Archive for 15 iunie 2019

Ascultă-mă, CREATORULE!


 

Ascultă-mă, Creatorule

Nu ne mai condamna

La Destin nemilos

Nu mai lăsa zilele omului

La mâna

Ursitoarelor

Nu ne mai lăsa

la cheremul

acestor babe nebune

despletite

veşnic puse pe rele

 

Tu, Creatorule

ascultă-mă

Tu, Cel nins de ani

şi de-nţelepciune

Tu, Cel ce ştii,

Tu, Cel ce vezi,

Tu, Cel ce poţi

TREBUIE să vrei

să nu-Ţi mai laşi fiii

sub asuprirea Destinului

Nemilos

 

Lasă-ŢI copiii

să se bucure

de culorile fluturilor

de verdele ierbii

de roua din zori

du-i cât mai departe

de Golgota

 

Nu-Ţi-ajunge, Creatorule

UN FIU

răstignit

Nu Ţi-ajunge cât te-a durut

Nu-Ţi ajunge cât L-a durut?

 

EL pentru oameni

a îndurat totul

acum îndură-Te

de oameni

Creatorule!

 

Apleacă-Ţi seninul

rupe o za din platoşa

Timpului

şi o dă lumii

ca pe un symbol

de bunăvoinţă

deplină!

 

Adu-Ţi aminte

Creatorule

că Eva n-a născut doar tâlhari

ci şi apostoli -Martirii Tăi!-

 

Pentru Iisus

Unul Născut

Fiul TĂU iubit

şi pentru apostolii Tăi

Creatorule

adu-Ţi aminte

şi nu ne mai lăsa

în mâna Ursitoarelor!

(15 iun 2019, sâmbata A.R.; Cover)

 

 

 

Reclame

15 iun 2019, dor de Eminescu…


500

luminare aprinsa

Tăiaţi-mi capul, dragi poeţi…


Şi-acum, dragi poeţi, tăiaţi-mi capul pentru postare!!! Dar faceţi asta după ce-aţi trecut, mai întâi, pe sub „teiul” din Cimitirul  Bellu, (să fie gălăgieeee, să fie steaguri cu tricolor şi multă… circotecă), pe la aşa-zisul mormânt în care nici măcar oşcior de os din poet nu-i,  -căci el a fost îngropat în alt loc decât cel de-acum, undeva într-un colţ de cimitir, iar comuniştii au construit acolo parc… (dar despre asta, alta data).

Vă supun atenţiei un mic citat dintr-o scrisoare de-a lui Eminescu. Mai relevant de-atât, nici că se putea spune despre „personalitatea” lui.

Scrisoare către Veronica: „Tu trebuie să știi, Veronică, că pe cât te iubesc, tot așa – uneori – te urăsc; te urăsc fără cauză, fără cuvânt, numai pentru că-mi închipuiesc că râzi cu altul, pentru care râsul tău nu are prețul ce i-l dau eu și nebunesc la ideea că te-ar putea atinge altul, când trupul tău e al meu exclusiv și fără împărtășire. Te urăsc uneori pentru că te știu stăpână pe toate farmecele cu care m-ai nebunit, te urăsc presupunând că ai putea dărui din ceea ce e averea mea, singura mea avere. Fericit pe deplin nu aș fi cu tine, decât departe de lume, unde să n-am nici a te arăta nimănui și liniștit nu aș fi decât închizându-te într-o colivie, unde numai eu să am intrarea.”

Vă-ntreb, pe voi doamne poetese, v-aţi fi dorit un aşa consort la uşă?? Oricât ar fi fost el de poet (care vă inspiră), mie nu!!

Şi-acum, fiindcă, întâmplător sau nu, azi e ZIUA MORŢILOR, să-l lăsăm să-şi doarmă liniştit, bietul, somnul celor morţi până la înviere, şi să ne rugăm: Dumnezeu să-l odihnească pe Eminescu în pacea pe care n-a avut-o cât a trăit în lume!!

luminare aprinsa