Archive for 18 iulie 2019

INTERVIU…Antoneta RADOI în dialog cu Nicolae VASILE la ceas aniversar; 65 de ani.


cu profesorul universitar, doctor in știință, inginerul Nicolae Vasile:

(interviu publicat în nr din iunie  a.c. ”Cronica Timpului” și într-un supliment special (nr 1), aniversar , Convorbiri literar-artistice.

 

INTERVIU

 Antoneta RADOI în dialog cu Nicolae VASILE la ceas aniversar;

65 de ani.

AR: –Bine v-am găsit, stimate domnule Nicolae Vasile!

Trebuie să recunosc şi să spun că înterviul acesta este pentru mine, oarecum, unul dificil, fiindcă…mintea mea-i aşa…, mai lejeră, şi-s învăţată să iau interviuri din acelea mai soft, interviuri de situaţie, interviuri pe stilul “smuls”, colocviale, aş zice, nu din alea…scorţoase, unde şi reporterul şi intervievatul sunt la ţol festiv, puşi la patru ace, abia găsindu-şi cuvintele cu etichetă, numai din alea din DEX, sau mai nou din DOOM, numai că, iată, statutul dumneavoastră de profesor universitar şi doctor în ştiinţă –ca să enumăr doar o parte dintre titluri-, mă obligă la foarte mare decenţă, la solemnitate, aş putea zice, fiindcă mă aflu în faţa unui colos, din multe puncte de vedere. Pentru prima oară, mă simt ca un purice care-i copleşit de emoţie în faţa unui elefant,  şi care, văzând imensitatea mastodontului, nici nu mai îndrăzneşte să-l ciupească, ci dă bir cu… săritul, mâncând pământul. Dar eu n-am să fac asta, n-am să fug, ci am să purced totuşi la lucru, numai că, sunt într-o oarecare jenă, fiindcă nu ştiu exact cu care dintre titluri să mă adresez domniei voastre, că-i tare dificil când ai în faţa ta un interlocutor care e deţinătorul atâtor titluri: inginer, profesor universitar, doctor în ştiinţă şi… Sunteţi şi inventator, deţinător a multe brevete de invenţie şi inovaţie, ba mai şi scrieţi şi aţi publicat o mulţime de lucrări ştiinţifice, cât şi beletristică, aţi făcut şi faceţi 1001 de minunăţii, ba mai jucaţi şi teatru, ce mai…personalitate complexă, şi, neştiind cu ce să-ncep, vă propun s-o pornim cumva, sperând ca, prin întrebările mele şi răspunsurile domniei voastre, să ne lămurim cititorii. Şi fiindcă eu, cel mai bine vă ştiu în calitatea dvs. de scriitor şi de coordonator de cenaclu literar, -Literar ing-, iar pe deasupra, vă ştiu a fi cel mai modest om de ştiinţă pe care eu l-am întâlnit, -după unchiul meu, Timoficiuc Nicanor, deţinător şi el a unor importante brevete de invenţie şi inovaţie-, am să vă rog să-mi permiteţi să mă adresez dvs.,  aşa…, mai la măsurile mele. De accord??

NV:  -De acord!… Ce pot răspunde după o atât de lungă introducere, acoperită într-o întrebare!

AR: –Înainte de toate, vă felicit pentru toate titlurile pe care le deţineţi, despre care vom vorbi!

NV: -Mulțumesc!

AR: –Aşadar, domnule profesor universitar, domnule doctor în ştiinţă, domnule coordonator de doctorate Nicolae Vasile, când eraţi copil, când eraţi mic, ce vă doreaţi să fiţi când urma să fiţi mare??

NV: -De mic, am vrut să devin inginer, modelul meu, atunci, fiind Constantin Stroe, cel care avea să ajungă director general la Dacia Pitești, cu vreo zece ani mai mare ca mine, care se trăgea din aceeași zonă, dintr-un sat vecin. Ne vedeam la meciurile de fotbal dintre cele două sate. Ulterior, din motive medicale, fiind, o lungă perioadă, clientul spitalelor, am început să iubesc medicina. Până la urmă, prima iubire a învins!

AR: –Eu nu prea le am cu tehnica, intrată pe mâna mea, e ca şi pe mâna canibalilor, şi totuşi vreau să aflu, chiar dacă le-ncurc niţel…mai mult. Împreună le-om descurca. Ştiu că aţi absolvit Politehnica. Pentru cititori, în ce an şi ce ramură a Politehnicii?

NV: -Am intrat la Politehnica din București, în anul 1973, la Facultatea de Electrotehnică, influențat de fratele meu mai mare care era deja student acolo.

AR: –Ce aţi lucrat imediat după terminarea Politehnicii? Aţi prins acele timpuri, presupun, când orice absolvent trebuia să-şi facă un stagiu de vreo 3 ani în provincie. Cum a fost în cazul dumneavoastră?

NV: -Da, așa a fost la fel și pentru mine, doar că provincia a însemnat Întreprinderea de Cabluri și Materile Electroizolante București, care se afla pe teritoriul Comunei Cățelu, aproape de capitală.

AR: –Din cât ştiu, dumneavoastră aţi fost numit direct profesor universitar, nu aţi trecut prin niciun alt stagiu profesoral, cum de s-a-ntâmplat asta??

NV: -La fabrica menționată mai sus am stat ceva mai mult de un an, după care am fost chemat la Institutul de Cercetări și Proiectări Electrotehnice (ICPE) din București unde atât directorul general de atunci, dar și alți cercetători de acolo, îmi fuseseră profesori în facultate. Mi-au propus să continui domeniul inițiat de mine la proiectul de stat, cum se chema atunci actuala licență. Era vorba de ceva foarte promițător!…

Activitatea didactică universitară am început-o imediat după absolvire, chiar și în perioada când lucram la fabrică, ținând orele după amiază, și nu am părăsit-o niciodată.

Profesor universitar nu am fost numit, ci am obținut titlul prin participarea și câștigarea unui concurs, după ce obținusem toate treptele științifice din cercetare, în urma cărora acumulasem suficiente cărți și articole publicate, proiecte aplicate și brevete de invenție.

AR: -Domnule Nicolae Vasile, cum aţi ajuns să lucraţi în Cercetare? Şi nu un lucrător oarecare. Dacă nu cumva greşesc, aţi condus câţiva ani buni Institutul la care ați lucrat, aşa-i?

NV: -Activitatea de cercetare o începusem încă din facultate. Utilizarea magneților permanenți în domeniul mașinilor electrice reprezenta o problemă foarte dificilă, atunci, la care se pare că eu găsisem o cale de rezolvare. A fost și motivul pentru care am ajuns în institut. Zece ani, perioada 1979-1989, au însemnat eforturi deosebite, după care au început să vină și rezultatele. Nimic nu vine din neant! În acest interval am depus și majoritatea cererilor de brevete de invenție care au apărut ulterior.

În conducere am ajuns, întâi ca director științific, prin votul tuturor salariaților, dintre mai mulți candidați. Era în anul 1990, imediat după revoluție, așa se ajungea director, atunci. După doi ani, am devenit director general, prin concurs, poziție pe care am ocupat-o timp de 13 ani.

AR: –Cum a fost să fiţi şef peste câteva mii de oameni cu capacităţi intelectuale de nivel mondial?? Mi se pare colosală o astfel de responsabilitate. Dumneavoastră cum v-a fost cât aţi fost şef la acest prestigios institut?? Cum aţi făcut faţă??

NV: -A fost fascinant!… Nici nu știu când a trecut acea perioadă!… Nu numai aceea de director, ci și cea de acumulări de dinainte. Am avut o perioadă inspirată și, sper, că și colaboratorii mei de atunci și-au realizat țintele propuse. Responsabilitatea a fost enormă, dar când simți apropierea celorlalți, care te urmează într-o adevarată echipă, se mai diminuează presiunea. Cred că solidaritatea umană este soluția. Din pacate, la nivel național aceasta s-a cam pierdut.

AR: –Aţi lucrat o vreme şi la Camera de Comerţ şi Industrie a României, şi nu aşa, ca un slujbaş oarecare, ci în calitate prim-vicepreședinte. Cum aţi ajuns, domnule Nicolae Vasile, aşa sus, că nu-i de colea o aşa funcţie?! Pe ce buton apăsaţi de vă ieşea??

NV: -La Camera de Comerț și Industrie a României am ajuns prin alegeri, ca reprezentant al institutului pe care-l conduceam. Am candidat la Secțiunea Industrie, unde am câștigat, în turul doi de scrutin, în fața președintelui Patronatului din Industria Ușoară, de atunci. Ideea de campanie s-a bazat pe două domenii de vârf, care, spre bucuria mea, au confirmat ulterior: sursele regenerabile de energie și industria auto, fiind cele care au însemnat cele mai mari investiții din ultimele două decenii, în România. La programul industriei auto am avut plăcerea să colaborez strâns cu idolul meu din copilarie, Constantin Stroe, mai ales în ceea ce privește partea de automobil electric. Conjunctura în care am trăit acele momente, la institut și la cameră, sunt descrise în volumul “Clubul”, publicat recent.

AR: –Aş vrea să-mi enumeraţi câteva titluri ale unor invenţii de-ale dumneavoastră.

NV: -Invențiile mele sunt axate pe ideea de eficiență, pe reducerea consumurilor de toate felurile. Cele mai multe sunt în domeniul motoarelor electrice cu magneți permanenți, unde am ajuns la de opt ori scăderea masei și reducerea corespunzătoare a pierderilor de energie. Acestea se folosesc în industriile de mașini unelte, roboți industriali, automobile electrice, aviație etc. Altele sunt pentru îmbunătățirea acurateței tehnice prin creşterea uniformității la turațiile foarte joase, este vorba de servomotoarele fără crestături. Cele mai noi brevete sunt din domeniul încălzirii electrice.

AR: –Domnule Nicolae Vasile, aveţi copii?

NV: -Da, am un băiat.

AR: –Vă calcă cumva pe urme?? Are măcar un pic din una dintre vocaţiile domniei voastre sau…deja v-au depăşit?

NV: -Din multe puncte de vedere, m-a depășit deja. A absolvit Facultatea de Automatică și Calculatoare din București, în anul 2006, ca șef de promoţie. Are licență și la Universitatea din Princeton și doctorat în calculatoare la Imperial College din Londra. După studii, s-a întors în țară și lucrează la unul dintre institutele de la Măgurele.

AR: –Ca scriitor, câte cărţi aţi publicat?

NV: -Am debutat, în volum, în anul 2000. Am publicat nouăsprezece cărți literare, în ultimii nouăsprezece ani, dar proză scurtă scriu mai demult, din 1994, când am început să public editoriale la revista institutului pe care îl conduceam.

AR: –Ce v-a determinat să v-apucaţi de scris, în sensul de a publica?

NV: -Editorialele de la revista institutului le-am scris pentru a găsi o cale de comunicare cu salariații. Este greu să te faci înțeles de mii de oameni al căror destin depinde cumva de tine, față de care ai o responsabilitate! Toate formele de scris ale mele au o motivație aparte, nu toate au aceeași pornire inspirațională.

AR: –Ce trataţi în cărţile dumneavoastră, despre ce doriţi să vorbiţi lumii prin ele?

NV: -Nu toate lucrările mele literare reprezintă ținte spre lume. Unele sunt căi, altele sunt niște mijloace sau chiar revelații într-o abordare sistemică a realitații care ne înconjoară, dar toate la un loc constituie o cură psihologică care mă ajută să îmi petrec în mod plăcut timpul liber.

Debutul în roman a fost dedicat mamei mele, alte romane au punctat anumite experiențe de viață, volumele de poezie au fost dedicate unor femei. Literatura filozofică -proză, eseu sau poezie- au ca origine experiența dramatizantă a opt ani de spital, dintre care unul, bonus, petrecut în aceeași cameră cu un  mare filozof, decedat, din păcate, acum câțiva ani. Teatru am scris din experiența mea de conviețuire cu români de diferite naționalități, dobândită în spital, la institut și camera de comerț.

AR: –În teatru, eu nu v-am văzut jucând şi, sincer, teatru chiar nu vă văd jucând (şi dacă o să mă-ntrebaţi de ce, am să vă răspund, nu că nu consider c-aţi putea fi chiar şi un actor cu vocaţie, dar…), spuneţi-mi în ce piese aţi jucat, ce rol?

NV: -Aveți o bună intuiție! Actoria nu este, pentru mine, o țintă, ci o cale sau un mijloc. Problema principală a literaturii de astăzi este că se scrie mult, dar se citește puțin. Cunoscând cât de profund se citește un text care face obiectul unei piese de teatru, câtă atenție este dată de către regizori și actori, precum și de faptul că publicul preferă să vadă o piesă de teatru decât să citească o carte, am decis să-mi comunic anumite convingeri pe calea teatrului.

Scrisesem două scenete și o piesă,  în trei acte, dar nu se jucase niciuna. Am făcut demersurile ca acestea să se pună în scenă. Primul meu rol, ca actor, a fost în sceneta proprie “Scara”. Am mai avut două roluri: Eminescu, în spectacolul “Seniorii în direct”, și comentatorul, în piesa “Femeile lui Brâncuși”, ambele jucate la Teatrul Nostrum. Acum se repetă, la același teatru, piesa mea “Ioșca, Sică și Mitică”, fără participarea mea actoricească.

AR: –Rolul v-a fost impus de regizor, pe ideea că acel rol a văzut regizorul că vi se potriveşte, sau vi l-aţi ales singur?

NV: -Când Teatrul Nostrum a decis să joace sceneta “Scara”, cu un subiect profund filozofic, regizoarea Claudia Motea căuta să prindă cât mai bine substratul gândirii mele în disputa dintre un “El” și o “Ea” și pentru aceasta mi-a propus mie să susțin, actoriceşte, unul dintre roluri. Participasem, anterior, la un minicurs de actorie.

AR: –Dacă n-aţi fi fost inginer, profesor universitar, doctor în ştiinţă, mare şef la Camera de Comerţ şi Industrie a României şi la Intitutul de Cercetări și Proiectari Electrotehnice, unde v-aţi descurcat admirabil, credeţi că, în calitate de actor, v-aţi fi descurcat la fel de bine??

NV: -Dacă ar fi trebuit să trăiesc din actorie, aș fi făcut-o! Nu este o activitate usoară!… Acum, am o altă viziune asupra actorilor și actoriei decât o aveam înainte.

AR: –Aş vrea să-mi răspundeţi la o întrebare, pe care, desigur, n-ar trebui să i-o adresez unui om de ştiinţă, credeţi în Destin??

NV: -Da, dar cred și în ratarea destinelor. În viziunea sistemică, model filozofic introdus chiar de mine, destinul este doar valoarea prescrisă, atingerea lui depinde de căi, mijloace, resurse, percepție și logica legării acestora.

AR: –Vă-ntreb, fiindcă, părerea mea este că drumul dumneavoastră în viaţă, funcţiile înalte pe care le-aţi ocupat, fotoliile în care aţi stat, costumele la patru ace pe care, datorită funcţiei înalte în stat, aţi fost obligat să le purtaţi, poate când aţi fi vrut să v-aruncaţi într-o pereche de ginşi, nişte tenişi în picioare şi racheta de tenis în mână şi…pe-aci ţi-e drumul, la teren, nu în sala de teleconferinţe sau în şedinţe interminabile, a fost urmarea şi înfăptuirea a ceva prestabilit undeva de cineva?

NV: -Este o altă variantă a întrebării referitoare la destin!… Vă dau o altă variantă de raspuns. Cred în Dumnezeu, dar sunt un credincios deist nu unul panteist. Adică, Domnul te crează și… gata!… Restul depinde de tine, de cât ești dispus să te implicit, să depui eforturi.

AR: –Şi vă mai întreb şi pentru că ştiu că, la un moment dat, pe când eraţi elev, aţi fost bolnav, mulți ani. (Dacă nu doriţi, nu abordăm subiectul), că a trebuit să cam lipsiţi de la şcoală, de la ore, timp în care ceilalţi elevi parcurgeau liniştiţi temele şi şi le însuşeau. Presupun că pe-atunci, nici nu vă trecea prin minte c-o să ajungeţi ditai profesorul universitar, ditai marele şef la Insitutul de Cercetări (ups, ce rang înalt!!!), ori ditai şeful mare la Camera de Comerţ şi Industrie a României. Başca, ditai…inventatorul, şi, iată, şi un scriitor cu…câte cărţi publicate??

NV: -Nu aveam, atunci, astfel de revelații. Pentru a depăși momentele grele cauzate de boală, dar, de ce nu, și de plictiseală, învățam, citeam tot ce găseam prin biblioteca spitalului și discutam cu colegul meu de cameră,… filozoful. Dar, am avut așa ceva mai târziu, la cutremurul din 1977, când eram student și zburdam în tot ce făceam, după depășirea problemelor medicale. În toiul zdruncinării seismice a căminului, când toți dădeau din colț în colț să părăsească clădirea, m-a cuprins o liniște deplină, parcă cineva îmi spunea “Calm,… Dumnezeu nu te-a scos din calvarul spitalului ca să termini așa, mai ai multe de făcut în viață!”.

AR: –Aaa, să nu uit, sunteţi Coordonator de Doctorate la Universitatea din Târgoviște, după ce ani de zile ați fost și la Politehnica din București? Iată un al titlu de mare cinste! Dumneavoastră deţineţi titluri pe care ar trebui să le deţină vreo…5 persoane, sunteţi un fel de 5 în 1. Un fapt colosal! Acest lucru se-ntâmplă o dată la 200 de ani. Ce gândiţi despre acest lucru? Ce credeţi? Este o sârguinţă deosebită a dumneavoastră, o muncă susţinută cu scop précis, sau…mâna Destinului?

NV: -Ați găsit o a treia variantă de întrebare referitoare la destin, mă supuneți unui efort de a găsi o a treia variantă de răspuns! Ei, da, “Dumnezeu îți dă, dar nu îți bagă-n traistă” spun strămoșii mei de la țară.

AR: –Aş vrea să vă-ntreb despre Dicţionarul Douămiiştilor. Ştiu că aţi fost şi intiţiatorul Dicţionarului Scriitorilor Ingineri, publicat prin 2017, dacă nu cumva greşesc, deja pus în vânzare în Librăria Agir, de pe Bdul Dacia (în Piaţa Romană). Acum ce se vrea, de fapt, cu acest dicţionar al douămiiştilor?

NV: -Nu există o operă critică fundamentală asupra literaturii române de după anul 2000. Momentul este delicat, volumul de publicații este enorm, criticii consacrați nu se încumetă să abordeze o lucrare de un asemenea volum, nici nu au mijloace, și le este mai ușor să nege tot ce s-a publicat în această perioadă, pe motivul că nu are valoare. Criticii tineri, buni utilizatori ai tehnicii de calcul, fără de care lucrarea ar fi inabordabilă, nu au nici interes, nici chef să muncească atâta pentru o lucrare care, în contextul actual de evaluare academică, ar fi punctată mai puțin decât o publicație de câteva pagini într-o revistă cotată ISI. Așa că, neexistând o inițiativă, m-am gândit să folosesc abilitatea scriitorilor ingineri în a crea o bază de date cu ce s-a publicat în perioada menționată și să colaborăm cu anumiți critici recunoscuți pentru a face ceea ce se pricep ei mai bine, interpretarea datelor. Este necesar un mare volum de muncă și formarea unor echipe pe domenii literare ar fi de dorit.

AR: –Şi-a dat cumva domnull Manolescu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, acordul pentru acest dicţionar? I-aţi cerut măcar o părere?

NV: -Nu este nevoie de acordul nimănui. Nu i-am cerut părerea, dar i-am citit-o într-un interviu de pe la sfârșitul anului 2017, unde își manifesta nemulțumirea că oamenii de la care se aștepta să eleboreze o astfel de lucrare, de la Facultatea de Filologie, Uniunea Scriitorilor, respectiv România Literară, nu au făcut-o.

Pe vremea când eram tânăr, dacă profesorul coordonator îmi cerea să fac ceva, imediat mă apucam de treabă, astazi, chiar și doctoranzii mei, întreabă: “Cine plătește, domnule profesor?”.

AR: -Dar…altceva, de unde fonduri? Presupun că e mult de lucru la întocmirea unui aşa dicţionar. Scriitorii sunt mulţi azi, mulţi or să dorească să fie înscrişi, munca coordonatorilor de Proiect va fi una titanică? Cere timp, lecturarea cărţilor autorilor, întocmirea referatelor pentru aceştia, etc. Muncă. Pe ei cine-i plăteşte?? Sau…se face cumva pe bază de voluntariat, sau pe criteriul..”patria îţi va fi recunoscătoare”??

NV: -Un astfel de proiect, bine prezentat și fundamentat, sigur va găsi finanțare. Eu m-am oferit să mă ocup de finanțare, dar mulți dintre colegi s-au poticnit în orgolii.

AR: –La ce lucraţi în prezent? Ce faceţi exact? Sunteţi profesor la Universitatea din Târgovişte? Sunteţi coordonatorul Cenaclului Literar Ing., sunteţi publicist –aveţi rubrici în diverse cotidiane şi la reviste, cum ar fi Cronica Română, revista Cronos, în Convorbiri literar-artistice, în Bogdania, şi mai ştiu eu pe unde. Când aveţi timp pentru toate astea?? Când aveţi timp, cum faceţi să vi-l drămuiţi în aşa fel, încât să vă iasă, ştiind că pregătirea unui text pentru publicare necesită timp destul?…

NV: -Vine un timp în care “a munci degeaba” este preferabil la “a sta degeaba”! Eu am ajuns la acel timp.

AR: –Aaa, era să uit, ştiu, dar nu ştiu prea bine, că aveţi şi ceva …pământ, ceva vie, aşa-i??  Ne-aţi adus o dată la un Cenaclu un fel de…pălincă din struguri, făcută chiar de dumneavoastră. Ştiţi să faceţi aşa ceva??

NV: -Știu să fac și așa ceva!… Nu consum mult alcool, dar acela pe care îl beau, puțin dar bun, este făcut, artizanal, de mine.

AR: –Planuri de viitor??

NV: -Un pensionar nu-și mai permite să aibă planuri, poate ceva proiecte, dar, sigur, activități. Multe din acestea privesc domeniul literar, cu o înclinare predilectă spre filozofie.

AR: -Mulţumesc mult! Sănătate şi toate cele bune de la Dumnezeu!

(Interviu publicat în Cronica Timpului, iunie 2019)

 

Resturi (de Nicolae Vasile)

Resturi de fructe
sunt foarte multe,
resturi de pâine,
de azi pe mâine,
resturi de haine,
cârpite, dar faine,
resturi de cărţi
te-ajută să-nveţi,
resturi de eră,
pentru cine mai speră,
resturi de iubire,
ce vis subţire,
resturi de oameni,
flămânzi şi fameni,
resturi de viaţă
avem în faţă!…

Stau şi mă-ntreb,
mai avem ceva-ntreg?…

(Poezie publicată în Convorbiri literar-artistice nr. 10/2019)

 

Reclame

PĂREREA MEA


A fost o reală plăcere să fac cunoştinţă cu o parte din realizatorii prestigioasei reviste Convorbiri literar artistice, condusă de entuziasta şi harnica Antoneta Rădoi. S-a întâmplat la sediul AGIR, cu prilejul acordării unor premii şi diplome pentru creaţie de către altă revistă de prestigiu (vrânceana Bogdania, a scriitorului Ionel Marin) şi cu ocazia lansării unei surprize (un supliment aniversar al amintitei odrasle a condierului de marcă Antoneta Rădoi) dedicate mentorului cenaclului literar bucureştean ING, magistrul universitar Nicolae Vasile la rotunjirea unei vârste frumoase.

Publicaţia, aflată la a zecea ediţie din al doilea an de existenţă, este un elevat magazin cultural, unde, pe aproape 130 de pagini găsim nume şi creaţii de valoare şi prestigiu, poeme şi schiţe, eseuri şi cronici, fotografii şi desene (o remarcă în plus pentru Iulian Radu), epigrame şi file de teatru, medalioane şi aforisme, portrete şi note de lectură, interviuri şi critică literară. Nota generală a materialului publicat o reprezintă exigenţa, seriozitatea, varietatea şi calitatea. Nici nu s-ar putea altfel, directorul-redactor-şef al fenomenului cultural publicistic repetat din două în două luni, s-a înconjurat de oameni cu greutate, prestigiu şi vocaţie literară.

Sincere cuvinte de laudă, solidaritate întru spirit şi bune doriri pentru ediţiile viitoare, stimată Doamnă a plaivazului măiastru!

(Prof. Nicolae Rotaru)

 

 

 

 

 

 

 

 

Răspuns:

Mulțumim domnului profesor Nicolae Rotaru pentru alesele gânduri! Cuvintele domniei voastre ne onorează, ne bucură și, totodată, ne obligă să ne străduim și mai mult în alcătuirea revistei. Sperăm să ne iasă!

Vă spunem: Bun venit în rândurile ostașilor noștri! Mulțumim!

Convorbiri literar-artistice nr 10


Apărută în luna iunie, revista are un conținut divers, editorial, proza, poezie, muzica, teatru, caricatura, grafica, interviu, note de lectura, avocatul casei, eveniment, cronica de cenaclu, jurnal de crocodil, cronica literara, posta redactiei etc.

Pe coperta 4 am ales să postăm o grafică a unui elev, VIZITIU ALEXANDRU NICOLAS; elev, clasa a 7-a, Colegiul german „Goethe”, Bucureşti. (Debut), fiindcă avem copii-elevi foarte talentati, iar noi, cei de la Convorbiri literar-artistice, am decis să-i căutăm, să-i descoperim, să-i promovăm.

Voi posta aici editorialul:

Editorial

  ANTONETA RĂDOI – redactor-şef

Bună să vă fie inima, dragi cititori!

Azi e despre…Politică şi politicieni

     Mai 2019. Suntem în plină campanile electorală pentru Parlamentul…European, chipurile. Noi, la 26 mai, va trebui să ne votăm aleşii. Votăm, votăm, dar, vorba aia, “eu cu cine votez?”. S-a declanşat campania? Ei bine, parcă s-ar fi declanşat jihadul. Niciun partid nu are-o platformă electorală, nu spune ceva concret despre ce va face pentru ţara asta şi pentru al ei popor. Niciun reprezentant de partid nu-şi pune cenuşă-n cap pentru greşelile de pân-acum, nici nu ne spune careva că are de gând să se-ndrepte şi să se pună pe vreo treabă serioasă, ci şi-au scos la-naintare cei mai buni gureşi şi-şi aruncă unul în altul cu lături, arătând poporului, chipurile, ce n-au făcut ceilalţi, dar nu ne-arată ce fac ei. Şi fac asta fiindcă n-au ce ne-arăta despre ei! Eu, personal, văd o “bătălie”, aproape la propriu, dusă de toţi capii a toate taberele implicate, dar cu precădere între cei ai PSD, ai partidului aflat la frâiele conducerii guvernului, în frunte cu-al său “conducător iubit”, Liviu Dragnea (penalul -încă nedovedit deplin, dar…nu mai e mult până departe!!), şi “preaiubitul conducător” al României, Klaus Werner Johannis, care, “pas cu pas”, (calculat), înaintează, cu tupeu şi rânjet scârnav, spre o nouă…înscăunare la tron. Se mănâncă ăştia doi precum câinii. Îşi bagă pe rând, unul altuia, băţul prin gard, ori de câte ori se iveşte ocazia, iar când ea, ocazia, nu se iveşte, o inventează!! Johannis, tipul acesta insipid, cu rânjetul lui diabolic şi enervant, nu scapă nicio ocazie să-i pârască Europei pe cei de la guvernarea ro, de parc-ar fi şcolerul retardat, care-i bătut în recreaţie de băieţii cu muşchi, iar cum începe ora se grăbeşte să-i reclame la…tovarăşa pe bătăuşi. Personal, nu-mi place Johannis, şi nu-mi inspiră nicio încredere! Dă, Doamne, să mă-nşel!! Dragnea psd-istu,
pe de altă parte, de cum şi-a început spiciul electoral, la Iaşi, i-a
criticat pe cei care au manifestat împotriva social-democraţilor,
spunând despre aceştia: “Unii derbedei umblă pe lângă scenă…”.
Carevasăzică, cine nu-i cu el, e derbedeu!! Prin
90, Iliescu ne zicea golani. Acum s-a schimbat dictonul!! (Era să zic dictatorul…)

În fiecare spici electoral al lui, Dragnea spune: “Noi ştim cât de importantă e pacea”, dar lansează permanent atacuri la adresa preşedintelui României: „Johannis şi slugile lui vor să blocheze România, guvernul, instituţiile. Johannis şi cei care latră pentru el au uitat că noi nu doar că avem dreptul să guvernăm, ci şi obligaţia. Johannis şi slugile lui blochează România în scop personal”. Guvernează, nenicule, dar fă-o!!

L-am văzut pentru câteva minute şi pe proaspăt politicianul PNL-ului, Rareş Bogdan. Un avorton, politic, aş zice. Răcneşte cât îl ţin bojogii, de-o să facă, bietul, tengâtită, dar n-are nimic de spus. Mizează pe prostime (Scuzaţi!). Dacă n-ar fi fost un atât de cunoscut moderator Tv, nimeni nu l-ar fi băgat în seamă. Insipid şi el, părerea mea!…

Despre Ludovic Orban, ce să mai zic, când i-a anunţat intrarea în scena de la Iaşi lui Johannis, a prelungit suspansul, de parcă ar fi fost un cunoscut crainic Tv, când Ducadam a marcat un gol spectaculos la mondiale. “Şi acuuuum, Jo…hannnnissss!!”  Dar, să fim serioşi, sasul nu e Ducadam!! Ăsta n-are niciun talent, afar` de talentul de a-şi fi procurat, miraculos, 6 case din… meditaţii la matematică!! Cool, nu!!  Care dintre noi, românii, mai e în stare de-o aşa performanţă?!

În fine, m-am uitat şi eu un pic la Tv, să văd cam ce viitor m-aşteaptă, cam ce-mi oferă candidaţii. Să ştiu de ce să-I votez pe vreunul. Ei bine, n-am ajuns la nicio concluzie în privinţa alesului. N-am descoperit nicio ofertă atractivă. Afarcă se-arată unii pe alţii cu degetu, gen: “ba pe-a mă-tii”, în rest nimic!! Se pârăsc unii pe alţii, ba înaintea poporului, când ocazia se iveşte, ca acum, în campanie, când în Parlamentul European, aşa cum a  ţinut, neapărat, s-o facă din nou, şi-n data de 9 mai, la Summitul de la Sibiu, preţiosul nostru prezident, Johannis, pârându-l iar pe Dragnea, (Doamnee, pentru a câta oară!!), în faţa lui Junker, a lui Macron, a lui Tusk şi a altora prezenţi la Summit. Umbli cu pâra. Asta faci când n-ai altceva de spus, când n-ai altceva de oferit electoratului.

Dar taci, Liviu Dragnea a prezentat câteva măsuri ale PSD! I-auzi: „Suntem azi la putere pentru că aşa au hotărât alegerile. Noi guvernăm pentru români: creştem economia, creştem pensiile şi salariile, aducem medicii plecaţi înapoi, redăm demnitatea dascălilor mărindu-le lefurile. Ducem la sate apă, canalizare şi internet, construim autostrăzile neconstruite, îndreptăm legile strâmbe, scoate Justiţia de sub influenţa serviciilor secrete. Mergem înainte să le arătăm oamenilor fără ţară şi Dumnezeu care nu ştiu decât să înjure că ştim să guvernăm“. Doamnee, ce feerie e-n România şi eu nu ştiam! Dar m-a fericit, totuşi, un ieşen isteţ, care, “în ciuda securităţii draconice” l-a trolat pe şeful PSD, a scos o boxă pe geam, (moldovean inventiv!!), şi a strigat: „Dragnea, la puşcărieee!“. (Evident că va ajunge, probabil, şi acolo, dacă lucrurile se vor schimba în România, dar, mai avem de aşteptat până să ne deşteptăm noi cu-adevărat şi să luăm taurii –trădătorii- de coarne!!).

Cireaşa pe tort oferită de Liviu Dragnea şi-al lui PSD, în această campanile electorală, a fost maneaua lui Nicolae Guţă, care, mai acum câţiva ani, ne chema la vot, pledând, pe ritmuri orientale, în favoarea lui Băsescu, iar acum, schimbând macazul –oare de ce s-a-ntors precum apele Iordanului, abandonându-l pe Băse??-, ne-ndeamnă ritmat să-l votăm pe Dragnea. Auzi la el: “Dacă vrei viaţa mai bună/ Votează cu-ncredere/Liviu Dragnea, PSD// Noi suntem aşii puterii /Marţienii de-ar veni /Tot nu ne-ar putea opri!!//Hai, române, hai la vot /Votează cu-ncredere /Liviu Dragnea, PSD!!”.  Ştiind că ăsta, Guţă, nu guiţă pe te miri ce, că are plozi mulţi de crescut, şi mă-ntreb: Oare cât ne-o fi costat guiţarea??…

M-am uitat să văd ce-are de spus Johannis, când a intrat pe scena electorală de la Iaşi. Hmm, ce era de aşteptat! L-a pârât poporului, iar, pe Dragnea. Dar, s-a crezut amuzant, insipidul. Ne-a spus bancuri. Cică l-ar fi întrebat un ieşean (ce tupeu pe ieşeanuăsta, dle, să-l ia la-ntrebări pe sas!!): “Domn preşedinte, de ce n-avem autostrăzi?” Răspuns: “Fiindcă guvernează PSDu!!”; Î: “Dar, domn preşedinte, de ce n-avem spitale” R: “Fiindcă guvernează PSDu!!” Glumeţ prezident avem, n-am ce zice!! Doar că…sincer, după făţău, mi s-a părut un pic cam cu…morcovu introdus!! Cam crispat tipu!! Părerea mea! Priviţi-l! Nu mai are rânjetul ăla sarcastic al lui, ci...parcă s-ar uita la un taifun care vine spre el…Bre, tovarăşe, eşti la Iaşi, nu-n Afganistan, unde trimiţi drept războinici soldaţi români!! Aici, la noi, oamenii e paşnici, domle!! Încă nu le-a ajuns moldovenilor cuţitul la os!! Don’t panic!! Şezi calm…şi lucră! Să vedem rezultate, nu hârâieli cu adversarii. Fiţi constructivi! Asta vrea poporul!

Lupta se duce, aşa cum spuneam, aproape corp la corp (doar că asta nu se-ntâmplă fizic, fiindcă fiecare are proprii bodygarzi, bine antrenaţi şi…bine plătiţi din banii prostimii (iertat să-mi fie, dar tare ni se mai potriveşte expresia!!). Aaa, şi încă ceva, prezidentul nostru, nu scapă nicio ocazie să nu-şi mai facă şi câte-o lansare de carte!! De parcă el, acolo la Cotroceni, n-ar face altceva decât ar sta să scrie…cărţi!! Şi, uite-aşa, “pas cu pas”, o să-i răsară-n bătătură încă vreo 6 case!! De data asta nu din meditaţii la matematică, ci din…meditaţii!! Iar noi, românii, probabil, obiectul lui de…meditaţie!! Mi-e o greaţă metafizică…

Dar, revenind la subiect, oare de ce au decis aşa, în unanimitate, toate partidele, să-şi facă în acest fel campanie electorală? Oare chiar nu le trece nimic prin capetele alea ultra-n-colţuri?? Acelea cu a căror idei ne-au jonglat în atâtea campanii electorale!! Oare chiar ne cred idioţi?? Oare ei nu se privesc niciodată în vreo oglindă, decât spre a-şi admira ţinuta de 4 ace? Oare ei nu stau niciodată de vorbă cu ei înşişi?? Oare guvernanţii noştri, dar şi dl preşedinte, să n-aibă, chiar niciunul, inimă de român în piept?? Oare ei chiar nu văd mocirla în care se bălăcesc şi nu-şi dau seama de penibilul situaţiei?? Cred ei că e suficient să se dea cu niţel odicolon brănduit şi să se-mbrace în costume de top după ce ies din troaca bălăcelilor?? Bă, da n-au şi ei o ţinută morală! Bă, da n-are niciunul ruşine?? Niciunul să n-aibă frică de Dumnezeu?? Nici tu iubire de neam şi ţară?? Chiar niciunuia să nu-i pese de neamul acesta?? Întrebări retorice, evident. Treaba e, noi, românii, până când le-om mai înghiţi ăstora dezgurgitările?? Până când vom continua să ne uităm la circul jalnic de ieftin pe care ni-l servesc aceşti neisprăviţi care ne guvernează?? Ne-am supărat, şi încă rău de tot, când, în 90,
Brucan  a spus că suntem <em>stupid people</em> şi că ne va
lua 20 de ani până să ne deşteptăm. Evident, omul ştia ce spune, dacă
traducem stupidul altfel decât idiot, poate puţin nătăfleţ, câteodată,
mai greu de urnit, dar nu idiot, însă bag seamă că au trecut chiar 30 de
ani, şi noi tot la stadiul de popor tolerant şi răbdător suntem! Şi
mă-ntreb: până când?? Mă
, dacă eşti în campanile electorală, şi nu una oarecare, ci una pentru a-mi cere votul pentru a te trimite eu în Parlamentul European, păi atunci oferă-mi ceva concret! Nu circ? Nu sfadă pe felie! Nu fasole cu ciolan! Nu găleţi şi mături! Nici muzichie-n Piaţa mare, pe mii de euro să-mi croncăne Delia sau Bere Gratis la mii de decibeli. Nu vreau să-l aud pe manelistul mai sus amintit, nici de-ar fi marţian. Vreau ceva concret! Vreau să văd ce-mi oferi, ca să ştiu dacă şi pentru care motiv îţi dau votul meu! Până nu-mi vii cu ceva concret, iertat să-mi fie, dar îţi fredonez şi eu ţie melodia ta preferată: “Hai, rămâi cu mă-ta!”…

CUPRINS

Editorial / Politică şi politicieni / Antoneta Rădoi /pg. 3

Sportul naţional / Aura Dan/  pg. 7

Zoe Dumitrescu Bușulenga– „simbioza” dintre erudiție și sfințenie /  Alexandru Nicoară/ pg. 8

CRONICI LITERARE

Marian Nencescu: Autocunoaşterea, ca proces maieutic /pg. 11

Victor Atanasiu: Amnesya /  pg. 12

   Aureliu Goci: Conştiinţa religioasă postmilenaristă şi redefinirea Psalmului poetic

– Eugen Barz, Cinematograful singurătăţii / pg. 17

Ionel Necula: Aura Dan şi optimizarea resurselor romaneşti / pg. 20

Marian Nencescu: De la Jalnica tragodie a morţii coconului Privilegiu, la O nevastã româncã . . . / pg. 23

Victor Constantin Măruţoiu: Simona Dobrin în căutare labirintică de „Planuri paralele” / pg. 26 

PICĂTURA DE ROUĂ

Popasuri spirituale, popasuri de suflet, Florentin Popescu / pg. 28

ARTĂ ȘI DREPT

Originalitatea operei (2), de George Vlaicu /  pg. 30

POEZII

AURA DAN / ANGAJAMENT / pg.34

IULIANA PALODA POPESCU / „Eli, Eli, lama sabahtani?!“ / pg.  35

NICOLAE VASILE / Resturi / pg. 37

SILVAN G. Escu / Condamnat la viaţă / pg. 38

ALEXANDRU IONUŢ MIHAI  Lângă tine m-aş naște din nou pg. 39

CĂTĂLIN PAUL (DEBUT) Caut oameni pg. 40

YLENIA KOSTE De-ar fi să fiu – Ai să mă cauţi  pg. 42

MANAC BĂDICA Nely Doar urme, pg 43

 ANTONETA RĂDOI Poate că…pg.44

 CORNELIU CRISTESCU Inimă, inima mea, pg. 45

 IONUŢ LUCA Poem fără titlu, pg. 46

GEO CĂLUGĂRU, Timp, pg 47

PROZĂ

 VASILE SZOLGA, Manuscrisul, pg. 48

 MARA MĂDĂLINA, Abstractizare, pg. 49

 JULIAN RADU, Dinastia Floreştilor, pg. 50

 MARINA COSTA, Pentru o viaţă de marinar, pg. 52

 MIN DRĂGHICI, Căprioarele, pg. 55

 TEODOR MEŞINĂ, Despre post, pg. 56

 CERNAT RADU, Dragă IT, pg. 58

 CORIN BIANU, După inundaţie, pg. 59

 OVIDIU ŢUŢUIANU, Vinovat fără vină, pg. 60

 ANTOANETA RĂDOI –de la Vrancea, Şi a fost că…, pg. 62

 ALEXANDRU IONUŢ MIHAI,  Zei ai nimănui, pg. 66

 ROBERTO KUZMANOVIC,  Apocalypsis lupus antiquis, pg. 66

NOTE DE LECTURĂ

   Despre VIAŢA la omoruri , Antoneta Rădoi,  pg.68

CRONICI de CENACLU

Cercul Scriitorilor Ingineri „LITERAR ING”, Bucureşti, România. Cronica evenimentului din 15 aprilie 2019,  pg.71

Cenaclurile revistei Convorbiri literar-artistice, pg. 72

EPIGRAME

    Mică eşti eternitate, autor VERNON ENE pg.76

VĂ PLACE MUZICA?

6.„Miniaturistul” Chopin,  Ovidiu Ţuţuianau pg. 77

TEATRU

Dineu cu proşti, Aura Dan, pg.79

CARICATURĂ

Julian Radu Caricatura “Veorica”, pg. 80

GRAFICĂ PICTURĂ DESIGN

   Doi corifei,  de Julian Radu pg. 81

   Ecaterina Mihai, o pictoriţă de lumină, de J. Radu pg. 81

Pictorul de idei, de Nicolae Ţăranu, pg. 83

Cojocaru VergilCover Prezintă evenimentele:

ARTA PLASTICĂ –DESFĂTARE ARTISTICĂ ÎNTR-O FAMILIE de ARTIŞTI PLASTICI pg. 83

Atanasiu Gabriela, pg. 85

BABAN VALENTIN, pg. 86

Dinulescu Adriana, pg. 87

        Virginia David –mama, pg 88

        Eduard Alin Niţă şi alţi artişti la Galeria “Expo Art”, pg. 88

        Mihai Gheorghe, pg. 89

        Revelaţia lunii mai: Vernisaj pictură…, A. Rădoi, pg. 92

PAGINA DE ARTĂ FOTOGRAFĂ

     SANDU Alice şi ALEXANDRU BRATU (Debut), pg. 96

     ANTONETA RĂDOI, (fotoreportaj), pg. 97

EVENIMENT

    De ziua Europei, pg. 98

    SUMMITUL de la Sibiu, pg. 98

SPIRITUALITATE (INTERVIU part. I)

    PREOTUL GEORGE ZANTE,  salvamarul de la Schit, pg. 101

TURISM

    De ce s-alegi, pentru vacanţa ta, ALSYS TRAVEL, pg.112 

Jurnal de crocodil albastru,

Convorbiri lit-artistice 9, cronică acrostih,  Florin Grigoriu, pg 113

Schiţă prinind strada, Fl. Grigoriu, pg 117.

Pagina de POEZII ZGLOBII

CORIN BIANU, pg. 118

De la LUME adunate şi iarăşi la LUME date…

  Sigla Centenar România, batjocura multinaţionalelor…, pg. 121

AU SOSIT LA REDACŢIE/Poşta Redacţiei/De reţinut, pg. 116-118