Archive for iulie 2016

Scrisoare deschisa lui…


 

O data sint si eu in asentimentul lui Plesu. Nu ac Plesu n/ar fi si el vreun vindut SISTEMULUI!!!  (Sursa

http://adevarul.ro/cultura/teatru/scrisoare-deschisa-maestrului-radu-beligan-1_541f2f2c0d133766a8516696/index.html ) Scrisoare deschisa lui R Beligan>

Stimate maestre, Eram încă un fraged licean, cînd vă admiram pentru talentul dumneavoastră. Simţeam că nu era vorba de o simplă înzestrare, de un dar al naturii, ci şi de inteligenţă, cultură, subtilitate. Mai tîrziu, cînd am avut plăcerea să vă întîlnesc, toate presupunerile şi aşteptările mele au fost confirmate

Am descoperit umorul dumneavoastră, anvergura intelectuală a viziunii dumneavoastră despre lume şi despre meseria cu care, decenii întregi, v-aţi identificat pînă la contopire. Simpatia mea pentru dumneavoastră m-a ajutat, adesea, să trec cu vederea numeroasele pagini omagiale, dedicate unui şef de stat care, în opinia majorităţii românilor (care, de altfel, l-au şi evacuat), nu le merita. Ceea ce mă frapa, totuşi, era „îndemînarea” cu care le scriaţi. Nu aveaţi aerul că executaţi, ca alţii, o oarecare piruetă formală, o mică dedicaţie de circumstanţă. Puneaţi, în declaraţiile dumneavoastră, aceeaşi „originalitate”, acelaşi convingător patos al expresiei, aceeaşi „autenticitate”, pe care le foloseaţi şi pe scenă. Nu erau textele unui docil funcţionar de stat, erau „texte Beligan”, texte purtînd amprenta personalităţii dumneavoastră. Ceauşescu era „cel care ascultă respiraţia ţării”, „cel care a şters din dicţionar cuvintele: oboseală, inerţie, stagnare, nepăsare, imposibilitate”, „cel care se odihneşte de o muncă prin altă muncă”, exponentul „a ceea ce e mai bun în noi”. Cu astfel de „alese şi înflăcărate” omagii, era inevitabil să deveniţi un „oficial”, membru al Comitetului Central şi deputat al Marii Adunări Naţionale. Îmi spuneam, totuşi, că aşa erau vremurile, că acesta era preţul pe care trebuia să-l plătiţi, pentru a susţine eficient instituţia teatrului românesc: stabilitate administrativă, protecţie ideologică, turnee (de succes) în străinătate etc. Au făcut şi alţii la fel, poate cu mai puţin zel şi cu mai puţin „talent”. (Eu însumi am scris un memoriu către şeful statului – memoriu, nu „scrisoare” – cînd, în 1982, am fost dat afară din slujbă şi din presă. Am folosit limbajul de lemn al acelui tip de document, cu ornamentica aferentă. Dar am făcut-o din postura şomerului anulat socialmente, nu din aceea a unui „simbol naţional”, aşezat, ca dumneavoastră, la zenitul ţării. Şi n-am recidivat, nici n-am „cîntat”, pînă în ultima clipă, pe prima pagină a ziarelor…).
Mai tîrziu, am aflat, nu fără amărăciune, că aţi avut stupefianta idee să reclamaţi autorităţilor o producţie regizorală a lui Liviu Ciulei: „o crimă pentru actul de cultură în sine” – suna verdictul dumneavoastră. Dar am fost, mereu, gata să uit. Poţi regreta derapajele unor mari spirite, le poţi amenda, dar nu poţi să le excomunici brutal opera din teritoriul valorii. Performanţa rămîne, în sine, valabilă. Nu ne putem permite să renunţăm, băţos, la Sadoveanu, la George Călinescu, la Tudor Vianu şi la atîţia alţii, chiar dacă fiecare din ei a crezut, la un moment dat, în vremuri tulburi, că-şi poate obloji vocaţia prin cîteva fente impure. Gîndeam la fel şi în ceea ce vă priveşte. Şi n-am procedat împotriva conştiinţei mele cînd, după 1989, v-am dat, pe o carte, o dedicaţie caldă: „Dlui Radu Beligan, conştiinţa mai bună a teatrului românesc” (dacă îmi amintesc bine). Conştiinţa mai bună a teatrului, nu a civismului, nu a onestităţii politice. În 1990, un grup de mari actori ai Teatrului Naţional (printre care regretatul Gheorghe Dinică) au venit la Ministerul Culturii pentru a cere demisia dumneavoastră. Era, într-adevăr, greu de acceptat ca cineva care, în ianuarie 1989, încă se risipea în linguşeli partinice să rămînă în continuare „şef”. Prin urmare, am răspuns pozitiv solicitării cu pricina. Vă preţuiam încă destul ca să cred că pierderea unei lumeşti şefii nu vă va afecta. Nu eraţi „scos” din teatru, nu vi se cerea să renunţaţi la adevăratul dvs. „rol”: acela de mare actor. Vi se cerea, cu alte cuvinte, să fiţi doar mare actor. Din cîte ştiu, aţi primit, totuşi, prost „lovitura”. Afecţiunea mea pentru dumneavoastră a continuat să prevaleze însă, cum probabil aţi observat de-a lungul celor cîtorva întîlniri pe care le-am avut ulterior. Din păcate, întregul eşafodaj, cu greu întreţinut, al admiraţiei mele s-a fisurat deunăzi, în urma unui „incident” în aparenţă minor. Aţi simţit nevoia, la vîrsta dvs., la statura dvs., să vă legaţi numele de un caraghios. Spectrul „stadionului” de tip coreean a reapărut în biografia dvs. într-un moment în care nimic nu-l mai poate justifica. Asta înseamnă că m-am înşelat. Că, înainte de 1989, nu aţi negociat util, sacrificîndu-vă de dragul teatrului, ci că ceva inexplicabil vă atrăgea în sfera puterii, oricît de pătată era ea. Ca şi acum. Puterea talentului dvs., puterea minţii dvs. nu vă satisfăceau. Ca şi acum, voiaţi să fiţi în preajma celeilalte puteri, oricît e ea de trecătoare prin comparaţie cu puterea prestigiului dvs. profesional. Voiaţi, ca şi acum, să fiţi mai curînd pe scena ştabilor, decît pe aceea a colegilor dvs. Stimate maestre,
Evident aveţi dreptul să susţineţi şi să alegeţi pe cine vreţi. Dacă se poate, cu argumente mai rezonabile. (Da, ne plac „tinerii energici”. Dar nu votăm categorii, ci oameni). Pe de altă parte, dvs. nu vă exercitaţi, pur şi simplu, dreptul la opinie, ci vă investiţi imaginea într-o jalnică operaţiune de propagandă, într-un exerciţiu manipulatoriu de un gust îndoielnic. De ce o faceţi (cu obişnuita dvs. „fineţe” culturală, gata să recurgă la locuţiuni latine)? Nu mai pot răspunde acestei întrebări cu „pogorămintele” pe care încercam să le invoc pe vremuri. Pot doar să fiu trist, infinit de trist, că înţelegeţi să ieşiţi din scenă cu o replică atît de trivială, atît de mărunt devotată conjuncturilor. Calibrul dvs. merita un amurg mai nobil.
Citeste mai mult: adev.ro/ncaduh
Dumnezeu sa-l ierte pe Maestrul Radu Beligan! Ca a trecut la Domnul, azi 20 iulie 2016
 Si acum citeva commentarii al Articolului scris de A Plesu:

Michiu Stefan  73 fani 1 acum 2 ani Parafrazand, pot spune:”mare artist, mare ticalos”!Intotdeauna am avut o retinere fata de d-l Beligan si involutia domniei sale mi-a dat dreptate:un mare oportunist!Este cel puti jenant -daca in timpul tovarasilor se mai gaseste o explicatie:obligatii de sef in cultura,dorinta de a decide asupra celorlalti-nici acestea scuzabile-acum, cand nu-l obliga nimeni, sa fii de la inaltimea, prestigiului si valorii de artist un mizerabil tucalar-scuzati cuvantul-al unui neispravit megaloman si nulitate absoluta, al unui obraznic fara minim bun simt-le intrece pe toate!Trist, foarte trist!Un mare artist si-a maculat senectutea!

alexandru biris 35 fani 1 acum 2 ani Sunt de acord cu maestrul Plesu, dar stiti cum e? Viata bate filmul….pardon teatrul, in cazul nostru. E trist totusi sa vezi un om de spirit cum coboara din stratosfera. Acesta e ,,blestemul,, nostru ca natie. Avem ,,sfinti,, unii inca ne declarati mari legionari, pe cand adevaratii martiri se odihnesc nestiuti de nimeni, (dar mai ales de tineri), avem ofiteri acoperiti mari deontologi, politicieni papagali cainati si plansi de intreaga natie, si exemplele aiuristice pot continua. Atunci de ce sa nu avem un actor de geniu, mare propagandist comunist? Trist dar adevarat.
Citeste mai mult: adev.ro/ncaduh

Cuvinte de folos, de Ioana Stuparu


http://confluente.ro/ioana_stuparu_1468845952.html#

Cuvinte de folos
Dragul, scumpul şi sfântul meu Părinte protosinghelul Nicodim Bujor – autorul Acatistului Sfântului Calinic de la Cernica – , un …”ilustru necunoscut”, este intitulat volumul de proză al autoarei Antoaneta Rădoi, pe care l-a publicat la Editura Bucureşti, în 2015. Este un omagiu adus unui slujitor al Lui Dumnezeu, care, până la vârsta de 96 de ani a trăit în smerenie, în iubire de oameni, oferind, prin cuvinte înţelepte şi de folos, ajutor duhovnicesc, celor aflaţi în suferinţă.
Fiind înzestrată cu darul povestirii, verbală sau în scris naraţiunea având aceeaşi curgere, autoarea recurge de această dată la a aşterne pe hârtie, pentru rămânere, despre modul în care l-a cunoscut pe Părintele Nicodim Bujor, precum şi despre binefacerile întâlnirii cu el, ajutorul duhovnicesc primit pe parcursul mai multor ani.
Întâmplările de toate felurile se ţin lanţ, căutând-o, parcă, anume pe ea. Nu că ea s-ar considera fără de păcat, că, de, om este, iar în afară de Dumnezeu, cu toţii suntem predispuşi păcatelor mai mari sau mai mici, mai multe sau mai puţine. Doar că, Antoaneta Rădoi are calitatea, curajul de a-şi recunoaşte greşelile şi a scrie despre ele ca pe o „spovadă”.
Modul de viaţă creştinească venind din familie, încă din anii copilăriei, dar, mai ales, puterea credinţei care o înnobilează zi de zi, au dus la povestirile din viaţa personală, ea fiind personajul principal, se înţelege… Fiindcă cele mai multe dintre greşeli s-au petrecut împreună sau datorită societăţii din care face parte, automat îi împlică şi pe alţii în povestire. Însă, are puterea să ia adesea asupra ei şi păcatele celorlalţi, cerându-i iertare Lui Dumnezeu, în numele ei, pentru toţi.
Limbajul folosit în povestirile Antoanetei Rădoi este cât se poate de colorat, ceea ce face deliciul povestirilor şi depăşirea anumitor situaţii, de multe ori foarte complicate. Totuşi, termenii duhovniceşti folosiţi din belşug, scot la iveală şi pun în prim plan caracterul autoarei, educaţia, sinceritatea – una dintre caracteristicile de bază. Ea nu-şi caută personajele, ele se ivesc, pur şi simplu. Iar după ce au apărut, nu se mai dezlipesc, ci fac parte din soartă, cum s-ar spune. Din momentele povestite realizează tablouri de viaţă, pe care le înfrumuseţează cu sentimente, gesturi, care, deşi par superficiale, obişnuite, au o mare încărcătură de omenie, de iubire faţă de semeni, alcătuind adevărate cântări duhovniceşti.
Aşa cum unicat este fiecare om, şi scrierea Antoanetei Rădoi este unică şi de laudă.
M-au impresionat, în primul rând, paginile de la începutul cărţii, unde autoarea vine cu însemnări din biografia Părintelui Nicodim Bujor, precum şi cu relatări referitoare la plecarea lui la Domnul, în special din timpul „Privegherii”. Am citit, minunându-mă, adevăraţi psalmi, scrieri sensibile pornite dintr-un suflet milostiv, creştin, în momentele despărţirii pentru totdeauna, de o persoană foarte, foarte dragă.
Lucrarea este consistentă, cuprinzând aproape 200 de pagini, cu o povestire fermecătoare, cu descrierea unor peripeţii antrenante, cu tablouri rupte din viaţă, cu o coloratură fascinantă, atrăgându-l şi implicându-l pe cititor, însă, chiar şi doar prin cele câteva pagini de la începutul cărţii, numele Părintelui Nicodim Bujor (n. 1915 – d. 2011), rămâne înscris în veşnicie, datorită autoarei Antoaneta Rădoi.
Doamne-ajută!
Ioana Stuparu
1 iunie – 2016, Bucureşti
  ioana_stuparu_1468845952

Înţeleptul spune: să-ţi faci iarna car şi vara sanie sau…n-aduce ANU’ ce-aduce ceasu’!!


Ei, iaca, SANIE am primit şi eu în dar în plin iulie 2016!! 18 iulie!!!…

Nimic nu prevedea dimineaţă, la trezire că voi primi daruri! Şi încă de MARE PREŢ!! (în sensul de..scumpeeee!!!, adică cu multe zerouri…)

 Dormisem pe sponci şi m-am sculat obosită!! Mi-am făcut şi eu ca tot creştinul (ortodox) o CRUCE mare şi o micuţă rugăciune. I-am pus în faţă lui Dumnezeu bunele şi, mai ales, RELELE mele, dar şi ZDROABELE mele cele de muuulte feluri, după care îi zic ÎNGERULUI meu PROTECTOR [arar vorbesc cu el!! În rest, sîntem cam..ANFROA’!!! (Asta-i o vorbă de-a mamei mele!!, Dumnezeu s-o odihnească de-a dreapta Sa!) Ştie el, nu vă mai zic şi domniilor voastre despre CIONDĂNEALA dintre noi, că nu vreau să vă…smintesc!! mai RĂU decît de fiecare dată cînd postez cîte ceva p-aici…]:

 -Hai, ÎNGERE, fii acuma bun şi cere de la Dumnezeu binecuvîntare pentru cele ce le avem de înfăptuit azi!! Şi nu mai pleca de lîngă mine!!, că vezi cît de neisprăvită sînt!!! (I-am mai zis io şi altele, dar…să lăsăm!!! Rămîne între mine şi el!!)

MAREA BUCURIE şi preocupare a dimineţii de zi cu zi, după cele pe care vi le-am enumerat mai sus, este…CAFEAUA!! Fără CAFEA, nici Îngeru’ nu-mi mai e de prea mare folos!!! Aşa că merg la ibric!! (hmm, IBRICU’ meu!! Nu cred că ar bea cineva Cafea făcută în el!! Mai ales „sensibiloşii!!” E un ibric din aramă ce a aparţinut unui MINSTRU! Io l-am căpătat, pentru că neisprăvitu’ ăla de ministru, ierte-l Domnul, îşi cumpărase un inbric nou şi voia să arunce bunătate de ibric de aramă PURĂ, ce-i drept de la una-mie-nouăsute-toamna!! Dar era super-ofertă!! Soacra prietenei mele, Yla, l-a salvat de la…fiare vechi şi ibricul a ajuns la mine!! Era o sucitură de metal, indefinit ca formă şi culoare!! L-am luat acas’, l-am spălat fain-frumuşel-şi-bine-ha, l-am fiert cu sare şi l-am pus, apoi, la loc de cinste în Bucătăria mea! Să tot fie vreo 12 ani de-atunci!! Ei, bine, de-atunci, bietul ibricel, nici că a mai văzut BĂIŢĂ!!! Mi l-a spălat cineva o dată, acum cîţiva ani, fără să ştie că EU NU VREAU SĂ SPĂL INBRICUL!!, care arăta într-un…mare fel!!!, io am făcut  ca toatea ALEA, şi de atunci NIMENI NICIODATĂ nu-mi mai intră în BUCĂTĂRIE să-şi bage nasu’ unde nu-i fierbe…ibricu’!! Evident că din acel ibric, doar eu beau cafea! Musafirilor, putini la număr şi EXTREM de RARI -cin’ să vie la mine, dacă-s aşa ciufutăăă!!!-, le pregătesc în altul cafeaua. Am şi eu NEBUNIILE mele, cum ar fi: scaunul personal, fotoliul personal, paharul personal, ibricul personal…de care nu permit nimănui să se atingă, că dacă o face, se strică la căciulă cu mine…), îmi prepar tacticos cafeluţa, căreia îi adug totdeauna un vîrfişor de busuioc (n-aţi băut niciodată cafea cu 3-4 boabe de busuioc? Nu ştiţi ce aţi pierdut!!!). O torn în cana mea preferată, o oală de pămînt, şi descind în sufragerie, ca să-mi savurez în linişte cafeluţa!!

 – Hai, Îngere, să ne desfătăm niţel -mai mult…-  cu stacana asta de cafea şi, totodată, să pregătim interviul ăla care aşteaptă la rînd de vreo două săptămîni! Azi e luni, nici la Poliţie nu deschide, iarba nu creşte şi nici gazon n-avem, noi nu plecăm azi nicăieri, n-avem filmări LUNEA!!, aşa că AZI avem timp!! Aş!!! N-apuc să-mi pun picioarele pe birou, nici să deschid Notesu’ cu interviuri, nici să sorb o gură de cafea fierbinte -mie aşa îmi place să beau cafeau! Să mă frigă!!-, că încep să sune ambele telefoane!! Ufff…  La naiba-n puii mei!! Altă dată stau mute ore-n şir!! Ambele!!! Răspund. Nimic important! Unii oameni anunţă că vor ceva, după care se răzgîndesc şi revocă! Ei, bine! Sînt de acord cu asta, dar, s-o ia aşa cu veştile proaste de luni dimineaţa, nu-mi prea convine! Însă..cum nu am încotro, notez şi mă resemnez!! Şi pentru că-mi sărise şi muştaru cu-n…muşteriu, nu am mai avut chef de lucru şi intru pe net! Opsss!! Amica mea, Ylenia K, era cu „capu’ aprins!!” Iar a adormit ASTA cu PCul deschis, cu capu’ pe tastatură!! Consumă curentu’ de năroadă!!, mi-am zis. Da’, ia hai să-i dau un buzzz! Nu vorbisem cu ea de fro’ săpămînă. Se dăduse la fund! Asta, cînd se dă la fund are două faze: ori n-are bani, ori are prea mulţii! Uhu…era pe fază. Mi-a răspuns INSTANT! Lucru ce nu se prea-ntîmplă. Ea, cînd e pe telefon şi vrea să scrie ceva mesaje, îşi dă cu stîngu’-n dreptu’, şi scrie nişte fraze de te prăpădeşti!! Chineză pură!!! Nu-i place să scrie, aşa că mă abordează telefonic şi scurt îmi zice să dau fuga pîn’ la ea! Cum n-aveam chef nici să mor, mă-mbrac, oarecum de oraş, şi plec!

De cum intru pe uşă, zăresc pe pat o pereche de cizmuliţe noi-nouţe, care mi-au făcut cu ochiul. Şi nici una, nici două, îi cer şoseţele să le probez! Îmi dă, pe muteşte, uitîndu-se chiorîş!

-Oauuu, ce fain îmi vin!!!

-Nici să te gîndeşti!!

-Ho, c-am zis DOAR că-s faine!! Ce te-aprinzi aşa???!!!…

-Dacă-ţi plac, mergem la Magazin şi-ţi iau altă preche!, croncăne Zuzulina precum o cloşcă care-şi apără Puişorii de Vultur. P-astea vreau să le-mbrac, ACUM,  la…rochia asta!!, îmi subliniază ZUZULINA, şi-mi arată o splendoare de rochiţă…nouă şi scumpăăăăă….

N-am mai stat pe gînduri, m-am descălţat instant cînd am văzut minunăţia aia de rochiţă!! Mergea cu cizmele beleaaa. Iar picioarelor mele, le stătea tare bine în şlapii mei de acum 12 ani…

-Atunci, hai afar’, că doar nu m-ai chemat să mă SUFOC aici între stivele astea de haine, genţi, parfumuri şi bijuterii!!!

-Ho, că ieşim acum!! Stai kalm şi zi: vrei sau nu vrei să îţi iau cizme la fel ca astea???

-Hmmm, mănînci calule ovăz!! Sigur că DAAAA!!! Dacă tu vrei, eu vreau!!

 Cînd am văzut cum se numea Magazinul în care m-a dus, m-a luat…ameţeala!!

Aşa m-am făcut eu azi, 18 iulie 2016, în plină lună a lui Cuptor, cu o pereche minunată de cizme!!Cizme1Că… aşa îşi face omu’ gospodar, iarna car şi vara sanie!! Dar nah’, n-aduce ANUL ce-aduce CEASUL!!

