Archive for 21 ianuarie 2015

Paraclisul Cuviosului Părinte Arsenie Boca


                                                 Paraclis

                             ( Spre cinstirea părintelui Arsenie Boca )

055colier  color cu cruce f b

                                            Tropare ( glasul al 4-lea ):

Slavă Tatălui Şi Fiului şi Sfîntului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor, Amin.

Tatăl nostru

Psalmul 50

( Recitată )

Pe Sfîntul Părinte Arsenie Boca, slujitorul cel plin de rîvnă şi dragoste dumnezeiască, cu bucurie toţi cei cedincioşi să-l lăudăm, caci sfînt povăţuitor şi rugător fierbinte ni l-a rînduit Dumnezeu, spre izbăvire de necazuri, boli şi suferinţe, spre mîntuirea şi sfinţirea sufletelor noastre! (de 2 ori )

( Cîntată )

  Întru tine Părinte, cu osîrdie s-a mîntuit cel după chip, căci luînd Crucea ai urmat lui Hristos, şi lucrînd ai învăţat să nu se uite la trup, caci este trecător, ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta, cu Îngerii dimpreună se bucură, Preacuvioase Părinte Arsenie Boca, duhul tău!

Slavă…Şi acum…

Nu vom tăcea, Născătoare de Dumnezeu, Fecioară Maria, pururi a spue puterile tale, noi nevrednicii, că de nu ai fi stat tu inaintea Fiului tău, Hristos Dumnezeul nostru, rugîndu-te pentru noi, cine ne-ar fi izbăvit pe noi din atîtea nevoi, sau cine ne-ar fi păzit pe noi, pînă acum, slobozi?

Nu ne vom depărta de la tine, Stăpînă, că tu izbăveşti pe robii tăi, pururi, din toate nevoile!

Sfine Dumnezeule…( de 3 ori)

                                                  Canonul

Apa trecînd-o ca pe uscat, şi din răutatea egiptenilor scăpînd, israeliteanul striga: Izbăvitorului şi Dumnezeului nostru să-i cîntăm:

                          Slavă, Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!

( Recitată )

Preacuviosului Părintelui Arsenie Boca -al multora luminător şi îndreptător de suflete- veniţi creştinilor, să-i aducem cu mulţumire cîntare şi să-l cinstim, zicîndu-i din inimă: Sfinte Părinte Arsenie Boca, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!

 

 

  Vlăstar ales din pămînt românesc, plămădit cu har în grădina Maicii Sfinte, ai adunat, Părinte, cu îmbelşugare daruri cereşti şi roade nemuritoare, spre a Domnului slăvire şi a noastră mîntuire.

  Stih: Sfinte Părinte Arsenie Boca, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi păcătoşii şi neputincioşii!

 

  Chemat spre a Domnului slujire, prin a Măicuţei Cereşti ocrotire, ai purtat cu aleasă cinstire a preoţiei jertfire, prin care, ca un părinte adevărat, cu vrednicie te-ai încununat.

Stih: Sfinte Părinte Arsenie Boca, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi păcătoşii şi neputincioşii!

 

  Făclie luminoasă te-ai arătat celor ce rătăcesc în neguri de păcat. Luminează-ne şi pe noi, Părinte Sfinte, cu darul şi rugăciunea ta fierbinte.

  Stih: Sfinte Părinte Arsenie Boca, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi păcătoşii şi neputincioşii!

 

                   Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfîntului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor, Amin.

 

    Fecioară Preacurată ai milă şi te roagă pentru noi, cei cufundaţi în patimi şi nevoi, să alegem calea de sfinţenie, asemenea Sfîtului Părintelui Arsenie, care urmîndu-ţi ţie, este sălaş strălucitor de curăţie!

 

  Slava Tatălui şi Fiului şi Sfîntului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.                       Amin.

 

  Doamne, Cel ce ai făcut cele de deasupra crugului ceresc şi ai zidit Biserica, Tu pe mine mă întăreşte întru dragostea Ta; că Tu eşti marginea doririlor şi credincioşilor întărire, Unule iubitorule de oameni!

                   Slavă Tatălui şi…

 

  Făcîndu-te asemenea serafimilor, prin slujire neprihănită, prin post, rugăciune, şi aspră nevoinţă, te-ai împodobit cu rodul ostenelilor, din care ne dăruieşte şi nouă, grabnicul tău ajutor!

  Stih: Sfinte Păinte Arsenie Boca, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi păcătoşii şi neputincioşiii!

 

  Prin lacrimă şi nevoinţă, prin jertfă şi suferinţă, te-ai făcut, Sfinte Părinte, pildă de curăţie şi răbdare, de-aprinsă rugă şi iubire, ajungînd la limanul cel lin, de unde ne ajuă ca şi noi să ne sfinţim!

  Stih: Sfinte Părinte Arsenie Boca, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi păcătoşii şi neputincioşii!

 

  Dumnezeiescule Părinte, izbîndă în viaţă şi mîngîiere în nevoi, uşurare în ispite, şi vindecare de păcate ne dăruieşte, celor ce am dobîndit mijlocirea ta fiebinte şi-al tău ajutor!

  Stih: Sfinte Părinte Arsenie Boca, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi păcătoşii şi neputincioşii!

 

        Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfîntului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

  Preasfîntă Măicuţă, pădoabă de lumină cerească şi har dumnezeiesc, luminează şi sufletele noastre, ca să cunoască pacea şi bucuria Mirelui Ceresc!

  Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfîntului Duh, şi acum şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin.

Izbăveşte-ne pre noi, Sfinte Părinte, purtătorule de Dumnezeu, pe cei ce cu credinţă curată alergăm la tine ca la un grabnic ajutător în nevoi, şi cere pentru noi îndreptare, sufletelor luminare şi trupurilor vindecare!

 Stih: Sfinte Părinte Arsenie Boca, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi păcătoşii şi neputincioşii!

 

  Apărător puternic şi turn nebiruit, te-ai arătat preaînţelepte, celor ce cu credinţă şi cucernicie aleargă la tine, iar cu umilinţă şi nădejde îţi strigă:

Stih: Sfinte Părinte Arsenie, Roagă-te lui Hristos  Dumnezeu pentru noi păcătoşii şi neputincioşii!

 

  Sfinte Părinte Arsenie, de Dumnezeu purtătorule, vino degrabă şi din primejdii ne slobozeşte, ca cel ce stai pururi înaintea Sfintei Treimi!

  Stih: Sfinte Părinte Arsenie Boca,  roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi păcătoşii şi neputincioşii!

 

   Slavă Tatălui şi Fiului şi Sf Duh,  acum şi pururea şi în vecii vcilor. Amin.

  Caută cu milostivire, cu totul lăudată, Născătoare de Dumnezeu, la necazul cel cumplit al trupului meu şi vindecă durerea sufletului meu!

  Slavă Tatălui şi Fiului şi…

   Am auzit, Doamne, taina rînduielii Tale, am înţeles lucrul mîinilor Tale şi-am preaslăvit Dumnezeirea Ta!

  Slavă….

  Cel ce întreaga-ţi făptură şi inimă le-ai împodobit cu iubirea cea sfîntă şi dumnezeiască, prin mijlocire, dragoste şi mîngîiere părintească, nu înceta sfinţita-ţi rugăciune, pentru pacea între oaameni şi bună-voire în lume!

  Stih: Sfinte Părinte Arsenie Boca, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi păcătoşii şi neputincioşii!

 

  Scînteie de har ce aprinde sufletele noastre de căinţă, de rugă şi ceresc dar, eşti pentru noi, Părinte, făclie spre luminare şi cale spre cer, prin smerită ascultare!

 Stih; Sfinte Părinte Arsenie Boca, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi păcătoşii şi neputincioşii! …

 

  Cu rîvnă şi trudă neobosită ai adunat, Părinte, vistierii nemuritoare, podoabe şi daruri alese, din care ne îmbogăţeşti pe noi cei sărăciţi, ce sîntem de patimi şi păcate istoviţi!

  Stih: Sfinte Părintre Arsenie Boca, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi păcătoţii şi neputincioşii!

 

  De dor ceresc şi rîvnă sfintă, Preasfîntă Preacurată Maică, ne umple inimile noastre, iar prin a ta povăţuire, ridică-ne din multa lenevire!

    Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfîntului Duh…

  Luminează-ne pre noi, Doamne, cu poruncile Tale, şi cu braţul Tău cel înalt, Pacea Ta dă-ne-o nouă, iubitorule de oameni!

   Slavă Tatălui….

  Din dureri, păcate şi amar, aducem lacrimi şi rugă fierbinte, ca să primim iertare şi mîngîiere de har, prin tine bun şi sfînt Părinte!

  Stih: Sfinte Părinte Arsenie Boca, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi păcătoşii şi neputincioşii!

 

  Dăruit de Cecerul Preaînat pentru a noastră mîntuire, dreptar te-ai făcut prin povăţuire, inimă curată arzînd de foc ceresc şi iubire; arată-ne şi nouă calea ce duce la nepătimire, prin iertare de păcate şi dumnezeiască întărire!

  Stih: Sfinte Părinte Arsenie Boca, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi păcătoşii şi neputincioşii!

 

  Sfinte Părinte, a pămîntului românesc odraslă sfîntă, sfeşnic luminat şi podoabă binecuvîntată, alinare şi vindecare a durerilor, te rugăm, scapă-ne din viforul primejdiilor!

  Stih: Sfinte Părinte Arsenie Boca, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi păcătoşii şi neputincioşii!

 

    Preabinecuvîntată Stăpînă de Dumnezeu Născătoare, de-a purururi a noastră mijlocitoare, caută spre fiii duhovniceşti ai Părintelui Arsenie, povăţuindu-ne pe calea de smerenie şi te roagă Fiului Tău, să ne păzească de ispita celui rău!

  Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfîntului Duh…

  Rugăciunea mea voi vărsa către Domnul şi Lui voi spune necazurile mele, căci s-a umplut sufletul meu de răutăţi şi viaţa mea de IAD s-a apropiat, şi ca Iona mă rog: Dumnezeule, din stricăciune, scoate-mă!

  Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfăntului Duh, şi acum…

Rugămu-te pe tine, Sfinte Părinte, ca prin rugăciunile tale şi cu a ta apărare, degrab’  să aflăm uşurare de vicleniile cele multe, dăruindu-ne cu îndurare, a ta Binecuvîntare!

  Stih: Sfinte Părinte Arsenie Boca, roagă-te  lui Hristos Dumnezeu pentru noi păcătoşii şi neputincioşii!..

 

  Cuvînt de înţelepciune, prin glasul tău ceresc, rosteşte-l cu putere inimilor noastre, ca să ne izbăvim din patimi şi năpaste, prin multă străduinţă şi cu adîcă pocăinţă!

  Stih: Sfinte Părinte Arsenie Boca, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi păcătoşii şi neputincioşii!

 

  Ocrotitor şi pavăză nebiruită eşti celor ce te cheamă la vreme de ispită, căci cu grăbire ridici amara suferinţă, unde găseşti un bob de rodnică credinţă stropit cu lacrimă de umilinţă!

 Stih: Sfinte Părinte Arsenie Boca, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, pentru noi păcătoşii şi neputincioşii!

 

 

  Preasfîntă Maică, a noastră bună rugătoare, ne fii de-a pururi lumină călăuzitoare pe marea vieţii învolburată de răutate şi păcate, să ajungem la viaţa de sfinţenie, asemenea Sfîntului Părinte Arsenie!

  Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfîntului Duh,  acum şi…

  Izbăveşte-ne pre noi păcătoşii, Sfinte Părinte Arsenie, purtătorule de Dumnezeu, pre cei ce cu credinţă curată alergăm la tine ca la un grabic-ajutător în nevoi, şi cere nouă îndreptare, sufletelor luminare şi trupurilor vindecare!

  Stih: Sfinte Părinte Arsenie Boca, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi păcătoşii şi neputincioşii!

 

  Părinte, de trei ori fericite, jerfelnic slujitor al Tainelor Sfinte, fierbinte rugător şi mare liturghisitor, stîlp de răbdare şi cale de îndreptare, ai multă îndurare spre cei de rele înlănţuiţi, spre cei din lume istoviţi, ai milă şi te roagă Cerescului Părinte, să ne scape de patimi şi năpaste!

  Stih:  Sfinte Părinte Arsenie Boca, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi păcătoşii şi neputincioşii!

 

  Mare apărător şi rugător te are pe tine neamul nostru românesc, Sfinte Părinte Arsenie Boca.  Acoperămînt şi scăpare te-au dobîndit cei ce cu credinţă te cheamă în rugăciune. Pentru aceasta, nu ne lipsi pe noi de a ta sfîntă ocrotire, ca să lăudăm din adîncul sufletelor noastre ale tale învăţături şi lucruri bine-plăcute lui Dumnezeu!

  Stil: Sfinte Părinte Arsenie Boca, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi păcătoşii şi neputincioşii!

 

  Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfîntului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Doamne, învredniceşte-mă, pre mine, păcătosul servul Tău, să rostesc cu buzele mele cele întinate, cuvînt din Sfînta Evanghelie:

( Evanghelia de la Ioan 15, 7-16

  Dacă rămîneţi întru Mine, şi cuvintele mele rămîn în voi! Cereţi ceea ce voiţi, şi vi se va da vouă! Întru aceasta a fost slăvit Tatăl Meu, ca să aduceţi roadă multă şi să vă faceţi ucenicii Mei! Precum M-a iubit Tatăl pe Mine, aşa v-am iubit şi EU pe voi; rămîneţi întru iubirea Mea! Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămîne întru iubirea Mea, după cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu, şi rămîn întru iubirea Lui!

  Acestea vi le-am spus, ca bucuria Mea să fie în voi, şi ca bucuria Mea să fie deplină! Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unul pe altul, precum v-am iubit Eu! Mai mare dragoste decît aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi! Voi sînteţi prietenii Mei, dacă faceţi ceea ce vă poruncesc! De acum, nu vă mai zic slugi, că sluga nu ştie ce face stăpînul său, ci v-am numit pe voi prieteni, pentru că toate cîte am auzit de la Tatăl Meu, vi le-am făcut cunoscute.

  Nu voi M-aţi ales pe mine, ci Eu v-am ales pe voi, şi v-am rînduit să mergeţi şi roadă să duceţi, şi roada voastră să rămînă, ca Tatăl să vă dea orice-I veţi cere în numele Meu!

      Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfîntului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin

   Caută cu milostivire, cu totul lăudată, Născătoare de Dumnezeu, la necazul cel cumplit al trupului meu şi vindecă durerea sufletului meu!

Doamne miluieşte ( de 3 ori )

Sfinte Părinte Arsenie cel plin de înţelepciune şi dar ceresc, arată pline de fericire sufletele celor ce te caută şi te cinstesc, învăţîndu-le să cînte totdeauna: Dumnezeul părinţilor nostri, bine eşti cuvîntat!

 Stih: Sfinte Părinte Arsenie Boca, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi păcătoşii şi neputincişii!

 

  Prin patimă de ucenic ai devenit strălucitor, aprinzîndu-şi sufetul de cerescul dor. Ne umple şi-ale noastre inimi, robite de păcat, cu foc ceresc şi-adevărat, ca să cîntăm cu credinţă: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvîntat!

  Stih: Sfinte Părinte Arsenie Boca, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noipăcătoţii şi neputincioşii!

 

  Cinstitul tău mormînt, Părinte bun şi sfînt, e pentru ai tăi fii chemaţi şi binecuvîntaţi, tărîm de pace, linişte şi har, în care noi cîntăm cu adevărat: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvîntat!

  Stih: Sfinte Părinte Arsenie Boca, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi păcătoţii şi neputincioşii!

 

 

   Viaţă curată şi minte luminată, duh de smerenie şi viaţă de sfinţenie, dăruieşte-ne Fecioară Preasfîntă Preacurată, în care noi cîntăm cu-adevărat: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvîntat!

   Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfîntului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

   Să nu ne laşi, Părinte, lipsiţi de ajutorul tău, că mult ne-am depărtat de Bunul Dumnezeu! De aceea te rugăm: întinde a ta mînă, să ne aşezi, din nou, întru lumină. Ca să-L cinstim şi să-L înălţăm, pe Hristos, întru toţi vecii!

  Stih: Sfinte Părinte Arsenie Boca, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi păcătoşii şi neputincioşii!

 

  Bobul de credinţă al sufletului meu, fă-l să rodească apa cerească a darului tău, ca împreună cu ai tăi fii, să fiu părtaş veşnicei bucurii. Ca să-L slăvim şi să-L lăudăm pe  Dumnezeu întru toţi vecii!

  Stih: Sfinte Părinte Arsenie Boca, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi păcătoşii şi neputincioşii!

 

  Hristoase, Preadulce Mîntuitor, să nu ne pierzi pe noi, cei robiţi de patimi şi nevoi, ci ne iartă pentru al nostru solitor, părintele Arsenie, scump şi Sfînt odor!

  Stih: Sfinte Părinte Arsenie Boca, roagă-te lui Hristos Dumnezeu petru noi păcătoşii şi neputincioşii!

 

  Primeşte sufletele noastre, o, Maică Sfîntă Preacurată, şi ruga noastră cea săracă, o-nalţă-n cerurile sfinte, de unde şi al nostru bun  şi Sfînt Părinte, ne ajută cu mult mai mult ca înainte!

Stih: Sfinte Părinte Arsenie Boca, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi păcătoşii şi neputincioşii!

Prin rugăciune, jertfă şi viaţă neîntinată, pildă aleasă şi binecuvîntată te-ai arătat spre bucuria celor pămînteşti şi preaslăvirea celor Sfinte şi Cereşti!

  Stih: Sfinte Părinte Arsenie Boca, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi păcătşii şi neputincioşii!

 

  Sfinte Preacuvioase Părinte Arsenie, nu ne uita pe noi cei renăscuţi spre sfinţenie, căci alergăm la tine purtaţi de dragostea fiiască şi-nvredniciţi de mîngîierea cea dumnezeiască!

  Stih: Sfinte Părinte Arsenie Boca, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi păcătoşii şi neputincioşii!

 

  Pe cel minunat între slujitorii şi Sfinţii lui Hristos, care prin viaţă îngerească şi trudă pămîntească, mărgăritar ceresc ş-a arătat, pe Părintele Arsenie, cel binecuvîntat, cu cîntări să-l cinstim!

  Stih: Sfinte Părinte Arsenie Boca, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi păcătoşii şi neputincioşii!

 

   Cu adevărat, Născătoare de Dumnezeu, te mărturisim pe tine, fecioară curată, noi cei izbăviţi prin tine, slăvindu-te cu cetele cele fără de trup!

Stih: Sfinte Părinte Arsenie Boca, Roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi păcătoşii şi neputincioşii!

Pe steaua cea strălucitoare şi în chip cugetător luminătoare, pe  dumnezeiescul Părinte Arsenie, toţi credincioşii, cu mare dragoste l cinstim!

Stih: Sfinte Părinte Arsenie Boca, roagăte lui Hristos Dumnezeu pentru noi păcătoşii şi neputincioşii!

Se bucură pămîntul romînesc, tresaltă inimile noastre de darul cel dumnezeiesc, cu care Domnul şi Măicuţa Sfîntă l-au încununat, căci sufletele noastre în adînc le-a cercetat. Şi pentru aceasta, mulţimea credincioşilor, cu cîntări să îl cinstim!

 Stih:  Sfinte Părinte Arsenie Boca, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi păcătoşii şi neputincioşii!

 

  Vas ales de sfinţenie şi purtător al Duhului Sfînt, comoară cerească plămădită din al nostru strămoşesc pămînt, pe Părinetle Arsenie, cu aleasă dragoste să-l cinstim!

Stih: Sfinte Părinte Arsenie Boca, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi păcătoşii şi neputincioşii!

               

         Cuvine-se cu adevărat…

  Măicuţă Sfăntă Preacurată, acoperămîntul celor ce te iubesc pe tine, roagă-te împreună cu dumnezeiescul Părinte Arsenie Boca, să dobîndim cu toţii Cereasca-Împărăţie!

  Cu Înainte-Mergătorul, cu Apostolii, cu Mucenicii, cu toţi Cuvioşii, Sfinte Părinte Arsenie Boca, roagă-te lui Dumnezeu, ca să miluiască sufletele noastre! Iar noi, primind vindecare şi alinare în nevoi şi în necazuri, cu bucurie şi cu dragoste să-ţi cîntăm:

  • Bucură-te, al tuturor creştinilor grabnic-ajutător;
  • Bucură-te, al bolnavilor tămăduitor;
  • Bucură-te, al întristaţilor mîngîietor;
  • Bucură-te, al Sfîntului Altar ales liturghisitor;
  • Bucură-te, cinsit Părinte cu sufletul aprins de cerescul dor;
  • Bucură-te, de-a pururi al nostru bun şi sfînt povăţuitor!

 

 

  • Bucură-te, cel ce ne primeşti şi ne îîmplineşti rgăcinile;
  • Bucură-te, cel ce ….

        Rugăciune către Sfîntul Părinte Arsenie Boca ( 1 )

  Preacuviose Părinte Arsenie Boca, îndreptar al sufletelor noastre şi tămăduitor al bolilor sufleteşti şi trupeşti, ca cel ce ai fost împodobit cu adînc de cunoaştere a făpturii omeneşti, te rugăm, în vreme de durere şi mîhnire, caută cu milostivire spre noi cei care alergăm la tine, şi mijloceşte pentru noi, neputincioşii, către Preabunul nostru Mîntuitor, şi cere pentru noi iertare de păcate, ajutor pentru îndreptare şi vindecare de toată neputinţa!    Sfinte Părinte Arsenie Boac, pe tine, cel ce ai mare îndrăzneală înaintea Tronului Ceresc, te chemăm cu lacrimi de suflet şi cu nădejde şi cerem mijlocirea ta, ca să primim, prin tine, răspuns la cererile cele spre sfinţire!

 Căci ne-ai încredinţat, Părinte Sfînt, cînd erai cu noi, prin aceste cuvinte: ”Eu mă duc, dar de acolo de unde voi fi, am să vă ajut mai mult decît pînă acum!”

  După cum în viaţă, pe cei aflaţi în mari necazuri şi cumplite suferinţe, îi tămăduiai îndată, aşa şi nouă, scump şi Sfînt Părinte, ne dăruieşte mîngîierea ta! Şi ne ajută, ca prin binecuvîntarea ta, să purtăm cu uşurinţă şi răbdare, spre Înviere, Crucea Vieţii

Si precum pe cei ce vin la Sfinţitul tău mormînt îi mîngîi şi le dai  uşurare, mîngîie-ne şi pe noi, cei asupriţi de patimi şi nevoi! Căci cu nădejde te rugăm:

  Sfinte Părinte Arsenie Boca, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!

 O, preaminunate Părinte Arsenie Boca, grabnicul nostru ajutător, cu bucurie îţi mulţumim pentru toate binefacerile primite şi cu dragoste duhovnicească, spre cintire, îţi  aducem din inimă  aceste cîntări:

Preacuviosului Părintelui nostru Arsenie cu bcurie să-i cîntăm!………

…………………………..

 

 

 Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale, ale Tuturor Sfinţilor celor ce din veac au bineplăcut Ţie, pentru ale Puterilor Cereşti şi Îngereşti şi pentru ale Sfîntului Părinte Arsenie Boca, miluieşte-ne pe noi păcătoşii şi neputincioşii!

( Paraclis prelucrat şi adăugit de A R, după Paraclisul original )

 

 

 

   

 

  

Dragul, scumpul şi sfîntul meu părinte, Nicodim Bujor, autorul Acatistului Sfîntului Calinic de la Cernica, un..”ilustru necunoscut”.


                     Dragul, scumpul şi sfîntul meu Părinte,

                                         Nicodim Bujor

             Autorul Acatistului Sfîntului Calinic de la Cernica

un “ilustru ..necunoscut!”-

                              PR Nicodim Bujor

                                               Cap l

                                         Privegherea

Pe 31 ianuarie 2011, luni seara mă aflam la căpătîiul părintelui Nicodim Bujor, la “catafalc”. I-am citit din Psaltire. Şi eu! Doamne, Slavă Ţie!…

Părintelui îi plăcea să-i citesc. Ştiam asta! Din repetatele vizite pe care i le făcusem, vreme de 6 ani, la Ploieşti. Aşa că, am făcut tot posibilul să mă “infiltrez” printre ştiutorii de carte şi printre “purtătorii de veşminte”, printre preoţii şi monahii prezenţi, printre rubedeniile şi apropiaţii lui, şi i-am dedicat, pe ultima sută de metri, o catismăntreagă! Slavă Tie, Doamne! I-aş fi citit pînă-n zori!!!…

Stăteam printre “nuntaşi” şi nu-ndrăzneam să ies în faţă, pentru că: nu aveam “haine de nuntă!” Nu-ndrăzneam să mă duc să-l îmbrăţişez. Să-i sărut mîinile cu care mă binecuvî-ntase de atîtea ori! Mîinile lui, cu care făcea adevărate tămăduiri trupeşti şi sufleteşti, doar la o atingere! Mîinile, minunatele lui mîini, pe care, doar ce le atinsese de trupul meu -încovrigat şi înţepenit de paralizie-, ridicîndu-le mai apoi spre CER, dimpreună cu glasul său firav, spre binecuvîntare, că mă şi ridicase din patul bolii, în Ziua întîi a Paştelui 2005!…

Mîinile cu care mi-a dat -şi îmi dă!!!- mie, părintele Nicodim Bujor, atîtea Sfinte Binecuvîntări!

Nu-ndrăzneam să înaintez, din cel puţin două motive. Nu eram îmbrăcată conform cu starea momentului ( plecasem în fugă de le serviciu, după terminarea programului de 12 ore ) şi, mai apoi, mă temeam de stareţul nou instalat precum “cineva”de tămîie. Nu voiam să deranjez! Nu acum!..

Era acolo o “nouă orînduială” …care-mi “ucidea” orice speranţă. Călugării intrau în faţă. Apoi neamurile şi cei mai apropiaţi dintre apropiaţi. Cum să deranjez aşadar? Nici prinoasele pe care le dusesem, spre cinstirea părintelui, nu îndrăzneam să le scot la vede-re. Pentru că acolo nu erau mese. Era doar sicriul -pus pe o masă, pe post de catafalc- şi puţinii apropiaţi care reuşiseră să afle de “eveniment” şi-şi făcuseră apariţia la căpătîiul părintelui. Fiindcă eu cunoşteam, oarecum, “locurile” pe-acolo, prin Mănăstire, am încercat “ fac rost” de-o masă, dar un călugăr, străin mie, “m-a pus la colţ”. Şi-acolo am rămas multă vreme, suspinînd în sîn şi suferind în tăcere, precum un cîine pribegit. Eram, oarecum, stingherită. În alte împrejurări i-aş fi pus eu la index! Dar acum, în împrejurarea dată, am preferat să mă fac mică-mică şi să devin asemenea părintelui meu drag şi scump: silenţioasă!

Aş fi vrut să ies în faţă şi să strig: plecaţi de-aici! Plecaţi cu toţii! Voi nu vedeţi că eu sint aici? E al meu ! Al meu, nu al vostru!…Dar..n-aveam niciun drept!…

Cine eram eu?

Un oarecarr! Unul din mulţime!

Şi-mi venea să mai strig unora: Plecaţi de-aici! Ce vă tot fanfaroniţi atîta? Ce-i aicea? Circ?…

Dar, nu puteam! Nu puteam să-i fac părintelui meu drag şi scump –şi sfînt–  una ca aceasta!!! El niciodată nu ne dădea pe faţă “năzdrăvăniile”, aşa că nu era să fac eu acum una ca asta! Să-i dau pe faţă pe farisei???…Pentru nimic în lume n-aş fi putut să-i fac asemenea supărare părintelui…Drept aceea, m-am făcut mică şi-am tăcut, suferind în inima mea pentru “nedreptăţile” ce i se făceau celui care n-a supărat, niciodată, pe nimeni!…Cît şi pentru “nedreptăţile” ce mi se făceau, fără ca cei din jur să ştie măcar că mă nedreptăţesc…

O, scumpule şi drag părinte, Nicodim Bujor! Nu este zi dată mie de la Dumnezeu să nu-ţi sfinţesc pomenirea! Nu este zi în care să nu-mi răsune-n urechi toate binecuvîntările sfinţiei tale, cu care Dumnezeu a bucurat inima mea cea săracă şi îndurerată de atîtea necazuri, de ZDROABE şi neputinţe! Nu este zi în care să nu-mi amintesc şi să simt că: exişti pentru mine! Şi nu este zi, nici ceas, în care eu să nu dau Slavă lui Dumnezeu, Cel Care m-a binecuvîntat pe mine cu bucuria de-a primi acele minunate, UNICE, Sfinte Binecuvîntări de care-am avut parte!

Scump şi drag părinte, Nicodim Bujor, îţi mulţumesc acum pentru tot!

Îti mulţumesc acum, pentru că n-am mai ajuns să vin şi să-ţi mulţumesc! Şi n-am venit, pentru că nu credeam că pleci!…

Ştiam că “vei pleca”, dar îmi refuzam mie însămi aceasta. Credeam că dacă nu vin, şi dacă nu vin o zi, două, nouă, nouăzecişinouă…mă vei aştepta aşa…pînă la sfîrşitul veacurilor!! Şi aşa, amăgindu-mă eu însămi, zi de zi…într-o zi…team pierdut! Team pierdut tocmai pentru că: nu voiam să te pierd!!! Şi am pierdut clipa în care ţi-aş mai fi putut spune, încă şi încă o dată: cît TE IUBESC!

Mă consolez cu ideea că ai reţinut măcar ceea ce ţi-am zis în acea zi de sfîrşit de octombrie 2010, în pridvorul chiliei de la Mănăstirea Cernica, cu două luni înainte de …”plecare”. Şi mă consolez la gîndul că ştiai, şi ştii, că te am în inima mea şi eşti aici, cu mine, mereu prezent!…

Ştiai de ce voiam să vin cît mai des la Ploieşti. Ştiai de ce o boscorodeam, în sîn, pe dna Mia ( Domnul să mă ierte!; Dumnezeu s-o odihnească în Pace! ), pentru că-mi era oprelişte uneori, cînd venean şi-mi spulbera toate sentimentele, toate trăirile…făcîndu-mă să aştept în..antecameră, chiar şi cîteva minuţele, care mie-mi păreau lungi cît veacul…

Mă consolez, drag, scump şi sfînt părinte Nicodim Bujor, la gîndul că ştii că eşti SPECIAL pentru mine!

Mă consolez la gîndul că, sfinţia ta, a îngăduit şi mîinilor mele să te hrănească! Îţi mulţumesc! Fiindcă-mi umpleai sufletul de mîngîiere şi de bucurie cînd făceai aceasta! Mai ales că te simţeam “complotînd” -cînd îţi strecuram, direct în gură, fructe proaspete ( din primul rod al anului )-, acoperindu-mă ca să nu mă prindă dna Mia. Şi păpuşoiul!! Era rod nou, părinte, şi-ai poftit! Iar eu te-am hrănit în ascuns, cu boabe de porumb fiert…

Şi mă consolez la gîndul că, da, am putut să-ţi aduc, în acea ultimă seară, la Cernica, un ultim PSALM! Un omagiu adus prieteniei noastre tainice şi…trainice!!

Nu uit cum s-au întors capetele celor prezenţi acolo, la catafalc, cînd eu, în blugi şi cu capul descoperit -cum plecasem de la serviciu- m-am postat în dreptul maicii care citea din Psaltire!  M-am postat foarte-foarte aproape de ea!! Şi-am stat acolo, stîlp, preţ de peste jumătate de ceas! Iar ea, “femeia în negru, maica, “nu înţelegea” ce caut eu –una în blugi şi fără basma pe cap!!!– acolo! La căpătîiul unui Avva! Citea, maica, nestingherită, ba chiar “înfruntîndu” în subsidiar, făcîndu-se că nu mă observă, deşi-i stăteam înfiptă-n  “coastă”, precum o ţepuşă!!!…

Te chemam în ajutor, în gînd, şi încercam să-mi fac curaj. Şi pentru că “femeia în negru” sorbea, cu lăcomie, catismă după catismă şi nu dădea semne că s-ar opri, nici că m-ar observa, m-am decis să-mi fac mai simţită  prezenţa, cît şi intenţia. Şi, într-un răstimp, m-am aplecat şi i-am zis franc, femeii, în ureche, ceea ce vreau! Aşa că..într-un tîrziu, pricepînd, ea s-a dat la o parte cu obidă!!! Iar eu, în cea mai grotescă ţinută, m-am prezentat Înaintea Domnului meu Hristos, cu inima ajunsă-n gît, bătînd să-mi spargă pieptul şi ţi-am adus, drag şi scump părinte Nicodim Bujor,..un ultim omagiu! Dar nu cel mai de pe urmă…

TE IUBESC!, părinte drag şi scump, Nicodim Bujor. Sfinte al lui Dumnezeu! Silenţios ai trăit, silenţios ai plecat!!!…

Ai plecat, dar…ne-ai lăsat un dar de MARE PREŢ! Ne-ai lăsat o valoroasă operă: Acatistul Sfîntului Ierarh Calinic de la Cernica! Ni l-ai lăsat nouă, tuturor românilor! Şi celor care n-au avut bucuria de a te fi cunoscut! Dar, ei, te vor cunoaşte de-acum prin mijlocirea Acatistului. Şi îl vor cunoaşte pe Sfîntul Calinic! Îl vor cunoaşte pe CEL Care v-a sfinţit pe amîndoi -pe sfinţia voastră şi pe Sfîntul Calinic-, ÎL vor cunoaşte pe Dumnezeu!

Ai plecat, dar…mi-ai lăsat un milliard de trăiri, de gînduri şi de amintiri frumoase! UNICE!

  Ai plecat, dar…nu m-ai părăsit! Eşti cu mine în fiecare zi! În fiecare ceas! Te port, drag, scump şi sfînt părinte, Nicodim Bujor, în inima mea mereu-mereu!

Binecuvîntat să fie Dumnezeul meu, Cel Care m-a binecuvîntat pe mine cu bucuria de a mă bucura de binecuvîntările sfinţiei tale, sfinţite al lui Dumnezeu, părinte Nicodim Bujor!

 

                                    Înmormîntarea

Înmormîntarea părintelui Nicodim Bujor a fost scurtă, fără fast, făcută în pripă, rapid…pe o vreme cîinească.

Era un ger de crăpau pietrele….iar pe jos o gheţăraie de nu-ţi stăteau piciorele unul lîngă altul în mers, decît dacă erai foarte dibaci în patinaj artistic…Un participant din cortegiul funerar, un preot, a căzut şi şi-a rupt  piciorul, fiind luat cu Salvarea de acolo…

Totul pe jos, era..STICLĂ!!! Fusesem în seara precedentă înmormîntării la Priveghere şi căzusem prin curtea Mănăstirii de cîteva ori -de la poarta Mănăstirii pînă la uşa Bisericii fiind distanţă destul de mare- aşa încît adresasem, în seara aceea, suficiente “cuvinte de laudă” stareţului şi călugărilor care nu se îngrijiseră să presare nişte nisip sau un pic de sare pe alei…semn că puţin le păsa lor de BĂTRÎNUL NICODIM BUJOR şi de cei care urmau să ajungă la Cernica să-l petreacă pe ultimul..drum cît şi de credincioşii care veneau mereu, în număr mare la  Slujbă acolo!!!

N-am participat la înmormîntare. N-am putut! Pur si simplu n-am putut să mă duc să mă uit cum Avva al meu va intra în groapa aceea şi acoperit cu pămînt…

Nu era prima oară cînd aveam “neputinţa” aceasta. Mai avusesem trăirea aceasta şi la altcineva, un apropiat, care plecase la Domnul timpuriu..Prea timpuriu…

Înmormîntările şi mersul la Spital, în vizită la bolnavi, sînt două dintre lucrurile pe care, cu anevoie le fac. Şi dac-ar sta exclusiv în alegerea mea, nu aş face-o niciodată!

Dac-ar fi fost după mine, nici la înmormîntarea părinţilor mei sau la cea a celor doi fraţi ai mei, plecaţi prea de timpuriu, nu m-aş fi dus! Dar, na! Viaţa te obligă uneori, în mod paradoxal, să faci lucruri pe care nu îţi e la îndemînă să le faci!…

Nu mă dusesem la înmormîntare, aşa că am fost scutită să văd, pe viu, nişte “chestiuţe”, pe care le-am auzit, mai apoi, de la persoane de încredere…”chestiuţe” care m-au rănit profound cînd le-am aflat…Ierte-i Domnul! ( Pe principiul că: “poate nu ştiau ce fac!” Deşi..mă-ndoiesc de “neştiinţa” unora!!! )

Cert este că BĂTRÎNUL plecase, cum-necum, să-şi ocupe locul său din Cimitirul Cernica şi locul său de-a dreapta Domnului, unde era aşteptat cu dragoste de Maica Domnului ( pe care părintele Nicodim Bujor a adorat-o şi a cinstit-o cu mare evlavie ) şi  de Sfinţii lui Dumnezeu! Dar, cred că era aşteptat, mai ales, de către Sfîntul Calinic, cel pe care îl cinstise în chip deosebit şi căruia, cu credincioşie, părintele Nicodim Bujor îi alcătuise un dumnezeiesc Acatist! Acatist ce va rămîne peste veacuri, mărturie de credincioşie a părintelui faţă de Biserica lui Hristos şi mărturie de sfinţenie a bunului, smeritului meu drag, scump şi sfînt părinte, Nicodim Bujor!

I-am făcut colivă şi l-am pomenit, după aceea, cîteva zile consecutiv. Am umblat un timp mîhnită, cum nu mai fusesem la niciuna dintre multele despărţiri anterioare de unii dintre cei foarte dragi ai mei…printre care doi fraţi, mama şi tata, plus tatăl lui Erm ( care-mi lăsase un sentiment foarte ciudat, despărţire din aceea cu rupere de suflet, deşi nu-l cunoscusem decît cu vreo două săptămîni mai înainte de plecarea sa la Domnul. Acum mă gîndesc că, poate tocmai asta fusese tragedia, care mai apoi, s-a transformat pentru mine şi pentru Erm, într-o…dramă! Că nu-l cunoscusem şi nu ajunsesem la tatăl lui, la Spital, mai din vreme, la timp, ca să-l putem salva!!!, salvîndu-ne, oarecum, şi pe noi!…).

Am suferit şi sufăr după plecarea Părintelui Nicodim Bujor, precum un cîine căruia i-a murit stăpînul şi nu mai are cine să-l mîngîie…

Ajung la el, la locul din cimitir, arar, după cum rînduieşte Domnul… iar din pomelnicele mele este nelipsit, alături de cei dragi ai mei, care, şi ei, au fost chemaţi -unii prea de timpuriu!!- şi au plecat la Domnul! Candela  aprinsă pentru părintele, încă din 2005, din ziua în care l-am cunoscut, cînd era în viaţă, nu se stinge niciodată. Arde lîngă fotografia făcută atunci, fotografie în care BĂTRÎNUL nostru ne binecuvîntează pe toţi ce prezenţi atunci, acolo. Fotografia aceasta este cea prin care…comunic cu părintele meu drag, scump şi sfînt, Nicodim Bujor! Prin intermediul ei ştiu dacă sînt în regulă sau nu! Ştiu dacă se va întîmpla ceva rău sau ceva bun în viaţa mea! Dacă voi avea bucurii sau tristeţi! Privindu-l, în fotografie, atunci cînd merg să verific flacăra candelei şi să-i adaug ulei, părintele îmi transmite stări diferite. Nu întotdeauna le percep atunci pe loc. Dar, nu trece multă vreme şi…înţeleg!!!

Cele mai importante trăiri legate de părintele Nicodim Bujor mi le exprim public pe  Blogurile mele sau le mai dezbat cu cîte cineva care l-a cunoscut. Dar sînt şi lucruri pe care doar părintelui Nicodim Bujor şi lui Dumnezeu le pot împărtăşi!…

Binecuvîntat fie Domnul Dumnezeul meu, Care m-a binecuvîntat cu bucuria de a-l fi întîlnit pe bunul, blîndul, dragul, scumpul şi sfîntul meu părinte, Nicodim Bujor!

Binecuvîntat fie părintele Nicodim Bujor între Sfinţii lui Dumnezeu!

Antoaneta Rădoi -de la Vrancea

( Volumul este înTipografie şi va apărea pe 30 ianuarie 2015, cu ocazia comemorarii a 4 ani de la plecarea la Domnul a părintelui meu drag, scump şi sfînt, Nicodim Bujor. Volum ce i-l dedic cu nepreţuită dragoste! )

Dragul, scumpul şi sfîntul meu părinte, Nicodim Bujor, autorul Acatistului Sfîntul Calinic de la Cernica, un..”ilustru necunoscut”.


          Părintele, fructele şi..porumbul  fiert

poya bn bn bn cu Md si alte si pr Nic Buj

Plecăm la Ploieşti! La părintele. Cineva vine de-acasă cu porumb fiert. Nici nu ştiu de

unde-l luase, că nu era încă vremea lui. Era devreme pentru porumb. În fine!..

Mîncăm fiecare pe săturate. Şi mai rămîne o bucată de  porumb. Fata care adusese po-rumbul, îi tot îmbia, rugîndu-i  pe rind, să ia careva, să mănînce şi acel porumb, ca să nu mai rămînă şi din cauza căldurii să se strice, că “era păcat!”, zisese ea. Dar niciunul nu-l mai voia. Şi-atunci îi zic solemn:

– Flori ( aşa o cheamă pe fată ), dragă! Nu  te mai ruga de “filfizonii” ăştia să mănînce porumbu’! Nu vezi că ai de-a face cu nişte “nobili”? Pune-l bine!, că-l manînc eu, cînd a-jung la Ploieşti. Ştii că-mi place de mor, porumbul fiert, dar..nu pot să mănînc acum! Tre’ să fiu atentă la drum ( ca să vă duc în siguranţă la Bătrînul )!..

Şi pune Flori, “bine” porumbul. Atît de bine încît, la Ploieşti, nimeni nu şi-a mai adus aminte de existenţa vreunui porumb…

Ajungem la Ploieşti. Intram la părintele! Era afară, în curte, sub nişte pomi, într-un scaun din acela de lemn, tip balansoar. Ne-am “năpustit” asupra lui, toţi, cu mic, cu mare, să “prindem” binecuvîntări, să-l îmbrăţişăm, care mai de care mai abitir, şi să prindem locuri “mai în faţă”. Ne-am aşezat, apoi, cuminţei pe scăunele ( ca la Grădiniţă! ), în jurul părintelui, şi ne-am pus pe “dialog”. Ne-a pus să-i citim Acatistul Sfîntului Calinic, pe rînd, fiecare cîte un Condac şi un Icos. De fiecare dată, mie îmi revenea mai mult. Nu dădeam cartea mai departe pînă nu zicea părintele. Citeam fiecare, pînă ne oprea părintele şi dădeam cartea celui pe care-l indica sfinţia sa. Indica un altul, ca mai apoi, să revină la mine. După care, la final, îmi dădea nota 10, mă îmbrăţişa, îmi aducea laude pentru intonaţie şi pentru cursivitatea lecturii şi mă binecuvînta. Asta îmi umplea sufletul de bucurie! Mă simţeam ca la şcoală, în clasa 5-a, la Serbarea de Sfîrşit de An, unde recitam solemn “Moartea Căprioarei”, “Noi vrem Pămînt” sau “El Zorab”, poezii care-mi plăceau mult şi pe care le recitam cu patos, din toţi rărunchii, de răsuna întreaga încăpere ( fără microfoane ), spre mulţumirea dirigintelui meu ( un vajnic perfecţionist, profesor de Limba Română -pe care o stăpînea la cote maxime- şi-un mare gramatician ), spre bucuria părintilor mei şi spre mîndria mea!!!…( Eram la concurenţă cu fata primarului, cu-a felcerului, cu băiatul unui învăţător, cu verişoara mea, a cărei mamă era educatoarea de la Grădiniţă…iar eu eram fata…Inspectorului bancar!! La altele “ mai luau” colegii, dar la recitare şi la bătut mingea cu băieţii, niciodată!!!… )

Îi luam mîna părintelui şi i-o sărutam ( ceea ce nu fac, de regulă ), după care o păstram, strînsă în mîna mea…Nu-mi venea să mă dezlipesc de el…La un moment dat îi căzuse papucul din picior. Se căznea să-l recupereze, în timp ce ne vorbea. Eram în dreapta lui, aproape lipită de el. M-am aplecat şi am recuperat papucelul. Avea nişte picioare mici-mici, albe-albe. N-avea nici urmă de vinişoare. Părea imaterial! M-am aplecat şi încălţîndu-l, i-am sărutat picioarele…Aşa am simţit! …

Personal, n-am aşa o evlavie excesivă, faţă de preoţi. Îi cinstesc aşa după cum am fost   educată de către părinţii mei. Cu precădere de către mama mea, care a şi cîntat în Strană,

la Biserica din sat ( fără să pretindă sau să aştepte, vreodată, vreo plată -aşa cum “se poartă” în ziua de azi! Se duc ăştia, acum, să cînte, unde-s mai bine plătiţi!, că de’, viaţa “e scumpă!”; iartă-mă, Doamne, că uite, iar “am judeca!”-), toată viaţa ei. Am pentru preoţi respect, ca pentru un învătător, dacă-l simt că e învăţător. Dar nu “ omor” cu sărutatul mîinii! Nicidecum! Arar fac acest gest. Şi dacă-l fac, apoi… preotul acela tre’ să fie unul de mare cinste!!! ( în opinia mea )…Îi “analizez” profund! Le fac ANALIZĂ de VALOARE instantaneu! Îi trec prin sita cugetului meu şi nu-i “cruţ”, orice-ar fi! Aşa că, gestul meu, acela de a-i săruta părintelui Nicodim Bujor, pînă şi picioarele, spune mult…

Părintele ia la rîndul lui mîinile mele, şi le duce într-un gest ce m-a lăsat cu gura căscată.

Voia să-mi sărute mîinile! Luată prin surprindere, abia de-am avut timp să-mi retrag mîi-nile, spunînd un NUuuu răspicat, solemn.

Ne-am continuat “taifasul”, în curte sub pomi…

Vară!..Cald!..Senin! Pomi! Flori!…Alături de părintele Nicodim Bujor!!! Ce altceva ne-am mai fi putut dori?

La un moment dat, după ce m-am asigurat că “bodyguardul” ( dna Mia!!! ), a dispărut din zonă, am scos “discret” caisele. Le cumpărasem în drum, special pentru părintele ( Totdeauna îi aduceam fructe. Şi flori! Negreşit flori! Odată i-am adus şi…alune!!! Era să “ omoare” dna Mia!!!…). Scoteam sîmburele de la caisă, disparam părţile şi, bucată cu bucată, una cîte una, i le băgam direct în gură părintelui. Părintele le mînca, cu bucurie, minunîndu-se de dulceaţa şi de prospeţimea fructului. Iar eu mă bucuram, ca un copil, căruia i s-a cumpărat “jucăria preferată!”

– Vă plac, părinte?, îl mai şi întrebam, de parcă nu se vedea limpede.

  – Daaa. Sînt grozave!, copii. S-au făcut fructe bune anul acesta! Spre Slava lui Dumnezeu şi-a Maicii Domnului!”, zicea părintele. Şi nu rata “ocazia” să sublinieze, încă o dată că: “Toată guvernarea lumii a lăsat-o Mîntuitorul Hristos, Maicii Sale, Fecioara Maria!” Şi continua:

Copii, să nu încetaţi să vă rugaţi Maicii Domnului! În orice necaz v-aţi afla! Chemaţi-o în rugăciunile voastre, şi Ea vă va acoperi cu Sfîntul Ei Acoperămînt! Şi nu uitaţi, să-l cinstiţi pe Sfîntul Calinic de la Cernica, pentru că este mare Sfînt şi mare Făcător de Minuni! Că mult lucrează Dumnezeu prin Sfîntul Calinic! Chemaţi-l în rugăciunile voastre, şi el vă va ajuta! Iar eu -completa Bătrînul nostru– mă voi ruga pentru voi, împreună cu Sfîntul Calinic!!“  Şi înca multe altele, ne mai povăţuia părintele, dar..nu le mai ţin minte acum pe toate…

– Mai vreţi, părinte, un pic de caisă? Sau, poate vreţi puţină banană?, îl mai întreb.

 Ce frumos! Ce frumos s-a făcut porumbul anul acesta!, zicea părintele ca pentru sine, omiţînd să-mi dea răspuns la ceea ce-l întrebasem. Eu nu ştiam cît să-i dau. Părintele nu mînca mult de obicei. Ciugulea precum o vrăbiuţă. Dac-ar fi fost după mine, eu l-aş fi îndopat, în neştire, ca pe curcanii puşi la îngrăşat!! Dar nu-ndrăzneam! De teamă să nu-i fac rău.

– Da, părinte. Foarte frumos! Am văzut lanurile verzi, frumoase, din şosea, venind în-coace!…Vă mai dau un pic de caisă?, părinte. Sau doriţi banană? V-am adus şi banane. Şi căpşuni, părinte!, îl sucăleam eu.

Tare frumos s-a făcut porumbu’ anul acesta!, repeta “bătrînul”, absent parcă, la întrebările mele…

Mai să fie! Ce-i tot trage-ntruna cu porumbu’?, mă întrebam nedumerită. Io-i aduc bana-ne. Îi aduc căpşuni şi caise, producţie  “number one”…şi “Moşului meu” îi arde de..porumb!!, îmi ziceam nedumerită şi chiar înciudată. Şi tot frămîntîndu-mă eu să pricep, dintr-o dată m-a “străfulgerat” un gînd: aaa, porumbu’ din maşină!!…Măi să fie! Care va să zică, “ne-a depistat!!” Noi mîncaserăm porumb pe drum şi lui nu-i aduseserăm! Mari “mocofani” mai  sîntem!!! Dar…cui i-ar fi trecut prin cap să-i aducă porumb fiert???…

– Măi, aţi mîncat porumbul ăla careva? Porumbu’ de i-am zis lui Flori să-l păstreze pentru mine?, îi întreb, pe “netrebnici”, mai mult prin semne.

– Nuuu fată!, îmi răspunde Johan ( “liderul”), fiind mereu “pe fază” şi gata să fie ser-viabil.

– Atunci, du-te ”netrebnicule”, şi adu-l aici, la Curtea cu Juraţi!, îi zic aruncîndu-i cheile maşinii. Nu “vezi” că e..”cerinţă??”…

Se duce Johan şi aduce porumbu’. Mi-l aruncă şi-mi face cu ochiul, şugubăt, să fiu cu luare-aminte la “bodyguard”…Fi-ţi şi voi atenţi!, îi răspund prin gesturi surdo-mute. Iar eu voi face “treaba murdară!!!…le zic “neisprăviţilor”, arătîndu-le, prin semne, să “păzească”, cu străşnicie, uşa dinspre unde ar putea veni…”pericolul”( Dna Mia!!!; iarta-mă, dna Mia! )…

Strîng în pumn 2-3 rînduri de boabe de pe bucata de porumb şi i le “plasez”, direct în gură, părintelui. Surprins, n-are-ncotro, mestecă şi apoi se minunează:

Mmm! Mmm!…Da’ bun mai e!!!…V-am zis eu copii că s-a făcut bun porumbu’ anul acesta!!!Măi copii, măi!! Măi copii, măi!!!…şi continua: “Mare eşti, Doamne, şi minunate sînt lucrurile Mîinilor Tale! Niciun cuvînt nu este îndeajuns, spre slava Măreţiei Minunilor Tale!

– Mai vreţi, părinte?, îl mai întreb, după ce i-am tot îndesat, în gură, boabele de porumb, cu nemiluita…Dar, n-apuc să sfîrşesc întrebarea că apare dna Mia, în uşa bucătariei de vară!!! Gata cu “cimilitura!”, mi-am zis. Dacă m-a văzut ”Agentu’ Vip”, mi-am cam dat foc la valiză!!!..Pot să-mi fac bagajele, singură! Pot să-mi dau singură “cartonaşul roşu!!!”, îmi umbla-n minte “scorpionul”. Şi, nu ştiam cum să mă fac, mai repede, mică-mică şi să dispar sub “parimantilili” părintelui…

– Ce faceţi măăăiii?..Ce faceţi măăăiii?, ne apostrofează, baritonal dna Mia. Apoi zice, îi zice, asurzitor, părintelui:

– Păăărinte, ce faci? Ştii că n-ai voie porumb! N-ai voie fructe…n-ai voie…aia şi n-ai voie  aia!, sublinia dna Mia, înşiruind o listă lungăăă…lungăă…de “n-ai voie, părinte!!!”…Dar, uite că eu tocmai îţi fierbeam porumb!, părinte, zice ea, la finalul “prelegerii”…

Offf!!!, de n-ar mai fi şi dna Mia asta!!!” Ne-a stricat “chermeza!”, îmi ziceam în barbă. Şi unde mai pui că m-a şi văzut! Acum ştie că eu sînt “inculpata” şi ..adio vizite la părintele, Antoaneto!!! Na! Vezi acum, cum mai faci s-o dregi! Dacă mai poţi!!! Şi cum adică: “n-ai voie, părinte”, dar..”eu tocmai îţi fierbeam  porunb”, că nu-nţeleg??! Hmm!!! Ba-nţeleg eu, prea …bine!! Hai, acum să taci şi să te faci micăăă-mică, Antoaneto! Restul e ..”poezie”, mi-am zis, şi..am tăcut mîlc!

Cu dna Mia nu ne prea mergea. Femeia era cam dintr-o bucată! Nu ne menaja ( dar nici noi pe ea!!! )! Plus că mai era şi pe “teritoriul” ei! Cum să-i zici una de să se audă “cîinii în Giurgiu?” Uneori tare aveam poftă să-i cam zic!! Dar, mă gîndeam că, nu mă puteam lipsi de prezenţa părintelui meu, scump şi drag, Nicodim Bujor, prea multă vreme. Aşa că …mă înfrînam (  cu greu!! ) şi…tăceam. Ba, uneori, îmi mai ceream şi scuze stăruitor!! …O, Doamne, numai Tu ştii de cîte ori şi cît am ”sudălmito!” Biata de ea! Nu-i eram DELOC recunoscătoare pentru efortul pe care femeia îl făcea, pentru a-l îngriji, cu atîta devotament, pe părintele. Nu-mi păsa mie ( biata de mine! ), nici măcar de faptul că, desigur, nu-i este nici dumneaei prea comod, mereu-mereu, cu-atîta lume care se perinda zilnic, inoportun, prin casa ei. Şi nici că noi, neisprăviţii, ne duceam în turmă, la ore la care ar fi trebuit să stăm cuminţei pe la casele noastre şi să-i lăsam să-şi tihnească odihna.

Nu! Nimic din toate astea nu mă “pasionau” atunci! Eu ştiam, doar că: TRE’ L VĂD PE PĂRINTELE! Atît şi nimc mai mult!…Nici mai puţin…

Doamne, nădăjduim că, în marea TA milostivire, ne vei ierta pentru “neputinţele” noastre! Şi nu ne vei înscrie la păcate!!…Şi doamna Mia, dacă vei citi cumva şi vei “descoperi” cele ce noi neisprăviţii le gîndeam atunci, ca nişte dobitoace necuvîntătoare, ce sîntem să ne ierţi! Pentru că ştim că de nenumărate ori te-am supărat! În nevoia noastră de prezenţa părintelui, noi nu mai vedeam altceva în jur! Iartă-ne, Doamna Mia!

În fapt, dna Mia, era ( am auzit că ar fi plecat la Domnul; Dumnezeu să-I primeasă drept Jertfă, toate! Şi să ne ierte şi pe noi pentru isprăvile noastre! ) un om bun. Grija ei, nemăsurată, faţă de sănătatea precară a părintelui, o făcea însă, cel ami adesea să se poarte cu noi ca o zbiroaică ( drept pentru care uneori o “dezmierdam”: “Cruella”, “Bodyguardul”, “Agentu’ M” sau “patriarhul” părintelui. Bineînţeles, că ea n-a ştiut niciodată asta..). Dar, întotdeauna, lăsa de la ea, după ce ne bruftuluia bine mai întîi şi pînă la urmă plecam de acolo bucuroşi, cu îmbrăţişări şi strîngeri de mînă şi cu pace!

..Abia la finalul vizitei “vedeam” noi partea ei cea bună!…

              Antoaneta Rădoi -de la Vrancea

Dragul, scumpul şi sfîntul meu părinte, Nicodim Bujor, autorul Acatistului Sfîntul Calinic de la Cernica, un..”ilustru necunoscut”.


                                 Capitolul 2

Pr Nic Buj, Leon si Anto

          Binecuvîntarea părintelui Nicodim Bujor

Duhul Înţelepciunii, Duhul Răbdării, al Blîndeţii, al Gîndului Curat… toată Darea cea Bună şi tot Darul Cel Desăvîrşit de la Dumnezeu, Pogorîndu-se de la Părintele Luminilor!, să te acopere pe tine copilul meu!”…

Acestea erau, în mare, cuvintele cu care era întîmpinat fiecare, atunci cînd îi trecea pragul părintelui. Aşa ne întîmpina, iar şi iar, pe noi, o trupă de neisprăviţi -între 7 şi 12, la număr-, ori de cîte ori descindeam, inoportun, în “teritoriile” părintelui Nicodim Bujor. De fiecare dată, cînd ajungeam la el, de cum îi treceam pragul, părintele ne întîmpina cu multă căldură, cu blîndeţe, cu chip luminos şi cu dragoste nemăsurată, ceea ce, personal, îmi umplea sufletul de bucurie. Era totdeauna primitor de oaspeţi! Fie ei şi “nepoftiţi”, aşa cum era trupa noastră…Răbdarea părintelui mă găsea de multe ori descoperită, căci era asemenea unui martir…părintele fiind foarte bolnav, iar noi nişte mici dar mulţi asasini. Îl găseam adesea în aşternut, palid şi “moţăind” ghemuit. Probabil că avea şi dureri, dar nu s-a văitat niciodată. El doar îşi cerea scuze că ne primeşte ..ghemuit. Apoi îşi începea binecuvîntarea cu glasul său firav dar cu solemnitate şi angajament… îmbrăţişîndu-ne călduros, pe fiecare, sărutîndu-ne pe frunte şi însemnîndu-ne cu SEMNUL CRUCII! Acum deveneam ai lui! Şi prin mijlocirea lui, ai lui Dumnezeu!…

           Vizitele la Ploieşti

Descindeam la Ploieşti ( oraş în care şi-a petrecut părintele Nicodim Bujor, mulţi ani  din existenţa sa ), destul de des ( dar nu atît de des pe cît ne-am fi dorit noi!!!),

aproape de fiecare dată, cu o “gaşcă” de vreo 7-8, uneori chiar şi 12 ( Cifra maximă “admisă” de “capacitatea” Break-ului meu, cu port-bagaj cu tot, cînd “necesitatea” o impunea şi …o impunea cam des!!! ), deoarece nu mă înduram să lipsesc pe vreunul de binecuvîntările părintelui…deşi…sincer, le-aş fi păstrat, doar pentru mine!!! Şi nu nea-părat binecuvîntările, cît pe părintele cu totul. Îl îndrăgisem încă din prima clipă şi sim-pla lui prezenţă era pentru mine o reală binecuvîntare…

Părintele, deşi foarte-foarte bolnav şi destul de înaintat în vîrstă ( avea 90 de ani cînd l-am cunoscut ), ne primea cu dragoste şi cu bucurie şi ne binecuvînta cu largheţe sufle-tească, după care ne puneam pe “taifas” duhovnicesc. El ne vorbea despe una, despre al-ta, iar noi eram ca nişte albinuţe care aveau de unde să culeagă nectar, de îndată ce FLOAREA  îşi deschidea petalele…Nu eram noi prea hărnicuţe, dar..mila lui Dumnezeu!

Apoi plecam zburdînd ca nişte miei, bucuroşi de “roadele” culese şi de revărsarea de bucurie cu care primeam aceeaşi, invariabilă, inconfundabilă, SFÎNTĂ binecuvîntare: ”Duhul Înţelepciunii, Duhul Răbdării, al Blîndeţii, al Gîndului Curat …Toată Darea cea Bună şi tot darul cel desăvîrşit, de la Dumnezeu, de la Părintele Luminilor, să se pogoare peste tine copilul meu!”…

     Gaşca; Radarul şi…radarul; “Descoperiri” şi poveţe

Nu ştiu cum se făcea, că oricît mă străduiam şi oricîte strategii inventam ca să pot ajunge măcar cu mai puţini, măcar în trei-patru, la părintele, de fiecare dată, ca un făcut, se strîngeau la “Johan” acasă ( punctul  de plecare ), cu mult mai mulţi decît numărul locurilor maşinii mele şi de fiecare dată, în drumul meu spre Ploieşti, eram în culpă, încălcînd flagrant Legea Circulaţiei, căci aveam, oficial, doar 5 locuri  pentru pasageri, iar eu îi înghesuiam pe toţi, ca pe cartofi, pe banchete, pe sub banchete şi prin…portbagaj, căci niciunul nu renunţa la a merge la Bătrînul şi zadarnic îi ziceam lui “Johan”:

-“Netrebnicule”, vin în mare viteză să te iau la “Bătrînul”. Vezi, nu mai trîmbiţa la în-treg cartieru’ că plecăm la Ploieşti, că te crăppp!!!..El, îmi răspundea, invariabil:

– Daa..a… Merge numai “Xtela” ( nevastă-sa ). Da’-l luăm şi pe Florin cu pruncii şi nevasta, pe Maria cu “smărăndiţele”…şi…că sînt aici, la noi…

– Nu-mi pasă de nimeni!!! Acum,“strecoarăte”, din casă, ieşi şi aşteaptă-mă la colţul străzii, că nu mai vreau să iau pe nimeni, de data asta! Am o “vorbă” să-i zic “bătrînului”, şi-i musai să merg fără “tămbălău”, fără “trupa de şoc!” În 10 minute ajung la  Cocărăscu!, îi ziceam. Aşa că: fă bine şi vino, la colţ, singur! Numai tu! Mă auzi?

– Da, fată! Numai eu!

– Slavă Domnului că ai priceput, “căpcăunule!, îi ziceam, şi-o tăiam la drum, strecurîn-du-mă “graţios” printre benzi, spre Cocărascu, pe Griviţa, ca să-l iau pe “netrebnic”. El era ghidul meu! Ştia drumul la părintele. Eu, deşi fusesem de N ori, nu reţinusem numele străzii unde locuia, nici puncte de reper nu-mi luasem. Drept urmare, nolens-volens, trebuia să merg în “tovărăşie”…

Tot el, “Johan”, mă dusese pentru prima oară la părintele Nicodim Bujor -spre Slava lui Dumnezeu!-. Şi pentru asta îi port recunoştinţă, deşi nu i-am mărturisit niciodată. “Netrebnicul!!!…” O să afle acum! Pe această cale… O să se mîndească nevoie-mare!!!.. Ori îmi mai dă o “blagoslovenie”, marca: By Alexie!..Domnul cu mila asupra mea! Şi asupra lui! Că avem mare nevoie!!!…

Dar la colţul străzii nu mă aştepta nimeni. Oi fi ajuns prea devreme!, îmi ziceam în sinea mea. Ia să cotesc, să intru pe Cocărăscu!…

Ajungînd în dreptul imobilului, trăgeam maşina cît mai aproape de trotuar pentru că strada era îngustă şi cu sens unic. Scoteam capul pe geam să mă uit în sus spre ferestrele “amicilor” mei. De sus, de la fereastră, îmi făcea bezele “Xtela”, nevasta “netrebnicului”, care, cu zîmbet larg, senin, mă îmbia să urc. Mă aştepta cu masa pusă  -de fiecare dată- şi cafeaua pregătită. Cum altfel?!!..( Făcea femeia asta o cafea, de numa’-numa’! Şi-o mîncare!! Mmm!!..-Mai tîrziu am “descoperit” şi “secretul”, dar…mult prea…tîrziu!…)

Mîncam hulpav, grăbit, ca să-mi fac mai mult timp pentru cafea. Singurul timp în care

nu zoresc: băutul cafelei! Mîncam, aşadar, repede, savuram “minunăţie de cafea”, după care îi zicem “netrebnicului”:

– Hai să-i dăm bătaie, că-mi pierd şiru’! Ş-apoi n-o să mai ştiu ce voiam să-i zic  “Bătrînului”…

– Stai, fată!, că n-a ajuns Maria. Ia vezi, “Xtela”, sun-o pe Maria şi spune-i că dacă nu intra pe uşă în secunda doi, o ia “mama cucului!”…

Xtela” se comforma rapid, şi, pe dată, “făcea rost” de “una bucată  Maria”, ”escortată” de cele “două bucăţele” ale ei: fiicele! “Smărăndiţele popii!!” Slavă Ţie, Doamne!, îmi ziceam, încercînd să-mi păstrez, oarecum, calmul…Bine că nu-s decît două!!!  ( Oricum făceau cît zece!!!)…

– Păi, nu era vorba că nu mai vreau un batalion, “escortă”, la drumul ăsta?, îi ziceam “netrebnicului”, trăgîndu-l deoparte, ca să nu audă “restul lumii”…

– Lasă-i, fată, să meargă, că au -şi ei- nevoie!!..mă copleşea el, cu zicerile…

– Bravos!! Ce-mi pasă mie?! Tu nu înţelegi că am O TREABĂ cu BĂTRÎNUL? Fierbe sufletu-n mine! Abia de am încropit 35 de lei ( în 2005 ), pentru 10 litri de benzină, şi tu, “netrebnicule”, îmi umpli maşina cu “neisprăviţi” să-i car? Şi mai iei şi plozii Mariei, să-mi împuie capu’ pînă la Ploieşti şi-napoi!!! Să ştii că nu opresc pe drum! …M-am săturat!!, îi ziceam cu obidă. Data viitoare, nu mai mergi nici tu! Nici “Xtela” ta! Plec singură!…SINGURĂ!!!

I-am zis asta, apăsînd silabele şi-am ieşit fulger din casă, trăgînd uşa după mine, nu înainte de a le spune tuturor, răspicat:

– Care nu-i în maşină cînd bag cheia-n contact, rămîne de căruţă! Să n-avem vorbe! Şi, nu uitaţi: faceţi-vă “nevoile”, că nu facem popas!…

– Aş!! N-aveam nicio şansă să pot pleca neînsoţită, pentru că toţi săreau ca arşi, aler-gînd, împiedicîndu-se unii de alţii pe scările înguste, în spirală, înghesuindu-se care mai de care să ajungă mai întîi în maşină şi să apuce un loc pe canapea. Cei mai molatici făceau drumul, pînă la Ploieşti şi-napoi, înghesuiţi printre banchete, iar leneşii, în port-bagaj. Şi nu ştiu să le fi fost ultra-comfortabil!! Dar, din dorinţa de-a ajunge la părintele Nicodim Bujor, suportau “tortura”…Eu nu-i cruţam. Goneam cît putea autohtona mea ( aveam, pe atunci, o Dacia Break, gri-metalizat, făcută pe comandă, într-o vreme cînd fusesem şi eu în bani!!!, prin 2004, înainte de paralizia mea…), şi n-o slăbeam nici măcar în “Zona Crepusculară” ( Bărcăneşti-Prahova), unde Poliţia Rutieră  ”plantase” succesiv vreo două-trei radare, aparate care mă “luau la ochi” de fiecare dată, fară nicio excepţie ( ba o dată, m-am trezit acasă, la vreo trei săptămîni după vizita noastră la părintele, cu “trei felicitări în plic”, toate emise în aceeaşi zi, made:  by Poliţia Bărcăneşti! Intervalele orare erau 4-7 minute distanţă. Măi să fie!!!..Şumahăr autohton!!! Nu le-am “onorat” nici în ziua de azi!…)…

Eram nerăbdătoare să ajung cît mai degrabă şi zoream cît putea motorul maşinii. De cum ajungeam, părintele ne îmbrăţişa şi ne binecuvînta, luîndu-ne, pe fiecare, cu ambele lui mîini făcute căuş în jurul capetelor noastre, şi începea: “Duhul înţelepciunii, al răbdării, al gîndului curat…”. Apoi ne făcea Semnul Crucii pe cap şi ne săruta pe frunte, după care, noi ne aşezam în faţa părintelui, pe nişte scăunele, ca la grădiniţă şi ..tăceam.

Tăceam!!! De parcă merseserăm pînă acolo ca să tăcem. Aproape că ni se auzeau răsuflările şi bătăile inimii, în liniştea care se aşternea în încăpere. Ne uitam la părintele, sideraţi parcă, în timp ce el stătea cu capul aplecat spre în faţă, tăcut, cu ochii închişi, cu cele cîteva fire de păr alb, lung, atîrnîndu-i drept pe lîngă obraji!! “ Ne cerceta!…”  Şi nici-unul dintre noi nu încerca să rupă tăcerea. Nu îndrăzneam să-i întrerupem gîndurile..

Aşteptam ca el să ne vorbească. Să ne pună întrebări…

Mă seca atitudinea noastră. Îmi ziceam în gînd: nimeni nu deschide gura să-l întrebe ceva!? Doar n-am venit pînă la Ploieşti să tăcem! Dar, probabil că fiecare dintre noi, aştepta ca celălalt să rupă tăcerea…Pînă la urmă o rupea părintele, cu întrebarea:

Cu ce-aţi venit copii?

– Cu maşina.

Şi cine-a condus?

– Antoaneta.

A cui este maşina?

– A Antoanetei, ziceau ei în cor.

Cam mult! Cam mult!..Cam mult 100!, zicea părintele, după o îndelungă tăcere…

Opsss!!! M-a prins radarul!, îmi ziceam, chicotind în gînd. Dacă scap la Bărcăneşti, ajunge la Ploieşti!!! [ Goneam cu 100, 120 şi chiar mai mult, de fiecare dată, în drum spre Ploieşti -deşi aveam dreptul la 50 sau 60 km/oră în cel mai fericit caz-  şi nu opream pe drum, pentru nimic în lume, puteau “să facă pe ei”, ”intruşii”. Afar’ de cazu’ în care vedeam fructe şi / sau flori şi opream ca să cumpăr pentru părintele meu drag şi scump…Nicodim Bujor. Îi plăceau florile, iar pentru mine era o reală bucurie să-i duc un buchet mare-mare din cele mai frumoase flori proaspete, de care părintele se bucura mult ( Le lua  în braţe şi le mirosea, strîngîndu-le la piept mai-mai să le strivească!! ). Şi-i  plăceau fructele, drept pentru care eu nu pregetam să cumpar “din drum”, ca mai apoi, cînd ajungeam la sfinţia sa, “să-l îndop” cu fructe de sezon. Făceam asta cu nespusă bucurie dar şi cu teamă să nu fiu surprinsă de către dna Mia,”patriarhul” părintelui Nicodim Bujor, care, dacă ne “prindea în ofsaid”, ne gratula cu “cartonaşe galbene” sau, dupa caz, chiar cu “roşii”, după care eram “suspendaţi cîteva etape!!!” De fapt, noi înşine “ne suspendam” şi nu ne mai duceam la părintele un timp ( ne era ruşine de dna Mia ) şi, aşa, dna Mia uita “nefăcutele noastre”,  iar cînd ne revedeam, după o vreme, ea era iarăşi foarte pietenoasă.. Şi ca să comitem “infracţiunea”, fără să fim “prinşi”, unul dintre noi, se “sacrifica”, lipsindu-se de bucuria de a sta cu părintele, şi o ţinea de vorbă pe doamna Mia,  în altă încăpere]…

Nu e bună viteza copii!, continua să ne zică părintele la plural, de parcă neisprăviţii de ocupanţi ai locurilor din maşină erau de vină că eu conduceam grăbit.

– Da’… nu e mult 100, părinte! Nu e mult!,…încercam eu timid, descoperindu-mă.

Nu e bună viteza copii!, vorbea ca pentru sine părintele.

– Ştiu că nu e bine, părinte. Da’ 100 nu e mult. Trec alţii, cu maşini “bune”, pe lîngă mine, ca racheta!! Dar..gata! O să încerc să nu mai fac! Promit!, îi ziceam îmbrăţişîndu-l. Da-i ziceam doar ca să schimbăm subiectul. Oricum după ce plecam de la Bătrînul, ”omiteam“ sfaturile lui, cît şi “promisiunile” făcute. Niciodată nu-mi ţineam promisiunea. Nici cînd Johan, care avea o frică morbidă de maşini, îmi împuia capul cu-a lui: “Lasă, fată, mai încet! Lasă, fată, mai încet!”, presărat, evident, din belşug, cu nişte drăgălaşe binecuvîntări… Nici chiar de dragul părintelui, pe care, personal, l-am îndragit din prima clipa cînd l-am întîlnit şi îl preţuiesc nespus! Viteza cu care mergeam nu o consideram însă o “încălcare a poruncii” sau a promisiunii. Nu mergeam cu viteză acolo unde şoseaua şi / sau traficul nu permiteau. Viteza de 100-120 la oră o consideram viteză de siguranţă…Şi-apoi nu eram de capul meu în trafic. Erau alte sute de “nebuni” care goneau şi mă obligau şi pe mine să fac asta, ca să defluiez traficul…

Apoi, părintele ne mai întreba cîte ceva despre viaţa şi activitatea noastră, ne dădea po-veţe, ne îndemna să citim ( sugerîndu-ne ce şi cum, neuitînd, niciodată, să ni-l amintească pe Gala Galaction, faţă de care, părintele Nicodim Bujor, avea o preţuire deosebită ). Ne povăţuia s-o cinstim pe Maica Domnului şi ne spunea că : “toată guvernarea lumii a dato Domnul Hristos, Maicii Sale, Fecioara Maria ”, şi că, prin mijlocirea ei, vom birui toate greutăţile şi ispitele, dacă o vom chema în rugăciunile noastre şi dacă o vom cinsti aşa cum Însuşi Fiul ei, Iisus, a cinstit-o! Apoi ne binecuvînta pe fiecare, ne îmbrăţişa şi plecam.

Întotdeauna plecam foarte bucuroşi de la părintele, dar uneori plecam mai buimăciţi decît ne dusesem. Avea părintele un dar de a ne băga în ceaţă, de numa’-numa’! Ne vorbea în pilde, trecea pe lîngă “subiect” cu nişte parabole pe care noi habar n-aveam să le tălmăcim. Pînă la Bucureşti, plus trei săptămîni după vizitele noastre la părintele, mă întrebam: ce anume voise să ne transmită? Şi, mai ales, cui se adresase? Căruia dintre cei prezenţi îi “plasase bomba sub capotă?”…

Personal, eu nu eram total străină de spusele Bătrînului. Mă cam “prindeam”, dar, de fiecare dată, în egoismul meu, speram că vorbele părintelui, nu erau, poate, pentru mine. Ci pentru un altul dintre noi. Fusesem doar atîţia!!…Şi, mă amăgeam zicîndu-mi: cu sigu-ranţă că nu pentru mine a vorbit! Mai ales dacă ceea ce reieşea din parabolele lui, nu prea suna a bine… Dar, aproape de fiecare dată, după un timp, realizam că taman despre mine fusese vorba în ..propoziţie!!!…Şi că, în fapt, mie mi se adresase părintele, fară să preci-zeze persoana.

      “Popică”; Port-bagajul şi..Poliţia Rutieră

Eram un grup, de vreo 7-9-12 ( şi chiar mai mulţi, dupa caz! ), care-l “inoportunam”, destul de des ( repet, nu atît de des pe cît ne-am fi dorit noi! ), pe părintele Nicodim Bujor, cu prezenţa noastră. Mergeam de fiecare dată cam în aceeaşi formulă. Era Johan şi Xtela, Florin cu nevasta şi cei 2 copii, Clau şi Maria dimpreună cu cele două “smărăndiţe”, era unul Marian, ”student” pe la Şcoala de Cîntăreţi. Mai erau două fete, una Mary şi una nu mai ştiu cum o chema, Flori parcă, era unul Serafim, de făcea pe schimonahu’, şi mai era…”popică”, alias ”Părintele Ioan”, cum îi ziceau cei din grup ( afar’ de mine! ), şi cum şi el pretindea să i se spună. P-ăsta-l căram, aproape de fiecare dată, în port-bagaj…

El, chipurile, era smerit, şi ca să nu mai fie ceartă, pentru că nu încăpeau atîţia în maşină, nici dacă-i condensam, el, “popică”, se “smerea” şi, aşa îmbrăcat în nedespărţita-i reverendă şi cu rucsacu-n spate, pe dată se băga în port-bagaj. Plăcerea era de partea mea!!! Făceam slalom pe caldarîm, frînam brusc ( deh’, traficu’!!… ) după care iarăşi por-neam în trombă şi iar frînam brusc…Păi, nu? Voia omu’ smerenie!!! Îi ofeream şansa…

De regulă ţineam deschis capacul care acoperea portbagajul din interiorul maşinii, ca “popică” să aibă aer, să poată respira. Dar, într-una din zile, co-partenerii de trafic, care veneau din sensul opus, mă flapsau în disperare. Era “semn” că pe traseu “e hingherii!!”… Eu, care eram “în culpă”, cu “mortu-n portbagaj” ( cu popică )şi cu maşina încărcată full cu “personaje”, am înţeles rapid pericolul care mă putea paşte, dacă mă opresc băieţii cu ochi albaştri de la Rutieră, aşa că trag pe dreapta şi-l acopăr pe “părinţelu’ Ioan” cu-o pătura, înghesuindu-l bine printre nebunia de băgăjeturi, apoi trag capacul interior al maşinii subliniindu-i grav:

– Să nu scoţi un chiţăit, dacă mă opresc “hingherii”, că te crăp ”părinţele!” Ai auzit? Bagă bine la cap! Că, dacă faci o mişcare greşită şi te află ăştia în portbagaju’ meu, şi-mi “comfiscă” cumva permisu’, te crăppp!!! Nu înainte de-a-ţi tunde barba şi a-ţi scoate ifosele de “mare Avă” din capul ăla sec al tău!…

– Stai liniştită, soră Antoaneta, că nu-ţi fac eu probleme!!!, încercă el să mă liniştească.

– Mă, tu m-ai auzit? Să n-aud musca-n portbagaj, că dai de belea cu mine! Şi nu-mi mai zice “soră” că mă scoţi din uz! Ieşit din gura ta, sună a blasfemie, ”netrebnicule!” Scuteşte-mă, cu apelativu’! Dacă mai zici o dată “soră” te leg fedeleş şi te agăţ de roata maşinii! Bagă-ţi mintea-n cap şi vezi-ţi de “sărăcia” ta!…Hai, şi să nu-ţi aud respiraţia ( Făceam asta pentru că mă scotea din uz cu “pioşenia” lui )!!, îi mai zic, trîntind apoi, capacul portbagajului maşinii peste el, după care, demarez uşor, după cuvîntul Legii ( din “Zona Crepusculară BărcăneştiPrahova; Potrigrafu” etc..), încercînd să ţin kilometraju’ sub 50. Aş!!!…Nu ştiu cum se făcea că acul urca, inevitabil…Şi  doar  nici n-am atins acceleraţia!!!…dar ce să faci…dacă am “picior cu greutate!!”…

 “Băieţii buni” şi cu ochii-albaştri, vigilenţii ( !!! ), de la Rutieră …m-au tras pe dreapta, cîteva sute de metri mai încolo. Opsss!!.. “Începe dansul!!!…”

– Sublocotenent Vasilică Anăstăsoaie! Poliţia Rutieră Prahova! Actele la Control!, vă rog.

Erau deja pregătite şi puse pe bord. Totdeauna, cînd plecam la Ploieşti, aveam Actele ( toate ) gata pregătite, ca nu cumva să întîrzii prea mult cu staţionarea, la un eventual control. Era, practic, imposibil să nu fii oprit şi / sau “luat la ochi” de RADARELE vigilente din  “Zona Crepusculară”  Bărcăneşti de Prahova!…Dacă scăpai la dus, prin cine ştie ce minune, “te luau” la-ntoarcere! Era regulă generală. Şi-apoi, pînă “dădeai la pace” cu ei, îţi lua vreme!!…

– Be my guest!, îi întind actele, triumfătoare, adăugînd: “sublocotenente” …( Sublocotenent??!! “Piesă Rară”  în traffic! )…

Ştiam că am încetinit la limita “siguranţei” şi că nu aveam niciun motiv să mă tem. Credeam că m-a oprit pentru depăşirea vitezei, iar eu eram tare pe poziţie ştiind c-am ţinut “caii” în frîu. Sublocotenentu’ Vasilică Anăstăsoaie se aplecă şi-şi băgă capul pe geamul maşinii şi …numarăăă!!!..Scoate capul din maşină, se uită lung şi întrebător la mine! Eu mă uit tîmp la el! El nu vorbeşte, eu nu vorbesc! Fiecare aştepta! Sublocotenetului nu-i ieşea ceva!! Îi dădea cu virgulă!!!…Îşi scoate cascheta, se scarpină-n creştet, bagă din nou capul pe geam ţinîndu-şi cascheta-ntr-o mînă şi… iar numără! Îşi extrage capul din interiorul maşinii mele şi ”intelligent”, mă-ntreabă:

– Cîţi pasageri aveţi în maşină, stimată doamnă?

– Păi…cîţi v-au ieşit?!!, îi zic complice…

– ??!!!…Oricît m-aş fi străduit, îmi zice isteţul, “numărul ocupanţilor, nu concordă cu locurile legal autorizate pentru transport  persoane ale maşinii pe care o conduceţi!”

– Mdaa?!!!…

– Se reţine permisu’!, zise el. Şi sesizînd, imediat, ironia din glasul mda-ului meu, rutieristu’ continuă: şi talonul! ..Vă “prescriu” şi o “mică” amendă…Şi.. asta se va solda şi cu cîteva ..puncte!!!, mă gratulează triumfător, sublocotenetu’ Anăstăsoaie Vasilică, ofiţer de Bărcăneşti, Prahova…

– Nu-i cam în extenso “partenere?Şi talon, şi permis, iar pe deasupra mă mai gratulezi şi cu-n bonus!!! Eşti tare generos!! Mulţam’ fain! Dar..nu primesc!, îmi încerc eu norocu’.

– Păăiii, asta e! Aţi încălcat Art X, din Cod Rutier Y şi bla..bla…şi.. bla..bla..…conform cu bla..bla…dă el mai departe cu gura, enumerînd articolele Codului Rutier în vigoare, pe care eu le încălcasem “flagrant”…

– Hellooo, partenere!!! Stai calm! Mă laşi fără lăscaie? Şi fără permis!!! Şi fără…Nu vezi că am o căruţă de plozi în maşină? Sînt toţi bolnavi! Nu vrei să ştii de ce boli suferă!!! Tre’ s-ajung cu ei la Mănăstire, la Ghighiu! La Icoană! Ia colea bancnota asta şi…”nu m-ai văzut p-aici!” Ia colea !, îi zic fluturîndu-i bancnota de 50 de lei, pe sub ochii lui “albaştri”. Cum ai zis ca te cheamă?  Să te trec la Acatist! ( Pentru “merite deosebite!”..zic în gînd. )

– Anăstăsoaie!, îmi răspunde el, oarecum, derutat.

– Ia notaţi, mai, careva! Notaţi: A-năs-tă-soa-ie!, le zic celor din autoturism.

– Anăstăsoie şi mai cum?, îl întreb. Numele de botez, te rog!, îi zic tupeist.

– Anăstăsoaie, răspunde el absent, ca şi cum n-ar fi fost vorba despre el…şi se pune pe scris Procesul-verbal de amendă…pe capota maşinii mele, ştergînd praful gros ( maşina mea-i mereu prăfuită, arar o spăl!!, şi-atunci, imediat, vine..ploaia!! ) cu uniforma lui, care arăta ca… scoasă din cutie.

– Hai, frăţicule, că-n banii ăştia îmi speli şi maşina!, îmi venea să-i zic, dar simţind că e cam groasă treaba, am schimbat gama, şi-i zic pe alt ton:

– Domnule sublocotenent Anăstăsoaie ( reţinusem, în sfîrşit, care-i este numele; aveam o problemă: niciodată nu reţineam, din prima, numele celor de la Rutieră, cînd mă opreau în trafic; personal nu mi se părea..demn de reţinut ), uite cum zic să facem ( îi zic dîndu-mă jos din maşina şi apropiindu-mă de el ): îţi dau bancnota asta ( una de 50; valoare mare pentru acea vreme! ), şi dumneata, în schimb, te faci că n-ai văzut cîţi pasageri am în “autohtonă!”  Îmi returnezi actele şi mă laşi să plec, fiindcă tare mă grăbesc!! Şi-apoi,  p-ăştia mici, nici pasageri nu-i poţi numi!… Hai fii bun!..

– Doamnă, ia deschide ‘mneata portbagaju’!, îmi zice isteţu’, uşor iritat…

O, my God!!! ( am înlemnit! )…Domnule poliţist, da’..ce crezi dumneata că aş putea avea în portbagaj? Ne ducem la Mănăstire, la Ghighiu, să ducem copiii ăştia, că-s bolnavi ( şi am indicat o boală incurabilă  -nu eram prea departe de adevăr, numai că “micuţii noştri” sufereau, mai cumplit, de “obrăznicită cronică”- ), să ducem ceva prinoase şi să ne-nchinăm la Icoana Maicii Domnului -Făcătoare de minuni-, după care mă duc, să duc pruncii ăştia ( şi-i arăt pe cei  4  “plozi’ pe care-i ţineau părinţii lor în braţe -care constituiau “pasagerii în plus”- şi care, din cauza căldurii -era iulie-, dar, mai ales, din cauza problemelor de sănătate, chirăiau ca din gură de şarpe!!…), la un ..SFÎNT, aici, în Prahova domniei voastre, la Ploieşti. Că sînt bolnăviori! Sîntem aşteptaţi! Iar dumneata mă ţii în loc, tăindu-mi elanul.Tocmai mi-ai înterupt un “act de caritate!, îi zic, încercînd o glumă..( proastă, evident )!….Şi-i ziceam asta, în timp ce încercam “inutil” să deschid portbagajul…care, ca un făcut, se blocase !!…I-am dat cheia, rugîndu-l pe el să încerce.  Mi-era totuna, de-acum!…Talonul era la el, permisul era la el…Procesul-verbal era pe jumătate scris, iar pasageri aveam vreo 9, plus “popică”-n port-bagaj, în loc de 5…

– Voiam să văd dacă aveţi roata de rezervă, dar..lăsaţi, doamnă! M-aţi convins!…Uitaţi actele! Şi…aveţi grijă cum conduceţi! Drum bun!, îmi zice, cu bunăvoinţă neaşteptată, ofiţerul.

– Mulţam’ fain!, “partenere” ( nici nu ştii ce “roată de rezervă” faină am, în port-bagaj!, îi zic în gînd ) Ia bancnota, te rog! O meriţi!..

– Nu, doamnă! Păstraţi-o şi cumpăraţi micuţilor ceva dulce!…

– Aşa am să fac! Mulţam’ fain! Domnul să te răsplătească!,”partenere” ( Îmi placi! Eşti “isteţ”, foc -?!- şi..pe deasupra miroşi a parfumuri brănduite!, îmi venea să adaug. Dar, am tăcut mîlc.). Să ai o zi faină!, îi mai zic, şi o iau din loc, nu cumva să se răzgîndească.

Am demarat în trombă, făcîndu-i bezele!!..Îmi îngheţase inima cu mîna pe portbagaj. Băgasem cheia în broască şi răsucind, mă gîndeam, cu groază, la ce faţă va face şi cum va reacţiona poliţistu’ cînd, după densitatea populaţiei din autoturism, îl va mai “descoperi” şi pe “popicăal meu”, pe părinţelu’ Ioan, încolăcit acolo, printre băgăjeturi, îmbrăcat în jerpelita-i reverendă şi cu smeritu’ lui fes călugăresc tras pînă peste sprîncene, plus proverbialul lui rucsac, care puţea de numa-numa, căci uitase de curînd, în unul dintre buzunarele laterale, nişte ciuperci culese din pădure, şi ciupercile se-mpuţiseră-n buzunarul ăla, împuţind totul în jur…iar el circulase lejer, singur în compartiment, neînghesuit de nimeni în tren, de la Vîlcea la Bucureşti, de nu ştia nici el ce noroc dăduse peste el şi de ce culoarul trenului era arhiplin, iar cei care deschideau uşa compartimentului în care se afla el, în loc să intre să ia loc -fiindcă erau locuri libere-, strîmbau din nas şi închideau uşa pe dianfară, după care se adăugau şi ei înghesuielii de pe culoar, alături de ceilalţi călători. Le-o plăcea în înghesuială!, îşi zisese părinţelu’, tolănindu-se, fericit ca un motan, pe toate banchetele rămase libere pe toată durata călătoriei…Îl luasem în grabă, pe ultima sută de metri de la gară şi acum se afla înghesuit printre bagajele portbagajului maşinii mele. Cred că visa la comfortul sporit al compartimentului din trenul cu care tocmai venise la Bucureşti, cu doar 30 de minute-n urmă…Era cît pe ce să mi-l descopere poliţistu’ de la Rutieră, cît şi garanţia mea, sigură, de a rămîne fără permis, fără talon, plus un bonus consistent în lei…

Dumnezeu Atotputernicul n-a îngăduit însă ca poliţistul Anăstăsoaie să dea nas în nas cu “preacuviosul” nostru “părinte Ioan”, zis Erminigheld!!!…zis Costeluş, zis…( Doamne, cum şi-o mai zice acum? Aud cum că s-ar fi preoţit “de-adevăratelea” pe la nuş-care-biserică paralelă cu Bor.)

Slava Ţie, Doamne! Mi-a trebuit ceva timp ca să-mi revin! Încercasem să mă ţin tare şi mă consumasem energetic la maxim! Mi-am revenit la chiotele ocupanţilor maşinii şi la chirăiturile copiilor plictisiţi şi lipsiţi de aer condiţionat. Autohtonei mele îi lipsea “opţiunea”. Aveai o alternativă totuşi: puteai ţine geamul des-chis! Numai că se lăsa, mai apoi, cu..nevralgită acută…

Ne-am continuat, drumul spre Ploieşti veseli nevoie-mare, făcînd bancuri pe seama “isteţului de la Rutieră”. Ne permiteam, deh’!…

Cînd am ajuns la Ploieşti, am coborît grăbiţi din maşina, cu mic, cu mare, am încuiat maşina şi am intrat la părintele. Părintele ne-a binecuvîntat pe fiecare, aşa cum făcea de obicei, după care, noi ne-am aşezat pe scăunele cu gînd să ne punem pe “tăifăsuială”. Părintele stă ce stă, fără să scoată o vorbă, apoi ne întreabă:

Mai e cineva de venit? Îşi roteşte privirea peste grupul nostru, ca şi cum ne-ar număra…şi nemulţumit de socoteală, ne scanează iar şi iar…Nu-i ieşea nicicum…aşa că întreabă din nou:

Mai e cineva de venit?

– Opss!! “Netrebnicilor!!!”, l-am uitat pe “popică”-n portbagaj, le zic, şoptit  ( chicotind totodată ), celorlalţi. Duceţi-vă careva şi-l scoateţi! Şi aduceţi-l aici!, ca să-i iasă numărătoarea părintelui, că altfel stăm pînă mîine…

Se duce unul, descuie port-bagajul, îl scoate afară pe “popică”, şi-l aduce în încăpere. Părintele vorbeşte ca pentru sine:

Ştiam eu!…Ştiam eu!…Măi copii, măi!..Măi copii!!!…Năzdrăvanii!!!..

Nimic nu-i era ascuns părintelui. Ne “dibuia” pe dată. Nu puteai să-l minţi. Nici nu  aveai curaj să-i spui vreun neadevăr…Noi nu-l minţeam pentru că, îl iubeam. Doar mai omiteam cîte ceva…Iar el nu ne certa niciodată!

Dacă se-ntîmpla să ajungi la părintele, dacă aveai o frămîntare, o problemă de conştiinţă ceva, de cum intrai pe uşă, imediat după ce ne binecuvînta pe fiecare-n parte, dumnealui aducea vorba despre acel subiect, dar, în parabole. Noi, cel mai adesea, nu ne dumiream, atunci, pe loc, ce anume tot vorbeşte el acolo…în anecdotele lui…

Mi-aduc aminte că o dată, eu adusesem la părintele nişte oameni, care aveau nişte probleme de sănătate ceva mai…delicate, probleme despre care eu nu ştiam nimic atunci. Am avut o perioadă cînd îi tot căram, ba pe unul, ba pe altul, pe ici-pe colo, pe la părinţi îmbunătăţiţi, pentru vindecare şi ajutor. Şi adesea umpleam maşina cu persoane despre a căror “biografie” nu ştiam nimic. Şi aşa am ajuns să car şi pe cîţiva care aveau..”tulburări de posesie” ( ca să zic aşa ), dar despre care, evident, eu nu ştiusem dintru început. Ba pe unii i-am cărat chiar mult şi bine, pînă mi s-a descoperit chestiunea. Aşa a fost şi în cazul despre care vreau, doar în treacăt, să amintesc.

Descinsesem la părintele, ca de obicei, în grup masiv. Umplusem casa cînd am ajuns! Ne primeşte Bătrînul nostru cu binecunoscuta-i binecuvîntare, ne îmbrăţişează duios, pe fiecare, apoi, noi, ne aşezăm cuminţei pe arhicunoscutele scăunele, ca la grădiniţă, şi aşteptam, aşa cum o făceam de obicei, ca părintele să ne vorbească. Toţi tăceam! Părintele stătea pe marginea patului, cu capul aplecat spre înainte şi nu scotea niciun sunet. Noi aşteptam tăcuţi, cu respiraţia tăiată. Tăcerea părintelui se prelungea. Atmosfera devenea apăsătoare ( pt mine ). La un moment dat, părintele se apleacă mai în faţă şi-i numără unuia dintre băieţi nasturii de la vestă. Avea o vestă neagră, gen călugăresc. Şi numără Bătrînul: 1, 2, 3, 4, 5. După care îl întreabă pe băiat:

Dar ceilalţi doi unde-s?

Ăla nu zicea nimic.Doar se uita siderat la părintele. Părintele iar numără cu voce tare: 1, 2, 3, 4, 5.

Lipsesc doi! Unde-s ceilalţi doi?, îl întreabă părintele pe băiat. Ăla, se uită la nasturi, şi-i numără şi el, tacticos, după care-i zice părintelui:

– Atîţia am! După care-i zîmbeşte, “enigmatic”, părintelui.

Măi, ce-are ăsta de se hlizeşte şi nu-i zice părintelui cîţi nasturi are amărîta aia de vestă a  lui?, mă întrebam eu nedumerită. Şi mai ales, ce “i-o fi venit” părintelui, de, în loc să ne vorbească, să ne mai dea ceva nectar, ceva cuvînt de folos, să ne mai întrebe de viaţa noastră, să ne mai povestească despre Mănăstire, despre trăirile lui, “îl pasionează” acum nasturii “neisprăvitului” ăstuia!, mă frămîntam eu, în sinemi. Dar, n-am glăsuit. Mai am şi eu, unori decenţa să tac! Ce-i drept cam rar, da’..bine!

Aici sînt numai 5, dar ai 7! Ai 7!!!, precizează sfinţia sa. Unde-s ceilalţi doi?, insistă părintele cu întrebatul, scotocindu-l pe ăla prin buzunare. Şi tot scotocindu-i aşa, prin buzunare, numai ce se ridică de la unul dintre buzunare clapeta. Şi dedesubtul ei, trona ..”nasturele!!!”.

Apoi, nu a mai fost decît o chestiune de timp ca să-l dibuiască şi pe “celălalt”, la cel de-al doi-lea buzunar, sub clapetă  ( Stătea “pitit” acolo, ca să nu-l “dibuiascăBătrînul!!! ; şi să-i dea la..corniţe! ).  Părintele însă, l-a scos la lumină” şi i-a numărat apoi “pe toţi”, avînd, de data aceasta, clapetele scoase din buzunare, şi nasturii trecuţi prin clapete. 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, numără părintele. L-a apropiat, apoi, pe băiat de pieptul lui, i-a pus mîinile căuş în jurul capului şi i-a zis o rugăciune, mai mult şoptit. Ăla a stat ca un mieluşel blînd, n-a zis nici mîrc. După care hlizea tîmp, şiret şi tăcut, ca năucul, spre surprinderea mea! Noi, sau cel puţin eu ( unii dintre cei prezenţi ştiau, fiind ei, dimpreună, chiar “coparteneri” întru “năstruşnicii!!!” ), n-am înţeles nimic atunci, din toată “schema!” Apoi, cu mult mai tîrziu, mult-mult prea…tîrziu ( pentru mine! ) “mi s-a descoperit”,  acel “mister”. “Mister” despre care nu vreau să vorbesc mai mult… aici.

Părintele era extrem de discret şi foarte delicat. Şi era foarte atent cu noi! Nu ne-a certat niciodată! Ne vorbea cu blîndeţe, şoptit. Niciodată nu ni se adresa la singular ori la persoana întîi, să zică ceva de genul, asta să faci tu, asta să dregi tu, atunci cînd era de faţă cineva. Ci ne zicea, la plural, spre ex:

Mergeţi la Sfîntul Calinic şi vă rugaţi, dacă aveţi vreodată vreo problemă! Şi Sfîntul vă va ajuta! Opsssss! Ia de ghiceşte! Cui i-o fi zis Bătrînul nostru asta?, ne-ntrebam de năuci. Dar, după o vreme “descopeream” fiecare-n dreptul lui, cu cine vorbise părintele-atunci.

                                                 Antoaneta Rădoi -de la Vrancea