Archive for martie 2019

Marţea mea norocoasă…


Se spune că marţea ar fi trei ceasuri nu-ştiu-cum. Eu niciodată nu m-am temut de  ziua de marţi, fiindcă am o deviză: Ce ţi-e scris, în frunte ţi-e pus! Doar că ziua asta a fost, parcă, prea din cale afară de generoasă şi încă din prima ei parte: dentistul nu mi-a luat bani pe-o lucrare pentru care altul m-ar fi uşurat cel puţin de-un portret cu nenea Inacu, însoţit de doi Aurel Vlaicu şi chiar şi de vreo doi-trei bancnote reprezentând pe făuritorul lucrării “car cu boi”. Dar omul nu mi-a luat nimic, niciun centişor. Şi nu era nici Ziua Femeii, nu era nici 1 Martie, nu era nici Sâmbăta morţilor, nici Mucenicii consumatori ai celor 44 pahare! Mulţam` Domnului! Să vedem, la acest capitol, ce ne-aduce viitorul, căci…mai avem de lucru (la măsele!!…; Bucuria nebunilor!!)

Plec de la dentist, săltând de bucurie şi uimită, totodată, de atitudinea stomatologului –mă rog, ştie el că sunt strâmtorată, dar…chiar aşa, să facă de două ori în cinci şedinţe milostenie cu-n amărât!! Nu, aşa ceva nu mi s-a mai întâmplat! Nu mie!! Poate sunt în alt film!! În fine..Slava Domnului, zic!- şi tot zicând, ajung acasă. Când să intr-un bloc ce-mi văd ochii vizavi?? Un “personaj” pe care-l căutam de un an. (Ei bine, recunosc, nu l-am căutat cu prea mare râvnă, ca-l gaseam!). Se urca-ntr-o maşină. Îmi las cheile-n uşa blocului şi zbor înaintea maşinii strigând: Stai aşa!!! S-a oprit şi s-a dat jos din maşină, privindu-mă întrebător. Dar io-l iau la rost: –Ce-i, domle, ce te uiţi aşa la mine? Oh…nu m-ai recunoscut!! Sunt Cutare, ce nu mă mai ştii?? Ai uitat cum ne sfădeam pe locurile de parcare?? Eu plăteam locul, iar tu parcai, bine merci, fără să ai vreo greaţă şi dispăreai cu orele-n clădire!  –Aaa, iartă-măă, iartă-măăă, Vecina!, zise. Te-ai schimat, nu te-am recunoscut din prima.  (Ei bine, nici n-avea cum, pe-atunci purtam… o tunsoare 0,5; el aşa ştia, să vadă o tivdă goală…).  –Stai, domle, că am o vorbă să-ţi spun. -Ia, zi!! (Şi-i expun problema, sumar. Se grăbea, ca de obicei, aşa cum o făcea acum mulţi ani când trebăluia prin Zona cu Băieţi cu Ochi albaştri. Ne-am pus de acord să ne vedem, într-o oarecare zi, să dezvoltăm, şi s-a tirat. Treaba e că a subscris din prima propunerii mele, şi asta e de bine…). Carevasăzică…bine!!

