„Convorbiri literar-artistice”, revistă; unde e de gasit…


Revista „Convorbiri literar-artistice”, al cărui redcator şef sunt, o puteti solicita la adresa de mail: antoradoi@yahoo.com, sau lasati mesaj aici.

 Va prezint, partial, revista nr 1>

 

Editorial

(Antoneta Rădoi, redactor-şef)

Bună să vă fie inima dragi cititori!        

Într-una din zilele binecuvântatei luni septembrie, literele s-au adunat, au ţinut sfat şi-au decis să devină cuvinte şi cuvintele text şi, iată, trei luni mai târziu, în acest minunat decembrie,  Convorbiri literar-artistice şi-a făcut  apariţia în lumea… cuvântului tipărit!

A venit pe lume într-o vreme a unui secol, XXI, bântuit de priorităţi materiale, vreme în care, parcă nimic nu-i este prielnic, dar noi, colectivul redacţional, câţiva oameni inimoşi, cu care veţi face cunoştinţă pe parcursul timpului, pe măsură ce veţi răsfoi paginile, vrem, avem toată deschiderea sufletească şi toată dorinţa să răzbim, şi vom răzbi, prin talentul şi dăruirea celor ce vor avea rubrici şi/sau vor publica texte în revista noastră, vom răzbi şi vom deveni din mici mari, prin efortul susţinut şi perseveranţa iniţiatorilor proiectului. Deşi bani nu sunt, DELOC –aş putea zice-, noi pornim nu de la zero, ci cu mult sub zero la capitolul bani, dar nădăjduim ca spiritul şi dăruirea fiecărui autor să se-adune într-un buchet mare şi…să înflorească, fiindcă, ştiut este, unde-s doi sau trei uniţi întru spirit, acolo e şi Spiritul Însuşi, Care va da zvâc lucrului mâinilor noastre, iar pământul în care am însămânţat în toamnă va da roade bogate în viitor. Revista Convorbiri literar-artistice este un proiect demult iţit în inima şi mintea mea, dar, iată că, în sfârşit, e pus pe curpen!!! şi nădăjduiesc să crească şi să  fie multora spre bucurie şi folos!

Personal, îmi doresc ca această Revistă să fie una în care, şi prin care, să promovăm libertatea de expresie a …talentului literar autentic, libertatea de expresie a tot ceea ce reprezintă ARTĂ: arta bunului simţ şi a frumosului, fie în literatură, fie în muzică, fie în teatru sau în pictură, fie în orice alt domeniu în care Dumnezeu şi-a investit Talanţii Săi în om, în fiecare dintre cei ce vor fi aleşi să publice aici! În Convorbiri literar-artistice vom publica talente reale.

Dorim să strângem în paginile revistei creaţii literare contemporane, vom face loc şi noului-val, debutanţilor talentaţi, şi vom publica chiar şi texte  ale unor oameni care nu au publicat niciodată vreo carte şi vom căuta să publicăm şi din textele scriitorilor  consacraţi ai literaturii române şi chiar din textele literaturii universale, în măsura în care paginile revistei ne-o vor permite. Vom publica TEXTE, creaţii, nu NUME! Nu ne alegem criteriu de publicare al unui text după numele celui care l-a întocmit sau după vreo funcţie bine cotată pe undeva a autorului, ci după talentul lui. Vrem să primeze valoarea textelor! Am decis şi ne vom strădui să publicăm condeie!! La fel va fi şi la capitolul muzică, teatru, grafică etc. Vrem să mergem la drum cu creatorii de frumos şi durabil! Ştiu, e un vis, dar ştiu că prin efortul susţinut şi perseverenţa oamenilor alcătuiţi frumoş sufleteşte şi dăruiţi frumosului, cât şi prin strădania mea personală, (atât cât voi putea, voi da TOTUL pentru Revistă), vom izbuti şi vom împlini acest vis, care poartă frumosul nume: Convorbiri literar-artistice.

*

Dialog şi valoare

Victor Atanasiu- critic literar

Opţiunea pentru titlul revistei noastre nu e deloc fortuită. E vorba de convorbiri, nume aflat în tradiţia celei mai glorioase reviste literare de la noi, Convorbirile literare junimiste, care au fost de fapt ale lui Maiorescu, Eminescu, Creangă, şi e destul să-i citez pe aceştia, pentru a evidenţia că strălucirile beletristicii naţionale au fost acolo. Nu e vorba doar de urmarea respectuoasă a unei tradiţii, ci de ideea însăşi de convorbiri, aşadar dialog între artişti din generaţii, dintre diverse arte, stiluri, curente, programe estetice.                                                                                                                                                    Convorbirile noastre sunt literar-artistice pentru că au la fel de bine în centrul atenţiei şi alte arte în afara literaturii.                                                                                                                                                                        Esenţial însă este preocuparea pentru valoare, care să primeze, cum ne învaţă tot Maiorescu cu „degetul său de lumină” (E Lovinescu), de oriunde-ar fi, şi indiferent de treapta de afirmare la care se află oricine, indiferent dacă este deja un creator, un nume, sau aspiră să fie un creator, un nume. Suntem plini de nădejde că ascendentul valorii pe care îl avem în atenţie să se constituie într-o serioasă premiză ca revista noastră să fie valoroasă!

*

 

 

BUN VENIT, CONVORBIRI LITERAR-ARTISTICE!

Aureliu Goci /critic literar

 

Niciodată nu vor fi prea multe reviste de cultură, niciodată nu va fi inflaţie de pagini scrise cu talent şi gust de tineri autori care asediază Cetatea Literelor.

Să ai succes, „Convorbiri literar-artistice”, să ai colaboratori înzestraţi, să ai condeie echilibrate şi strălucitoare, să fii îmbrăţişată de talente dinamice, cu viitor în literatura românească!

Şi poate, cu acţiunea ta de acum, să apropii acel aşteptat viitor, în aşa fel încât el să vină mâine, nu poimâine!

Cu prietenie,

AURELIU GOCI -critic literar

 

*

      O convertire          

Marian Nencescu; doctor în filologie

 În luna ianuarie 1960, notează Nicolae Steinhardt (n. 29 iulie 1912, Bucureşti – d. 30 martie 1989, Baia Mare) în Jurnal personal, redactat între 1971-72, la Bucureşti, şi editat postum sub titlul Jurnalul fericirii (ed. I, cu note, prefaţă şi biobliografie de Virgil Ciomoş şi Virgil Bulat, Cluj Napoca, Ed. Dacia, 1994), la puţine zile de la internarea la Malmaison (celebrul loc de detenţie din Bucureşti, situat pe dealul Uranus, azi demolat în urma construirii Casei Poporului – n.a.) şi la doar câteva zile după aflarea veştii condamnării la treisprezece ani de muncă silnică (dintre care a efectuat doar cinci – n.a.), fostul avocat şi scriitor de etnie israelită ia decizia radicală de a se converti la creştinism, alegând deliberat cultul ortodox („Nu m-am putut opri de a nu avea un rictus nervos de teamă că nu e deloc probabil să rezist până la capăt şi că ar fi bine să mă botez”– Jurnalul fericirii, varianta a II-a, manuscris din Arhiva Mânăstirii Rohia).                                     În consecinţă, face apel la arhimandritul Mina Dobzeu, coleg de celulă, care îi acordă primele lecţii de catehizare şi care îl pregăteşte pentru taina botezului, chiar la faţa locului, adică în celula nr. 18, de la Malmaison. Ceremonia propriu-zisă a convertirii are loc la 15 martie 1960, la întoarcerea „de la aer”, adică exact în momentul când, după socoteala participanţilor, „caralii erau mai ocupaţi”. În consecinţă, tocmai când puhoiul de deţinuţi era mai mare, părintele Mina a înşfăcat o cană de metal cu smalţul ciobit, plină cu apă „viermănoasă” şi, în prezenţa a doi martori (preoţi greco-catolici), a săvârşit ceremonialul sfânt „la repezeală, dar cu acea iscusinţă preoţească unde iuţeala nu stânjeneşte dicţia desăvârşită, rostind cuvintele trebuitoare şi făcând semnul crucii”. A fost un gest receptat de proaspătul creştin în următorii termeni : „Mă nasc din nou din apă viermănoasă şi din duh rapid”.

Botezul, săvârşit în clandestinitate, şi lipsit de elementele consacrate – cufundarea  în apă şi mirungerea – este însă perfect valabil şi i-a oferit beneficiarului zile  grele în detenţie, dar şi nopţi cu somn liniştit. În esenţă, Steinhardt a explicat personal „misterul” convertirii sale atât în unele pagini substanţiale din Jurnalul fericirii, cât şi, mai detaliat, într-o scrisoare privată, adresată lui Emil Cioran, datată 5 mai 1986 : „Eu am fost lovit de clarviziune târziu, în închisoare, când mă apropiam de 50 de ani şi când nimic nu mă pregătise, ba chiar din contră,  pentru lovitura adevărului” (v. Primejdia mărturisirii. Convorbiri cu Ioan Pintea, Cluj Napoca, Ed. Dacia, 1993, p. 220). În închisoare, Steinhardt descoperă că libertatea individuală este condiţionată de aplicarea legilor moralei şi că un individ fără libertate este „o caricatură, un locuitor al iadului”. Tot cu acest prilej înţelege că libertatea nu este un fetiş, un lucru ce trebuie cultivat până la absurd, ci un obiect „preţios şi fragil” ce trebuie conservat. În acest sens, atinge şi problema predestinării, constatând, pe urmele Apostolului Pavel, că fiinţa umană se aseamănă cu acele vase de cinste de care vorbeşte ucenicul lui Hristos şi că mântuirea nu este decât o nouă ipostază a fatumu-lui. În consecinţă,  fratele Nicolae constată, că după creştinare este un „alt om”: „Am intrat în închisoare orb . . . şi ies cu ochii deschişi, am intrat nemulţumit, şi ies cunoscând fericirea, am intrat nervos, suspcios, sensibil la fleacuri, şi ies nepăsător “.(Jurnalul, op.cit., p. 302). Problema fundamentală în acest context nu e atât credinţa lui Steinhardt, reală, pe cât ne este omeneşte cu putinţă să apreciem, cât devenirea românească întru fiinţă a marelui moralist și gânditor neo-creștin.

Astăzi,  când ne aflăm în momentul zero al plecării în lume a unei noi publicații cultural-literare, nu putem să nu ne gândim la gestul simbolic al lui Steinhardt de a se mântui întru Hristos, chiar în ceasul marilor întrebări. Trăind, la rândul nostru, emoția începutului, parcă simțim  taina unui nou botez  spiritual. Fie ca noua publicație, ce vine azi în fața cititorilor ei înveșmântată în haina Duhului divin, să răspundă întrebărilor și dilemelor firești ale iubitorilor de cultură.  Să fie un Sfânt botez cultural binecuvîntat de Dumnezeu, iar noul prunc literar să aiba viață lungă și ferită de urgii și pizme omenești.

Drum lin şi deplină devenire întru ființa românească !

*

Un pum de inimi                 

 Aura Dan; Scriitoare.  

                                                           

(Redactor adjunct)

 

Un pumn de inimi care s-au întâlnit, la început, virtual, şi care, aparent, nu au nimic în comun, dar care scriu cu tocuri diferite înmuindu-şi peniţa în aceeaşi cerneală. O cerneală care-şi va lăsa urmele-n timp, o cerneală care va striga lumii despre literatură, pictură, muzică, teatru şi film, evenimente mai mult sau mai puţin importante, modă şi trai…

Un pumn de inimi care bat în acelaşi ritm, în acelaşi timp pentru tine, cititorule, ca tu să ţii în mână Revista „Convorbiri literar-artistice”, o revistă dintr-un noian de reviste de profil, ce se doreşte a fi scrisă şi tipărită cu simţ de răspundere şi promptitudine, a fi un etalon pentru literatură şi artă într-un ansamblu larg pentru delectarea ochiului, minţii şi sufletului. O revistă în care vei găsi editoriale, articole, critică despre scriitori şi scrieri, instantanee şi… cultură la cafeaua de dimineaţă într-un Bucureşti al secolului XXI.

De ce a văzut lumina tiparului revista „Convorbiri literar-artistice”? Fiindcă acest pumn de inimi are de spus ceva, iar tu, cititorule, dacă nu vei citi, vei pierde. Aşadar, vă propun să răsfoim împreună revista „Convorbiri literar-artistice”, căci în acest fel vom răsfoi acest pumn de inimi şi de idei şi ne vom culturaliza, sporovăind unii cu alţii şi unii despre alţii şi despre ce mai e nou sub soare!…

=

 

Alexandru Nicoară; drd. în Teologie

                                                         

(Redactor adjunct)

    Încotro educaţie?…

Pe zi ce trece interesul copiilor pentru şcoală este într-un regres continuu. Plimbările în Mega-mall, jocurile online, interesul cât mai crescut  faţă de modă şi altele au acaparat viaţa tinerilor. Latura financiară a devenit obsesivă pentru majoritatea. Trebuie să recunoaştem că societatea secularizată şi materialistă din ziua de azi stimulează în copii latura pecuniară. Visăm bani, haine, maşini de lux şi case grandioase. O stare de nemulţumire apasă peste sufletul românilor. Construim case grandioase lipsite de “gust” arhitectural care nu au nimic în comun cu sufletul şi tradiţiile noastre naţionale. Am avut ocazia să păşesc în numeroase locuinţe. Case imense, multe camere, dar încălzite “pe alocuri” ca la meteo. În multe dintre ele  stăpân e frigul. Ne este foarte greu să ne acceptăm situaţia financiară. Modestia a apus de mult!

Alergătura aceasta după bani influenţează educaţia. Părinţii au câte două sau chiar trei job-uri. Cum să mai ai timp de copii când pleci la 7 dimineaţa şi revii la 10 seara? De copii cel mai mult se ocupă bunicii. Foarte mulţi părinţi neglijează educaţia copiilor fără să conştientizeze faptul că mai târziu vor trebui să suporte efectele acestei nepăsări. Educaşia se aseamănă foarte bine cu agricultura, unde punctul de plecare este sămânța (moştenirea genetică), dar deloc neglijabile sunt lucrările câmpului (educaţia). Nu întâmplător la începutul anului şcolar, la ora de religie, se citeşte Pilda semănătorului (Matei cap. 13, 1-15).

Ce înţelegem prin educaţie? Educaţia este totalitatea metodelor, procedeelor şi măsurilor utilizate conştient în vederea structurării omului. Ea transmite imagini şi idei, cunoştinţe şi structuri, tehnici de gândire, valori morale şi estetice, modele atitudinale, norme şi principii de comportament. Pentru dezvoltare educaţia reprezintă un factor determinant.                                                                                    Nu trebuie să înţelegem eşecul şcolar ca fiind un eşec exclusiv al elevului, al incapacităţii sale (Pantelimon Golu, Psihologia învățării și a dezvoltării, Editura Fundaţiei  Humanitas, 2001, p. 144). Observăm ce poate ereditatea şi apoi ce reuşim să construim prin educaţie. Până la intrarea în şcoală, decisive sunt influenţele familiei, cu toate că acţionează şi influenţele grădiniţei, ale străzii şi celelalte medii pe care le frecventează copilul.                                                                                           Cred că una dintre multiplele probleme ale învăţământului românesc ar fi neglijarea laturii formative a educaţiei. Cu ce te ajută să ai foarte multe informaţii cănd dimineaţa uiți să îţi saluţi profesorul cu un “Bună dimineaţa”?                                  Dacă altădată elevul îşi dorea să ajungă învăţător/oare (profesor/profesoară), astăzi nici nu vor să audă de aşa ceva. Părinţii nu îi încurajează pe copii spre profesorat, argumentând că a fi profesor înseamnă a muri de foame. Am întâlnit copii care îşi doreau să devină profesori. Un elev al meu mi-a mărturisit plângând că nu-l lasă mama să se facă profesor, fiindcă ea nu vrea ca fiul ei ajungă un muritor de foame. Copilul este influenţat de tot ce aude, vede, simte şi trăieşte.

Elevii simt frustrările doamnei lor învăţătoare/profesoare legate de neajunsurile financiare. Nu copiii sunt vinovaţi că în sistemul de învăţământ nu sunt bani. Şi modest se poate trăi frumos, dar copii nu mai ştiu astăzi ce e modestia!!  Circulă pe internet un filmuleţ despre modestia elevilor din Japonia. Într-un after school cei mici spălau parchetul sălii de curs şi singuri îşi puneau ciorbiţă în castronaşe. Copiii sunt crescuţi pentru a deveni ulterior cetăţeni model. În Japonia pe tot parcursul şcolii, până când termină liceul, elevii se ocupă şi de curăţenie. Dar mamele japoneze îi încurajează pe copii: “Hai, ştiu că poţi să faci singur!”. În Romania însă mamele îşi duc odraslele la şcoala până în anii de liceu, omiţând că rolul mamei este acela de a învăţa copilul să se descurce singur şi de a forma un viitor adult responsabil.

O altă migrenă a societăţii este vorbirea de rău a cadrelor didactice. Aud prin mijloacele de transport cum părinţii vorbesc în batjocură despre profesori în faţa copiilor. Se naşte întrebarea: “Când să-şi asculte părinţii? Atunci când batjocoresc autoritatea didactică în faţa lor  sau atunci când spun: “Mami, să o asculţi pe doamna”? Toate acestea sunt împotriva propriului copil. Acesta pierde respectul faţă de cadrele  didactice, faţă de şcoală şi faţă de cultură, în general. Părinţii mei nu mi-au permis niciodată să comentez un cadru didactic. Ce hotăra dna învăţătoare la şcoală era mai sfânt decât “TableleLegii.

Generaţia de astăzi este destul de dificilă şi pretenţioasă. Elevii nu sunt receptivi la discursul profesorului, fiindcă li se pare “plicticos” şi “ nu are fundament în realitate”. Ca profesor de religie am încercat să reactualizez toată  învăţătura Bisericii. Totul a plecat de la întrebarea elevilor: “Cu ce mă ajută acest lucru în viaţă?”.

În învăţământul românesc există foarte multe figuri care nu au nimic în comun cu sistemul. Ca profesor nu-i suficient să fii licenţiat. Ai nevoie de dragoste nesfârşită faţă de copii, răbdare cât muntele Everest şi o personalitate foarte bine conturată!

*

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: