Archive for august 2016

Înmormîntarea Anei de Bourbon-Parma, zisă şi Ziţa -fantomatică REGINĂ a Romîniei…


ŞTIRE TiVi: „La înmormîntarea Anei de Bourbon-Parma nu va participa NICIUN reprezentat al Familiei Regale britanice!!!” Oare de ce???…Tocmai pentru că acolo, NIMENI nu o socoate…regină. Zic. Numai la noi, în Românica, mononeuronalii au ieşit cu mic cu mare, puşi la ţol de doliu, unii cu maţele ghiorţăind de foame, şi-au bătut pingelele pe asfalt pînă la Palatul Regal (unde n-au căpătat nici măcar un covrig cu gaură de sufletu’ moartei -aşa cum se obişnuieşte la noi, la români), ca să aducă un ultim omagiu şi, de ce nu!!, să se-nchine la Catafalcului cu HOITUL  Anei-Ziţa mai evlavios decît în faţa Sfintelor Moaşte…că nah’, bietul romînaş, nu mai ştie să facă diferenţa între un SFÎNT autentic şi un hoit oarecare!!

Acum, odată terminat BÎLCIUL de prost gust de la Bucureşti, sper din toată inima să nu mai aud vreodată cuvîntul „regină a României” ataşat vreunei neisprăvite muieri. Sper ca, într-adevăr, Ana-Ziţa să fi fost ultima făcătură…regală a României şi tot CIRCUL să se îngroape odată cu Ziţa de Bourbon-Parma, iar pe ea Dumnezeu s-o ierte!

Amarnic mi-a tulburat VRĂJMAŞUL Postul Adormirii Maicii Domnului cu această …ieftină circotecă de PALAT, eu fiind obligată, datorită conjuncturii, să asist, cu stoicism, treişpe zile (din cinşpe cît ţine Postul Sfintei Maria) la  acest BALAMUC MACRABRU, creat în urma decesului Anei,  soaţa fostului cîndva regent al României, dar abdicat la ceasul căsătoriei lor.

Multe mi-au auzit urechile, preţ de treişpe zile! O, dar cîte inepţii! Care mai de care s-a întrecut pe sine şi pe altii, în a aduce osanale unei muieri care alt merit decît acela de a fi fost soţie, altul eu nu mai ştiu…

Ba am auzit o aberaţie de zile mari, de la un TEOLOG de frunte al Facultăţii din Craiova, un anume Sorin Damean, cum că „să nu uităm MOŞTENIREA pe care o lasă, regina Ana, României, cele 5 fete!!”, „Adevărat exemplu de femeie şi de mamă româncă, care a dat naştere la 5 moştenitoare…”, behăie buldogul craiovean. Nu aminteşte însă nimic de faptul că Margareta Duda e..stearpă şi că ea, foarte probabil, nu va mai avea şansa să devină „femeie româncă şi mamă eroină” asemenea franţuzoaicei sale mame, Ana-Ziţa. O, dar cîte cretinităţi nu mi-a fost dat să aud!! De unde atîta infantilitate al poporul meu, Doamneeee??? TU, Care, în marea Ta Bunătate şi Generozitate, ne-ai binecuvîntat să fim popor LUMINAT!!! Cum de, ca la un făcut, a devenit poporul meu, o turmă de oi teleghidate??? Cum, Doamneee???, că mor aici!!! Cum să te duci tu la Catafalcul unei franţuzoaice, să te-nchini ei ca la un EROU NAŢIONAL sau ca la un SFÎNT al lui Dumnezeu, şi s-o numeşti: „regina mea, regina noastră!!”…

Ei, bine! Te duci că eşti curios. Te duci şi tu să te holbezi la Sicriul Ziţei-franţuzoaica. E-n regulă! Curiozitatea e umană. Dar..nu e animalică!! Te-ai holbat? Eşti om. Te-nţeleg. Ok, Mergi în pacea casei tale şi jeleşte-ţi neputinţa ta! N-i jeli pe VENETICI, poporule român, că dacă-i jeleşti si dacă-i mai şi urci pe piedestal, s-ar putea ca Dumnezeu să-ţi facă şi mai multă parte de ei şi să-ţi aducă şi mai multă obidire, daca asta îţi place!!!

Asist, uimit, la Emisiuni TiVi, în care ISTORICI cu ŞTAIF îşi spun părerea despre ANA şi despre „decenţa” ei, despre „eleganţa” despre..”patriotismul ei”, despre cît de mult şi-a dorit şi a rîvnit acest „colţişor de RAI-România”, cît de mult a suferit „că nu şi-a putut vedea ţara-România atîta amar de ani” şi despre alte calităţi aristocratice ale „ultimei regine a României”. Ascultînd ce spun acesti ISTORICI, îmi dau seama în ce fel se scrie ISTORIA si ce vor şti copiii-copiilor noştri despre aceste NĂSTRUŞNICE făcături …ISTORICE. Ei, bine, acum îmi dau seama ce BINEFACERE este pentru copiii şi nepoţii noştri, faptul că-şi petrec şi-şi vor petrece timpul, nu citind ISTORIA ROMÂNIEI, aceasta atît de mult falsificată, ci se vor ocupa cu butonarea TABLETELOR spre  vînarea…POKEMONILOR!

Ei, bine! POKEMOANA Ana e azi pe ultimul ei drum, dar, dragi copii, pregătiţi-vă: urmează ULTIMUL MARE…POKEMON: REGELE MIHAI!

Alt CIRC, altă distracţie, pe banii românilor…

Antoanetei Radoi -de la Vrancea

 

Circ macabru și doliu național cu o falsă regină, fără cetățenie română


Circ macabru și doliu național cu o falsă regină, fără cetățenie română

ADEVĂRURI ASCUNSE DESPRE PRINCIPESA ANA DE BOURBON – PARMA, CĂSĂTORITĂ EITEL VON HOHENZOLLERN – SIGMARINGEN, CARE NU A AVUT CETĂŢENIE ROMÂNĂ, NU A FOST REGINĂ A ROMÂNIEI ŞI CARE A ACŢIONAT PENTRU DEZMEMBRAREA TERITORIALĂ A ŢĂRII NOASTRE!