Urc sus, noroc că nu s-a găsit vreun neisprăvit să-mi salte cheile din uşa blocului. Au intrat mai mulţi, au deschis uşa folosind cheia mea, dar a lăsat fiecare, cuminţel, smocul de chei la locul lor, în broască. Ajung sus, nu mă descotoşmănez bine de ţoalele de oraş, dau să-mbuc ceva, dar n-apuc că-mi sună telefonul. Răspund. (Curios lucru!: am semnal! Şi chiar pot azi să port o convorbire cap-coadă. Mare lucru!!…) Hmmm, m-am re-împachetat la loc, rapid, am uitat de foame, şi am zburat la Casa Armatei.  Mă ruga cineva sa mă duc sa-i iau un interviu cuiva. Punct ochit, punct lovit! Aveam camera de filmat pregatită de-asearaă. (C-aseară, după ce i-am facut mezamplasul, vrând s-o iau cu mie la un eveniment, am renunţat la idee chiar în ultimul moment, când să ies pe uşă să plec. Nu ştiu ce mi-a venit!! Dar a fost norocul meu, sau o fi lucrat puternic INTUIŢIA –ea, intuiţia mea- lucrează mereu, numai că aseară, aproape că mi-a poruncit!! Şi, culmea, am scultat-o!!-, fiindca la ieşirea din bloc, am alunecat pe scari si m-am dus grămadă, 3-4 trepte, ajungând ghem lângă uşă! Firesc era, la o asemenea căzătură, să mă ridic de-acolo, cel puţin cu o gleznă fracturată, dar eu…eu am scapat fara o zgârietură!! Apoi, ridicându-mă de-acolo, şi constatând că-s neatinsă, am realizat de ce renunţasem să iau cu mine camera de filmat, renunţasem chiar în ultimul moment. Sigur, aş fi făcut-o ţăndări, c-aveam intenţia s-o iau fără geanta ei de protecţie!! -Drept îi că mă cam dor şalele, mă ţine un pic glezna stângă, dar sunt ok, Slavă Domnului! Putea fi naşpa rău, dar…vorba unui amic, ce-mi zise mai an, uitându-se la mine pătrunzător: Măi-măi, ce apărată eşti! Vrăjmaşul îţi aruncă un vas cu flori în cap de la un balcon, Dumnezeu îţi trimite un Înger şi-l prinde!! Nu-i este permis Vrăjmaşului să te-atingă! Dar, de văzut, vezi cum vine să te lovească… Bun aşa!!…). Am cunoscut nişte oameni frumoşi şi-am văzut o expoziţie cu nişte lucrări absolut magnifice. Puteţi merge să vă convingeţi. Cred că vor mai fi deschise expoziţiile cel puţin o săptămână. Intrarea e liberă…

Vin acasă şi m-apuc de lucru, da-ntreup că-mi vine o idée. O pun în practică şi, ce crezi, punct ochit-punct lovit!! Îmi iese paşienţa!! Şi-acum, minunându-mă, zic: Prelungeşte, Doamne, marţea asta!!

 

Reclame

Despre TAINICELE DARURI ale lui Dumnezeu şi a Sfinţilor Lui, dar şi despre iubirea de semeni , sau…MIRAREA de AZI!!


Eu, totdeauna când se-ntâmplă să mă rog, atunci când îl pomenesc pe Sf Nicolae, zic: “Îţi mulţumesc Sfinte Nicolae, aducătorule de tainice daruri!”, sau îi zic: “Mângâie-mă, tu aducătorule de tainice daruri, Sfinte Nicolae!!”. Chiar şi când, în drumurile mele prin oraş, întâlnesc o Biserică ce are hramul Sfântului Nicolae, mă opresc o secundă şi-i adresez ruga sau mulţumirea aceasta, după caz. (Sf Nicolae, e unul dintre Sfinţii pe care-i port mai aproape de inima mea, alături de Sfântul Antonie –al cărui nume îl port-, de Sfântuţul Spiridon –cu care am io “taine”-, şi de alţi Sfinţi). Şi iată că azi, mi-a adus un TAINIC dar. După Sfânta Liturghie, zic să dau o fugă până la  un preot, pe la a cărui Biserică nu mai fusesem de vreo…3 ani. Se mâhnise un pic atunci când a constatat că nu mă mai duc la Biserica lui, dar nah, asta e!…  Azi, după Sfânta Liturghie, mi-am zis să dau o fugă să mai schimb o vorbă cu părintele Alex, care este paroh la acea Biserica ce are hramul Sfântului Nicolae. Ştiam că-l voi găsi, fiindcă dumnealui săvârşeşte o Liturghie ceva mai desfăşurată, plus că ţine o Predică aşişderea (uneori, când mă duceam acolo la Sfânta Liturghie, chiar îi ziceam: Părinte, vorbeşti bine, dar…cam lung cuvântul! Le-au amorţît chişioarili` bătrânelelor di` colo!! Las` c-au şi dormit ghinişor!!; Pe-atunci dac-avea  vreo cinşpe-douăzeci de enoriaşi, şi-mi părea rău să-i piardă din pricina spiciului prea desfăşurat.). Aici unde fusesem azi, -mai aproape de casa mea-, la ora 11,00 era gata Liturghia, cu Predică cu tot. Scurt şi la Obiect!! Exact ce-mi place mie! Punct ochit, punct lovit! Să nu mă ostenesc prea mult cu “ascultarea!!”. Am plecat, aşadar, cu autobuzul, spre destinaţie. Câteva staţii bune, apoi printre blocuri, pe nişte străzi. Nu m-am grăbit. Ştiam că îl găsesc. L-am găsit în câmpul muncii pe Părintele Alex. Avea musafiri de la Protoierie. Musafirul ţinea un discurs. (Dar despre asta, alta data!). După ce termină musafirul de vorbit, se-apucă de miruit lumea, iar eu m-apropii de Altar sa-i dau binete părintelui Alex. Credeam că mă văzuse când stăteam lângă uşă, mai ales că făcusem şi poze (mai făcuseră şi alţii, dar cu telefoanele mobile, eu însă cu-n aparat foto şi cu blitzul armat; nu puteam rata ocazia, chit că  riscam să se băşice „musafirul” şi să fiu scoasă de-o aripioară afară, căci nu cerusem permisiunea fotografierii în Sfântul Lăcaş…), dar nu, nu mă observase. Era, probabil, preocupat de musafir, de ce-i va pune la masă, de etc… Văzându-mă-n uşa Altarului, se uită lung la mine (nu m-a recunoscut pe moment; m-am tuns, evident, pe-atunci –acum 3 ani, de când nu mă mai văzuse-, aveam părul lung), după care se dezmeticeşte şi-mi zice: -Măi, măi…ce surpriză!! Vino să te-mbrăţişez! Ştii, chiar azi, când ţi-am citit pomelnicul mă gândeam:  ce-o mai fi făcând, oare, Antoaneta? –Ei, na, dar ce pomelnic, Părinte Alex? Nu ţi-am călcat în bătătură 3 ani!! –Păi..pomelnicul ăla de mi l-ai dat tu odată demult! -Când?  Am 3 ani de când n-am mai fost pe-aici! –Păi nu mai ţin minte, cam de când am venit eu în parohie (chestie de vreo 6-7 ani) tu mi-ai dat un pomelnic cartonat. Îl am în Altar. –Ei, na, îl mai aveţi şi-acu`, şi vreţi să vă cred că-i pomeniţi pe cei scrişi acolo?!! –Da! Uite, vrei să vezi?, mă-ntreabă şi dispare în Altar, şi se-ntoarce cu-n dosăroi cu pomelnice, şi cât ai zice AMIN, a scos pomelnicul meu. Am rămas cu gură căscată la pomelnic!! Evident că m-am şi ruşinat, fiindcă ştiu că îi păruse rău şi că se mâhnise că nu mă mai dusesem, nici măcar în treacăt,  pe la Biserica aceea, dar să-mi pomenească pomelnicele de atâta timp şi după atâta timp, nu m-aşteptam??!!!

N-am mai dezvoltat subiectul, nici alte cele pe care voiam să le vorbesc cu dumnealui, fiindcă avea “musafiri”. Bucuros de revedere, Părintele Alex, m-a invitat să rămân la masă, dar n-am rămas, aşa că am plecat, promiţându-i că voi trece zilele următoare pe-acolo şi vom vorbi pe-ndelete.

Mergând spre staţia de autobus cugetam în sinea mea: ia uite, domle, Mare este Dumnezeu! Mari sunt Sfinţii Lui!! Păi, cum să nu lucreze Sfântul Nicolae?? Nu-i tot strig eu Sfântului că-i aducător de…tainice daruri!! Ăsta da DAR, da …TAINIC DAR! Mulţumesc Sfinte Nicolae! Mulţumesc părintelui Alex! Asta da dragoste de semeni!

