Fiul risipitor


Sunt fiu risipiror!

Pe când aveam aripi/ am plecat de-acasă/cu ”portofelul” plin.

Trecut-au anii/Mi-am cheltuit AVEREA pe iluzii/le ziceam: VISURI!

Mi-am risipit prin lume, nesocotit, sau cu…prea multă socoteală, tot ce-am avut mai de preț/ și-acum, n-am nici măcar rășcove/și m-aș întoarce/mamă/dar nu mai văd răsăritul/ văd doar…apusul!!

M-aș întoarce, dar…știu, mamă, că nu mă mai poți aștepta în poartă/nu-ți mai pui mâna streașină/și ce mult mi-aș dori s-o mai poți face/și eu…să sosesc!

Ce mult aș vrea să-ți pot răscumpăra lacrimile/ce ți-au brăzdat obrajii așteptându-mă, uitându-te-n zare/și nu mă vedeai venind!

Ce mult aș da să pot să-ți mai sărut/încă o dată, măcar o dată, mamă, mâna cu care mă mângâiai/și să-ți simt sărutul cald pe fruntea-mi de copil…rebel/plecat în lume, dus departe/la doar 15 ani/înstrăinat de tine/de voi/ pierdut în lumea căreia credeam c-am să-i dau sens.

Ce mult aș da, mamă, să mă strângi în brațele tale, să mă-mbrățișezi, așa cum numai …o mamă știe s-o facă!

Ce n-aș da, mamă, să te fac fericită, cu prezența mea!/Și ce n-aș da, mamă, să-ți mai pot săruta…lacrimile/și să ți le usuc/să-ți redau tandrețea cu sărutul buzelor mele!/ Dar nu pot, mamă, căci, acum, buzele  mele-s uscate de arșita atâtor nesăruturi/și fruntea mea, mamă, nu mai e atinsă de niciun sărut!/Nicio îmbrățișare tandră nu m-a mai atins/de când, tu, mamă, m-ai îmbrățișat ultima oară!/Și ce mult e de-atunci!!…

M-aș întoarce, mamă, dar nu mai știu unde-i răsăritul/orincotro mă uit//văd doar…apusuri!!/Și nu mai e nici tata/căruia-i spuneai/de fiecare dată/să taie…vițelul cel gras!

M-aș întoarce, mamă, dar…unde??/Căci niciunul din voi nu mai este/și..parcă nici eu nu mai sunt!!

Apcar_Baltazar_-_Grafica_-_Femeie_torcand

(Anto; duminica; 26 aug. 2018; Dor de ai mei, care nu mai sunt)

3 responses to this post.

  1. Posted by Stiri media online on august 26, 2018 at 3:29 pm

    Dorul de cei care nu mai sunt ne macină toată viata !Trăim triști și doar cu amintirile.

    Răspunde

  2. Amintirile ni-i țin vii, ni-i țin prezenți și, totodată, ne-arată că suntem vii și că, dac-am avea dorință și voință, am putea schimba lumea…am putea să-ndreptăm, în copiii noștri, micile-MARI greșeli făcute de noi. Dar n-avem voință, nu suntem atenți decât când e…prea târziu!, și-atunci dorința e tardivă!!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: