Archive for 10 martie 2019

Despre TAINICELE DARURI ale lui Dumnezeu şi a Sfinţilor Lui, dar şi despre iubirea de semeni , sau…MIRAREA de AZI!!


Eu, totdeauna când se-ntâmplă să mă rog, atunci când îl pomenesc pe Sf Nicolae, zic: “Îţi mulţumesc Sfinte Nicolae, aducătorule de tainice daruri!”, sau îi zic: “Mângâie-mă, tu aducătorule de tainice daruri, Sfinte Nicolae!!”. Chiar şi când, în drumurile mele prin oraş, întâlnesc o Biserică ce are hramul Sfântului Nicolae, mă opresc o secundă şi-i adresez ruga sau mulţumirea aceasta, după caz. (Sf Nicolae, e unul dintre Sfinţii pe care-i port mai aproape de inima mea, alături de Sfântul Antonie –al cărui nume îl port-, de Sfântuţul Spiridon –cu care am io “taine”-, şi de alţi Sfinţi). Şi iată că azi, mi-a adus un TAINIC dar. După Sfânta Liturghie, zic să dau o fugă până la  un preot, pe la a cărui Biserică nu mai fusesem de vreo…3 ani. Se mâhnise un pic atunci când a constatat că nu mă mai duc la Biserica lui, dar nah, asta e!…  Azi, după Sfânta Liturghie, mi-am zis să dau o fugă să mai schimb o vorbă cu părintele Alex, care este paroh la acea Biserica ce are hramul Sfântului Nicolae. Ştiam că-l voi găsi, fiindcă dumnealui săvârşeşte o Liturghie ceva mai desfăşurată, plus că ţine o Predică aşişderea (uneori, când mă duceam acolo la Sfânta Liturghie, chiar îi ziceam: Părinte, vorbeşti bine, dar…cam lung cuvântul! Le-au amorţît chişioarili` bătrânelelor di` colo!! Las` c-au şi dormit ghinişor!!; Pe-atunci dac-avea  vreo cinşpe-douăzeci de enoriaşi, şi-mi părea rău să-i piardă din pricina spiciului prea desfăşurat.). Aici unde fusesem azi, -mai aproape de casa mea-, la ora 11,00 era gata Liturghia, cu Predică cu tot. Scurt şi la Obiect!! Exact ce-mi place mie! Punct ochit, punct lovit! Să nu mă ostenesc prea mult cu “ascultarea!!”. Am plecat, aşadar, cu autobuzul, spre destinaţie. Câteva staţii bune, apoi printre blocuri, pe nişte străzi. Nu m-am grăbit. Ştiam că îl găsesc. L-am găsit în câmpul muncii pe Părintele Alex. Avea musafiri de la Protoierie. Musafirul ţinea un discurs. (Dar despre asta, alta data!). După ce termină musafirul de vorbit, se-apucă de miruit lumea, iar eu m-apropii de Altar sa-i dau binete părintelui Alex. Credeam că mă văzuse când stăteam lângă uşă, mai ales că făcusem şi poze (mai făcuseră şi alţii, dar cu telefoanele mobile, eu însă cu-n aparat foto şi cu blitzul armat; nu puteam rata ocazia, chit că  riscam să se băşice „musafirul” şi să fiu scoasă de-o aripioară afară, căci nu cerusem permisiunea fotografierii în Sfântul Lăcaş…), dar nu, nu mă observase. Era, probabil, preocupat de musafir, de ce-i va pune la masă, de etc… Văzându-mă-n uşa Altarului, se uită lung la mine (nu m-a recunoscut pe moment; m-am tuns, evident, pe-atunci –acum 3 ani, de când nu mă mai văzuse-, aveam părul lung), după care se dezmeticeşte şi-mi zice: -Măi, măi…ce surpriză!! Vino să te-mbrăţişez! Ştii, chiar azi, când ţi-am citit pomelnicul mă gândeam:  ce-o mai fi făcând, oare, Antoaneta? –Ei, na, dar ce pomelnic, Părinte Alex? Nu ţi-am călcat în bătătură 3 ani!! –Păi..pomelnicul ăla de mi l-ai dat tu odată demult! -Când?  Am 3 ani de când n-am mai fost pe-aici! –Păi nu mai ţin minte, cam de când am venit eu în parohie (chestie de vreo 6-7 ani) tu mi-ai dat un pomelnic cartonat. Îl am în Altar. –Ei, na, îl mai aveţi şi-acu`, şi vreţi să vă cred că-i pomeniţi pe cei scrişi acolo?!! –Da! Uite, vrei să vezi?, mă-ntreabă şi dispare în Altar, şi se-ntoarce cu-n dosăroi cu pomelnice, şi cât ai zice AMIN, a scos pomelnicul meu. Am rămas cu gură căscată la pomelnic!! Evident că m-am şi ruşinat, fiindcă ştiu că îi păruse rău şi că se mâhnise că nu mă mai dusesem, nici măcar în treacăt,  pe la Biserica aceea, dar să-mi pomenească pomelnicele de atâta timp şi după atâta timp, nu m-aşteptam??!!!

N-am mai dezvoltat subiectul, nici alte cele pe care voiam să le vorbesc cu dumnealui, fiindcă avea “musafiri”. Bucuros de revedere, Părintele Alex, m-a invitat să rămân la masă, dar n-am rămas, aşa că am plecat, promiţându-i că voi trece zilele următoare pe-acolo şi vom vorbi pe-ndelete.

Mergând spre staţia de autobus cugetam în sinea mea: ia uite, domle, Mare este Dumnezeu! Mari sunt Sfinţii Lui!! Păi, cum să nu lucreze Sfântul Nicolae?? Nu-i tot strig eu Sfântului că-i aducător de…tainice daruri!! Ăsta da DAR, da …TAINIC DAR! Mulţumesc Sfinte Nicolae! Mulţumesc părintelui Alex! Asta da dragoste de semeni!

De ce-am scris toate astea?? Ca s-arăt că în Biserica Ortodoxă există preoţi ai lui Dumnezeu! Există preoţi care nu-s stăpâniţi de duhul finanţist (aşa precum le merge buhul, din pricina unora ca-ţi ia pe-un pomelnic fără număr, fără număr…)! Ci sunt, avem preoţi plini de Duhul Sfânt! Care Îl slujesc pe Dumnezeu şi îi slujesc pe credincioşi cu largheţe de inimă! Iar eu, eu pot spune că mi-a făcut Dumnezeu parte de preoţi plini de Duhul Sfânt, {începând cu părintele Nicodim Bujor, cu Părintele Nicanor Lemne,  şi lista poate continua… ajungând în zilele nostre, amintindu-i doar pe câţiva: Pr Timotei (de la Cernica), pr Nectarie şi pr Policarp (de la Radu-Vodă), Pr Gavriil (fratele meu de suflet, ajuns acum pe la Cucuieţii dintre mărăcini, la smerenie sfântă),  Pr Bogdan M (actualmente in Spania), Pr Isaia şi pr Zante George (de la Schitul Sf Gherasim), Pr Lucian Z ( Padre, cum îi zic eu, dimpreună cu care am bătut o vreme multe Lăcaşuri de Cult şi am cunoscut mulţi duhovnici iscusiţi),  un alt preot, Bogdan, Pr Alex -despre care am să mai scriu altă dată-, şi mulţi alţii, am o lista de întindere mare, apoi teologul Alex Nicoară ( adjunctul meu de la Convorbiri literar-artistice, o bunătate de om, milos şi râvnitor în a ajuta)}, şi pentru acest lucru, pentru această binecuvântare, pentru acest mare dar de care mi-a facut parte Domnul, se cuvine să dau mărturie şi, totodată, să-i dau, şi-I dau, Slavă lui Dumnezeu! Amin. (Antoaneta)

 

 

 

Reclame

Începutul Postului Mare sau „Duminica iertării”


Nu ştiu de ce-i zice „Duminica izgonirii lui Adam din Rai”, de vreme ce ar putea să i se spună -cum de altfel i se şi spune, cum am auzit azi la Sfânta Liturghie-, Duminica iertării -cuvinte ce-ţi bucură auzul şi-ţi mângâie inima. Ştiu însă că trebuie să spun acum câteva lucruri, acum la început de post. Probabil că-i zice Duminica iertării tocmai pentru că  de-acum încolo va începe Postul Mare, şi dacă te-apuci să posteşti, desigur trebuie să ceri iertare celor cărora le-ai greşit şi, totodată să acorzi iertare tuturor celor care ţi-au greşit, chiar dacă acelora nici prin gând nu le trece să-ţi ceară iertare! Nu contează, tu iartă! Urmează perioada de postire, de 40 de zile (corespondentă postului pe care l-a practicat Însuşi Iisus înainte de răstignirea Sa), după care vine Învierea. Învierea=naşterea din nou! Renaşterea! Şi…reprimirea în Rai. Şi re-primirea acesta nu e doar metaforică, ci chiar putem reintra în RAI, adică într-o viaţă frumoasă, curăţiţi fiind prin post, prin smerenie, prin milostenii după putinţă, prin demnitatea sfântă, prin iertarea cerută şi obţinută de la semeni şi de la Dumnezeu! Un simplu IARTĂ-MĂ!, spus din inimă e calea spre RAI (Adica spre Bine, spre Bucurie, spre Pace!!)!

Sunt multe de detaliat, însă pentru că orice om este dotat cu o cunoaştere (la diferite măsuri), n-am să intru în amănunte, n-am să spun ce cred eu despre subiectul abordat. Fiecare posteşte după cum îl îndeamnă inima şi starea sa. La acest capitol zic şi eu ce zice Scriptura: „Cine posteste sa nu se laude cu aceasta, nici să râdă de cei care nu postesc, ci să-şi ţină postirea în smerenie deplină!” Am spus-o cu cuvintele mele, citând din memorie.

Ce-aş vrea să mai adaug aici, acum, este aceea că iertarea o poţi obţine şi fără să ajungi neapărat faţă în faţă cu cel care ţi-a greşit sau cu cel căruia i-ai greşit. Cere-ţi iertare, omule, cere-ţi iertare, rugându-te, pune situaţia înaintea lui Dumnezeu, iar EL va şti şi…va lucra!! Şi vei avea bucuria IERTĂRII! Încearcă! E bucurie deplină!

POST BINECUVÂNTAT!

Anto R