Felicitări din inimă coleguţei de redacţie, Aura Dan!


Aura Dan,

redactor şef-adjunct la revista Convorbiri literar-artistice (   ) a primit PREMIUL SPECIAL la Festivalul internaţional de Poezie -Renata Verejanu-, ediţia a IV-a.

Ea a aflat despre Festival, de pe Facebook, pe ultima sută de metri. Nu ştia cine sunt cei care organizează Festivalul, dar, ghiduşă, a creionat, rapid, ca-ntr-o joacă (de copil isteţ!!), o poezie dedicată, cu care a surprins plăcut Juriul Festivalului, care, iată, a subscris la ghiduşia poetei cu o…altă „ghiduşie”, oferindu-i PREMIUL SPECIAL!!

O felicit din toată inima pe Aura Dan şi mă bucur pentru acel moment de inspiraţie care i-a adus acum bucuria acestui Premiu…Special!

Mă bucur încă o dată că, în septembrie 2017, am decis bine,  fără nicio ezitare, -punct ochit-punct lovit!!- s-o iau să-mi fie colaboratoare la Convorbiri literar-artistice, în calitate de redactor-adjunct!

Bravoo Aura! Mă bucur de aprecierile ce ţi se fac de către terţi! Sunt foarte mândră de tine! Mulţumesc juriului! (Antoaneta Rădoi)

 

Ataşez „ghiduşia” Aurei Dan:

Renatei Verejanu

Rugă pe fruntea armoniei,

Enigmă, făclie în cuvânt,

Nalbă, ofrandă-omeniei,

Ajutor, mână-ntinsă, pământ.

Templu-nălţat, nor, mărgăritar

Artă ai scos din suflet-ungher,

Vers, lumină, jertfă la altar –

Evă moldovană, pas stingher.

Rază, metaforă-nţeleaptă,

Etalon tu eşti printre poeţi,

Jar, flacără, linie dreaptă,

Anemonă roz printre scaieţi.

Nerv şi calm eşti până la apus,

Urmă, parfum  fin pe planetă –

De sus în jos şi de jos în sus…

Renatei Verejanu,  poetă!