Florin Barbu pentru a 3-a oară în greva foamei în speranţa că-şi va recupera copiii care i-au fost luaţi şi încredinţaţi unui cuplu gay in Anglia


anto 2 si florin abrbu

L-am găsit astăzi, 10 iulie 2017, la intrarea într-un părculeţ de pe strada Dionisie Lupu, în apropierea Ambasadei Angliei, abătut şi slăbit, aproape fără vlagă…

Ei bine, nu ştiu cu ce o fi greşit acest om, Florin Barbu,  în faţa legilor sociale şi chiar în faţa divinităţii ca să i se programeze o atare „plată”!!! Mie, personal, mi s-a părut un om cuminte ( şi intuiţia nu mă-nşeală!!, n-a făcut-o niciodată), îndurerat de soarta copiilor lui, pe care , spune, că nu i-a mai văzut de muult!!

Nu cred că e pe lumea asta ceva mai dureros decât să ţi se ia copiii de lângă tine!! Ba mai dur decât atât, lui Florin Barbu i se aplică o „DUBLĂ corecţie”, pentru un motiv prezumtiv. Şi asta i se întâmplă omului acestuia într-o tară ultra-democrată, Anglia!! Pe motiv de „rele tratamente”, Serviciul de Protecţie socială din Anglia, îl decade pe om din drepturile părinteşti şi-i dă copilaşii spre adopţie unui cuplu de gay…Mă ia capu’, dacă mă gândesc mai profund!! Cum, Doamne iartă-mă, să faci, tu legiutor englez, aşa ceva cu nişte persoane minore, care nici măcar nu sunt cetăţenii ţării tale!!!

Oameni buni, unde ne aflăm? Cumva pe Planeta maimuţelor?? În ABSURDISTAN??

Păi, să presupunem că Florin Barbu ar fi fost un părinte care ar fi meritat decăderea din drepturile părinteşti, pentru vreun oarecare motiv, constatat, să zicem, de Serviciul de Protecţie Socială din Anglia, dar nu trebuia, mai întâi, căutate rude în România cărora ar fi putut fi încredinţaţi copiii?? S-au eliminat aceste alternative, sau ele nu existau?? Cine a avut interesul să dea un asemenea verdict în cazul familiei Barbu?? Cum e posibil să nu se ţină cont în Înaltele Instanţe Judecătoreşti că acei copii aveau totuşi cetăţenie română?? Ce fac autorităţile române, îndrituite cu..Protecţia socială, în acest caz?? Dar, oameni buni, ce facem noi, românii, ca naţie, ca oameni?? Stăm cu mâinile în sân?? Eu zic că n-ar trebui să fim nepăsători faţă de durerea unui părinte, ca Florin Barbu, care este pentru a 3-a oară în greva foamei pentru că nu şi-a mai văzut copiii de 2 ani şi pentru că, efectiv, nu mai ştie nimic de ei!! Fraţi români, dacă stăm cu mâinile-n sân, mâine s-ar putea să fim oricare dintre noi în situaţia lui Florin Barbu! Haideţi, dară, să-i fim solidari! Nu să facem Greva Foamei, căci acestui Stat nu-i pasă de Greva noastră. Mai crapă unu’ de foame, mai scapă guvernu’ ăsta ipocrit de-un protestatar! Eu zic să ne solidarizăm altfel!!!…

Haideţi să-i fim alături! Haideţi să-l motivăm pe Şeful statului sau pe Guvernatorul României să ia atitudine şi să o ia urgent!! Să se facă demersuri la nivel diplomatic pentru recuperarea copiilor de la cuplul gay şi redaţi familiei lor sau rudelor apropiate sau..oricărei familii din România. Sunt sigură că mii de familii româneşti sunt gata să-i adopte pe micuţii Barbu cu mare drag şi copiii ar creşte într-un climat de pace, linişte, iubire!! Gândiţi-vă că sunt doi copii, unul de 6 ani şi unul de 9 ani. Nişte îngeraşi care au fost deposedaţi, abuziv aş zice, de părinţi şi de rudele apropiate şi încredinţaţi unui cuplu gay! V-aţi dori cumva, dragi români, aşa ceva pentru micuţul vostru?? Dacă nu, atunci haideţi să fim solidari demersului dlui Florin Barbu şi să stăm pe baricade până obţinem o dreaptă-socoteală a autorităţilor anglicane şi româneşti şi revenirea copilaşilor Diana şi Andi Barbu în familia lor! Sunt convinsă că bunicii lor sunt la fel de îndureraţi ca şi tatăl copiilor! 

Nu pot să nu mă întreb  şi întreb autorităţile ambelor ţări cât şi pe voi, dragi români: oameni buni,  oare ce o fi în inimioarele celor doi copilaşi care-s despărţiţi de tatăl şi de mama lor de atâta amar de vreme??

Vă învit să lăsaţi commentarii, păreri, oricare ar fi ele. Doar că vă rog să fiţi decenţi în exprimare, oricare vă va fi opinia! Mulţumesc!

Antoaneta Rădoi -scriitor/fotoreporter

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: