Păşesc anevoie prin hăţişuri de vers…


Eu, despre mine, pot spune că…sînt un stînjenitor monument de superficialitate. Drept pentru care, odată, fiind invitată la un Cenaclu Literar, întrebată fiind de moderatoare, ce părere am despre poezie şi despre poeţi, eu, mai în glumă mai în serios, am zis, senin: nu-mi plac poeţii. Pentru mine, ei sînt nişte…simpli poeţi!!!…Wow!!! Ce afront! A luat cerul foc!!!….Pardon, tavanul…AULEI…

În AULĂ, majoritatea, erau …poeţi! Aşa că…mi-am cam dat foc la valiză, cum se zice! Ce curaj nebunesc pe mine? Să-i înfrunt aşa făţiş, chiar in casa…poeziei….

Am plecat de la acel Cenaclu, oarecum, fără să am senzaţia că cineva-mi va purta ranchiună. Dimpotrivă, chiar mai glumisem cu cei prezenţi acolo. Îi mai “ciupisem” eu, mă mai “ciupiseră” ei, dar, seara fusese frumoasă. Crezînd ei că sînt o novice în materie de poezie, ori de-a dreptul o..lipsită de cultură, ca să mă pună în inferioritate, chiar “m-au invitat” să le recit, în fine…a fost fain…Ne-am despărţit, inclusiv de moderatoare, cu îmbrăţişări. Abia după, cînd i-am “cerut” accept pe pagina de Feisbuc şi nu mi-a dat niciun “semn”, mi-am dat seama că…doamna avea resentimente faţă de..ingrata de mine, care nu făcusem altceva decît o glumă pe care…poeţii din ei, n-o gustaseră!…De fapt, doar poetul din ea, n-o gustase. Căci ceilalţi care fuseseră prezenţi acolo, îmi dădeau “semne” că sîntem ok!…

La următorul Cenaclu la care fusesem invitată, doamna care-mi ignorase “cererea” pe Feisbuc, “se şterge” de mine şi …trece mai departe, ca şi cum eu nu aş fi existat, iar ea, “se lovise” de-aun copac. Îşi făcea pozele, ca un paparazzo în misiune, plin de rîvnă, ignorîndu-mă, ori de cîte ori era nevoită să se intersecteze cu mine. O urmăream prin “ochiul” camerei de luat vederi. Ce mîndră era de succesul ei! Fotografia pe toată lumea, se îmbrăţişa cu toată lumea, îi gratula pe toţi, mai puţin pe mine şi pe prietena mea Yle. Acu’, io mi-s mai puţin sensibiloasă, sînt aşa..a..a.. “mai butuc”, vorba părintelui Teofil Pârâianu (“orbu de la Sîmbăta” ), mă mai fac şi că nu observ, cînd cineva se dă important (fără sa fie!!) prin jurul meu, dar Yle, Yle, niciodată nu rabdă! Ea nu îngăduie nimănui s-o calce pe bătături…

Credeam că tipa, doamna care mă ignorase pe Feisbuc, mă ignoră aici, la Cenaclul acesta, numai pe mine. Dar, nu. Ea se purta la fel şi cu Yle. Iar Yle nu avea decît vina de a fi…prietena mea şi de a fi fost împreună cu mine la Cenaclul acela în care eu am avut “nesimţirea” -citez din clasici în viaţă!!!-  să spun că…nu iubesc poezia, iar poeţii, pentru mine sînt doar…nişte poeţi!!!, şi că..îi urăsc!!!….

Apoi, cînd se făcu de doişpefărăzece ( noaptea; tiii, ce onoare mi se făcuse!!!. Ca un “invitat” ce eram!!!), numa’ ce mi se dă, şi mie, în sfîrşit, cuvîntul, să-mi expun, şi eu!!!, “creaţia”…

Nu poetică, ci..scriitoricească…

Cei prezenţi acolo, plictisiti, după 5 ore de şedere acolo, grupuri-grupuri, zumzăiau gălăgios, ca albinele dintr-un stup, cînd vine vreme rea…M-am dus, subit, cu gîndul la părintele Vasile -Dumnezeu să-l ierte!, că trecu la Domnul-, care dacă te prindea “zumzăind” în Biserica pe care o păstorea, îţi dădea un “bonus”, canon, 500 de metanii înainte de culcare, ceea ce însemna că, pe tine, un neisprăvit de mirean, neobişnuit cu pravila, te putea apuca, nu numai dimineaţă, pînă să le faci, dar te putea apuca chiar şi a două dimineaţă şi chiar a treia!!! , aşa că-mi venea să le strig zumzăitorilor:

-Gurrrrrraa, neisprăviţilor! Ia, să-mi faceţi înainte de culcare 500 de metanii! M-aţi auzit???…

Urc pe scenă şi.. cu voce baritonală, mă prezint, de-a răsunat AULA! Microfonul, care nu-şi găsea, nici el locul -cum nu şi-l găsise toata seara “doamna paparazzo” -cea care mă ignorase pe Feisbuc-, se scurge pe stativ …în jos. Dau să m-aplec după el. Îmi cad ochelarii. Un domnişor, inginer de sunet (Hmm, “inginerii” ăştia!!! Numai lor nu prea le iese..ingineria!!! De curînd chiar, am filmat la..Clubul înginerilor şi..nu le mergea..sunetul!!! Ingineria-i grea dom’le, precum ..carnea de porc!!!),  aleargă pe scenă să m-ajute. Înceracă, inutil, să convingă microfonul să stea..cuminte-n stativ…Hîrtiile pe care-mi notasem cîteva cuvinte “ajutătoare” spiciului, mi-au zburat, ŞI ELE!!!, graţios, în picaj…În fine…

Stabilizăm, oarecum, situaţia microfonului, îl punem sub “ascultare” , adun spiciul de pe jos, recuperez ochelarii şi purced la lecturare…

Lumea, ca la un semnal, s-adună de pe unde plecase, ia fiecare loc in bancuţă şi ascultă….cuminţică.

Ca să-mi spăl păcatele faţă de “doamna paparazzo”, care încă mai păstra în “procesor” gluma proastă pe care io o făcusem la adresa poeţilor -fără intentia de-a aduce cuiva vreun afront, dar cu ideea că poeţii pot gusta o glumă, chiar şi una proastă, aşa cum avusesem eu “inspiraţia” să fac atunci, la acel Cenaclul moderat de domnia sa- şi ca să-i arăt că nu urăsc poezia şi că poeţii nu-s pentru mine doar simpli poeţi, am compus următoarele:

Păşesc anevoie

uimit

prin hăţişuri de vers

de cuvînt rostit

“emanat” scrupulos…

şi simt că mă pierd

şi-mi vine

să m-ascund

de-al meu gînd

căci mă tem…

să scriu

fiindcă nu ştiu ce să spun

ce să scriu, cum să scriu

ce să spun prin cuvînt

căci nu ştiu

nici nu vreau

nici nu pot să m-avînt

într-un CRÎNG ce-i dospit de…EROI!

Dar ştiu

că atît mi-am dorit:

SĂ FIU PRINTRE VOI!

Şi vă spun acum, aici: BUN-GĂSIT!, dragi EROI.

Eu sînt: Antoaneta Rădoi.

Cei prezenţi au aplaudat la scenă deschisă. Eram siderată şi, totodată, emoţionată. Impresionasem auditoriu,şi acum aplaudau frenetic, strigînd: Bravo! Bravo!!!

Am mai spus, apoi, cîteva cuvinte despre mine ( căci aproape NIMENI nu mă cunoştea acolo; poate tot ca fiind “fata de la camera de luat vederi” ). Dar…n-am apucat să spun prea multe, fiidcă moderatoarea (cea care mă invitase la Cenaclu, ca să expun o “creaţie” de-a mea) a urcat furibund, pe scenă şi, cu-n zîmbet laaaarg în colţul gurii, mi-a smuls microfonul din mînă, zicînd: Îţi mulţumim Antoaneta Rădoi! Îţi mulţumim, dar..nu mai avem timp…Poate…altă dată…

No fain! Şi io care, scriitor fiind, prozator, m-am străduit să vă arăt că..VĂ IUBESC, pe voi..poeţii!  Mulţam’ de invitaţie!…

..păşesc anevoie

prin hăţişuri…

iată-mă…

goci bn bn anto

alături de..criticul literar: Aureliu Goci

Va urma….

Lansarea Cărţii: “Prigonitorilor mei din Sinod, cu dragoste!!!”…


   Prigonitorii - 19 noiembrie

Vineri, 19 dec 2014, a avut loc, la Casa Calderon 39, sector 2, Bucuresti, lansarea Cărţii mele: “Progonitorilor mei din Sinod, cu dragoste” sau “Spovedania unui învins”. A venit multă lume, neaşteptat de multă! Ei bine, oamenii aceia mulţi, scriitori , poeţi, critici literari, nu veniseră pentru mine. Nu! Eu eram, pentru majoritatea, o necunoscută sau…doar “fata de la camera de filmat!!!” ori..”doamna care ne filmează!!!”

Doar cîţiva dintre cei prezenţi, aflaseră că eu..scriu..CĂRŢI!, dar, desigur că NIMENI nu dădea pe mine nici măcar o ceapă degerată!

Am ajuns mai devreme la Casa Calderon, deoarece “organizasem” o surpriză tuturor. Una singură…programată!!! Îl invitasem pe psaltistul şi prietenul meu de suflet, Petre Moise, o inegalabilă VOCE în psaltica romînească. M-am temut pînă în ultima clipă că “pretinu” îmi va trage clapa, iar eu mă voi face de rîs, căci…îl anunţasem pe..”neisprăvit” cu surle şi trîmbiţe!!! Îi spusesem organizatorului, moderatorului de Cenaclu, domnului Geo Călugăru, care neştiind “ce-i poate pielea” lui Moise Petre, s-a bucurat infinit, la aflarea veştii. Anunţasem ca psaltistul, INEGALABILUL PETRE MOISE, le va face o seară de vis! Aşadar, după atîtea “osanale” cîte îi adusesem psaltistului meu de suflet, vă daţi seama, ce frumos ar fi fost ca..”neisprăvitul” să …”mă sară”…Dar, nu. Nu! Petre era acolo. Mă aştepta o surpriză de proporţii! Căci a pregătit şi prelucrat, în manieră proprie, nişte colinde de vis! Cînd Petre Moise a început să cînte,  doar la primele vocalize, cei din sală se uitau..sideraţi! Nu credeau că acea..UNICĂ VOCE, poate ieşi din firavul său plămîn! Mădălin Marin, cel care-l acompania la orgă pe Petre Moise, era şi el, chiar mai silfid decît cantorul!! Eu ştiam “ce pot” amicii mei, dar publicul prezent acolo -la lansarea unor Cărţi; şi care, evident, nu se aşteptau să participe la un ..CONCERT de/cu colinde!!!, şi încă atît de suav interpretate! Înterprretarea lui Petre Moise, deşi într-o manieră proprie, modernistă, o modificare de structură a unor Colinde tradiţionale, a determinat-o pînă şi pe doamna Doctor în Folclor, dna X, să se ridice în picioare, să-l aplaude şi să se încline înaintea lui!!!, ca mai apoi, să-mi solicite numărul lui Petre Moise de telefon, ca să-l invite să cînte -ca invitat special- într-un Concert de folclor…”autentic”…organizat de domnia sa, doamna DOCTOR in FOLCLORISTICĂ. Şi-a dat seamă doamna, că are de-a face cu o VOCE UNICĂ! Mi-a şi spus-o, dealtfel….

După plecarea psaltiştilor, în timp ce aşteptam să înceapă lansarea de Carte, mă trezesc îmbrăţişată de o distinsă doamnă, pe care nu o cunoşteam, dar care-mi înghesuie, după îmbrăţişare, şi un buchet de trandafiri roz, în braţe!!!…

- Sint învitată de doamna profesor Floarea Necşoiu, prietena mea!, îmi zice distinsa doamnă, în timp ce-mi înghesuia buchetul în braţe…

Mă uit siderată la femiea cu trasaturi distinse. Dar dumneaei continuă, ignorînd uimirea mea:

- Prietena mea, dna prof Floarea Necşoiu, mi-a spus că scrieţi foarte frumos! Vă rog să primiţi acest buchet de flori!

Le-am primit. Ce era să fac??! Era atît de distinsă şi mi le-a oferit cu atîta căldură, încît nu am putut zice nu. Simţeam însă că nu-mi erau destinate!!! Dar..le-am luat, am mulţumit şi mi-am văzut de…aşteptare!!!

Fusesem invitata la Prezidiu şi mă simţeam inconfortabil în fotoliu prea…mare pentru mine!!! Eu eram obişnuită să stau mai mult prin genunchi, ba în rugăciune înaintea lui Dumnezeu, ba la…camera de filmat. Coloana mea vertebrală, şubrezită  -nu de prea multă îngenunchere în faţa cuiva dintre pămînteni!!, ci de SCIATICUL care-mi joacă feste, destul de des- mă determină să  îngenunchez, ca să capăt puteri…

Au  urmat prezentările de Carte.

Prima, şi aşa cum era, dealtfel, firesc, a fsot prezentată cartea şi autorul ei, o doamnă..doctor. Au vorbit despre scriitura domniei sale critici, colegi, prieteni. I-au oferit flori, aplauze şi elogii!

Scrisese o carte cu iz religios, ceva cu Utrenia…N-am reţinut exact.

Doamna profesor Floarea Necşoiu, ascultînd ce se tot vorbea în sală şi că era ceva legat de UTRENIE, de religie, se-ntoarce către mie şi-mi şopteşte:

- Ce bine “se leagă” lucrurile…

_ Mă simt un pic…inconfortabil, îi şoptesc.

_ De ce?, zice doamna profesor, întristîndu-se.

_ Vă spun eu pe urmă, îi şoptesc, făcîndu-i semn, totodată, că…să nu deranjăm…

Începe partea a 2-a. Prezentarea Cărţii mele.

A vorbit dna profesor Floarea Necşoiu. A vorbit foarte frumos. De fapt a citit Cuvîntul Îainte pe care mi-l scrisese pentru Carte. A vorbit dl profesor Geo Călugăru, moderatorul Cenaclului. A vorbit cum nu mă aşteptam. A fost impresionat de scriitura mea, cît şi de curajul cu care AM SPUS cele pe care..le-am spus şi le-am scris NEGRU pe ALB.

Apoi actriţa Doina Ghiţescu, a făcut o SCENETĂ  impresionantă dintr-un fragment din Carte. (Apropos, actriţa Doina Ghiţescu este un REAL TALENT, este un om cu suflet mare şi cu mult har de la Dumnezeu. Ea, actriţa Doina Ghiţescu este  omul care transformă orice în ARTĂ PURĂ! Sacră! Slăvit să fie Dumnezeu Atotputernicul, pentru o aşa zămislire!)

Din sală cer să ia cuvîntul doi epigramişti, care “au încropit” pe loc, “la obiect” şi “pe subiect” , fiecare cîte 4 rînduri…geniale, pentru mine!

Prezentarea a luat sfîrşit! M-au înconjurat oamenii, venind să-mi strîngă mîna şi să mă felicite pentru SCRIPT!

Era o îmbulzeală căreia, dacă nu aş fi avut lîngă mine pe buna mea Baby (care a avut grijă de masă, de bucate, de oaspeţi  ), pe Elena, prietena mea, psihologul Elena Constantin, “asistenta şi PR-ul meu!!!” -şi omul bun la toate!!!-, pe Dragoş Ghiţă la camera de filmat (în locul meu) şi pe Georgia, nu i-aş fi făcut faţă… Toţi ce prezenţi veneau să le dau cîte un autograf, să mă întrebe una-alta… Aşa…dintr-o dată “îi lovise” interesu’ pentru…”fata de la camera de filmat!!” sau “fata care ne filmează!”…

Moderatorul vine şi el, se înclină în faţa mea şi-mi zice bucuros şi cu zîmbet latg (aşa cum nu îl văzusem niciodată;  radia):

_ Doamnă, aţi crescut în ochii mei!

_ Da? Mulţumesc! Dar..cam cît arătam?, îl întreb rîzînd şi arătîndu-i vro 30 de cm de la podea…

- Vă felicit pentru curaj şi pentru..felul în care aţi spus lucrurilor pe nume!…

_ “Nevoia s-arăta să le-o spun, acestor “haiduci în sutană”, ca să mă răcoresc şi, poate, să mai răcoresc şi pe alţii dintre cei prigoniţi, să-i răcoresc pe preoţii parohi, cărora li se “subtilizează” de către mai-marii lor, arhiereii, Biserici la cheie…”, pentru că..nimeni nu şi-ar sacrifica nici măcar un fir de păr, ca să le-o spună…aşa..verde-n faţă sau..NEGRU pe ALB…”cu dragoste!!!”. Nu puteam să fiu atît de ingrată să las în umbră “dragostea” sinodalilor fata de umila lor..”sora mai mica!!!”….

În fine, au venit toţi pe rînd sau mai multi deodata şi m-au înconjurat ca şi cum m-ar fi văzut pentru prima oara ca pe un OZN, ca pe o curiozitate a naturii. Toţi voiau să mă atingă, să mă pipăie ca să se convingă că sînt în carne şi oase şi nu o…apariţie… Abia acum au observat ei ca eu..”fata de la camera de filmat”, omul de la “munca de jos” sînt dotată şi cu..creier!! Că gîndesc, şi încă cum!!! Că, iată!!!…SCRIU, şi încă cum!!! Erau toţi luminaţi la faţă, radiau ca nişte luceferi de dimineaţă… Mi-au umplut şi mie inima de bucurie.

Cînd se mai răresc îmbrăţişările şi felicitările, se apropie sfios, delicat, doamna care-mi oferise florile înainte de începerea evenimentului. Mă îmbrăţişează cald, măs trînge chiar, cu căldură, în braţe şi-mi zice liniştit:

Florile pe care vi le-am oferit, nu fuseseră pentru dumneavoastră! Dar, NU REGRET! Acum, după ce am citit din Carte, îmi dau seama că am făcut un  lucru bun! Vă felicit, stimată doamnă! Vă felicit pentru demnitatea dvs umană! “Cînd stai în genunchi înaintea lui Dumnezeu, poţi să te ridici în picioare în faţa lumii şi o poţi înfrunta!”, mai adugă doamna care-mi oferise florile destinate altei ..scriitoare!!!

S-a terminat seara şi am ajuns acasă tîrziu, mai tîrziu ca niciodată de la un astfel de eveniment.Am început să derulăm, cu prietena mea Elena C şi cu Baby (care ma însoţiseră acasă), stările serii. Atunci, abia atunci mi-am dat seama că singura care nu venise să-mi întindă o mînă şi să mă felicite, fusese autoarea care-şi lansase în aceeaşi seară, a Njdea carte…

Şi, mai fusese cineva în sală care nu venise să mă felicite. De fapt, “personajul”, un “domn”, s-a ridicat din scaun, imediat ce a inceput prezentarea Cărţii mele, şi..a părăsit sala!! Dar despre acest “personaj” pe altă dată. Poate chiar cu date de la..DNA!!! Oricum, cred că “l-a stînjenit” foarte tare, la “şezut”, pe domnul CPA, duritatea lemnului din scaunul în care nevoit a fost să stea şi să mă privească pe mine, care tronam în..fotoliul lui ( din prezidiu; în care, sînt sigură că nu îl invita nimeni NICIODATĂ, ci se autoînscăuna dintr-o nevoie de mărire deşartă) , fotoliu…mult prea mare pentru “statura” mea mică….

A fost o seară minunată, o seară ce m-a confirmat şi …mi-a confirmat…

FRICA sau IUBIREA de Dumnezeu?


                        FRICA sau IUBIREA de Dumnezeu?

  Auzim adesea printre creştini: Nu face „asta”, că „te bate Dumnezeu” şi ajungi în Iad!

 Încă de mici, mulţi dintre noi am crescut în această TEROARE ( nu e şi cazul meu! ), a FRICII de Dumnezeu! Părinţii noştri, mulţi dintre ei, fără să aibă o reală înţelepciune, cu superficialitate ori, poate, prea ocupaţi, cel mai adesea, ne ameninţau cu ”bătaia lui Dumnezeu” dacă..”aia şi aia!!”, inclusiv aceea că nu voiam să mîncăm tot din farfurie ori refuzam anumite mîncăruri care nu ne plăceau nouă, încă înainte de a le fi gustat sau dacă nu voiam să dormim la prînz, ca să creştem mari! Şi ca să ne convingă, ne ameninţau cu..”bau-bau!!!”, nimeni altul decît…Dumnezeu!

 Mai aud încă şi azi pe mulţi „ameninţîndu-şi” copilul cu: „te bate Doamne-Doamne, dacă nu faci AIA ori AIA!” Aşa am crescut mulţi dintre noi şi, din păcate, acum după ce ne-am alfabetizat/maturizat şi am avut acces liber la Biblie („singura care ne-ar putea lumina”), tot aşa într-o nebuloasă am rămas. Şi, nu-i decît vina noastră!

  Dumnezeu nu este TERORIST! Nu este din reţeaua Al-Qaida!!! Dumnezeu este…DRAGOSTE! Este…IUBIRE! Dumnezeu L-a dat pe singurul Său Fiu, ca ACESTA să moară pentru noi! Din IUBIRE pentru noi – care sîntem creaţia Sa!!!-, L-a dat! Şi, tocmai de aceea El cere de la noi..IUBIRE! NU FRICĂ! Ci…IUBIRE!

  Trebuie să învăţăm să facem distincţia clară între iubirea de/pentru Dumnezeu şi FRICA de Dumnezeu! TREBUIE să învăţăm FRICA de Dumnezeu, nu ca pe o TEROARE, ci ca pe o IUBIRE! Şi tot ce facem în viaţa noastră, să facem din Iubire, nu din Frică. Adică, să avem acea iubire de/pentru CREATORUL nostru, pentru Domnul şi Stăpînul nostru, acea iubire care să-L onoreze şi să-L bucure că ne-a creat şi că sîntem fii ai Lui! Şi aşa prin faptele noastre să-I aducem bucurie, aşa cum copiii noştri, învăţînd bine, aduc premii şi diplome de la Şcoală! Şi atunci, mare este bucuria părinţilor! Aşa să-l bucurăm şi noi pe Dumnezeu, pe Tatăl nostru, prin faptele noastre bune şi prin străduinţa noastră de a-I păzi şi împlini PORUNCILE!

  Facem adesea rele. Uneori ne mai „trezim”, ne mai vine cîte-o străluminare şi ne mai dezmeticim din „beţia patimilor”, dar o facem adesea, doar de Frica IADULUI şi nu încercăm, nu ne străduim să ne pocăim, să nu mai facem rele avînd ca argument faptul că-L iubim pe Dumnezeu! Ceeace-i un lucru grav! Fiindcă Dumnezeu nu vrea de la noi FRICA de EL, ci vrea de la noi DRAGOSTEA de şi pentru EL! Şi nu ne-o vrea cu orice preţ! Ci ne-a lăsat LIBERTATEA de a alege!

  Dumnezeu ne-a dat CUNOAŞTEREA! Toţi, încă de la naştere, avem cunoaşterea. Prin FAPTELE noastre rele, o pierdem în timp. Dar, Dumnezeu, CARE ne iubeşte ( pentru că noi sîntem creaţia Sa şi sîntem făcuţi după Chipul şi asemănarea Sa!!), ne-a dat un ÎNGER Păzitor, care permanent stă în prezenţa noastră şi el, acest ÎNGER Păzitor, ne călăuzeşte. Noi doar TREBUIE să fim atenţi la ceea ce ne „vorbeşte” Îngerul nostru, la ceea ce ne insuflă! Şi ascultîndu-l, să mergem pe drumul cel bun, adică pe…Cale!

  Ar trebui să punem accent mai mult pe IUBIREA de Dumnezeu decît pe FRICA de Dumnezeu! Să dăm valoare IUBIRII de Dumnezeu, NU FRICII de Dumnezeu! Şi din IUBIREA de Dumnezeu, nu din FRICA de Dumnezeu, să ne străduim, să-I facem pe plac, păzind cu stricteţe PORUNCILE, căci…pentru noi le păzim! Ca să fim „fii ai Celui Preaînalt!” şi „moştenitori ai Împărăţiei Cerurilor!”

Să ne străduim, aşadar, să protejăm IUBIREA lui Dumnezeu!

Un mod esenţial de a păstra, de a proteja această INESTIMABILĂ Iubire, este aceea de a împlini Testamentul Mîntuitorului Hristos, şi anume: „Iubiţi-vă unii pe alţii, ca să fiţi fii ai Tatălui Ceresc!” (a se vedea/citi Biblia: Matei5, 44-48; Ioan)

 Noi, deşi ne considerăm creştini, ignorăm adesea această sublimă Poruncă, ignorîndu-L şi mîhnindu-L astfel pe Dumnezeu! Ignorînd spusele Mîntuitorului, ne depărtăm de IUBIREA Sa faţă de noi şi, cel mai ades, nu ne pasă!

  Facem milostenie, aducem daruri la Alrar, dar uităm să..IUBIM! Şi „uităm”, pentru că..nu avem Frică şi, totodată, nu avem Iubire de/pentru Dumnezeu, Cel care ne-a dat porunca IUBIRII! ( Ev Ioan 7-17, Matei5, 44-48. Puteţi citi şi cap 5 şi 6 şi…toată Biblia din scoarţă-n scoarţă, „căci ea…va va călăuzi!!!”, zice Andrei Şaguna )

Ce înseamnă să iubim? Înseamnă să nu fim făţarnici. Să nu iubim din interes! Înseamnă să fim înţelegători faţă de „neputinţele” altora! Aşa cum ne învăţa vrednicul de pomenire, părintele Teofil Pârâianu, „orbul de la Sîmbăta”. Dacă învăţăm să avem iubire de Dumnezeu (NU FRICĂ!!!), toate le vom face cu…iubire. Şi atunci, vom învăţa să-i iubim, inclusiv pe cei care ne fac rele. Căci aşa ne porunceşte Hristos Dumnezeu: „Iubiti-vă unii pe alţii…” ( Matei) Şi întru aceasta, adaug: „Ferice de cel ce aude cuvîntul lui Dumnezeu şi-l împlineşte pe el!” În fapt, eu cred că toată Scriptura este rezumată în Fericiri, în Predica de pe Minte, în Porunca Iubirii! În acestea constă Legea Creştinismului!…

 Sînt multe de spus, dar spaţiul alocat, nu-mi permite o expunere explicită. Un singur lucru aş vrea, negreşit, să adaug, şi anume: împliniţi măcar PORUNCA acesta: „Dacă îţi vei aduce darul tău la Altar şi acolo îţi vei aduce aminte ca cineva are ceva împotriva ta, lasă darul tău înaintea Altarului şi mergi de te împacă cu acela şi apoi, venind la Alar, să aduci darul tău!”( Matei 5, 23-24), fiindcă acolo, în Altar, pe Masa de Jertfă, Hristos nu aşteaptă darul tău cel întinat, ci aşteaptă pocinţa ta deplină!

 Creştinule: IARTĂ ca să fii iertat şi IUBEŞTE ca să fii iubit!

 O urare am să vă fac tuturor ( Şi celor care mă iubiţi şi celor care…nu mă iubiţi -iubească-vă Domnul pe voi! ): „Toată darea cea bună şi tot darul cel desăvîrşit, pogoare-se peste voi, de la Părintele Luminilor, acum şi în veac!” (Protosinghel Nicodim Bujor )

                               Prozator: Antoaneta Rădoi  anto in ajun de craciun

                                          (15 dec 2015)

( Cuvint scris pentru Revista/Buletinul Parohial)

Cuvînt despre..”Prigonitorii mei…”


 Cuvînt despre Prigonitorii mei

  Am scris această Carte, ca o Spovedanie a ..unui învins, ca ”omagiu” adus progonitorilor mei, cei care au proclamat anul 2014, ”Anului Omagial al Spovedaniei”, carte care, dacă dădeam o altă formă textului şi mai adăugam cîteva ataşamente, putea fi cîndva, o Carte-document. Zic. Fiindcă am scris despre „bunele obiceiuri” ale sinodalilor BOR. Am scris despre „dragostea” cu care arhiereii şi alţi sus-puşi ai Sinodului m-au înconjurat, vreme de mai mulţi ani, despre cîte „sfinte masluri” mi-au administrat în Anul Omagial al Sfîntului Maslu şi al întrajutorării bolnavilor ( 2012) şi de cîte „sfinte binecuvîntări” am avut parte în toată vremea în care eu m-am „încăpăţînat” să menţin în funcţiune un Magazin cu Obiecte religioase ( al meu), încălcînd „flagrant” ( în zisa lor!) o LEGE, a fărădelegii ( zic eu), emanată din minţile şi inimile lipsite de frica de Dumnezeu și de iubirea de semeni ale Sinodalilor, Lege care, ea însăşi, prin conţinutul textului, încalcă, FLAGRANT, legea bunului simţ şi a demnităţii umane, încălcînd, totodată, drepturile ce decurg din Constituţia Romîniei -cum ar fi dreptul la liberă asociere şi la liberă practică şi nu numai-, precum şi Legea concurenţei, de care, se pare că Sinodalii Bor, nici n-au auzit, darmite să o mai şi respecte!

Am scris despre aceasta şi despre..”alte cele” „faceri de bine” ale sinodalilor bor, pe care le-am mai văzut şi auzit, pe ici-pe colo, cît şi despre cum mai pun în practică, aceşti „haiduci în sutană”, „legea fărădelegii” pe care o fac după „bunul” lor plac, ei care-şi zic loruşi, tăticii noştri spirituali! Personal, eu nu mai văd spiritul, din cauza ceţii dense, ce s-a interpus între .. ei şi mine!

  Cu sufletul contorsionat de durere, am scris această carte, care, culmea, printr-o minune, am şi publicat-o, deşi, cînd am terminat Manuscrisul nu aveam nici măcar „o monedă de 50 de bani, a mea, în buzunar!!”

 Cînd publici o Carte, e ca şi cum ţi s-ar fi născut un prunc. Bucuria este nemărginită. Ei, dar, la „naşterea” aceasta, n-am simţit nicio bucurie! Sau, cel puţin, nu am simţit acea revărsare de inimă pe care-am simţit-o în luna mai, anul acesta, la apariţia anterioarei mele Cărţi: „Părintele Ilie Lăcătuşu, grabnic-ajutătorul!”

  Nu-s fericită c-am scris despre „făptaşii” din Bor şi despre reprobabilele lor fapte.  N-am avut, după cum v-am spus, nicio revărsare de bucurie, la apariţia Cărţii, în chiar Ziua Naţională a României, 1 decembrie 2014. Dar mă simt de parcă mi-aş fi împlinit o misiune. Şi simt asta pentru că, de-a lungul cîtorva ani, pe care, întîmplător sau nu, i-am petrecut printre…sutane, şi printre…creştin-ortodocşi, am observat să NIMENI nu a avut demnitatea -acest „curaj nebunesc”-, să le spună ipocriţilor din Bor, cît de…IPOCRIŢI sînt!! Ei, iată că eu am comis-o! Le-am spus-o verde-n faţă! Şi încă şi negru pe alb!!! Le-am spus-o fără ocolişuri, fără menajamente! Căci…nici ei nu m-au menajat, atunci cînd m-au tot asmuţit, re-re-repetat, preţ de trei ani, o dată  la trei luni, cu PITT-BULII de la Garda Financiară!! Şi, na! Cei care asmuţeau pitt-bulii de la GF asupra mea, erau învăţătorii şi păstorii mei!!!…iar eu..nu eram decît…o „oiţă rătăcită!!!”…Căreia, păstorii au decis să-i..taie capul! S-o sacrifice şi s-o ofere drept jertfă de sînge, pe altarul…JERTFEI…CAINICE! (De la Cain, cel care si-a sacrificat fratele, ucigindu-l, din..invidie!!) Să mă ofere, pe mine, o micuţă şi neînsemnată mieluşea din Turma lor, spre junghiere! M-au oferit, ZEULUI lor -cel căruia ei slujesc, cu „credincioşie neştirbită!” Spre…orgasmica lor bucurie!! Iertati!!! Căci biata de mine, tot încercînd să-mi ţin în picioare Magazinul, mai „cotizam” La GF, cu sume între 10-30 milioane lei vechi, contravaloarea unei amenzi, conform Legii 103/’92, revizuită, readăugită şi refasonată de imputernicitii zilei, ca să le dea lor bine şi să iasă banu’ după Legea facută de ei!!! –Legea mamii lor!!!, vorba lui Ion Săracu al lui Cezar Petrescu ( Ion, cel din romanul „Războiul lui Ion Săracu!!”).

  Eu, poate ca mulţi dintre dumneavoastră, sufăr şi mă doare că cei din Biserica în care sînt botezată şi în care-am crezut, păstorii şi învăţătorii mei m-au lăsat pe drumuri şi m-au adus la disperare, ucigîndu-mi, cu încetinitorul, spiritul, pentru un pumn de arginţi! Sufăr cînd văd lumea că suferă sau cînd lîngă mine-i un om care plînge pentru că cineva l-a umilit ori jecmănit. Sufăr cînd duhovnicul meu –un preot al lui Hristos şi un om pita lui Dumnezeu- este deposedat de Biserica pe care dimpreună cu ai săi credincioşi a construit-o, şi nu se mai poate bucura de rodul muncii şi a strădaniei sale, din pricina acestor hulpavi! Şi sufăr cînd duhovnicului meu, în loc de cinstea cuvenită, i se întinde, de către mai-marii lui, un potir plin cu…pelin!!

  Am scris şi ce e scris rămîne! Poate ca un DOCUMENT la ceea ce este acum în Biserica al cărei copil încă…sînt!

  Nu le-aş fi spus-o, poate, niciodată, „Prigonitorilor mei din Sinod”, cu..atîta dragoste, însă nevoia s-arăta să le-o spun ca să mă răcoresc şi, poate, să mai răcoresc şi pe alţii, şi să-i răcoresc şi pe preoţii cărora li s-au tot „subtilizat” Biserici la cheie, Biserici pe care Sinodalii le-au oferit, mai apoi, acoliţilor lor, „doctorilor docenţi” (în Teologie, fireşte!!!), drept ofrandă pentru „doctoratele” lor! Să-i răcoresc pe aceşti preoţi ai lui Dumnezeu care trudesc din greu, arînd şi semănînd pe Ogorul lui Hristos, străduindu-se, nu să-nalţe Măreţe Catedrale, Ziduri Reci, fără suflare de viaţă, ci să adune suflete pentru Hristos şi să ţină aprinsă flacăra Luminii Sfinte în sufletele noastre!

  Vă ofer spre lecturare o „delicioasă” Carte, scrisă cu suflet din suflet şi cu lacrimi de sînge! Căci mi-am jelit cu amar închiderea Magazinului  -deh, „de bună voie şi nesilită de nimeni”, a trebuit să-l închid, ca să nu le mai stea-n gît  „Prigonitorilor mei din Sinod”, ci să le ofer Pacea şi Liniştea mult dorite -pe care ei n-au fost în stare să le gestioneze-, cît şi exclusivitatea încasărilor din vînzarea Obiectelor de cult! Vă ofer Cartea, şi m-aş bucura s-o lecturaţi şi să luaţi din ea ceea ce este bun! Fiindcă eu cred, şi cred cu tărie, că am pus şi ceva bun în carte, în afară de obida mea şi nişte..umile păreri despre…! Trebuie doar ca dumneavoastră să descoperiţi, citind Cartea!

  Toată darea cea bună şi tot darul cel desăvîrşit, pogorîndu-se de la Părintele Luminilor, să fie peste domniile voastre şi să vă bucuraţi de iubirea lui Dumnezeu acum şi în veac!

Prigonitorii - 19 noiembrie

 

Un gînd la comemorarea bunului Părinte Cristian Baroianu


Luna noiembrie a anului 2013, ne-a adus dureroasa despărţirea de un prieten, de un om de omenie, de Părintele Cristian Baroianu. Zilele acestea se împlineşte un an de la plecarea lui la Domnul. Se înteţesc lacrimile pe obrajii şi pe sufletele familiei lui. Se înteţesc lacrimile băieţilor lui -pe care-i iubea şi pe care, desigur că-şi dorea, ca orice tată bun, să-i vadă mari şi să-i vadă la casele lor, dar..Domnul avea alt plan, de la care nimeni nu poate abdica! Se înteţesc lacrimile soţiei, pe capul căreia au rămas dureri şi doruri, parastase, precum şi treburile casei, grija băieţilor şi lipsa celui drag, a omului bun care era părintele, a partenerului ei de viaţă! Se înteţesc lacrimile mamei părintelui şi al tatălui lui, venerabilul Baroianu -preot şi el, om trecut de 80 de ani, în sufletul căruia, mult-prea-grăbita “plecare”  a fiului îi rana deschisă şi sîngerează cumplit! Se înteţesc lacrimile de suflet ai celor care am ţinut la el şi care-i păstrăm vie amintirea!

Am mai spus cîte ceva despre părintele Cristian Baroianu, aşa că nu o să mai fac alte referiri. Cuvintele sînt prea puţine pentru a putea reda fondul, structura omului Baroianu. Fiecare dintre noi, cei care l-am întîlnit şi l-am cunoscut avem doar gînduri bune, amintiri bune şi încercăm să ducem cu demnitate durerea despărţirii de el, rugîndu-ne pentru el şi, totodată, pentru noi, căci..nimeni nu este veşnic aici pe pămînt!..Tot ce mai pot spune acum, la un an de la plecarea  lui la Domnul, este aceea că, îl purtăm viu în inimile şi în gîndurile noastre, regretăm despărţirea de el şi nu vom înceta să ne rugăm pentru el cu..candelele aprinse!

Odihnească-te, Domnul, în Pacea Sa, bunule samaritean! Condoleanţe familiei! 

Fotografie1528flori pt pr crFotografie2789

Prigonitorilor mei, cu dragoste!!!…(fragment)


Prigonitorii - 19 noiembriept prigonitori  bn0001scan0004

“Naşterea” unei Cărţi…


Vin de la Tipografie. S-au făcut ultimele retuşuri la cartea mea: “Prigonitorilor mei din sinod, cu dragoste!!!…”, care are un subtitlu celebru, şi anume: “Spovedania unui învins”, şi care, a plecat, în sfîrşit, la Biblioteca Naţională pentru ISBN!!

Am scris Textul cărţii relativ repede, cuvintele venind năvală. Doar că deştele, năstruşnice, se duceau care încotro pe tastaura calculatorului şi în loc de “care”, îmi apărea “acre”, în loc de “la” îmi apărea “al” şi cîte alte “scheme”, care mai de care mai năstruşnică, încîlcindu-se parcă dinadins ca să nu fac o treabă bună. CINEVA voia, parcă, să mă determine să renunţ, s-arunc la coş Manuscrisul….

Astă noapte am corectat pînă la  ora 2. Mai aveam 10 pagini de revizuit, însă ochii mei refuzau să mai vadă citeţ. Tot ce mai vedeam era o ploaie măruntă de vară de..litere, ce mi se tot cerneau prin faţa ochilor! M-am dat bătută şi m-am întins în pat, cu gîndul că o să şi pot dormi şi că, poate, dimineaţă, mai odihnită o să pot relua de acolo de unde am rămas. Aş!!! M-am trezit fix la ora 9,00. La 10,30 trebuia să fiu la Tipografie, ca să facem acolo ultimele retuşuri, pe viu. Doar că eu abia mă tîram. O durere de coloană mă înţepenise şi nu reuşeam să mă dau jos din pat! Plus că mă cuprinsese şi o mîhnire de nedescris! Ce să fie oare? Nu că aş fi avut motive să fiu prea veselă în ultimii 20 de ani, dar…totuşi! Azi urma să “se nască” unul dintre copilaşii mei! Aşadar, ar trebui să fie o zi cu bucurie!…

Cu un oarecare efort, am reuşit să mă dau jos din pat! Ufff, toate alea mă dor! Mi-am adus aminte de tatăl meu care vreme de mulţi ani s-a tot văitat de picioare, de coloană, de ceva acolo, habar n-am de ce anume, dar el, se văita tot timpul dimineaţa cînd era vorba să se dea jos din pat! Noi, copiii lui, şi mama, ne distram copios, îl luam în zeflemea, şi nu-l credeam neam! El nu prea gusta glumiţele noastre, şi adesea era morocănos. M-or fi ajus “blagoslovelile” lui, îmi suflă gîndul. Dar, stai cuminte gîndule! Pe tata, nu-l pot acuza de “blagosloveli” pentru simplul fapt că el nu “blagoslovea” niciodată! Însă…mai este un TATĂ  în Cer care ne-a văzut hlizeala şi zeflemeaua şi..na, că acu’ mi-o cam iau!!! Iartă-mă tată! Acum ştiu că, bietul de tine, chiar aveai acele dureri de picioare, de şale, şi de cîte altele, fiindcă tu, tatăl meu drag, munceai, erai rupt de muncă, fiindcă tu alergai kilometri zilnic pentru ca să ne poţi asigura nouă piinea cea de toate zilele, iară mie, cele mai frumoase rochiţele şi cei mai frumoşi patofiori de lac, care făceau din răsfăţata ta fetiţă, cel mai de invidiat copil din sat! Mulţumescu-ţi, tatăl meu! Şi ţie, iubita mea mamă, care mă îmbrăcai ca pe o prinţesă…Scumpii mei părinţi! Niciodată nu v-am spus cît de mult v-am iubit! Mereu m-am luat cu altceva! Acum, nu vă mai pot spune! Dar Îl rog pe Domnul Dumnezeul nostru să vă aşeze de-a dreapta SA, în RAIUL cel veşnic! Bunii mei!… Şi Domnul o va face, căci voi, L-aţi slujit cu credincioşie, iar pe noi, copiii voştri, ne-aţi crescut şi educat cum aţi ştiut şi putut voi mai bine!

Ce să faci mai întîi cînd te-ai trezit tîrziu, cînd ai o oră anume stabilită pentru o întîlnire undeva şi cînd vertebrala îţi joacă feste? Apoi nu mai ai vreme să te speli pe ochi, să te închini, să mai înghiţi vreo gură de cafea, ce mai…cînd nici măcar gălbenuşul nu ţi l-ai înghiţit calumea, cum se spune….

Nu-ţi rămîne decît să-ţi arunci ceva pe tine, ce-o fi acolo -că tot nu te-alege nimeni; numa’ să-ţi ascuzi cumva sub ceva, claia de păr nepieptănat, că arăţi ca zăluda!!!…şi sperii trecătorii-, să-ţi iei gentuţa cu Manuscrisul şi trăgînd uşa după tine, să te scurgi pe scări, închinîndu-te şi strigînd la Dumnezeu să-ţi ajute să nu calci strîmb pe trepte, apoi să-ţi aducă rapid un tramvai, un troleibus, ceva acolo, ce-o fi, ca să ajungi cît de cît, mai aproape de ora stabilită, ca să nu-ţi treacă rîndul şi să nu faci impresie proastă…

Cum-necum am ajuns!

Ăştia de la Tipografie nişte oameni super! Eu sînt agitată, ei nu! Calmi, relaxaţi…Fiecare ştie ce are de făcut în dreptul lui şi atmosfera foarte relaxantă! Neavînd încotro, mă relaxez şi eu!!…

Începem corectura! Fătucuţa asta, Violeta parcă o cheamă, o femeie şi jumătate! O dulceaţă de nuci verzi, aş putea zice! Pită, dom’le! Pita lui Dumnezeu! Calmă, caută fiecare rînd, fiecare cuvînt scris greşit (de mine!!!) şi îl corectează, după dictarea mea! Mie îmi vine să mă dau cu capul de monitor! Cum, puii mei!, s-au strecurat atîtea greşeli, cînd eu am re-recitit de Njde ori textul ăsta??? În fine…

Terminăm treaba! Oare?? Eu nu am curajul să mai recitesc …încă o dată textul! Rămînă, aşadar, aşa cum a căzut!!!

Desigur că mi-aş fi dorit să fie perfect, dar…cum nu mai vreau să-i prelungesc agonia, nou-născutului, să-l lăsăm, dară, să vină pe lume…

Iată-l: faţă/spate

Prigonitorii - 19 noiembrie

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 364 other followers