„Bunica Maria”, darul lui Dumnezeu pentru mine…


Cred că aveam vreo 16, poate 17 ani de când ultimul meu bunic, o bunică de la ţară, mama mamei mele, a plecat la Domnul. Atunci, imediat, m-a binecuvântat Dumnezeu cu o altă „bunică”, o femeie minunată, mămăiţa Elena (aici în Bucureşti), care m-a iubit nespus şi de la care am învăţat multe LUCRURI. După o vreme a plecat şi ea la Domnul! Dumnezeu să le aşeze pe bunicuţele mele în Raiul Ceresc! Nu e zi lăsată de la Dumnezeu să nu le pomenesc, deşi de bunica mea de la ţară nu-mi mai amintesc mare lucru, decât aceea că toţi nepoţii ei, mulţi (avusese 12 copii, deci nepoţi cu duiumul!!), stăteam toată ziulica pe capul ei şi masa nu se ridica niciodată, că un nepot intra şi altul ieşea, iar noi, plozi neisprăviţi ne mai luam şi la harţă dacă cumva ni se părea că ea părtineşte pe vreunul dintre noi mai mult…Pe mine şi pe fraţii mei, patru în total (eu fată, ceilalţi 3 băieţi, dar eu făceam cît de 3X3!!), nu prea ne lăsa tata la bunica, fiindcă zicea că n-avem ce căuta acolo că, biata de ea, bunică-mea, şi-aşa era stresată de ceilalţi Njde verişori şi verişoare proveniţi de la cei doişpe copii ai bunicii mele după mamă, şi nu voia s-o mai necăjim şi noi cu prezenţa şi cu năzbâtiile nostre, destul îi făceam mamei peri albi înainte de vreme. Dar noi n-ascultam, ci cât era tata plecat la servici petrecem cea mai mare parte din timm la bunica făcându-i viaţa mai…distractivă!!! Nouă aşa ni se părea, că fără noi viaţa bunicii noastre e anostă…deci o ţineam tot într-un antren toată ziulica, fără să mai dăm pe la casele nostre. Acolo mâncam, acolo dormeam ziua, acolo ne spălam, acolo făceam tot felul de…drăcovenii şi nu ne păsa când bunica înnebunită de obrăzniciile noastre ne mai sudălmea DUIOS şi ne mai altoia cu reteveiul. Doar că seara pe la 8 trebuia să fim cu luare-aminte la huruitul motorului autobuzului care-l aducea pe tata de la servici şi care urca dealul satului gemând şi zgomotind şi-atunci spărgeam gaşca  şi-o tuleam spre casă, s-ajungem înaintea tatei, ca să nu dăm de belea. S-au dus anii aceia super-faini… S-au dus şi bunicii… Dar (totdeauna există un DAR!!) Dumnezeu m-a binecuvântat de curând cu o nouă…BUNICĂ, o..super-BUNICĂ. Un om MI-NU-NAT! Arar aşa oameni!! Eu nu mă ataşez de oricine, dar pe BUNICA Maria am plăcut-o de la prima vedere. Ea mă plăcuse pe mine cu mult înainte de a mă fi văzut…după ce una dintre cărţile mele, prin nu ştiu ce minune, ajunsese în mâinile ei şi mi-a dat de ştire că vrea să mă cunoastcă în..viu!!

Am petrecut prima jumătate din prima zi de Paşte cu ea. A fost atât de fericită că m-am dus de Paşte încât nu mai ştia cu ce să mă mai răsfeţe. Apoi am pus-o să cânte, deşi o cam durea gâtul şi o cam dureau TOATE ŞELEA… Am înregistrat-o deşi-mi zisese: „da’, nu-i aşa că nu mă filmezi??” „Nu, Bunica; nu!!!” Hihi… M-am simţit ca în sânul lui Avraam cu ea şi nu ştiu când au trecut vreo 3 ceasuri de sporovăială…

O iubesc pe această BUNICĂ, în dorul bunicilor mei, şi ştiu că şi ea îşi revarsă dragostea şi alintul ei asupra mea, poate, în dorul nepoţilor şi/sau a copiilor ei…

Sărutmâna Bunica Maria! Dumnezeu să vă ţină sănătoasă Întru Mulţi Ani!

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: