omul, vizibil iritat (desi nu-l intrebasem de ce suferă, ci doar la ce Spital e internat). -Mă iertați!, zic. -Oricum va voi suna cind mă externez, salvați-mi nr. O sa va sun. -Nu-i nevoie sa-l salvez, nr dvs era in telefonul meu, m-ati mai sunat, mai demult!, cam acum un an, cred, îi zic. -Cum să fie dna nr meu in telef dvs, ca eu nu v-am sunat niciodată pină acum!, zice. -Domnul meu, s-o luăm cătinel, aveam nr dvs in telefon, nu-mi mai amintesc cind l-am salvat, dar il aveam salvat in telef, se pare ca noi doi am mai vorbit cindva, acum vreun an, zic. -Nuu, niciodată!!Eu n-am mai vb cu dvs dna niciodată, zice. -Domnul meu, poate ati uitat, eu aveam nr dvs in telef, zic. -Bine, dna, eu sunt un mincinos, un mincinos, nu intelegeti ca v-am gasit nr acum pe un site de Ob de cult! -Desigur, nu neg, doar ca v-am spus ca am nr dvs in telef, și daca-l am, probabil ca m-ati mai sunat, iar eu am salvat nr atunci, așa ca sunteti trecut ca fiind un fost cumparator de ob de cult de la mine. -Aaa, eu sunt un mincinos, un mincinos, bine atunci sunt un mincinos!!, zice. Click.
Și apropo de ajutor, un preot mi-a zis odată: Antoaneta, să nu sări în ajutor dacă nu ti se cere!! Azi am primit inca o palmă, pt ca NU mi-am insusit POVATA inteleaptă!! Și, mă simt ca lovită cu leuca!! Satana nu se odihneste NICIODATĂ, NICIODATĂ!!!! Și-acum mă-ntreb: n-o fi cumva sosia lui Dincă ăla de la Caracal. Glumesc, desigur. N-am a mă teme, n-am 15 ani!! Nici la ocazie nu umblu.

Este posibil ca imaginea să conţină: mâncare
Reclame

Donează SÂNGE!!!…


doneaya singe 1

„Te rog din suflet, dă şi tu sfoară-n ţară, URGENT, după Grupa AB pozitiv, poate cineva e dispus să doneze sânge pentru o fetiţă cu aplazie medulară. Este internată la Spitalul Fundeni (Bucuresti)(19 martie 2018!!), secţia Pediatrie, are 11 ani, se numeşte TUDOR ALEXANDRA Mihaela.” Am primit acest mesaj pe telefonul personal, îl postez aici şi-l dau mai departe în nădejdea că va fi bine!!…

Dea Domnul să fiţi cât mai mulţi voluntari! Dumnezeu să vă binecuvânteze!

Vă mulţumesc tuturor! Anto R

„Şi ne iartă, nouă, greşalele noastre”…


Astăzi am ramas acasaă,  mai mult decît de obicei, aşa că am întîrziat, un pic, la servici.  Cînd mai aveam doar cîţiva paşi pînă să ajung la muncă, opreşte lîngă mine, la colţul străzii, o „potaie”, minusculă,  de maşină, căreia nici nu i-aş zice maşină (căci nici formă nu are!!), dar cum producătorul ei este o mare companie de fabricat maşini, nu am încotro…

Se extrage din ea, deşirat, lung cît o prăjina, Iustin, un fost angajat de-al meu, masterand în Teologie -ultimul an,ultima sută de metri-, cu care nu vorbeam de mai mult de 3 ani, şi fără să-mi dea timp de gîndire, îmi zice:

– Dna Antonella (aşa îmi zice el, derivat de la Antoaneta, ş i eu nu l-am corectat, căci puţin îmi pasă cum îmi spune, de vreme ce, oricum mi-ar zice, nu o va zice cu respect…), staţi aşa să vă dau daruri de la Sfinta Biserică!, zice el, subliniind, apasind cuvintele. Deschide „ideea” de portbagaj a aşa-zisei maşini, scoate nişte pungi  pline şi mi le îndeasă în braţe, „blagoslovind” ceva ce n-am înţeles. Eu, accept „bagajele”, fără să-l privesc, fără să protestez, fără nazuri, zicînd:

– Bogdaproste şi mulţam’! La RAI să le găseşti!

– Sa aveţi un Paşte binecuvîntat!, îmi blagosloveşte el.

– Şi tu la fel!, îi răspund nonşalant, tot fără să-l privesc. Era ca şi cum n-ar fi fost…

Nu ne vorbeam de mai mult de 3 ani, de cînd „l-am pus pe liber”, luîndu-i pîinea şi cuţitul, „laptele şi mierea”, de la gură… Umblase cu mierea pe care i-o dădusem în administrare şi, „se cam îndulcise”, băgînd mîna, pîna la umăr (şi tot pîna acolo, i-o pusese Domnul Hristos, în ghips, pentru „trezire”, la foarte scurtă vreme, după comiterea faptelor, după ce i-a făcut praf, într-un accident, maşina – un Mecedez!- pe care şi-o cumpărase din banii mei; asta în timp ce eu deveneam..falită!!,si datoare..vîndută!!!), în urdiniş…

Nu ne vorbeam, cînd ne întîlneam faţă către faţă, deşi SOARTA ne cam ademenea, şi ne juca, adeseori feste. Ba de mai multe ori, el chiar „m-a înfrunta”, ca să zic aşa, cînd ne întîlneam şi erau de faţă şi alte persoane, salutîndu-le pe acelea, ,subliniind, doar pe acelea, sau vorbind doar cu ele, cum a fost cazul o dată, cînd ne-am întîlnit în poarta Mănăstirii Radu-Vodă. Eu fiind cu o dnă,mama Maria, noi amîndouă fiind, urcam, iar el, singur fiind, cobora, şi a zis, apăsat, concis (ca să priceapă „lumea”):

-Sărutmîna, mama Maria!

Nu fusese singura dată cînd se purta astfel. Mă durea nesimţirea lui (mai ales că, atunci cînd il angajasem era „rupt-în-cur” şi vai-de-lume”,sărac lipit pămîntului), dar îmi vedeam de necazu’ meu, mergiîd mai departe. La cît mă paăubise, ce mai conta acum, această purtare?!! M-am limitat la a-i trimite sş a-i transmite nişte mesaje, mai dure decît viaţa însăşi. Însa erau personale. Între mine şi el. Telefonic! Dacă el, mai apoi a vorbit altora, şi chiar le-a arătat (căci unele fuseseră în scris), unora, a fost strict problema lui! Eu am zis ceea ce era real. N-am fabulat, şi n-am încercat să-l subminez, şi nici să-l batjocoresc. Îmi doream ca Dumnezeu să-l ducă pe bine, şi, dacă EL voia, chiar, cît mai departe de mine, căci nevăzîndu-l fîţîindu-se pe sub nasul meu, în maşini de marcă, nu-mi mai aminteam de pagube. Dar, nu a fost să fie aşa. Ci încă mai abitir, viaţa ne aducea în împrejurări în care dădeam nas în nas. Adevarate lecţii de viaţă, şi încercare…L-am iertat, deşi nu-şi ceruse niciodată iertare, şi nu dădea semne că-i pare rău pentru furtişag. Ba, mai spunea unora, dintre apropiaţi, că nu am niciun motiv să fiu supărată pe el, că el nu a greşit cu nimic. Şi că el m-a respectat şi mă respectă, că i-am întins o mînă!!!…Asta mă înfiera să le zic ălora: Nu, nu a gresit cu nimic, numai că şi-a însuşit bunuri din bunurile mele şi etc, etc… Şi nu înţeleg ce Teologie aprofundează?!!!…Teologia Fariseilor!, îmi răspundeam singură, sau mai degrabă, îmi sufla în ureche „îngerul căzut”…

I-am mai dat, o vreme, nişte teme de cercetat -din Scriptura, pe care se presupunea că o studiază la masterul lui-, după care mi-am văzut de viaţa mea, încercînd să uit, să muncesc pînă-mi sar capacele ca să pot plăti furnizorii ca să pot merge mai departe cu Firma mea, şi ..sa-l  iert. Nu ţi-e însă totuna, cînd paguba e atît de mare şi gura „păcătosului” şi mai mare!!!..Dar, pînă la urmă, am reuşit, şi..l-am iertat!

Dăună-zi aproape că-mi trecuse pragul magazinului, dar nu a îndrăznit prea mult. Era cu un coleg, cu care făcuse un parteneriat oarecare, şi cu care mă mai intersectasem şi eu, şi pe care, personal, nu-l prea agream. Dar, individu’ e genul de om care „se bagă-n seamă”, fără să-i pese de ce cred alţii despre el…
Colegul a intrat, el a rămas în prag. I-am auzit glasul. Ăla a intrat, şi-a cerut iertare pentru lucrurile pentru care,”poate”, „m-a suparat”(a zis el),vreodată, zicînd:
-Să nu mai ziceţi despre noi că am făcut cele ce le-aţi zis, fiindcă noi sîntem nevinovaţi!, a zis, rînjind, colegul lui, care intrase. Eu i-am răspuns, la modul general, dar şi ştiind că la uşa care era întredeschisă se afla Iustin:

-Am zis despre voi lucruri reale! Si, v-am zis ceea ce a fost de zis! V-am zis vouă şi altora. Şi, da, am fost supărată pe voi, căci m-aţi mîhnit, nu atît cu „năştruşniciile” voastre, cu pagubele pe care mi le-aţi pricinuit, fiecare în chip diferit, cît cu purtarea voastră ulterioară, dar…v-am iertat! Să fiţi sănătosi, şi să aud că v-aţi pocăit, că vă faceţi oameni cumsecade, şi că aţi ajuns mari arhierei (visul oricarui student la Teologie!!!)!, am adăugat eu în glumă… Apoi ei au plecat rîzînd, iar eu „am uitat” de ei…

Şi acum, iată că Iustin, cel care preţ de 3 ani încheiaţi nu a dat niciun semn de părere de rău, pentru faptele lui, vine să-mi „aducă daruri de la Sfinta Biserică”!!! Dumnezeule Mare!!! Cum, dar, să nu le primesc?!…Şi dacă nu acum, în Săptmîna Patimilor, atunci cînd?…

Slavă, Tie, Doamne! Tu eşti CEL CARE ai zis: „de 70 de ori cîte 7, să iertaţi!”…

Iată, Doamne, am iertat! Ca să-ŢI pot zice, atunci cînd rostesc TATĂL NOSTRU: „şi ne iartă, nouă,
greşalele noastre; precum şi noi iertăm, greşiţilor noştri!” Amin.

Antoaneta

2 mai 2013

PS: Aveam o problemă, la rostirea rugăciunii Tatăl Nostru. Cînd ajungeam la versetul: „şi ne iartă nouă greşalele noastre, precum iertăm şi noi, greşiţilor noştri, dintr-o dată intram în impas. Să zic!!! Sau să nu mai zic!!! Aveam atîţia pe care nu-i iertasem!! Şi pentru că voiam să-mi duc Rugăciunea la bun-sfîrşit ziceam: Şi ne iartă, Doamne, geşalele noastre; şi ne AJUTĂ, SĂ IERTĂM, ŞI NOI, greşiţilor noştri și, totodată, să cerem și să primi iertare de la cei cărora, noi, le-am geșit! Ca să putem zice, cu inima curată: „şe ne iartă nouă greşalele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri!”