Şi cînd te gîndeşti că ziua începuse cu VEŞTI proaste!!!…

Treaba e că eu AM OBLIGAŢIA…contractuală să port aceste cizme la 2-3 EVENIMENTE în vara asta!! Noroc că au..găurele!!!

Mulţam’ Ylonko! La RAI să le găseşti!! Să-ţi fie LEGITIMAŢIE de INTRARE!!!…

 

Antoaneta Rădoi -de la Vrancea

 

Moda Zilei, ziua în amiza mare pe..Calea Victoriei, Bucureşti!


Ora 13,00 trecute fix!!! Duminică, 17 iulie 2016. Vin spre casă abia tîrîndu-mă din pricina lenei şi căldurii sufocante a Bucureştiului meu drag… O tăiasem pe scurtătură, de pe Lipscani, prin Pasajul Macca – o împuţiciune de Pasaj, transformată add-hoc în Cîrciumi din care, seara tîrziu, o adunătură pestriţă, bărbaţi şi femei de vîrste şi culturi diferite, trag din UNICA şi INCONFUNDABILA Narghilea…turcească!! Acum, la ora prînzului cel mare, e pustiu în Pasajul Macca! Doar FETELE-ospătăriţe stau singuratice, fiecare în dreptul Cîrciumii la care e anagajată, la patroni arabi/turci sau ce-or fi ei, în aşteptarea vreunui turist exotic, rătăcit cu harta-n mînă… Ies din Pasajul Macca , pustiu la ora aceasta, cum am zis, în Calea Victoriei, să traversez acasă. Opsss! Ce-mi văd ochişorii mei năuci, pe Calea Victoriei? O pereche mai exotică decît eventualii turişti rătăciţi, pe care i-aş fi putut întîlni în gang, în Pasajul Macca, cu eternele lor aparate NIKON agătaţe strategic în gît!!

Interesantă PERECHE!! N-aveam la mine NIKONU’. Aveam camera de filmat, dar..n-aveam chef de JMECHERII. Mi-era prrea lene s-o pun în funcţiune, să actionez butonul de pornire şi să mă dau pe după stîlpii coloanelor de la Banca aia împuţită… pe sub care colcăie, ziua în amiaza mare, şobolanii şi unde tronează VEŞNICUL pişălău ce te-adoarme  subit si/sau chiar te poate ucide dacă nu zoreşti pasul!! Edililor nici că le pasă!! iar mie, ce folos!! Am tot zis, pe aici şi pe.. aiurea!! dar, QUI PRODEST!!…

În fine! Ataşez spre ANALIZĂ…poza. Am făcut-o alene cu telefonul, înainte să traversez strada şi să mă scurg spre casă…

Ea, femeie distinsă, elegantă foarte, rochia superbă, material ultra-fin, made în Italy, sandale de  Brand, nuş-ce-marcă, super-mega-faine cu toc de cinşpe şi super-elegante (pt a fi chinuite pe dalele neregulate ale trotuarului proaspăt reabilitat!!), ochelari de soare de firmă, dar cu o…geantă care nu avea NICIO TREABĂ cu restul ţinutei!!! Rochia roşie cu nişte imprimeuri negre-negre, sandale negre, spatele gol, acoperit de parul lung. El, ce să zic!! Nea Pampleacă! Pălăria de kkt, ca de tată-mare, luată parcă de la talciocul din Bucur Obor, sacoşa din mîna stîngă, cocoaşa…Pantalonii, păcat că nu se pot vedea! Singurii care făceau banii!!

Eu, care am în sînge, oarecum nativ, DESIGNUL, plus că mai am şi o Scoală absolvită (cine m-a pus???; ei, bine, eu am făcut o..altfel de Şcoală, nu ca cea pe care tot înceacă s-o absolve Iulia Albu…), n-aş umbla atît de elegant îmbrăcată pe un Bulevard, în primul rînd, iar îl al doilea, n-aş umbla cu un Nea Pampleacă -e drept că, poate e..om POTENT…financiar!!-, de mînă, îmbrăcat în pantaloni scurţi!! E ca nuca-n perete!! Cel puţin după gustul meu…

 

Tipa cu rosu

Antoaneta Rădoi -de la Vrancea

Jmecheria numită Duo Buket, la KFC…


  Recunosc am VICII. Mari!!! Îmi place cafeaua, la IBRIC, făcută DOAR de mine, şi îmi plac „aripioarele” de la KFC! Nu ştiu ce le fac ăştia, ce Wodoo a făcut bătrînul KFC şi neamu’ lui cînd au întocmit reţeta, dar ştiu că aş mînca aripioare KFC pînă crăppp!!!

Ei, bine, cafea beau în fiecare zi -dacă n-am cafea MORR instant, decum am dat ochii cu ibricu’ gol!!- dar KFC mănînc din an în Paşte!! Că nah’, asta e!! Cică  ar fi TOXIC!!! Da, recunosc, e TOXICĂ strîmtorarea mea… În fine!

  Cineva m-a trezit cu noapte-an acp rugîndu-mă să mă duc urgent să-i fac un film de juma’ de ceas, că e fff important!! Cîrpită la ochi, după o noapte de somnambulism…, alerg să scap omu’ din necaz! Drept pentru care am fost recompensată cu un bonus pt mica filmare, aşa că azi am decis să-i calc pragul KFC-ului să mă răsfaţ!

N-am mai fost pe la ei de la Paşte!! Mă refer la faptul de a mă duce eu cu banii mei, pe banii mei, că aşa, ca să nu mint, acum vreo săptămînă au venit la mine în vizită Alexandru şi Georgiana, nişte buni amici ai mei şi, ştiind că-mi place KFC-ul, au adus…aripioare!! Am mîncat cu toţii pe săturate, de stăteam mai apoi cu burţile-n sus ca nişte pisoi răsfăţaţi!!

Mi-am luat la pachet un „Duo BUKET”. Nu mai luasem niciodată! De regulă mănînc pînă plesnesc, daca am ocazia …aripioare!! Acum am zis, daca tot am primit un neaşteptat bonus, să încerc „găleata” Duo Buket. Am luat pachetul şi m-am dus acasă. Ca un BLESTEM, locuiesc peste drum de KFC sau, mai bine zis, neisprăvitul MOŞCODĂU american sau ce-o fi el, că nu i-am strudiat arborele genealogic, şi-a clădit ditai BUCĂTĂRIA lîngă habitatu’ meu!! Mînca-l-ar curcile!! Nu putea să stea în America lui… să-i îngraşe pînă la epuizare pe concetăţenii lui???!!! Şi totodată să-i şi păcălească şi să-i înşele la cîntar…

Ei, bine! Ajung acasă şi desfac pachetul. Scot capacul „găleţii” şi..am un şoc!! Găleata era pe jumătate plină, ca să nu zic: pe jumătate goală!! Măi să fie!! Parcă ALTFEL arăta GĂLEATA din POZA de la PRĂVĂLIA KFC!!! GĂLEATA din OFERTA lor era ÎNVÎRVONATĂ, a mea însă…alergai cu Harley Davidsonu’ după bucăţelele de pui KFC cu denumiri ciudate…

Vă las pe voi, dragii mei cititori să faceţi ..diferenţa!! Mi-a fost prea LENE să sar peste drum să-i dau ăluia de m-a servit cu găleata-n faţă, să-l mai şi filmez şi să-l fac de pomina lumii, care după ce că îmi dăduse o GĂLEATĂ care nu semăna DELOC cu GĂLEATA din imaginea şi oferta lor, mă mai şi furase, TACTICOS, cu cîte una bucată din fiecare produs!! Dar, în schimb, îmi dăduse două porţii mari de cartofi rămaşi de-alaltăieri, care n-aveau nici sare, nici piper… Plus că în loc de 32,00, am achitat 34,00 lei, fără suc, fără sosuri, fară şerveţele sau scobitori…mare_duo-bucket-1412265453

Antoaneta Rădoi -de la Vrancea

Recită Antoaneta Rădoi…


Laurenţiu Streza la DNA însoţit de nimeni altul decît…Ionaşcu -avocatu’


Ştire: „Laurenţiu Streza la DNA, invitat în legătură cu cărţile publicate de Gigi Becali” pe vremea cînd era în pîrnaie!!!

N-am nimic cu faptul că s-a publicat o carte pe a cărei copertă este trecut ca autor Gigi Becali. Nu-i Gigi Becali singurul care  ar avea titulatura de autor al unor TEXTE. Parlamentul nostru e arhiplin de..”autori” ai căror Lucrări de Licenţă au fost făcute cu copy-paste!! Apoi Gigi Becali, în chip natural, a povestit în cartea sa : „Iubire milostivă şi mîntuitoare” nişte chestiuni de esenţă personală, a familiei sale, vorbeşte de sora sa, Dorina, despre faptele de caritate pe care aceasta le-a săvîrşit împreună cu alte femei „visarioniste” (pentru cine nu ştie, „visarionişti” sînt numiţi cei care se aflau sub îndrumarea diaconului Visarion Iugulescu -fie-i pomenirea veşnică în Slava lui Dumnezeu!), despre copiii avortaţi adunaţi de sora sa de prin Spitale şi îngropaţi creştineşte şi despre oamenii străzii care mureau şi erau duşi la Morga, de unde sora sa îi lua şi îi înmormînta creştineşte, pentru că aceştia nu aveau..aparţinători!! Gi Bi a înfiinţat un Cimitir Special pentru asta şi a scos bani din propriu-i buzunar pentru toate cheltuielile respective. Şi nu au fost bani puţini!! Ei, bine, chestiunile acestea le ştia DOAR Gigi, deci nu poate fi suspectat că le-a laut cu copy-paste de undeva. Restul cărţii, partea  doua, ca să zic aşa, descrie Locuri şi Lăcaşuri  de cult ortodox de la Muntele Athos. Descrie, în mare, şi despre..sfinţenia unor monahi trăitori acolo, pe care el i-a cunoscut!

Se ştie deja că GiBi a investit cifre cu muuulte zerouri, în euro, peste 5 milioane euro, la Muntele Athos şi nu numai. El iubeşte Biserica şi pe Hristos şi aşa a decis el să-şi arate dragostea, investind în cele materiale acolo unde nişte monahi au decis să depună VOTUL SĂRĂCIEI de bună voie! Ce-am eu a face cu like-urile lui GiBi??…

Oameni buni, cît de greu credeţi că-i este unui om să descrie nişte locuri prin care a trecut cu bucurie?? Sau cît de greu credeţi că-i este unui om să descrie frumuseţea altui om la care ţine, aşa cum a reuşit GiBi să descrie Athosul şi pe călugării trăitori acolo…E cel mai simplu lucru cu putinţă de făcut!

Nici părintele Arsenie Boca nu a scris niciodată vreun rînd, el doar a zis pe ici-pe colo, cuvinte, şi alţii au profitat de notorietatea părintelui şi le-au publicat în Cărţi, multeeeee, care poartă pe copertă numele: Arsenie Boca! Ei, şi! Cine a fost chemat la DNA să dea cu subsemnatu’ pentru asta? Cine a dat vreodată banii încasaţi cu nemiluita din cărţile vîndute…”prostimii???” Să fim serioşi, aşadar!…

Treaba e că eu aş vrea  să ştiu cam cîte ANATEME pe centru pătrat de pămînt parcurs de presfinţitu’ Laurenţiu Streza pănă la Bucureşti a lansat „preasfinţia sa”la adresa..duşmanului!! Ştiut fiind cît de „darnic” în sudalme este…

Să-ţi începi săptămîna aşa..a..INTEMPESTIV la DNA, deplasîndu-te de la Sibiu (sau de pe unde-şi mai are el Reşedinţa!!, ca nu ştiu prea bine!!) la Bucureşti atîţia amar de kilometri, iar aici să fii luat cu asalt de zeci de..jurnalişti cu microfoane pregătite, nu-i un lucru prea plăcut „preasfinţiei sale!!” Ştiut este cît parapon are „preasfinţia sa” pe jurnalişti şi cu cîtă largheţe de inimă revărsă „sfinte binecuvîntări” asupra lor!! A se vedea cazul jurnalistului care l-a fotografiat pe „preasfinţit” în Jipanul cu muuulţi cai putere!!!..

Nu ne facem probleme în privinţa „preasfinţiei sale”, Laurenţiu Streza, fiindcă este însoţit la DNA de preaplecatul slujitor şi EXPERTUL în jonglerii verbale, avocatul Ionaşcu!! La cît de mult iubeşte, cu „sfîntă credincioşie”, „sfîntu’ Ionaşcu”, poalele ierarhilor Bor, îl scoate el basma curată pe

„preasfinţit” cît ai zice: Ionaşcu!!!…

Antoaneta Rădoi -de la Vrancea