Archive for aprilie 2017

Exclusivitate…Portret de autor, cu Antoaneta Radoi Radio Shalom


Merită ascultat…Parol!

Invitată la Emisiunea Portret de autor”  a dnei Camelia Pantazi Tudor, la Radio Shalom, pe 1 martie 2017, scriitoarea, cameraman/fotoreporter: Antoaneta Rădoi.

Reclame

ŞŞttt!!!…Vorbeşte filologul şi…criticul literar, Dl Marian Nencescu!!!


 ….Doamneee, ajută!! Să se-audă unde trebuie!!

Cândva, o poetă se plângea că, nefiind suficient de citită, nu este nici îndeajuns de înțeleasă de public. Desigur, în această situație există și un remediu. Scriitorul autentic își formează întâi cititorii, apoi publică. Asta se întâmpla cândva…cam pe vremea lui Paul Valery. Astăzi, între autor și cititor a intervenit un soi de supra-cititor, criticul, sau mai bine spus „interpretul” literar. El explică, judecă, recomandă ori respinge (tot mai rar !) orice nouă creație, pretinzând că face aceste gesturi dintr-o vocație altruistă. Orgoliul lui secret rămâne, ne asigură academicianul Eugen Simion, acela de a compune texte care „să dureze”, dacă se poate cel puțin cât operele recomandate.
Așa au procedat marii critici, așa aspirăm și noi. Așadar, judecând după ocupație, criticul este cam tot un soi de cititor, dar mai avizat, mai informat. El nu publică romane, poezie ori teatru, dar dă impresia că este cel puțin egalul, dacă nu superiorul autorilor comentați. Este, ca să mă exprim într-un limbaj la modă, un cititor „jucător”. Cu excepția criticilor instituționalizați, retrași deja în adâncimile profunde și repetitive ale spațiului universitar, majoritatea criticilor activi publicistic, indiferent de vârstă, condiție sau grup, practică încurajarea „mediatică”, de regulă în varianta ei populistă, orală.
De aceea, la cenacluri, lansări de carte sau la chermeze literare dai de cititorul „jucător”, un actor nelipsit al acestor scene colorate divers și care reprezintă, generic, „lumea literară”. El comenteaza, uneori chiar fără să citească acea carte la care se referă, căci, la nevoie, elocvența îi ține loc de cunoștințe. În lipsa suportului scris (de regulă, textul se produce separat, în cu totul alte circumstanțe), cititorul „jucător”, evoluează oral și se bazează mai mult pe charismă ca să-i convingă pe ceilalți (potențiali) cititori de virtuțiile cărții respective.

Se mai poate vorbi în aceste condiții de o lectură obiectivă, pe criterii estetice, temeinice? Răspunsul ține, paradoxal, de calitatea literaturii comentate, căci, nu-i așa ?, „spiritul critic șomează, când dispare literatura autentică”, cum ne învața, cândva, la Facultate, profesorul Eugen Simion. Așadar, șansa noastră, a celor din tagma cititorilor „jucători”, este să ne întâlnim, din când în când, cu creația autentică. Nimeni nu ne scuză dacă, în clipa de grație a impactului cu capodopera, am ratat esențialul.

Marian Nencescu -critic literar, filolog (as putea spune si..filozof!! A.R.)

(Nota: aici, de la mine, A R, in loc de comentariu: ganditorul2)

Daniela Şontică Un scenariu de coşmar pentru scriitor: criticul care „critică” fără să fi citit!
Nicolae Rotaru
Nicolae Rotaru Sau sa fi citit fara sa fi inteles

Îmi place · Răspunde · 1 · 3 ore

Antoaneta Radoi Din gama: Iartă-i, Doamne, că poate nu ştiu ce fac!!(si unii si altii) Dle Nencescu, mi-aţi facut ziua mai buna, aveti de la mine o…

Pentru VRĂJMAŞII mei…


Pentru că dăună-zi am primit un mesaj de la un cunoscut prin care mă anunţa că  o persoană mă vorbeşte, public, de rău, m-am gândit că, acelei persoane, dar şi altora, care-mi poartă…SÂMBETELE de ani şi ani…pentru TOŢi cei care mă vorbesc de rău, care mă blesteamă, care bolborosesc vorbe de ocară la adresa mea, după ce le-am făcut bine şi după ce i-am hrănit ani mulţi cu pâine din pâinea dată mie de Dumnezeu şi după ce s-au înfruptat copios din cele ale mele!!!, să le răspund cum se cuvine. Pentru toţi cei care mă batjocoresc în fel şi chip, pentru cei care nu-şi ţin limba-n gură cum se cuvine ci ca un brici ascuţit o pun de spintecă văzduhul ( şi internetul) şi cu limba lor aruncă cu vorbe  otrăvitoare la adresa mea, pentru cei care-nvârt la ulcică, la oglinzi, la piepteni, la cristale, la brăţări, la fus, la pentagrame, la argintul viu, la câte alte cele numai de ei şi de Stăpânul lor, Satana, ştiute, le dedic acum versetele din acest Psalm :

1. Ce te făleşti întru răutate, omule VICLEAN? Fărădelege toată ziua, vorbe-nveninate a vorbit limba ta; ca un brici ascuţit a făcut vicleşug!!
2. Iubit-ai răutatea mai mult decât bunătatea, nedreptatea mai mult decât a grăi dreptatea; Iubit-ai toate cuvintele pierzării, limbă vicleană!!!
4. Pentru aceasta Dumnezeu te va doborî într-o zi, te va smulge şi te va muta din locaşul tău şi va smulge rădăcina ta din pământul celor vii!
5. Vedea-vor toţi ai tăi, şi toţi cei ce acum bat din palme şi se veselesc la auzul vorbelor tale de ocară şi  vor râde de tine, omule VICLEAN, când vor vedea pedepsirea ta de către Dumnezeu! Şi-atunci, se vor teme şi vor zice: ” Iată omul căre nu s-a temut de Dumnezeu, când îl blestema pe semenul său şi când învârtea la ulcică împotriva acestuia!!! Nici când îl  sudălmea acoperindu-l de ocară şi de venin pe cel ce-i dăduse pâine să mănânce la vremea restriştei lui!!!
  Iată-l pe omul VICLEAN care nu s-a temut de Dumnezeu! Ci a nădăjduit în mulţimea ULCELELOR lui, a cristalelor şi a pentagramelor lui, a oglinzilor şi a toate spurcăciunile lui şi s-a întărit întru sudalmele lui şi în deşertăciunea  vorbelor lui veninoase!! “.
7. Dar eu, când VICLEANUL om mă blestema, când mă acoperea VICLEANUL om, semenul meu, cu blestemele, cu otrăvurile lui fermecătoare şi cu vorbele lui de ocară, m-am rugat lui Dumnezeu şi i-am încredinţat lui Dumnezeu sufletul meu, şi l-am pus înaintea Domnului meu pe VICLEAN şi pe CLEVETITOR! Şi eu, ca un măslin roditor în binecuvântarea lui Dumnezeu am nădăjduit şi am înflorit! Eu  în mila şi iubirea lui Dumnezeu voi nădăjdui, în veac şi în veacul veacului! Că Dumnezeu Atotputernicul îi va strivi pe toţi VRĂJMAŞII mei şi-i va ruşina pe toţi batjocoritorii mei! Dumnezeu îi va pune pe VRĂJMAŞII mei şi pe CLEVETITORII mei aşternut picioarelor Sale! Amin.
8. Slăvi-Te-voi, Doamne, Dumnezeul meu, în veac! Ştiu că mă vei izbăvi de toţi cei ce mă VICLENESC şi mă VRĂJMĂŞESC şi nu vei lăsa piciorul lor peste grumazul meu! Ci vei pune PICIORUL Tău şi BRAŢUL TĂU Cel ATotputernic peste VRĂJMAŞII şi peste CLEVETITORII mei! Amin. Amin. Amin.

Iată încă şi alţi Psalmi. Dumnezeu să audă glasul plângerii mele! Amin.

Prietenia, ah Prietenia…


Tatăl meu -Dumnezeu să-l odihnească de-a dreapta Sa!- îmi spusese odată demuuult, când eram prea mică pentru a înţelege, că:”prietenul tău este doar portofelul!”, sau, mă rog, cum o fi zis el acolo, că nu mai ţin minte, ci îmi aduc aminte doar esenţa zicerii lui, şi anume, aceea că atâta timp cât ai bani în portofel, ai prieteni, apoi, când nu mai ai bani, adio…prietenie!! Mare vorbă spusese tatăl meu atunci, căreia eu nu-i prinsesem sensul. Aveam însă să-l prind mult, mult mai târziu când m-am făcut mare şi când SOARTA m-a adus, la un moment dat, în starea de neputinţă pe toate planurile, şi când n-am mai avut bani de dat la toată lumea uşor-uşor mi-au plecat prietenii precum pleacă păsările toamna de frica iernii ce va urma şi când ele, păsările, nu vor mai avea ce să mai ciugulească de pe la…prieteni!!!

Am avut cu cineva o prietenie de 27 de ani, prietenie care nu era agreată de NIMENI dintre cei din jur, pe motiv că persoana aceea era un pic DIFERITĂ de mine, un pic excentrică, un pic -mai mult- vulgară, un pic prea peste măsură cu…gura slobodă, care sărea şi dădea din clonţ prea repede şi prea veninos şi cel mai des fără motiv.      Mi se atrăsese atenţia chiar de către o personă cu abilităţi suprasensibile, că amiciţia mea cu acea persoană nu face decât să-mi dăuneze şi că una-alta, că ar trebui s-o las deoparte, dar…n-am ascultat! N-am plecat urechea la ce mi se sugera, chiar dacă, de mai multe ori am avut semnale clare că prezenţa acelei persoane îmi dăunează. Am mers cu amiciţia mai departe, chiar şi atunci când însăşi persoana mi-a făcut rău pe faţă şi chiar şi după ce am descoperit că umblă cu ulceaua..vopsită, dar într-o variantă modernă şi chiar ultramodernă!! Eu, în credincioşia mea faţă de Dumnezeu, pe Care L-am considerat DREPT, mi-am zis să-L las pe EL să judece, să-L las pe EL să îndrepte lucrurile. Ei bine, nu cred că Dumnezeu a judecat lucrurile, dar pe undeva le-a îndreptat, fiidcă din senin şi pe nepusă masă persoana aceea căruia îi purtam o prietenie de 27 de ani, pentru care făcusem lucruri, căreia îi oblojisem rănile sufletului şi-i hrănisem  lacomu-i stomac de termită  în ultimii 6 ani, care, şi ea, persoana, făcuse lucruri pentru mine cândva, din senin zic, mai spre căderea iernii 2016, m-a tăiat de pe listă  hodoronc-tronc, nu înainte de a se sfădi pizmos cu mine şi făcându-mă terci, inventând vrute şi nevrute! Batjocura persoanei respective la adresa mea, a depăşit de mai multe ori cota insuportabilului chiar în aceşti ultimi 6 ani din cei 27, dar eu suportasem! De ce? Pentru că mi-am zis, ei bine, problema de sănătate pe care o are îi crează stările astea de..„nebunie”, când nu mai ştie ce vorbeşte şi ce face, aşadar să nu-i întorc răul cu rău şi vorbele rele şi veninoase cu unele asemănătoare!!  Am făcut bine, n-am făcut bine, nu ştiu, Dumnezeu ştie!

Când am constatat că m-a scos din lisat de prieteni  m-am revoltat, apoi, o vreme, cam vreo două luni m-a  durut crunt!  Simţeam ca şi cum cineva în mod mişelesc îmi înfipsese un cuţit în spate. Fiindcă eu chiar am crezut în prietenia aceasta, şi-i acordasem credit şi chiar am investit în ea. Am investit mult. Ce? Ştie Dumnezeu! Dar mârşăvia şi Scenele la care se pretează acum persoana în cauză sunt demne de Antologia vicleniei şi a răului şi, aş putea zice, chiar a..nebuniei!!! Să ţi se spună chiar în ziua naşterii tale, în loc de „la mulţi ani”„ai spurcat ziua în care te-ai născut!”, că „eşti  doar o mitomană,  un nimeni care ai ridicat minciuna la rang de cinste” şi că, vezi Doamne, eu m-aş da scriitoare şi nu sunt, deşi cărţile mele vorbesc despre scriitura mea, şi că n-aş fi  nici cameraman, deşi sunt profesorii mei care ştiu că m-au şcolit şi mai e şi atestatul meu plus activităţile mele  desfăşurate public, şi câte altele, e deja de domeniul paranoicului. Eu ştiam că persona are probleme de sănătate, dar ştiam că sunt de sănătate fizică, adică o problemă de sensibilitate a trupului, dar constat, cu tristeţe, şi cu durere totodată, că are probleme psiho-pupu!!! Cât de răbdătoare să fiu, Doamne, cu un om care a mâncat ani şi ani pâine din pâinea mea când nu avea şi-acum îmi aruncă vorbe veninoase şi mă face albie de porci?? Doamne, dă-mi putere să rabd insulta sau…fă ce vrei!

Ia sa vedem ce spune unul dintre criticii mari ai literaturii române despre mine, sunt sau nu sunt un scriitor?? Eu m-am lăudat cumva cu scriitura mea sau am obţinut aprecieri de la cei îndrituiţi să aibă un cuvânt de spus despre…

Aici, Interviul din iunie 2014, dar mai detin şi înregistrari video şi texte ale multor  alte VOCI care au vorbit despre scriitoarea A R…( am şi foarte multe imagini video în acest sens şi persoana ştie asta, că mi-a fost martoră la multe evenimente, dar..mă’ ia stai aşa!!!,  poate că tocmai PIZMA o fi cauza delirium tremens-ului acelei persoane!!) şi încă multe care vor mai vorbi!…

Interviu cu dl Florentin Popescu -scriitor, critic literar, la lansarea Revistei Arena literară


(La lansarea Revistei Arena Literară)

de Antoaneta Rădoi –de la Vrancea

(Interviul a avut loc într-un vacarm de nedescris, toată lumea vorbea cu toată lumea, se fîţîiau -Da, nu fiţi sensibiloşi la auz, dragii mei cititori, ştiţi că ţin la voi, dar pe de altă parte, ştiţi că io mi-a aşa..a.. mai butuc, mai din topor şi nu ascund adevărul, nu îl fac roze…, acesta este termenul cel mai corect, „fâţâit!!”, încoace-şi-n-colo prin faţa camerei de filmat, iar strigăturile mele, insistenţele mele, rugăminţile mele au rămas fără niciun rezultat!!, eu voiam să vorbesc cu diriguitorii, să smulg un cuvânt celor din Caseta Redacţională a Revistei ce urma să fie lansată, să vorbesc cu directorul, cu redactorul şef, cu  etc..aşa că, nah’, ce am aceea vă ofer, adică, FIX ce mi-aţi oferit, scumpilor! Mă refer aici la intervievaţi, dar şi la scriitorii prezenţi acolo! Celorlaţi cititori ai mei, le cer scuze, dacă, eventual va fi cazul!! Nu postez filmul, că-i jale cu j mare!!)

 

Antoaneta  Rădoi: Domnule Florentin Popescu, vă rog frumos, dar frumos de tot…  luaţi loc o secundă! (Dle Florentin Popescu, eu v-am rugat frumos să nu vorbiţi, să nu vă plimbaţi prin faţa camerei,  oo…ia uitaţi… vă rog frumos, oameni buuuni, vă rog să nu mai treceţi prin faţa camerei de filmat! Vă rog frumooos, din toată inimaaaa!! Ia uitaţi, ce…uff…ia uitaţi nu m-aude nimeni aici!!, vă rog frumos, domnilor, doamnelooor nu mai treceţi prin faţa camerei!!, vă rog, din suflet vă rog!!! buf…)! Domnule Florentin Popescu, ia uitaţi, în genunchi stau în faţa dumneavoastră, după cum se vede (chiar m-aşezasem în genunchi, dar nu din umilinţă sau din vreo smerenie a mea în faţa monumentului de inteligenţă care este domnul Florentin Popescu- scriitorul, criticul, profesionistul jurnalist-, ci ca să mă situiez, oarecum, la acelaşi “nivel” cu domnia sa, care s-aşezase

comfortabil într-un fotoliu şi unde, firesc, eu nu aveam loc, spaţiul fiind extrem de restrâns…)…hahaha, sunt disperată fiindcă timpul trece, Eventu tre’ să-nceapă din secundă-n secundă şi lumea nu-nţelege…

Florentin Popescu:      Puteţi să vă ridicaţi în picioare…

 

 

Antoaneta Rădoi: Nuu…lăsaţi că mă simt foarte bine aşa…Spuneţi-mi, pe scurt, fiindcă vedeţi că timpul şi oamenii ne sunt împotrivă, cu ce ocazie azi la Calderon (casa de Cultură)?

Florentin Popescu: Este un moment cu totul deosebit, se lansează o nouă Revistă, o Revistă literară, lucru care se întâmplă destul de rar, mai ales în ultimii zece-cinsprezece ani când ne-am obişnuit cu ideea tristă că Revistele dispar. Iată c-apare o nouă Revistă: ARENA LITERARĂ! Un Eveniment remarcabil!

Antoaneta Rădoi: Presupun că dumneavoastră sunteţi prezent în Caseta Redacţională, n-am apucat să mă uit prea atent peste sumarul Revistei, dar ce voiam să vă întreb pe dumneavoastră, fiindcă nu ştiu dacă o să-l mai prind pe dl Nicolae Roşu, editorul şi iniţiatorul acestei Reviste, directorul, de unde a venit ideea de Arena Literară? Că eu îmi dau explicaţii, dar vreau explicaţia dumneavoastră!

Florentin Popescu: Ne-am întâlnit un grup de scriitori –cam toţi sunt prezenţi această seară aici- şi s-au propus mai multe titluri şi…vă mărturisesc cu oarece mândrie că titlul acesta mi-a aparţinut, iar colegii mei au fost de acord să-i spunem ARENA LITERARĂ, pentru că nu mai există o revistă cu-n astfel de titlu şi pentru că sugerează o deschidere pentru publicul larg pe de-o parte, iar pe de altă parte către scriitori. Este o Revistă cu porţile deschise (oau, mi-am zis!!; dar….m-am cam grăbit!! -nota mea) pentru colaboratori, de la debutanţi până la autorii ajunşi la senectute.

Antoaneta Rădoi: Mi-aş dori foarte mult să fie aşa, eu chiar mi-am pregătit pentru astăzi un spici, nu ştiu dacă o să am curajul să-l rostesc…

Florentin Popescu (luându-mi microfonul din mână): Da’ de ce să nu aveţi curajul? Eu zic să aveţi curajul, pentru că dvs sunteţi o scriitoare, o scriitoare talentată şi…dincolo de meseria asta de a imprima, de a filma colegii, dumneavoastră oferiţi şi pagini de literatură originale, frumoase şi care se citesc!

Antoaneta Rădoi: Vă mulţumesc foarte mult pentru aceste aprecieri!!…ă..ăă….(Răzvan, dă-te, omule,  la o parte din faţa camerei!! Răzvaaann Niculaaa.. dă-te la o parte din faţa camerei!! Uff, mă ia capu’!!!) Eu m-aş bucura foarte mult să fie aşa, chiar în spiciul pregătit de mine scriam, vrând să fac atingere la acest subiect şi m-aş bucura ca Revista aceasta să fie o adevărată ARENĂ…

Florentin Popescu: Domnule Gruia, dă-te, dom’le la o parte!!…

Antoaneta Rădoi:…şi de aceea vă spuneam că aş fi foarte încântată să fie o ARENĂ şi (să nu fie) să nu publice numai scriitorii foarte mari, arhicunoscuţi…nuş-ce!!, ci să mai fie măcar o rubricuţă pentru “nou-născuţi” şi pentru noii veniţi!…

Florentin Popescu: Desigur…

Antoaneta Rădoi: ăăă, mai vorbim şi altă dată, dle Florentin Popescu, o câte aş fi avut să vă întreb!! şi ce v-aş mai fi chestionat, dar..  vedeţi, se precipită lucrurile (o, de-aţi vedea filmarea, dragii mei cititori, m-aţi înţelege! Poate!!)!! Vă mulţumesc din toată inima!…Aaaa, uitam, faceţi o urare, vă rog!!

lorentin Popescu: Doresc VIAŢĂ LUNGĂ Revistei!…

Antoaneta Rădoi: Şi eu îi doresc!

(Interviu dat mie, A R, de dl Florentin Popescu –critic literar, la lansarea Revistei: Arena Literară; oct 2016)

 

Captiv în inutil…


     de: Antoaneta Rădoi

Exceptând desenele de pe coperta I-a, pe care, să zicem, nu le înţeleg, dar presupun că au o oarecare trimitere pe undeva… Cartea, scriitura, naraţiunea celor evocate mi-a placut maxim!

Captiv-in-inutil

„Captiv în inutil” (autori: George Hodorogea si Claudia Mesea Paraschivescu; recunosc n-am înţeles niciodată de ce publică în aceeaşi carte doi scriitori!!, dar e strict problema lor!!) începe aşa: „În Italia sec XIX, un puşti din Napoli, Giuseppe,  şi-a început copilăria furând o pâine, iar RĂSPLATA a fost…Şcoala de Corecţie, de unde a fugit de mai multe ori şi tot de atâtea ori a fost prins”, astfel trecând prin faza de adolescenţă şi, mai apoi, de adult, petrecând doar CAPTIV  într-o Şcoală sau Alta de…CORECŢIE!!  CORECŢIA i-a fost aceea că pe la SCOLILE astea el nu învăţa altceva decât cum să fure mai bine ca să nu mai fie…prins, ne sugerează autorii. Şi aşa a trăit Giuseppe din Napoli, ani şi ani, chiar şi după ce devenise…adult şi bărbat în toată firea. Vreo 50 de ani şi-i petrecuse Giuseppe numai şi numai după gratii, fiindcă Societatea nu-i putea oferi unui PUNGAŞ altceva decât OCNA. Cu LIBERTATEA nu prea ştia ce să facă, atunci când, temporar, o obţinea! Societatea îl respingea de fiecare dată când avea şansa să fie LIBER, şi chiar când nu săvârşea nicio tâlhărie, bietul de el, era bănuit. De lucru nu găsea. Toţi fugeau de el ca de un proscris! La urma-urmei, era un proscris, că ce patron de firmă şi-ar angaja un pungaş cu..patalama? Din pricina asta, bietul Giuseppe, ajunsese să fure doar ca să fie săltat şi trimis iarăşi la Închisoare, loc în care avea cele minim-necesare traiului, pentru care nici nu era nevoit să plătească taxele şi iar taxele, pe care trebuia să le achite un cetăţean liber…şi unde nu i se amintea chiar în fiecare zi că e un borfaş nenorocit!! Greşise cândva, când fusese copil fără minte sau…pentru că-i fusese prea foame, furase o pâine, doar… o pâine!!!, iar Societatea nu i-a mai dat, după aceea, NICIO şansă!! Nu că altor săraci  le-ar da!… Ea, SOCIETATEA, se bucură să ne ţină, pe  mai toţi (cu excepţia unora care au dat UTIL din coate)…Captivi în inutil…

Foarte interesant punct de vedere şi, al naibii de REAL! Doar că, plecând de la mica jonglerie a lui Giuseppe din Napoli, jonglerie din vremea în care era copil şi când a reuşit să fure o pâine, dar, vaii, cu ce preţ!!, autorii lucrării de faţă ne aduc,  pe curpen, cu mostre, cu demonstraţii şi argumente concrete, în JONGLERIILE Societăţii româneşti din zilele noastre şi al marilor JONGLEORI care au făcut din România o tară a proscrişilor, o ţară de flămânzi, de goi şi de disperato-depresivi, în timp ce JONGLEORII se desfată copios din toate avuţiile patriei dimpreună cu toţi veneticii posesori de multinaţionale şi de Mega-Mall-uri – întinse pe întreg teritoriul României, pe mii şi mii de metri pătraţi, unde nu plătesc taxe- şi..alte cele, venetici care ne asupresc şi ne sug seva dacică precum suge plăşniţa! Nu-i găseşti pe bandiţii acestia la Beciul Domnesc, unde le-ar fi locul, ci în vile luxoase pe care LEGIUITORII care ne guvernează (prost) nu le comfiscă şi nu le ia drept daune pentru incomensurabilele lor furturi…, în schimb am auzit şi văzut de multiplicaţii „Giuseppe de România” care stau după gratii mult şi ..era să zic bine!!, Doamne fereşte de binele acela, stau la carceră pentru o biată pâine cum e cazul femeii care a furat dintr-un Butic salamul şi o pâine ca să le dea de mâncare copiilor ei nemâncaţi de prea multă vreme!!  Crunt adevăr!

Recomand cartea…

 

Psalmul 14…(nu al lui David, psalmistul biblic)


PSALMUL 14:

  1. Doamne, cine va locui în Locaşul Tău şi cine se va sălăşlui în Muntele cel Sfânt al Tău?

    2. “Cel ce umblă fără prihană şi face dreptate, cel ce are adevărul în inima sa;
    3. Cel ce n-a viclenit cu limba lui, nici n-a făcut rău împotriva semenului său şi ocară n-a rostit împotriva aproapelui său!”

    4. Defăimat este înaintea Domnului cel ce vicleneşte, iar pe cei ce se tem de Domnul îi slăveşte Dumnezeu! Şi pe cel care face făgăduinţe aproapelui său şi nu se leapădă de făgăduinţa sa, ci o va împlini, îl binecuvântează Domnul!

    5. Şi va binecuvânta Dumnezeu cu slavă şi cu cinste pe cel ce argintul său nu l-a dat cu camătă şi daruri împotriva celor nevinovaţi n-a luat! Cel ce face aceasta nu se va clătina în veac! Amin.