A FOST SAU NU A FOST INCINERATĂ ÎN ELVEŢIA DOAMNA ANA DE BOURBON – PARMA, CĂSĂTORITĂ EITEL VON HOHENZOLLERN – SIGMARINGEN?

regina-ana111-510x350În după-amiaza zilei de 1 august 2016 mass-media românească a anunţat că, în Elveţia, a decedat regina Ana a României. De atunci şi până în ziua de 13 august a.c, când a fost stabilită arbitrar ziua înmormântării, românii au fost „bombardaţi” cu o mulţime de informaţii neadevărate, respectiv că: principesa Ana de Bourbon-Parma s-a căsătorit cu regele Mihai; regina Ana a fost nevoită să muncească şi să crească găini, iar soţul ei să lucreze într-un atelier de tâmplărie în Anglia; cele cinci fete ale sale sunt principese ale României, dintre care Margareta este moştenitoarea tronului României. Poporul Român a fost şi este manipulat şi minţit prin omisiune!

Conform Constituţiei României, art. 31, alin. 4: „Mijloacele de informare în masă, publice şi private, sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice”. În cazul principesei Ana, căsătorită Eitel von Hohenzollern-Sigmaringen, au fost încălcate aceste prevederi constituţionale, fără ca să intervină Consiliul Naţional al Audiovizualului (C.N.A.). De ce tace C.N.A.?

În legătură cu principesa Ana de Bourbon-Parma, căsătorită Eitel von Hohenzollern-Sigmaringen, au fost ascunse multe adevăruri, dintre care menţionez următoarele:

– Principesa Anna Antoinette Francoise Charlotte Zita Marguerite de Bourbon-Parma s-a născut la Paris (la 18 septembrie 1923), într-o familie de evrei şi a avut cetăţenia franceză, elveţiană, engleză şi, se pare, israeliană.

– Principesa Ana nu a solicitat niciodată cetăţenia română şi a refuzat să înveţe Limba Română. Singurul ei interviu dat la Televiziunea Română s-a desfăşurat în limba franceză. Principesa Ana a fost străină de Neamul Românesc, de Limba Română şi de România!

– Principesa Ana nu s-a căsătorit, la 10 iunie 1948, cu Regele României, ci cu cetăţeanul Mihai Eitel von Hohenzollern-Sigmaringen care niciodată nu a fost încoronat Rege al României. Prinţesa Ana nu a avut niciodată coroană regală! Ea s-a căsătorit în Grecia, la 10 iunie 1948, dar nu în Biserică, ci în palatul unei rude din partea lui Mihai Eitel von Hohenzollern-Sigmaringen. Căsătoria lor a avut loc după ce România a devenit Republică, la 30 decembrie 1947. Până acum, încă nu a fost găsit certificatul lor de căsătorie. Aşa susţine unul dintre fiii nerecunoscuţi de Mihai Eitel von Hohenzollern-Sigmaringen, cel din Germania. Cel de la Săvârşin, încă păstrează tăcerea. Niciodată Mihai Eitel von Hohenzollern-Sigmaringen nu a depus, în Parlamentul României, jurământul prevăzut de Constituţie pentru a deveni Rege al României. Mihai Eitel von Hohenzollern-Sigmaringen nu a fost rege constituţional al României! Ca urmare, Direcţia Naţională Anticorupţie (D.N.A.) trebuie să se autosesizeze şi să cerceteze toate retrocedările ilegale de palate, castele şi zecile de mii de hectare de terenuri agricole şi păduri către autointitulata „casă regală”.

– Principesa Ana, împreună cu soţul ei, s-a pronunţat pentru dezmembrarea teritorială a României! Ea a fost de acord cu Declaraţia de la Budapesta, din 16 iunie 1989, privind anexarea Ardealului la Ungaria. Această Declaraţie de la Budapesta a fost semnată de către Mihai Eitel von Hohenzollern-Sigmaringen şi soţia lui, la reşedinţa lor de lângă Geneva, în ziua de 4 iulie 1989! Pe Declaraţia de la Budapesta apare şi semnătura ei, alături de alţi trădători de Neam şi Ţară! Pentru că a acţionat împotriva integrităţii teritoriale a României, Guvernul Cioloş a hotărât ca ziua înmormântării principesei Ana, căsătorită Eitel von Hohenzollern-Sigmaringen, o cetăţeană străină, să fie declarată zi de doliu naţional. Cei care se vor duce la înmormântarea acestei străine la Curtea de Argeş înseamnă că sunt de acord şi acţionează pentru dezmembrarea României.

– Titlurile pe care le atribuie cu generozitate ucenicii lui Iuda pentru: Mihai Eitel von Hohenzollern-Sigmaringen, rege al României; Principesa Anna Antoinette Francoise Charlotte Zita Marguerite de Bourbon-Parma, majestatea sa, regină a României; Margareta, principesă moştenitoare a României; Elena, principesă a României; Irina, principesă a României; Sofia, principesă a României; Maria, principesă a României, nu au nicio acoperire legală şi sfidează Poporul Român şi Constituţia ţării noastre. În articolul 1 din Constituţia României, la alin. 2 şi 5 scrie foarte clar: „Forma de guvernământ a statului român este republica” şi „În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie”.

– În România nu există „casă regală” şi nici „familie regală”. Cele cinci fiice ale familiei Mihai şi Ana Eitel von Hohenzollern-Sigmaringen şi soţii lor nu au niciun temei legal să fie jignite cu titlul de Alteţă Regală (A.S.R.). Cele cinci fete ale răposatei Anna nu s-au născut într-o familie regală.

– Principesa Ana nu a fost săracă după căsătorie şi nu a trebuit să crească (câteva zile) pui de găină pentru a asigura supravieţuirea familiei sale. Autointitulata „casă regală” în Republica România a omis să facă cunoscut românilor că pentru serviciile aduse Uniunii Sovietice, Mihai Eitel von Hohenzollern-Sigmaringen a fost lăsat să plece din România, în 11 noiembrie 1947 şi 3 ianuarie 1948, cu două trenuri cu circa 20 de vagoane pline cu bunuri din patrimoniul naţional. De asemenea, acelaşi Mihai Eitel von Hohenzollern-Sigmaringen a beneficiat din partea regimului comunist din România de 10.000 dolari U.S.A. pe lună, precum şi de o rentă viageră substanţială din partea Uniunii Sovietice pentru titlul de erou al U.R.S.S., după ce a contribuit decisiv la căderea României în lagărul socialist şi după ce a trimis la Moscova (în 14 septembrie 1944) cele 300 plăci mari de aur din Tezaurul de la Sinaia. Pentru actele de trădare naţională, Mihai Eitel de Hohenzollern – Sigmaringen a primit de la conducătorii comunişti ai Uniunii Sovietice o tinichea „Ordinul Pobeda” şi două avioane pentru familia sa.

Principesa Ana, soţul ei şi alţi apropiaţi au beneficiat ilegal de Palatul Elisabeta din Bucureşti şi de acoperirea tuturor cheltuielilor de către contribuabilii români. Cetăţeanul Mihai Eitel de Hohenzollern-Sigmaringen nu a fost niciodată şef al Statului Român şi în mod ilegal i-au fost asigurate multe privilegii.

– Toţii regii României, începând cu Karol Eitel Friedrich Zephyrnus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, precum şi toate reginele au fost evrei şi evreice. Prin Constituţia României s-a interzis regelui să se căsătorească cu o româncă. Toate aceste adevăruri au fost ascunse, până acum, Poporului Român!

– Principesa Ana, căsătorită Eitel von Hohenzollern-Sigmaringen, a fost de religie romano-catolică. La slujba religioasă din localitatea Morges, în Elveţia, din 3 august a.c., în încăpere nu a existat nicio cruce, iar la eveniment au participat doar şapte persoane. Au lipsit soţul Mihai şi două dintre fiicele decedatei. Participanţii la această slujbă nu şi-au făcut cruce. La slujba religioasă din Elveţia, în localitatea Morges, nu a participat niciun reprezentat al autorităţilor centrale şi locale, nici măcar gardianul de la Primărie. De ce în România se procedează altfel? Preşedintele României nu s-a dus în Brazilia la festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice, pentru a fi alături de delegaţia ţării noastre, dar la Curtea de Argeş se pregăteşte să meargă la înmormântarea unei străine de Neamul Românesc. Ca simplu cetăţean o poate face. Ca Preşedinte al României are obligaţia şi a jurat să respecte Constituţia României.

Elveţienii nu o revendică pe principesa Ana şi nu au decretat zi de doliu naţional. Nu au zile de doliu naţional pentru ea nici Franţa, nici Marea Britanie, nici Israelul. De ce este pedepsit Poporul Român cu această înmormântare a unei cetăţene străine de Neam şi Ţară? Cui foloseşte? Persoanei decedate? Conducerii vremelnice a României?

– Fiica principesei Ana, Margareta Duda, autointitulată principesă moştenitoare a României, a făcut cunoscut programul funeraliilor din ţara noastră şi a stabilit intervalele orare şi zilele în care se pot prezenta condoleanţe şi se pot depune flori de către Preşedinţii României şi Republicii Moldova, premieri, miniştri, parlamentari, ambasadori etc. Au fost anunţate regulile, restricţiile şi interzicerile pentru presă şi cetăţeni la palatele din Bucureşti, Sinaia şi la înmormântare.

Pentru cetăţeana internaţională care a murit în Elveţia, unde a trăit peste 60 de ani, familia Eitel von Hohenzollern-Sigmaringen a anunţat că a pregătit un program macabru în România, pentru perioada 9 – 13 august a.c. Se ştie că, la creştini are loc înmormântarea a treia zi după deces. Este posibil să dureze şapte zile formalităţile pentru incinerare în Elveţia? Va spune adevărul doamna Margareta Duda (fiica decedatei) sau îl vor afla ziariştii? Cu siguranţă se va afla Adevărul când vor apărea mulţi succesori ai averii uriaşe, cea mai mare din România, adunată de Mihai şi Ana Eitel von Hohenzollern-Sigmaringen. Circul „regal” este posibil să înceapă din 13 august a.c., dar fără participarea lui Mihai Eitel von Hohenzollern-Sigmaringen.

– La niciun deces nu s-a întâmplat, până acum, ca moarta să fie ţinută 10 zile până să fie înmormântată. Fetele răposatei au urmărit să tulbure liniştea românilor în timpul Postul Adormirii Maicii Domnului. Sicriul principesei Ana, conform programului anunţat, este ţinut în Elveţia până în 9 august, iar înmormântarea a fost stabilită pentru ziua de 13 august a.c. De ce această întârziere? Pe surse, s-a aflat că principesa Ana a fost incinerată. Pentru aflarea adevărului e obligatoriu ca preotul de la Curtea de Argeş să ceară să vadă decedata. Dacă se confirmă că a fost incinerată, atunci acesta nu are voie să oficieze slujba de înmormântare.

După canoanele Bisericii Orodoxe Române nu se face slujba de înmormântare şi nici nu se pun parastase pentru persoanele decedate care au fost incinerate.

– Principesa Ana a fost de religie romano-catolică. După moartea ei, în Elveţia, slujba religioasă a fost oficiată la Biserica romano-catolică. Firesc, dacă familia sa a hotărât să o înmormânteze în România, la Curtea de Argeş, slujba de înmormântare trebuie să o oficieze tot Biserica romano-catolică.

Pentru marele actor şi patriot român Radu Beligan, cel mai longeviv actor din lume, în ziua înmormântării sale nu a fost decretat doliu naţional. Pentru cetăţeana străină Anna Antoinette Francoise Charlotte Zita Marguerite de Bourbon-Parma, căsătorită Eitel von Hohenzollern-Sigmaringen, Guvernul României a hotărât ca ziua de 13 august să fie zi de doliu naţional, fără să verifice măcar ce cetăţenie a avut decedata şi fără să ia la cunoştinţă că ea nu a fost regină a României, ea necunoscând nici Limba Română. Aflând adevărul depre decedata din familia Eitel von Hohenzollern-Sigmaringen şi din respect pentru Poporul Român, Guvernul poate şi trebuie să anuleze hotărârea sa privind doliu naţional din 13 august a.c. pentru o cetăţeană din Europa care a decedat la frumoasa vârstă de 92 de ani.Pentru această străină care a trăit si a decedat în Elveţia a fost hotărâtă zi de doliu naţional în România, la fel ca pentru vrednicul de pomenire Patriarhul Teoctist al Bisericii Ortodoxe Române. Astfel, s-a dat o nouă lovitură Bisericii noastre Naţionale.

Până în 13 august a.c. se află Adevărul despre răposata din Elveţia pe seama căreia a fost pus la cale un balamuc macabru nemaîntâlnit la nicio casă de nebuni din Uniunea Europeană.

Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos a spus că Adevărul ne ajută să fim oameni liberi în Grădina Maicii Domnului.

Dumnezeu să o odihnească şi să-i ierte păcatele!

Dr. Gheorghe Funar

(sursa: Justitiarul.ro)

Imbecilitatea la români


Mă uit  la Ştiri şi nu-mi vine să cred, deşi e al naibii de VIZIBIL!!! Prostia, imbecilitatea în toată SPLENDOAREA ei…

12 august 2016, Palatul Regal. Catafalcul Ziţei de Bourbon-Parma -aşa-zisa Regină a României!!! Români aliniaţi, stînd cuminţi, extrem de „evlavioşi”, aşteptînd să le vină rîndul la..ÎNCHINAT!

Trec, rînd pe rînd, cîte unul, aşadar, şi îngenunchind în faţa unui Catafalc -pe care nu se ştie EXACT ce stă; poate ZEITA lor, ZIŢA de Bourbon-Parma, nici măcar nu-i acolo…şi oricum, dacă e, e doar un PUTREGAI, chiar dacă o fi îmbălsămată cu toate mirodeniile posibile, mai ceva decît Tutamkamon-  şi, aşezîndu-şi genunchii jos, se-apleacă, „evlavios”, după care, rindicîndu-se, îşi face cruce ca înaintea..SFINŢILOR!! şi… sărută Catafalcul!!! Aşadar, tu creştinule, te-nchini  cu mare evlavioşenie unui…HOIT!! Şi-ţi mai faci şi cruce ca un alienat…! Homunculi… ieşiţi din eprubetă!!!

 

Că aveţi FETIŞURI cu cadavre, vă pot înţelege, dar că vă PROSTITUAŢI public într-un asemenea hal în faţa Catafalcului cu MUMII, asta nu mai pot înţelege!

Că mergeţi la Catafalc, poate cu dragoste faţă de Ziţa voastră, poate dintr-o curiozitate morbidă, poate dintr-o simplă pornire, poate ca să vă băgaţi în seamă cu aşa-zişii OAMENI MARI ai acestei lumi pieritoare ori, poate, dintr-un..FETIŞ, vă înţeleg, deşi vă deplîng, dar, că vă puneţi genunchii în semn de RUGĂCIUNE în faţa Catafalcului, asta nu o pot accepta! E prea mult!!! Se uită HRISTOS la voi -CEL Căruia ar trebui să vă închinaţi- şi vede cum vă închinaţi IMBECIL, unui MORT, şi cred că pînă şi pe Domnul Hristos ÎL apucă…deznădejdea că…sînteţi INCURABILI!! Inutil S-a răstignit Domnul pentru voi, că n-aţi înţeles nimic din RĂSTIGNIREA lui!! Voi, ÎL răstigniţi iar şi iar, cu GLORIOASELE voastre…FETIŞURI!!! Văzîndu-vă în starea aceasta de decădere jalnică, la care cu liberul vostru arbitru aţi achiesat, mă-ncearcă, pentru prima oară în viaţa mea, jena că sînt româncă…

Închinaţi-vă ZIŢEI, că ea va opri PLOAIA cu GRINDINA cît oul de GĂINĂ, Ziţa  va aduce ROADĂ Bogată pămîntului vostru!! Ziţa vă va mîntui!! Sînteţi jalnici, dragii mei compatrioţi!

Ierte-vă Domnul!

Antoaneta Rădoi -de la Vrancea

A 11/a zi de CIRC sau…FUNERALIILE Ziţei de Bourbon-Parma


 De 11 zile poporul român, din ce în ce mai înfometat şi încorsetat de nelimitatele BIRURI cu care „Guvernul meu” -al lui Johannis, evident-, îl asupreşte pînă la epuizare, asistă neputincios la Circăria  legată de Funeraliile Ziţei.

Acestei Ziţa -de Parma, căreia i s-a atribuit apelativul de „Majestatea sa” şi „Ana a României”, doar pentru că a fost căsătorită cu Mihai, fostul regent al României, care abdicase la vremea căsătoriei lor-, decedată 1 augut 2016 (Domnul s-i ierte păcatele şi s-o ducă la loc de oihnă de-a dreapta Sa!), i se vor face Funeralii Nationale.

Circul deja a început!

Preşedintele ţării, Johannis Klaus, Premierul Cioloş cu toată Camarila, cohortele de politicieni maidanezi, lingăi, Armata, Poliţia, Jandarmeria şi cam tot ce mişcă în materie de SISTEM în Ro, s-au dus ieri la Castelul Peleş -frumoasă PERLĂ a României, retrocedată  lui Mihăiţă-fomfăitul şi odraslelor lui-,  unii să facă încă o dată sluj, pe ultima sută la catafalcul…Ziţei, alţii să-i asigure..PAZA! De parca-r vrea cineva s-o fure!! Nu ne-a fost de folos vie, nu văd de ce ne-ar fi de folos moartă!! Nu ne-am dorit-o, dar..SOARTA ne-a băgat-o pe gît, cu anasîna. Aşa e ea, SOARTA! Face giumbuşlucuri!! Şi uite-aşa, vrem-nu vrem, ne trezim urmînd-o fără să crîcnim…şi ne mai şi trezim că, de unde-de neunde, ne-a apărut o…REGINĂ! Ana!! Despre Ziţa…mai nimic!!

Ei, bine! Mulţi români se duc să caşte..gura! Să fie şi ei..aplaudici! Şi, nah’, daacă n-ai făcut NIMIC important la viaţa ta pînă acum, măcar acum ai şansa să te remarci…aplaudînd! Şi uite-aşa, tot BOBORU’  este şi va fi  în PIAŢA Palatului! Ce dacă nu i se permite să atingă UMBRA Catafalcului? Măcar să ştie şi el, amărîtul ins, oarecarele, că a fost în faţa Palatului, fost cîndva..REGAL! Ca să poate să jure şi el pe steag: Am fost acolo!! De parcă ce mare lucru ar face!!…

A murit un om. Dumnezeu să-l treacă de-a dreapata Sa! Moartea oricărui om ne micşorează! Prin urmare şi moartea Anei acesteia, Ziţa de Bourbon-Parma. Toată suflarea e „mişcată!!”. Aud la ştiri ca lunar mor mii de români autentici, mor bătrîni, tineri,  copii, şi unii mor de foame!! într-o Românie în care nişte VENETICI îşi duc viaţa în lux şi desfătare. Stupid lucru, ca poporul tău să moară de foame, de boli, de lipsa banilor pentru medicamente, de prea multă asuprire, iar tu „Guvernul meu” să te ţii de Şuşanele!!  Auzi tu, FUNERALII NAŢIONALE, cu Fast, cu Armată, Jandarmerie, cu Famfară Militară! Pentru …Ziţa!! Iar poporul? Poporul face ce-a făcut întotdeauna, aplaudă frenetic…”Ziţa noasră!!!” Mîncaţi-o coaptă, dragilor!! Poate vă ţine şi de cald la iarnă!!

Regret că mă exprim aşa, dar, efectiv,  simt că turbez! De unde la poporul acesta, înzestrat cu lumină, atîta tembelism?? Oameni buni, voi cei care mai puteţi judeca cu propriul vostru creier, aveţi idee cam cît costă un asemenea FAST??? Cu siguranţă, nu! Atfel nu aţi mai aplauda frenetic, imbecil!!… Parca-ţi fi în „Ferma animalelor!!”…

Stupid people!!!…Ce v-aţi mai borşit la Brucan, cînd prin ’90 v-a catalogat aşa!! Oauu…Păi, nimeni nu vă cunoştea mai bine decît acest VENETIC… El cunoştea, din experienţă, că poporul român, nu mai are VERTICALITATEA cu care l-a înzestrat Dumnezeu! Am devenit cu toţii nişte…Vînduţi! Unii se vînd pe mult, dar din păcate unii, ca majoritatea, se vînd pe degeaba, adică, tu, obiditule, te vinzi doar ca să te vezi printre…aplaudici! Cinste ţie! (E şi cazul unor amici de-ai mei!! Hmm, dă bine să fii de partea celor „Mari!!” Vax!! Dacă Ana asta e mare, apoi, sigur şi tanti Aglaia -care, şi ea, avea deficienţe de vorbire şi nu prea se putea exprima..româneşte-, e mare! Regină? De unde? Actele o dovedesc! Şi dacă nici astea nu vă conving că nu-i, atunci, nu ştiu ce v-ar mai putea convinge!! Rămîneţi în BUCURIA voastră! Pe banii voştri o faceţi!! Să nu uitaţi asta!

Mă uit la Ştiri şi nu-mi pot crede ochilor! Ce mai PETRECERE!! Ce mai FAST!! Vaiii, şi Margareta, moştenitoarea Tronului de Carton, ce aferată în durerea ei!!! Oh..dar DUDA!! Consortul Margaretei!! Acest PRICIPE fără coroană!!! Cîtă glorie, pe el!! Să-i uzurpe scaunul lui Nicolae, nepotul de drept al lui Mihaiţă-fomfăitul!!…

 Asist neputincioasă la tot acest CIRC Naşional, care ne va costa ceva parale!! Multe!! Infinite zerouri!! Nu-i prea simplu să hrăneşti cu Icre Negre atătea guri nobiliare, zile-n şir!! Da’ Şampania?? Ăştia nu-s învăţaţi să bea orice!!, că nah’, sînt cururi..regale, chipurile!!

Vaii, ce frumos e organizată omenirea CIVILIZATĂ!!!…Doar eu..eu nu pot!! Nu pot practica MIMETISMUL intelectual…Nu-l pot imita nici dacă sînt constrînsă! Refuz să mă tîmpesc benevol, drept pentru care…MĂ REVOLT! Am mai spus asta? Ei, şi? Am s-o mai spun pînă v-o intra în cap, ca să mi-s tare la cerbice! Nu vreau să mă tîmpesc la Ordin! Nu o pot preţui pe Ziţa, aşa cum o preţuiţi voi! Nu o pot adula, ca pe o Regină a mea, din moment ce nu e, nici n-a fost vreodată! Regret că nu mă pot adapta „Adevărurilor Sociale!!, ale acestei vremi… Rămîneţi, dar, în BUCURIA voastră!Fotografie0307

Verticalitatea, un lucru demult abandonat. Fie din interes, fie din…prostie!

Antaoneta Rădoi -de la Vrancea

PS: Ahhh, abia aştept să văd slujba de-nmormîntare, circăria de zile mari săvîrşită ca la nebunii de ospiciu, şi de preoţi ortodocşi şi de preoşi catolici, şi-ngropciunea unei catolice într-un Cimitir Ortodox!! Şi cu fast!! Hellooo, Înaltpreasfinţie Calinic al Argeşului, trezirea!!!…

 

Daniel -patriarhul mega/fericit, este programat azi, 10 aug 2016, la ora 16.00 la ..Regina Ana


Breaking-news: „La ora 16,00 este programat la catafalcul Reginei Ana şi prefericitul Daniel…

Hah’…ca Dănuţ Ciubotea să intre cu programare la aşa-zisa Regină Ana A României, asta da ŞTIRE!! Să intri, tu, ditai MEGA-fericitu’ patriarh, un colos al PUTERII din Ro, programat la un MORT-mort??!!! Genial!!!…

O să urmăresc ŞTIRILE, poate aflu ce anume au discutat cei doi: Prefericirea sa, Dănuţ Ciubotea  şi Regina Ana.  Mai ştii!!!…

Mi se pare de-a dreptul patologic, că unii, oameni de cultură, chipurile -unii care chiar au TELEGHIDAT Cultura si Eucatia în ţara asta!!-, cum ar fi Ecaterina Andronescu-ministreasa, cea fosta a Învăţămîntului, continuă să debiteze elucubraţii pe subiectul: „Regina a Ana a României” S-agită ăştia, regaliştii -şi  nu numai ei, spasmofilic, încît cred că ar avea nevoie să fie internaţi la…BALAMUC! De urgenţă!

Voi reveni pe subiect…

Anto oval cu Nikon si roz

Antoaneta Rădoi -de la Vrancea

Despre Regina Ana…


Doamna Sanda care, de fapt, e..domnul Sanda sau MLM, o LUCRARE bine gîndită…


Aflînd că doresc ceva de lucru suplimentar, o amică îmi recomandă o firmă. De fapt mi-a dat un număr de telefon, zicîndu-mi să întreb de dna Sanda. Amica mea îmi dăduse un număr de telefon pe care i-l dăduse şi ei alcineva…

Sun la numărul respectiv şi după o îndelungă insistenţă îmi răspunde o voce feminină.

-Bună ziua! Cu dna Sanda, vă rog!

-Da, la telefon. Ce-aţi dori?

-Caut CEVA de lucru, part-time (şi-i DEFINESC EXACT ce anume voiam să fac, adăugînd PRECIZĂRI suplimentare la ceea ce ŞTIU şi VREAU să fac).

– Desigur! Vă fac o programare pentru un INTERVIU! Luni, 8 aug, la ora 10,00 e bine?

-Ok. Nu-mi precizase şi dacă să merg la INTERVIU cu ceva acte, diplome…Hmm, mă gîndesc că poate am impresionat din prima cu al meu CV, deşi nu apucasem să zic mare lucru, dar deh’, unii sînt aşa..a… mai..intuitivi!!, mă ameţesc eu cu zisu’…Să aşteptăm, aşadar, ziua de luni. Ce mai e o săptămînă…Era luni, ziua cînd am sunat, şi cam tot ora 10,00, plus că FIRMA respectivă se afla la 3 minute de reşedinţa mea, puteam ajunge INSTANT acolo… Aveam deja o…PRESIMŢIRE! Sumbră! O intuiţie! Dar…am OMORÎT-o!!, cu-n NPL…Voiam să GÎNDESC pozitiv!! Voiam să merg pînă la capăt!! Cu ocazia asta îmi RE-VERIFICAM, dacă mai era nevoie!!, INTUIŢIA!! Scumpa de ea! Niciodată nu m-a înşelat! Doar io pe ea!! Nu am înşelat-o, propriu-zis, dar am pus-o, mult prea des, la îndoială…Iartă-mă, TU, INTUIŢIA mea!!…

Luni. 8 aug 2016. Ora 10,00 fix. Intru pe uşa…FAIMOASEI Firme. Faină aşezare!! ULTRA-CENTRAL, ZONA ZERO a Capitalei!!!

Trecusem de Njde ori prin faţa vitrinelor, dar nah’, cum nu mă pasioneză PRODUSELE acesteia, nici n-am băgat de seamă pe lîngă ce trec. Habar n-aveam cîţi bani se-nvîrt într-un spaţiu atît de mic! Nu că acum aş avea!!, dar…presupun. Însă nu despre asta vreau să vorbesc! Ci despre…ATITUDINE! Despre…TUPEU! Despre aceasta formă de CIVILIZAŢIE –TUPEUL-, care a pătruns pînă la noi, adusă din OCCIDENT, pe acle DEMOCRATICĂ, şi ambalată fain-frumos în diverşi recipienţi! MLM-ul este ambalat în Njde cutiuţe, frumos colorate. În aceste cutiuţe poţi găsi parfumuri, chestii gastronomice, cosmeticale, produse farmaceutice (!!), feng-shui-uri, produse ro-vegane, mantre, şi enumerarea ar putea continua la nesfîrşit. Cred că deja mulţi cunoaşteţi, că aţi întîlnit MLM-işti mai peste tot, abordîndu-vă cu PRODUSELE cele-mai-celemai, pe la gurile de metrou, pe la ieşirile din super-marketuri sau în standuri prin cele mai cu vad locuri din urbe!!, locuri în care un românaş –cum aş fi, spre ex eu, artist plastic-, nu-şi poate obţine o Autorizaţie de al Statul Român, ca să-şi expună produsele!! Ăştia pot!! Occidentalii! Corporatiştii. Înseamnă că…”AU CU CE, măh’!!”…

Ei, bine! Nu ştiam că merg la un interviu la un MLM-ist! Nu i-aş fi călcat pragul! Am eu NEBUNIA mea vis-a-vis de ăştia.  Mă-nnebunesc CHESTIILE alea cu TREPTELE pe PUNCTE acumulate, visul cu CEASUL de AUR şi Castelul de..nisip oferit de ei!! Dar, nah’, n-am ştiut! Înţelesesem de la amica mea că ar fi o FIRMĂ care oferă Contracte de Colaborare, part-time sau Full-time. Mă gîndeam că poate au o Bază de Date şi etc… Neah’. Nici vorbă de aşa ceva! Aici era vorba despre un MLM în toată…GRAŢIA lui! Mi-am dat seama în prima secundă de cum am intrat…

Intru. La Recepţie întreb de doamna Sanda. Tipa, recepţionista (ei bine la ei se numeşte cumva altfel, dar io vă vorbesc româneşte), se uită LUUUNG la mine şi îmi zice că „domnul Sanda”  nu este, dar să merg undeva în dreapta, să iau niţel loc, s-aştept niţeluş, că va veni cineva să discute cu mine!

-Domniţă dragă, pun pariu că am discutat la telefon cu o DOAMNĂ Sanda, şi nu cu un DOMN Sanda! M-am conversat cu ea şi credeţi-mă că oricît de feminizată ar fi vocea unui mascul, eu tot mi-aş fi dat seama din conversaţie că e bărbat! În urma conversaţiei mele telefonice cu o doamnă, am stabilit să mă întîlnesc aici cu Doaman Sanda. Chiar aşa mi-a precizat:

-Spuneţi la Recepţie că aţi venit pentru Doamna Sanda!…

-A, nu!! … Aşa e vocea dînsului!, înceacă recepţionista.

-Păi nu  despre voce vorbim aici, ci despre CUVINTE!! O doamnă mi-a spus, prin telefon, să spun la Recepţie că am venit şi că o caut pe „doamna Sanda!!”…

……………………………………………………………………………………………………………………………….

Merg şi iau un loc pe un scaun undeva în dreapta, acolo unde mi se indicase. Un spaţiu mic, unde se afla un birouaş, cîteva dulăpioare -ce TAINE-or fi ascunzînd în ele??, se-ntrebă mintea mea, iscoditoare!!-, un calculator de la una-mie-nouă-sute-toamna (cred ca era nefuncţional; am avut unul acum 20 de ani la fel. L-am aruncat la Gunoi prin 2007. Jur ca semana cu acesta!!), 5 scaune şi…muuuulteeee pliante!! O tablă MAREEE!!, gata pregatită să fie măzgălită. De fapt avea deja un început hieroglific. Dar, deşi scrierea CUNEIFORMĂ mi-e total străină, am reuşit să descifrez cîte ceva, nişte..omuleţi indefiniţi, ca a lui Gopo-caricaturistul…Ahhh, dintr-o dată m-am luminat!! Pe un perete în faţa mea scria mare, mare de tot NUMELE unei Firmei!! Nu al celei la care fusesem invitată pentru interviu! Hmm, poate că ăştia se ajută între ei!, mi-am zis. Să am răbdare, aşadar.

-Sărut-mîna!…mă scoate din..visare un tînăr CREOL, cel ami probabil un.. rrromulan, pus la 4 ace.

-Bună! Eu sînt CUTARE, tu?

-Xaviero Roberto!

-Mă bucur să te cunosc Xaviero! Ce nume fistichiu ai (Nu mă mira, Anto, îmi zice Gîndul, la rromulani se poartă..)!!! Dar…nu cu tine aveam întîlnire, ci cu doamna Sanda. La ora 10,00. Îmi eşti simpatic, dar tu nu eşti doamna Sanda, iar ceasul e deja 10 şi cinşpe’…

-E vorba de Domul Sanda! Doar că dumnealui n-a putut veni, a intervenit CEVA NEPREVĂRUT şi m-a delegat pe mine să vă cer iertare şi să stau de vorbă cu dvs! V-aş ruga să mai aşteptăm ciîeva minute! Tre’ să mai vină cineva!!

-Încă un timp?? Ok, 5 minute, nu e mare bai, dar deja au trecut 15… Doamna Sanda s-a masculinizat… Washinton DC s-a transformat în Calmo Paciente, afară-i vopsit gardu’, înlăuntru-i leopardu’…rrromulanu’ s-a pus la  4 ace şi şi-a dat cu  VERSACECE. Ce surprize îmi mai pregăteşti, tinere domn?? Timpul meu e preţios! Hai să vedem ce anume ai de oferit!

-Ce spuneţi acolo, doamnă?, mă chestionează, timid, tînărul. Dau să-i detaliez.

Dau să-i detaliez, mai pe-nţelesu’ lui, dar n-apuc să termin PERORAŢIA mea, că a apărut o ..VENERABILĂ BALABUSTĂ, minionă -prea minionă pentru cîtă latitudine avea!!-,  crăcănată, diformă, cu 5 rînduri de burţi lăsate, ieşite dintr-un tricou mult prea strîmt pentru GRAŢIOASA sa SILUIETĂ ( Mai s-o iau la fugă, cînd a pătruns  în încăpere UMANOIDA asta, respirind greu, mai-mai să-şi dea obştescul sfîrşit!!; Moartea o caută p-acas’, îmi zice Gîndul, şi ea umblă pe la Universitate!! Un UMANOID în ZONA ZERO a Capitalei, în plină..dimineaţă!! Pe luminăăăă!!!, hăhă…, croncănea GÎNDUL. Hai, valea GÎNDULE!! Nu fi Blasfemiator, la ora asta! E prea dimineaţă!! Stai kalm, ne punem pe şotii ceva mai după prinz!! Ai uitat că nu mi-s boii acas’, că nu mi-am băut cafeaua, tocmai ca să ajung la timp să VĂD o asemenea RARĂ anomalie umnoidă?? Priveşte, dară, şi..TACI!! … ),  expresiv agasîndu-mi privirea (oare nu se uitase-n oglindă CREATURA asta cînd plecase de-acasă???), desprinsă parcă din caricatura anichităţii, cu treij’de fire de păr pe scalp, şi alea nespălate, prinse-ntr-o bentiţă luată de la Taraba din Obor! Cu glas bărbătos, vădit agitat, respirînd sacadat (m-am sfîrşit de mila ei!!, pentru 5 minute…), s-a interpus între domnişorul rrromulan elegant şi o donşorică ce tocmai îşi făcuse, şi ea, apartiţia la…INTERVIU şi luase loc lîngă mine!! Donşorica, simpatică! F elegantă, dar,  aşa cum mă aşteptam, cam…năroadă. Era cît pe ce să cadă în Plasa de STELE a  VENERABILEI, care în 2 timpi şi 3 mişcări, i-a expus, OFENSIVO-COMPULSIV, OFERTA..firmei!!! Norocul  donşoricăi, că BALABUSTA vorbind şi explicînd cum stă treaba cu Firma asta, vrînd să fie convingătoare, tot cotrobăia prin nişte dulapuri, ieşind şi reintrînd, agitat, în mica încăpere, şi-aşa avusei cîteva secunde de INTIMITATE cu ea, timp în ca i-am şoptit:

-Fii deşteaptă, Scumpo, că observ că frumoasă eşti. Zici că ai mai absolvit şi o Facultate?? (Care, nu a mai avut timp să-mi precizeze, dar eu am…cumpărat-o cu FACULTATEA ei cu tot!! ) Vezi, numa să nu-ţi subtilizeze BALABUSTA ultimii bănişori din portofel, că mor aici!! Prea te văzui..interesată de OFERTA lor!!…

Pe scurt, ajunsesem la un MLM. Ultimul LOC în care nu-mi doream să ajung! Şi încă şi de LUNI dimineaţă!! Dar, nu voiam să mă enervez prea tare! Nu de Luni dimineaţă!! Aşa că am ţinut CAII în frîu, pe cît am putut! Ei, bine! Cît pot eu să-mi ţin caii în frîu, în momentul în care realizez că cineva mă crede idioată!!! N-am fost prea dură, dar cîte ceva, mai SUBTIL aşa, tot le-am scăpat, salvăndu-i, astfel,  şi bănuţii din portofel fetişcanei naive care venise la Interviu. Ca să începi  COLABORAREA cu firma asta, era MUSAI trebuinţă să cumperi un PRODUS de la ei…Numai că noi, adică eu şi frumuşica, singurele care ajunsesem la ora stabilită acolo, nu venisem acolo să cumpărăm ceva…iar HOMUNCULA se tot încîrtea-mprejurul nostru, stupid, învercînd să ne convingă, dacă tot am venit, s-o PUNEM de-o…colaborare!! Şi-şi EXPUNEA pe tarabă ofertele, cu-o agresivitate spontană…la care, fata, domnişorica naivă, se dă bătută doar că…

… frumuşica din Povestea noastră (reală; şi fătuca şi Relatarea), avea în buznar doar 50 lei (pe care-i dăduse mumă-sa cînd plecase de-acasă, ca să facă Piaţa la întoarcere), şi se frămînta acum nevoie-mare că n-avea mai mult, că…pentru a fi înscris, să închei, chipurile, cu Firma Ălora un Contract de Colaborare „fff avantajos!!, care-ţi ava duce Njde mii de beneficii, cîştiguri de pînă la 10.000 dolari americani lunar şi la final o pensioară de 500 dolari americani lunar..!!”, tu  trebuia să cumperi de la ei, pentru a PUNE ÎNCEPUT BUN,  produse în valoare de 200,00 lei sau să duci vreun amic să facă măcar o REZONANŢĂ pt suma de 80 lei, într-un loc indicat de domnul sau..doamna Sanda!! Şi asta, „s-o faci acum sau…pe cît mai repede cu putinţă!!” „Avem şi un produs la 35,00 lei”, precizează BALABUSTA Diformă, cu glas agitat, aflînd că biata fată AR VREA să semneze un CONTRACT de COLABORARE cu ei, dar că..nu are decît 50,00 lei…

Iată, aşadar, cum fac unii AFACERI PROSPERE în Ro!! Şi iată DE CE şi PEN’ CE, m-a luat pe mine capu’ încă de LUNI dimineaţă!! Pînă la finele săptămînii ajung la..Balamuc!!

MOR, oameni buni!! MOR cu ZILE, cînd văd PROSTIA în toată GRAŢIA ei!!! Că nah’, acu’, să fiu DREAPTĂ, nu e FRAIER cine CERE, ci e FLEŢ cine dă!!…

Voie bună!

Antoaneat Rădoi –de la Vrancea; 8 august 2016

PS: Aaaa… Părintele Arsenie Boca avea o vorbă (sau, mă rog, lui i-a fost atribuită de unii, care cică l-au auzit ei cînd sfinţia sa spunea): „Feriti-vă capul de FRIG –aş zice acum, să-l feriţi de razele prea arzătoare ale Soarelui Torid!!- şi de..PROSTIE!! Şi, feriţi-vă de ESCROCI! Ei sînt peste tot! Îşi URLĂ ofertele şi caută ca NIŞTE  LEI TURBAŢI , aşteptînd la pîndă pe cine le va cădea în plasă…să le SUBTILIZEZE ..leişorii!! Orice, oricit de puţin, sau de mult (după fraier) pentru ei e bine-venit!!…

 

Citat-Arsenie-Boca