Archive for 30 iunie 2017

„Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face”…


…că tot ceea ce cauzezi altora, vei primi înapoi înzecit.

maladies-mentales-mon-voisin-est-il-fou

Bătrânii au o vorbă: “Ceea ce ţie nu-ţi place, altuia nu face”.  Ei au descoperit înaintea noastră că, pe lumea asta nimic nu este întâmplător, ci tot ceea ce ne este dat, ni s-a dat pentru ca noi am gândit, am acţionat, am proiectat, am…implementat. Răul şi/sau binele făcut altuia prin orice mijloace, gând, vorba sau faptă ni se întoarce înzecit.

Legea bunei rânduieli este Legea de Bază a Universului. Ce dai bine sau rău, aceea primeşti, deseori, înzecit. Facem rău, el se va întoarce la noi, mai devreme sau mai târziu, aşa cum vom primi binele dacă am făcut bine. Tot ce emite individul în mediu, vibratoriu (gânduri, sentimente, dorinţe,  cuvinte, fapte), dacă sunt de natură rea va produce efecte perturbatoare şi se va întoarce la individ, mai devreme sau mai târziu. La fel se-ntâmplă şi cu vibraţiile bune, positive, de pace, de bunătate, fiindcă acţiunile noastre, gândurile, cuvintele, sunt energii şi tot ce emitem în exterior se întoarce la noi. Prin urmare, ceea ce semănăm (în Univers), aceea vom şi culege…Bine facem, bine vom găsi…

Dacă cineva va agresa pe altcineva, aceeaşi agresiune se va întoarce împotriva agresorului, adesea înzecit. Dacă cineva nu se îndreaptă, nu se căieşte de fapta lui cea rea şi persistă în a face răul, în a ataca, el va atrage asupra sa aceeaşi agresiune şi chiar una şi mai grozavă, chiar dacă nu imediat. Tot ceeea ce trimitem în Univers: afecţiune, gând, cuvânt, faptă, se întoarce către noi, uneori înzecit, când nici nu ne gândim. Culegem roadele faptelor noastre, bune sau rele! Noi atragem asupra noastră, în permanenţă, evenimente compatibile cu ceea ce emitem. Toate noxele energetice şi informaţionale le atragem la noi, la casa noastră, dar şi în structura corpului nostru prin gândurile de tristeţe, ură, mânie, invidie, lăcomie, frustrare despre noi sau despre alţii şi aşa ne scade imunitatea şi ne îmbolnăvim. Sângele va fi primul atacat de vibraţiile joase prin gândurile şi cuvintele rostite, apoi tot corpul fizic, şi cel eteric şi…etc. Noi singuri suntem cei care ne implementăm întâmplările vieţii. Nimeni altcineva, afară de noi înşine, nu poate fi răspunzător de implementarea întâmplărilor noastre decât noi înşine, fiecare în dreptul lui….

Izbucnirile nervoase însoţite de cuvinte necontrolate, nu trec niciodată fără urme, nici pentru cel căruia îi sunt adresate, nici pentru cel care le adresează”. Aşadar…atenţie la cuvintele ce necesită muulte…beep-uri!! Aviz amatorilor!!…(Mie mi-am spus asta!!)
Înţelepţii susţin, şi eu nu am motive (întemeiate, deocamdată) să nu-i cred (încă mai cercetez, experimentez, vai, pe pielea mea!!), că fiecare se agresează de fapt singur prin acţiunile lui, prin ceea ce gândeşte. Fie şi sieşi! Aşa că: “Noi suntem singurii responsabili pentru consecinţele faptelor, gândurilor, sentimentelor şi cuvintelor noastre; Orice cuvânt, orice gând, orice faptă rămân întipărite în arhiva conştiinţei cosmice şi după ele vor fi judecate de  spiritele noastre după moarte”. Iată că şi Scriptura zice:Vă spun vouă că pentru orice cuvânt deşert pe care-l vor rosti oamenii, vor da socoteală în ziua judecăţii, căci din cuvintele tale vei fi găsit drept, şi din cuvintele tale vei fi osândit.”
(Matei 12: 36, 37)

Sărbătorile între IERI şi AZI…


 (notă: art preluat din pg de facebook a dlui Marian Nencescu -filolog)
Marian Nencescu

Raportarea la timpul sărbătoriia avut valenţe diferite în trecut faţă de azi. Simpla evocare a modului cum strămoşii noştri, chiar şi cei de acum două-trei generaţii, se raportau la Drăgaică sau la Sânpietru (Moşii de Vară) ne conduce, paradoxal, către o problemă de psihologie colectivă.

Concret, în loc să folosească sărbătoarea ca pe o modalitate firească şi naturală de întărire a coeziunii de grup, autorităţi-le se concentrează, mai degrabă, pe latura spectaculară a fenomenului, ratand ab initio „întâlnirea“ spirituală cu strămoşii. Trăirea sărbătorii în armonie cu natura şi cu universul cosmic conferea omului din vechime o forţă spirituală suplimentară. De aici decurgea şi ideea că fertilitatea pământului este strict legată de cea a familiei, iar îndeplinirea unor anumite ritualuri ar conduce, în esenţă, la creşterea sporului natural de urmaşi. În acest sens, Universul cu stelele şi planetele sale era comun cu universul casnic, familial, fapt relevat şi de poemul lui Kypling. Învaţă de la toate…, expresie devenită
astăzi caducă şi chiar neînţeleasă.
Privită astfel, sărbătoarea de Sânziene, una dintre cele mai spectaculoase sub aspect etnografic şi spiritual din totansamblul de sărbători ale verii, corespunde unei credinţe că odată cu solstiţiul de vară (23/24 iunie) natura se înnoieşte.
Etimologic, Sânzienele (popular zâne) reprezintă divinităţi arhaice cărora poporul le-a atribuit un rol benefic, divinator şi farmacologic. În imaginaţia populară, zânele verii sunt stăpâne absolute ale câmpului, conferind florilor, buruienilor în general, puteri miraculoase. În acest sens, copiii, dar şi fetele de măritat, culegeau flori de vară (numite popular şi „sânziene“) pe care le legau în buchete şi le aruncau pe acoperişurile caselor, în scop protector. La îndemnul unor bătrâne „pricepute“, fetele nemăritate se scăldau în rouă (sau, după caz, apă de izvor „neîncepută“), apoi se înveşmântau în „pânza de sânziene“, o ţesătură fină, din fibre vegetale, sperând astfel să-şi
atragă ursitul. Privită sub acest aspect, sărbătoarea de Sânziene capătă, în imaginarul colectiv, semnificaţii similare cu Dragobetele, cu deosebirea că, în acest caz, divinităţile sunt exclusiv feminine.
Legat de acest obicei este şi postul Sânpietrului (Sfinţii Petru şi Pavel erau sărbătoriţi la 29 iunie), când se făceau pomeni pentru morţi, constând în colivă, faguri de miere, nuci şi mere dulci. Practica sărbătorilor de Sânpietru are la bază
credinţa că „omul“ sau „cumătrul“ lui Dumnezeu, deţinătorul cheilor Raiului, are puteri magice, inclusiv aceea de a scoate la lumină licuricii şi a îmblânzi balaurii subpământeni.
Privite astfel, sărbătorile verii capătă nu doar un rol
public, dar mai ales unul spiritual, profund şi tainic.

sinziene

13 km făcuţi aiurea, cu camera de filmat în cârcă pentru un… „popor de idioţi”…


Iertat să-mi fie, dar a trebuit s-o zic!!…

„Societatea Civilă e magnifică, dar lipseşte cu desăvârşire!!”

Marti, 27 iunie 2017, mă sună un coleguţ şi-mi propune să ne ducem să facem un reportaj. N-aveam chef nici să mor, darmite să mă duc pe căldura asta cu ditai harnaşamentele-n spate pe coclauri, când coloana mea-i varză, abia mai şade oarecum vertical, dar nah’, spiritu’ civic…

Sucălită de insistenţele coleguţului, cum-necum plec, ajung la locul cu…placarda: „Aici se termina Parcul Herăstrău!” (semnat Primăria).

 

 

 

Zăresc, de departe, şi doi bodygarzi, unul pe dreapta şi unul pe stânga aleii. Nu erau mai acum vreo 10 zile, când fusesem într-un tur al Parcului. Acum stăteau planton. Am trecut prin faţa lor, salutându-i. Nu ne-au spus nimic, ne-au lăsat să trecem. Îi lăsa pe toţi cei care voiau sa treaca si pe sportivii care alergau, drept pentru care nu le-am înţeles rolul, dar nici nu i-am întrebat. Aveam de făcut o treabă şi voiam s-o fac, nestingherit.

După câţiva zeci de paşi am ajuns la baza podului, la treptele care, dacă le urci ajungi direct la…linia ferată, unde, destul de des trec trenuri, fie de persoane, fie cu marfă. Lumea circulă pe-acolo, întrucât prin acel loc se trece dintr-o parte în alta a Lacului/Parcului Herăstrău. Sunt mulţi sportivi care aleargă, pentru a se antrena. Ei pleacă dintr-un punct, ajung la aceste scări, le urcă, traversează podul de cale ferată, apoi coboară în cealaltă parte a Parcului Herăstru. Lumea obişnuită de prin cartier, traversează prin acest loc.

 

 

 

 

 

Dăunăzi Primăria a baricadat aceastră trecere cu nişte traverse ca de cale ferată. Cică le-a ajuns edililor câţi oameni au murit acolo, surprinşi de suflul trenului sau din neatenţie la traversare!! Şi au găsit soluţia baricadării trecerii respective. Dar lumea tot trece. Unii poate pentru că încă n-au aflat de decizia edililor Primăriei, alţii pentru că, pur şi simplu n-au încotro. După ce ai străbătut vreo 6 km, ajungând aici, nu te mai întorci să ajungi la punctul de plecare, ci, te rişti, escaladând baricada…

 

 

 

 

Nu ştiu, o fi bine, n-o fi bine ce a făcut Primăria…dar, cert este că, deşi 99,99% dintre cei MUULŢI care au trecut în aprox un sfert de oră, cât am filmat, pe-acolo, toţi, la unison au înjurat, am bombănit, dar…doar pentru sine. Când i-am invitat să spună un cuvânt despre..TOŢI s-au exchivat, fiecare în felul lui. Aşa civism: DA!!

Mi-am împachetat camera de filmat şi am plecat să mă relaxez sub umbra unui copac…înţelept, dar,  şi el…tăcut!! Colegul meu amuţise şi el! Eu însă, revoltată de ideea lui, m-am gândit la Petre Ţuţea, filosoful, care a conchis: „Am pătimit 13 ani de puşcărie pentru un popor de idioţi!!” Iată că, şi eu, am pătimit cu bagaju-n spate, 13 km (dus/întors), prin Herăstrău, şi am mai pierdut şi 13 minute din viaţa mea pe Podul de cale ferată (timp în care au trecut două trenuri: unul de persoane şi unul de marfă), încercând să smulg un cuvânt cetăţeanului urbei mele, dar…NIMIC!! Nu mă interesa un cuvânt anume, voiam să-i aud opinând deschis, fie pro baricadă, fie contra baricadă!! Dar n-am obţinut decât…priviri piezişe. Ba o cucoană, ca să-mi arate că-şi cunoaşte drepturile (de cetăţean cu drepturi depline!!), de cum a ieşit de pe sub traversele alea, chinuită, transpirată, obosită, intră de-a buşilea-n vizorul camerei de filmat şi striga cât o mai ţineau bojogii: „Să nu mă filmaţi, vă rog, am dreptul la intimitate!!” De parcă mă dusesem cu camera de filmat în patul ei, pe fereastră sau pe hornul casei…

Halal civism! Şi mai zic: „Omenirea nu va pieri din pricina celor care fac rău (o distrug), ci din pricina celor care se uită tăcuţi la cei care  fac rău (o distrug) şi nu intreprind nimic ca să schimbe lucrurile!!” (apox: după Einstein)

Şi încă ceva, aflând de corvoada mea, o amică (înţeleaptă) mi-a spus: „Draga mea, lumea nu o schimbi tu!!…” (Relevant, nu..)