Nevoia omului de a-şi killări semenii…


…Ce bine că nu suntem canibali!! Fiindcă la câtă APLECARE  avem spre a ne killări semenii, a-i mânca n-ar mai fi decât un simplu gest spre a-i şti sterşi definitiv din universul care ne-nconjoară şi ne suportă pe toţi cu toate răutăţile noastre.

Oricât de umani ne-am crede, sau oricât ne-am strădui să fim, nu ne iese! Nu ne iese în totalitate, vreau să spun. Dacă nu suntem, măcar şi un pic, invidioşi pe semenii noştri, n-am făcut nimic!! Uite, eu, spre exemplu, ca scriitor, sunt invidioasă când constat că altul e mai bun decât mine! Mi s-a-ntâmplat chiar să mă cert cu Cel ce împarte darurile, pentru că nu mi-a împărţit şi mie ceva mai mult şi că risc să rămân un…”chiştoc anonim”!! Ca fotoreporter,  am regrete că n-am prins EU cea mai caldă şi mai senzaţională ştire! Că nu sunt eu cea îmbatabilă!! Ca artist plastic, sunt total dezamăgită de faptul că n-am făcut carieră şi sunt invidioasă pe cei care au reuşit să se remarce în domeniu!! Şi DA, sunt uneori invidioasă până la…Ei, nu vă grăbiţi să vă daţi cu presupusul, nu am fost niciodată invidioasă pe vreun semen chiar până la gradul acela de să-ţi vină să-l strângi de gât!! Nu. Parol! Cine nu mă crede, nu mă cunoaşte suficient, deşi ştiţi bine că-s precum o carte deschisă…pe care a-ţi fi putut-o citi. Mulţi însă nu ştiţi să citiţi! Regret să v-o spun! Chiar dăună…seară am avut surpriza să descopăr că mi-a fost răstălmăcit un text!! Mi s-a spus că într-un anume text aş fi spus nuş-ce, când eu mă exprimasem FOARTE CLAR, cu subiect şi predicat, şi nu lăsasem loc de interpretare! Şi, deşi am încercat să lămuresc, în viu grai, persoana, tot n-am fost crezută. Adică a crezut tot ce a gândit, chipurile c-aş fi  spus, şi nu ceea ce am spus clar în textul acela!! Chestiune de..percepţie, până la urma-urmei!! No comment! No more!, dar..să revenim. Eu pot spune multe, dacă m-apucă amocu’ (şi fac asta DOAR când sunt călcată RĂU de tot pe bătătură, că altfel sunt tolerantă cât cuprinde!!), însă nu merg, nici cu cuvântul, nici cu gândul, nici cu fapta, chiar până la gestul suprem, acela de..killărire!! Uneori NU VREAU să killăresc nici măcar un gândac de bucătărie care-mi pătrunde INTEMPESTIV în habitat, ba, dimpotrivă, îl compătimesc, fiindcă ştiu c-o să moară de foame pe-aici dacă nu se grăbeşte s-o ia din loc şi să-şi caute firimitura-n altă parte!! E drept însă că am un CUVÂNT cam cu..greutate! Şi ştiu că dacă l-am scos pe gură, acţiunea lui e cam ca un tăiş de sabie …bine ascuţită! Tocmai de aceea, chiar şi când mă apuc de scris, îmi muşc bine deştele mai înainte. Însă nu ştiu cum se-ntâmplă că nu totdeauna îmi reuşeşte şi, chiar cu deştele-mpachetate-n feşe, tot lansez săgeţi otrăvite!! Acum na’, ce să fac, nu-s de vină eu că cei cu care mă intersectez mă provoacă atât de…sublim!! Mă străduiesc totuşi să nu pun în vârful săgeţii otrava …mortală!! Că-i ţintuieşte niţeluş la pat pe adversari, asta e! Asta poate fi pentru ei un motiv de..meditaţie! Dar, nu doresc moartea nimănui! Ci…”să se întoarcă -de la răutatea lui- şi să fie VIU!” Acesta a şi fost scopul publicării articolului meu anterior: „Cât de mici sunt oamenii mari„, cât şi a altor articole şi chiar cartea mea: „Prigonitorilor mei din Sinod, cu dragoste!!”(publicată în 2014), tot cu acest gând, „al întoarcerii lor de la răutatea lor„, am scris-o şi am publicat-o!!

Mâniaţi-vă, dar nu greşiţi în cele ce le gândiţi în inimile voastre!„, zice Psalmistul. Ce cred eu că vrea să spună versetul acesta e aceea că TREBUIE să fim atenţi la interpretările pe care le dăm noi sensurilor cuvintelor auzite. Să nu fim gata, instant, să sărim la jugulara celui pe care-l considerăm adversar, ci să mai cugetăm niţeluş mai înaite de a o face!! De aceea zic, asemenea Psalmistului: De cele pe care le-aţi săvârşit, pe parcursul unei zile, să vă pară rău! Şi…până la apusul soarelui, împăcaţi-vă cu cei cu care v-aţi sfădit! Cereţi iertare şi…iertaţi! Ca să fiţi bineplăcuţi înaintea lui Dumnezeu şi să fie PACE în lume!

Eu..Antoaneta, cer iertare tuturor celor care se regăsesc (fie că i-am pus eu, fie că ei înşişi cred că sunt prezenţi, deşi eu, poate, nici nu m-am gândit la ei!!),  în ipostaze neconvenabile lor, în textele mele! Trebuie însă să înţeleagă fiecare că: EU SCRIU despre CEEA CE  VĂD! Faceţi, dară, ca ochiul meu să nu mai vadă cele strâmbe ale voastre! (Hei, atenţie, nu-mi daţi cu sare-n ochi!!) Despre cele strâmbe ale mele voi avea grijă eu însămi, şi..voi continua să scriu!

Cineva, citind un articol, DUR (în opinia sa), pe care l-am scris despre nişte STĂRI de FAPT..REAL, îmi spunea mai dăunzi: „Antoaneta, pe tine e mai bine să te aibă omul de prietenă, decât de duşman!” Ei bine, dragii mei, poate că e şi acesta un punct de vedere, drept pentru care îl respect, dar nu pot să-i dau dreptate persoanei, chiar dacă o preţuiesc. Fiindcă NU E AŞA  cum spune! Nu tre’ să-mi fii prieten ca să scriu frumos de tine!! Şi nu tre’ să-mi fii duşman ca să scriu despre tine, să arăt racilele tale! Nu, nicidecum. Eu SCRIU despre CE VĂD! Fie că e BUN, fie că e RĂU! Ghinionul celui care-i RĂU şi cade-n vârful condeiului meu şi a vizorului camerei mele de filmat!! Cât despre prietenie, personal, nu am prieteni şi nu mi-i doresc! Pentru simplul motiv că NU CRED în PRIETENIE! Am crezut cândva într-o prietenie. Şi asta a durat 27 de ani!! O viaţă de om. Desigur a fost DOAR o iluzie a vieţii mele. Iluzie pe care nu mi-a băgat-o nimeni în sân cu anasâna, ci eu mi-o creasem. Mi-am încasat papara, iar…iluzia, chiar şi după 27 de ani, s-a destrămat. Asta-i soarta iluziilor!! Dur a fost să constat că mă înşelasem un…amar de ani. Să cred într-o…caricatură de PRIETENIE, în care NIMENI în afara mea nu credea!!! Însă… Dumnezeu când vrea să te deştepte din…somnul cel de moarte, nu-şi mai alege uneltele!! Nu te mai unge cu-alifie de-aloe, nici cu mir, ci-ţi apică toiagul sau te-atinge cu sfichiul biciului, iar tu, atins, te deştepţi! Slavă Ţie, Doamne!! Oh…dar cât m-a durut! Nu sfichiul biciului! Ci…trezirea!! M-am trezit, dar asta NU ÎNSEAMNĂ că urăsc persoana aceea. NU! Dimpotrivă. O compătimesc! Şi o port în gândul meu şi-i doresc tot binele! Domnul va cerceta! În fine, NU, nu trebuie să mă aibă nimeni de prietenă, trebuie doar să se poarte cu bun simţ şi să nu-mi spună-n faţă, precum îmi spuneau odinioară sinodalii Bor: „sora noastră, Antoaneta„, şi-n spate să-mi trimită Garda Fiannciară, să mă killărească prin mijlocirea Comisarilor fiindcă, nah’, ei, sinodalii, nu-şi puteau mânji, chipurile,  mâinile lor „sfinte” cu sângele unei..păcătoase!!! Fiţi, dar, dragii mei, înţelepţi! Purtaţi-vă ca nişte oameni liberi, fără însă ca libertatea voastră să fie pricină de sminteală!! Nu-mi daţi apă la moara…condeiului!!anto 2 caricatura al microfon

     Antoaneta Rădoi -de la Vrancea
Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: