Imagine magică


Imagine Imaginea din fotografie ar putea fi..orice!

  Fotografia a fost făcută de către pr Isaia de la Schitul Horia, în una dintre călătoriile sale în Grecia.

Voi reveni f curînd cu amănunte, dar pînă atunci vă invit şi vă aştept să spuneţi cam ce credeţi că reprezintă imaginea!

“Minuni”! Altfel… la Mormîntul Cuviosului nostru părinte, Arsenie Boca


  Mă încearcă o oarecare mustrare de conştiinţă să postez ceea ce vreau să spun, însă, asta-s eu! Trebuie să spun, ceea ce, demult voiam să spun, în ideea şi în nădejdea că, cineva MARE, va lua măsuri, vis-a-vis de comportamentul maicilor de la Mrea Prislop, “reşedinţă” a Cuviosului nostru Părinte Boca. Sau, poate, ele însele, vor auzi, şi îşi vor revizui execrabilul comportament. Cine ştie! Căci nu o dată m-am lovit eu însămi de despotismul acestor “măicuţe” care veghează precum satrapii, Mormîntul Cuviosului Părinte, acest SFÎNT al Ardealului şi al României noastre! 

Ştiu că voi cucernicilor şi evlavioşilor, mulţi, o să-mi săriţi la jugulară, dar, vă asigur că mi-am asumat aceasta! Şi încă înainte de a purcede la scris, i-am făcut Cuviosului Părinte Boca, metanie. Căci sfinţia sa, sălăşluieşte în casa mea, într-un portret 60/80

Imagine

şi se află la loc de cinste, dimpreună cu scumpul, dragul şi sfîntul meu părinte Nicodim Bujor ( autorul Acatistului Sf Calinic de la Cernica ) -un “ilustru necunoscut”, de altfel-, cu Maica Domnului ( în multiplele ei ipostaze ), şi cu alţi Sfinţi, care-s PRIETENII mei nedespărţiţi! Aşa că mi-a fost simplu să îngenunchi şi să-i comunic intenţia mea! Ei bine, stă şi mă priveşte impasibil, din portret, aşa cum o face de vreun an şi jumătate, de cînd l-am adus în casă!!! Nu i-am cerut binecuîntare, ci doar l-am înştiinţat de ceea ce voi face! Io, nu le prea am cu..binecuvîntările! O singură dată am cerut o binecuvîntare, cuiva de la care, eram sigură că o să şi primesc!!! În rest…Dumnezeu cu mila SA, asupra mea!…

Relaţia mea cu Părintele Boca, este una căreia nici nu ştiu ce conotaţie să-i dau. Căci, fie “m-a bătut” de numa-numa, fie a “lucrat” nişte minuni, de m-a lăsat fără cuvinte!!! De aceea, personal, nu prea am îndrăznire la Sfinţia sa! Şi cum în acest portret, realizat cu mare stîngăcie, dar cu îndrăzneală, de către mine, Cuviosul Arsenie Boca, e un pic..cam..ursuz, cînd mă uit spre Sfinţia sa, îmi dispare, vorba unui amic, toată contemplaţia!!! Mă mustră, fără cuvinte, din privire! Şi zic, atunci:

- Off, Părinte Boca! Nu ştiu de ce ai venit în casa mea…Dar, de vreme ce ai binevoit a veni, CRED, că nu ai venit degeaba! Aşa că, pînă mă dumiresc eu, îţi zic : bine-ai venit!

Cam asta e conversaţia mea, zilnică, cu Pr Boca… El mă priveşte, sfredeliror -din portret-, poate mustrător, iar eu, trec zilnic, de 200 de ori, incolo-şi-ncoace, pe lîngă el, vorbind cu el, după cum mi-i starea şi..neputinţa… E un fel de supliciu, dacă vreţi! Al meu sau..al sfinţiei sale!!! Fiind că aş putea, simplu, să-l mut. Să-l duc în alt spaţiu în care să nu ne “intersectăm”.  Cel puţin fizic. Dar, nu! Eu, îl las, “îl ţin”, “încarcerat”…Şi sincer, nu ştiu care dintre noi, eu sau Sfinţia sa, face..canon!!! În fine…Să revenim la “oile” noastre…Căci acum, despre alte “oi rătăcite” voiam să vorbesc. Că pe mine, mă ştiţi deja, ca pe un cal breaz! Şi dacă nu v-aş spune, n-aş fi eu….

Care va să zică, vorbeam despre Mrea Prislop. Un loc unde pelerinii, fie credincioşi, fie creştin-ortodocşi, catolici, adventisti şi/sau alte confesiuni, şi turişti de toate naţiile şi religiile, se duc, cu bucurie, şi unde se aşteaptă să găsească o atmosferă de Legendă,  iscusit ţesută, de “povestitori” cu imaginaţie bogată, şi cu interese numai de către unii ştiute, iar creştin-ortodocşii se duc pentru..minuni!

Prislopul a devenit loc de pelerinaj religios, datorită numelui Părintelui Arsenie Boca. Dar Prislopul mai este şi un loc turistic, încărcat de istorie, pe care vor să-l viziteze inclusiv străinii. Şi ajungînd oamenii, fie ei pelerini, credincioşi sau simpli turisti, la Prislop, la Mănăstire, adesea, găsesc o atmosferă care nu concordă cu ..Legendele!!! Şi asta din pricina neospitalităţii unor femei îmbrăcate în călugăriţe, poate chiar călugăriţe, care “veghează” la Mormîntul Părintelui Boca. Şi o fac, fără pic de smerenie, fără..bun-simţ. În niciun caz, nu fac cinste numelui Părintelui Boca. Nici Mănăstirii, iar Bisericii ortodoxe nici atît. numai că, lor nu le pasă. Au ridicat nesimţirea la rang de cinste!…

Credeţi-mă, am fost la Mausoleul lui Lenin, la Moscova. Acolo m-a întîmpinat  PAZĂ Militarizată, şi o atmosferă atăt de rece şi solemnă, încît, nici nu mi-a mai ars să mai fac turul de rigoare. Întrucît am fost însoţită pas cu pas de către omu’ cu kalaşnicovu’, îndreptat asupra mea,  şi eu nu mai aveam curaj nici să mai respir. Cînd am ieşit afară, din Mausoleu, am respirat uşurată că am scăpat teafără ( orice mişcare a mea, i se putea părea suspectă rusului care păzea, şi puteam fi făcută pulbere in 2 timpi şi 3 miscări; se vedea asta pe chipul soldatului rus, care după cum ştim, nu prea stă el la discuţii, cînd e vb de patriotismul lor!!!, şi de “tăticul” lor; am simţit acolo, înăuntru aşa o atmosferă sordidă, încît parcă simţeam că nici să gîndesc nu aveam voie…)! Ce credeau ăia, că is nebună să-mi doresc vreun deget sau vreun fir de păr de la Lenin? Ducă-se! M-a urmărit soldatul rus, pas cu pas, cu kalaşnicovu’ îndreptat asupra mea. Mergea soldatul înarmat pînă în dinţi, în spatele meu, uşor în lateral, cît să-mi vadă faţa, şi îmi urmărea fiecare gest, fiecare mişcare…Mă sfredelea cu privirea, şi mă îndemna, cu patul armei: – Bîstro, bistro!!!… adică să merg mai repede, şi să nu-mi mai rotesc ochii în jur….Că şi aveai ce să vezi!!!…

…Ei, cam aşa te simţi şi la Prislop. Excepţie fiind doar cazul cînd ai o baftă chioară, şi s-au dus la culcare, “femeile în negru”, care mai şi obosesc, spre slava lui Dumnezeu! V-o spun cu toată responabilitate, şi cu oarecare părere de rău. Nu-mi pare rău că v-o mărturisesc, ci îmi pare rău că, lucrurile astea se-ntîmplă, şi că, într-un fel, noi, închidem ochii ( unii din evlavie, alţii dintr-o evlavie prost înţeleasă, alţii pentru că-l cinstim pe Părintele Boca, alţii că…vezi Doamne, ca să nu facem sminteală!!!; numai ele, “maicile”, “gardiencele” de la Prislop, de la Mormîntul Părintelui Boca, nu se tem că fac sminteală, prin comportamentul lor ). Închidem ochii şi tăcem, iar lucrurile merg mai departe, urît…deranjant…

Am fost de mai multe ori la Prislop, la Mănăstire. Am fost si eu, ca mulţii alţii, cu SCOP precis, şi am fost şi ca pelerin, dar am fost şi “incognito”…Niciodată, nu am găsit la Prislop, la Mormîntul Părintelui Boca o atmosferă bună. Poate-am avut ghinion! dar..de fiecare dată?

E o stare de fapt a mea, sau a..lor? O dată e prea puţin, dar de 2-3-5 ori, deja e..prea mult! Zic.

De fiecare dată am găsit sau am lăsat o atmosferă ostilă. Şi nu am creat-o eu! Nici pelerinii şi/sau turiştii! Ci..maicile.  Şi-am să exemplific:

O dată cînd am ajuns acolo la Mormînt, eu m-am apropiat şi am îngenuncheat la Cruce, să mă rog. Colegul meu, cu care eram acolo, în interes de serviciu,  “vîna ciori”, printre pomi, cu aparatul de filmat, undeva mai în vale. Era linişte la Mormînt şi mai erau vreo 2 persoane care se rugau. De cum l-au văzut “îngrijitoarele de Mormînt”, pe colegul meu că şi-a scos “puşca”, şi-a pus-o la ochi, a început să răsune valea şi codrii de primprejur de strigătele “femeilor în negru”! Erau doar 2 dar..făceau cît 20!!! Ăsta, colegul meu, nu ştia ce-a dat peste el. Nu-i venea să creadă ce aude!!! Mă ridic din genunchi, îl strig şi-i fac semn să bage “puşca-n teacă” . Cabotin din fire, însă nu o  face. Venise să ia “trofee”, de la faţa locului, şi nu voia să piardă ocazia. Făcusem 500 km ca să ne alegem cu ceva. Iar acum, “maicile” îi puneau piedici. Erau nişte simple imagini, peisaj cu pomi şi iarbă. Habar n-am ce găsise el de filmat, că nici măcar la Mormînt nu era, ci mult mai în vale, printre copaci! Dar, deh’, dacă-i dădusem camera pe mînă, a început a se juca cu ea!!! Atmosfera s-a încins. Ele ziceau una, el zicea 2, alea ziceau 3 el zicea 5, şi cînd el a tăcut, şi şi-a strîns “pusca”, băgînd-o în teacă, “maicile”, au chemat, prin intermediul HITech-ului, ajutoare, şi au tăbărît pe el, ca să-l deposedeze de “instrumentul flagrantului”. Atunci, am intervenit şi m-am şi apropiat, dîndu-mă de partea lui, pentru echilibrarea balanţei, încercînd să ponderez cînd pe colegul, cînd “micul grup terorist”, în sutană, care se năpustise asupra lui, recuperîndu-mi totodată camera de filmat. Să te ferească Dumnezeu de mînia unei “maici”!!! Eu am păţit-o, aşa că vreme de 6 ani am păstrat tăcerea, asupra “evenimentului” petrecut la Prislop, la Mormînt. Dar, iată că a venit vremea să vorbesc despre el!

Şi pentru că am smuls aparatul de filmat din mîinile colegului meu, şi am luat-o la fugă, spre maşina mea, pe care-o lăsasem chiar în faţa stăreţiei, unde şi stătusem de vorbă cu maica stareţă de atunci ( în 2009, aprilie; nu ştiu dc acum e altă stareţă, sau tot aceea de atunci ), şi “maicile”, nu au putut pune mîna pe aparat, nici n-au putut pune mîna pe mine, că am avut sprint ca un iepure, au lansat în urma mea, o ploaie de belsteme, de m-am cutremurat…Ziceai că sînt în IAD, între un batalion de draci, nu la Prislop, la Mormîntul Sfîntului Ardealului, între măicuţe, pe care noi, oamenii de rînd le vedem şi le tratăm ca pe nişte îngeraşi!! Ehei…da’ ce “îngeraşi” erau astea!!! Înainte să ajung să bag cheia în broasca uşii ca să deschid maşina, m-am prăbuşit. M-a luat capul. Se învărteau copacii, curtea, cladirile cu mine…Nu avusesem absolut nimic pînă atunci! Fusesem într-o stare perfectă de sănătate.

Am reuşit totuşi să deschid şi să intru în maşină. M-a luat subit cu frig, şi pe tot capul mi-au apărut nişte guguloaie cît nişte nuci de mari, care mă dureau de-mi crăpa capul şi care mă înjungheau. Am început să am frisoane. Am pornit motorul, şi am dat drumul căldurii, la maxim. Curgeau apele pe geamurile maşinii de cald ce făcusem, aproape că mă sufocam de cald, iar eu dîrdîiam, de numa-numa… Am început să mă rog, după cum da Domnul! La un moment dat, am zărit lîngă geamul maşinii un preot, care stătea de vorbă cu o doamnă, şi am vrut să dechid uşa să-l strig, să vină să-mi facă o rugăciune, dar..n-am putut, deşi preotul acela, a stat de vorbă cu doamna aceea, mult, lîngă maşina mea. După ceva timp a ajuns, cu chiu cu vai, la mşină şi colegul meu, care scăpase teafăr, dar bine “aghezmuit” din mîinile “maicilor”. Cînd a dechis uşa şi m-a văzut, albăstrie, şi dîrdîind, a rămas înlemit! Nu-i venea să creadă. Eu eram vineţie şi tremuram ca epilepticii ( atenţie, eu nu sufăr de acest sindrom!,; ferească Dumnezeu pe toată lumea! Şi pe “scumpele maăicuşe” care nu ştiu ce jar şi-au pus pe cap, făcînd ceea ce au făcut!!! )! L-a apucat furia, şi a vrut să se ducă la stareţă, să-i spună despre comportamentul “maicilor” de la Mormînt. Dar eu nu l-am lăsat. Am zis că nu mersesem acolo să facem supărare mai mare decît făcusem, din nepricepere, şi fără nicio pregătire prealabilă. Colegul meu s-a aşezat afară lîngă maşină pe o buturugă, şi-a pus faţa în palme şi a rămas acolo 2 ceasuri, mut, timp în care eu am dat să mor. Am trecut prin toate stările posibile şi imposibile! La vrăjmaşul, sînt multe cu putinţă!!! Mai ales cînd are “servitori” vajnici, precum nişte..”măicuţe” sîrguinciose în a-l sluji!!!

La un moment dat m-a sunat un părinte călugăr de la Bucureşti. Un BĂTRÎN, orb, pe care eu îl mai “căram” cu maşina la Biserică şi-napoi. Avea nevoie de mine să-l “car” pînă undeva. I-am spus unde sînt şi în ce stare! Mi-a spus să părăsesc, după cum pot, cît mai repede cu putinţă, chiar de-ar fi să las şi maşina acolo, incinta Mănăstirii, şi să ies afară…că el, va pune, pe dată genunchiul la rugăciune pentru mine! Dar, eu, să ies de acolo, să mă depărtez, urgent, de acele “femei în negru”, care-şi lansaseră sudalmele asupra mea.

Zis şi făcut. Am oprit motorul, m-am dat jos din maşină, şi la braţul colegului meu, m-am dus spre poartă. Lumea care intra se uita ca la circ. Cineva dintr-un grup a şi întrebat ce-am păţit. Colegul a spus, la un moment dat cuiva. Şi cineva, dintr-un grup a spus că i s-a întimplat să aibe altercaţie, din senin, cu “maicile” de la Mormînt. Apoi stînd afară, dincolo de poartă, aşa cum îmi spusese părintele călugăr, la telefon, tot venea lumea şi întreba ce am, căci eram învineţită şi tremuram de frig, deşi afară, oamenii erau în tricou cu mîneci scurte.

Lumea îi dădea sfaturi colegului meu. El mi-a pus la un moment dat, mîinile lui căuş pe cap, şi mi-a spus, la plus infinit, Tatăl nostru. Altceva nu ştia bietul om! Dar, slavă Domnului, că ştia asta! Am început să-mi revin. Nu mai vedeam în ceaţă. Ne-am întors, am luat maşina, şi încet-încet, am scos maşina pe poarta Mănăstirii şi am plecat pe drumul şerpuit spre Haţeg. Colegul meu nu conducea, dar m-a ajutat, ţinîndu-mi, permanent mîinile pe cap, şi rostind Tatăl nostru. Am ajuns cu chiu-cu vai, la Haţeg, apoi ne-am mai aşezat pe drumeagul bun, şi la şosea a fost oarecum ceva mai comod. Nu puteam merge cu viteză însă, pentru că nu aveam control total asupra mîinilor şi piciaorelor mele. Mergeam uşor, atent, şi ne rugam, şi eu şi colegul meu.  Într-un final, la Sibiu, m-a sunat din nou părintele călugăr, să mă întrebe cum sînt. I-am spus că am făcut precum mi-a zis, şi că sînt într-o oarecare stare de bine, dar nu-s bine. M-a binecuvîntat şi a închis. Abia la ieşirea din Sibiu, am început să mă..luminez la cap. Au dispărut una cîte una “nucile” de pe cap. Şi, într-un final am ajuns acasă! Dar, m-a urmărit, multă-multă vreme, atitudinea “maicilor” de la Mormîntul Părintelui Boca.

În 2010, în septembrie, am mers din nou la Prislop. Aveam oarecare ţîrşă, dar a trebuit să merg. Am luat cu mine o femeie credincioasă, o femeie pe care o cunoaşte 3 sferturi dintre credincioşii-ortodocşi practicanţi din Bucureşti, şi încă mulţi de prin ţară. Femeia a slujit cu credincioşie pe la nişte Biserici, fără plată. E o femeie evlavioasă, care iubeşte Biserica, preoţii, maicile, şi care îi iubeşte pe semeni, şi totodată îi ajută mult, pe toţi “aurolacii” şi pe toţi amăriţii soartei, după cît îi stă ei în putinţă…şi peste putinţă…

A dorit s-o duc la Prislop, şi, pentru că ţin la ea, şi pentru că o iubesc, şi nu i-am putut refuza….am dus-o!

Eu am rămas în Biserică să admir pictura, şi am rămas de vorbă cu o maicuţă, cu o femeie care se pricepea la pictură, iar Baby a mea ( asa îi zic eu femeii pe care am dus-o la Prislop ) s-a dus la Mormînt. S-a întors de la Mormînt, plîngînd în hohote, şi mi-a spus că vrea să plecăm urgent, că nu mai vrea nicio secundă să ămînă acolo.

M-am supus. Pe drum, plîngănd mi-a spus că i-a făcut “maica” de la Mormînt o panaramă, fiindcă luase 10 pietricele de marmură, şi că “sudălmise” aia de-i săriseră capacele…

Acum, ca o paranteză, marmura aia la Mormînt, o aduce o cunoştinţă de-a mea, care are undeva, pe lîngă Deva, o carieră de marmură. Şi el, patronul Carierei de Marmură, mi-a spus că duce destul de des, cu maşina, pietricele de marmură la Prislop. Prin urmare, nu cred că “seca”, nici nu seacă  marmura, dacă lumea, cu credincişie şi cu nădejde în binefacerile Părintelui, ia cîte 1-2 pietricele de la Mormînt, ca să le ducă celor dragi, sau poate, chiar unpor bolnavi! Căci ele, “maicile”, “pitt-bullii”, aşa motivează comportamentul lor, că cică..”dacă toată lumea ia cîte-o pietricică”, rămîne Mormîntul descoperit!”  Dar, măcar de-ar zice, doar fraza asta!!! Căci, ele fac completări suplimentare, de n-ai auzit nici ..la ţigănci…Plus că îl mai scot “la înaintare” şi pe Pr Boca, zicînd că “face şi desface” Părintele, şi că..”praful şi pulberea” şi…”alte cele”, se-alege de tine dacă..bla..bla… Şi mă-ntreb: pînă cînd le va îngădui Părintele Boca, acestor “maici”, atitudinea lor despotică? Şi deloc comformă cu ţinuta unei maici şi a Mănăstirii!

De ce-am scris  Articolul? Pentru că…

Uitasem de toate cele de mai sus, pînă mai adineauri, cînd mă sună un amic. Era prin zonă, cu treburi, şi s-a abătut din drum, ca să meargă la Prislop. Pentru că LEGENDA e stufoasă, mulă lumea vrea să ajungă acolo. Aşa ca, de ce nu si amicul meu!

M-a sunat amicul meu, puţin mai devreme, să-mi spună că a ieşit un tambălău cu “maicile” de la Mormînt, “pitt-bulii” cum le zic eu ( ierte-mă Domnul şi Părintele Boca! ). Că el a luat cîteva imagini cu camera de filmat, plus că mai erau nişte turişti “rătăciţi”, care filmaseră ( ăştia, turiştii, toţi sînt cu camere foto sau video atîrnate de gît ) şi i-au vazut “maicile”, şi …a ieşit o “distracţie” de num-numa!!! N-am stat să-mi povestească tărăşenia, fiindcă îl auzeam în felii, din pricina semnalului…Dar, mie, nici nu trebuia să-mi povestească prea mult, fiindcă sînt în cunoştinţă de cauză..pe propria-mi piele…Doar că el, neştiind, care-i bai-iul cu “maicile”, a fost cam..dezamăgit…Ca atunci cînd te duci la Pomul Lăudat, şi-l găseşti sterp…

Nu numai “maicile” de la Mormînt, se comportă cum nu-i stă bine unei măicuţe, sau unei vieţuitoare în Mănăstire, ci multe maici, de la Prislop, au un comportament inadecvat cu Lăcaşul în care se află…

Altă dată, la o altă vizită, după ce stătusem de vorbă cu maica staretă, şi-i spusesem scopul şi durata vizitei mele la Prislop, maica stareţă, mi-a spus să mă duc la Bucătărie să beau un ceai, pînă vine o maicuţă, care trebuia să mă însoţească, şi să se ocupe de mine. Condusesem noaptea şi ajunsesem dis-de-dimineaţă, la Prislop. Un soare fain, îşi trimitea cu generozitate razele asupra mea, pădurea emana un miros plăcut! Plouase cu ceva timp în urmă, iar acum picăturile de ploaie tronau încă, în mărgele, pe iarba din curtea Prislopului, aşa încît nu mă-nduram s-o calc cu roţile maşinii. Îmi venea, mie însă-mi să mă descalţi şi să calc, desculţă prin iarba  verde, înviorată de ploaie şi de razele calde, îmbietoare ale soarelui generos!…

Nu-mi era foame! Aveam juma’ de portbagaj cu mîncare. Căci luasem provizii, fiind plecată, cu treburi, pentru un timp nedefinit, în zone..indefinite…

Nu eram nici măcar obosită, cu toate că şofasem toată noaptea. Dar, m-am îndreptat totuşi, spre Bucătărie, cu gînd să cer o sticlă de plastic, goală, ca să iau agheazmă, căci văzusem un Preot care însoţit de o măicuţă, tocmai săvîrşise slujirea Agheazmei mici. Şi bucuroasă, mi-am zis, că să iau şi eu un pic, să stropesc un pic maşina, că poate aşa nu mă mai opresc “Băieţii cu ochii albaştri”, şi nu-mi mai dau amenzi, să mă lase fără finanţe pe coclaurii ăia!!! Dar ne-avînd sticlă, iar maşina fiind rămasă jos la stăreţie, m-am îndrepta pe cărăruia care duce spre Bucătărie…Dar n-am făcut prea mulţi paşi, că dintr-o încăpere ( nu era chilie), din apropierea cvartalului de construcţii în care se află şi Bucătăria, undeva în dreapta Bisericii, a iesit o femeie, o maică, şi a strigat la mine, să rămîn pe loc şi să-i spun de acolo ce vreau!!!

- Upsss! Nu mai vreau NIMIC! De fapt..nici..N-am vrut!!!, îi uic uşor stingherit.

- Cum adică nu vrei nimic?!! De ce-ai ajuns pînă aici??? Ce vrei? Ce intenţii ai avut?, mă chestiona zbirul din faţa mea, de la distanţă, strigînd de parcă o invadaseră hoţii. Deşi eu, eram cu mîinile goale, avînd atîrnată de gît doar o poşetuţă cît un portofel în care aveam actele şi banii. Şi eram cu mîinile atărnîndu-mi, goale, pe lîngă corp.

Eu eram însoţită de 2 colegi, care însă erau mult în urma mea. Ăia, bărbaţi, au intors spatele, “boscorodind”, taxînd “ospitalitatea”, maicii, cu suficienre cuvinte “alese pe spînceană”…

Eu însă, mă apropiam de maica aceea guralivă, şi-i explicam că, în fapt, ea ar trebui să ne pună şi la masă, comform “protocolului”, dar că,  eu nu doresc asta, întrucît am mîncare cît să satur un Asezămînt întreg! Doar că voiam să-i cer o sticlă goală pentru ca să-mi iau puţină Agheazmă, pe care tocmai o făcu-se preotul lor. Şi auzind maica, doleanţa mea, mi-a strigat iar, să nu mă mai apropii mai mult, ci..să aştept acolo, la distanţă, că-mi va aduce ea, acolo, o sticlă goală..dacă va găsi!!!…

Cam asta a fost! Şi, mă întreb: oare ce-or fi avut de tăinuit, acolo, maicile?!!! De ce acest comportament? Noi nu făcusem nimic care să le incite.

Să nu mai spun că unei maici, i-am spus că a spus maica Stareţă, să facem aşa şi aşa…la care ea, maica-însoţitoare, a spus că: “maica stareţă, să facă ea ce a spus, fiind că eu, nu fac!; dacă ea a spus, n-are decît să facă ea asta!; eu nu fac decît ce a spus Cuviosul Boca!”, mai adaugă maicuţa, care nu avea nici măcar anii, la care ar fi putut pretinde că ar fi putut auzi ceva din gura Cuviosului călugăr Boca, acest Sfînt strateg al Ardealului!

Cam asta-i treaba cu maicile de la Prislop! Şi proporţia-i mare! Păcat! Ruşinos şi jalnic!

Ştiu mulţi, şi mulţi au avut “evenimente” neplăcute şi dispute, mai mici si/sau mai mari cu “pitt-bulii”, de la Prislop, dar oamenii, de ruşine tac. Iar nouă, mai ales ortodocşilor, ne cam place să ne dăm după ..cireş! Sîntem farisei! Farisei fătarnici!, în zisa Domnului Hristos.

Cu toţii mărturisim, şi ne place să spunem că, vai, ce minune mi s-a întîmplat la Prislop, dar nimeni nu spune despre “minunile”, colaterale. Şi ştiu, PE SURSE, şi din experienţele-mi proprii, că multe sînt…Eu însămi aş putea aş mai avea de adăugat, dar n-am s-o fac. Cel puţin deocamdată!  Şi nu se jenează nimeni de neruşinarea “personalului” deservant de la Mormîntul Părintelui Boca… Şi nimeni nu ia atitudine..De ce? Ca nu cumva să se destrame..LEGENDA?…

Multă lume, care se duce acolo, ca la o MECCA românească, pleacă de acolo cu un gust amar…

Da, pot mărturisi, cu mîna pe inimă, că Părintele Arsenie Boca, chiar poate face minuni, cînd vrea şi cui vrea, după cum porunceşte Domnul, şi eu însămi am dat, şi dau mărturie SCRISĂ, întru aceasta, dar, ceea ce fac acele măicuţe ( la Mormînt ), este sub demnitatea oricărui om, fie el creştin sau necreştin, pelerin sau un turist oarecare, de a suporta! Iar nouă, creştin-ortodocşilor, nu ne face cinste! Dimpotrivă!

” Izvorul Tamaduirii”…


 Pamflet

                                               Image                                 

                                       

Pilda…”orbului”


            Ia amine!, omule. Oricine ai fi, fereste-te sa ajungi in postura….”orbului”!

                                                                      Imagine

 

PS: Dragului meu, E!

Poezioara despre secs


Poezioara apartine personajului din imagine, nu mie!

Imagine

Ps 1: Pentru a putea citi versurile, dati clic pe imagine!

Ps2: Micutul “filosof”, va invita la..meditatie!!!

Lacrima durerii…


Originally posted on ivanacristescu:

…nu mai poti face nimic, decit numai… sa plingi..sa plingi..

……………………………………………………………………………………si sa te rogi!

……………………………………………………………………………………………………….

  Ai pierdut -intr-un fel sau altul- pe cineva la care ai tinut, pe cineva drag…Te-ai despartit! Dintr-o pricina sau alta.
Totdeauna se gasesc pricini de despartire…

 E greu sa descrii tristetea sufletului.
Inima ti se sfisie, si oricit ai incerca, nu ai puterea sa accepti realitatea. Iti vine sa urli..sa-ti strigi durerea..Dar, nu o faci. Taci…Taci chinuit de zdroaba..Taci…lasind lacrimile sa vorbeasca. Curg siroaie! Ravarsare a durerii din sufletul neimpacat…
Intotdeauna exista un om, din doi, care va plinge, mai devreme sau mai tirziu. Dupa cel..plecat.

  Despartirea este lucrul cel mai greu intr-o relatie. Am trait-o, si inca o triesc, si ma simt, uneori, parca, incapabila sa-mi continui viata, fara cel atit de drag mie.
Am pierdut, pe rind, mai multi dintre cei foarte dragi sufletului meu. Deznadejdea ma asupreste, dindu-mi, destul de…

View original 759 more words

Crezul


  Cred intru Unul Dumnezeu, Tatal Atottiitorul, Facatorul cerului si al pamintului, vazutelor tuturor si nevazutelor.

 Si intru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Nascut, Care din Tatal S-a nascut mai inainte de toti vecii; Lumina din Lumina, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, nascut, iar nu facut!; Cel de o fiinta cu Tatal, prin Care toate s-au facut! Care pentru noi, oamenii, si pentru a noastra mintuire, S-a pogorit din ceruri si S-a intrupat de la Duhul Sfint si din Maria Fecioara si S-a facut om! Si S-a rastignit pentru noi, in zilele lui Pontiu Pilat, si a patimit si S-a ingropat! Si a Inviat a treia zi , dupa Scripturi! Si S-a inaltat la ceruri si sade de a dreapta Tatalui! Si iarasi va sa vina, cu slava, sa judece viii si mortii, a Carui Imparatie nu va avea sfirsit!

 Si intru Duhul Sfint, Domnul de viata facatorul, Care din Tatal purcede, Cel Care impreuna cu Tatal este inchinat si slavit, Care a grait prin prooroci!

 Intru una, sfinta, soborniceasca si apostoleasca Biserica!

 Marturisesc un BOTEZ intru iertarea pacatelor!

 Astept invierea mortilor si Viata Veacului ce va sa fie! Amin.

sf treime

Schima si alte “arme” ale calugariei


     La tunderea in monahism candidatii, primesc drept marturie de depunere a voturilor lor monahale, dar si ca “arme”:  crucea, schima mica  sau Paramanul, si siragul de metanii:

ImagineImagine

Aici sint 2 modele ce reprezinta Schima mica sau paramanul, pe care cel care s-a calugarit, si a intrat in monahism, de buna voie, o va purta pe corp, ca un scut impotriva vrajmasului.

In imaginea de jos este un purtator al Shimei Mari. Un schimonah din Rusia, pe care, eu l-am intilnit in  oct 2006. Este primul schimonah REAL, pe care l-am intilnit, pina atunci, spre Slava lui Dumnezeu! Despre Schima mare insa, alta data!

Schimonah rus

Interviu schimonah rus

Siragul de metanii, sau Metanierul, poate avea un numar divers de noduri. Iata mai jos, citeva metaniere:

metanii bob diverse

 Metanierele se fac din ate diverse, insa cele mai apreciate de catre calugari, sint metanierele din lina.

Pe siragul de metanie, monahii (calugarii), si monahiile (calugaritele) isi fac canonul de rugaciune.

Este foarte util in socotirea numarului de inchinaciuni, sau rugaciuni ale inimii ( sau, cum i se mai spune, rugaciunea Isihasta): “Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma, pe mine, pacatosul/pacatoasa!” Rugaciune care, spusa, dimpreuna cu inchinaciunea, este o reala si de temut arma impotriva diavolului, care se teme de Hristos, doar la auzul cuvintului Lui!

 Actualmente, foarte multi dintre mireni, purtam (e o moda!) metaniere, pe la oglinda masinilor, sau chiar in stil arab, in mina, ca um moft ( a se vedea, cazul femeii psiholog, care, la toate emisiunile de circarie -mondene- TiVi, poarta, ostentativ, metanier!!!). Eu am o opinie legata de purtarea “la vedre” a metanierului de catre mireni. Cred ca, in fapt, multi dintre cei care-si expun , “la vedere”, metanierul, nu se si roaga pe el! Dar, e parerea mea, si e ..doar o parere!

Si, mai jos, va prezint si o cruce pt calugarie:

cr scultata ruseasca

Aceasta cruce pentru calugarie, este cam de 12 cm inaltime, si este sculptata manual. Poate fi purtata de catre orice crestin insa. Nu neaparat de catre calugari!

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 321 other followers