De ce-am scris toate astea?? Ca s-arăt că în Biserica Ortodoxă există preoţi ai lui Dumnezeu! Există preoţi care nu-s stăpâniţi de duhul finanţist (aşa precum le merge buhul, din pricina unora ca-ţi ia pe-un pomelnic fără număr, fără număr…)! Ci sunt, avem preoţi plini de Duhul Sfânt! Care Îl slujesc pe Dumnezeu şi îi slujesc pe credincioşi cu largheţe de inimă! Iar eu, eu pot spune că mi-a făcut Dumnezeu parte de preoţi plini de Duhul Sfânt, {începând cu părintele Nicodim Bujor, cu Părintele Nicanor Lemne,  şi lista poate continua… ajungând în zilele nostre, amintindu-i doar pe câţiva: Pr Timotei (de la Cernica), pr Nectarie şi pr Policarp (de la Radu-Vodă), Pr Gavriil (fratele meu de suflet, ajuns acum pe la Cucuieţii dintre mărăcini, la smerenie sfântă),  Pr Bogdan M (actualmente in Spania), Pr Isaia şi pr Zante George (de la Schitul Sf Gherasim), Pr Lucian Z ( Padre, cum îi zic eu, dimpreună cu care am bătut o vreme multe Lăcaşuri de Cult şi am cunoscut mulţi duhovnici iscusiţi),  un alt preot, Bogdan, Pr Alex -despre care am să mai scriu altă dată-, şi mulţi alţii, am o lista de întindere mare, apoi teologul Alex Nicoară ( adjunctul meu de la Convorbiri literar-artistice, o bunătate de om, milos şi râvnitor în a ajuta)}, şi pentru acest lucru, pentru această binecuvântare, pentru acest mare dar de care mi-a facut parte Domnul, se cuvine să dau mărturie şi, totodată, să-i dau, şi-I dau, Slavă lui Dumnezeu! Amin. (Antoaneta)

 

 

 

Începutul Postului Mare sau „Duminica iertării”


Nu ştiu de ce-i zice „Duminica izgonirii lui Adam din Rai”, de vreme ce ar putea să i se spună -cum de altfel i se şi spune, cum am auzit azi la Sfânta Liturghie-, Duminica iertării -cuvinte ce-ţi bucură auzul şi-ţi mângâie inima. Ştiu însă că trebuie să spun acum câteva lucruri, acum la început de post. Probabil că-i zice Duminica iertării tocmai pentru că  de-acum încolo va începe Postul Mare, şi dacă te-apuci să posteşti, desigur trebuie să ceri iertare celor cărora le-ai greşit şi, totodată să acorzi iertare tuturor celor care ţi-au greşit, chiar dacă acelora nici prin gând nu le trece să-ţi ceară iertare! Nu contează, tu iartă! Urmează perioada de postire, de 40 de zile (corespondentă postului pe care l-a practicat Însuşi Iisus înainte de răstignirea Sa), după care vine Învierea. Învierea=naşterea din nou! Renaşterea! Şi…reprimirea în Rai. Şi re-primirea acesta nu e doar metaforică, ci chiar putem reintra în RAI, adică într-o viaţă frumoasă, curăţiţi fiind prin post, prin smerenie, prin milostenii după putinţă, prin demnitatea sfântă, prin iertarea cerută şi obţinută de la semeni şi de la Dumnezeu! Un simplu IARTĂ-MĂ!, spus din inimă e calea spre RAI (Adica spre Bine, spre Bucurie, spre Pace!!)!

Sunt multe de detaliat, însă pentru că orice om este dotat cu o cunoaştere (la diferite măsuri), n-am să intru în amănunte, n-am să spun ce cred eu despre subiectul abordat. Fiecare posteşte după cum îl îndeamnă inima şi starea sa. La acest capitol zic şi eu ce zice Scriptura: „Cine posteste sa nu se laude cu aceasta, nici să râdă de cei care nu postesc, ci să-şi ţină postirea în smerenie deplină!” Am spus-o cu cuvintele mele, citând din memorie.

Ce-aş vrea să mai adaug aici, acum, este aceea că iertarea o poţi obţine şi fără să ajungi neapărat faţă în faţă cu cel care ţi-a greşit sau cu cel căruia i-ai greşit. Cere-ţi iertare, omule, cere-ţi iertare, rugându-te, pune situaţia înaintea lui Dumnezeu, iar EL va şti şi…va lucra!! Şi vei avea bucuria IERTĂRII! Încearcă! E bucurie deplină!

POST BINECUVÂNTAT!

Anto R

8 MARTIE, o zi ca oricare…


Aceeaşi trezire dimineaţa, când te-aşteaptă corvoada zilei, indiferent în care punct de pe mapamond te-ai afla. Ce-ţi este rânduit se va-ntâmpla şi azi, nimeni şi nimic nu ţine cont de faptul că, vai, e 8 martie…, afar de faptul că, da, poţi primi un mărţişor sau o …floare, cel mai adesea împovărată de gândurile de sictir ale celui care a oferit darul. Şi, da, poţi primi amabilul zâmbet al şefului. Mi-aduc aminte cu câtă graţie îmi/ne aducea flori, an de an, ca-ntr-un ritual păgân,  proprietarul spaţiului în care aveam un Magazin, dar dacă se-ntâmpla cumva ca ziua de achitare a chiriei sau a oricărei facturi (gunoi, gaz, apă, curent) să pice de 8 Martie, la niciun ceas distanţă după oferirea buchetului, venea şi nu te păsuia niciun ceas, nu-ţi mai zâmbea amabil, decât dacă achitai factura!….

Da, poate că unii bărbaţi sunt azi  mai puţin (sau mai mult) bărbaţi, în sensul că nu mai fac pe durii, impunându-şi, de gura lumii să fie  puţin…altfel, în această zi, ca să fie şi ei în trend, poate că vreun soţ devine subit binevoitor cu cea pe care, câteva ceasuri înaintea zorilor de 8 martie o considera sluga şi supusa lui, şi nu-i mai aplică pumni astăzi fiindcă nu i-a călcat cum se cuvine gulerul cămăşii (cu care tre` s-ajungă el bine-mbrăcat la amantă, pardon, la-ntâlnirea de afaceri…) sau că i-a servit cafeaua prea…amară -uitând să zâmbească prefăcut, biata de ea, din cauza ochiului tumefiat de la pumnii încasaţi  aseară la sosirea lui prea târzie în habitat, dămfuit, şi când a fost întâmpinat suspicios de privirirea cu subânţeles!! Da, poate unii devin subit amabili cu nevestele lor, cu partenerele lor, cu colegele de birou sau…de viaţă, poate că chiar şi şoferii în trafic (când spun şoferii, mă refer, desigur  bărbaţii şoferi, căci la volanul maşinii, chiar şi o femeie e numită tot…şofer!!), devin azi oameni…buni. Poate chiar şi cei de la Taxi Pelicanul decid să fie azi subţiri la obraz şi să nu mai încarce nota de plată pentru o cursă de 5 km cât pentru una de 50, cine ştie, Doamne ajută!! Poate chiar toţi bărbaţii decid să fie azi amabili, poate ca chiar noi femeile decidem azi, de 8 Martie să fim amabile cu soţii, cu partenerii, cu colegii noştri, poate toţi decidem azi, la unison, să fim amabili, să fim buni, să devenim…oameni. Să ne oferim flori, zâmbete, reale, să ne oferim respect. Dar…de ce doar azi?? De ce să aşteptăm un an întreg pentru asta? N-ar fi bine să facem din fiecare zi a vieţilor noastre, un 8 Martie şi o veşnică primăvară??

Hai, să fie de-aici înainte un 8 Martie permanent în viaţa noastră, a  fiecăruia! Fie bărbat, fie femeie! Fiecare suflet are nevoie de permanenţa iubirii! Să ne-o dăruim, dar, în fiecare zi!

SCRISOARE PE UN GARD…


Scrisoare pe un gard…

…în Calea Floreasca, Bucureşti