CREDITORILOR MEI de Damian Stanoiu


CREDITORILOR MEI

(Din Colectia ”Furtună în iad”).

Notă: Asta chiar se vrea o Scrisoare deschisa…Creditorilor mei!! (A.R.)

Doresc mai întâi ca mica mea epistolă să vă găsească în momentele cele mai fericite ale sănătăţii şi ale bogăţiei dumneavoastră.

Vă cer iertare pentru necuviinţa ce o săvârşesc, scriindu-vă în bloc, dar sunteţi aşa de mulţi, că mi-ar fi trebuit o săptămână de muncă necurmată, ca să scriu fiecăruia în parte, fără să am putinţa de-a adresa un cuvânt de mângâiere şi de vagă speranţă, celor şterşi din răbojul memoriei sau notaţi pe foi ferfeniţite de cariile vremii. Utilizând invenţia în veci neuitatului Gutenberg, vă satisfac pe toţi, împăcând totodată şi greu încercata mea conştiinţă şi economisind cel puţin o sută de plicuri şi mărcile respective.

Ce mai faceţi domniile voastre? Sunteţi bine, sănătoşi?

Mersi, asemenea. Să ştiţi însă că tot prost stau cu finanţele. Spre deosebire de boală, care e o consecinţă a neprevederii sau a bătrâneţii, sărăcia e o trădare sau o rătăcire a destinului.

Boala se tratează cu doctori, cu medicamente şi cu regim, remediile fiind la îndemâna oricui, dar sărăcia, pe care bogaţii o socot fiică legitimă a lenii sau a prostiei, nu se poate trata decât cu răbdare şi cu tutun. Cel puţin aşa credem noi obijduiţii poliţelor şi ai notelor în restanţă.

Dumneavoastră, bogaţii, credeţi numai în forţa hărniciei şi a deşteptăciunii; noi, săracii, chiar atunci când suntem harnici şi deştepţi, credem şi în destin şi în noroc. Iar iluzia unei schimbări la faţă a destinului şi a unei milostiviri a norocului ambulant şi capricios, constituie pâinea răbdării noastre cea de toate zilele.

Dar să revenim la obiectul epistolei de faţă.

Eu sunt datornicul, dumneavoastră îmi sunteţi creditorii.

Dumneavoastră vedeţi în mine un individ nerecunoscător, care atentează conştient la bucuria liniştii ce, pe bună dreptate, o aşteptaţi de la buna stare materială şi de la filotimia – firească sau întâmplătoare, a domniilor voastre. Eu, datornicul, văd în creditorii mei nişte duşmani teribili, cărora nu le-am făcut niciun rău, n-am vrut să le fac niciun rău, şi pe care trebuie să-i ocolesc şi să-i mint, cu ofticantă strângere de inimă, până în ziua când voi putea să le dovedesc că am fost de bună-credinţă.

Să presupunem totuşi că eu sunt un rău platnic, sau un condamnat la sărăcie pe viaţă, iar răbdarea dumneavoastră se va prelungi până dincolo de hotarele memoriei. Şi un creditor are memorie, nu glumă! Ce-i de făcut în acest caz? Nimic altceva decât să căutăm şi să găsim despăgubire în însăşi starea lucrurilor.

Dacă eu, debitorul, pot să plătesc şi nu vreau, mă socot despăgubit de ura şi de învinuirile dumneavoastră, prin faptul că v-am mâncat banii şi cu satisfacţia că am găsit oameni mai proşti decât mine. Dimpotrivă: dacă eu aş vrea sincer să plătesc şi nu pot, transform poliţele neonorate, în titluri de nobleţă şi în dovezi incontestabile a unei vieţi corecte până la sinucidere, uşurându-mi astfel conştiinţa şi aleanul sărăciei.

Dar domniile voastre, creditorii, în ce chip veţi afla despăgubire pentru un acces subit de generozitate, sau pentru încrederea uşor acordată? Foarte lesne şi foarte simplu. Gândiţi-vă că, oricum, tot mai plăcut este să fii creditor păcălit decât debitor insolvabil… Iar dacă vreţi o satisfacţie publică, rupeţi poliţele în favor de lume, bineînţeles fără să mă bârfiţi, şi veţi fi aplaudaţi în dublă calitate: de oameni cu punga doldora şi de creştini cu inima largă…

Fiţi siguri, însă, domnilor creditori, că lucrurile nu vor ajunge până aci. Sărăcia şi-a făcut cuib în casa mea, iar falimentul e foarte grăbit să intre pe uşă sau pe fereastră, dar eu mă ţin tare în… tranşeele speranţei. Am spus că cred şi în destin şi în noroc. Destinul îşi pierde uneori busola, dar până la urmă revine pe făgaş; iar norocul îşi menţine obiceiul surprizelor. Trebuie să găsesc o comoară, să primesc o moştenire, să câştig la loterie! Cum a câştigat birjarul din Ploieşti, spălătoreasa din Tei şi factorul din Valea-Scurtă, aşa voi câştiga şi eu. Măcar un milion dacă nu două sau şase!

Iar dacă nici destinul, nici norocul, nu vor binevoi să se mai îmblânzească vreodată, ne vom regăsi pe lumea cealaltă, în situaţii inversate… Şi atunci, bucuria de-a întâlni un datornic, va fi însutit mai mare decât necazul ce v-am pricinuit pe pământ. „Bucuraţi-vă, deci şi vă veseliţi, că plata voastră se va face în ceruri…”

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: