Sărbătorile între IERI şi AZI…


 (notă: art preluat din pg de facebook a dlui Marian Nencescu -filolog)
Marian Nencescu

Raportarea la timpul sărbătoriia avut valenţe diferite în trecut faţă de azi. Simpla evocare a modului cum strămoşii noştri, chiar şi cei de acum două-trei generaţii, se raportau la Drăgaică sau la Sânpietru (Moşii de Vară) ne conduce, paradoxal, către o problemă de psihologie colectivă.

Concret, în loc să folosească sărbătoarea ca pe o modalitate firească şi naturală de întărire a coeziunii de grup, autorităţi-le se concentrează, mai degrabă, pe latura spectaculară a fenomenului, ratand ab initio „întâlnirea“ spirituală cu strămoşii. Trăirea sărbătorii în armonie cu natura şi cu universul cosmic conferea omului din vechime o forţă spirituală suplimentară. De aici decurgea şi ideea că fertilitatea pământului este strict legată de cea a familiei, iar îndeplinirea unor anumite ritualuri ar conduce, în esenţă, la creşterea sporului natural de urmaşi. În acest sens, Universul cu stelele şi planetele sale era comun cu universul casnic, familial, fapt relevat şi de poemul lui Kypling. Învaţă de la toate…, expresie devenită
astăzi caducă şi chiar neînţeleasă.
Privită astfel, sărbătoarea de Sânziene, una dintre cele mai spectaculoase sub aspect etnografic şi spiritual din totansamblul de sărbători ale verii, corespunde unei credinţe că odată cu solstiţiul de vară (23/24 iunie) natura se înnoieşte.
Etimologic, Sânzienele (popular zâne) reprezintă divinităţi arhaice cărora poporul le-a atribuit un rol benefic, divinator şi farmacologic. În imaginaţia populară, zânele verii sunt stăpâne absolute ale câmpului, conferind florilor, buruienilor în general, puteri miraculoase. În acest sens, copiii, dar şi fetele de măritat, culegeau flori de vară (numite popular şi „sânziene“) pe care le legau în buchete şi le aruncau pe acoperişurile caselor, în scop protector. La îndemnul unor bătrâne „pricepute“, fetele nemăritate se scăldau în rouă (sau, după caz, apă de izvor „neîncepută“), apoi se înveşmântau în „pânza de sânziene“, o ţesătură fină, din fibre vegetale, sperând astfel să-şi
atragă ursitul. Privită sub acest aspect, sărbătoarea de Sânziene capătă, în imaginarul colectiv, semnificaţii similare cu Dragobetele, cu deosebirea că, în acest caz, divinităţile sunt exclusiv feminine.
Legat de acest obicei este şi postul Sânpietrului (Sfinţii Petru şi Pavel erau sărbătoriţi la 29 iunie), când se făceau pomeni pentru morţi, constând în colivă, faguri de miere, nuci şi mere dulci. Practica sărbătorilor de Sânpietru are la bază
credinţa că „omul“ sau „cumătrul“ lui Dumnezeu, deţinătorul cheilor Raiului, are puteri magice, inclusiv aceea de a scoate la lumină licuricii şi a îmblânzi balaurii subpământeni.
Privite astfel, sărbătorile verii capătă nu doar un rol
public, dar mai ales unul spiritual, profund şi tainic.

sinziene

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: